Pe 3 septembrie, acum, în localul Bibliotecii Publice Raionale „Mihail Sadoveanu” din Străşeni, a fost oma­giat pedagogul, publicistul şi scriitorul Constantin Bobeică, trecut la cele veş­nice la 21 mai 2013. Ar fi împlinit 90 de ani, dacă ajungea în vara lui 2014…

Prezente la această manifestare de suflet au fost bibliotecarele din raion şi oaspeţii invitaţi: Lenora Bobeică, fiica scriitorului Constantin Bobeică, scrii­torul Nicolae Rusu, profesoara de lim­ba şi literatura română din Codreanca, doamna Anastasia Dombrovschi, Vasile Şoimaru, cel care a organizat şi a monitorizat întâlnirea, subsemnatul.

Doamna Nadejda Păduraru, di­rectorul bibliotecii, în deschiderea ac­tivităţii, a menţionat că dl Bobeică a fost un cititor foarte activ al bibliotecii din Străşeni. „Un pedagog pe care-1 aşteptam totdeauna să vină. Când in­tra pe uşă, crea o bună dispoziţie, ştia despre toate, citea foarte mult, urmă­rea publicaţiile periodice raionale şi centrale. Scria despre personalităţile din raion, despre localităţile raionu­lui… Codreanca a avut un mare noroc să aibă o personalitate de talia lui, a fost un academician ce şi-a avut reşe­dinţa într-un sat pe care 1-a iubit mult”.

Vasile Şoimaru: „M-am despăr­ţit de Constantin Bobeică precum doi prieteni. Diferenţa dintre noi era de vreo douăzeci şi cinci de ani… Ne-am întâlnit pentru prima dată acum vreo cincisprezece ani. Am văzut un articol în Literatura şi arta, semnat de Constantin Bobeică, despre Paul Mihail, un vestit consătean al meu. Vorbea despre o întâlnire a lor, scria foarte elogios despre Paul Mihail, care s-a refugiat peste Prut. Am citit articolul şi mă gândeam cum să mă întâlnesc cu acest om de la Codreanca, să-i mulţu­mesc pentru articol, pentru că a pome­nit de bine satul meu natal.

Deşi treceam pe şoseaua deasu­pra Codrencei, spre satul meu natal, Comova, s-au scurs vreo doi ani până mi-a fost dat să ajung la Codreanca. I-am fotografiat pe cei doi soţi – Gradislava şi Constantin Bobeică… Au urmat multe-multe-multe – întâlniri. Am ajuns la o etapă când nu puteam fără cuvântul lui, fără vocea lui nu puteam să mă culc seara şi-1 sunam la Codreanca… Când a ajuns la vârsta de 80 de ani, el a debutat cu cartea O cronologie pentru istoria satului Cobălca, apoi au urmat, an de an, alte opt cărţi. Îmi cerea fotografii cu peisaje, cu munte… Se grăbea sus-sus…”

Nicolae Rusu: „Cu Lenora am fost coleg la Universitatea Tehnică, de la anul întâi până la examenele de absolvire. Dar n-am ştiut cine-i tatăl ei, cu atât mai mult n-am ştiut că a fost deportat. Mult mai târziu, datorită lui Vasile Şoimaru, l-am cunoscut pe Constantin Bobeică. îmi zice în una din zile Şoimaru: „Am să-ţi fac cunoş­tinţă cu un academician care trăieşte în Codreanca”. Atunci l-am cunoscut pe acest om extraordinar… care ulterior a devenit şi membru al Uniunii Scriitorilor şi sunt bucuros că i-am scris recomandare, fiindcă el merita să fie şi membru al Uniunii Scriitorilor, şi membru al Academiei de Ştiinţe. A fost un om de o vastă cultură şi, ce m-a impresionat foarte mult, a fost un om de o rară modestie”.

Anastasia Dombrovschi: „Vor­bim de o personalitate notorie nu nu­mai pentru satul nostru, ci în general pentru un public larg, pentru toţi cei care l-au cunoscut şi le-a rămas în me­morie. A fost, gândul enunţat şi mai sus, un om de o rară modestie şi simpleţe. Om de omenie, a căutat mereu să facă numai bine. De când am deve­nit elevă, am văzut în el omenescul… Ne era ruşine dacă nu ne pregăteam la lecţiile dumisale. Avea o calitate deose­bită de pedagog, de a pătrunde în esenţa su­fletului fiecărui copil. Peste ani, devenind colegă a lui, lucrând în acelaşi colectiv, a dat dovadă de acelaşi tact, de aceeaşi blân­deţe, când năzuia să pătrundă în doleanţe­le noastre, să ne afle necazurile şi să ne ajute. Umanismul său nu era abstract, căci ne ajuta chiar şi ma­terial, deşi ştim noi ce salarii aveau şi mai au pedagogii”.

Vasile Sireţeanu, fost deportat, ulterior prieten al lui Bobeică: „El era mai în vârstă decât mine cu vreo patru ani. Întâmplător am făcut cunoştinţă. Umblam pe la Executiv şi preşedinte­le de atunci, Cogan, îmi spune că ar putea să mă ajute la întocmirea actelor ce-mi trebuiau un oarecare Constantin Bobeică. I-am telefonat, am făcut cu­noştinţă prin telefon. Mi-a spus că şi el a fost deportat (el a stat şapte ani, iar eu nouă). Apoi ne-am întâlnit chiar în incinta acestei biblioteci. I-am citit lucrările şi, deşi nu-s expert, am con­statat la Constantin Bobeică o bună cunoaştere a limbii, un profund simţ al utilizării regionalismelor şi arhais­melor”.

Dora Caitaz, alcătuitoarea biobiblio­grafiei Constantin Bobeică: „Am văzut în presa periodică multe publicaţii de-ale domnului Bobeică. În fişierul nos­tru, al raionului Străşeni, avem o divizi­une specială: Personalităţi străşenene. Am constituit o subdiviziune: Constan­tin Bobeică. Ca mai apoi subdiviziunea să devină cea mai impunătoare după numărul de fişe pe care le plasam eu la acest fişier. Şi atunci mi-am plănuit să fac o mică lucrare bibliografică, dar planurile mele s-au schimbat: acest om merită mai mult. Am purces la adunarea documentelor. Ne-am dus cu o colegă la Codreanca, la Constantin Bobeică aca­să. Ne-a primit în pridvorul său, în care era o masă cu multe file şi cu o veche, rudimentară maşină de dactilografiat. Ne-a vorbit cu multă dragoste de neam, ţară, limbă. Dar momentul cel mai dra­matic a fost când a început să vorbească despre mama sa. Avea o candelă care ardea în permanenţă, sub ea – o mână de ţărână adusă de pe mormântul ma­mei din Gulagul siberian… Era cu ochii în lacrimi… Un bărbat ajuns la senec­tute, dar trăind atât de proaspăt trecerea cu decenii în urmă a mamei. La un mo­ment dat m-a fulgerat gândul că sicriul mamei sale se află în odaia de alături…”

În cadrul manifestării au luat cuvântul şi alţi vorbitori. Şi toţi au accentuat marea prestanţă intelec­tuală, patriotismul lui Constantin Bobeică.

Ion IACHIM

Literatura și arta, 18 septembrie 2014