„O singură carte nu poate pune capăt unor idei preconcepute, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor”.

(„Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”. Haim Cohn).

Este vorba despre impresionanta carte-manual „O istorie a Basarabiei” scrisă de un redutabil colectiv de istorici – unii dintre cei mai buni istorici activi, pe care-i are acum acest colţ de Ţară, Anatol Petrencu (redactor ştiinţific), Ion Eremia, Ion Niculiţă, Ion Gumenâi, Gheorghe Palade, Ion Şişcanu, Anatol Ţaranu şi mai mult decât istoric, patriotul şi un mare cercetător al românilor din afara României, doctorul în economie Vasile Şoimaru. Cartea, prefaţată de un alt mare istoric, academicianul Andrei Eşanu, a văzut lumina zilei în exclusivitate graţie lui Eugen Statnic, basarabean de origine de prin părţile Orheiului, inginer de electronică, inventator, care a lucrat apr. 40 de ani la cunoscuta companie germană Siemens, revenit acasă după 70 de ani de pribegie, revăzând cu fericire şi durere locurile natale. La îndemnul acestui mecenat, un Vasile Stroiescu al timpurilor noastre, către grupul de istorici nominalizat a fost scrisă această Istorie a Basarabiei.

Despre Basarabia s-a scris mult. Au scris vechii cronicari Gr. Ureche, M. Costin şi I. Neculce. A scris domnitorul Dimitrie Cantemir „…cel mai învăţat principe din ultimul mileniu”, despre care au scris Voltaire, Byron, Shelley. Au scris marii istorici A.D. Xenopol şi N. Iorga. Au scris basarabenii M. Kogâlniceanu, cu obârşia în Coluneştii Lăpuşnei şi B. P. Haşdeu, cel din Cristineştii Hotinului. Au scris adevărate pagini de istorie a Basarabiei acei care au făcut această istorie a Basarabiei după 1900 – marii înaintaşi din generaţia Unirii de la 1918 – P. Halipa, Şt. Ciobanu, Al. Boldur şi bucovineanul I. Nistor. Desigur, au exploatat acest subiect şi falşi istorici din perioada ţaristă precum F. Vighel, A. Ciujbinski, A. Nacco, A. Petrov, M. Şimanovski ş.a., dar şi cozi de topor din perioada modernă de după ocuparea Basarabia de către u.r.s.s. la 1940 – A. Lazarev, S. Grosul, A. Mohov, V. Ţaranov, N. Moldovanu, S. Nazaria şi P. Şornicov, ultimii doi decoraţi în 2013 de V. Putin pentru „contribuţie considerabilă în consolidarea şi dezvoltarea prieteniei şi cooperării cu Federaţia Rusă”, cu alte cuvinte „pentru serviciile acordate fratelui mai mare” – promotori activi ai moldovenismului primitiv deşănţat.

„De ce trebuie scrisă o istorie a Basarabiei acum, după ce s-au scris atâtea?” se întreabă răzeşul din Neamul Şoimăreştilor, profesorul Vasile Şoimaru. Aceeaşi întrebare mi-o pun şi mie. „Istoria Basarabiei nu trebuie să rămână o enigmă pentru mulţi oameni din Europa ci trebuie scrisă de istoricii acestui pământ românesc, pentru că ei cunosc mai bine decât orice străini din est sau vest, satele, văile, mănăstirile şi bisericile lor. Aşezările Tirageţilor, valurile romane, davele Dacilor, locaşurile rupestre de cult ale primilor creştini în malurile Nistrului şi Răutului, cetăţile vechi Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Soroca, Hotin…Ei ştiu de suferinţele unui popor harnic, modest şi cinstit dar înrobit şi sărăcit trupeşte şi sufleteşte timp de aproape 200 de ani, ani întunecaţi în istoria neamului. Iată de ce trebuie scrisă din nou, cu adevăr, o istorie a Basarabiei” răspunde în cuvântul său introductiv inimosul Eugen Statnic, remarcabil om de ştiinţă şi cultură, fidel pământului natal, pasionat de istoria românilor şi a Basarabiei, în special. O altă istorie decât cea a lui Lazarev, Mohov, Grosul şi mai noi Nazaria, Şornikov & Co.

Urmând acestui îndemn colectivul de istorici au scris o altă istorie a Basarabiei, dezarmându-i prin argumentele incontestabile aduse pe noii moldovenişti gen Dodon, Voronin, Usatîi, pentru care istoria Basarabiei începe de la 1812 sau chiar de la 1940. Gârboviţi sub povara prea marii închinăciuni faţă de ţarul din est falşii istorici nu au cum să vadă întreaga măreţie a acestei aşchii

de popor, care are o istorie, pe care nu o au multe popoare astăzi atât de belicoase.

Să facem o foarte scurtă incursiune prin această carte – manual de istorie a Basarabiei. Este structurată în şapte capitole, fiecare din cei şapte co-autori oglindind o secvenţă istorică din ultimii peste 3000 de ani din viaţa marelui popor care a populat şi Basarabia, vechimea lui fiind mult mai mare. Această vechime este confirmată de cel mai vechi complex din trei puncte (de peste 45000 de ani!) descoperit în apropierea Hotinului, de amuleta de la Brânzeni de 36000 de ani, de amuleta de la Cosăuţi de 18000 de ani şi, în sfârşit, de magnifica ceramică din cultura cucuteniană cu vechime de  peste 8000 de ani, descoperită la Cărbuna, Petreni, Hăsnăşeni.

După o minunată prefaţă numită „Sinusoida istorică a Basarabiei” alcătuită de acad. A. Eşanu, istoricul dr.hab.prof. I. Niculiţă vine cu descrierea unei perioade de peste 1300 de ani, cuprinzând sec. XII î.Hr. până în a. sec. II-IV d.Hr. Spre deosebire de falşii istorici aserviţi Rusiei, care, în special, în perioada sovietică, „săpau” până la stratul slav, lăsat ca şi de alte valuri nomade care au trecut val vârtej prin această regiune, punând sub un văl nebulos marea istorie antică a acestui spaţiu cuprins între Prut şi Nistru. Istoricul I. Niculiţă aduce dovezi incontestabile ale unor aşezări, precum cea de la Saharna Mică încă din sec. XII-XI î.Hr. Pe parcursul a peste un mileniu el urmăreşte minuţios evoluţia sub diferite aspecte (cultural, spiritual, economic) a populaţiei antice din acest spaţiu – stră-strămoşii noştri. Începe cu tracii septentrionali din sec. VII-V î.Hr. (cu toate că sub numele de Getas, Geta conform unei tăbliţe de argilă descoperită la Pilos, pe care a fost găsită inscripţia „…geţii care se cred nemuritori” (Herodot) erau cunoscuţi încă din sec. XV-XII, dar apar pe arena istorică abia în sec. VI î.Hr.), cu siturile de la Saharna, Butuceni, Giurgiuleşti, Satul Nou, Cartal, Babele, cu cele peste 40 de cetăţi descoperite în sec. IV-III î.Hr. între Prut (Piretos) şi Nistru (Tiras), continuând cu monedele dacice ale Tyrasului de la Trebujeni, Zăbriceni, cu reconstituirea a unei adevărate hărţi cu 45 de cimitire – foste localităţi străvechi, cu vestigii care dovedesc creştinarea benevolă (nu de sus ca la alte popoare vecine) încă în sec. II-IV d.Hr. (de menţionat că la primul sobor de la Niceea, care a avut loc în 319, a participat şi Theofil „al mitropoliei Gothiei episcop”). Tracii şi dacii sub diferite nume precum „tirageţii” „…maluri ale r. Tiras erau populate de tirageţi” (Pliniu cel Bătrân), carpii „de la Delta Dunării şi până la gurile r. Boristene (Nipru) până la Hierasos (Siret) era ocupat de carpi” (Ptolemeu). Este cunoscut faptul că în a. 213 d.Hr. în apropierea or. Tiras a avut loc bătălia carpilor cu romanii.

Primul mileniu al erei noastre a fost foarte zbuciumat pentru poporul nostru. Interminabilele invazii din est, începând cu avarii, goţii, hunii, despre care marele A. Vlahuţă scria „…De pe ţărmurile Mării Negre mereu se reped hoardele flămânde, le spulberă gospodăriile şi-i împing la adăposturile munţilor. Când valul se retrage ei se întorc, îşi ridică iar bordeiele din talpă,   n-apucă însă bieţii oameni a-şi încropi alb în căpistere, că iar vin pustiitorii şi-i gonesc la munte. Trec aşa o sută de ani, şi când să zică şi ei: Doamne ajută, iată că se prăvale din podişurile Asiei un nou puhoi de barbari asupra Europei. Nu-i o armată, nu-i un popor, e o lume nesfârşită de călăreţi, de care şi de gloate pe jos, ce-ntunecă zarea şi zguduie pământul — un fluviu de oameni ce curge mereu şi creşte mereu, şi nu mai isprăveşte – e lumea cea sălbatică şi îngrozitoare a hunilor”, au continuat cu valurile de bulgari de pe Volga, slavi şi, în final, cu ungurii veniţi tocmai de pe Kama care, conform unor avocaţi ai ungurilor gen D. Darrel, „au venit pe un loc gol!). Prof.univ.dr.hab. I. Eremia vine în continuare cu descrierea Basarabiei din secolul al X-lea până în al XIX-lea. După unguri vin pecenegii care, conform surselor bizantine, au creat aici Patzinakia, apoi cumanii care au creat Cumania, apoi tătaro-mongolii (1241-1242), care au creat Tărtăria, parte componentă a Hoardei de Aur, aceştia fiind ultimii migratori (evident după ruşii de mult mai târziu). În sfârşit, au apărut condiţii prielnice pentru constituirea unor formaţiuni statale. La 1360 a apărut pentru prima oară într-un document maghiar denumirea de Ţara Moldovei. Autorul descrie minuţios, aducând argumente mai puţin cunoscute, constituirea şi perpetuarea în timp a acestui stat, relaţiile lui cu vecinii săi unguri şi tătari, apoi lituanieni, polonezi, turci şi mai târziu ruşi, despre care se spune că „se fac vecini cu cine doresc ei”. Sunt descrise argumentat primele „apropieri” de Rusia (dacă ştiau cu ce se va solda ulterior această apropiere probabil n-o mai făceau!) prin acordul încheiat de domnitorul Moldovei Gheorghe Ştefan cu ţarul Rusiei Alexei Mihailovici (tatăl lui Petru I) la 1656, fiindu-i garantată integritatea teritorială, prin acordul de la Luţk din 1711, care includea acelaşi concept teritorial, campanie care s-a terminat ruşinos pentru Petru I şi pribegia înteregii curţi a lui D. Cantemir, printr-o serie de războaie ruso-turce, care au avut loc pe parcursul a peste 100 de ani, soldându-se cu ruperea Basarabiei din trupul principatului Moldovei la 1812.

Basarabia sub dominaţia ţaristă a fost oglindită în carte de conf.univ.dt. I. Gumenâi. Având la început un anumit grad de autonomie conform Regulamentului din a. 1828 Basarabia devine o simplă gubernie a Imperiului Rus cu toate consecinţele de rigoare. Timp de peste 100 de ani populaţia românească a Basarabiei a fost supusă unui proces diabolic de deznaţionalizare, de îndepărtare de valorile culturale şi spirituale proprii. „Pe moldovenii noștri țarul cel milostiv și bun voia să-i facă orice: ruși sau bulgari, tătari sau nemți, numai români să nu mai fie…Își blestemă românul ceasul în care s-a născut, atât e de crud jugul” scria la 1915 intelectualul basarabean I. Costin.

Îzbăvirea a venit la 1918 după reunirea cu Patria Mamă. A fost o perioadă de 22 de ani de vindecare a rănilor provocate de îmbrăţişarea ursului. Basarabia în cadrul statului român întregit este foarte bine descrisă în carte pe cele oeste 40 de pagini de conf.univ.dr. Gh. Palade. Prin cifre şi fapte este prezentată evoluţia Basarabiei sub aspect cultural, educaţional, spiritual şi social-economic, unul din factorii de bază fiind reforma agrară. A fost demarat procesul de renaştere şi întregire spirituală prin crearea asociaţiilor culturale, învăţătoreşti, prin editarea unor publicaţii perioadice, prin deschiderea unui număr mare de şcoli săteşti atât de aşteptate de copii români, instituţii superioare (facultăţile de teologie şi agronomie de la Chişinău).

Raptul Basarabiei şi ocupaţiile sovietice în perioada 1940-1944 este oglindit în carte de prof.univ.dr.hab. A. Petrencu. Drept urmare a Pactului Molotov – Ribbentrop la 28 iunie 1940 Basarabia iarăşi (a câta oară?) este invadată de trupele ruseşti (sovietice) care prin puterea baionetelor a impus regimul sovietic la toate nivelurile. La 2 august 1940 Kremlinul formează aşa zisa RSSM pe un teritoriu ciopârţit al fostei Basarabii, aduce un guvern, în care nu era nici un basarabean, nici chiar dintre comuniştii ilegalişti. Organele represive au pregătit deportarea în masă a „elementelor antisovietice”, maltratarea şi lichidarea multor oameni paşnici, „întrecând în sălbătăcie, perversitate şi sadism tot ceea ce au făptuit mişcările teroriste cunoscute până acum în istorie”.

Perioada sovietică a Basarabiei (1944-1991) este descrisă în carte de prof.univ.dr.hab. Ion Şişcanu. Reocuparea Basarabiei de către URSS (în 1944) a produs profunde schimbări de ordin politic, economic, social, instituţional, naţional şi cultural. Pentru implementarea colectivizării prin îmblânzirea ţăranilor individuali regimul sovietic a provocat straşnica foamete din 1946-47, în care au murit cei mai mulţi din URSS raportaţi la mia de locuitori (după datele unor cercetători au murit între 20000-30000 de oameni). Una din cele mai dramatice pagini ale totalitarismului bolşevic o constituie deznaţionalizarea populaţiei băştinaşe începută de regimul ţarist.

Perioada Republicii Moldova de după independenţă este descrisă de conf.univ.dr. A. Ţăranu. În rezultatul relaxării politice a lui M. Gorbaciov după puciul GKCP-ului Republica Moldova îşi declară independenţa. Pentru a frâna dorinţa legitimă a românilor basarabeni Kremlinul declanşează războiul de pe Nistru şi organizarea celor două „aşa numite republici” transnistreană şi Găgăuzia. În viaţa politică cursul demarat de primul parlament democratic este deviat de venirea PDAM la putere în 1994 şi a comuniştilor pe o perioadă de 8 ani (2001-2009). După revoluţia tinerilor din 7 aprilie 2009 la guvernare vin mai multe coaliţii de integrare europeană care însă din cauza găinăriilor politice şi economice nu au fost la înălţimea aşteptărilor. „La momentul actual cetăţenii Republicii Moldova se găsesc în faza unei decizii istorice pentru propriul destin. Decizia finală încă nu este luată” scrie în final autorul.

Un final pe potrivă al cărţii-manual este compartimentul „Basarabia istorică în imagini contemporane” prezentată de conf.univ.dr. Vasile Şoimaru. În stilul care-l reprezintă sunt selectate cele mai simptomatice şi frumoase imagini de pe acest mult pătimit pământ basarabean.

Desigur, „o singură carte nu poate pune capăt unor idei preconcepute, dar poate crea o opinie publică”. Indiscutabil, prezenta cartea-manual este de o valoare care nu poate fi pusă la îndoială, care poate şi trebuie folosită în şcoli cel puţin în calitate de material alternativ. Este o altă istorie a Basarabiei care trebuie adusă la inima elevilor şi a vârstnicilor infectaţi de microbul sovietic.

Valeriu Dulgheru  

 

Literatura și arta, 4 februarie 2016