REPUBLICA MOLDOVA AR MAI PUTEA INTRA ODATĂ ÎN CARTEA GUINESS, nu doar cu numărul de sticle de vin păstrate în beciurile din Mileștii Mici, ci și cu numărul de generali, cavaleri ai ordinului suprem, academicieni, pe cap de locuitor…

REPUBLICA MOLDOVA AR MAI PUTEA INTRA ODATĂ ÎN CARTEA GUINESS,
nu doar cu numărul de sticle de vin păstrate în beciurile din Mileștii Mici,
ci și cu numărul de generali, cavaleri ai ordinului suprem, academicieni, pe cap de locuitor…

Pe data de 18 decembrie 2015, după ce Președintele Academiei Române Ionel-Valentin Vlad mi-a înmânat premiul Academiei pentru monografia etnofotografică Românii din Jurul României, am ieșit din AR nu doar cu Premiul ci și cu o xerocopie a Statutului Academiei Române, aprobat la 14 septembrie 2009, cu modificările din 22 iunie 2011 (despre alte modificări nu am informații). Am solicitat acest document nu pentru că m-aș fi pregătit să candidez pentru vreo funcție academică ci pentru că mă interesa procesul de „academizare” fără de sfârșit din societatea noastră moldovenească. Mai bine zis, de afișare a unui număr infinit de „academicieni” sau cum se mai autoîntitulează ei, de „Acad.”, unii chiar autoîntitulându-se „Dublu Acad.”… Despre unul din ei am scris un material de vreo 30-50 de pagini A 4, pe care l-am publicat pe Blogul meu și după care s-a mai domolit omul. Și regretatul Ion Borșevici a nimerit în capcana mișcării browniene a „Acazilor” organizându-i și lui o diplomă de „Acad.” la „Kievskaia Academia Narodnogo Hoziastva”. Probabil M.P. i-a organizat acea diplomă pentru că și mie mi-a propus-o, eu, refuzând-o amabil, zicându-i, dacă n-am acceptat cele trei distincții ale Statului moldav, inclusiv, Ordinul Republicii, doar pentru meritul de a vota și semna Declarația de Independență a RM, fără niciun risc, de a fi împușcat de dușmanii independenței moldave de ce aș accepta o astfel de onoare din partea haholilor?
Sărmanul Ion Borșevici cu această diplomă a nimerit odată într-o situație stupidă când trebuia să intre cu CV-ul său într-un dicționar enciclopedic și i s-a cerut să prezinte diploma de „Acad.”, făcându-se de râs bietul Om și onorabilul Domn când a arătat ce document păstrează în casă…
Am văzut și auzit mai mulți astfel de „Acazi” dar nu mă deranjează acei care nu-și afișează titlurile date. Mă deranjează cei care n-au elaborat în viața lor o teză de doctorat, n-au scris și n-au publicat o monografie sau chiar o carte mai solidă (nu ca volum!), n-au creat mari lucruri dar când îi prezintă undeva simplu ca „Domnul Cutărică” ei protestează făcundu-le observație să fie numit „Dl. Acad. Cutărică”, „Dl. Dublu Acad.” sau chiar„Triplu Acad.”
Dar să revin la Statutul Academiei Române: În articolul 7, p-t 1, al documentului dat este scris negru pe alb: „Academia Română se compune din membri titulari, membri corespondenți, membri de onoare și membri post-mortem”, iar ceva mai jos, în articolul 10, p-t 3, este scris absolut clar pentri toți „Acazii” noștri: „NUMAI MEMBRII TITULARI AU DREPTUL DE A PURTA TITLUL DE ACADEMICIAN”, adică doar titularii au dreptul de a se numi/prezenta în față oricui cu titlul de academician, sau dacă tare dorește, și de Acad. Am convingerea că și în Statutul Academiei de Științe de la Chișinău este fixat acest moment și mă mir că cei care conduc această Academie nu citesc Statutul pe care l-au scris cu mâna lor și l-au votat.
Cât privește numărul de cavaleri ai Ordinului Republicii nici nu-i nevoie de numărat, este mult mai ușor să numărăm faptele lor, iar numărul TOTAL de generali nu este posibil de numărat fiind ținut în mare secret ca să nu deducă dușmanii RM numărul prea mic de soldați pe care îi are sărmana noastră Armată Națională…

V.Ș.

DORESC OARE UNIREA UNIONIȘTII CARE O ATACĂ PE MAIA SANDU RISCÂND SĂ PIARDĂ VOTURILE SUSȚINĂTORILOR EI? SAU POATE DE ATÂTA ȘI-O ATACĂ, CA SĂ LE PIARDĂ?…

Zilele trecute am revenit în mare grabă de la o conferință din MAIA-Catarji ca să onorez invitația MAIEI Sandu la Congresul PAS, alături de alți câțiva semnatari ai Declarației de Independență a RM, din 27 august 1991, și ai Declarației de fondare a Consiliului Național al Reîntregirii, din 1 Decembrie 1991.
La lucrările congresului am asistat până la prima pauză, bucurându-mă de buna organizare cu puținii bani pe care PAS-ul îi are (congresul având loc în Teatrul SATIRICUS, local accesibil ca plată pentru închiriere), bănuind că va trezi nelimitată invidie din partea unor partide cu bani mulți dar cu puține șanse de vot. În următoarele zile m-am aflat pe drumurile românimii despre care voi scrie neapărat nu mai târziu de 19 noiembrie curent.
Revenind acasă și deschizând PC-ul mi-am pus mâinele în cap: mai întâi pentru declarația neunionistă a Maiei, apoi, când am citit și comentariile unor unioniști accelerați la această declarație, m-am simțit ca după un duș rece.
Unii postaci care niciodată nu s-au pronunțat pentru Unire, transpirând din greu pentru unionalistul Dodon, pentru un pumn de bobi, i-au sărit în cap Maiei pentru declarația ei neunionistă… Alții, care ne demonstrau cât de bun și necesar este UNINOMINALUL lui Plahotniuc, ne amintesc să-i mulțumim Maiei Sandu că ni l-a adus pe Dodon în fruntea R. Moldova… Iar unioniștii lui Plahotniuc o atacă împingând-o să treacă de partea acceleraților Pro-UNIRE ca voturile ei să se înghesuiască în cele 20-30 la sută de voturi unioniste pentru ca Unirea să fie votată …la paștele cailor.
Însă cel mai tare din parcare a fost Gheorghe Mârzenco, măscărind-o pe Maia cât o întreagă șatră. Iată un fragment dintr-o postare de-a lui: „…Încă veți vedea ce ”perle europene” veți auzi din gura acestei NEfete-NEfemeie… E omul Moscovei, prieteni. Trimisă pe altă ușă…”. Recunoasc, această postare m-a șocat mai tare decât declarația Maiei. Niciodată n-aș fi crezut că din gura unui bărbat, jurnalist și creștin, poate ieși astfel de „perle” lingvistice care corespund calificativelor: „NEeducat”, „NEbăiat” și „NEbărbat”, asemănătoare celor din arsenalul său lingvistic. Nici socialista komunistă, Zina-Karabina, n-a fost onorată vreodată de unioniști cu astfel de cuvinte.
Îmi cer scuze de la Maia pentru această ofensă adusă ei de către un reprezentant al genului din care fac parte și eu!
Este cunoscut faptul că postările dure pe FB costă mult: cu unele din ele te poți învrednici de PREMIUL NAȚIONAL al RM, acordarea căruia depinde întrutotul de coordonator și omul său de la cultură. Dacă la banii câștigați de la postările care provoacă sute de comentarii acide mai adaugi niște economii făcute cu anii, poți construi o casă departe de patria mică, dezbinată și sărăcită, de unde nu vei dori să te mai întorci nici măcar în viitoarea Patrie Reunită, chiar unionist fiind, și nici să lași un testament ca rudele să-ți aducă oasele să putrezească aici, ACASĂ…
Dar postarea lui GM am păstrat-o ca să-i amintesc de ea după alegerile viitoare parlamentare sau după desfășurarea unui referendum pe tema reunirii și numărarea voturilor Pro-UNIRE din partea sprijinitorilor lui Plahotniuc, Ghimpu și Șalaru…
Nu știu de unde vine declarația Maiei, că din sufletul ei nu poate ieși așa ceva: fiind născută pe malul stâng al Prutului, cu TVR-ul și Radio Iași în Casa părintească, 24 din 24 de ore, nu putea naște o astfel de enormitate. Doar dacă declarația dată este una nereușită, pur politică, cu scopul de a mai zmulge niște voturi de la tovarășii din stânga sau de la cei din centrul eșichierului politic al RM. S-o spună politologii numai nu cei de la Curtea lui „El Coordonatore”.
Ea, probabil, și-a amintit cine și, mai ales, de ce, au „consultat-o” la tema dată chiar dacă nu mai are vreo importanță pentru că zecile de comentarii acide vorbesc de la sine; ele par a fi întocmite înainte ca Maia să-și facă publică declarația sa neunionistă…
Și acum, după cele spuse, mă întreb și vă întreb: DORESC OARE UNIREA UNIONIȘTII CARE O ATACĂ PE MAIA SANDU RISCÂND SĂ PIARDĂ VOTURILE SUSȚINĂTORILOR EI? SAU POATE DE ATÂTA ȘI-O ATACĂ, CA SĂ LE PIARDĂ?…
V.Ș.
17.09.17

Inginerul condamnat la zbucium pentru istorie şi adevăr

Inginerul condamnat la zbucium pentru istorie şi adevăr
De Ion Cernei, Cuvântul.md, 8 Septembrie 2017

Eugen Statnic afirmă că se consideră sufleteşte „răzeş din Orhei”. După cum mărturisea într-o scrisoare către săptămânalul CUVÂNTUL, „exact după 80 de ani (1931-2011) am revăzut locul naşterii, satul Pripiceni-Răzeşi, pe care îl purtam în suflet aşa cum l-am cunoscut din povestirile mamei mele, Nadejda (1900-1997)”.
Anul trecut CUVÂNTUL a publicat un interviu cu Domnia sa la rubrica ”30 de întrebări de-acasă”. Iar săptămâna trecută dl Eugen Statnic a poposit iarăși în Republica Moldova. În cadrul sărbătorilor naționale a participat La Chişinău la lansarea câtorva cărți noi editate cu concursul financiar al dumnealui, inclusiv lucrarea Domniei sale „Istorie şi adevăr”. Pe 1 septembrie, însoțit de doctorul în economie, scriitorul și ex-deputatul moldovean Vasile Șoimaru, sora sa Victoria și familia nepotului său, Dan Dobrea, a vizitat iarăși satul natal Pripiceni-Răzeși, unde a avut întâlniri de suflet cu elevii și corpul didactic de la gimnaziu, parohul bisericii unde a slujit pe vremuri tatăl său şi cu mai mulţi localnici.

Electrotehnician de talie mondială şi istoric autodidact

Eugen Statnic s-a născut pe 30 iunie 1929 în sa-tul Pripiceni-Răzeşi, acum raionul Rezina, în familia parohului acestei comune, preotul Arcadie. A crescut în sudul Basarabiei, la baștina părintească. Învață la Liceul ”B.P. Haşdeu” din Chișinău, apoi, refugiat în 1944 peste Prut, își continuă studiile la Liceul Ortodox din Cluj și la Facultatea Electrotehnică a Institutului Politehnic din Timișoara. Activează în România, obținând succese remarcabile în construcția de televizoare (1960-80). Apoi – și în Apus (1982-2011), devenind un specialist de talie mondială în electronică, domeniul „surse şi sisteme de lumină”. A lucrat la firma ”Siemens”, de unde s-a pensionat.
În continuare a scris mai multe cărți unde, în baza unor cercetări profunde a diferitor surse, își expune punctul de vedere asupra istoriei zbuciumate a Basarabiei.
Istoric autodidact (cu o bibliotecă unicat, dar şi cu abilităţi şi cunoştinţe unice în domeniu), a publicat în România (2014) şi în Republica Moldova (2015) sinteza istorică „Părinţii războaielor”. Este inițiatorul și susținătorul financiar al editării lucrării de populari-zare „Din istoria veche a Basarabiei” (Bacău, 2014), un tiraj aparte al căreia a fost editat pentru ca să ajungă cu titlu de donație în toate bibliotecile din R.Moldova. Cartea a generat un mare interes, fiind apreciată cu premiul Salonului de Carte de la Chişinău (2015).
După ce dl Eugen Statnic a acordat un vast interviu săptămânalului CUVÂNTUL, răspunzând la „30 de întrebări de-acasă” (vedeţi pe www.cuvintul.md interviul „Pentru mine mai importantă a fost Țara, şi nu regimul”) şi am citit cartea ”Din istoria veche a Basarabiei”, i-am spus profesorului universitar Vasile Șoimaru, unul din puținii adevărați militanți pentru cauza românească din Basarabia, că aș dori foarte mult să mă întâlnesc cu autorul. Or, viziunea dumnealui asupra istoriei ținutului nostru mi s-a părut deosebită, mai profundă decât chiar a savanților autohtoni de după 1991.
Și iată că la 1 septembrie c. ne-am aflat, împreună cu dl Eugen Statnic, în vârstă de 88 de ani, acum cetățean al Germaniei, la Gimnaziul Pripiceni-Răzeși. Dar mai întâi oaspeții au făcut o promenadă prin sat, s-au întâlnit cu localnicii, lăsându-se pradă amintirilor.

”Am văzut războiul şi moartea cu ochii…”

Eugen Statnic este un bărbat pentru care timpul parcă s-a oprit undeva pe la indicele 65 de ani: mobil ca argintul viu și iute la cuget, cu o memorie de invidiat. ”Tare ca fierul”, spun la noi despre această categorie de oameni. Vorbește liber opt limbi, inclusiv o rusă veche, pe care doar descendenții din familiile de conți ruși, rămași pe la Paris, o mai practică. Limbile studiate – germana, franceza, spaniola, poloneza l-au ajutat să facă o carieră impresionantă oriunde ar fi activat: în România, Germania, Spania, Mexic în calitate de consultant economic în cadrul CAER…
Primul epizod pe care ni l-a povestit a fost o istorie despre staționarea forțată dincolo de stația Bahmut, în a. 1944, a ultimului tren spre România, în care într-un vagon se aflau elevii Liceului ”B.P. Haşdeu” din Chișinău:
”Trenul s-a oprit fiindcă diversioniști ruși deterioraseră un tronson de cale ferată între stațiile Bahmut și Cornești. În partea stângă a trenului era o vale, unde se vedea infanteria rusească pornită în ofensivă. Singura noastră protecție era o mașină blindată germană pe semișenile cu patru soldați şi un feldfebel. În timp ce trupele rusești se apropiau, feldfebelul se bărbierea liniștit cu un brici, privindu-se într-un ciob de oglindă. Când avangarda celor care înaintau a ajuns la o anumită distanță, dânsul a comandat: ”Foyer!”(foc). Trei mitraliere au vărsat foc neîntrerupt timp de vreo 20 minute, până ce pe vale nu se mai mișcă nimeni. Peste un timp, acelaș feldfebel ne-a anunțat că drumul a fost reparat și că trenul poate pleca. ”Astfel, la 14 ani, am văzut un epizod de război adevărat și moartea cu ochii… Ultimul tren spre România ne-a dus la Cluj. În Basarabia era să revin doar după desprinderea ținutului de la imperiul sovietic”, ni s-a destăinuit dl Statnic.

Invenții revoluționare în electrotehnică

Prima sa invenție introdusă în uz a fost bateria cu acumulatori pentru blitzul de la aparatul foto. Pe atunci acele baterii pentru blitz erau aduse în România de către militarii sovietici din grupul de trupe dislocate acolo. După plecarea lor, în 1958, fotografii solicitau ca această baterie să fie produsă de către industria românească. Tânărul Eugen Statnic a fost printre inginerii care au elaborat o asemenea baterie.
”Astfel, în baza elemen-telor cu nichel și mangan am reușit să facem o baterie care era de trei ori mai ușoară ca cea de origine sovietică. Chiar am reușit să–i mărim un pic durata de exploatare, deși nu cu mult. Chestia e că rușii la acel moment aveau mult mangan, dar și o tehnologie mai superioară de purificare a acestui element”, spune dl Statnic.
O invenție revoluționară pentru televizoarele de concepție românească a fost înlocuirea rotactorului de canale a televizorului ”Electronica” cu un selector de canale pe bază de tranzistori:
”De fapt, rotactorul era piesa cea mai vulnerabilă în televizorul nostru, adică se defecta des și utilizatorul schimba canalele cu ce-i nimerea sub mână, înclusiv cu cleștele-patent. Selectorul pe bază de tranzistori era de trei ori mai ieftin și de 10 ori mai fiabil. Cam tot atunci am întrodus și schemele integrale, fără de care acum nu funcționează niciun televizor sau computer”, susține în continuare inginerul.
Însă cea mai revoluționară invenție a lui Eugen Statnic este lampa fluorescentă compactă, elaborată în cadrul companiei „Siemens”:
”Conceptul unui bec, care ar fi de cinci ori mai econom decât becul clasic, era elaborat demult, dar nimănui nu-i reușea să stabilizeze temperatura corpului de iluminat, care până la urmă reducea durata de funcționare a acestuia. Au încercat firme renumite să depășească acest handicap, dar fără succes. Noi, cei de la „Siemens”, am întrodus în schema becului un ineluș de ferită, adică pulbere de magnet presat. La temperatură înaltă acesta își pierde calitățile magnerice, astfel dirijând căldura în paramentri optimi. Becul nu se încălzește, iar durata exploatării lui este de până la 10 000 de ore. Inovația a adus companiei ”Siemens” un profit de peste 1 miliard de euro”, ne-a relatat nu fără mândrie dl Statnic.

”Țineți-vă de carte, fiindcă numai cartea vă va schimba viața”

Ludmila Negară, directoarea Gimnaziului Pripiceni-Răzeși, ne-a spus că poate să ne ofere doar 20-25 de minute din orarul școlii pentru prezentarea cărții ”Istorie și Adevăr”. Dl Statnic s-a încadrat perfect în timpul oferit, reușind să-și împărtășească amintirile despre locurile unde s-a născut și a copilărit, să le vorbească elevilor în special despre importanța învățării și acumulării unor cunoștințe profunde, fără de care niciun om, niciun popor nu are șanse să prospere. La finele întâlnirii Domnia sa, dar și dl Vasile Șoimaru au donat bibliotecii gimnaziului câte un set solid de cărți.
În continuare oaspeții au fost invitați la părintele Serghei Botnari, parohul bisericii din localitate, unde s-a vorbit mult şi despre destinele altor personalități născute pe această vatră și care au dus hăt departe faima baștinii.
Ion Perciun, arhitect, poet și jurnalist, originar din Pripiceni a demonstrat oaspeților o bună cunoaștere a istoriei localității natale, mai multor generații de consăteni.
Eugen Statnic a făgăduit că va veni de fiecare dată încoace ”atât cât îmi va permite Dumnezeu” și că va continua să contribuie la reabilitarea istoriei acestui meleag.
”Toate personalitățile, de la Nicolae Iorga până la Corneliu Z. Codreanu, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, trebuie să-și găsească locul lor, cu toate cele bune și rele, în istoria noastră, ca românul să-și cunoască istoria adevărată, reală și astfel să-și poată croi un viitor prosper” spune Eugen Statnic.
Ion Cernei

20 IULIE 2017…

20 IULIE 2017…
Pe 20 iulie, din cauza unui chirurg minunat care m-a ținut legat o jumătate de zi într-o clinică din capitală n-am reușit să ajung la timp la protestul ANTI VOTUL MIXT din fața Parlamentului. Tot ieri a fost și ziua regretatului meu Prieten, Poetul Adrian Păunescu, și n-am reușit să postez pe FB o modestă surpriză pentru prietenii lui din Chișinău. O fac azi pentru că niciodată nu-i târziu să pomenești de bine un Om Drag și Talentat plecat la Domnul, care prin activitatea sa în Cenaclul FLACĂRA a ținut trează conștiința românească a multor basarabeni din trista perioadă a dictaturii comuniste…

Un autograf de la Adrian Păunescu aşteptat un sfert de veac
(Un articol publicat în anul 2008)

Era începutul lunii iunie 1983 când îmi făceam valiza pentru a reveni la Chişinău de la un stagiu ştiinţific la ASE Bucureşti. Zilnic intram în magazinul „Muzica” din Calea Victoriei şi prin librăriile capitalei României în căutarea discurilor Cenaclului „Flacăra” şi măcar a unui volum de versuri al poetul Adrian Păunescu, conducătorul cenaclului. Mai visam şi la un autograf de la poet. Un mic succes am avut abia în penultima şi ultima zi a aflării mele la Bucureşti. Mai întâi mi-a cedat discurile sale o ruda de a mea. Apoi familia conducătorului meu ştiinţific, prof. dr. Constantin Bărbulescu m-a invitat la o cină la restaurantul „Cina” din centrul capitalei. La despărţire profesorul a scos din caseul său volumul mult dorit „Rezervaţia de zimbri” în care erau inserate şi strălucitele versuri «Rugă pentru părinţi» şi „Dor de Eminescu”, pe care le cânta întreaga Românie şi mulţi români din Basarabia. Pe foaia de titlu am observat o dedicaţie dar nu era a poetului ci a profesorului care s-a lipsit de acest volum, şi lui drag, numai să-mi facă mie o plăcută surpriză ca să am o amintire pentru toată viaţa. Conţinutul dedicaţiei era următorul: „Tov.conf.dr. Vasile Şoimaru. Citind această carte de versuri a unuia dintre cei mai talentaţi şi controversaţi poeţi români contemporani, să-ţi aminteşti cu plăcere de Bucureşti, de România şi de prietenii tăi prof.univ.dr. Constantin Bărbulescu, economist Cezarina Radu-Bărbulescu şi medic Nicu Radu, 9.VI.1983”…
A tercut un sfert de veac şi iată că pe 26 iunie 2008 am avut norocul să-i calc pragul casei şi să-i înmânez poetului ultimul meu album. După ce a parcurs albumul şi-a spus părerea despre el pe care a şi publicat-o în următorul număr al revistei sale „Flacăra”. Dar cel mai important că la acea întâlnire m-am ales, însfârşit, după un sfert de veac, cu un autograf de la poet şi nu pe o carte obişnuită, ci chiar pe „Cartea cărţilor de poezie” a Domniei sale (1776 pagini) cu următoarea dedicaţie: „Domnului Vasile Şoimaru cu fraternă iubire. A.P.”…
A câta oară în viaţa mea mă conving că dacă ai multă răbdare, odată şi odată se împlineşte orice dorinţă… Aşa se v-a îmlini şi cea mai mare dorinţă a mea şi a poetului de revenire acasa a întregii Basarabii, în ciuda tuturor nepoftiţilor… Şi nici măcar nu v-a fi nevoie de un nou sfert de veac pentru aceasta…
În zilele următoare poetul va rotungi 65 de ani de la naştere, văzând lumina zilei în data de 20 iulie 1943 la Copăceni, judeţul Bălţi. Îi doresc poetului drag mulţi ani rodnici în continuare alături de Neamul său şi de familia sa pe care o iubeşte ca pe tatăl său spiritual, Mihai Eminescu. La multi ani, prietene şi, multumesc lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale măcar după 25 de ani de viaţă.

Literatura și Arta, 17 iulie 2008; Flacara lui A.P., 2009.01.17-23.

Albumul familiei românești
(Un articol de Adrian Păunescu)
Întâlnirea , fie și târzie, cu Vasile Șoimaru mi-a luminat orizontul către Basarabia crucificată. Am cunoscut un om de valoare, un iubitor de neam și de țară, un caracter inflexibil, un frate.
Albumul cu așezări românești și cu români de dincolo de granițele actuale ale României are multe semnificații și e făcut cu profesionalism și jertfelnicie. Dar rostul lui cel mai adânc e să strângă într-o unitate pe cei care o istorie criminală și cinică i-a despărțit și i-a risipit prin lume.
Așa cum arată cartea lui Șoimaru ar trebui să arate- nu târziu- neamul. Albumul este o repetiție generală a unei realități încă nedeslușite. Ne simțim bine între copertele acestei capodopere a simțirii și speranței românești.
Cartea lui Vasile Șoimaru miroase a viscolul nopții de 30 noiembrie spre 1 decembrie 1918. Doamne-ajută! Albumul familiei românești ne încurajează.

Adrian Păunescu,
Literatura și Arta, 30 aprilie 2009

Mai vezi: http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/galerie-foto/nggallery/paunescu-70-ani/paunescu-adrian-70-de-imagini-la-70-de-ani-de-la-nastere

ORHEI: O primărie condusă de intruși?…

ORHEI: O primărie condusă de intruși?…

De Ion Cernei, CUVÂNTUL.MD, 29 iunie 2017

       La 15 iunie curent, ziua trecerii în eternitate a lui Mihai Eminescu, la bustul poetului de la Orhei am fost martorul unui caz neplăcut. De la o seamă de vreme conducerea raionului Orhei se distanțează de cea a primăriei municipiului şi la depunerile de flori cu ocaziile diferitor aniversări  aceste două cortegii vin ”pe regie proprie”, adică aparte. În cazul despre care vreau să povestesc, primii au apărut cei de la primărie în frunte cu viceprimara Regina Apostolova. După ce a depus florile, viceprimara îşi opri privirea asupra celor două tricolore înfipte în dreapta și stânga soclului lângă care stăteaau de gardă doi militanți ai Mişcării de Renaștere Națională de la Orhei, Ion Codreanu și Ion Stegărescu:

    ”Как тут оказались флаги чужого государства?!”  – se zburli madam Apostolova către suita sa.

   Ion Codreanu, care e și consilier orășenesc, adică persoană cunoscută viceprimarei, îi răspunse:

   ”Cu acest флаг чужого государства era acoperit sicriul poetului nostru național Mihai Eminescu când a fost condus pe ultimul drum. Iar de 26 ani acesta este drapelul nostru de stat. Adică nu-i ciujoi”.  

    Viceprimara a făcut stânga-nprejur și a plecat cu tot cu suita. Ion Codreanu a rămas să supravegheze steagurile:

  ”În anul trecut, la 1 decembrie noi am fixat o placă comemorativă pe frontispiciul fostei clădiri a semstvei orheiene cu numele deputaților din Orhei care au semnat Unirea cu Țara din 1918. După asta, de placă nu s-au atins, dar tricolorul instalat acolo peste un timp a fost scos din porunca aceleiași Apostolova. De atunci cu orice  ocazie stăm și le lămurim celor aduși  la Orhei de  Șor  de ce  tricolorul trebuie neapărat să fie prezent  la monumentele  noastre”, mi-a explicat Codreanu. 

   Cazul de la monument m-a convins definitiv că  Șor și oamenii acestuia  ajuns prin fraudă, manipulări și experiențe obraznice cu  mentalitatea locuitorilor de aici sunt de fapt niște intruși veniți să-și bată joc de sentimentele orheienilor  de bună credință .

   Dar hai s-o luăm de la capăt pentru a  fi mai expliciți:

     Ilan Șor a  venit la  Orhei sub lozinca primarului-investitor.  Peste două săptămâni  se împlinesc doi ani de la învestirea sa în funcție,  timp în care  ar fi evident impactul pozitiv al activități acestuia. S-a deschis de atunci la Orhei barem un loc de muncă?  S-au îmbunătăți serviciile acordate de către primărie  cetățenilor? Nici de cum nu. Chiar din prima zi în  ungherele primăriei  au pus câte un gardian care întreabă pe oricare ”кто такой, что за  клиент?”, adică s-au impus masuri draconice de securitate. În timpul când a  fost primar Ion Șarban (socotit eronat  de unii primar comunist) acesta se întorcea din pragul instituției dacă cetățeanul care avea neapărată nevoie de intervenția edilului; Vitalie Colun  chiar din prima zi a inaugurării sale spre a nu stingheri pe orășenii veniți la audiențe a eliminat omul de serviciu de la intrare încă de pe vremea când primar era Ion Stratulat. Șor și-a arătat atitudinea către  transarență chiar la a treia  zi de la inaugurare – paza a spart camera video  a unei echipe tv de la Chișinău care venise să facă un secvență despre… reparațiile  din primărie. Adică dacă la  Șarban și Colun intrai liber, Ion Stratulat putea să te primească în ”aquariumul” de sticlă de la intrarea în primărie apoi la Șor trebuia să te inscri în luna august ca să fii primit în  audiențe în  martie  anul următor.  Ulterior  și acest  program de umilirea a orășenilor a fost dat peste cap or, Șor  nimeri sub arest la domiciu. 

      ”Primarul investitor” a declarat că va face  din Orhei un Eldorado prin  crearea de noi posibilități  noi pentru oamenii de afaceri, inclusiv deschiderea unui incubator pentru busines. Dar de fapt au încercat a suprima și acapara businesul local (s-au făcut tentative de inchide carierele,de a schimba locul pieței, i-au deschis dosar prin denunțuri  omului de afaceri  Victor Jantovan) Însă cea mai mare aventură  e gestiunea  Regiei ”Apă-canal” care din întreprindere profitabilă s-a  trasformat în  acești doi ani ani în una falimentară cu  1.3 milioane datorii. Poanta situației  e că Șor a scăzut tariful la apă din considerente pur populiste, între timp datoriile ”Regie ”Apă-canal” pun  în  gardă pe consilierii  CR Orhei or. anume CR este garantul achitării unei datorii de  câteva milioane lei din creditul acordat de  către BERD. Au urmat și alte acțiuni populiste: megaconcerte, deschicerea unor magazine sociale ce  trezește nedumerirea omului cu judecată  care nu poate înțelege rostul acestor cheltueli fără rost or, urbea continuă să se confrunte cu destule probleme de ordin economic, social…                                                                                                   

      Mi s-ar spune că nu am dreptate, că  Șpor deși a furat uite, se împarte cu orheienii…Dacă am urma acestei logici ar trebui să ne furăm unul de la altul cu nemiluita ca mai apoi să dăm câte ceva pentru repararția unui havuz ori amenajarea unui parc. Apropo, reparația parcului  Ivanos e prezentată  ca o mare realizare a actualului primar,  între timp mă întreb – ce v-a încurcat să mențineți în ordine parcul: adică să nu zmulgeți corlatele de metal, grilajele, stâlpii de metal  pentru fier vechi? Apropo, singurul lucru logic care-l face Șor e că încearcă să-i dumirească pe orheieni că nu au fost gospodari în orașul lor. Or, el aduce în ordine ce s-a stricat dela 1991 încoace  dar nu-i reușește or, cea mai mare parte a  străzilor necesită reparație!   Rețelele de socializare conțin albumuri cu zeci de imagini a străzilor deteriorate din urbe.    

  Apropo, la Orhei mai au loc niște lucrări bizare ca și domnia lui Șor. Mediile de la Chișinpu  vorbesc de reparația iazului orășenesc  dar, de fapt sunt niște  lucrări de amenajare făcute de-a oaia. Or, de regulă reparația, amenajarea presupune uscarea albiei cu  curățarea acesteia  de mâl.  În cazul lacului de la Orhei  mâlul nu fost curățat de la  construcția lacului,adică din 1956.  Cu specilaiști în medicina  preventivă de la Orhei  am vorbit mai înainte, aceștea-mi spun nu fără temeri că în mâlul de aici sunt depistați vibrioni holeroformi de mai multe culturi:

   ”În cazul unor temperaturi înalte interzicem scăldatul și pescuitul anume de atâta că te poți aștepta  la mutația genelor și transfomarea vobrionilor holeroformi în holerici.  La microscop pe  ultimii îi evidențiem  în nuanțe aurii – nici nu vă închipuiți ce simțim când în  întreaga probă de apă luată din iaz auriul prevalează”, îmi spunea Constantin Tighineanu, ex-șeful Centrului de medicină  publică, acum consilier raional.              

     În genere situațiile bizare au devenit ceva sistemic sub Șor . Spre exemplu timp de an adică de când lui Șor i s-a aplicat arest la domiciliu   Consiliul Orășenesc  Orhei nu a  fost convocat la vre-o  ședință  ordinară.Adică au convocat ședințe extraodinare ca pe vreme de calamitate.  Prima ședință ordnară a CO în anul curent a avut loc la  2 iunie…

    Paradoxul CO Orhei  este unical pentru Republica Moldova or,  marea majoritate a consilierilor  fracțiunii ”Pro Orhei” (corect ar fi ”pro șor) vin la ședințe de la Chișinău unde au viză de reședință, tot din capitală  vin  dimineață  și pleacă  seara  vice-primarii Dandara, Cristea și Apostolova. Contrar așteptărilor  Șor  trebuia să-și mute familia la Orhei încă din 2015 dar nu a fost să fie.  Condamnat la 7.5 ani  și  totodată eliberat de sub  strajă de prima instanță ”primarul Iubit”  Ilan  Șor va veni tot de la Chișinău să-și facă misuinea de edil al orașului de pe Răut…Dacă am ține cont de faptul că odată condamnat  domnia sa  nu mai poate deține funcția respectivă  ne-am întreba – pentru ce această jertvă? Să-i fericești cu tot înadinsul pe locuitorii uneri urbe  unde nu ați trăit barem o zi?

   Apropo  în regiunea Orhei sunt câțiva primari  care în ultimii ani au investit fiecare în parte mult mai mult decât Șor  și compania lui de intruși. Au făcut-o  accesind proiecte, folosind contribuții din partea comunității, aplicând  licitații corecte…

 

28 IUNIE 1940 – ÎNCEPUTUL DEZMEMBRĂRII ROMÂNIEI MARI

28 iunie 1940

Dodon a acceptat de la „Coordonator” rolul umilitor de „păpușă gonflabilă prezidențială” în speranța că va evita soarta lui Filat.

L-am ascultat aseară, 23.06.2017, în emisiunea Lorenei Bogza de la ProTV,

pe speakerul Adrian Candu

 

și recunosc că n-am văzut în viața mea un tânăr politician mai mincinos ca acest om. Până ieri credeam că cel mai mincinos este colegul său PD-ist, Dumitru Diacov, dar acesta a devenit deja, un moș bătrân în politica moldovenească: de 23 de ani deputat în Parlament, începând cu epoca fanarioților agrarieni care au organizat, în februarie 1994, Congresul românofob  „Casa Noastră – Republica Moldova” și, venind la putere, în doar patru ani, prin hoții directe și incompetență crasă, au adus la faliment economia R. Moldova, stopând toate reformele inițiate anterior, adoptând o Constituție cu rușinosul articol 13 despre limba oficială „moldovenească”, care și azi împarte societatea noastră în două tabere antagoniste. Articolul atașat l-am scris sub impresia acestei emisiuni, în care Lorena Bogza și Vasile Botnaru au excelat scoțându-i la vedere trăsăturile negative ale unui politician corupt și mincinos, uriașa sa frică de „stăpân” și unicul său talent pe care îl deține, cel de „purtător de cuvânt al stăpânului”…

 

Dodon a acceptat de la „Coordonator” rolul umilitor

de  „păpușă gonflabilă prezidențială” în speranța

că va evita soarta lui Filat.

Sondajele arată că PD-ul va pierde alegerile din 2018 dacă sistemul electoral va rămâne neschimbat. Deaceea Plahotniuc și Candu vor lupta, până în pânzele albe, pentru trecerea la sistemul electoral mixt propus, chipurile, de socialistul Dodon, care le poate garanta victoria, libertatea și averile. Și nu mă îndoiesc că vor obține această schimbare de sistem electoral, pentru că PD-iștii și cei mânați de partea lor din alte partide, nu au alte șanse de supraviețuire, politică și fiziologică, decât să rămână strâns legați până la victoria sau căderea deplină. VICTORIE sau MOARTE!!!, ar putea fi lozinca lor la această etapă…

În condițiile sistemului mixt, „ Coordonatorul”, cu prima jumătate de milliard de dolari, va obține toate sau aproape toate locurile uninominale (nu în zadar se înghesuiau atâția artiști flămânzi la microfoanele „PUBLIKA-TV” cu îndemnul de a sprijini UNINOMINALUL lui Plahotniuc); cu cealaltă jumătate de miliard va obține pentru oamenii săi majoritatea locurilor pe lista socialiștilor lui Dodon, ca plată pentru că i-a asigurat în ultimile alegeri prezidențiale retragerea lui Lupu și victoria dificilă în bătălia politică contra Maiei Sandu. Tot aici se înscrie și arestul lui Dorin Chirtoacă cu toate că primarul, prin vicele său grozav și corupt, i-a rezolvat lui Plahotniuc toate problemele cu excepția celor două legate de grandioasa construcție pe terenul cafenelei GUGUȚĂ și a celei legate de eliberarea pentru altă grandioasă construcție a terenului Luncașist de pe strada Mateevici, dintre Ambasada SUA și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Nu mă îndoiesc că Plahotniuc i-a promis lui Dodon și primăria Chișinăului, doar că în sinea sa speră că omul lui devotat, simpatic și gospodar, Pavel Filip, va câștiga în toamnă „cormușka” municipală, în fața socialistului „cu față și voce umană”, Ion Ceban. Sărmanul Dodon, probabil, bănuiește cât de puține șanse are candidatul său dar nici nu va îndrăzni să-l schimbe pe alt candidat, mai eligibil. Funcția de prim-ministru va rămâne vacantă pentru „El Coordonatore” până la următoarele alegeri parlamentare.

S-ar părea că în această luptă înverșunată R. Moldova riscă să piardă ultimul tren al eurointegrării, și îl va pierde, pentru că Plahotniuc doar se preface că luptă pentru eurointegrare. Demult era clar că pe democrați îi interesează doar banii europeni nu și integrarea europeană.

De ce l-ar fi promovat cu atâta insistență și atâtea cheltuieli, riscând să-și păteze  imaginea asumată de proeuropean și antirus, pentru promovarea unui antieuropean și prorus la funcția supremă în stat? Și de ce ar trebui să credem că „Solnțevskaia gruppirovka” și-a trimis omul său ca să conducă R. Moldova în Uniunea Europeană?…

Situația lui Dodon în aceste condiții fiind de zeci de ori mai gravă și mai umilitoare: neavând altă ieșire din capcana în care a nimerit vânzând pe un preț de nimic Hotelul  „Codru” și câte alte obiective economice, Dodon, vrând-nevrând, a acceptat rolul de  „păpușă erotică (gonflabilă) de …bătut” în speranța că va evita soarta lui Filat din celula nr. 13.

V.Șoimaru

24 iunie 2017, ora 7.00

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid după alegeri în care nu câștigă niciun vot.

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid

după alegeri în care nu câștigă niciun vot.

 

(Unor vorbitori la nesfârșit despre UNIRE

dar care n-au pus în viața lor o cărămidă

la temelia Cetății Românești în curs de reedificare)

 

 Ca să nu pară că și eu vorbesc prea mult despre acest lucru sfânt, UNIREA, cu scuzele de rigopare, mă autocitez:

… „Câte decenii să mai treacă pentru a ne convinge că CEI CARE STRIGĂ CEL MAI TARE UNIRE, adunând din aceste țipete milioane pe conturi, dar câștigă mai puțin de două procente de voturi, NU DORESC UNIREA. Ei se tem de ea ca dracul de tămâie, pentru că ÎNTR-O ȚARĂ MARE CU POTENȚIAL MARE DE RESURSE UMANE BINE PREGĂTITE ACEȘTIA, FIECARE ÎN PARTE, VOR DEVENI UN NIMENI! Dar într-o republicuță moldovenească dezbinată între „unioniști” și neunioniști ei pot ajunge deputați, miniștri, președinți de parlament și chiar șefi interimari de stat.

REUNIREA NU SE VA ÎNFĂPTUI ȚIPÂND-O, EA POATE AVEA LOC DOAR CONSTRUIND-O, EDIFICÂND-O, CĂRĂMIDĂ CU CĂRĂMIDĂ, PÂNĂ CETATEA ROMÂNEASCĂ VA REDEVENI CUM ÎI STA BINE CÂNDVA: DODOLOAȚĂ, MARE ȘI FRUMOASĂ, DE LA NISTRU PÂN-LA ZBUCIUMATA TISĂ…

Cu această ocazie mi-am amintit de cuvintele pline de înțelepciune ale regretatului rector-fondator al ASEM-ului, Paul BRAN, pronunțate la ultima ședință a Senatului condus de el, pe 23 mai 1994, cu 50 de zile înainte de a fi alungat din Basarabia de către agrosocialiști doar pentru că era cetățean român: „…Astăzi am fost amenințat că o să fiu reclamat la București că sunt împotriva Unirii cu Țara. Domnilor, eu n-am venit în Basarabia să fac Unirea. Asta-i treaba Dv. Și dacă am ajuns aici eu trebuie să vă spun clar:  Problema Unirii nu este dacă vrei sau dacă nu vrei Unirea. Problema Unirii este dacă meriți asemenea act istoric… Și mi-am dat seama că mulți nu o merită: nici de aici, nici din România”.

…Și totuși minunatul om și profesor n-a avut deplina dreptate: ASEM-ul ctitorit de el în anii 1991-1994 a fost una din cărămizile puse la temelia reedificării Cetății Românești. Dacă în 25 de ani de așa zisă independență se mai puneau câteva mii de astfel de cărămizi astăzi nu mai vorbeam despre REUNIRE, EA deja ar fi avut loc!)”

(Sursa: http://www.romaniidinjurulromaniei.ro)

Iată de ce:

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid după alegeri în care nu câștigă niciun vot. Încredere am în Eminescu, Mateevici, Antonescu, opera cărora și azi lucrează, 24 din 24, pentru REÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC. Cred în oameni și lideri onești care nu țipă UNIREA, dar care vor și pot clădi, cărămidă cu cărămidă, fără multă gălăgie, CETATEA ROMÂNEASCĂ REÎNTREGITĂ!

 (Vasile Șoimaru, semnatar al Declarației de Independență, 27 august 1991, membru al CONSILIULUI NAȚIONAL AL REÎNTREGIRII, ediția – 1 Decembrie 1991)

22 iunie 2017

La Chișinău au fost premiați doi scriitori care scriu pe teme …interzise la București.

La Chișinău au fost premiați doi scriitori care scriu pe teme

…interzise la București.

Gala Premiilor literare pentru anul 2016.

 

      De mai bine de zece  ani  Fondul Literar al scriitorilor din R. Moldova (FL) se confruntă cu identificarea unor surse stabile de finanțare, dar problema mai rămâne încă a fi soluționată. Există o variantă, pe care mizăm, dar ea depinde de domeniul dreptului de autor. De vreo 5-6 ani însă  acest domeniu se află într-o debandadă și un haos total. E o situație creată cu concursul unor escroci, susținuți de corupții din sistemul judecătoresc, dar și de incompetența și tendențiozitatea celor de la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Oricum, FL a constituit de curând un Consiliu onorific din persoane dispuse să menționeze niște creații literare merituoase.

       Două premii, care sunt acordate la această Gală (15.06.2017), au mai degrabă un substrat recuperatoriu, deoarece unele cărți au fost editate în ani diferiți de 2016. Din diverse motive sau considerente, aceste cărți au fost trecute cu vederea de către Juriul USM și mi-ar plăcea să cred că autorii, pur și simplu, nu le-au prezentat la concurs. Consiliul onorific al FL consideră că cei doi autori merită să fie menționați, în primul rând, pentru abordarea unor teme și subiecte mai puțin solicitate de majoritatea scriitorilor din R. Moldova.

      Primul autor și-a motivat scrierea celor trei romane ale sale prin faptul, că, citez, „trebuia să scriu un roman despre tata (…), logodit cu armata română”. Personajul creat de prozator este un basarabean, care trece prin experiența crudă a celui de-al Doilea Război Mondial, apoi face și doi ani în lagărul pentru prizonieri nemți și români de pe versantul de est al munților Ural.

     Al doilea autor, care e, de fapt, o autoare alege să ne inițieze în textul literar al unui scriitor de notorietate care, precum se constată în prefața cărții, citez, „nu a avut parte de interpretări, sinteze și aprecieri pe potriva talentului”. Pentru intransigența sa scriitorul a ajuns să fie o personalitate incomodă și autoarea era conștientă că lucrarea ei nu va avea șanse de a fi menționată la vreun concurs. Totuși, membrii Consiliului onorific al FL au optat pentru această lucrare, încurajându-i și pe alți autori în ideea că în literatură nu există teme sau subiecte tabuizate. Avem satisfacția să remarcăm că a doua carte, ajunsă îm atenția Consiliului, a fost nominalizată și la Premiul Juriului USM.

       E vorba de scriitoarea Aliona Grati, căreia i se acordă Premiul FL al scriitorilor din R. Moldova pentru volumele „Paul Goma. Inițieri în textul literar”, (editura ARC din Chișinău, 2011) și „Cronici în rețea”, (editura Junimea din Iași, 2016).

    Iar al doilea Premiu al FL al scriitorilor din R. Moldova se acordă prozatorului Ion Iachim pentru trilogia literară „Decameron basarabean” (editura „Pontos”, Chișinău, 2005), „Cireșe pentru Mareșal”(editura „Vicovia”, Bacău, 2012) și „Ninge aspru la Cotul Donului” (editura „Serebia”, Chișinău, 2017), cărți  consacrate jertfei de sânge a ostașilor români în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est, jertfă împletită și cu destinul tragic al Mareșalului Ion Antonescu, personalitate marcantă a românilor, ordinul căruia „Ostași, vă ordon treceți Prutul!”, din 22 iunie 1941, a devenit celebru și nu va fi uitat niciodată. (Pe când oare și cine să rostească un alt ordin: „Politicieni de pe ambele maluri ale râului, vă ordon anulați frontiera de pe Prut!”?). Valoarea acestui Premiu este egală cu suma pe care autorul ar fi achitat-o la Tipografie pentru tirajul de cinci sute de exemplare al romanului „Ninge aspru la Cotul Donului”.

      În încheiere, le mulțumesc din suflet pentru receptivitate și generozitate celor cinci oameni de omenie, care au acceptat calitatea de membru al Consiliului onorific al FL, dorindu-le multă sănătate și o constantă prosperitate. Experiența anilor trecuți nu ne permite să-i nominalizăm, deoarece am vrea să colaborăm cu ei și în viitor. Asistența tehnică au suportat-o subsemnatul și colega sa Ana Ciumac cu mulțumirile de rigoare pentru munca, mai mult de voluntariat, și pentru devotamentul dumneaei față de organizația în care activează de vreo două decenii.

     Felicitări organizatorilor acestei sărbători, iar tuturor celor prezenți la Gală să le fie de bine pentru a se reîntâlni și la ediția din anul viitor.

 

                                                                                                 Nicolae Rusu,

Director al Fondului Literar al scrtiitorilor din R. Moldova,

15 iunie 2017

 

P.S. – Să vezi minune, în informația transmisă de Agenția de știri MOLDPRES au  fost ignorate aceste două premii acordate de Fondul Literar al Scriitorilor din Moldova, director Nicolae Rusu. La început credeam că este o simplă scăpare dar n-a fost să fie pentru că și saitul Uniunii Scriitorilor le-a ignorant cu desăvârșire! De ce oare?

 

Cei doi talentați scriitori premianți ai FL, Ion Iachim și Aliona Grati, au fost și rămân neobservați de juriul USM doar pentru că acești neînfricați scriitori au îndrăznit să scrie pe teme interzise: Mareșalul Dezrobitor al Basarabiei și Nordului Bucovinei, Ion Antonescu, și cel mai mare scriitor basarabean în viață, unicul dizident antikomunist, Paul Goma.

În schimb a fost premiat, cu un premiu care i-a umplut buzunarele, un plagiator, descoperit recent de către o Revistă Literară din Țară…

Iată de ce îi vom propune Conducerii USM în anul viitor un candidat (și mai mare plagiator) la Premiul Mare. Dacă pentru comemorarea lui Mihai Eminescu se cere să fie premiați plagiatorii vom propune și noi vreo câțiva astfel de candidați. Că nu-s puțini…

Vasile Șoimaru, membru al USM

Prefața semnată de preotul dr. Petru Buburuz la volumul “Alexei Mateevici. Poezii”, apărut cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la publicarea poemului “Limba noastră” și a centenarului nemuririi poetului și preotului martir, Alexei Mateevici

AM-100