VLAD POHILĂ PRINTRE PRIMII A PUS LA ÎNDOIALĂ

SINCERITATEA „UNIONISTĂ” A LUI IURA ROȘKA…

(Din amintirile unui fost minipolitician)

 

Pe 7 martie 2002, în toiul protestelor anticomuniste fără de sfârșit din centrul Chișinăului am fost invitat împreună cu Vlad Pohilă la sediul PPCD de pe str. Nicolae Iorga, 5, la o discuție amicală cu liderul Frontului Iurie Roșca, supranumit și „unionistul din copaci” sau „unionistul cu megafonul”.

Când am intrat la el în cabinet „conducătorul” mânca o franzelă și înghițea câte un gât de apă minerală pentru că, zicea el, nu avea nici timp nici bani ca să servească ceva cald: lupta anticomunistă era în toi și cea pentru ReUnire la fel…

La un moment dat Vlad Pohilă îi zice „conducătorului”: „Iurie, în ultimii ani am văzut, ascultat, mai mulți patrioți ca tine și unde-s ei, azi? Ar fi cea mai mare deziluzie și dezamăgire în viața mea dacă și tu vei trăda idealurile noastre naționale așa cum au făcut-o alții…”. După care Iurie Roșca a sărit ca ars: „Vlad, cum de-ți poate trece prin cap astfel de inepții, tu, fiind un intelectual curat și deștept?…”

Reacția lui Iurie Roșca mi s-a părut una prefăcută, bolnăviciosă, nesinceră, și am înțeles din prima secundă ce trebuie să fac în acea clipă: s-o imortalizez pentru posteritate… Și am imortalizat-o cerându-mi de la cei doi scuze și rugându-i să întrerupă discuția pentru câteva secunde. O imagine din cele filmate atunci o puteți savura acum din plin. O vedeți mai jos.

Din acea clipă au mai trecut 14 zile și 13 nopți (21.03) până la dispariția subită, întâmplătoare sau preconizată (informație exactă și obiectivă nici azi nu avem),  a lui Vlad Cubreacov, 24 de zile până la marele miting oganizat de PPCD în Piața Marii Adunări Naționale (31.03) și 78 de zile până la reapariția la Chișinău, la fel de subită ca și dispariția, pe 24-25 mai, a lui Vlad Cubreacov… (pe data de 3 iunie l-am vizitat pe acesta la spitalul cancelariei Guvernului acceptându-mi să iau o imagine fotografică de după surghiun dar ne dorind să-mi satisfacă uriașa mea curiozitate despre dispariția sa și despre cele două luni de lipsă acasă, în propria familie, dar și în familia PPCD-istă)…

Abia peste trei ani și-o lună fără două zile, adică în data de 4 aprilie 2005, Iurie Roșca ne-a demonstrat tuturor că Vlad Pohilă în acel moment a fost vizionar: În acea zi de 4 aprilie 2005, Roșca și-a scos masca de unionist și a trecut fățiș cu unii din echipa sa de partea neokominterniștilor unionaliști ai lui Voronin, votând candidatura acestuia pentru cel de al doilea mandat de Președinte al R. Moldova. Frontiștii au votat dar de voturile lor nici măcar nu era nevoie… Scopul celor care au pus la cale acest scenariu era altul decât votarea lui Voronin la funcția supremă în stat… Cele opt voturi de care avea Voronin nevoie i le-a asigurat Dumitru Diacov cu subechipa sa din fracțiunea parlamentară condusă de către Serafim Urecheanu, inclusiv votul lui Vlad Filat. Și totuși Roșca a trădat sau poate pur și simplu și-a scos masca de unionist îmbrăcată din clipa când părăsise Televiziunea unde avea un salariu mășcățel și trecuse la Muzeul literaturii basarabene al Uniunii scriitorilor unde deja era în toi declanșarea Mișcării de Eliberare Națională de către cei mai valoroși și curajoși scriitori basarabeni precum era Alexei Marinat sau Dumitru Matcovschi. Numai că tot atunci erau în toi și cu totul alte pregătiri de anvergură care au început să iasă la lumină începând cu data de 4 aprilie 2005, dar mai ales din ziua (16.06.2009) când Roșca a devenit cu sprijinul lui Voronin viceprim-ministru cu problemele de securitate și drept, funcție pe care exercitând-o defectuos atunci (dacă se va demonstra) azi, Roșca, ar putea ajunge la răcoare…

…Azi,după mai bine de 13 ani de la acel „vot istoric”, din 04.04.2005, încă nimeni nu poate spune sau nu dorește să ne spună cine l-a convins pe Roșca să-i acorde cele opt voturi frontiste lui Voronin: doar Kremlinul, sau Kremlinul cu MOSSAD-ul, sau poate Kremlinul cu MOSSAD-ul și CIA-iul prin jurnalistul american Vladimir Socor, dar poate au fost suficiente insistențele lui Traian Băsescu împreună cu Vladimir Socor… Cel mai bine cunoaște aceste secrete însuși Iurie Roșca și Mark Tkaciuk, dar mai sunt și alții care ar putea măcar acum spune adevărul până nu s-au șters definitiv urmele acelei trădări românești de anvergură… Ștefan Secăreanu, participant activ la acele evenimente, s-a împărtășit cu unele amănunte dar s-a oprit doar la rolul nefast al lui Băsescu la trădarea Mișcării naționale de către Roșca… Ceea ce n-a spus Ștefan Secăreanu este că presiunea dată venea și de dincolo de ocean prin analistul Vladimir Socor, dar și de la Tel-Aviv, de la pământeanul nostru, vicepremierul Evik (de la Eva) Avigdor… prin conaționalii săi din PCRM-ul lui Voronin, Mark Tkaciuk, Oleg Reidman ș.a.

 

Văzând cu ce s-a ales în ultimul timp inițiativa lui Traian Băsescu cu privire la activitatea unionistă a PUN-ului lui ȘALARUcu DOSARU mă tot bântuie un gând că Băse a îndeplinit atunci, în aprilie 2005, o poruncă supremă legată de lichidarea definitivă a curentului unionist din R. Moldova… Cunoscut lucru: nu doar Rusia este împotriva ReÎntregirii românești, ci și acei care au dorit din plin, în 2005, și acei care și azi stimulează financiar înmulțirea numărului „partiduțelor”, „forurilor”, „sfaturilor”, și toate „unioniste”, ca ciupercile după ploaie, au avut și au un singur scop: LICHIDAREA „FOCARULUI” UNIONIST DIN BASARABIA… Numai cât face trecerea accelerată, într-o singură noapte, a consilierului cu misiuni speciale al lui Voronin, Sergiu Mocanu, de pe pista „luptei cu mafia”, care a fost deja lichidată?, pe cea a „reîntregirii Neamului Românesc” pe care urmează s-o înfăptuim în frunte, deja nu cu Ghimpu ci cu Mocanu…

V.Ș., 07.09.2018