Economist, conferenţiar universitar, publicist şi fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova, Vasile Şoimaru – potrivit datelor biografice culese de pe blog-ul domniei sale http://www.romaniidinjurulromaniei.ro – s-a născut în 30 aprilie 1949, în satul Cornova, aflat în Republica Moldova. Şi-a luat doctoratul în economie în 1978 când a susţinut teza “Prognozarea productivităţii muncii în industria RSSM” la Institutul de Finanţe şi Economie din Leningrad (Sankt Petersburg). În perioada 1971-1973 a fost asistent la catedra de Economia Muncii de la Politehnica din Chişinău apoi a desfăşurat o frumoasă activitate pedagogică la Facultatea de Economie a Universităţii de Stat din Moldova (1977-1990) unde a fost, pe rând, lector, lector superior, conferenţiar universitar (din 1982), prodecan.

targu-mures-27-martie-2012-1

Picture 1 of 4

Între anii 1991-1994 a fost vicerector al Academiei de Studii Economice din Moldova iar din anul 2002, după ce renunţă la viaţa politică (în perioada 1990-1994 şi 1998-2001 a fost deputat în Rarlametnul Republicii Moldova), revine la catedră având funcţia de conferenţiar universitar la Facultatea de Economie Generală şi Drept (catedra de management social). Experienţa acumulată în domeniul economico-financiar şi în sfera managementului productivităţii şi dezvoltării regionale a fost fructificată prin publicarea unor cărţi de specialitate, cursuri universitare, a unor articole şi studii de managemant. Cărţile pe care le-a scris şi volumele, unde apare ca editor sau autor al imaginilor, au beneficiat, după cum scrie Vlad Pohila „de lansări şi de recenzii elogioase atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, Iaşi, Piatra Neamţ, Huşi, Bârlad, Ploieşti etc., precum şi la Cernăuţi, Praga, Vidin (Bulgaria), în Macedonia, Serbia, Albania, Polonia”.

Dintre acestea menţionăm:

–         Albumul-monografie “Românii din jurul României în imagini” (a beneficiat de o amplă prezentare în cadrul emisiunii lui Cr. Tabără “Parte de carte” de la Pro TV) – Bucureşti, 2008.

–         Cornova: [monogr.] / aut.proiect. şi coord.: Vasile Şoimaru. – Chişinău: Museum, 2000. – 708 p., il.

–         Neamul Şoimăreştilor: 500 de ani de istorie / Alexandru Furtună, Vasile Şoimaru. – Chişinău: Ed. Prometeu, 2003. – 512 p., il.

–         Căderea premierilor. – Chişinău: Ed. Civitas, 1999. – 320 p.

–         Poeme în imagini: album. – Chişinău: Ed. Prometeu, 2004. – 144 p. : il. Rec.: Vrabie, Gheorghe. Poetica în arta fotografică a economistului Vasile Şoimaru / Gheorghe Vrabie // Lit. şi arta. – 2004. – 29 iul. – P. 1.

–         Născut în Cornova: omagiu lui Paul Mihail / autor. proiect., coord., autor imagini: Vasile Şoimaru. – Chişinău: Ed. Prometeu, 2006. – 288 p.: il.

–         Preutu, Vasile. Satul Şoimăreşti: cinci veacuri de existenţă demnă / Vasile Preutu, Agripina Preutu; autor. proiect., coord., autor imagini: Vasile Şoimaru – Chişinău: Ed. Prometeu, 2006. –308 p.: il.

În ultimele două decenii dr. Vasile Şoimaru s-a manifestat şi ca un apreciat publicist, care a abordat subiecte de actualitate stringentă din viaţa economică şi social-politică a R. Moldova,publicând articole şi studii în: “Literatura şi arta”, “Moldova Suverană”, “Învăţământul public”, “Făclia”, “Sfatul Ţării”, “Ţara”, “Mesagerul”, “Jurnal de Chişinău”, “Flux”, “Timpul” (Chişinău), “Economistul”, “România Liberă”, “Formula AS” (Bucureşti), “Delovoi mir-Business World” (Moscova) ş.a. A întemeiat prima revistă economică în limba română din Basarabia postbelică: “Curierul economic” (1999).

Un mare succes au avut volumele monografice „Cornova” (volum coordonat de Vasile Şoimaru) şi „Neamul Şoimăreştilor”(scris în colaborare cu Al. Furtună)  asemenea albumulului fotografic „Românii din jurul României în imagini” considerat – de prof. Zamfira Mihail – „o carte pentru veşnicie, pentru că niciodată nu vor mai putea fi surprinse mărturiile aşa cum V. Şoimaru le-a înregistrat şi pe care le lasă tuturor românilor. Unicitatea acestei lucrări este o realitate ştiinţifică” (http://www.romaniidinjurulromaniei.ro)

 *  *  *

Liliana Moldovan (L.M.) : – Stimate domnule profesor Vasile Şoimaru, în lucrarea Dvs. “Românii din jurul României în imagini”, aţi reuşit să transformaţi mândria de a fi român într-un scenariu fotografic admirabil care a fost apreciat de publicul din România şi din Republica Moldova. În ce context s-a născut ideea care a stat la baza conceperii acestui album? Cât timp v-a luat realizarea ei?

Vasile Şoimaru (V.S.): – În primăvara anului 2001 am plecat definitiv din politică după cel de al doilea mandat de deputat în Parlamentul de la Chişinău. Am făcut ceea ce am putut face în condiţii foarte vitrege şi perverse, şi am considerat că este prea puţin, pentru că problemele mari nu se rezolvau în Parlamentul R. Moldova, ci în altă parte, la o distanţă de 1313 km de Chişinău. Atunci reveniseră peste noi forţele revanşarde ale neokominternului în frunte cu Voronin, Tkaciuk, Reidman etc. Simţeam că mai puteam fi de folos cu ceva concret. Şi alegerea a fost făcută: am purces la drum prin românimea din jurul României. Am avut dintotdeauna curiozitatea de a-mi cunoaşte fraţii, cu ani în urmă pe cei din România, şi apoi pe cei din afara României (pentru că şi eu fac parte din această categorie de români), descrişi cu lux de amănunte în lucrările lui Nicolae Iorga, de la care am preluat şi titlul albumului, Mihai Eminescu, Teodor Burada, Anton Golopenţia ş.a. Credeam că-i mai scurt acest drum, pentru că l-am măsurat cu milimetrul pe harta României, perimetrul ei fiind azi de circa 3150 km. Cel real, peste cinci ani de zile, s-a dovedit a fi de 100 mii de km, adică de 30 de ori mai lung. Şi l-am parcurs cu trei autoturisme, care n-au rezistat prea mult din cauza vechimii lor dar şi a calităţii drumurilor parcurse: de la autostrăzi somptuoase până la poteci glodoase.

Prima escală a avut loc în vara anului 2002 în Nordul Bucovinei şi al Basarabiei, în Ţinutul Herţa, în Basarabia Istorică (cea din Sud), teritorii româneşti care azi se află în Ucraina, alături de fostele teritorii poloneze, ceho-slovace ş.a., rupte şi ele de la statele respective de către „imperiul răului”. Au urmat, de-a lungul anilor, Maramureşul istoric din dreapta Tisei, apoi Galiţia, Pocuţia, Podolia, Transnistria, teritoriul de dincolo de Bug până în Caucazul de Nord, Ungaria, Carpaţii Nordici din Slovacia, Polonia, Cehia, Austria, Carpaţii Sudici, Valea Timocului şi Voievodina din Serbia, Timocul bulgăresc, Balcanii aromânilor din Albania, Grecia, R. Macedonia, Bulgaria, istro-românii din Croaţia şi Slovenia, friulanii din Nordul Italiei ş.a.

Ideea de a tipări un Album s-a născut mai târziu, în 2006, când adunasem o bună parte de imagini şi când mi-a venit o năstruşnică idee, să fac României şi românilor un cadou la cea de a 90-a aniversare a Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, la 27 martie 2008, şi a Marii Uniri, la 1 decembrie 2008. Dar când am făcut primele estimări ale costurilor ce mă aşteaptau mi-a mai scăzut din elanul romantic de român. Totuşi, m-am pornit la drum în căutare de finanţare şi, desigur, mai întâi la Bucureşti, la cele două instituţii bugetare cărora ar fi trebuit să le vină în minte această idee, să elaboreze şi şă tipărească o astfel de lucrare de promovare a culturii autentice româneşti în lume şi de sprijin al dorinţei românilor de pretutindeni să păstreze cultura şi tradiţiile naţionale acolo unde ei s-au născut ca reprezentanţi ai etniei române şi unde locuiesc în prezent nu din vina lor. Răspunsul a fost negativ pentru că …n-a urmat niciun răspuns. Când am pierdut orice speranţă că voi fi ajutat să realizez acest proiect românesc, în mine s-a aprins şi mai tare dorinţa de a duce lucrarea la bun sfârşit şi de a face tuturor românilor un cadou din partea românilor basarabeni. Zic la plural pentru că eu de unul singur nu făceam această costisitoare lucrare. Şi am făcut-o cu sprijinul unor prieteni, oameni de afacere, oameni înţelegători, basarabeni. Doar unul singur a fost bucureştean, numai că şi el s-a născut în Basarabia în perioada interbelică. Şi, la 27 martie 2008, a apărut la Chişinău albumul meu monografic: „Românii din jurul României în imagini”, cu 272 p. şi aproape 1000 de fotografii inedite, documentare, cu mărturii unice!

L.M. : – Prin ce locuri v-a purtat turneul de promovare a albumului fotografic?

V.S. : – Cu albumul tipărit am mers prin toate localităţile şi la toţi românii, ale căror fotografii au fost inserate în el (n-am reuşit să ajung încă o dată doar la Constantinopol-Istanbul). Trebuia să duc lucrarea protagoniştilor albumului pentru că unii din ei, la primele întâlniri, mă întrebau ce fundaţie sau institut stă în spatele meu de vreau să realizez un proiect de anvergură, pe care, credeau ei, nu l-ar putea realiza un singur om. Unii mă suspectau că-i cercetez în alte scopuri, cu mijloace financiare suspecte, trimis la ei de anumite organizaţii pentru a-i scoate în evidenţă pe cei ce gândesc româneşte, pentru a le stinge dorinţa de a mai fi români. Să nu credeţi că doar sovieticii aveau frică de adevărul istoric românesc. Am întâlnit în Europa antiromâni mult mai înrăiţi decât cei din defuncta URSS: şovinismul grecesc, cel sârbesc şi cel ucrainean l-au depăşit demult şi cu mult pe cel sovietic, rusesc. În acest, sens nici bulgarii şi ungurii nu sunt cu mult mai buni.

Dar am mers nu numai acolo unde am fost cu cercetările în primii ani. S-au adăugat multe alte drumuri, locuri şi comunităţi româneşti, şi nu numai din Europa. Am căutat şi urmele sutelor de mii de români căzuţi la datorie în cel de al II-lea război mondial, de la suburbia Odesei până în Crimeea, Caucazul de Nord, Stepa Calmucă, Cotul Donului, urme practic dispărute şi ca rezultat al neglijenţei şi al uituceniei statului român modern, ceea ce m-a pus pe gândinduri dacă mai sunt români în fruntea statului român, suspectând de nu se vrea cumva să dispară şi ultimii doritori din rândul românilor, rămaşi la vatră, de aşi mai apăra, în caz de necesitate, Ţara şi Neamul…

L.M. – Fără tăgadă, prin acest album aţi făcut ceea ce nu a putut face o instituţie de profil. Dar cine dintre guvernanţi, fundaţii culturale, ambasade etc. din spaţiul românesc şi-au arătat interesul faţă de studiu, v-au oferit sprijin financiar sau barem moral?

V.Ş. : – Laude şi ofuri pozitive, am avut suficiente, am avut şi premii, dar băneşti mai puţine. Achiziţii importante au făcut puţini conducători de pe ambele maluri ale Prutului. Îi pot nominaliza aici pe Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu (tată-l său a lucrat învăţător într-un sat nordbucovinean în perioada interbelică), care întâmplător a văzut acest album dedicat memoriei prietenului nostru comun, prof. Paul Bran, a dispus o achiziţie considerabilă a albumului pentru oaspeţii BNR, pe directorul general al Bibliotecii Municipale din Chişinău, Lidia Kulikovski, care a achiziţionat albumul pentru majoritatea bibliotecilor publice din Chişinău şi încă vreo doi-trei conducători care au făcut achiziţii mai mici.

La iniţiativa dnei Iuliana Gorea-Costin, originară din Basarabia, responsabilă în cancelaria Guvernului român pentru relaţia cu R. Moldova, se pregătea un proiect de decizie pentru un premiu mai important şi o achiziţie de carte, dar când au aflat de această intenţie, cei din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni s-au interpus să facă ei acest lucru şi la 18 luni de la lansare mi-au oferit, discret, o Diplomă de merit şi un Premiu special pentru promovarea identităţii etnice, cultural-lingvistice şi religioase româneşti. Peste mai bine de un an de zile, pe 17.01.2011, primesc o scrisoare de la acest departament în care negru pe alb era scris: „…Am răsfoit cu deosebit interes paginile albumului monografic „Românii din jurul României în imagini”, descoperind o lucrare de cercetare impresionantă, o contribuţie remarcabilă la promovarea şi valorizarea patrimoniului cultural-istoric românesc peste hotare. Apreciez în mod deosebit eforturile dumneavoastră susţinute de a realiza această monografie ilustrată a satelor româneşti din jurul României şi doresc să vă asigur de întreaga deschidere a instituţiei noastre faţă de propunerea dumneavoastră (de achiziţionare a albumului – n.n.)…”. Cu regret, n-a urmat nimic. Mai mult decât atât, atunci când am propus pe gratis DRP-ului 25 de exemplare de album (care se aflau în Bucureşti la doi paşi distanţă de Departament) pentru a le transmite societăţilor culturale româneşti din ţările unde eu n-am putut ajunge, a fost sistată orice relaţie cu mine a acestui department. Am continuat eu să îmbogăţesc cu acest album alte comunităţi româneşti din lume, biblioteci, muzee, institute de cercetări, cercetători ştiinţifici individuali, care nu-şi pot permite luxul de a procura o carte de 40-50 de dolari.

În privinţa sprijinului moral, l-am simţit cu duiumul de la prieteni, ziarişti, folclorişti, cercetători etnografi şi mulţi-mulţi alţii. Am fost onorat cu peste 50 de prezentări ale albumului în diverse instituţii publice, în diferite colţuri ale Europei şi Canadei, la mai multe emisiuni radio şi TV, albumul acumulând circa 150 de recenzii şi cronici în mass-media din toată lumea.

Mai târziu, pe 25 martie 2012, această structură bugetară a convocat o întrunire la Grinăuţi, Râşcani, cheltuind zeci de mii de euro, cu zeci de personaje şi personalităţi, sosite la faţa locului cu zeci de automobile (niciunul nu era DACIA românească!). În cadrul acesteia i-a fost înmânat poetului Simion Plămădeală, originar din acest sat, dar care din anul 1959 lucrează la minele de cărbune din Kazahstan, ordinal Meritul Cultural în grad de Comandor, având la suflet o singură carte, Departe-aproape. 100 de poezii româneşti din Kazahstam, tipărită la Chişinău din mijloacele mele personale. L-am întâlnit pe poet în minele din stepa kazahă, în vara anului 2010 şi după ce mi-a citit acolo câteva din poeziile sale şi când am aflat că unii vizitatori îi promiteau ani de-a rândul să-i publice o carte, am umplut o “sacoşă” cu poezii de-ale sale, ca la Chişinău să aleg o sută din ele şi să-i fac omului un cadou, o carte, la împlinirea a 70 de ani de la naştere şi 50 de ani de la plecarea sa în stepa kazahă, ajuns acolo de frica KGB-ului sovietic moldovenesc… M-am ţinut de cuvânt şi chiar i-am organizat pe 8 aprilie 2011, la Chişinău, o lansare de carte pe potrivă în cadrul Salonului Internaţional de carte.

Şi iată că pe 25 martie 2012 la Grinăuţi, nici măcar n-am fost invitat, ajungând acolo întâmplător, fiind anunţat de fratele mai mic al poetului. Mie, bineînţeles, nu mi s-a oferit cuvântul pentru că nici nu eram programat să fiu prezent acolo, în schimb mai toţi vorbitorii de la Chişinău, Iaşi şi Bucureşti îl vedeau pentru prima dată pe poet şi cartea sa acolo, la Grinăuţii lui Spiridon Vangheli, în sala de festivităţi a şcolii din sat.

Iar toată armata de jurnalişti radio, TV, din presa scrisă etc. nu aveau de la cine smulge o vorbă despre poetul S. Plămădeală, pentru că-l văzuseră pentru prima dată. Noroc că eram eu de faţă şi am salvat onoarea Preşedintelui României, pe atunci încă nesuspendat a doua oară. Văzând toată manifestarea aceea mă gândeam: câte cărţi ale lui Simion Plămădeală, din câteva mii de poezii, scrise în mina de cărbune pe parcursul celor cinci decenii de muncă grea se puteau tipări cu această sumă exorbitantă de bani ai contribuabilului român, aruncaţi fără milă doar pentru scopuri electorale viitoare. Şi acesta-i doar un caz din multele.

L.M. : – Când s-a născut pasiunea Dvs. pentru arta fotografică? La ce vârstă aţi realizat prima fotografie?

V.S. : – Eram elev în clasa a 6-a, a 7-a, la şcoala de opt ani din satul natal, Cornova. Începusem ca şi mulţi alţi elevi să scriu poezii şi să pictez. Ca să văd cât de talentat sunt, mi-am încercat norocul expediind câteva poezii la revista pionierilor din RSSM, Scânteia leninistă. Răspunsul a fost unul prompt şi descurajator. Dar nu m-am oprit şi le-am trimis câteva capodopere de ale mele de pictură. A urmat acelaşi răspuns, descurajator. După care am lăsat-o baltă cu poezia şi cu arta plastică şi m-am apucat de alte pasiuni, cum ar fi gimnastica sportivă şi dansul popular. Dar la poezie şi la arta plastică totuşi am revenit peste trei decenii, în 1994, numai că într-o formă mai modernă, prin intermediul fotografiei color, atunci când am avut posibilitatea să-mi procur primul aparat de fotografiat. Exact peste zece ani de practică fotografică şi nicio oră de teorie am reuşit să tipăresc primul album fotografic, intitulat POEME ÎN IMAGINI (Chişinău, 2004), pozitiv apreciat şi de către criticii de artă, în care am putut îmbina cele două vechi iubiri ale mele din copilărie, poezia şi pictura, dar cu ajutorul unui aparat de fotografiat.

N-am acceptat să fac şi nişte cursuri de fotografie, nici măcar n-am apucat să citesc două pagini de manual autodidact fotografic. Am dorit să fac doar fotografie naivă. Cu toate acestea, mulţi prieteni nu cred că unele fotografii sunt neredactate în photoshop, deşi eu habar n-am cum se face acest lucru. Pe 31 august 2012 am vernisat la Ungheni, pe malul stâng al Prutului, o expoziţie de fotografii cu genericul: Imagini inimaginabile, cu acele fotografii pe care nimeni nu le crede că sunt naturale, de exemplu, un pom înflorit, dar şi plin cu mere coapte. Legenda fotografiei date este: De frică a înflorit a doua oară. Sau alta – un firicel de floarea soarelui de 7-10 cm, crescut şi înflorit în mijlocul şoselei de beton Chişinău-Poltava, lângă orăşelul Ananiev din Ucraina, legenda fotografiei fiind: O şansă dintr-un milion. Altă fotografie ce reprezintă trei basarabence prăşind alături porumbul în Valea Culii, Orhei, şi îmbrăcate: prima în rochie albastră, a doua – în galbenă şi a treia – în roşie, legenda acesteia fiind: Tricolorul la prăşit.

Am mai spus-o şi cu altă ocazie: fotografia m-a lecuit de o boala, practic incurabilă, numită deputăţia… După plecarea din Parlament, niciun deputat nu trece uşor peste perioada în care redevine un simplu cetăţean. Eu am trecut-o mai uşor, cu ajutorul fotografiei. Vă spun sincer: m-am tratat de deputăţie şi de politică prin intermediul artei fotografice şi am numit acest tratament fototerapie. E un fenomen nou în medicină, pe care l-aş recomanda guvernanţilor de pe ambele maluri ale Prutului.

L.M. : – Dar cum reuşiţi să păstraţi echilibrul între interesul pentru ştiinţele economice cu pasiunea pentru fotografie? Mai mult, cum reuşeşte pedagogul şi economistul Vasile Şoimaru să fie prezent pe scena politică, să scrie cărţi din domeniul economiei şi în acelaşi timp să editeze volume monografice?

V.S. : – Nimic mai simplu, pentru că n-a existat vreodată o astfel de problemă. Economia am profesat-o la catedra universitară, în cercetarea ştiinţifică, la tribuna parlamentară, în articole şi cărţi de analiză şi prognoză economică etc. Ea mi-a întreţinut modest familia din patru persoane (bineînţeles cu sprijinul soţiei, şi ea economist, dar practic, mai bine remunerată) şi mi-a oferit posibilitatăţi financiare de a fotografia. Fotografia, la rândul ei, mi-a adus cele mai mari şi permanente satisfacţii, care mi-au ridicat starea psihologică şi productivitatea muncii de cercetător şi universitar. Şi câtă lume se bucură de pozele mele publicate cu regularitate în mai multe periodice şi cărţi tipărite! Ca să nu mai zic de potenţialul fotografic pe care-l voi lăsă urmaşilor mei şi urmaşilor urmaşilor lor, sau unei biblioteci publice, cele peste 200 de mii de imagini digitale şi printate, peste 1500 de filme cu 36 de cadre fiecare, zeci şi zeci de ore filmate cu camera video în cele patru zări , cu diverse subiecte. Am filmat practic toate manifestările Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, începând cu luna martie 1995, am filmat oameni şi locuri istorice din toate cele 40 de judeţe ale României de azi, precum şi din cele 13 judeţe istorice, care făceau parte din România interbelică, de până la marele rapt al celor doi criminali fascişti: comunistul Iosif Stalin-Djugaşvili şi socialistul Adolf Hitler-Schicklgruber, am filmat românii sedentari din Bulgaria, Serbia, Macedonia slavă, Croaţia, Slovenia, Grecia, Albania, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Maramureşul istoric, precum şi pe cei de dincolo de Nistru, de Bug şi din Caucazul de Nord, pe cei din Italia, Austria, Estonia, Letonia, Lituania, Kazahstan, Canada etc.

Dar pe scena politică activă de zece ani nu mă mai aflu. Poate doar în calitate de publicist, apărând în articole publicate în diferite ziare şi reviste idealurile noastre şi demnitatea românească, ajutând oamenii să deschidă ochii la hoţiile economice ale demnitarilor, counoscând din facultate metodele statisticii economice. În anii de guvernare neocominternistă (2001-2009) am publicat în ziarul Timpul circa 70 astfel de articole la rubrica Enciclopedia minciunilor comuniste, o bună parte din ele fiind reunite în cartea Căderea comuniştilor, lansată pe 19 octombrie 2010, cu mai bine de o lună înainte de căderea lor definitivă la ultimele alegeri parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.

L.M. : – Cum priveşte doctorul în ştiinţe economice Vasile Şoimaru, actuala situaţie economică din Europa, România?

V.Ş. : – Dacă aveţi în vedere crizele economice care au loc una după alta, păi ele au fost şi vor mai fi! Nu-mi aparţine mie această descoperire, care alcătuieşte esenţa teoriei ciclurilor economice (lansată în anii ,30 ai secolului XX) a economistului rus N. Kondratiev, exterminat de bolşevici în 1938 pentru curajul de a privi cu alţi ochi dinamica economiei socialiste „în continuă creştere ”.

Mai rău e atunci când aceste cicluri economice lovesc fără milă doar în veniturile pensionarilor şi ale bugetarilor, neatingând veniturile companiilor transnaţionale care au subjugat economia românească în ultimele două decenii şi care şi-au rotunjit de-abinelea conturile bancare din Occident şi Orient, conturi care se mai descarcă, parţial, odată la patru-cinci ani, în campaniile electorale devastatoare pentru românii simpli. Se pare că doar preţurile la gazele ruseşti nu cunosc teoria ciclurilor economice şi au o dinamică pozitivă continuă, nefavorabilă cetăţenilor dar perfect favorabilă atât miliardarilor ruşi, care în majoritatea lor nu sunt de etnie rusă, dar care poartă nume ruseşti şi vorbesc rusa mai bine ca ruşii basarabeni, cât şi în favoarea miliardarilor români mulţi dintre care nu sunt de etnie română, dar care poartă nume româneşti şi vorbesc româna mai bine ca românii basarabeni. Unii oficiali români uneori înscenează crize diplomatice cu ruşii, ca nu cumva să se ieftinească gazele… Asta în loc să se caute, pentru binele românilor, soluţii optimale de apropiere de această ţară, de zăcămintele ei astronomice, de piaţa ei în genere, sau cel puţin pentru a inaugura câteva zeci de cimitire româneşti pe întinsurile ei, ca să nu mai întoarcă plugurile ruseşti brazdele pline de oase româneşti. Doar nu noi, românii, vom fi aceia care vor reeduca şi democratiza această îndărătnică ţară şi naţiune.

L.M. : – Ce efecte speraţi că vor avea includerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?

V.Ş. : – Efectele aderării R. Moldova la UE vor fi majore şi imediate: din clipa aderării presiunile estice de tot felul – militare, politice, diplomatice, energetice, financiare, lingvistice etc., se vor reduce la minimum, Prutul va deveni un râu ce uneşte românii de pe ambele sale maluri şi nu un râu-graniţă ce-i desparte. Dacă şi Ucraina sau o parte din ea va adera la UE, apoi şi cu românii din vestul Ucrainei se va întâmpla acelaşi lucru. Indiferent ce se va întâmpla în viitor cu Uniunea Europeană, căci nici ea nu poate fi eternă, ca şi URSS-ul, românii vor rămâne, în sfârşit, împreună. Chiar dacă UE este un proiect mai vechi al Kominternului (vă mai amintiţi de lucrarea lui Lenin din anul 1915 Despre sloganul Statelor Unite ale Europei?) azi integrarea europeană este unica posibilitate de apropiere sau chiar unificare a românilor din fostele judeţe româneşti. Ca să nu mai zic de alte oportunităţi imediate pentru moldovenii cărora azi li se rup coastele sau li se fură banii câştigaţi din greu pe întinsurile din est, unde se mai practică şi azi robia, cea benevolă.

L.M. : – Care credeţi că este cea mai importantă calitate a neamului românesc? Dar marele lui defect?

V.Ş. : – Răspund în şapte cuvinte: UN NEAM ÎNTREG NU POATE AVEA DEFECTE! Noi, românii, zi şi noapte trebuie să ne mândrim că facem parte dintr-un Neam care a supravieţuit milenii pe o insulă latină înconjurată de un ocean acid! Acest Neam nu poate fi blamat, dar se încearcă acest lucru prin diferite vicleşuguri mediatice. Cei ce ponegresc popoare, dacă nu se vor opri la timp, vor ajunge să fie blamaţi de cele 7 miliarde de pământeni de pe glob. Unii ne consideră chiar un popor ucigaş, învinuindu-ne pe nedrept de diferite păcate, inclusiv de genocid, uitând să se uite sub propriul nas naţional şi să-şi numere crimele şi păcatele.

Etniile mari şi cele mici sunt de la Dumnezeu. Şi tot de la Dumnezeu e şi îndemnul ca etniile mari să nu fie „etnovore”, înghiţând etniile mici. Uniunea Sovietică a fost o adevărată râşniţă de tocat naţiuni. Ea a şters de pe întinsurile imperiului răului de 22,4 mln de km pătraţi, prin diferite metode fasciste, bolşevice, kominterniste, mai bine de o sută de etnii!… Dar i-a venit şi ei rândul şi, în 1991, a dispărut de pe mapamond. Sârbii din fosta Iugoslavie nu recunoşteau drepturile naţionale ale naţiunilor conlocuitoare, inclusiv ale românilor din Timoc şi Banatul de Sud etc. şi unde-i azi miniimperiul iugoslav? Sârbii au rămas şi fără de sârbii majoritari din Muntenegru, însă nici acum nu recunosc drepturile naţionale ale românilor timoceni. Îi va veni rândul şi Federaţiei Ruse dacă nu-şi va revedea politica (de asuprire!) naţională a etniilor care mai vieţuiesc pe întinsurile ei.

Nici Ucraina nu are mari perspective favorabile cu politica ei imperială faţă de minorităţile naţionale, în primul rând faţă de cea românească, divizată artificial în români şi moldoveni. În Ucraina de dincolo de Nistru şi de Bug, echipa lui Anton Golopenţia în timpul celui de al II-lea război mondial a descoperit zeci de sate nerusificate, locuite de sute de mii de români, care după război au fost rusificaţi, iar azi, în Ucraina independentă, sunt masiv ucrainizaţi, şi rar de tot român în acele raioane care mai vorbeşte limba maternă a străbunilor săi. Dar câţi dintre români au fost exterminaţi de către Komintern (adevărat Kominfern!) în timpul holodomorului din perioada colectivizării, şi a foametei de după cel de al doilea război mondial? Azi, urmaşii acelor români din perioada interbelică şi ai celor de până la primul război mondial ar alcătui cel puţin o simplă majoritate a populaţiei autohtone din raioanele ucrainene de la Est de Nistru până dincolo de Bug, numai că în fişele de recensământ se regăsesc deja ca etnie ucraineană. Câţi din fruntaşii Ucrainei independente mai poartă şi azi un nume românesc, dar nu cunosc o boabă româneşte: Kucima, Bilan, Sainsus, Dolghier etc., sau câţi poartă un nume deja slavizat: Roşcov, Tocilov, Barbov, Garbuz, Reut, Brancovan etc. Dincolo de Nistru a lucrat o maşinărie întreagă de tocat etnia românească, care până azi au rusificat/ucrainizat circa 99 la sută din români!!! Doar inscripţiile de pe monumentele din cimitire mai vorbesc de etnia românească care a locuit în acele sate…

Şi azi Ucraina luptă cu românii care au mai rămas în regiunile Cernăuţi şi Odesa în loc să se gândească cum să-i facă pe ruşii din regiunile rusofone să le vorbească limba oficială. Ruşii majoritari din aceste regiuni nici în ruptul capului nu doresc să vorbească ucraineana sau să înveţe la facultăţi în limba ucraineană. Ca rezultat, Ucraina deja a cedat în faţa ruşilor şi le-a oferit limbii lor statut de limbă regională. Numai românii s-au ales cu două limbi regionale odată: româna şi „moldoveneasca”, ucrainizarea grădiniţelor de copii şi a şcolilor continuând cu maximă viteză…

L.M. : – Ce idei, planuri, programe noi aveţi în agenda Dv?

V.Ş. : – Cel mai important punct din agenda mea este cel legat de pregătirea, tipărirea şi lansarea unui nou album, cu aceeaşi tematică : Românii din jurul României. După lansarea primului album, au trecut mai bine de patru ani, perioadă în care am mai călătorit doar prin românime încă 100 de mii de kilometri şi am adunat materiale pentru un album de două ori mai mare ca volum şi de trei ori mai bogat, calitativ, ca primul. Sper, să tipăresc şi să lansez lucrarea pe 1 Decembrie 2013, la Alba Iulia, în oraşul şi în ziua când românimea va sărbători 95 de ani de la Marea Unire. Căci varianta electronică a albumului, nu încape îndoială, va fi gata până la data indicată. (Mai ales că mai toate expediţiile mele în românime au fost reflectate pe paginile blogului meu care nu-mi poartă numele: www.romaniidinjurulromaniei.ro). Şi, dacă în următorii ani ajung la comunităţile româneşti din Siberia, Australia, Noua Zelandă, SUA etc. şi dacă Dumnezeu îmi va lungi zilele până la centenarul Marii Uniri, la 1 Decembrie 2018, voi mai realiza un Album documentar, al treilea. În general vorbind, mai am proiecte pentru două vieţi şi a treia, pentru realizarea cărora nu mi-ar ajunge banii de la bugetele DRP şi ICR luate la un loc…

L.M.: – În final, dezvăluiţi-ne numele unor celebrităţi care şi-au pus amprenta asupra personalităţii şi activităţii dumneavoastră de pedagog, economist, universitar, scriitor sau artist fotograf.

V.Ş. : – Ceea ce sunt eu azi le datorez: lui Mihail Sadoveanu cu romanul său istoric – Neamul Şoimăreştilor, a cărui lectură, nu m-a lăsat în pace patru decenii până n-am adunat o monografie de 500 de pagini cu 500 de documente: Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie; lui Ion Bazatin, conducătorul ansamblului folcloric de dans popular HORA, în componenţa căruia am trecut cortina de fier de câteva ori ca să văd cum putrezeşte capitalismul în Vest ca să compar cu înflorirea socialismului dezvoltat în Est; conducătorului meu ştiinţific din Sankt Petersburg, profesorul Volodar Feodoritov, care în perioada socialismului dezvoltat a avut curajul să le demonstreze colegilor săi şi nouă doctoranzilor că unele legi economice, zise obiective, inventate de către clasicii marxism-leninismului nu au loc în teoria şi practica economică; lui Mihai Eminescu cu opera sa politică şi lui Constantin şi Dinu Giurescu cu manualul lor de Istoria românilor, după prima lectură clandestină a cărora m-a făcut să înţeleg cine sunt; acelaşi rol l-a jucat pentru trezirea românească şi creşterea mea intelectuală Cenaclul Flacăra a lui Adrian Păunescu care mi-a adus în locuinţa de la etajul nouă de la Botanica pentru prima dată în viaţă fermecătoarea Doină a lui Mihai Eminescu, Doina care şi pe mancurţii noştri naţionali din cealaltă lume îi readuce la românism; lui Mihail Gorbaciov cu perestroika sa, care ne-a adus libertăţi şi ne-a deschis fondurile speciale de literatură din Biblioteca Naţională şi cea a Academiei de Ştiinţe; lui Paul Bran, care m-a convins că nu există altă şansă de supravieţuire ca Neam pentru românii basarabeni decât cea de revenire la Patria-mamă, România.

Şirul celor cu amprenta poate fi prelungit, dar mă mai opresc la cei care de fapt au fost primii, adică la părinţii mei, ţărani gospodari fără de carte, născuţi în Basarabia ţaristă, înainte de Marea Unire, care au insistat ca măcar eu, mezinul, cel de al cincilea copil din familie, să învăţ cât îmi pofteşte inima şi care m-au ajutat până m-am însurat şi, chiar până la cotizaţia pentru apartamentul cu două camere din Chişinău…

L.M. –Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a participa la realizarea acestui interviu produs în pauzele dintre drumurile de 20 mii de km din iunie-septembrie, 2012, pe care i-aţi parcurs pentru a aduna imagini inimaginabile despre românii din afara graniţelor româneşti.

A consemnat Liliana Moldovan

A fost publicat în:

http://www.asiiromani.com/exclusiv/14075-sa-ne-mandrim-ca-facem-parte-dintr-un-neam-care-a-supravietuit-milenii-pe-o-insula-latina-inconjurata-de-un-ocean-acid-interviu-cu-conf-univ-dr-vasile-soimaru.html