De Gheorghe Pârja –

19 octombrie 2015

 

Deschiderea Centrului de Documentare “Mihai Pop”, la Glod: primarul Ion Pasere, preotul Dan Ioan Sidău şi Andrei Pop

Am fost şi eu la Glod în 10 octombrie. Pentru a suta oară. De la Podul Slătioarei şi pînă sus la Măgură, amintirile au crescut mari. Cît un stejar noduros. Dar ziua aceea de sîmbătă, cînd evocarea savantului Mihai Pop s-a prefăcut într-o frumoasă şi necesară convocare a memoriei mi-a dat sentimentul că am ajuns aici pentru prima dată. Splendidă idee, frumoasă întrupare!
Tînărul preot Dan Ioan Sidău, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, Primăria din Strîmtura au adunat intelectuali care au stat alături de Profesor. Membru de onoare al Academiei Române. Glodenii au fost la înălţime. Un distins oaspete din Basarabia a găsit cea mai frumoasă apreciere: aici nu este Glod, ci Gold. Aur curat. El se numeşte Vasile Şoimaru. Un om mai rar ca el. Un prieten de care tot timpul îţi este dor. Un frate de departe. Vasile Şoimaru este economist, conferenţiar universitar, publicist, maestru fotograf. Doctorat în economie. Fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (două legislaturi). Este unul dintre cei 278 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. Ce căuta Vasile Şoimaru la Glod? Tocmai despre asta doresc a scrie. Vasile Şoimaru este născut în satul Cornova, din fostul ţinut al Orheiului. Aici, în 1931, tînărul Mihai Pop a participat la campania monografică din Basarabia tocmai din satul naşterii sale: Cornova. Ca un argument de suflet, Mihai Pop a locuit pe timpul cercetărilor la un străbun de-al său. Coincidenţe care fac lumea mai frumoasă. Şi legăturile mai trainice. Vestea organizării campaniei monografice de la Cornova l-a bucurat pe studentul Mihai Pop. Cel puţin aşa reiese dintr-o scrisoare adresată lui Henri H. Stahl: “Basarabia îmi convine şi pentru că era în plan, şi pentru că e Basarabia, şi îndeosebi că e mai aproape de ultimele mele preocupări în meserie.”
Ne dăm seama că interesul lui Mihai Pop pentru Basarabia nu era legat numai de folclorul muzical, ci şi de probleme de lingvistică. Vasile Şoimaru ne-a adus date mai puţin cunoscute despre savantul Mihai Pop. Echipa lui Gusti l-a cunoscut pe părintele Ion Zamă, o personalitate a vremii lui, care a modernizat satul Cornova cu ajutorul religiei. Fiul Cornovei, Vasile Şoimaru, a venit să întoarcă vizita celebrului înaintaş, tocmai în satul natal. Care prin prezenţa lui a sporit densitatea manifestării de la Glod. Care nu a fost o simplă sărbătoare, ci o piatră de temelie pentru un demers care trebuie continuat. Glodul, vorbeam cu prietenul Vasile Şoimaru, poate deveni o reşedinţă de unde pot iradia idei de preţ pentru sănătatea – în toate felurile – a satului maramureşean. Şi românesc. Vasile Şoimaru şi-a arătat sufletul pe faţă pentru a susţine noua întemeiere de la Glod. Vasile Şoimaru este basarabeanul care a publicat o carte fundamentală: “Românii din jurul României în imagini”. Pentru realizarea ei a străbătut 100.000 de kilometri. Prin ea Vasile Şoimaru ne-a dat de veste că românii nu au ieşit din istorie, ei îşi fac simţită prezenţa oriunde i-a dus soarta. Inteligent şi cu pofta riscului, bun cunoscător al lumii basarabene, îmbină armonios economia cu politica. Publicist redutabil, Vasile Şoimaru îmi dă garanţia, deşi vecină cu iluzia, că am putea face lumea mai bună. Cu el alături, dar mai ales cu cărţile lui, mă simt mai sigur pe drumuri. De la Cornova la Glod, iată două sate luminate de un savant: Mihai Pop. Iar Vasile Şoimaru, văzut de Nicolae Dabija, trebuie înţeles astfel: “Dacă ar fi să fac o caracterizare rezumată a creaţiei lui Vasile Şoimaru, aceasta ar fi: el învaţă orbii să vadă, surzii să audă şi proştii să gîndească”.

http://www.graiul.ro/2015/10/19/basarabia-maramures-de-la-cornova-la-glod/