Conf. Univ. dr. Alexandru Amititeloaie

Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Catedra de

drept constituţional şi instituţii politice

Art. 7 din Constituţia României, sub denumirea marginală „Românii din străinătate”, precizează care este poziţia statului faţă de etnicii români aflaţi în  „străinătate”.

O primă problemă care trebuie clarificată priveşte denumirea marginală a articolului: „Românii din străinătate”. Românii din teritoriile desprinse de la România, teritorii care fac parte din vatra strămoşească a poporului român nu pot fi consideraţi că sunt în străinătate. Pot fi consideraţi în străinătate sau diaspora românii din Franţa, Italia, Spania, Germania sau America dar nu românii din Bucovina, Ţinutul Herţa, Basarabia, Voievodina, Valea Timocului etc. Aceste teritorii, chiar dacă sunt desprinse de la vatra strămoşească şi acum se află sub o altă jurisdicţie, nu sunt teritorii străine pentru România. De aceea, ai include și pe românii de aici sub titulatură generică ”românii din străinătate” este o gravă eroare şi ea trebuie îndreptată. De aceea credem că mai bine s-ar potrivi denumirea de „Românii din afara graniţelor statului”, pentru că ceea ce interesează statul român este jurisdicţia sub care se află românii din afara graniţelor sale şi modul cum el îi poate sprijini pentru a-şi conserva identitatea.

În al doilea rând, într-un fel se pune problema conservării identităţii etnice pentru românii din Italia sau Spania, în raport cu cei din teritoriile româneşti aflate acum pe nedrept sub stăpânire străină.

Acest articol, având doar un singur aliniat precizează:

„Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.”

Textul, după cum se vede, este destul de vag şi nu dă naştere unor obligaţii concrete pentru statul român de a-i sprijini mai ales pe românii din jurul României. Dacă statul român se angajează să acţioneze pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale şi religioase a acestor români „cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”, înseamnă că el nu-şi asumă nici o obligaţie pentru cazul în care aceste state duc o politică de deznaţionalizare, discriminare şi disoluţie etnică a românilor de pe teritoriul lor. De aceea propunem următorul format al acestui text: „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea normelor internaţionale privind drepturile omului.”

Având în vedere că românii din jurul României au trebuit să înfrunte în decursul timpului aspre privaţiuni pentru a-şi păstra limba, cultura, tradiţiile, religia şi obiceiurile, politică pe care statele unde trăiesc n-au abandonat-o încă, propunem ca la acest articol să se mai adauge un aliniat cu următorul conţinut: „(2) Românii din teritoriile situate în afara graniţelor statului român, dar care fac parte din spaţiul de etnogeneză a poporului român, beneficiază de o atenţie specială din partea statului pentru a fi protejaţi împotriva acţiunilor de deznaţionalizare, discriminare şi disoluţie etnică”.

Tot în sprijinul românilor din jurul României mai propunem ca la art. 5, ce statuează, constituţional, regimul cetăţeniei să se mai introducă un aliniat cu următorul conţinut: „(3) Statul recunoaşte cetăţenia română tuturor persoanelor care şi-au pierdut-o în urma rapturilor teritoriale săvârşite împotriva României. De asemenea, în aceleaşi condiţii,  li se recunoaşte cetăţenia română şi moştenitorilor acestor persoane.”

Acest text, urmat de o lege specială care să stabilească o procedură accesibilă tuturor acestor persoane, ar aduce cât de cât o reparaţie, cel puţin morală, pentru românii din aceste teritorii, al căror tribut de suferinţă este incomensurabil. Totodată, România ar arăta, prin aceasta, că nu şi-a abandonat fiii în captivitate şi nu se va împăca niciodată  cu aceste barbare nedreptăţi.