În ultimile ore ale zilei de 4 mai 2015 au fost publicate Rezultatele preliminare ale investigației realizată de compania Kroll privind situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, din care se vede cu ochiul liber că actorul principal al hoției secolului de la cele trei bănci moldovenești este omul de afaceri Illan Shor. Numele acestui individ apare foarte des în raportul Kroll, el și grupul său de de firme fiind principalii beneficiari ai acestor tranzacții dubioase, transferând în off-shore-uri mai bine de un miliard de dolari de la cele trei bănci moldovenești. Alt personaj important care apare în raport cu 1,5 milione de euro este nimeni altul decât „tatăl adoptiv” al lui Shor, ex-președintele R. Moldova, Petru Lucinschi, un prieten devotat al tatălui său decedat, un vechi și performant jucător” pe piața moldovenească a hârtiilor de valoare. E de subliniat că tatăl lui Shor a devenit multimilionar în perioada când Lucinschi era președintele Parlamentului, apoi și al R. Moldova, în 1994-2001, și, deci avea o umbrella de invidiat pentru mulți hoți milionari din R. Moldova… (Ieri, 7 mai, în ședința parlamentului, tânărul guvernator al BNR s-a grăbit să reevalueze sumele hoțiilor bancare (micșorândule de două ori) din Raportul Kroll luând în considerare cursul amețitor de azi al dolarului, de 18 lei per dolar și cel al euro de 20,5 lei per euro, adică cel de după catastrofala cădere a bietului leu moldovenesc. Uitând totodată să menționeze câte tranzacții dubioase și la ce sume s-au făcut când cursul dolarului era de 11-12 lei, și cel al euro – de 15-16 lei).

 

Mâine, 9 mai 2015, zi în care se vor împlini 70 de ani de când rușii sărbătoresc victoria în cel de al Doilea Război Mondial (în marele război pentru apărarea patriei” lor), zi în care nostalgicii sovietici din nou vor defila cu steaguri roșii pe străzile Chișinăului, ocupat de armata roșie în august 1944…

 

Aceste informații mi-au amintit că exact doi ani în urmă am publicat un articol în care erau pomenite aceste personaje, Shor și Lucinschi, dar și evenimentele din 9 mai 2013, din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Cu această ocazie am decis să republic acel articol, în speranța că în acest an, pe 9 mai, nu vom fi umiliți ca acum doi ani, nu vom admite o nouă rușinoasă victorie a minoritarilor asupra majoritarilor basarabeni…

 

 

 

9 mai 2013,

ziua victoriei celor trei „minoritari“ asupra majoritarilor…

 

În dimineaţa zilei de 9 mai am trecut cu camera foto pe la Monumentul lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului şi pe la Memorialul „Eternitate“ ca să văd câţi participanţi, de la noi, la cel de-al Doilea Război Mondial, au mai rămas în viaţă şi să le înveşnicesc chipurile lor, îmbătrânite de vreme şi necazuri. Bătrâni cu tinichele am văzut, dar bătrâni care ar fi participat direct la acea conflagraţie mondială, din cei ce ar avea azi în jur de 90 de ani, puteam să-i număr pe degetele de la mâna stângă.  După-amiază am trecut şi prin Piaţa Marii Adunări Naţionale ca să văd câţi din ei se vor distra la concertul organizat de către Ambasada Federaţiei Ruse cu voia guvernării democratice a Republicii Moldova, a Primăriei Chişinăului şi, chipurile, cu sprijinul financiar al milionarului Ilan Shor, prin Fundaţia „Miron Shor“ şi Unibank. Când am îndreptat spre scenă obiectivul CANON-ului meu cu zoom maxim şi când am văzut faţa „machiată“ a lui Iosif Kobzon, care-mi amintea de cea a cadavrului din mausoleul de lângă Kremlin, când am mai văzut-o şi pe cea transpirată a „sponsorului“ Ilan Shor, de pe care curgeau şiroaie deasupra mesei din „sala de concert“, am făcut câteva cadre cu ei şi am plecat cu dureri în suflet şi în pancreas din cauza umilinţei la care am fost supus în acele clipe. Dar durerile s-au acutizat în drum spre casă rememorând un segment din viaţa mea, de o oră şi 45 de minute, de acum 23 de ani, care, posibil, a pus bazele acestei umilinţe…

 

În luna iulie 1990, mă pregăteam pentru plecarea în Italia, la Roma, cu două autoturisme „Lada”, împreună cu încă două familii prietene. Fiecare membru al echipei de drum avea o misiune în procesul de pregătire. Mie îmi revenise rolul de „împingător”  la Ministerul de externe al URSS, ca să urgentez eliberarea paşapoartelor sovietice de călătorii în străinătate. Mi-am pus costumul şi cravata, am prins la piept insigna de Deputat al poporului din RSSM, am pus legitimaţia de deputat în buzunarul de la piept, iar în „geanta-diplomat” – două sticle de „Buket Moldavii”, am urcat în avionul TU-134 şi dus am fost. Ridicând cele şase paşapoarte sovietice, am luat-o spre casă cu acelaşi TU-134, unde deja mă aşteptau prietenii cu „Lăzile” sovietice pregătite de drum. Avionul decolase de la Domodedovo şi, după ce ne-am scos centura de siguranţă, am observat că dinspre locurile din primele rânduri s-a ridicat un bărbat de vreo 50 de ani şi s-a pornit în direcţia mea cu faţa zâmbitoare şi cu ochii ţintiţi în insigna de deputat. Ajungând în dreptul meu, m-a salutat în limba rusă şi s-a aşezat alături pe locul vecinului meu din stânga, care în acele clipe lipsea.

S-a prezentat… M-am prezentat… Când a revenit vecinul la locul său am fost invitat să merg la locurile de business-class, să servim ceva şi să vorbim despre noutăţile Chişinăului… Aşa s-a închegat o discuţie care a continuat practic tot drumul până la Chişinău. Am discutat problemele viitoarei economii de piaţă a Republicii Moldova de care avea bune cunoştinţe din experienţa sa din Israel, de unde revenea acasă după mai mulţi ani de aflare în acea ţară. Discuţia dată mi-a fost de folos pentru că Guvernul şi Comisia parlamentară pentru economie din care făceam parte pregăteau pentru toamnă o sesiune specială consacrată tranziţiei Republicii Moldova la economia de piaţă. Dar pentru prima dată în viaţă am discutat şi o problemă, cu un subiect tabu până atunci, cea despre limitarea accesului evreilor în şcoala superioară sovietică. Interlocutorul meu înainte de plecarea în Israel îşi întreţinea familia având venituri modeste într-o funcţie administrativă şi gospodărească într-unul din teatrele capitalei noastre. Făcuse o facultate nedorită de el pentru că la cea dorită n-a avut acces.

I-am confirmat că eu cunosc această condamnabilă practică sovietică din propria-mi experienţă de cadru universitar şi de secretar responsbil al comisiei de admitere a facultăţii (anii 1979 şi 1982) când în perioada admiterii mişunau „curatorii” Securităţii şi ai Internelor, prin comisiile de admitere ca să depisteze candidaţii de etnie evreiască şi germană, pentru a le limita accesul acestora la studii… Şi ei, evreii şi germanii, aveau de ales să mituiască solid „organele” ca să nu le observe etnia ascunsă în actele prezentate la admitere sau, dacă aveau venituri mici, să ia calea unor facultăţi mai puţin deficitare, dar nici acolo nu pe gratis. Acesta-i şi cazul antologic al naţionalistului extremist din Israel, Avigdor Liberman (Evic, la naşterea sa în Chişinău), care a avansat până la funcţia de viceprim-ministru al Israelului… Iată de ce sunt stupefiat şi indignat că azi evreii sunt cei mai aprigi susţinători ai partidului comuniştilor lui Voronin, om care făcea parte din elita sovietică şi comunistă, şef al internelor, care au participat activ la urmărirea abiturienţilor evrei cu scopul limitării accesului lor la studii superioare.

Şi mai stupefiat am rămas când am aflat că vicepremierul israelian a colaborat atât de fructuos, rezolvând multe din problemele personale ale guvernanţilor kominternişti în perioada guvernării lor (2001-2009) uitând că anume ei i-au îngrădit drumul spre facultatea îndrăgită, ajungând cu greu la Facultatea de hidromelioraţie. (În vara anului 1979, la admitere, l-am cunoscut şi pe Vladimir Voronin, care făcea naveta din Ungheni spre comisia de admitere, dar nu pentru a debloca accesul evreilor la studii ci pentru a-i asigura succesul admiterii fiului său, Oleg, la o facultate „deficitară”, de ihtiologie, într-un institut de pe malul Mării Baltice, absolvind până la urmă Biologia la noi). …Zburam deasupra Kievului când interlocutorul meu a prins la curaj şi a trecut la subiectul care, de fapt, îl interesa şi cu care s-a apropiat de mine: făcând nişte economii în Israel, a hotărât să revină la Chişinău şi să pornească o afacere… Vizitându-şi cunoscuţii săi din Comitetul de Stat al URSS pentru resursele materiale (Goskomsnabsbât) pentru consultaţii şi pentru un posibil ajutor în viitoarea afacere în Moldova.

Cei din Comitet l-au sfătuit să caute relaţii cu proaspătul ministru al resurselor materiale din Moldova, care putea fi de folos în intenţia sa. Nimic mai simplu, i-am zis. Acest ministru fiind fostul meu coleg la Facultatea de economie şi vecin de cameră în căminul studenţesc, pe care, în calitatea mea de deputat, l-am propus pentru această funcţie viitorului premier, Mircea Druc, alături de alt candidat la o funcţie de ministru, şi el fost coleg de facultate, al treilea vecin în camera din cămin. Am acceptat să-l ajut pe acest posibil investitor văzând în investiţiile viitoare o panacee pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale ale bietei colonii a URSS, RSS Moldovenească… A doua zi după revenirea la Chişinău am şi organizat întâlnirea solicitată. Despre rezultatul „negocierilor”  n-am fost informat, dar peste un timp am întâlnit acel condrumeţ al meu pe coridoarele Guvernului şi m-a poftit să-i trec pragul magazinului „Moldklassica International” ca să-mi împrospătez mai ieftin garderoba cu haine de import…

N-am onorat această invitaţie dar nici nu s-au mai întâlnit drumurile noastre. În schimb i-am urmărit din presă cariera până la plecarea sa la Domnul, la 6 noiembrie 2005, fiind sprijinit de unul din şefii statului care prefera să se îmbrăce la patru ace la magazinele acestuia. Aţi intuit cine a fost acel condrumeţ al meu din îndepărtatul an 1990? Da, el era, viitorul multimilionar Miron Simionovici Shor, tată-l grijuliu al lui Ilan Shor, care a moştenit averea de milioane a tatălui său, holdingul din care face parte clubul de fotbal Orhei, întreprinderile Klassika asigurari, Moldklassika International, Hotelul Klassik, reţeaua de duty-free-uri Dufremol etc. şi fundaţia „Miron Shor”, gestionată azi de Ilan Shor, cu participarea maicii sale Maria şi a surorii Renata.

Anume acea Fundaţie care alături de Unibank a „sponsorizat” ruşinosul concert al lui Iosif Kobzon şi Lev Leşcenko din Piaţa Marii Adunări Naţionale în data de 9 mai a.c., concert care a umilit fără limite poporul nostru… De ce cuvântul „sponsorizat” între ghilimele? Pentru că „organizatorii” unor astfel de manifestări de obicei nu de bani au nevoie ci de conturi prin care să se facă „spălăturile” de ruble „victorioase” ruseşti… Ilan fiind un copil cuminte nu putea să se împotrivească acestor solicitări insistente ale Moscovei, dacă el n-a putut s-o refuze  de viitoare soţie pe interpreta moscovită, Jasmin, alias Sara Manahimova-Semenduieva, care-i mai în vârstă cu un deceniu faţă de el şi care s-a căsătorit prima dată când Ilan avea doar nouă anişori, ea născând din acel prim mariaj un fiu, care azi are …16 ani! Dar concertul cu pricina putea fi „sponsorizat” şi altfel. Asta în cazul când se adeveresc zvonurile, conform cărora  doar 10 din cele 60 de automobile de lux „depistate” la Moscova cu numere diplomatice sunt ale Ambasadei noastre, restul 50, fiind ale unor firme ruso-evreieşti, văzute adeseori şi prin Domodedovo când acolo aterizează anumite personaje ideologic învechite de la noi, care şi azi mai trag sforile în ambele capitale.

Pentru 50 de numere diplomatice oricine ar plăti, oricât li s-ar cere, eficacitatea folosirii lor în metropola rusă fiind maximă, inestimabilă. Presupusul cost al acestora depăşeşte dublu sau chiar triplu  sumele „sponsorizate” pentru concertul din 9 mai. În aceste cazuri mai rămân mijloace şi pentru „stimularea” dizolvării Alianţei pentru Integrarea Europeană, dar şi pentru consolidarea unor grupări „patriotice” moldoveniste, unionaliste şi chiar …unioniste! Ar mai fi ceva de zis aici: umilinţa la care am fost supuşi noi, în ziua de 9 mai a fost mare… Dar batjocura la care zilnic este supus poporul rus este astronomică.

În cei 74 de ani de revoluţie socialistă permanentă acest popor a fost îndobitocit cel mai mult de ideologia kominternistă, popor care şi azi, în aceeaşi măsură, suferă de urmările acelui odios regim, popor cu cele mai bogate resurse naturale şi cu cel mai scăzut nivel de trai, care şi azi mai exportă „mărfuri expirate şi alterate” precum este incultura importată pe 9 mai de către cei trei „naţmeni” (minoritari) din Moscova… URSS-ul de 22 de ani nu mai există, dar ciracii săi, Kobzon şi Leşcenko, au venit să prostească moldovenii cu cântece „interpretate” sub fonograme înregistrate în secolul trecut: „I Lenin takoi molodoi…” şi „Ne rastanusi s komsomolom…” primind pentru ele sume uriaşe. Ruşii, azi, în afară de gaze şi petrol, doar astfel de incultură kominternistă mai exportă fiind conduşi în acest lung drum, de 13 ani, de unul şi acelaşi Putin, pe care-l „adorăm” şi noi în proporţii de trei pătrimi din populaţia Moldovei suverane şi independente …

 

*  *  *

În perioada când Miron Shor a devenit multimilionar, tot atunci şi colegul meu de facultate, după ce a fost demis din funcţia de ministru, supărându-se foc pe toţi politicienii moldoveni, alături de alţi  fruntaşi ai comerţului sovietic, a trecut cu traiul şi cu activităţile comerciale peste Prut, devenind unul din multimilionarii României europene şi NATO-iste… Dar şi Oleg Voronin, abiturientul din 1979 la Ihtiologie, apoi student la Biologie, a devenit multimilionar când taică-su conducea echipa kominternistă de vârf a Republicii Moldova, iar ex-vicepremierul israelian venea mai des la Chişinău decât mergea în Fâşia Ghaza, să facă pace cu palestinienii… Iată aşa, sub privirile mele trei „moldovănaşi”au devenit multimilionari în dolari. Şi m-aş bucura dacă toţi trei ar pune umărul la relansarea economiei Republicii Moldova, şi azi colonie a Estului, dar şi a finanţei internaţionale, care au subjugat  resursele economice ale moldovenilor, ale românilor de peste Prut, dar şi pe cele ale ”marelui popor rus care libertate nu ne-o mai adus”…

 

Vasile ŞOIMARU

 

adevarul.ro/moldova/

 

https://www.romaniidinjurulromaniei.ro/articole-blog/1365/vasile-soimaru-9-mai-2013-ziua-victoriei-celor-trei-%E2%80%9Eminoritari-asupra-majoritarilor/

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=274&id=4313&zidc=1