ACUM 75 DE ANI, PE 2 FEBRUARIE 1943, S-A ÎNCHEIAT BĂTĂLIA DE LA STALINGRAD,

COTUL DONULUI ȘI CÂMPIA CALMUCĂ, CEA MAI TRAGICĂ DIN TOATĂ ISTORIA ARMATEI ROMÂNE,


Bătălia în care s-au prăpădit 156 de mii de oșteni români: morți, răniți, prizonieri, pierduți fără urmă, pentru reînhumarea rămășițelor pământești ale cărora, după 73 de ani, la 25 octombrie 2015, la Rossoșka-Volgograd (Stalingrad) Statul Român, postdecembrist, a inaugurat primul Cimitir de Onoare al ostașilor români, morți în acele tragice locuri, după ce au dezrobit Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Noi, basarabenii, nu avem dreptul să-i uităm!!!
Dumnezeu să-i odihnească!!!
* * *
Al șaselea an la rând mă tot uit, uneori mai scap și câte o lacrimă pe obraz, privind o poză, posibil, a celui mai frumos oștean din Armata a 3-a Română, care, cel mai probabil, a căzut cu moarte de erou, la Cotul Donului. Privesc și de fiecare dată îmi aduc aminte de cuvintele pline de sens ale medicului veteran de la Cotul Donului, Iosif Niculescu, cu care am stat de vorbă împreună cu jurnalista de la Radio România Internațional, Roxana Iorgulescu Bandrabur, pe data de 27 septembrie 2012, în ziua când veteranul își serba cea de a 98-a aniversare de la nașterea sa. Iată acele cuvinte de neuitat, un citat dintr-un interviu cu veteranul, publicat în cartea îngrijită de subsemnatul și tipărită în două ediții, „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”. Chișinău, 2012 și 2013:
„Eu cred, domnule Șoimaru, că această râvnă a Dvs., încununată cu succes, și posibilitatea care mi-a fost mie oferită, să fac acest film, că nu mie mi-a trecut prin minte, se datorează unui semn ceresc… Unul, măcar, dintre cei morți, acolo, la Cotul Donului, își are moaștele de sfânt în acel pământ și, Acela lucrează din Cer: m-a luminat pe mine să fac filmul, și pe Șoimaru l-a trimis la Cotul Donului în acest an al tristei aniversări… De aceea trebuie de găsit locul printre mormintele comune, de găsit moaștele acelui martir, acelui sfânt român, care zace în Stepa Donului… Îmi pare rău că eu sunt deja nonagenar, mai aproape de centenar, că m-aș mai porni o dată pe jos la Cotul Donului, că mai țin minte potecile spre mormintele comune ale ostașilor români…”
Mai jos postez întregul interviu cu veteranul Niculescu, interviu după care, a doua zi veteranul a nimerit în reanimare, iar în noaptea de revelion, 2013, a plecat la Domnul. Eu și Roxana i-am mulțumit Domnului că i-a lungit zilele veteranului până l-am descoperit noi pe el ca să-l ascultăm și să înregistrăm acest interviu-document.
Acum să vă spun la ce mă gândesc eu atunci când privesc imaginea ostașului din toamna tragicului an 1942: la încrederea medicului veteran precum că într-unul din mormintele comune de la Cotul Donului zace UN SFÂNT ROMÂN, pe care putem să-L numim SFÂNTUL ROMÂN DE LA COTUL DONULUI, unul din cei 156 de mii de oșteni care s-au prăpădit în acele locuri… Iar eu, personal, nu mă îndoiesc nicio clipă că acolo există un Sfânt pentru că de patru ori am fost chemat și n-am avut nicio putetre să refuz și am plecat, apoi am revenit cu bine. Iar Sfântul, deja eu bănuiesc, poate fi chiar acel Făt-Frumos … din Fotografie.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
V.Ș., 02.02.2018.