Republica Edelweiss sau Ospăţ în vreme de ciumă

Republica Edelweiss sau Ospăţ în vreme de ciumă

Sursa: www.jc.md Foto: facebook.com/Alexei Tulbure 12109 27.08.2016 11:16

Vasile Şoimaru: „Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, anulându-se într-o noapte 400 de mii de semnături ale populaţiei R. Moldova?!”

Organizarea unei parade fastuoase cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenţei statului Republica Moldova, la 27 august curent, „intră în acelaşi coş de umilinţă naţională”, consideră generalul Ion Costaş. De aceeaşi părere este şi unul din semnatarii Declaraţiei de Independenţă a Republici Moldova, Vasile Şoimaru, care spune că, în 25 de ani de independenţă, „hoţia a ajuns la un miliard de dolari, iar PIB-ul R. Moldova e la nivelul anului 1975”.

Viceministrul Apărării, Alexandru Cimbriciuc, afirmă că pentru festivitatea militară de astăzi au fost alocate 3 milioane de lei din bugetul Ministerului Apărării.

Şeful statului-major, generalul Igor Cutie, a fost desemnat comandant al festivităţii militare. Generalul a iniţiat procesul de pregătire pentru paradă în ianuarie curent, iar antrenamentele au început acum o lună de zile.

„Ospăţ în vreme de ciumă”

Referindu-se la parada fastuoasă de la Chişinău, generalul Ion Costaş a opinat că ea e o sfidare a integrităţii şi statalităţii Republicii Moldova, în timp ce armata rusă se află pe teritoriul transnistrean şi exersează la câteva zeci de kilometri de Chişinău.

„Este inacceptabilă în situaţia economică actuală, cu furtul miliardului cu care ne-am proslăvit în toată lumea, când statul este într-un haos total, când oamenii o duc tot mai greu. Satele sunt distruse, fără infrastructură, nu există comunicaţii, apeduct, canalizare, iluminare stradală. Pleacă masiv tineretul. O mulţime de copii neşcolarizaţi. Se închid şcoli, instituţii medicale, grădiniţe. E o ruşine ca guvernanţii să folosească ultimul bănuţ care s-ar putea cheltui în alte scopuri – pentru bătrâni, spitale, copii orfani. Asta s-ar numi „ospăţ în vreme de ciumă”. Într-o stare de criză totală, mintală, spirituală, economică, socială, cum să faci parade cu mari „realizări” la 25 de ani de independenţă? Toţi tac. Suntem un neam laş şi merităm ceea ce avem. Nu ştim cine suntem, ce limbă vorbim, încotro mergem. Am luat apă în gură, ne veselim, îi tot dăm cu beţia… E o tragedie. Parada intră în acelaşi coş de umilinţă naţională”.

Menţionăm că generalul Ion Costaş a fost invitat la eveniment, dar a refuzat, spunând că „este o batjocură şi o sfidare organizarea unui asemenea show”.

Hoţii de miliarde în 25 de ani de independenţă

Şi Vasile Şoimaru, doctor în economie, conf. univ., susţine că organizarea fastuoasă a paradei e o ruşine. „În calitate de economist, vă spun că ei sărbătoresc 25 de ani de independenţă, când PIB-ul R. Moldova este la nivelul anului 1975. Îi întreb: asta sărbătorim noi? Deci în timpul agrocomuniştilor, agrosocialiştilor economia R. Moldova a căzut de trei ori. Despre ce paradă militară vorbim? Ei, toţi cei care au condus R. Moldova în aceşti ani, şi-au luat Ordinul Republicii. Toţi agrarienii, toţi sanghelienii, toţi prim-miniştrii şi fărfăcarul ăsta de Plahotniuc. Pentru ce aţi luat, măi nesăbuiţilor ce sunteţi? Pentru „succesele” noastre, că trăim în cel mai sărac stat din Europa?”

Vasile Şoimaru, unul dintre cei 278 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, e de părerea că „trebuie să schimbăm numele Republicii Moldova pentru că nu mai corespunde deja numelui pe care l-a luat la proclamarea independenţei. Astăzi, ea trebuie să se numească Republica Edelweis, condusă dintr-un singur cabinet, mobilat la cel mai înalt nivel. Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, într-o noapte, au fost anulate 400 de mii de semnături ale cetăţenilor R. Moldova?! Asta am făcut noi, asta am votat cu 25 de ani în urmă? Să furi un miliard într-o singură noapte, în cea mai săracă ţară din Europa şi până acum să nu se găsească cine-i vinovatul?! Numai pe Filat să-l găsească vinovat, iar ceilalţi care au furat de patru ori mai mult, nu? Şi ei spun acum că se ocupă de căutatul celui care a furat miliardul. Domnilor, n-o să vă creadă nimeni! N-o să iasă nimic din alegerile din 30 octombrie. Dacă nu se găseşte până atunci unde a dispărut miliardul, încercaţi degeaba să mai stabilizaţi cumva societatea asta!”, susţine Vasile Şoimaru.

 

http://jurnal.md/ro/politic/2016/8/27/republica-edelweiss-sau-ospat-in-vreme-de-ciuma/

 

Trei autori, trei cărți și un singur recenzent

Trei autori, trei cărți și un singur recenzent

  1. SOCIOLOGUL ANTON GOLOPENŢIA DESPRE PROBLEMELE TINERETULUI

 În 2015 la Editura Enciclopedică din Bucureşti a apărut un volum[1] al lui Anton Golopenţia, avînd drept temă tineretul. Îndreptar pentru tineret este o lucrare neterminată a distinsului sociolog şi geopolitician român, concepută în prima perioadă a anilor de studii în Germania. Atunci, în 1934, A. Golopenţia împlinea 25 de ani.

Anton Golopenţia s-a născut la 12 mai 1909, în Prigor, jud. Caraş-Severin, atunci în Austro-Ungaria. A fost licenţiat în drept şi filosofie, cu doctoratul obţinut în Germania, unde primise o bursă Rockefeller şi unde a intrat în contact cu savanţi de vază germani. Între 1941 şi 1943, o echipă de cercetători de la Institutul Naţional de Statistică, în frunte cu A. Golopenţia, au efectuat cercetări în regiunile Harkov şi Doneţk ale Ucrainei de astăzi, în scopul „identificării românilor de la est de Bug”. Rezultatele cercetărilor întreprinse între râurile Nistru şi Bug, dar şi dincolo de Bug, precum şi rapoartele lui A. Golopenţia din acea expediţie au fost publicate abia în 2006, în lucrarea în două volume intitulată Românii de la est de Bug.

  1. Golopenţia a colaborat cu Dimitrie Gustila elaborarea de studii de sociologie şi filozofie. Sub conducerea acestui renumit sociolog A. Golopenţia a turnat, împreună cu Henri Stahl, filmul sociologic Un sat basarabean – Cornova (1931). În perioada 19471948 a ocupat funcţia de director general al Institutului Central de Statistică. A fost unul din membrii fondatori ai revistei Geopolitică şi geoistorie. În ianuarie 1950 a fost arestat – pe motive politice, în „dosarul  Pătrăşcanu”. Moare la Bucureşti, un an şi jumătate mai tîrziu – pe 26 mai 1951 – în penitenciarul (fosta mănăstire) Văcăreşti.

Manuscrisul Îndreptar pentru tineret  se prezintă sub forma unor fragmente notate pe foi răzleţe, aflate în arhiva familiei Golopenţia, cărora li se alătură pagini bătute la maşina de scris,  incluzînd corecturi şi adaosuri regrupate de dr. Sanda Golopenţia, lingvistă, profesor emerit la Brown University, din Providence, SUA, fiica ilustrului savant (s-a născut la 2 martie 1940, la Bucureşti; părinţii – sociologul Anton Golopenţia şi folclorista Ştefania Cristescu – au făcut cunoştinţă în anul 1931, la Cornova basarabeană din judeţul Bălţi, pe cînd au făcut parte din echipa lui Dimitrie Gusti, care a sosit aici în scopul efectuării cercetărilor sociologice; în 1980, fiind persecutată de regimul comunist, se stabileşte în SUA).

Lucrarea dată, desigur, nu este cea definitivă la care a aspirat Anton Golopenţia, însă permite cititorilor de astăzi să-i întrevadă problematica. Trebuie să menţionăm şi faptul că fragmentele, rămase din timpul studenţiei autorului la Berlin, au fost tipărite între anii 1983 şi 1986 în revista Lupta, care apărea la Paris (director Mihai Korne, redactor Antonia Constantinescu). Ulterior, S. Golopenţia a descoperit alte materiale ale tatălui său şi a predat o nouă înfăţişare lucrării în cauză. Ordonarea tuturor fragmentelor în capitole îi aparţine.

Volumul se deschide cu introducerea Ochi şi gînd al acestei ţări de dr. S. Golopenţia, după care urmează opt capitole de bază: Tineret, îndreptar, orientare; „Generaţia tînără”; Tineretul românesc; Drumul; Fundătura; Cultură, cărturari; Bidimensionalitatea vieţii; Orientare originară în România modernă. La sfîrşit se dau anexe, note, repere bibliografice şi ilustraţii.

În introducere este redată istoria apariţiei acestei lucrări (aranjarea fragmentelor în capitole), precum şi conceperea acesteia de către autorul care traversa în timpul cela o perioadă grea, într-o Germanie tensionată de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Împins de circumstanţe, A. Golopenţia ajunge la concluzia că adevărata cunoaştere a faptelor trebuie întreprinsă „din perspectiva poporului căruia îi aparţinea”, adică a României ca „axă imuabilă”.  În consecinţă, tînărul cercetător, pe lîngă ocupaţia sa de bază ce se referea la teza doctoratului, scrie o serie de articole („pretexte” sau „marginalii româneşti, la cărţi străine”) în formă de eseu care vor servi ulterior la formularea unei idei privind tineretul şi România, în genere. Îndreptarul, care la început era planificat ca destinaţie pentru tinerii din capitală, cu încetul s-a extins asupra întregului tineret românesc. Pe măsură ce munca înainta, se schimba şi titlul lucrării, ca pînă la urmă să se stabilizeze la Îndreptar pentru tineret.

Trebuie să menţionăm că tema tineretului în România interbelică era destul de des abordată. Între anii 1928 şi 1937 au apărut articole sau cercetări de Mihai Ralea, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Pompiliu Constantinescu, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Octav Onicescu, Eugen Lovinescu, Constantin Rădulescu-Motru, George Brătianu, Felix Aderca, Constantin Argetoianu, Octavian Goga,  Constantin Enescu, Lucian Boz, Alexandru Claudian, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Vasile Băncilă, iar între anii 1938 şi 1947 de Vintilă  Horia, Ştefan Baciu, Constantin Rădulescu-Motru, Petre P. Negulescu ş.a. În această listă se înscrie şi Anton Golopenţia cu o descriere a problemei vizate observată din mai multe puncte de vedere.

Capitolul „Generaţia tînără” redă ruptura între generaţii, între cei „încăpuţi la slujbe” şi cei care, surprinşi de criză, aspiră fără şanse să-şi găsească o nişă în viaţă. Tinerii preiau fără discernămînt toate crizele şi conflictele Apusului, în felul acesta îşi marchează eşecul. Din pricina că se profilează o ruptură între generaţii suferă cauza generală şi este deci o problemă a întregului tineret al ţării. Iată una dintre soluţiile autorului: „Ce trebuie de făcut. Legătura întregului tineret, în cadrul vrerii de a lucra pentru România. Nu e vorba ca toţi să devină intelectuali, ci ca toţi să aibă ţeluri lămurite şi clare. Fiecare să facă pentru toţi ceilalţi ce e de chemarea lui… istoricii, istorie, poeţii, poezii. Altă viaţă, sănătoasă, orientată, «românească».”

Capitolul Tineretul românesc se prezintă ca un răspuns la cel precedent. Autorul subliniază că tineretul românesc este dispersat, grupările politice, diverse organizaţii obşteşti îl izolează de problemele stringente ale momentului istoric: „Tineretul românesc ca unitate nu există. Ţărănimea tînără stă deoparte, ucenicii, calfele, muncitorii tineri de la meşteşugari şi din întreprinderile comerciale şi industriale din oraşe – de alta, tineretul înşcolat, în sfîrşit, – iar de alta. Inşi singuratici, în fiecare din aceste categorii; din cînd în cînd, grupuri înăuntrul lor, chemate la viaţă de partide politice, de organizaţiile muncitoreşti, asociaţii pentru a apăra interese materiale, grupările unor reviste sau formule patriotice răsuflate.”

Cea mai agitată, cea mai bogată în evenimente era viaţa politică a tineretului din Bucureşti şi Iaşi. Tineretul ardelean îşi manifesta atitudinile la Cluj, iar la Timişoara, Cernăuţi, Chişinău de abia se întrevedeau „începuturi de viaţă locală, dacă nu vegetare ca în mai toate capitalele de judeţ”. A. Golopenţia e de părerea că criza tineretului din România are mai multe faţete, aspecte sociale: „Situaţia «materială» a aproape fiecăruia din cei ieşiţi din şcoli în anii din urmă e mai mult decît dubioasă: scriitorii tineri se destramă sufleteşte şi vorbesc despre «ratarea generaţiei»; legionarii diferitelor formaţiuni politice tinereşti sînt destul de încrîncenaţi ca să se jertfească, dar lozincile lor nu s-au dovedit constructive pînă acum. Iar la tineretul muncitoresc, meşteşugăresc şi plugăresc, ale cărui perspective nu sînt întru nimic mai bune, ajuns într-o fază de însuşire lesnicioasă a formei de viaţă pînă acum proprie exclusiv păturilor orăşeneşti, pe cale de a se emancipa de prestigiul social al acestora, tot mai sensibil şi mai dispus să se socotească nedreptăţit, gata în curînd de a-şi satisface singur nemulţumirile, se strîng nodurile unui conflict care poate primejdui existenţa statului românesc.”

Autorul crede că toate generaţiile (după vîrstă) trebuie să creeeze împreună posibilitatea mai multor tineri să-şi dezvolte încrederea, simţul răspunderii, respectul de sine şi răspunderea civilă: „Tineretul nu iese la iveală ca atare decît numai cînd certitudinile axei de orientare a unui neam se prăbuşesc. Atunci, părinţii şi conducătorii nu mai ştiu cum să-şi îndrumeze copiii şi pe cei tineri; iar aceştia, simţind nesiguranţa obştească, îşi fac de cap nestruniţi, ori iau asupra lor sarcina găsirii îndreptarului nou. Debandada tineretului şi, la fel, sentimentul datoriei de a reforma totul sînt o acuzare continuă a lipsei de autoritate substanţială a generaţiilor celor maturi şi bătrîni.”

Un succint parcurs istoric ne prezintă capitolul Drumul. Sînt trecute în revistă epapele principale ale dezvoltării societăţii româneşti din ultimele două secole. În genere, România în această perioadă s-a aflat permanent în ascensiune: s-au unit principatele, s-a întregit ţara, s-au împroprietărit ţăranii, iar industria a păşit cu mult înainte. Sînt aduse în prim-plan activităţile pe tărîm social ale înaintaşilor noştri: Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu ş.a. Însă, criza economică de la începutul secolului al XX-lea a răsturnat toate planurile, „atmosfera de prosperitate a dispărut, urmată de o schimbare totală a aspectului ţării”. De aici A. Golopenţia trage concluzia că „viaţa politică sănătoasă” ar cere din nou alegeri democratice, iar „tineretul, în tot cazul, trebuie să se pregătească în vederea soluţionării problemei sociale.”

Fundătura – capitolul ce urmează –   ne introduce în România anilor ’30 ai secolului trecut, cînd dezorientarea populaţiei cerea de urgenţă ca guvernanţii, oamenii politici să facă schimbările necesare în domeniul economico-social. Pentru a reuşi era necesară coeziunea tuturor păturilor din societate.

În atenţia tînărului savant s-a aflat şi cultura ţării (a se vedea capitolul Cultură, cărturari), care, după părerea lui, trebuie să capete o orientare reală românească (inclusiv, prin prisma unei diviziuni a muncii materiale şi imateriale): „Trebuie văzut dacă o anume nevoie poate fi satisfăcută de o instituţie europeană; dacă da, luată, dacă nu, creată una. Europeanul nu trebuie şi nu e util global. Ştim că nu ni se potriveşte pe de-a-ntregul.” Un rol important autorul îi acordă cărturarului: „Trebuie să scoatem din noi oameni noi […]. Oameni calmi şi conştienţi, ai faptelor conştiente.” Cărturarul este un îndrumător, nefiind asociat cu idealuri sau programe, el trebuie să fie conştient de destinaţia şi misiunea sa: „De fapt, cărturarul-îndrumător (nu interpretul, pedagogul…) e chemat să vadă, să tălmăcească, să familiarizeze oamenii cu situaţiile noi, să le facă cu putinţă reacţiuni şi comportări adecvate, tuturor, şi oamenilor de acţiune într-o oarecare măsură.”

Autorul prezintă şi o simbioză între existenţa individuală şi existenţa în cadrul comunităţii româneşti. Cele două planuri în care trăim ni se deschid în capitolul Bidimensionalitatea vieţii.  Niciunul din aceste planuri nu poate fi dominat: „Nici în viaţa noastră cu noi şi în lume, nici în viaţa neamului nu ne e dat să stăpînim absolut; ne e dat să trăim într-un dialog cu menirea noastră, cu viaţa neamului, cu lumea. Le înţelegem, ne putem orienta în cadrul lor. Le putem mlădia, întrucît ne supunem lor, întrucît rămînem în linia lor. Trebuie să rămînem însă totdeauna faţă în faţă cu viaţa noastră, cu realitatea naturii, a neamului şi a istoriei. Nu trebuie să aşezăm între noi şi ea perdeaua unor «idealuri» şi «tâlmăciri» răsuflate.”

În capitolul Orientare originară în România modernă autorul îl îndeamnă pe fiecare locuitor al României să conştientizeze perspectiva istoriei ţării şi problemele care sînt puse în faţa ei într-un cadru global, eliberîndu-se de balastul unor porniri greşite, îndeosebi privind tineretul: „Ridicarea României nu poate veni de la ideologii care speculează asupra naţionalismului, a ortodoxiei ori a antisemitismului. E vremea chiar ca toţi aceştia, intelectualii, ca şi politicienii, să fie chemaţi la ordine şi readuşi la adevărata lor funcţie. Chemarea aceasta la ordine nu poate veni decît din lumea prefacerilor obiective. Ideile noastre şi atitudinile cărturarilor şi ale politicienilor (dintre tineri) sînt mai mult în urma realităţii economice sau sociale.” Şi în continuare: „Cu toţii însă avem un scop: a ne pune în slujba acestei Românii care se ridică. Nu sînt locuri, se va spune. Trebuie să nu ne lăsăm striviţi de acest fapt. Dacă ne e de România şi de noi, putem aştepta un an, doi. Ingineri fiind, să intrăm muncitori la o fabrică. Medici, să ne aşezăm într-un sat şi să tratăm gratuit ţăranii… Vom ieşi căliţi, iar vîntul proaspăt care suflă în România va fi întărit şi roadele lui vor căpăta trăinicie.”

Dorinţa sinceră a autorului pentru  tineri este  ca ei să descopere  adevărata  însemnătate a rolului lor în societate. A. Golopenţia a găsit timpul şi ocazii de a lucra pentru tineri, de aceea se prezintă în lucrarea sa ca un îndrumător, ca un mentor care arată direcţia, linia, sensul activităţilor cu adevărat necesare: „Ceea ce trebuie de făcut: să nu reducem problema tineretului la criza materială, decepţie. Fireşte că trebuie soluţionată. (Cred că şi aici trebuie să intervină o inovare: aceea că tinerii trebuie să înceapă în mult mai mare măsură să-şi ajute ei lor înşişi, să nu mai aştepte totul de la administraţie.) Dar trebuie ca această criză de acum să devie pricina unei reveniri în fire. Rămaşi pe dinafară, ducînd-o greu cu viaţa, cei tineri pot să vadă vidul înspăimîntător al anilor din urmă, această lăsare în voia lor a tuturor, cu toată mulţimea intenţiilor bune, incapabile toate de o soluţionare eficace. Această criză de acum, absurdă în sine, poate deveni prilej de schimbare, al unuia din acele salturi creatoare prin care neamurile se regenerează.”

Sau: „Ca schimbarea aceasta să devie aievea, depinde de chiar cei tineri, depinde întîi de toate de cărturari şi de naturile active. Depinde întîi de o duzină care acceptă să se ia în serios şi să se străduiască să vadă pentru ceilalţi, să încerce, ca să le fie îndrumători. Nu e de ajuns să iei hotărîri frumoase, nu sînt de ajuns nici programele. Trebuie să se ia hotărîri şi să le ducă la îndeplinire, fără să dea înapoi, pînă la urmă, ani de-a rîndul. Duzina aceasta deschide un alt drum.”

Tînăra generaţie trebuie să găsească ieşirea din situaţia creată, fiecare trebuie să-şi simtă responsabilitatea civică, să pătrundă mai adînc în studierea situaţiilor concrete: „Situaţia noastră în această parte a Europei şi în lume, buna organizare a aparatului de stat, proporţia de populaţie de neam străin, aspectul nou al problemei sociale, toate acestea sînt o serie de probleme pe care nu le putem evita dacă vrem să ne înrădăcinăm cu adevărat în românesc. Ele dau de lucru tuturor celor meniţi să fie cărturari printre cei tineri (în vremuri de criză morală, ştiinţa trebuie mai mult decît în alte vremi să fie imediată, să lămurească şi să îndrumeze; să evite chiar şi aparenţa de gratuitate). Consacrîndu-se lămuritului problemelor pe care le pun omul şi realitatea românească, oraşul şi mahalaua nu mai puţin decît satul, ei trebuie să obişnuiască lumea de la noi cu gîndul că a face ştiinţă nu înseamnă a celebra teorii create cine ştie unde şi uitate de atunci la locul lor de origine, ci a explora cele dimprejur, a le cunoaşte şi a le mînui. Zeci de ani de muncă intensă sînt necesari pentru a face cu putinţă o politică românească, o imagine limpede a românului despre el. Vom trebui să învăţăm şi mai departe de la străini; dar pentru a ne trata problemele noastre, nu pentru a-i reproduce, crezînd în orice inutilitate care i-a dat în gînd cuiva.”

Dar trebuie să se ia în consideraţie: „Problema viitorului României e adevărata problemă a tineretului românesc; criza materială, eşecul politic şi destrămarea în literatură trebuie să aducă convingerea aceasta în sufletul fiecărui tînăr. Viitorul României îi cere fiecăruia o viaţă conştientă şi disciplinată prin acceptarea răspunderii pentru destinele României. Locul lui nu e de pe acum, înainte de vreme, în fruntea treburilor, pentru că numai dacă se pregătesc temeinic poate fi mai bun decît cei de azi. Criza materială trebuie soluţionată întîi de toate de chiar cei tineri, ca să se încredinţeze de tot ce e în puterea lor şi ca un început de altă viaţă.”

Cugetările lui Anton Golopenţia despre tineret – scrise în anii 1934-1935 – se deosebesc radical de tratările şi dezbaterile altor contemporani ai săi care au luat în discuţie această temă spinoasă, greu de abordat şi de realizat. Autorul fragmentelor – închegate iscusit şi ingenios de dr. Sanda Golopenţia – face un excurs în istoria şi tipologia sociologică a tineretului românesc şi, totodată, prezintă soluţii de a ieşi din criza materială şi morală atît pentru tînăra generaţie, cît şi pentru celelalte pături sociale. A. Golopenţia accentuează asupra răspunderii pe care o au mai ales tinerii pentru viitorul ţării.

Pentru a ieşi din „fundătura” prezentului şi a moderniza din temelie orînduirea românească, A. Golopenţia trasează pe drumul care trebuie parcurs un şir de obiective spre care tineretul va trebui să se orienteze. Tineretul, după cum sînt toţi de acord, reprezintă viitorul ţării, de aceea trebuie să se facă un efort unit al societăţii întru îndrumarea lui de a merge pe o cale corectă, dar cel mai mult trebuie să-şi dea interesul în această privinţă însuşi el, tineretul.

         Îndreptar pentru tineret de Anton Golopenţia este o carte de o importanţă vitală pentru generaţia tînără, care nu îşi pierde actualitatea pînă în zilele noastre. Eseurile / fragmentele, care au format conţinutul sumarului, nu ar trebui neglijate nici astăzi, deoarece sînt şi interesante, şi bune de a fi luate drept repere în activităţile grupurilor de tineret contemporane, care sînt în permanentă căutare a vectorului propriu de deplasare în labirintul crizei de acum actuale, care pare să nu aibă sfîrşit.

Îi sfătuiesc pe tineri, dar nu numai, să citească această carte, măsură care cu siguranţă va contribui la formarea unui caracter destoinic de a fi menţionat de posteritate. Toţi vor căpăta avantaje spirituale. Tinerii trebuie să memoreze cele mai importante teze din culegerea de faţă şi să le aplice în practică – fără îndoială, vor căpăta rezultate vizibile în toate ceea ce fac pentru binele lor personal, dar şi al societăţii.

  1. Golopenţia parcă a dat alarma: tineretul trebuie în permanenţă orientat, îndrumat, deoarece doar performanţele contează. Este deosebit de important ca tinerii să-şi developeze capacităţile lor de a realiza potenţialul reformator, care s-a acumulat pe parcursul deceniilor, şi să-şi găsească nişa lor în societate. Tinerii sînt gata de a-şi schimba viaţa, însă ei trebuie să se autoorganizeze efectiv şi să recurgă la acţiuni sincere şi deschise. Ei trebuie ajutaţi, încurajaţi în maniera lui A. Golopenţia. E de asemenea important ca acţiunile tinerilor să aibă loc în echipă, care să fie în rol de locomotivă a tuturor ideilor. În acest sens volumul analizat mai sus, cu toate că a fost conceput acum trei pătrate de veac, este valoros şi eficace pentru timpurile noi pe care le trăim.

Tinerii de azi, ca şi cei din secolul trecut, sînt pragmatici, individualişti, în faţa lor se deschid zeci de opţiuni de activism, le este foarte greu uneori să aleagă ceva pe gustul inimii, de aceea le va fi mai uşor dacă vor fi orientaţi de aceste valoroase schiţe ale unui tratat ştiinţific. Şi acum ne aflăm într-o criză periculoasă, de aceea încă o dată îndemn tinerii să citească această lucrare prestigioasă şi marcantă din domeniul sociologic şi să o aibă drept călăuză în luarea deciziilor pe care posibil le vor lua – să nu se sfiască de a prelua experienţa unui cercetător notabil, cu o experienţă inestimabilă cum este Anton Golopenţia, dar să se familiarizeze cu tot ce a scris cercetătorul despre cei în ale căror mîini se află viitorul nostru.

Tînăra generaţie este una din cele mai importante şi valoroase resurse pe care le poate avea o ţară. Cu adevărat, Îndreptar pentru tineret de Anton Golopenţia poate servi ca o platformă de autoafirmare pentru oricare tînăr dornic de a fi de folos Patriei sale. Să sperăm că investiţiile noastre nu vor fi zadarnice şi că nu vom regreta că zicem despre tineri că sînt viitorul Ţării.

Valeriu Rață, Chișinău, Revista BIBLIOPOLIS, nr. 2, 2016

 

2. JURNALUL DE TRECĂTOR CINIC AL LUI CORNELIU FLOREA

     În rîndurile ce urmează vom pune în atenţia cititorilor scrierile publicistice ale medicului Corneliu Florea, amintind că revista BiblioPolis a scris despre el mai întîi publicînd eseul Un medic ce a devenit scriitor, un canadian ce a rămas român: Corneliu Florea de Vlad Pohilă (2003, nr. 3) şi recenzia Dulce-amară, Bucovină de Constantin Bobeică (la volumul Risipirea – cronică bucovineană; 2009, nr. 4). A inserat revista noastră şi două recenzii semnate de protagonist: Veritabil tratat de cultură românească (Şi totuşi, limba română de Vlad Pohilă; 2010, nr. 1) şi Noi adevăruri despre falsul eliberator al popoarelor (Spărgătorul de gheaţă de Viktor Suvorov; 2012, nr. 1).

Corneliu Florea (pe nume adevărat Dumitru Pădeanu; născut la Timişoara, pe 5 ianuarie 1939) este un scriitor, publicist, memorialist, promotor cultural şi editor român din Winnipeg, Canada. Profesia de bază – medic, dar de mult este pasionat şi de scris. Editează de unul singur patru numere pe an ale publicaţiei Jurnal liber („mică revistă de critică socială”), care apare în limba română, fiind distribuită prietenilor în întreaga lume. Volumele ce îl reprezintă plenar pe C. Florea sînt: Jurnal de lagăr liber (1987); Constituţia de la 29 februarie (2 ed., 1988, 2008); Cine tulbură liniştea Transilvaniei (2 ed., 1990, 2012); Afacerea holocaustului (1991); Jurnal pe frunze de arţar (2 vol., 1993); Note de pe drumurile lumii (2 ed., 1995, 2010); Coloana infinită şi totemurile canadiene (2 ed., 1997, 2006); Semnale semenilor mei (1999); Vremuri antiromâneşti (2001); Jurnal de medic (2 vol., 2002, 2011); Libertatea de a iubi adevărul (2004); Fiecare cu America lui (2005); Polemos (2007); Risipirea – cronică bucovineană (2 ed., 2009, 2011); Peregrinări – note de călătorie (2010); Glose medicale (2013) ş.a.

În 2014 Corneliu Florea editează volumul (despre el va fi vorba în continuare) Jurnal de trecător cinic[2], cu o postfaţă de Cristian I.C. Popescu, în care acesta îi atenţionează pe cititori: „Să mai spunem, spre deliciul publicului, că ignorarea Adevărului sau tratarea lui în răspărul înfloritoarei băşcălii din societatea prezentului românesc, duce, inevitabil, la manifestări de cinism. Ce altă dovadă mai grăitoare decît situaţia de azi a celor «conduşi» şi cum sînt reflectate toate astea în mass-media. Nu întîmplător, «conduşii» e în ghilimele: în fapt, fiecare din puternicii zilei face «ce vrea muşchiul lui», fiindcă modelele ce ar trebui să fie, printre altele, şi sacerdoţi ai Adevărului, măcar la sfertul de veac trecut, fie oficiază slujbele parohiilor străine, fie, atrase de sindromul «mimosa pudica intellectualis», stau deoparte de zgomotul arenei, ai vieţii însăşi! Asta nu înseamnă dispariţia cinismului ci, dimpotrivă, bunăstarea unei forme de «supercinism» mult deasupra celei de «cinism» al omului de pe stradă. Vă las pe dumneavoastră, cititorii, să ghiciţi cine întrupează «supercinicii».”

Ne propunem în cele ce urmează să descifrăm scrierile din această carte şi să-i dăm pe faţă, să-i scoatem la iveală, să-i arătăm lumii întregi cine sînt ei cu adevărat.

Culegerea Jurnal de trecător cinic de C. Florea cuprinde 12 compartimente (eseuri, reflecţii spirituale) de factură polemică despre realitatea românească, toate (dar absolut toate!) pun în dezbatere adevăruri istorice, pe care majoritatea celor din tagma scriitoricească sau a jurnalismului românesc din Ţară, dar şi de pe diferite meridiane ale Terrei noastre, le ocolesc, ceea ce nu poate face C. Florea, chiar dacă este rezident în Canada (din 1980), deoarece, cum se vede, este un incontestabil patriot al Neamului său. Reflecţiile spirituale ale lui C. Florea dau consistenţă Jurnalului…, toate (dar absolut toate!) trădează inteligenţă, sensibilitate şi cunoaştere a faptelor concrete, a evenimentelor derulate în România şi în arealul din jurul ei. Unele din ele delectează mintea, altele nasc emoţii şi te fac să meditezi profund asupra istoriei noastre. Dar să începem a le „dezghioca” pe rînd.

Primul compartiment – Anno Domini 2013 – pune în discuţie mai multe probleme cu privire la adevăr, despre care înţelepciunea populară zice: „Vremea cu-ncetul poate să le descopere pe toate, descoperă şi adevărul.” Sau: „Vrei duşmani să dobîndeşti, grăieşte adevărul.”  Cel mai elocvent caz este tocmai cel cu poetul nostru naţional Mihai Eminescu, pe care unii – nonvalorile, puternicii zilei (se dau nume) – din varii motive ticăloase încearcă să-l falsifice, să-l marginalizeze (se citează). O descoperire de ultimă oră este cauza morţii celui mai mare poet al românilor. C. Florea nu a lăsat deoparte nici implicarea evreilor în chestiunea dată, nici politica Uniunii Europene faţă de naţiunile mai mici de pe continent ş.a.

În al doilea compartiment – Nesfîrşita cale a cunoaşterii – autorul se concentrează asupra parodiei, dar nu a celei din literatura artistică sau muzica uşoară, ci asupra parodiei lucrurilor sfinte pentru întreg poporul, căci se găsesc unii „deştepţi” care parodiază istoria neamului românesc. Se analizează un eseu cu vădit caracter antiromânesc, al cărui autor, Lucian Boia, debitează inepţii de te ia groaza, împroaşcă noroi verbal la stînga şi la dreapta, de la un capăt pînă la altul („sîntem analfabeţii Europei”; „românii nu au onoare”; „românii au cedat rînd pe rînd totul”; „credibilitatea României a ajuns la un punct foarte scăzut”; „s-a petrecut şi o accentuată românizare a României”; „Casa Poporului este o excrescenţă monstruoasă”; „din secolul al XIV pînă astăzi, românii par să bată pasul pe loc: nu au urcat nicio treaptă, comparativ cu celelalte ţări europene”; „mai sînt românii o naţiune?” ş.a.m.d. în felul acesta). Replicile lui C. Florea sînt vehemente şi tăioase, deoarece scrierea aceasta a bulversat opinia românească. Părerea finală este că o astfel de scriere este „un vector de încărcături negative ce duce la multe efecte defavorabile printre români”.

În cel de-al treilea compartiment – Echinox cu fantome iredentiste – C. Florea ne comunică despre faptul că, mai mult de douăzeci de ani, România este bîntuită de fantomele, nălucile iredentismului unguresc, iar în ultimul timp se mai înalţă şi un steag secuiesc în vîrf de suliţă. Adepţii Ungariei Mari redeşteaptă visul de acaparare a teritoriilor statelor vecine, teritorii care, după cum zic ei, le aparţin din străvechime. Însă toate obrăzniciile lor sînt combătute de C. Florea prin probe din istoria adevărată a ţinuturilor româneşti „revendicate” de hungarişti.

Al patrulea compartiment – De dragul timpului pierdut – este o reflecţie filozofică (ce este viaţa? cum a apărut? ce se poate face ca viaţa să nu părăsească corpul? ş.a.), precum şi despre unele episoade din mitologia antică greacă (cu zei şi semizei: Zeus, Hages, Apollo, Coronis, Esculap, Asclepios, Higiea, Panaceea, Aceso, Iaso ş.a.), despre Hippocrate şi jurămîntul medicilor care îi poartă numele, precum şi amintiri ale autorului din anii de studenţie la Facultatea de Medicină din Timişoara.

Al cincilea compartiment – Senini şi concilianţi – constituie în esenţă notele de călătorie ale autorului la sosirea în Patria sa – România, de care îi este dor mereu: „Oare, între timp, de cînd am plecat din Canada, nu a devenit cumva politic incorect să folosesc sintagma Patria mea? Naiba să-i ducă pe tărîmul politicului corect, eu vreau să fiu liber în sufletul şi în gîndirea mea, nu să fiu tot timpul prins în centuri de siguranţă ale politicului corect. Vreau să ajung în România Mea, să mă urc într-un copac şi să privesc Carpaţii pînă ce îi aud. Începe să mi se facă lehamite de ideologiile constructive ale libertăţilor de observare proprie a lumii, a gîndirii şi a expresiei personale. Nu am suportat în comunism, nu suport nici acum, în nemaipomenita democraţie a celor puternici, să mi se bage pumnul în gură cînd o deschid, am deja bine conturată certitudinea binelui şi a răului, mi-am însuşit o conştiinciozitate socială civilizată, respect pe cei ce nu se ating de libertăţile mele fundamentale, înscrise în toate marile declaraţii şi acte ale umanităţii.”

În al şaselea compartiment – Agonia liniştii în România – cititorii vor lua cunoştinţă de un interviu al autorului şi al scriitorului Virgil Raţiu de la Bistriţa cu Î.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop la Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei, despre starea sufletească grea şi soarta românilor din această regiune din timpul ocupaţiei hortiste, cînd secuii ungurizaţi practic s-au războit cu românii locului: au fost distruse bisericile şi cimitirele, au fost prigoniţi preoţii, iar ţăranii maghiarizaţi cu forţa şi siliţi să-şi schimbe credinţa. După cel de-al Doilea Război Mondial represiunile împotriva românilor au continuat, se ţin lanţ şi în prezent, cînd „secuii ungurizaţi sînt privilegiaţi cu toate drepturile cetăţenilor români şi cele specifice minorităţilor, urlă ca lupii, că li se distruge identitatea lor secuiască, pe care nu o mai au de mult”.

În al şaptelea compartiment – De ce Bram Stoker aici?! – autorul se întreabă de ce irlandezului Bram Stoker, autorului romanului Dracula (another horror novel), i s-a înălţat un bust la Piatra Fîntînele, între munţii Bîrgăului, Rodnei şi Călimani (în faţa unui hotel numit de asemenea Dracula), pe cînd românii născuţi în judeţul Bistriţa-Năsăud sau în cele de prin împrejurime nu sînt luaţi în seamă în nici un fel: „Mă întreb, cum se întreabă mulţi români interesaţi de realitatea istorică şi care meditează logic şi liber situaţiile ei, ce au în cap cei de la aşa-zisul minister al culturii, consilierii judeţeni culturali cînd aprobă asemenea distorsionări şi defăimări la adresa a tot ce este românesc?” C. Florea descrie şi nedreptatea făcută lui Nicolae Paulescu (om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, care a contribuit, desigur, la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai tîrziu insulină), care a început cu neacordarea Premiului Nobel în 1923 şi a culminat în 2003 cu interzicerea dezvelirii bustului savantului român în faţa spitalului-hotel „Dieu” din Paris. Jurnalul continuă cu notele de călătorie din Maramureşului Voievodal pînă la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei romane, aşezată în Cîmpia Haţegului de la poalele munţilor Retezat şi Poiana Ruscă: „Din nefericire, acum sînt lăsate în ruină totală vestigiile romane din nepăsarea autorităţilor statale susţinută indirect, dar intens de globalizare, care şi-a găsit cea mai nimerită şi favorabilă ţară europeană, unde să niveleze la zero toată zestrea istorică a acestui popor.”

Al optulea compartiment – Cadran Transilvănean – ne poartă prin Transilvania: autostrada Transalpină, cabana Oaşa, Blajul, Cîmpia Libertăţii, Sighişoara… Apoi prin Roma, Florenţa… Ultima zi petrecută în România a fost la Cluj-Napoca…

Al nouălea compartiment – Pe urmele pelerinilor – începe cu vizitarea Vaticanul (Bazilica „Sfîntul Petru”, Capela Sixtină), apoi urmează Florenţa (Galeria „Dell’Academia”), San Gimignano, Lugano (Bazilica „Santa Maria degli Angioli”), lacul Maggiore (insulele Borromeo, a Pescarilor), Milano, Veneţia, Padova (Bazilica „Sfîntul Anton”), Assisi (Catedrala „San Rufino”, Basilica di Santa Chiara), Mănăstirea Monte Cassino…

În al zecelea compartiment – Datoria de a căuta adevărul – se discută despre originea latinităţii noastre, despre limba şi rădăcinile neamului românesc: „Nu înţeleg cum se face că romanii au stat în Britania 400 de ani şi nu s-a prins latina de ei, în timp ce în Dacia au stat numai 170 de ani şi noi vorbim o limbă similară?! […] În Iordania au stat 600 de ani şi latina romanilor acolo e zero. Şi acest argument m-a pus pe gînduri… […] Şi cu legionarii ăştia [circa 10 legiuni – n.a.] au cucerit un sfert din Dacia, iar după 170 de ani în TOATĂ DACIA, cucerită şi necucerită, se vorbea precum legionarii romani! Să fim serioşi, lucizi şi raţionali şi să nu mai credem aşa ceva! Cu acest subiect am intrat într-un labirint istoric din care nu mai putem ieşi decît cu noi date istorice şi logică istorică. […] Teoria înrudirii limbilor vorbite de romani şi de daci, înainte de Anno Domini 105, este o teorie mult mai logică decît cea în care am transformat cuceritorul cu legionarii lui în profesori de latina vulgara din Latium.”

În penultimul compartiment – Prosperi şi proscrişi – C. Florea exprimă o atitudine, la fel deosebită, faţă de ceea ce se întîmplă în România actuală: „Cu uimire, cu groază, an de an constat că cel mai bine le merge foştilor mari comunişti şi familiilor lor. Prosperitate şi înflorire din tată comunist, în fiu comunist, urmînd nepoţii lor cu stea în frunte. Fiindcă ne referim la prosperitatea prin infracţiune morală a unor familii comuniste după 1989, trebuie precizat că adevăraţii anticomunişti români, din trecut şi din prezent, sînt vînaţi de fiii foştilor nomenclaturişti comunişti, precum, în trecut, erau vînaţi bizonii şi Pieile Roşii în prerie!” Cu nume concrete de „prosperi şi proscrişi”, cu exemple din faptele lor săvîrşite, autorul ne demonstrează cu lux de amănunte unde a ajuns România de azi, fiind condusă prin „sistemul manipulării psihologice” sau, altfel zis, prin „departamentul mistificărilor totale”. Dezamăgit, înşelat de aşteptările sale el („cinicul”) notează: „Încerc să mă desprind de această lume, pe care nu o cunosc ca românească, în care mă simt un captiv, precum cei din blocurile de piatră ai lui Michelangelo. Încerc, dar am mai multă mîhnire în mine decît forţă. Mai încerc.”

Ultimul compartiment al volumului – A treia republică – constituie o expunere a evenimentelor prin care a trecut România în anii 1947-1968 (numită convenţional prima republică – populară), 1968-1989 (a doua republică – socialistă) şi din 1989 pînă în prezent („republică scoasă la mezat, bucată cu bucată, cu români cu tot”).

Prin volumul Jurnal de trecător cinic C. Florea ne demonstrează o dragoste neţărmurită faţă de adevăr – indiferent din ce domeniu face parte –, iar aceasta în zilele noastre valorează mult. Nu în zadar postfaţatorul, C.I.C. Popescu menţionează: „Şi, iată, e cineva care nu numai că-nţelege asta, dar îşi mai şi scrie crezul şi, făcîndu-l public, aduce cititorului un gînd proaspăt şi pertinent contra fărădelegii, nu în ultimul rînd morale, abătute asupra neamului în ultimul sfert de veac. Să-l numim pe scriitor? Nu cred că e cazul. Este unul dintre noi. Mai vrednic, însă! Cineva care, în virtutea mai bunei înţelegeri a rolului social al «scalpelului», a pus pe hîrtie, cu durerea celui ce-a văzut «jocul ielelor», gîndurile, cîteodată cinice, ale «diagnosticului cinic». Odată citit, să-l luăm ca atare. Şi, poate să-i ieşim în întîmpinare.”

Din păcate, lumea în care trăim este o lume plină de imperfecţiuni, predestinată permanent să se autodistrugă. Noi însă trebuie să alegem calea de a ne împlini idealurile, de a ne atinge potenţialul, chiar dacă uneori este cazul să o luam de fiecare dată de la capăt. Corneliu Florea în această privinţă ne este un îndrumător, care ne sfătuieşte ca starea generală de teamă şi confuzie să dispară. De aceea, el îndeamnă ca în activităţile noastre totdeauna să luăm aminte de nota de pe pagina a patra a cărţii: „În galeria «Dell’Academia» din Florenţa se află patru statui neterminate, intenţionat neterminate, în ideea pentru a transmite un adevăr esenţial. Sînt Prizonierii sau Captivii lui Michelangelo Buonarroti, care în lucrările sale a plecat de la viziunea că în fiecare bloc de marmură se află o statuie care vrea să se elibereze. Eliberarea, această dorinţă fundamentală a omenirii, este reprezentată în aceste statui, de la zei la sclavi, fiindcă într-o formă sau alta, toţi sîntem nişte captivi. În mod special, pentru aceşti captivi am vizitat din nou Galeria de artă florentină, ca să le privesc forţa cu care se opintesc să se elibereze, strălucit redată de dalta maestrului absolut, clarvăzător, profetic. Priviţi-i şi dumneavoastră şi veţi simţi întîlnind un adevăr mesianic: noi, cu toţii, sîntem prizonieri, nişte prizonieri şi captivi ai societăţii noastre, datorită sistemelor, ideologiilor politice ori religioase, datorită percepţiei societăţii şi gîndirii fiecăruia. Să încercăm să ne eliberăm de ceea ce sîntem captivi fără voia noastră.”

Prin mănunchiul notelor de călătorie ale unui trecător „cinic”, prin comunicarea aproape perfectă cu români de pretutindeni, prin efectul puternicelor sale trăiri sufleteşti Cornelui Florea îşi etalează libertatea gîndirii, totodată păstrînd echilibrul mesajelor şi profunzimea lor. Credem că, dacă nu le-ar fi scris, românimea ar fi fost ceva mai săracă. Autorul Jurnalului… reuşeşte să capteze cititorul prin profunzimea ideilor inspiratoare, prin tematici cu subiecte prioritare la această răscruce de secole şi de milenii.

Volumul analizat – a cărui lecturare este atractivă şi interesantă – reprezintă un apel puternic la trezire naţională. Analiza atentă a gîndurilor inovatoare izvorîte din observaţii subtile, certitudinea deplină şi convingătoare a devotamentului autorului Jurnalului de trecător cinic faţă de poporul român ne determină să recomandăm fără rezerve tuturor cititorilor cărora nu le este străină soarta României de azi şi de mîine.

Valeriu Rață, Chișinău, Revista BIBLIOPOLIS, nr. 2, 2016

 

 

 3. OPINIILE POLITICE ALE LUI VICTOR ŞTIR – MIZA PE NIMIC

             Numele lui Victor Ştir cititorii revistei noastre l-au aflat cînd dumnealui a inserat în paginile BiblioPolis-ului (nr. 2 din 2012, p. 188-190) o recenzie despre două cărţi dedicate Chişinăului – antologia Chişinăul în literatură şi volumul Chişinăul din amintire de Iurie Colesnic, editate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Mulţumindu-i pe această cale dlui V. Ştir pentru prezentarea publicaţiilor BM, în continuare – de data acesta noi – vom recomanda spre lectură un volum al cărui autor este acest neobosit şi cunoscut de multă lume scriitor şi publicist din municipiul Bistriţa, reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud.

Va fi vorba de culegerea de articole publicistice Miza pe nimic[3] (Iaşi, Ed. „Tipo Moldova”, 2013) – opinii politice din anii 2004-2005. În Cuvînt-înainte autorul menţionează: „Opinia zilnică despre un eveniment devine peste timp o mărturie despre percepţia unui timp trăit, iar judecăţile de valoare asupra unor fapte sînt pururi amendabile, reformulabile, atît din perspectivă proprie, cît mai ales din cele ale cititorilor, mulţi, puţini. Inspirat sau nu, textul publicistic din epoca internetului dă senzaţia adresabilităţii mondiale, ceea ce este o iluzie asemănătoare gestului în care cineva s-a risipit, fără a primi vreo reacţie, vreun semnal de departe. Mai profitabil este gîndul de aceeaşi natură cu sentimentul prinţului, care călătorind în imperiul fără sfîrşit, ştie că la scrisorile sale nu va primi niciodată răspuns. Miza este chiar pe nimic, anul şi ceva în care au fost scrise nu nu mai contează fiind înecat în noianul trecutului. Numai amintirea şi amarul clipelor…”

Victor Ştir, poet, traducător şi publicist, s-a născut pe 21 septembrie 1956, în s. Ciceu-Poieni, din jud. Bistriţa-Năsăud. În anul 1982 absolveşte Universitatea din Braşov (Facultatea de mecanică, secţia autovehicule rutiere). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994) şi membru al filialei „Mesagerul” a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Are publicate mai mult de 20 de volume – poezii: Cavalerul norilor (1993); Adulter cu moartea (1994); După trecerea stelei (1994); Cinetica iluziei (1997); Alcool şi sînge (2008); Bolile bătrîneţii (2011); Adulter cu moartea (antologie, 2012); Apocalipsa cărnii (2013); proză (romane): Clepsidra lui Cela (2008); Palimpsestul dimineţii (2012); Cercul scalen (2013); Dimineţile castelanei (2014); publicistică: Spectacolul derizoriu (2010); Miza pe nimic (2013); Riscul rostirii şi tăcerii (2015). A realizat traduceri din Paul Claudel, Jorge Luis Borges, Thomas Brasch,  Hilde Domin, Nelly Sachs, Matsuo Bashō ş.a. Activitate publicistică în Convorbiri literare, Vatra, Luceafărul, Poesis, Tribuna, Mesagerul literar şi artistic, Mişcarea literară, Cronica ş.a. Activitate jurnalistică la Ecoul, Răsunetul, Săptămâna. În prezent este redactor pe probleme de cultură şi de opinie al cotidianului Mesagerul de Bistriţa-Năsăud (Bistriţa). A locuit în Germania (Freiburg şi Breisgau, 199l-1992) şi în Spania (Castilla la Mancha, 200l-2002). Menţiuni: Premiul Maria Ivănescu al Festivalului Naţional de Poezie George Coşbuc (Bistriţa, 1996); Premiul pentru traduceri al Societăţii Scriitorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud (2008); Premiul pentru poezie al Festivalului-concurs de poezie şi proză Romulus Guga (Tîrgu-Mureş, 2008); premii ale Festivalului Naţional de proză Liviu Rebreanu (Bistriţa, 2012, 2014); Premiul Festivalului Internaţional de poezie Nichita Stănescu (Deseşti, 2012); Premiul Festivalului Naţional de poezie George Coşbuc (Bistriţa, 2012); Premiul Festivalului Internaţional de la Sighet (2012). Prezent în mai multe dicţionare ale scriitorilor.

Volumul Miza pe nimic de V. Ştir cuprinde 226 de articole pe teme de politică date publicităţii în anii 2004-2005. E mult, e puţin? Nu contează. Principalul că sînt scrise bine, în cunoştinţă de cauză şi pe înţelesul tuturor. Cu toate că e mare înghesuială în acest domeniu, V. Ştir se simte în apele sale, deoarece îi arde dorinţa de a face lucruri de calitate. Ceea ce scrie (despre aspectele pe care le cunoaşte, le înţelege sau sînt, pur şi simplu, conforme opiniilor sale) este un fel de explicaţie despre cum se petrec lucrurile într-o Românie absolut pragmatică şi într-o societate în care adaptarea şi diplomaţia, comportarea abilă sînt necesare ca aerul.

Prezentăm cititorilor în cele ce urmează cele mai reuşite articole ce reflectă viaţa politică din România: Unde „loveşte” preşedintele Iliescu, creşte; „Interschimbabilitatea” şefilor sau o nouă mentalitate în PNŢCD; Hoţia la români; Jocul strategic dintre PSD şi PD; După fiestă: nostalgie şi miasme; Vor bate şmecherii Academia Română?; Este viclenia proprie luptei politice?; Legea se aplică diferenţiat în România?; Să nu uităm de integrare; Sărbători naţionale fără oameni politici; Cultul eroilor, politica şi educaţia; Cui i-e frică de Traian Băsescu; Cine îşi asumă corupţia din România?; Minoritatea maghiară în electorale; PRM, încotro?; „Epoca” Iliescu, la final; Cîtă morală poate „locui” în politică; Cerşitul, între agresivitate şi toleranţă; Costurile aderării; Adio, PNŢCD!; Năravuri politice contemporane; „Cartonaş galben” pentru clasa politică românească;

Alianţa clasei politice cu străinii, împotriva românilor; Europa Unită şi iluzia românească; România, trădată încă o dată; De la secretul de stat, la secretomania de cumetrie; Demonul corupţiei bălteşte; O nouă „Cortină de fier”? ş.a.

La fel de interesante şi captivante pentru cititori sînt articolele în care autorul vede, observă lumea din afara statului român: Franţa „repetentă”?; Transnistria, ca şi Kaliningradul; Reacţie slabă a românilor la suferinţele fraţilor din Transnistria; Puterea şi efectul de bumerang; 11 septembrie şi cîteva urmări; Ucraina, pe ape anacronice; Voronin şi Republica au schimbat macazul; Pleacă de la putere Fidel?; Europa creştină şi Turcia; Rusia îngrădită; Învăţăturile Irakului  ş.a.

Şi lista cu oameni politici care se perindă pe paginili volumului este impresionant. Ea vizează atît politicieni şi nu numai din România (Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Mircea Geoană, Victor Ciorbea,  Theodor Stolojan, Corneliu Vadim Tudor, Petre Roman, Valeriu Stoica, Marian Vangheli, Călin Popescu-Tăriceanu, Voctor Ponta, Adrian Cioroianu, Victor Orban, Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Varujan Vosganian, Marko Bela, Tökes Lászlo, Gigi Becali, Dinu Patriciu ş.a.), cît şi din ţările vecine sau mai îndepărtate (Vladimir Voronin, Boris Elţin, Vladimir Putin, Gerhard Schröder, Ariel Sharon, Fidel Castro, Leonid Kucima, Viktor Iuşcenko, Viktor Ianukovici, Ioan Paul II, Saddam Hussein, Osama ben Laden ş.a.). Iar dintre partidele luate în vizor de către autor vom menţiona: PSD, PNŢCD, PD, PNL, PUR, UDMR, CDR, PRM, UCM, Alianţa DA ş.a. Deci, interesele din domeniul politic ale lui V. Ştir sînt destul de variate. În genere, politicul în prezentul volum primează în faţa civismului.

  1. Ştir ia în discuţie ba adversităţile de-a lungul anilor dintre principalele partide politice din ţară, ba diverse triste experienţe pe care le străbate poporul sărăcit de clasa politică, ba efectul pagubelor de miliarde de lei din vina guvernanţilor, ba lipsa de argumentare a unor discursuri electorale, ba politicile candidaţilor la Preşedinţia României, ba destinul valutei naţionale, ba dispoziţiile tineretului din politica românească, ba situaţia reală şi pretenţiile minorităţilor din România, ba subaprecierea unor norme de drept internaţional, ba problemele aderării României la NATO, ba tratatul de vecinătate cu Ucraina, ba negocierile de aderare a Turciei la UE, ba pierderea influenţei Rusiei în Europa, chiar şi adevărul şi minciuna, ateismul şi iluziile din fotbal etc.

Deci, subiectele volumului se referă la diferite sfere ale politicii. V. Ştir vorbeşte şi de competenţă, şi de deschidere, şi de transparenţă, şi de democraţie, şi de integrare… Se ştie că clasa politică este oglinda societăţii. Totodată, nicio societate nu poate exista în afara politicii, a partidelor şi a politicienilor. Dîndu-şi seama că politica este dominată de vorbe fără acoperire, că unii dintre politicieni nu au o prestaţie tocmai onorabilă, că exista în această sferă lipsă de transparenţă, abatere de la moralitate şi de la datorie, autorul vrea cu adevărat să facă ceva pentru Ţară, de aceea a ajuns la concluzia că politica este o problemă mult prea serioasă pentru a fi lăsată numai pe seama politicienilor. Drept dovadă sînt articolele ce confirmă că lui V. Ştir nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume. El nu ascunde speculaţiile şi învîrtelile oamenilor politici compromişi, ci din contră, îi combate ferm şi argumentat, demonstrîndu-ne cine sînt ei într-adevăr şi care este calea, direcţia de ieşire din impas.

Observăm că V. Ştir este la curent în detalii cu politica şi politicienii, mai ales cei mari, cu momentele istorice importante din România, dar şi din lume. Din cînd în cînd întîlnim câte un moment de incertitudine, dar în curînd această senzaţie se destramă – autorul trage concluziile necesare şi pune punctul pe „i”. Credem că atitudinea combativă, uneori zeflemeistă e pe placul cetăţeanului obişnuit, frustrat ani de-a rîndul de dezacordurile sociale şi problemele cu care se confruntă.

Suita de minieseuri pe teme politice din culegerea dată este adecvată în comunicare, are un limbaj coerent, pe înţelesul tuturor, atractiv chiar şi pentru cei care se interesează puţin de politică. Autorul fuge de manipulări, reflecţii academice etc., iar prin unele pasaje cîştigă bunăvoinţa, favoarea cititorului, deoarece acestea din urmă pot fi calificate drept cugetări sau maxime. Iată cîteva dintre ele:

– „Dacă SUA a declarat economia românească una de piaţă, «devine clar» că, funcţionînd bine criteriile, ar trebui ca şi europenii să recunoască economia noastră ca funcţională, de piaţă” [p. 16];

– „Aroganţa şi dispreţul oricît de subtil nu pot ţine loc de dialog în perimetrul efortului de a întări o democraţie, iar democraţia se clădeşte cu fiecare gest public şi se cucereşte în fiecare zi…” [p. 25];

– „Pe scena politică românească, PSD şi PD joacă rolul siamezilor aflaţi în perioada postoperatorie. Aceiaşi părinţi, aceeaşi doctrină, aceleaşi rude, dar duşmani de moarte” [p. 30];

– „Banul vorbeşte, iar situaţia este suprarealistă” [p. 58];

– „După priceperea aparţinătorilor clasei politice de a se eschiva de la răspunderea în faţa legii pentru diverse încălcări, sîntem ispitiţi să credem că norma care trebuie să fie generală pentru cetăţean se aplică foarte aspru doar pentru cel fără putere” [p. 75];

– „Spuse toate lucrurile, clarificate, ar putea da şansa unui început bun” [p. 83];

– „Folosirea unui limbaj «buruienos» în pledarea unei cauze politice aduce aşa-numita intelighenţie la condiţia de şleahtă primitivă de la care generaţia tînără nu poate învăţa absolut nimic” [p. 85];

– „Valorile tradiţionale pe care poporul drept-credincios le aude în fiecare duminică la liturghie pot fi pasul aşezării întru cele bune” [p. 106];

– „Nu trebuie să mergem prea departe şi să reproşăm noii generaţii că se ocupă numai de manele şi internet. Maturii poartă responsabilitatea educaţiei” [p. 123];

– „Nu se întrevăd soluţii clare atîta timp cît partidele manifestă pasiuni pentru amestecuri de doctrine…” [p. 192];

– „Reperul moral pentru omul politic poate fi chiar comportamentul său. Consecvenţa sau lipsa de consecvenţă îl califică moral în raport cu propriu-i comportament” [p. 232] ş.a.m.d.

Desigur, după lecturarea din scoarţă în scoarţă a acestui volum pot să apară unele întrebări, deoarece nu toate chestiunile au fost elucidate pînă la sfîrşit. Explicaţia poate fi că astfel este arhitectonica, caracterul şi structura tabletelor de o pagină-două, cum sînt cele ale lui V. Ştir. Nu poţi înt-un spaţiu atît de redus să fii exhaustiv. Şi totuşi, autorul Mizei pe nimic a dat dovadă că întruneşte calităţile profesionale şi morale întru a informa corect cititorii despre situaţia internă şi internaţională de facto a României în perioada dată şi despre cum pot fi îndreptate lucrurile ca ele să meargă pe un făgaş mai luminos spre bine.

Ne exprimăm certitudinea că Miza pe nimic de Victor Ştir va reprezenta o surpriză pentru toţi cei care studiază, citesc, gîndesc sau scriu despre politică (chiar dacă autorul a pus „miza pe nimic”). Recomandăm să lectureze acest volum, cu deosebire, studenţii de la facultăţile de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării, care vor scoate din paginile lui un şir de beneficii pentru a se califica în profesia aleasă, insiprîndu-se din experienţa unui condeier cu apreciabilă experienţă şi cu priză la cititori.

 Valeriu Rață, Chișinău, Revista BIBLIOPOLIS, nr. 2, 2016

[1]  Golopenţia, Anton. Îndreptar pentru tineret. Îngrijitor de ed.: Sanda Golopenţia şi Ruxanda Guţu Pelazza ; introducere şi note: Sanda Golopenţia. Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2015. 254 p. ISBN 978-973-45-0712-2.

[2]  Florea, Corneliu. Jurnal de trecător cinic. Postf. de Cristian I.C. Popescu. Bistriţa: Aletheia, 2014. 360 p. ISBN 978-606-8548-01-2.

[3]  Ştir, Victor. Miza pe nimic : opinii politice. Red. Aurel Ştefanachi ; coord. de serie: Cassian Maria Spiridon ; coperta : Andrei Ştefanachi. Iaşi: Ed. Tipo Moldova, 2013. Colecţia Opera omnia: publicistică şi eseu contemporan. 474 p. ISBN: 978-606-676-284-7.

 

 

O AVENTURĂ BALCANICĂ – în căutarea celei mai vechi mărturii documentare scrise în limba română

La 29-30 iunie 2021 se vor împlini 500 de ani de la apariția celui mai vechi text păstrat în original în limba română, prima de pe teritoriul Vechii Dacii, mărturie documentară scrisă în limba română și recunoscută de către comunitatea științifică românească ce se conține în „ Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes (Hans) Benkner, judele Brașovului”. În această vară am sărbătorit doar 495 de ani de la apariția acelui document istoric epocal. Numai că…

monografie

 

DESCARCĂ ARTICOLUL: 00. Trei articole VS
DESCARCĂ ANEXA: 00a. Trei articole Grecia

 

 

RAPORT DE LA CONFERINŢA ŞTIINŢIFICĂ INTERNAŢIONALĂ: 75 DE ANI DE LA DEZROBIREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ŞI ŢINUTULUI HERŢA – 22 IUNIE 1941

baner

În vederea comemorării unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria românilor, în cadrul proiectului Românii din jurul României, în colaborare cu Institutul de Studiul Arhivelor, Centrul de Cultură şi Istorie Militară din Republica Moldova, Fundaţia Culturală „Memoria”, Filiala Argeş, în perioada 22-23 iunie 2016, la Chişinău, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din Republica Moldova (str. Tighina, nr. 49), s-a desfăşurat Conferinţa ştiinţifică internaţională 75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa – 22 iunie 1941.

DESCARCĂ PDF: Conferinta Dezrobirea Basarabiei-75 (0)

Conferința științifică internațională: 75 DE ANI DE LA DEZROBIREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ȘI ȚINUTULUI HERȚA – 22 IUNIE 1941

PROIECTUL ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI”

în colaborare cu

INSTITUTUL DE STUDIUL ARHIVELOR

CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ISTORIE MILITARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

FUNDAŢIA CULTURALĂ „MEMORIA”, FILIALA ARGEŞ

 

 

 

 

Conferința științifică internațională

 

 

75 DE ANI DE LA DEZROBIREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI ȘI ȚINUTULUI HERȚA – 22 IUNIE 1941

Chișinău, 22 – 23 iunie 2016

 

 

 

PROGRAMUL CONFERINȚEI

 

Locul desfășurării:

Centrul de Cultură și Istorie Militară din Republica Moldova

Str. Tighina, nr. 49, mun. Chișinău

 

22 IUNIE 2016

 

9.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților

10.00 – 10.30 – Deschiderea conferinței

 

Binecuvântarea Conferinței din partea Bisericii Ortodoxe Române

Mesaje de salut

  • univ. dr. Vasile ȘOIMARU, coordonatorul proiectului „Romanii din jurul României”
  • univ. dr. Ilie POPA, Fundaţia Culturală „Memoria”, Filiala Argeş
  • în drept, Mihai TAȘCĂ, directorul Institutului de Studiul Arhivelor
  • univ., dr. Vitalie CIOBANU, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova

 

10.30 – 13.00. Partea I

 

COMUNICĂRI ÎN PLEN

 

Moderatori: Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU

Prof. univ. dr. Ilie POPA

 

  1. Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București): 22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roşii, deportărilor, prigoanei, desnaţionalizării.
  2. Theodor CODREANU, dr., scriitor (Huși): Basarabia în cântarul adevărului.
  3. Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ. Membru cor. al Academiei Oamenilor de Știință din România: 22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți Prutul!
  4. Ottmar TRAȘCĂ, Cercetător științific principal II dr., Institutul de Istorie George Barițiu” al Academiei Române (Cluj Napoca): Germania și operațiunea Barbarossa.
  5. Sergiu CATARAGA, doctor în istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (Chișinău): Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia.
  6. Nicolae OSMOCHESCU, dr. prof. univ. (Chișinău): Modalități de modificare a teritoriilor de stat admise de dreptul internațional.
  7. Ilie POPA, prof. univ., dr., Cristian-Sebastian Manu (Pitești): Contributii la genealogia familiei mareșalului Antonescu.
  8. Valentin BALAN, cercet. științ., Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova, Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Discuții

13.00 – 14.00 Pauză de cafea

 

 

14.00 – 16.30. Partea a II-a

 

COMUNICĂRI ÎN SECȚIUNI

 

Secțiunea I

 

Moderatori: Mihai TAȘCĂ dr. în drept

Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie

  1. Ion NEGREI, cercet. științ., Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Radio București – 22 iunie 1941
  2. Petre DINESCU, magistrat (Râmnicu Vâlcea): Aspecte referitoare la întoarcerea refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941.
  3. Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, cercet. științ., Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (Chișinău): Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941).
  4. Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București): Între dorul de casă și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in Basarabia in vara anului 1941.
  5. Vasile ȘOIMARU, dr. prof. univ. (Chișinău): De cine și de ce ne temem să reconstruim în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?
  6. Serafim ISAC, dr. prof. univ., primarul comunei Ghidighici (Chișinău): Turnul Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici
  7. Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Doua cărți de istorie  dedicate Basarabiei dezrobite.
  8. Elena ARAMĂ, dr. hab. în drept, prof. univ. USM, Mihai Tașcă dr. în drept, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău): Restabilirea legislației și justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941.

 

16.30 – 17.00 Discuții

 

Secțiunea II

 

Moderatori: Vitalie CIOBANU, dr. în istorie

Ottmar TRAȘCĂ, dr. în istorie

  1. Nina NEGRU, cercet. (Chișinău): Soarta scriitorilor români care au abordat tema Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi).
  2. Ion MĂLDĂRESCU, Revista on-line ART EMIS (Râmnicu Vâlcea): 22 iunie 1941, „Operaţiunea Munchen” şi măcelul de la Jilava.
  3. Nicolae DINESCU, jurnalist (Râmnicu Vâlcea): Raptul de la 28 iunie 1940
  4. Petru GANDRABUR, primarul comunei Țiganca, Preot Daniel ANDRIAN, parohul bisericii din com. Țiganca (Cantemir): Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la Țiganca
  5. Vitalie CIOBANU, dr. în istorie, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova, Petru Costin, colonel (Chișinău): Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)
  6. Ion ȘIȘCANU, dr. în istorie, prof. univ. (Chișinău): Considerații privind angajarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice.
  7. Ion CERNEI, publicist, (Orhei): Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22 iunie 1941.

16.30 – 17.00 Discuții

17.00 18.00 – Vizitarea Muzeului Ocupației Sovietice

18.00 Cina

 

23 IUNIE 2016

 

10.00 – 13.00

Moderatori: Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ., Membru cor. al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Sergiu CATARAGA, doctor în istorie

  1. Lidia PĂDUREAC, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea „Alecu Russo” (Bălți): Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană.
  1. Pavel MORARU, conf. univ. dr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutul de Istorie al A.Ş.M.: Evacuarea autorităţilor sovietice din Basarabia şi organizarea acţiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941).
  2. Veronica BOLDIȘOR, cercet. științ. (Chișinău):Ard malurile Nistrului” – o carte-document istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941(autor Constantin Virgil Gheorghiu).
  3. Ion VALUȚĂ, dr. prof. univ. (Chișinău): 22 iunie 1941 – un punct astral în soarta noastră (Mărturii personale).
  4. Gheorghe GORDA, publicist (Cernăuți): Martirajul românilor din Nordul Bucovinei.
  1. Valeriu DULGHERU, dr. prof. univ. (Chișinău): Calvarul românilor basarabeni în perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.
  1. Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău): Organizarea și funcționarea administrației Basarabiei în perioada 1941-1944.
  2. Mihai NICOLAE, Institutul Frații Golescu (București): Românii în fața agresiunilor bolșevice.
  3. Radu DAN, masterand, specialist principal la Arhiva Națională a Republicii Moldova, Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944
  4. Andrei CALCEA, publicist (Orhei): Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei (studiu de caz).

 

13.00-13.30. Prezentare de carte:

  • Mihai Tașcă, Ilie Popa și Anatol Petrencu (îngrijitori de ediție), Raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța (Materialele Conferinței științifice internaționale „75 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ţinutului Herța 28 iunie 1940”. Chișinău, 12-13 iunie 2015), Ed. Cartea Juridică, Ed. Serebia, Chișinău, 2015, 392 p. + foto color.
  • O istorie a Basarabiei (grup de autori/redactor științific Anatol Petrencu), Ed. Serebia, Chișinău, 2015, 424 p.
  • Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august 1944, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2013, 917 p.
  • Vizionarea filmului: România-hotarul de răsărit al Europei (Râmnicu Vâlcea).

 

13.30-14.00: Discuții;                                           Ședința de totalizare

APOCALIPSA DIN VALEA ICHELULUI: se şterg şi ultimele urme de viaţă!

Apocalipsa Ichelului

Gînduri din Vinerea Mare

Gînduri din Vinerea Mare

de Mihai FLOAREA

30 APR 2016

Deși Te-ai văzut mort…

An de an prohodul Domnului nostru Iisus Hristos vine să ne sublinieze mîhnirea că a existat „un popor ales“ care L-a ucis, în numele unei „corectitudini politice“ și religioase (prima sintagmă nu vă sună, oare, cunoscut?) pe El – Fiul cel unic al lui Dumnezeu. Odioasa conspirație la care a luat parte și trădătorul Iuda Iscarioteanul e uimitoare, căci masele manipulate au preferat amnistia unui criminal notoriu, Baraba, simbolizînd imediatul, prin revolta și dorința de schimbare politico-administrativă pămîntească, indiferent de mijloace, în locul Aceluia care le promitea veșnicia, viața cerească. Unul le dovedise pînă unde poate coborî condiția umană – crima –, celălalt pînă unde poate urca – învierea.

Situația e tragic-pilduitoare și din perspectiva necredincioșilor (păgînilor / politeiștilor / musulmanilor, la rigoare a new-age-iștilor de astăzi), căci stăpînirea laică reprezentată de Pilat descoperise cu stupoare nevinovăția condamnatului și voise, am putea bănui, cu disperare[1], salvarea „împăratului iudeilor“, uzînd numai de logica strîmtă juridică, rațională. Am putea concede, generalizînd, că rațiunea nu e de ajuns în situații limită ca aceasta, soluția dreaptă venind prin credință (așa înțeleg eu dreapta socotință).

Oprit pe buza prăpastiei, la această moarte trupească a Mîntuitorului, Nietzsche și, după el, toată „floarea cea vestită a raționaliștilor“ au proclamat „moartea lui Dumnezeu“ și eliberarea rațiunii umane de credință. Urmările au fost pe placul potrivnicului, același sfătuitor tainic de odinioară al lui Iuda, așa cum a dovedit istoria, secolul următor acestui nihilism proclamat cu surle și trîmbițe fiind sfîșiat de cele două totalitarisme genocidare…

Să-l lăsăm însă în rătăcirea lui pe filozoful[2] german, iar noi, creștinii ortodocși să cîntăm mai departe: (…) Dar ești viu Dumnezeu / Și ridici de pe pămînt, Hristoase, la cer, / Pe cei ce de-acolo au căzut demult // Deși Te-ai văzut mort, / Dar ești viu Dumnezeu / Și pe oamenii cei morți, pe toți înviezi, / Omorînd de tot pe-al meu omorîtor.[3]

 

București, 30 prier 2016

 

[1] Soția lui Pilat fusese prevenită în vis despre nenorocirea ce urma să vină, iar bărbatul nu reiese a fi fost nesimțitor la avertisment, dovadă și măsura lui rudimentară, validă numai în plan rațional, juridic-omenesc, de a se spăla pe mîni în public.

[2] Special folosesc în acest caz vocabula grafiată cu „z“, schimbarea de sens fiind de această dată potrivită, căci, în timp ce în grecește zophia înseamnă „întuneric“, sophia semnifică „înțelepciune“, prefixoidul philo-, desemnînd „dragoste, aplecare/înclinație“ (către studiu)!

[3] Prohodul Domnului, Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2011, p. 20.

 

http://mihai-floarea.blogcreativ.ro/Primul-blog-b1/Ginduri-din-Vinerea-Mare-b1-p61.htm

Lecţia de suflet românesc

Lecţia de suflet românesc

 

19 Apr 2016

În perioada 14-17 aprilie 2016, a avut loc, la Chișinău, Republica Moldova, Colocviul: “Turismul – cunoaștere reciprocă, parteneriate profitabile” organizat de Asociația Jurnaliștilor si Scriitorilor de Turism din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Jurnaliștilor din Moldova și Mișcarea Ecologistă din Moldova.
Colocviul s-a bucurat de participarea unor jurnaliști de marcă din presa scrisă, radio (redactori de la Radio România Internațional – prieteni vechi și devotați ai fraților noștri de peste Prut), cadre didactictice universitare, reprezentanți ai industriei ospitalității, foști miniștri ai turismului, președinți și membri ai unor reviste care au militat neîntrerupt pentru păstrarea ființei naționale și promovarea spiritului românesc înăuntrul și în afara granițelor țării.
Bine ați venit ACASĂ! Sunt primele cuvinte cu care te întâmpină orice moldovean când te simte că vorbeşti cu grai de „regăţean”, adică vii din cealaltă parte a României.
Cuvântul de bun-venit ne-a fost adresat de către Alecu Reniță – spiritul viu al revistei „Natura”, pe care a fondat-o în 1994, președintele mişcării ecologiste din Republica Moldova, pe care o conduce din anul 1995.
Alecu Reniță ne este cunoscut nouă din articolele despre draga sa Basarabie, publicate in revista „România Pitorească” și din multe publicații de suflet ale românilor de pretutindeni, cum ar fi revista „Formula AS”: „…am consi­derat că trebuie să protestez şi să spun deschis că Basarabia nu a fost ni­­ciodată a Rusiei, Basarabia este românească şi este lo­cuită de români.”
Spirit neliniştit, veşnic măcinat de durerea ruperii Moldovei de peste Prut din teritoriul României, Alecu Reniţă evocă momente din lupta de întregire a patriei cu o căldură şi o blândeţe pe care numai graiul moldovenesc le pot avea. Nu puţine au fost ororile îndurate în timpul ocupaţiei de sub ruşi, caznele, lipsurile, batjocura şi nenorocirea – multe dintre ele trecute sub tăcere de înşişi basarabenii care se tem şi astăzi de represalii sau deportări şi care vorbesc ruseşte, pentru că au teamă să mai rostească vorbele în graiul lor strămoşesc… Nu puţină a fost jalea taţilor luaţi cu forţa de acasă şi surghiuniţi la mii de kilometri distanţă, fără speranţa de a se mai întoarce vreodată… Dar nimic nu i-a putut zdruncina. De ce? Pentru că aveau LIMBA şi CREDINŢA… Şi pentru că, în fiecare primăvară, merii înfloresc cu aceeaşi candoare, chiar şi atunci când bate grindina – aici, ACASĂ !!!
Alecu Reniţă subliniază că în Republica Moldova sunt peste 8000 de situri arheologice de o valoare istorică inestimabilă. Sigur că „binefăcătorul” de la Răsărit a incercat să le ascundă sau să distorsioneze realitatea istorică, dar n-a reuşit. Pentru că moldovenii au un CREZ al lor: „Astea-s rădăcinile noastre”.
„NOI ÎNTOTDEAUNA AM FOST CONVINŞI CĂ ŢARA O SĂ SE REÎNTREGEASCĂ”.

Scriitorul Nicolae Dabija este o prezenţă agreabilă, volubilă, dar cu deosebire sobră şi cumpătată când vine vorba despre limba română: „NOI sâmțâm românește!” – ne reaminteşte dumnealui – şi ţine să ne spună o anecdotă despre cuvântul de salut al unui ministru român venit în vizită la Chişinău: „_ Salut, Republica Moldova, soră cu România!” „_ Cum vine asta – se revoltă Nicolae Dabija – ca cineva să fie soră cu MAMA ei?”. Basarabia este România! E trup din trupul ţării… Mişcarea unionistă din Republica Moldova a constituit acum Safatul Ţării II, prin care s-a revocat Declaraţia de unire a Basarabiei cu România. Se militează pentru introducerea în Constituţia României a unui articol despre unitatea Basarabiei cu România (după modelul Germaniei). Este greu să se ajungă la un singur gând – acela de unitate în spirit şi simţire – deoarece „nu poţi iubi ceva ce nu cunoşti”. Basarabenii – mulţi dintre ei – n-au trecut vreodată Prutul, să cunoască România adevărată !!!
Sunt multe idei care aşteaptă să fie puse în practică: trecerea de la ecologia propriu-zisă la ecologia spirituală, epurarea subconştientului colectiv de angoasele întreţinute timp de decade la rând: deportări, morţi, spaime, represiune politică, teama de a grăi româneşte…
Unirea înseamnă supravieţuire. Timp de decade întregi, intelectualitatea a dus greul luptei de eliberare… Până astăzi au rămas uniţi scriitorii, redactorii, artiştii, dascălii… Ei rămân avangarda luptei de eliberare a ţării.
Robust, bine aşezat la vorbă, (poate şi un pic hâtru), cu o autoironie fină, mânuitor desăvârşit al cuvintelor din graiul său neaoş, Vasile Şoimaru nu scapă nicicum neobservat – poate şi datorită figurii sale, care aduce mult cu a unui răzeş sadea, aşa cum ne place nouă să-i evocăm pe răzeşii din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după ce citim despre faptele lor vitejeşti în cărţile de istoria neamului românesc… „Întâlnirea, fie şi târzie, cu Vasile Şoimaru mi-a luminat orizontul către Basarabia crucificată. Am cunoscut un om de valoare, un iubitor de neam şi ţară, un caracter inflexibil, un frate.” – îşi amintea poetul Adrian Păunescu.
Nouă, Vasile Şoimaru ne-a dăruit cea mai profundă lecţie de suflet românesc! Timp de peste 15 ani, cu o pasiune de nezdruncinat, a urmat drumurile pribegiei româneşti, prin ţinuturi unde timpul părea că i-a uitat de tot pe români. Demersul său, izvorât din cel mai cald spirit patriotic, a pornit ca din întâmplare, din bucuria de a fotografia scene inedite de viaţă – cu oameni şi natură. „Fototerapia m-a vindecat de boala deputăţiei”, recunoşte deschis autorul într-un interviu prezentat de Nicolae Roibu în „Timpul” (16.03.2009).
Într-adevăr, în 2001, sătul de viaţa de parlamentar, pleacă din cel de-al doilea Parlament al Moldovei tocmai în… Nebraska (Statele Unite), cu doar 300 de dolari, bani de buzunar. Atunci, i se descoperă un alt univers: aceala al românilor pribegi, plecaţi departe de locurile natale, rupţi de tot ce aveau mai sfânt şi vibrând de dor de ţară … Timp de 7 ani, a fotografiat toate cele 40 de judeţe ale ţării – Mamureşul istoric, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a luat drumul Transnistriei; demersurile sale au devenit un fel de a doua natură, purtându-i paşii către ţinuturi din ce în ce mai îndepărtate, ajungând inclusiv în Durostor şi Kaliakra… Apoi, au venit Serbia, Slavo-Serbia, Crimeea şi Caucazul de Nord, Timocul bulgăresc, cadrilaterul… Vroia să organizeze o expoziţie de fotografii, cu românii din afara graniţelor.
Prietenă de nedespărţit i-a fost o jună „de doar 19 ani, sprintenă ca o fată mare” – o maşină Toyota, cu care mai călătoreşte şi astăzi. Au rezultat 2 albume de fotografii inedite – mărturii ale unor realităţi istorice care i-au schimbat viziunea despre nostoitele aleanuri şi dorul sufeltului românesc, încercat de pribegie… Cel de-al doilea volum a primit Premiul Academiei Române, cu ajutorul colectivului de readactori dela Radio România Internaţional – „prietenii mei, fraţii mei”!!!
Dar, proiectul de suflet al lui Vasile Şoimaru rămâne Cotul Donului… Pe culmea dealului, când dau ţăranii cu plugul, ies numai oase de soldaţi care au murit în bătălie… nu le-a luat nimeni. Peste 150.000 de suflete sacrificate zac aici, fără să mai ştie nimeni cine sunt… În zonă, s-au ridicat, de-a lungul deceniilor, un cimitir al germanilor, al ungurilor… Dar românii zac neştiuţi de nimeni… Cum putea Vasile Şoimaru să aibă linişte + cunoscând toate aceste lucruri??? „Am pus o cruce pe cel mai înalt punct de-acolo, de la Cotul Donului. 156.000 de ostaţi români zac acolo, în pământ; deasupra, sunt peste 50.000 de ruşi vii…” „Eu cred că-i mai bine să murim acasă, decât să murim în altă parte…” Se lasă tăcere în sală… Parcă toate inimile noastre de români bat la unison. Am înţeles un lucru fundamental: un SINGUR om, dacă are o inimă mare cât o ţară pribegită, poate schimba multe… În UNIRE e PUTEREA…
Vasile Şoimaru a mai fost şi în Alpi + de 2 ori, dar s-a rătăcit… n-a mai ajuns la retoromanşi… Privirea îi străluceşte din nou, mai vie; glasul i se umple de viaţă… Daaaaaa – mai are proiecte şi pentru viitor – călătoria de la Baikal până la Sahalin… ce vis frumos !!!
Apoi, revine la evocările sale… „Ştiţi cine m-o chemat acolo?” – ne întreabă dânsul retoric. „În pământul de la Cotul Donului zace un sfânt român… Şi el ne cheamă! 800 de suflete încăpeau acolo, într-o simplă groapă – şi cu preot… şi cu slujbă… dar, cei mai mulţi – fără!!!”.
Aplauzele nu mai contenesc. Lecţia de patriotism s-a terminat. Intervine Alecu Reniţă, cu glasul tremurat de emoţie: „Noi – întotdeauna – am fost coonvinşi că ţara o să se reîntregească… Casa noastră… azi se cheamă Basarabia, mâine o să se cheme România!”

Text: conf. univ. dr. Maria Camelia MANEA
Foto: UZPR

 

http://uzp.org.ro/lectia-de-suflet-romanesc/

Românii din Nordul Bucovinei, trei sferturi de veac luminați de ZORILE BUCOVINEI

Dragi prieteni şi fraţi,

Cu prilejul celei de-a 75-a aniversări de la nașterea publicaţiei D-voastră vă transmit cele mai calde urări de sănătate, voie bună, inspiraţie, curaj şi prosperare! Pe toate le meritați din plin!

Urmărind cu atenție materialele curajoase și adevărul istoric promovat pe paginile ZORILOR BUCOVINEI de azi, ne întrebăm și ne minunăm: Bănuiau oare cei care au decis apariția Ziarului Dvs., acum 75 de ani, într-o perioadă tragică pentru neamul nostru, când cei doi dictatori fasciști ai Europei, comunistul Iosif Stalin-Djugaşvili şi socialistul Adolf Hitler-Schicklgruber, împărţeau continentul în două sfere de influenţă, bănuiau ei oare ce veţi publica voi în zilele noastre pe paginile ziarului iubit? De asemenea ne întrebăm: Bănuiesc oare luptătorii de azi pentru integrarea europeană, moldoveni și ucraineni, ce alegere vor face mâine românii din întreaga Basarabie, din Nordul Bucovinei și Ținutului Herța, din Maramureșul istoric, după integrarea Ucrainei independente și a R. Moldova în Uniunea Europeană, alături de România, cea de aproape un deceniu membră a UE și NATO? Cred că răspuns la această întrebare vom primi mai devreme decât peste 75 de ani… Nebănuite sun căile Domnului…

ZORILE BUCOVINEI au trecut prin vremuri cumplite de ocupație bolșevică, îmbrăcând textele publicate în limba română în veșminte străine, cirilice, strâmte, limbii noastre, ca o cămașă de cauciuc; regimul de atunci, ba închizându-le, ba deschizându-le, dar de fiecare dată renăscând din scrum ca Pasărea Phenix…
Starea de azi a publicației ZORILE BUCOVINEI este ca hârtia de turnesol a democratizării în Ucraina, dovadă că Ucraina se află pe calea cea bună a democratizării și a integrării europene și euroatlantice, chiar dacă Zorile Bucovinei mai au de lucru în domeniul apărării și promovării identității românești în Nordul Bucovinei.

Mai bine de un deceniu mă consider prieten și cititor al ZORILOR BUCOVINEI, bucurându-mă de graiul românesc tipărit în capitala istorică a Bucovinei, Cernăuţi. Acest noroc al meu se datorează, în primul rând, celor două prietene nordbucovinene ale mele: dna profesoară Eleonora Bizovi din faimoasa comună Boian şi dna publicistă Maria Toacă-Andrieş din Cernăuţi, și ea originară din același Boian eminescian. Mai mult decât atât, sunt unul din cei mai răsfățați autori basarabeni de către ZORILE BUCOVINEI: numele meu și drumurile mele prin românime, și lucrările mele născute din acele drumuri, după anul 2002 mereu au fost oglindite/prezentate pe paginile acestei publicaţii mult respectate de către românii bucovineni și nu numai.
Și pentru că Ziarul Dumneavoastră s-a născut în Zodia Iubirii, între cele două sărbători ale iubirii la români, Sfântul Valentin, catolicul, și Dragobetele ortodox, vă urez noi iubiri și noi iubiți cititori și iubite cititoare, îndrăgostiți de Dv, noi iubiri printre cititorii români de pretutindeni.
Dragobetele săruta fetele – ZORILE BUCOVINEI îmbrățișează …adevărul!!!

La mulţi ani, ZORILE BUCOVINEI! Şi să le luminaţi în continuare calea românilor bucovineni spre progres, spre integrarea Ucrainei, împreună cu R. Moldova, în Uniunea Europeană!

Vasile ŞOIMARU
Chişinău, 5 martie 2016

P.S. – Mii de scuze pentru neșansa de a onora invitația să particip la această frumoasă aniversare, motivele fiind obiective. Vă promit, în schimb, să particip peste doi ani (2018) în cel mai activ mod la cele trei manifestări culturale românești, consacrate centenarului Unirii celor trei provincii românești: Basarabia (27 martie), Bucovina (28 noiembrie) și Transilvania (1 decembrie); Să vin la Cernăuți cu desaga plină de Poeme în imagini nord-bucovinene, adunate într-un album fotografic antologic, coautor fiind unul din modeștii fruntași ai Nordului Bucovinei.
V.Ş.

„ZORILE BUCOVINEI” – DRAGOSTEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

„ZORILE BUCOVINEI” – DRAGOSTEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Am trecut şi acest hotar – 75 de ani de existenţă românească în arealul presei scrise din Ucraina. Este o vârstă deja venerabilă, destul de înaintată pentru fiinţa omenească. Este o vârstă mai rar întâlnită pentru o publicaţie periodică, mai ales dacă această publicaţie serveşte unei comunităţi devenite minoritare în propria-i casă. Dar nu ne lăsăm bătuţi de soartă, regăsindu-ne iarăşi în sărbătoare. Şi iarăşi tinerii noştri colaboratori – Diana Toma şi Dan Zegrea – au intrat într-un rol neobişnuit pentru ei, cel de moderatori ai unui spectacol de zile mari, etalând de rând cu eleganţa exterioară şi frumuseţea lăuntrică specifică celor ce servesc Măriei Sale Cuvântul Românesc.
Şi iarăşi, ca acum cinci ani, când am marcat jubileul septuagenar al ziarului, redactorul-şef, Nicolae Toma a schimbat pentru o zi condeiul pe microfon, simţindu-se cam incomod în centrul atenţiei, în lumina reflectoarelor şi camerelor de filmat. De obicei, noi stăm în umbra altora, ne simţim mai bine în postură de simpli şi modeşti cronicari, atunci când oglindim activităţile şi evenimentele importante pentru români. O dată la cinci ani, însă, ne permitem să fim noi cei răsfăţaţi cu omagii, să ne bucurăm de noianul de laude pe care, nu ne îndoim, le merităm. Or, jubileul „Zorilor Bucovinei” este sărbătoarea tuturor românilor care ne citesc, ne iubesc, ne aşteaptă, şi… nu ne supărăm dacă uneori ne critică cu bunăvoinţă.
În lumina preţuirii
Am „negociat” cu primăvara să ne dăruiască vreme bună, soare generos în a cincea zi de Mărţişor, pe care ne-o doream splendidă în toate privinţele. Şi cerul a strălucit cu veşnicia albastrului de Voroneţ. Fărâma de cer care înfruntă veacurile ne-a fost adusă, într-un tablou-icoană a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, de Consulul General al României la Cernăuţi, Excelenţa sa Eleonora Moldovan, prezentă la sărbătoare împreună cu întreaga misiune diplomatică românească la Cernăuţi. Acest dar adus pentru liniştea şi prosperarea sufletelor care au nevoie de încurajare, care cred în bine şi adevăr, este deosebit de semnificativ pentru redacţia noastră, unde au răsunat rugăciunile măicuţelor de la Voroneţ, prezente la Ziua Bucovinei, la comemorarea înaintaşilor – manifestări organizate în casa mare a „Zorilor Bucovinei”. De rând cu frumosul dar, care mărturiseşte că şi rugăciunile noastre sunt auzite la Voroneţ, Excelenţa Sa ne-a adresat alese cuvine de apreciere din partea Statului Român, a misiunii diplomatice, a sa personal: „Să mulţumim celor care fac cronica evenimentelor şi păstrează acest simţ naţional românesc, aici, în Cernăuţi şi în întreaga Ucraină. Îndeosebi, se cuvine să mulţumim redacţiei ziarului românesc din Ucraina, „Zorilor Bucovinei”, redactorului-şef Nicolae Toma, care conduce şi găseşte toate modalităţile oportune ca ziarul să existe, să aibă mii de cititori aici şi în lume. Ziarul a trecut prin mai multe perioade complicate, la fel şi comunitatea se confruntă cu problemele ce istoria le-a adus în viaţa lor. Nu e uşor să treci peste ele, să te confrunţi cu problemele zilnice. Acest moment aniversar este sărbătoarea întregii comunităţi. O parte este prezentă în sală, cei care nu sunt aici vor afla de aprecierile faţă de munca ziarului din materialele postate pe Internet, Facebook, Site-ul publicaţiei, din paginile ziarului. Ziarul a reuşit să rezolve multe probleme ale românilor, este prezent şi în regiunea Transcarpatică. Astăzi îl avem printre noi pe Ion Botoş, preşedintele Uniunii Românilor din Transcarpatia „Dacia”, care ne invită la manifestările sale, oglindite şi în paginile „Zorilor Bucovinei”. Vă mulţumim că ne însoţiţi de fiecare dată, că faceţi radiografia relaţiilor românilor din Bucovina şi regiunea Transcarpatică. Ziarul este demn de a fi continuatorul lui Vasile Leviţchi şi altor demni reprezentanţi, care luptă cu condeiul, luptă pentru dreptate. Să le mulţumim pentru această luptă. Cronica pe care ne-o aduce „Zorile Bucovinei” de două ori pe săptămână şi zilnic online e o dovadă a relaţiei redacţiei cu comunităţile româneşti, cu oamenii de la sate. Doresc redactorului-şef, care vine din Boianul lui Ioan Neculce, să devină acelaşi cronicar, cu aceeaşi capacitate ce i-a transmis-o înaintaşul, iar letopiseţul ziarului „Zorile Bucovinei” să aibă ani mulţi, să aibă parte de întreaga noastră admiraţie, apreciere, competenţă pentru că în unitate stă puterea, dăinuim mai bine, mai uşor. În numele statului român, vă mulţumesc încă o dată pentru activitatea zilnică în rândul comunităţii româneşti, pentru că păstraţi românismul. Fie ca rugăciunea pe care o aduce „Zorile Bucovinei” să fie auzită peste tot unde se zbate un suflet de român, în fiecare inimă care simte şi poate sprijini acest frumos proiect naţional. Statul Român, aşa cum a precizat redactorul-şef, sprijină iniţiativele bune ale societăţilor naţionale şi liderilor lor din regiunea Cernăuţi, sprijină „Zorile Bucovinei”. Ziarul este auzit peste tot. Vă asigur de sprijinul Statului Român şi în continuare”.
Optimism şi încurajare ne-a semănat în suflete şi mesajul ministrului-consilier Ionel Ivan, care ne-a încredinţat că 75 de ani doar pentru viaţa unui om înseamnă maturitate, dar pentru un ziar ca al nostru semnifică tinereţe, este început de Zori. Recunoscători Consulatului General şi Statului Român pentru susţinere, ne dăm seama de înalta responsabilitate de a îndreptăţi încrederea şi ajutorul acordat de Patria noastră istorică.
Nu suntem cu totul uitaţi nici de autorităţile locale – Consiliul Regional şi primăria Cernăuţiului. Pentru prima dată de la fostul preşedinte al Consiliului Regional Ivan Şylepnyţkyi, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” a fost întrebat de actualul conducător al puterii reprezentative, dl Ivan Muntean: „Frate Nicolae, cu ce să te mai ajut?”. Menţionând că „Zorile Bucovinei” este o publicaţie în spiritul timpului şi că se bucură de cea mai mare susţinere şi stimă din partea populaţiei româneşti din ţinut, dl I. Muntean şi-a amintit cum părinţii săi aşteptau să le aducă poştaşul acest ziar. Felicitările demnitarului pentru jubileul ziarului au fost însoţite de dorinţa de a ne vedea prosperi, dar şi de promisiunea: „Vom face tot ce-i posibil să vă susţinem”.
De la primăria Cernăuţiului, care ne face reduceri la plata chiriei l-am avut de oaspete pe viceprimarul Gheorghe Leonte, originar din Boian (cătunul Arboreni), coleg de şcoală şi de clasă cu zoriştii Nicolae Toma şi Maria Toacă. Viceprimarul, încărcat de emoţii, cu o diplomă şi un mic cadou, i-a dorit consăteanului său să-l vadă şi la centenarul ziarului la acest post sau şi mai sus.
Vivat Boianul!
Neamul nostru cel frumos din Boian a venit cu alai de frăţească nuntire, cu un colac mare cât dorul nostru de moşie, să ajungă la toată lumea care ne iubeşte. Ne-a cuvântat, ne-a dansat şi ne-a cântat, ne-a lăudat, l-a făcut nun-mare pe redactor, legându-l cu un prosop ţesut din multă dragoste şi respect. Iar noi, scriind aceste rânduri, le răspundem: „Vivat Boianul, mândră vatră renăscută din cenuşa primului război mondial! Vivat gospodarilor, conduşi de înţeleptul primar Gheorghe Demenciuc – intelectual de frunte, dar şi om al pământului, care ştie să aprecieze eforturile celor ce muncesc, luptă cu condeiul. Nu ne mai punem întrebarea în ce cuptor a fost copt acel fantastic colac, căci mai presus de toate stau omenia, gestul acestor soli ai baştinei regretatului redactor-şef Gheorghe Mihalcean şi actualului – Nicolae Toma. „Ne mândrim că Boianul a fost şi este strâns legat de „Zorile Bucovinei”, prin faptul că la conducerea ziarului a stat consăteanul Gheorghe Mihalcean, iar acum, în aceste timpuri complicate – Nicolae Toma, prin ziariştii Maria Toacă şi Mihai Huţcal. Sperăm că vor mai fi printre boinceni adevăraţi mânuitori ai condeiului. Alături de icoana Voroneţului, transmit redacţiei stema Boianului şi cuvintele consătenilor mei: „La mulţi ani „Zorile Bucovinei”, să nu aveţi grijă, noi redactori-şefi vom mai naşte!”, ne-a asigurat primarul Gheorghe Demenciuc, amintindu-ne că Zorile răsar dinspre Boian.
Cu respiraţii poetice ne-a felicitat directoarea Gimnaziului de la Boian-Hliniţa, dna Svetlana Hauca, menţionând că ziarul îndrăgit contribuie la prosperarea verbului matern, că străluceşte în sufletele cititorilor cu vorbele adevărului şi paginile sale sunt creatoare de cultură prin excelenţă. Anunţând cadoul artistic din partea ansamblului „Mioriţa”, a precizat că conducătoarea artistică, Maria Basaraba este profesoară la gimnaziu şi la temelia colectivului se află tineri de la această instituţie de învăţământ, precum şi de la ŞM din centru. Cu drag a fost prezentată de primar legenda vie a Boianului, dna Eleonora Bizovi, care a venit cu moşia lui Neculce în traistă – monografia satului scrisă de Vasile Bizovi. Cele două volume i-au fost înmânate redactorului-şef ca semn de recunoştinţă pentru iniţiativa de a-l comemora, la baştină, pe marele şi bunul român care a fost soţul ei – într-o zi de mare sărbătoare pentru poporul român. Dna Eleonora ne-a turnat balsam la rana problemelor cu care ne confruntăm zilnic, menţionând că „Zorile Bucovinei” este „lumina care împrăştie negura şi ne aduce istoria adevărată a meleagului natal, atât de îndrăgit de Mihai Eminescu”. Mângâierea ei este că redacţia nu l-a uitat pe Vasile Bizovi, iniţiind comemorarea a 15 ani de al trecerea dascălului în nemurire: „În redacţia „Zorilor Bucovinei” sunt oameni cu inimi mari şi generoase, cu suflete pline de patriotism înălţător, care ţin aprinsă candela memoriei înaintaşilor. Inversând înţelepciunea populară, voi zice că ochii care nu se văd nu se uită de zoriştii de astăzi. În numele delegaţiei din Boian aduc mulţumiri jurnaliştilor care îşi sacrifică timpul şi lucrează în aceste timpuri grele. Să aveţi roade bogate pe ogorul jurnalisticii, cu speranţe într-un viitor mai bun, să dăinuiţi în timp şi să învingeţi! La mulţi ani cu lumina adevărului în credinţă, cu nădejde că Cel de Sus ne va asculta şi ne va împlini dorinţele!”.
Cântecul tinerei interprete din Boian, Silvia Fedoreac, talent crescut cu măiestrie de profesoara de la ŞM centru, Georgeta Niscoromnâi a dat un farmec aparte soliei boincenilor. Peste mult amar de care ne ciocnim zilnic, numai bine ne-a picat deliciul tortei închinate de doamna Georgeta, pe care-o preţuim nu doar pentru gestul de la sărbătoarea noastră, ci pentru că creşte şi odrăsleşte tinere talente.
Urări de viaţă lungă de la colegi
Ne-au bucurat urările şi consideraţia colegilor din generaţia tânără, ştiind că tinerii nu obişnuiesc să facă reverenţe doar de dragul frazelor frumoase. Aşadar, Svetlana Ursu, directorul Şcolii de artă şi civilizaţie românească din cadrul Centrului bucovinean de artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti, s-a exprimat că este onorată de a fi la această sărbătoare „alături de cei care reprezintă prezentul uneia dintre cele mai vechi publicaţii din regiunea Cernăuţi, relevând că „Zorile Bucovinei” este un stindard al jurnalismului profesionist, un ziar de referinţă pentru românii din nordul Bucovinei, dar şi din întreaga Ucraină. Ziarul s-a remarcat prin corectitudine, obiectivitate, prezentarea unor subiecte de real interes, promovarea istoriei, culturii, a tinerelor talente. Din partea aripii tinere a scriitorilor români din Cernăuţi, am fost salutaţi de Marin Gherman, politolog şi poet, şi de dna Doina Bojescu, redactor-şef al săptămânalului „Concordia”, care a aprofundat ideea că „Zorile Bucovinei” rămâne o şcoală pentru tinerii jurnalişti şi că toate culorile vieţii sunt prezente în paginile ziarului, aşa cum a fost întotdeauna.
În trei ipostaze – de redactor-şef la „Gazeta de Herţa”, preşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu” şi fost zorist – a venit să ne onoreze cu consideraţiile sale dl Vasile Bâcu, lăsându-ne ca amintire un cadou. Şi dl Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, s-a regăsit în mai multe posturi, mesajul său răsunând îndeosebi din partea Centrului pentru Cultură Românească „Eudoxiu Hurmuzachi”. Evocând trecutul său frumos la „Zorile Bucovinei”, dumnealui a fost unicul din echipa veteranilor care ne-a apreciat la timpul prezent: „Pe atunci redactorul-şef nu avea grijă de asigurarea materială, în colectiv lucrau mai mult de 25 oameni de creaţie, la care se adăugau tot atâţia lucrători tehnici. Acum patru oameni de creaţie fac ziarul, acest stindard al dragostei de neam şi Ţară. În zile grele fac un ziar bun, care ne este drag prin poziţia lui sănătoasă”. Şi pentru bărbaţi, şi pentru doamne a ales flori în buchetul felicitărilor dna profesoară Larisa Jar, mândră de a-i admira în scenă pe foştii ei elevi – Diana Toma şi Dan Zegrea.
Nostalgic, cu răvăşiri în trecut, au răsunat amintirile scriitorilor (toţi zorişti) Mircea Lutic, Ilie T. Zegrea, Simion Gociu, Dumitru Covalciuc, Ştefan Broască. De la echipa Uniunii Scriitorilor Români din Cernăuţi, redacţia s-a îmbogăţit cu un tablou semnificativ, care reprezintă câţiva arbor vânjoşi şi o tânără pădure în spate. Alături de scriitori, ne-au mulţumit pentru invitaţie şi oglindirea evenimentelor din viaţa societăţilor ce le conduc dnii Ion Botoş („Dacia”, regiunea Transcarpatică) şi Ilie Popescu („Golgota”, regiunea Cernăuţi). De fapt, Nicolae Toma a invitat în scenă pe toţi liderii de societăţi, foşti colaboratori, corespondenţi netitulari care doresc să ia cuvântul. Astfel, nu poate fi vreo supărare dacă cineva s-a simţit lipsit de atenţia noastră.
Cu binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu
Preoţii din protopopiatul Storojineţului, în frunte cu părintele protopop Vasile Covalciuc, cucernica faţă duhovnicească ce ne ajută cu cuvântul Domnului şi fapte creştineşti, au venit la sărbătoarea noastră cu icoana Maicii Domnului săgetată –simbol al faptului că şi ziarul este săgetat din mai multe părţi, după cum a sensibilizat părintele Vasile, relevând că această icoană din partea protopopiatului şi Mitropoliei Cernăuţilui şi Bucovinei, ne va ocroti, că Maica Domnului ne acoperă cu bunătatea ei pe toţi ziariştii, pe familiile noastre şi ziarul „Zorile Bucovinei”. Părtaşi la bucuria noastră, celor care ducem adevărul şi cuvântul lui Dumnezeu la inima românilor, cuviosul părinte ne-a dorit ca harul divin să se reverse asupra ziarului şi jurnaliştilor. Totodată ne-a transmis mesajul arhimandritului Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna, să ducem acest har, Lumină şi Adevăr şi mai departe, căci aşa cum Ştefan cel Mare a zidit peste 46 de biserici şi mănăstiri, şi ziarul zideşte suflete.
Cu un cadou foarte scump inimilor noastre a venit la sărbătoare distinsa doamnă Lora Bostan, de la care am primit antologia „Grigore Bostan în amintirile contemporanilor”. Ne regăsim şi noi, jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei” în acest omajul colectiv, în această pioasă batere de inimi pentru cel de la care am învăţat slujirea fără preget, dezinteresată Limbii Române, Neamului, Cuvântului scris.
PRIETENII BUNI ŞI LA BUCURIE SE CUNOSC
Se spune că prietenul bun la nevoie se cunoaşte. Pentru noi, ziariştii de la cotidianul „Crai Nou”, condus de Mitică Teodorescu, şi mulţi alţi suceveni ne sunt prieteni şi la greutăţi, şi la bine. Mai ales, ne place să-i avem aproape la evenimente de bucurie, cum a fost sărbătorirea jubileului „Zorilor Bucovinei”. În pofida incomodităţii de a trece prin vamă, ei răspund cu amabilitate de fiecare dată invitaţiilor noastre, puntea ce ne leagă devenind tot mai trainică. Şi de data aceasta, de la Suceava, i-am avut de oaspeţi dragi pe directorul cotidianului „Crai nou” Mitică Teodorescu, scriitoarea Doina Cernica, reprezentantă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Gheorghe Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii judeţene „Ioan Sbiera”, dr. Alis Niculică, şefă de secţie la aceeaşi instituţie, Rozalia Motrici, preşedinta Fundaţiei „Mircea Motrici”, în fruntea delegaţiei aflându-se consilierul judeţean Mihai Grozavu. Ne pare rău că domnii Mihai Grozavu şi Gheorghe Gabriel Cărăbuş au fost nevoiţi să plece mai devreme, însă prezenţa domniilor lor ne-a onorat în mod deosebit. Am avut fericirea să primim consideraţiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (cea mai prestigioasă organizaţie a breslei de condei), dna Doina Cernica înmânând trei diplome de excelenţă pentru slujire cu devotament cauzei româneşti din Bucovina, pentru viaţă închinată scrisului, diplome semnate de preşedintele UZPR Doru Dinu Glavan. De la dna Alis Niculică ne-a fost plăcut să auzim: „Ne dor durerile Dumneavoastră, dar şi ne bucură bucuriile ce le aveţi. Ziarul Dumneavoastră a fost primul abecedar pentru elevii români, primii aţi sărbătorit Ziua Bucovinei la 28 noiembrie. Este uşor să fii român în România, venind aici, însă, sunt mândră că sunt româncă”. Dna Alis a înmânat redacţiei diploma de excelenţă a Bibliotecii judeţene „Ioan Sbiera” pentru oglindire obiectivă şi în acelaşi timp patriotică. Dna Rozalia Motrici a evocat cu durere că „dacă Mircea Motrici (comemorat la redacţia noastră) a încetat colaborarea cu „Zorile Bucovinei” în 2007, ea continuă prietenia. Ne-a adus o sticlă de şampanie, dorindu-ne s-o păstrăm 25 de ani şi s-o invităm atunci la centenarul ziarului pentru a ciocni cupele în aceeaşi ambianţă de sinceră prietenie. Neapărat îl vom invita şi pe dl Mitică Teodorescu la acea cupă de şampanie. Poate până atunci va găsi răspuns la întrebarea ce şi-a pus-o acum: „Care Zori sunt mai vechi – de la Cernăuţi ori de la Suceava? Cert este că „ne-am înfrăţit peste cap”, calitatea cea mai de preţ a ambelor ziare fiind ceea de a aduna în jurul lor intelectuali de incontestabil talent.
… Vom fi bucuroşi de a-i vedea la miraculoasa, paşnica „împuşcătură” de şampanie şi pe ucraineanul Alexandru Pugacenko din Vinniţa, care a sosit şi la acest jubileu să ne felicite în limba română (de data aceasta împreună cu tânăra lui soţie Diana), şi pe înfocatul moş Porfir Sanduleac, neînfricat de a porni la vârsta trecută de 90 de ani la Cernăuţi cu cuvânt de închinare pentru ziarul îndrăgit de-o viaţă, şi pe toţi cei care i-am avut în sală şi la masa de sărbătoare de la restaurantul „Delta” la acest jubileu de 75 de primăveri. Am fi bucuroşi ca şi la următoarele jubilee să ne imortalizeze clipele minunate maeştrii fotografi şi ai filmărilor video Nicolae Hauca (fost zorist), Vasile Paladean, Vasile Rauţ, Nicolae Paulencu, Stepan Karaciko, cărora le adresăm recunoştinţa noastră.
Ţinem să menţionăm că masa de sărbătoare la care au fost invitaţi toţi cei care ne-au cântat pe scenă şi au aplaudat din sală a fost pregătită din donaţiile câtorva sponsori, cărora le mulţumim din suflet pentru ajutor şi prietenie de zeci de ani, însă la dorinţa lor nu-i nominalizăm. De altfel, din bugetul auster al redacţiei în acest scop nu s-a folosit nici un ban.
Maria TOACĂ
7 martie 2016