de Maria Pop-Ujica

                      Întru cinstirea martirilor români, căzuţi la Cotul Donului – 1942

 

 

Neam românesc, neam preajertfit,

nedreaptă istorie avut-ai a duce !

Ai luptat si în asprele stepe calmuce,

ignobile ordine te-au mânat, te-au strivit.

 

În roşu pământ au căzut şi-au rămas

miile tale de români fără vină;

mai aşteaptă sub gorgane cineva ca să vină

să le facă o cruce, creştinesc parastas…

 

Nici tovii, nici domnii mai noi – potentaţii,

prinşi la ruleta altor istorii –

n-au să ştie vreodată ce-nseamnă fiorii

treziţi de martirii căzuţi pentru alţii.

 

Albitele oase cu nume, prenume,

le-a strâns ca-ntr-un pumn pământul cazac…

Fără onoruri sau cruce ostasii ne zac

„Cinste lor!” când si cine va spune?

 

Dar s-a trezit nu de mult un Şoimar,

din neam ne-nfricat, ca o torţă aprins;

s-a tot dus din Moldova spre-acel necuprins

cu flori, cu o cruce şi o rugă măcar.

 

La Kletskaia, pe urmele lor a pornit,

să spună apoi, cineva să-l audă

că-n pământul de pe Golgota absurdă

tace  o parte din neam, fie el  pomenit!

 
Bistrița,  15 septembrie 2014