…„Pusesem ochiul” pe Constantin Bobeică, acest rafinat mazil de la Codreanca-Cobâlca, încă din primii ani ai Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, sorbindu-i articolele sale savuroase, pline de dragoste de Neam, din săptămânalul Literatura și arta, revista Nistru-Basarabia, cotidianul Moldova suverană ș.a. În drum spre Cornova natală de fiecare dată treceam pe lângă Codreanca dumnealui, dar nu îndrăzneam să-i caut casa, mai ales că întotdeauna eram în criză de timp. Abia pe 13 martie 1995, citindu-i un nou articol din Literatura și arta, intitulat Patriarh al deșteptării noastre… și consacrat memoriei consăteanului meu, preotul dr. Avva Paul Mihail (pe care-l cunoștea din perioada interbelică), am decis ferm, cu prima ocazie să-l vizitez! Numai că această primă ocazie s-a întâmplat peste… mai bine de doi ani. Pe 8 aprilie 1997, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chișinău, se lansează cartea semnată de profesorul Ovidiu Bădină – Cornova – un sat de mazili, în care au fost inserate și câteva articole de ale lui Paul Mihail și mi-am zis: gata, în primul drum la Cornova, trec neapărat pe la Codreanca, să-i fac mazilului cadou această carte. Zis și făcut: peste încă trei luni, pe 13 iulie 1997, s-a întâmplat minunea, ajung în satul de mazili Codreanca, la mazilul Constantin Bobeică, îi donez Cornova – un sat de mazili… și de atunci au trecut 15 ani de prietenie, care mi-a fost de mare folos, în primul rând, mie, pentru că atunci când „mi se descărcau bateriile” treceam pe la Codreanca sau telefonam la Codreanca să mi le încarc cu vorbele sale de duh, cu energii intelectuale, istorice, umane, alteori chiar „fiziologice”: cu un pahar de PERLĂ, trufanda, pe care o mai poți găsi doar la mazilul din Codreanca, pe 19 august, la Schimbarea la față a Domnului (Probajnele)… Într-un singur an nu m-am înfruptat cu trufandaua sa, pentru că într-o noapte la lumina lunii cineva bolnav rău de insomnie i-a cules toți strugurii de Perlă și muscat Otonel… Când l-am întrebat în ce zi pot trece pe la Codreanca să-i gust Perla din butoi, mi-a răspuns în glumă: „Vino să bem un păhărel de Aligote-Chasselas din anul trecut, că în acest an mi-au cules-o fără bani cei pe care în primăvară îi rugam să mi-o curețe cu bani și n-au acceptat…”

Nu știu dacă mai poate cineva glumi ca acest bade al meu, poate doar Ion Creangă mai era așa de șugubăț. Ultimele sale bancuri pe care mi le-a spus au fost legate de propria sa sănătate. Pentru că în ultimii zece ani are deseori din diferite crize de sănătate a început să facă adevărate bancuri pe seama acestora. Primul ar fi următorul: când i se părea că profesorul medic Aurel Dănilă se cam săturase de el și de bolile lui, mă ruga să-l invit acasă la fiica Lenora pe părintele Petru Buburuz să-i facă Sf. Maslu pentru că i se părea dânsului că-i pân’ aci… Badelui i-a plăcut această procedură „terapeutică” a părintelui Buburuz și m-a rugat încă de câteva ori să-l invit pe protoiereu la casa fiicei sale…

Dar bancul din ultima mea vizită la Codreancala sfârșitul lunii august curent, la câteva săptămâni după Marșul Unirii de la Bălți, compromis de forțele răului, merită un loc aparte printre perlele de folclor autentic à la Creangă. Cum i-am trecut pragul casei bătrânești, mi-a mărturisit printre altele și despre starea sănătății sale: „…Simt cum cea cu coasa se apropie de Codreanca, dar nu știu cum s-o amăgesc să treacă mai departe spre capitala nordului că la noi toată iarna a fost foarte frig, pământul uscat și înghețat de doi metri în jos, iar seceta cumplită din vara aceasta a făcut solul la cimitir tare ca betonul și sincer mă tem de blestemul groparilor supărați pe mine că n-am murit când pământul era mai moale…”

Însă, Mazilul din Codreanca, a creat nu numai bancuri crengiene. Acest mazil rafinat, Constantin Bobeică, a scris și a publicat până acum sute de articole și câteva cărți cu sute de pagini! Prima carte a tipărit-o la vârsta de 75 de ani, în anul 1999. Peste 10 ani, în 2009, avea editate deja cinci cărți și, în acel an, la vârsta de 85 de ani, a fost primit fără rezerve în Uniunea Scriitorilor din Moldova. Dovadă, că niciodată și nimic nu este târziu, inclusiv să te afirmi ca scriitor, dacă ai aceste aptitudini…

În aceste clipe, când scriu prezentele rânduri, mazilul nostru are în cont șapte cărți publicate (articolele publicate în presa periodică nu le iau în calcul)… Dar tot în aceste clipe mai așteaptă una în manuscris, în mapa de pe masa din casa cea mare a mazilului dela Codreanca…În doi ani – o carte şi jumătate!!! Oare câți din autorii noștri mai tineri reușesc astfel de performanțe?…

Dintre cele mai captivante amintiri-aventuri ale noastre, aş evoca una cu adevăratelea de neuitat: pe 10 iulie 1999 am mers la Codreanca cu Vlad Pohilă, care dorea să-l cunoască personal, nu doar din presa scrisă, iar eu să-i fac o surpriză la cele trei sferturi de veac, împlinite o săptămână mai devreme, pe 4 iulie. Cadoul meu a fost o călătorie la Cornova mea, dar și a lui! Și a lui pentru că satul meu a fost ultimul refugiu al mazilului, în drumul său spre Golgota siberiană. Practic, de la Cornova, unde a lucrat învățător la clasele primare, din ianuarie până în iunie 1949, a decolat mazilul nostru spre chinurile siberiene, printre sutele de mii de români – cei mai buni dintre gospodarii satelor basarabene, cei mai buni intelectuali, cei mai devotaţi patrioţi… Și n-a fost o simplă vizită, ci una din domeniul fantasticului: Badea reveneala Cornova peste exact 50 de ani de la plecarea din Cornova, în vara anului 1949! Nu mai trecuse pela Cornova de cinci decenii! Și iată că, peste 50 de ani, îl găsește în viață pe Simion Boian, gospodarul care l-a cazat în anul de tristă amintire, 1949… Nu-i puteam despărți pentru că nu se mai săturau de vorbă și de amintiri, unele triste de tot, pentru că mulți din cornovenii pe care i-a cunoșcut și care au fost ridicați odată cu Badea, el, neavând cunoștință de acest fapt, nu s-au mai întors din Siberiile de gheață… Dar surpriza de vârf încă urma să se întâmple și s-a întâmplat atunci când am intrat la sora Tamara să gustăm din zeama de pui de casă proaspăt preparată de ea și din plăcintele scoase în acele clipe din cuptorul de după casă (era într-o sâmbătă, când toate cornovencele coc plăcinte de tot felul)… Când a trecut mazilul nostru pragul casei și când soră-mea a ridicat ochii de la cazanul cu zeamă de pe aragaz, era să cadă jos cu tot cu cazanul plin ochi! Noi am crezut că ea s-a fript și a reacționat în acest fel. Motivul a fost însă altul, pe care ea l-a expus cu greu, copleşită de emoţii: „Constantin Ivanovici, d-apoi Dumneavoastră mi-ați fost învățător într-una din clasele primare, în anul cela când v-au ridicat, 1949!!!”

Au urmat amintiri, amintiri, amintiri… legate de școală, de colegii de clasă, care au rămas așa de puțni în viață…

Această aventură a noastră n-a fost nici prima, nici ultima! În cei 15 ani de relații curate de prietenie multe s-au adunat în sacul cu amintiri și toate la vremea lor: și cea legată de vizita prolificului critic literar dela Huși, Theodor Codreanu, la… Codreanca, și cea legată de vizita prozatorului Ion Iachim, care s-a născutla Cornova, dar a crescut și a învățat la școală în Codreanca, în clasa lui Constantin Bobeică, și cele legate de întâlnirile de neuitat cu Ion Borșevici, Vadim Pirogan, Sergiu Rădăuțan, Alexei Simașchevici, Andrei Vartic etc.

„Mai avem și mâine de trăit!”, așa a zis prozatorul Nicolae Rusu, colegul de grupă al fiicei cele mai mari a mazilului, Lenora,la Facultateade economie a Politehnicii din Chișinău.

P.S. 21 septembrie 2012, în ziua când la cei 88 de ani de la nașterea mazilului nostru din Codreanca se mai adaugă încă … 88 de zile.

88.88! Patru de opt! – Un număr cu adevărat magic! Deci, avem toate șansele să mai citim o carte, cea de-a 8-a, scrisă de Mazilul din Codreanca…

La mulți ani de zile și de nopți, Bădie Costică, în care vei mai pune pe hârtie noi articole și cărți! Noi, cititorii, le așteptăm! Așa să ne ajute Dumnezeu!

De Vasile ŞOIMARU

BIBLIOPOLIS, Nr.3, 2012