de Radu Theodoru

Episodul BASARABIA – mijlocul lunii mai 2014

Joi 15. Trec Prutul. Masivul Corneşti. Peisajul. Dezrobirea Basarabiei. Luptele pentru eliberarea Chişinăului (vezi Holocaust p. 272). Rulez filmul acelor lupte cumplite. Sunt singur în vagon. Car cu mine o raniţă plină cu amintiri tra­gice. Cer acoperit. Trist.

Vasile Şoimaru pe peron. Mic dejun. Interviu la radio VOCEA BASARABIEI, 1 oră 45 de minute la Emisiunea „Istoria în mişcare”, moderată pe teme esenţiale de Alecu Reniţă, tobă de carte. Sunt cazat la căminul Academiei Economice.

Lansare CALEA ROBILOR la Biblioteca „B.P.Haşdeu”. Domnişoare din ultimile clase de liceu. Ţinute ire­proşabile, în public, grupul veteranilor de război. Pre­zintă cartea scriitorul Nicolae Rusu, autorul cronicii mamut din revista lui Nicolae Dabija, LITERATURA ŞI ARTA, publicată jumătate. Moderator, un filolog savant, Mad Pohilă – prof.univ. dr., redactor şef al revistei Biblio Polis. Când evoc luptele pen­tru Chişinău, lacrimi. Veteranii cu lt.col. Anatolie Caraman. Profesoara Victo­ria Fonari cu elevii. Un pu­blic a cărei emoţie mă copleşeşte. Formaţia

ŞTEFAN VODĂ, în port basarabean, cu rapsodul Tudor Ungureanu, vio­lonista – compozitoarea -solista Măria Stoianov. Veterannii şl rapsozii alertaţi de la Bucureşti de arhitectul Adrian Grigoriu. Cutremură­tor. Un patriotism dramatic. Tulburător. Două sute de ani de deznaţionalizare barbară. Opresiunea iudeo-bolşevică – crimele, ororile, deportările. Un Chişinău român. Firmele, graiul pe stradă, în prăvălii, românesc. Cei    din    Miroslovesti,

comună din judeţul Iaşi, oaspeţii profesorului Soimaru. La sfârşit, poetul Ionel Căpiţă citeşte, poezii patriotice. Îmi dăruieşte volumul DANGĂT DE DOR (cu dedicaţie, care trebuie reprodusă). Gh. MARIN -scriitor şi înalt funcţionar de stat – care a promovat lite­ratura naţională, părinte al cuplului de interpreţi Doina Marin şi Ion Aldea Teodorovici, îmi dăruieşte volumul GRĂNICERUL PATRUPED, Sergiu Ion Chircă – om de ştiinţă emerit al Rep. Moldo­va şi membru de onoare al Academiei Române, un savant unionist, îmi dăruieşte o foarte importan­tă carte: BASARABIE! LIBERTATEA ŞI PROGRESUL VIN DE PESTE PRUT. După masă, se retransmite intervi­ul. Sunt invitat în diverse localităţi din Basarabia.

Nodul – plăcintăria de la demisolul liceului „Spiru Haret”, condusă de Ala Glavan, profesoară de

matematică, care spon­sorizează anual parastasul pentru militarii noştri căzuţi în bătălia de la Cotul Donu­lui.

 

VINERI 16 mai. 1 leu rom = 4 lei mold. Lansarea ediţiei a II-a a Albumului ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI. în sala festivă a Academiei Economice. Exce­lentă organizare. Sala plină la refuz. Români şi românce veniţi şi venite din Bucovina ocupată de Ucraina şi Basarabia de Sud (tot de Ucraina). Consecinţe ale Pactulului Ribbentrop – Molotov, neabolit în cazul României. Succes deplin. Sunt ascultat într-o linişte solemnă. În timpul proto­colului, ies în curtea Academiei. Studenţi, studente, decenţă. Mulţi invitaţi doresc să se fotografieze cu mine. Cunosc pe magistratul Petre Dinescu, venit de la Rm.Vâlcea la eveniment. Pri­eten al Profesorului.

 

SÂMBĂTĂ 17 mai. Profe­sorul se întrece pe el. Facem o caravană de trei maşini. Cei din Mirosloveşti, magis­tratul din Rm. Vâlcea cu fiul avocat, Profesorul cu mine. CHIŞINĂU – VADUL lui VODĂ la Nistru . Un fel de dublu post militar moldovean – transnistrean, control mai mult decât sumar. Trecem Nistrul în Transnistria. Basarabia, geografie cu relief frămân­tat, dealuri pieptişe, vii, livezi, satele pe fundul văilor râpoase, la adăpost de crivăţ, Transnistria, şes mănos. Intrăm în prima comună. Pace. Nu se văd locuitori la porţi, la drum. Blestemul meu. Să car istoria în cuget.

La întoarcere, ne abatem din şosea să vizităm o vedetă mondială a viticulturii: pod­goriile şi crama subterană de la Cricova. Adică un fel de labirint săpat într-un deal, galerii uriaşe iluminate elec­tric, cu săli de protocol la nivel de şefi de state, mozai­curi, basoreliefuri reprezen­tând muncile care preced vinificaţia, pardosele din marmură sau gresie, se intră cu minicarul sau cu maşinile,

O specialistă ghid dă explicaţiile de rigoare privind procesul tehnic de producere a vinurilor roşii, albe, şampaniei. În galerii, sunt sute de butoaie începând de la 30 de vedre până – poate – la 500 (unele uriaşe); sunt firide în care se păstrează vinuri pentru şefi de state, bogătaşi din lumea largă. Am văzut firida lui Puţin, Băsescu, Ponta, Merkel. Complexul protocol este de mare rafinament în mobilier, policandre, ilumi­naţie, un mini palat subte­ran. La suprafaţă există un magazin în care se comer­cializează produsele locului. Viile sunt lucrate exemplar. Am făcut echipaj cu pri­marul şi echipa lui din Mirosloveşti, urmărind mini­carul cu vizitatori de aiurea. Mulţi italieni şi germani.

Crama subterană a fost o revelaţie. Am vizitat-o şi pe cea de la Cotnari. O bate cea basarabeană.

După amiază (prânzul la plăcintărie), târguim dul­ciuri de la vestitul magazin de specialitate din Chişinău. Ne despărţim de echipajul din Mirosloveşti: primarul, economistul cu nume pre­destinat – Ionuţ Gospodaru, cumnatul său, dascălul de ţară – absolut remarcabil – Gheorghe Pârlea şi în „civil” , preotul Viorel Cojocaru şi de savantul filolog Vlad Pohilă . Se pare că există o legătură strânsă Chişinău -Mirosloveşti.

 

DUMINICĂ 18 mai. Profe­sorul m-a convins să nu mă întorc cu trenul. Magistratul Petre Dinescu mi-a oferit un loc în Șkoda lui de ultimă generaţie. Şofează fiul. Am ocazia să verific la teren o mulţime de date – topo­nimie, orografie, hidrografie şi altele, şi altele, care con­stituie spaţiul geografic al romanului CALEA ROBILOR, reconstituit după hărţile avute la îndemână. Facem o escală la mănăstirea CĂPRIANA punctul termi­nus, tragic, în care se sfârşeşte romanul. Aici locuieşte rapsodul Tudor Ungureanu căruia vreau să-i dăruiesc CALEA ROBILOR, iar un exemplar pentru Măria Stoianov. Înainte de a pleca spre Bucureşti, profe­sorul ne încarcă (pe râmniceni şi pe mine în celebra lui Toyota) şi val vârtej ne duce la Nistru, o staţiune de odihnă mai jos de Vadul lui Vodă. Luncă mirifică. N-am greşit refăcând-o din docu­mentarea mea minuţioasă care începe de la Dimitrie Cantemir şi se sfârşeşte cu reportajele de război – cam­pania din Est (note şi ARD MALURILE NISTRULUI). Aici Nistrul nu pare fluviu. Dar prin lăţime şi curgerea apelor are un fel de măreţie solemnă. Şcolari la plaje. Bătrânei la odihnă. Clădirile vetuste. Neîngrijite. Transbordare din Toyota în Șkoda. Şofează Dinescu ju­nior. Magistratul cunoaşte excelent lumea literară a generaţiei lui Nichita Stănescu. Cu amănunte pitoreşti. Şosea impecabilă. Peisaj minunat. Dealuri, vii, păduri. Căpriana – exact ca-n CALEA ROBILOR. Rapsodul -o enciclopedie a locurilor. Reprezentând romanitatea a fost otrăvit de două ori. Lupta pentru Unire e surdă şi dramatică. A jerfit dar nu se spune (Vieru, Doina Marin şi Ion Aldea Teodorovici şi alţii şi alţii). N-avem timp să vizităm expoziţia de instru­mente muzicale tradiţionale, a rapsodului patriot Tudor Ungureanu. Vama de com­plezenţă. Şosele excelente. Pe înserat la Bucureşti. Legă­tură prin Horia cu toţi ai mei.

Filmul basarabean rulat cu viteză are şi câteva stop cadre: de natură: „cârcile” de pe malul Nistrului, arbori uriaşi oglindindu-se în apa repede curgătoare; de interi­or – plăcintăria-cantină cu elevii sfioşi şi kilometrii ei de plăcinte aromate ieşiţi din cuptor pe o cale de rulare vegheată de plăcintăresele în halate albe; de exterior – clădirea sumbră, mohorâtă în care NKVD-ul a torturat şi executat pedepse­le capitale, reamintindu-mi de cumplita teroare stalinistă a anilor 1937-1938, când dincolo de Nistru, în aşa zisa RASS Moldovenească s-a des­făşurat OPERAŢIUNEA ROMANĂ căreia i-au căzut victime 1282 de români con­damnaţi de la Moscova de către „dvoica” criminală Ejov-Vîşinski , primul fiind şeful NKVD-ului, al doilea procurorul Uniunii Sovie­tice. Portretul lui Sergiu Buga, asociatul profesoarei Ala Glavan, un bărbat atletic, solar, fost militar în armata sovietică, transmisionist, trimis în Angola, unde s-au înfruntat cele două imperialisme contemporane, îndatoritor, gazdă plăcută şi veselă. Universitarul Vlad Pohilă – enciclopedie vie, trăindu-şi Chişinăul cu amă­nuntele lui pitoreşti sau tragice; cu voluptatea ştiutorului şi a vizionarului şi mereu acest neobosit Vasile Şoimaru, omniprezent, orga­nizând întâlniri, gonind tim­pul din urmă, alergând secundele pe un itinerar mereu surprinzător, un răzeş din Cornova, năzuind să se întregească în români­tate. Să esenţializeze românitatea în şi prin imagi­ni. Cărând în cârcă istorie şi istorii. Ca cea tragică de la Cotul Donului care m-a adus aici…

 

Valahia. Revista de istorie, literatură și educație artistică, Nr. 83 (2015), p.10-11