La sfârşitul lunii octombrie 2014, maestrul Vasile Iovu, a întreprins un scurt turneu în Transilvania împreună cu Dr. Conf. Univ. Vasile Şoimaru având ca obiectiv lansarea volumelor „Cotul Donului 1942” (ediţia 2014) şi “Românii din jurul României”(2014), aparţinând lui Vasile Şoimaru. Manifestarea a fost acompaniată de emoţionante momente artistice susţinute la nai de maestrul Iovu.

Cu acest prilej domnia sa a avut amabilitatea de a răspunde următoarelor întrebări:

 

Liliana Moldovan (L.M.): – În ce context s-a născut ideea realizării acestui turneu transilvănean efectuat la Baia Mare, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş în tandem cu dr. Vasile Şoimaru, autorul volumelor amintite mai sus?

Vasile Iovu (V.I.) : – Pentru mine orice întâlnire cu Ţara, este o bucurie a sufletului meu de român, un prilej în plus pentru a cunoaşte mai bine Grădina Maicii Domnului cu bogatele ei zone folclorice, în care mustesc tradiţiile şi obiceiurile noastre milenare. Am efectuat mai multe turnee cu diferite ocazii în mai multe sate şi oraşe din partea dreaptă a Prutului. Datorită prietenului meu, marele cercetător economist, maestru fotograf şi scriitor Vasile Şoimaru, am cutreierat mai toată România fiind însoţiţi din când în când de redactorul şef al săptămânalului ”Literatura şi Arta”, scriitorul Nicolae Dabija, de minunata actriţă Ninela Caranfil, de talentatul scriitor Nicolae Rusu, de marele cărturar publicist Vlad Pohilă şi de ansamblul etno-folcloric” Ştefan Vodă”din Căpriana – conducător artistic fiind starostele şi cobzarul cum îi place lui săi spui-Tudor Ungureanu. Mi-am dat seama de fiecare dată de frumuseţea Ţării noastre, de bogăţiile ei naturale şi spirituale. Şi de data aceasta, la îndemnul lui Vasile, cu mare plăcere, am acceptat să întreprindem acest extraordinar turneu.

L.M.: – Călătoriţi des în România?

V.I. : – Începând cu anul 1989 am avut ocazia să merg prima oară în România, într-un turneu care era organizat de „Asociaţia de prietenie cu ţările străine”, cu prilejul unui forum sovieto-român. Eram cu orchestra de muzică populară a Institutului de arte ”Gavriil Musicescu” dirijată de profesorul universitar,cunoscutul cântăreţ la ţambal Vasile Crăciun. Am concertat în mai multe oraşe: Bucureşti, Braşov, Iaşi şi am fost plăcut surprinşi că spectatorii, mai ales artiştii ne cunoşteau, desigur datorită radioului şi televiziunii, care puteau trece liber Prutul fără acte. La Bucureşti am fost la concertul ansamblului ”Ciocârlia” după acest spectacol a mai urmat unul, susţinut la hotelul unde eram cazaţi. A fost o seară în care am cântat, am plâns şi ne rugam să vină timpul când va dispărea sârma ghimpată de pe Prut. După căderea cortinei de fier de pe Prut am mers cu concerte în Ţară frecvent cu diferite colective artistice în special cu orchestra ”Folclor” a Filarmonicii Naţionale din Chişinău (până în 2006 era orchestra Radioteleviziunii Naţionale) unde am fost angajat în 1970 şi activez şi astăzi. Câţiva ani la rând orchestra noastră a fost prezentă la Festivalurile-concurs ”Crizantema de Aur”din Târgovişte şi „Maria Tănase” din Craiova. De fapt prima dată am vizitat România în 1975 intrând cu viză la rudele fostei mele soţii. La Bucureşti am avut o întâlnire cu magnificul rapsod, cel mai mare fluieraş al României Nea Marin Chisăr, cu Gheorghe Zamfir şi ansamblul său, din care făceau parte virtuozii instrumentişti : Efta Botoca-vioară, Marin Chisăr-fluier,caval,cimpoi, Pantelimon Stângă-ţambal, Dorin Cuibaru-taragot, Ion Mihăescu-clarinet, Petre Vidrean-contrabas. De nenumărate ori am cântat la Sala Palatului din Bucureşti, la Ateneul Român, nemaivorbind de multiplele apariţii pe scenele mai multor sate şi oraşe. În afară de aceasta sunt mereu în Ţară la prietenii mei  care sunt destul de mulţi.

L.M.: – De când datează frumoasa dumneavoastră colaborare cu Dl. Vasile Şoimaru?

V.I. : – Prin anii ‘70 cântam în orchestra ansamblului popular de cântece şi dansuri populare ”Alunelul” („HORA” )iar Vasile era aici dansator (şi viitoarea sa soţie, Maria, era tot dansatoare în acea formaţie). De pe atunci, fiind studenţi, ne-am împrietenit şi chiar în august 1974 le-am cântat la nunta lor. Atunci când el mă prezintă spectatorilor la întâlnirile noastre de suflet se laudă că eu i-am cântat la nuntă şi de aceea trăieşte şi azi cu prima soţie.

L.M.: – Vă aflaţi pentru prima oară la Târgu-Mureş? Aţi avut timp să vizitaţi oraşul?  

V.I. : – Sunt pentru prima dată la Târgu-Mureş şi chiar dacă am avut prea puţin timp pentru excursii, am reuşit să-mi fac o primă dar frumoasă părere despre oraşul dumneavoastră. Data viitoare voi face tot posibilul rămân aici mai mult timp ca să văd în tihnă această „perlă ardeleană”.

L.M.: – Parcurgând biografia dumneavoastră am înţeles că aţi avut preocupări muzicale încă de pe băncile şcolii. Din marea varietate de instrumente muzicale, de ce aţi ales tocmai naiul?

V.I. : – De mic copil cântam la o armonică de mână adusă din Germania de o rudă de-a noastră Grigore Tonu (după poreclă „Zamfir”) din satul meu Bărdaru, situat la 15 km de Chişinău. Mama Maria cânta foarte frumos, ştia foarte multe cântece româneşti, le prindea din zbor, auzindu-le odată la radio imediat le reţinea şi le cânta permanent. Cred că de aici se trage şi dragostea mea pentru muzica populară. Pe la sărbători flăcăii şi fetele mai mari îmi aduceau cele mai frumoase şi gustoase fructe doar ca eu să le cânt la joc pe maidan (medean). Părinţii la fel, fiind la vreo petrecere vroiau să arate ce poate Vasilică al lor şi pe la 4-5 dimineaţa mă trăgeau de picioare de pe cuptorul unde dormeam, mă luau cu ei şi eu, fiind un copil doar de o şchioapă, îi urmam şi cântam, urcat pe o masă. Aşa mi-am început eu cariera artistică. Regretata mea soră, Vera, înmormîntată la cimitirul central din Cluj-Napoca, cea mai mare din familie, după fratele Toader (şi el plecat la Domnu), absolventă a şcolii de muzică, văzând că eu am înclinaţii muzicale i-a zis tatei Gavril că ar fi bine să mă dea şi pe mine la muzică. Tata a acceptat şi Ţaca Vera, cum îi spuneam noi cei mai mici, m-a adus la o şcoala specială de muzică pe lângă Conservatorul din Chişinău. Am trecut foarte bine probele muzicale şi m-au întrebat la ce vreau să cânt, eu am ridicat din umeri aşa timid cum eram şi nici n-am putut să vorbesc, cu atât mai mult că nu ştiam cum se numesc toate instrumentele muzicale. Şi atunci unul din comisie mă întreabă: vrei la flaut? Neavând habar ce-i un flaut am dat din cap chipurile că „Da”! Aşa am studiat flautul şapte ani în baza muzicii clasice, de folclor nici vorbă, numai Vivaldi, Corelli, Haydn, Bach, Mozart, Schubert etc. Într-o bună zi prietenul meu Sergiu Cuciuc şi el elev clarinetist participând într-un ansamblu de cântece şi dansuri ”Veselia” mi-a zis ”hai şi tu la ansamblu că mi-e trist să merg singurel, când am ajuns l-a întrebat pe Dumitru Blajinu, dirijorul orchestrei dacă poate să mă ia şi pe mine la flaut, maestrul a zis că flautul nu se potriveşte în orchestra de muzică populară. Având la el un nai, Dumnealui cântând la vioară, nai şi acordeon, mi l-a întins şi a zis ia-l şi încearcă fiindcă poziţia buzelor şi respiraţia e ca la flaut şi dacă o să-ţi placă, te iau în orchestră. Având probabil din moşi-strămoşi, de la mama, dragostea pentru muzica populară, pentru folclorul nostru românesc, ascultând cum cântă marii artişti cântăreţi şi instrumentişti în special naiştii Gheorghe Zamfir, Radu Simion, Constantin Radu, Stanciu Simion, Constantin Dobre şi alţii. M‑am îndrăgostit de acest instrument şi nu l-am mai lăsat din mână toată viaţa, fiindu-mi călăuza mea sfântă şi fidelă în toate momentele vieţii mele şi la bine şi la greu

L.M.: – Când şi unde a început povestea/legenda naiului? Poate fi considerat un instrument specific românesc?

V.I. : -O legendă din mitologia greacă,”Legenda zeului Pan”, spune că acesta era un păstor foarte ciudat ca înfăţişare, căci avea coarne, barbă, picioare şi copite de capră. Într-o zi, în timp ce păştea turmele, zăreşte în pădure o fată de o rară frumuseţe de care se îndrăgosteşte pe dată. Declarându-şi dragostea frumoasei fete pe care o chema Syrinx, aceasta se sperie însă de urâţenia lui.

Pan însă, o imploră să-i accepte dragostea dar nimfa îngrozită, caută să se salveze fugind. Zeul o urmăreşte strigând în urma ei implorând-o. Ajungând pe malul unui râu Syrinx roagă pe zeul râului să o salveze. Acesta îi ascultă ruga şi o transformă în trestie. Ajungând pe malul râului, Pan începe să o strige pe nume, însă nimfa nu îi răspunde. Nu se auzea decât şuieratul trestiei,ce se legăna în bătaia vântului. Atunci el a rupt trestia în mai multe bucăţi pe care le-a lipit şi punând tuburile la gură, a început să cânte de durere că şi-a pierdut iubita, iar în amintirea ei a denumit micuţul instrument Syrinx.

Iată ce ne spune prima legendă despre felul în care s-a născut naiul. Este greu însă de stabilit adevărul istoric şi deci adevărata origine a acestui instrument, fiind astfel obligaţi, să credem că naiul s-a născut pentru prima oară în Grecia, ţinând cont şi de faptul că grecii, datorită condiţiilor naturale foarte vitrege, se ocupau mai ales cu păstoritul, cultivarea viţei de vie şi a măslinilor. De altfel, tot din mitologie, aflăm că naiul însoţea întotdeauna alaiul lui Dyonisos, după recoltatul strugurilor şi că Pan (cântând la nai) s-a luat chiar la întrecere cu zeul Apollo care cânta din chitară şi care a fost învins, pentru că nimeni nu-l întrecea pe cântăreţul din nai, care-i uimea pe toţi cu frumuseţea melodiilor sale.

De la greci naiul a pătruns pe teritoriul României fiind preluat de băştinaşi şi adaptat muzicii lor. Însă există şi alte versiuni. Maestru Gheorghe Zamfir, cel mai mare naist al Planetei, scrie după o lungă meditaţie în lucrarea sac”Metodă de nai”:”După multe reflecţii înclin să cred că naiul a existat de începuturile lui pe teritoriul României şi că grecii, şi prin ei şi celelalte popoare, l-au preluat de la geto-daci incluzându-l apoi printre instrumentele lor tradiţionale concepând legende pe seama lui. De mult mă frământă întrebarea:”De ce numai românii sunt acei care mai păstrează astăzi naiul în Europa“? Fără îndoială că ei l-au avut de la început deoarece, ca şi grecii, geto-dacii au avut prin excelenţă predilecţie pentru păstorit şi după cum o dovedesc românii sunt şi astăzi mari creatori de instrumente, de folclor, posedând cel mai bogat şi mai frumos folclor din lume”. Pornind de la cercetările aprofundate ale Maestrului şi urmărind evoluţia naiului prin marii săi interpreţi, care au demonstrat în toată lumea că numai ca român poţi să exprimi prin nai toată frumuseţea din lume. Astfel, putem spune cu siguranţă că naiul poate fi considerat un instrument specific românesc.

L.M.: – Un aspect senzaţional al carierei dumneavoastră se referă la faptul că reuşiţi să treceţi cu uşurinţă de la muzica simfonică, la folclor, de la muzica de cameră, la cântecele de divertisment. Dintre toate aceste genuri muzicale, care vă este cel mai drag şi vă reprezintă cel mai bine?

V.I. : -La început a fost folclorul din care m-am alimentat de mic copil şi care este pentru mine sinonim cu existenţa. Studiind profund muzica clasică în şcoala specială şi la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” mi-a fost mult mai uşor să abordez mai multe genuri de muzică de la folclor la academică, simfonică, camerală, de divertisment, uşoară. Am început de la folclor şi am rămas în cea mai mare măsură tot la folclor. Fiindcă folclorul este cea mai bogată sursă spirituală de unde se inspiră compozitorii, interpreţii, scriitorii, poeţii şi toată lumea care vrea să creeze ceva frumos, etern.

L.M.: – Prin ce se distinge ansamblul “Vasile Iovu” de alte ansambluri similare din România, Republica Moldova şi din lume? Ce repertoriu abordaţi?

V.I. : – Ansamblul instrumental a fost creat în 1992 şi aveam în repertoriu exclusiv muzică bazată pe folclorul românesc. După nenumărate turnee europene, după mari succese, aplauze, aprecieri, am avut sugestii din partea organizatorilor turneelor noastre să mai variem programul de concert incluzând şi alte genuri de muzică. Fiindcă toţi membrii ansamblului erau absolvenţi ai Academiei de muzică, cu studii bazate pe muzica clasică şi populară, am alcătuit fără mari dificultăţi un alt program mai variat. În partea întâi interpretam Vivaldi, Bach, Mozart, Ceaicovski, Grieg, K.M.Weber ş.a. şi în partea a doua cântam muzică populară şi de divertisment. Avem un ansamblu inedit cu o componenţă absolut unică : două naiuri, două viori, clarinet, ţambal şi contrabas ceea ce ne oferă posibilitatea de a aborda toate genurile muzicale .În felul acesta cred că suntem deosebiţi de alte ansambluri similare.

L.M.: – Care este istoricul acestui grup muzical şi care ar fi, pe scurt, principalele momente din activitatea ansamblului “Vasile Iovu”?

V.I. : – Formaţia „Vasile Iovu” are deja două decenii de viaţă şi s-a născut dintr-o întâmplare, determinată de faptul că un oficial de la Moscova era în căutarea unui cântăreţ la nai, neştiind cum se numeşte instrumentul. Auzind ca este vorba de un artist din Republica Moldova a solicitat constituirea unei formaţii pe care a trimis-o în turneu la Viena. Sosiţi la Viena membrii formaţiei au întrecut aşteptările celor care le-au testat nivelul profesional şi astfel s-a născut grupul care îmi poarta numele fiind format din : violoniştii Andrei Bivol şi laurenţiu Nujnoi, Victor Dubencu – clarinet, Anatol Golomoz – ţambal, Gehorghe Iovu – contrabas, Vasile Iovu – nai şi coordonator.

De-a lungul timpului formaţia a devenit cunoscută pe plan european susţinând concerte la Filarmonica din Berlin, Sala de concerte „Mozart” din Mannheim, Catedrala din Köln, „Votiv Kirche” din Viena, Catedrala Santa Maria in Ara Coeli din Roma, Catedrala Madonna delle Lacrime din Siracusa (Italia).

L.M.: – Cum se împacă activitatea omului de scenă, Vasile Iovu, cu activitatea de coordonare a ansamblului şi mai ales cu activitatea pedagogică desfăşurată la clasa de nai a Academiei de Muzică din Chişinău?

V.I. : – Din 1970 sunt angajat al orchestrei de muzică populară ”Folclor” a Radioteleviziunii Naţionale (din 2006 orchestra ţine de Filarmonica Naţională). Până în ziua de azi sunt în această orchestră minunată, deci sunt de o viaţă pe scenă. În 1973 mi s-a propus să deschid o clasă de nai la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu”. Am acceptat, cu plăcere, cu atât mai mult cu cât, până atunci nu exista nici o instituţie în Basarabia şi nici în tot spaţiu românesc unde să fie studiat naiul. Am trecut toate etapele : de la lector, lector superior, conferenţiar universitar până la profesor universitar. În privinţa activităţii mele artistice, profesorul universitar Vasile Crăciun menţiona : ”De câteva decenii numele naistului Vasile Iovu a devenit pentru noi un simbol. După maestrul Gheorghe Zamfir, e cel mai reprezentativ mesager al culturii muzicale autohtone, care propagă arta interpretativă la naiul românesc, în multe ţări ale lumii de pe aproape toate continentele […] Arta sa interpretativă, este cu adevărat inconfundabilă. Prin asta şi cucereşte simpatiile tuturor melomanilor cărora le-a fost dat să-l asculte vreodată.”. Iar despre activitatea mea pedagogică scria : « Portretul de creaţie al maestrului Vasile Iovu ar fi neîntregit, dacă am trece peste un alt aspect notoriu, ce vizează activitatea Domniei sale – cea de pedagog ».

« În anul 1973 debutează în acest domeniu prin deschiderea Clasei de Nai la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinau. Spre regret, conducerea de atunci a instituţiei date nu realiza posibilitaţile tehnice ale instrumentului şi i-a permis viitorului mare virtuoz doar predarea facultativă a naiului.

În 1984, după reorganizarea Institutului de Arte, Clasa Nai este legiferată la Conservator, actualmente – Academia de Muzică, Teatru si Arte Plastice, unde maestrul Iovu activează cu mult succes pană în prezent. A urcat cu brio toate treptele ierarhiei pedagogice: lector superior, conferenţiar universitar, iar din 2001 – profesor universitar.

La Catedra Instrumente Populare a Academiei de Muzică, prof. Vasile Iovu creează suportul metodic pentru Clasa Nai. Elaboreză diferite programe didactice, reeditează Metoda de nai (prima ediţie a apărut în 1982).

Pe parcursul anilor prof. Vasile Iovu, împreuna cu discipolul său, neobositul conferentiar universitar Ion Negură, creează o adevarată „Academie a Naiului”, educând o întreagă pleiadă de tineri interpreţi talentaţi ».

L.M.: – Mulţumindu-vă pentru colaborare închei acest interviu cu fireasca întrebare: ce proiecte artistice şi pedagogice doriţi să realizaţi în viitor?

V.I. : – Am foarte multe de făcut, poate şi mai mult decât am realizat până acum. În domeniul artistic şi interpretativ îmi doresc cât mai multe spectacole în Ţară şi în toată lumea, cât mai multe CD-uri publicate. Sper ca în 2015 să-mi reuşească ediţia a treia a ”Metodei de nai” şi a unei ”Culegeri de piese pentru nai şi pian” la care se vor adăuga multe alte activităţi care vor veni pe parcurs.

A consemnat LILIANA MOLDOVAN

http://www.asiiromani.com/exclusiv/24575-interviu-cu-profesorul-universitar-vasile-iovu-interpret-la-nai-din-r-moldova.html