Institutul Fraţii Golescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni a organizat, pe 18-31 ianuarie curent, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti, expoziţia Românii din vecinătatea imediată – Transnistria. Expoziţia face parte dintr-o serie mai lungă dedicată românilor din jurul graniţelor, care şi-a consemnat primele două faze cu fotografii din Maramureşul de dincolo de Tisa şi cu Basarabia.

Pozele din cadrul expoziţiei sunt realizate  de Vasile Şoimaru, autorul albumului fotografic “Românii din jurul României în imagini”. Invitatul special al vernisajului – Eugen Popescu, directorul agenţiei de presă Romanian Global News şi un fervent apărător al românităţii din jurul graniţelor actuale ale României.

DE LA NISTRU LA BUG : TRANSNISTRIA

Transnistria înseamnă mai mult decât teritoriul secesionist, autoproclamat în 1990 sub numele de Republica Moldovenească Nistreană; este de fapt, laboratorul unde imperii succedante, albe, roșii și federate au lucrat neostoit la “identitatea și limba moldovenească”. Sanda Galopenția a sintetizat apriat miezul “proiectului transnistrean” : moldovenii sunt slavi. Români sunt doar cei din Valahia si vorbesc o limba “salonică”, deformată de împrumuturi din limba franceză. Românii vor “inrobirea “ moldovenilor, atât cei din Moldova și cei din Basarabia, cât și pe cei din “republică”…Moldovenii, la rândul lor au misiunea de a-i “dezrobi” pe toți moldovenii de sub dominatia românilor imperialiști ( Editura Enciclopedică, 2006, p.LXX )

Până spre sec. 15 pusta de dincolo de Nistru se împarțea între Podolia litvană, apoi poloneză și tătarii Olatului Oceacovului ( Ucraina Hanului, spre deosebire de Ucraina cazacilor zaporojeni întinsă dincolo de Bug, până la Nipru și Don ). Atunci, drumul comercial către Caffa genovezilor (Feodosia) trecea prin Olatul tătăresc, drum care până spre 1600 se numi “szlak valahicus”, adică sleahul românesc. La 1455, sub Petru Aron, cetatea Lerici era moldovenească. Prin 1703 târgușoarele Rașcov și Camenca făcea parte din zestrea Ruxandrei, fata lui Vasile Voda. Românii moldoveni patrunseseră în toată Transnistria și chiar dincolo, spre est, în Transbugia. In 1679 domnul Moldovei devine hatmanul Ucrainei, caci, zice cronica anonimă a Țării Moldovei : “vezirul datu Ucraina cea mica Ducăi Vodă”. Vodă își ia în serios hatmania și-și stabilește curți (reședințe) la Țichiăuca pe Nistru și Peștera(Pecera) pe Bug. Lucrurile se schima în 1792 când Rusia obține Ucraina Hanului, iar Nistrul devine hotarul dintre Moldova și Rusia. Dupa ocuparea în 1812 a Basarabiei, Soroca mai ține o vreme Rașcovul si Movilăul, iar moldovenii colonizează , pentru țar, stepa transnistreană, intemeind satele Catargi, Cantacuzinești, Cantacuzinovca Nouă ș.a.

Administrativ, regiunea e alocată însă guberniilor Podoliei, Ekaterinoslavului si noii oblastii a Oceacovului. Ținuți în pumnul strâns al panslavismului rus, românii au presimtirea istoriei si cer unirea în cadrul unui stat national unitar (Kiev,1916). La Congresul invățătorilor moldoveni, Justin Frațiman revedinca dreptul la folosirea limbii române în scoală și biserică (Odeasa,mai 1917). Congresul soldaților moldoveni, solicita, din nou, prin Toma Jalbă, unirea si recunoașterea limbii române (Chișinău, octombrie 1917). La Congresul românilor transnistreni (Tiraspol, decembrie 1917) revendicările sunt explicite: unire și limba română în administrație, spital, școală și biserică.( Motivarea lor este înduioșătoare : “ Rugăciunea …să fie pi limba norodului moldovenesc ca fiștecare batrân sau tânăr să-nțăleagâ cu ci fel di rugaciunie merge preutul pentru dânsii înnaintea lu’Dumnedzau.”). Neajutorați, românii din Transnistria ramân în afara Unirii din 27 martie 1918.

Credeti ca asta-i tot? Ei bine nu : abia acum se așterne întunericul. Printr-o simetrie perversă, granița problematică de la Prut își găsește perechea la hotarul însângerat de la Nistru. Actuala “republică moldovenească nistreană” acoperă doar o parte a Transnistriei lui Duca Vodă, restul ramâne un drept de superficie al Ucrainei. Cum s-a ajuns aici ?

Puterea sovietelor nu se împacă cu actul Unirii din 1918 și după o diversiune eșuată (“răscoala” de la Tatar Bunar ) Moscova creează pe data de 12 octombrie 1924 Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, cu capitala la Balta ( mutata în 1929 la Tiraspol) , unitate subordonată pe linie de partid și de stat Republicii – surori, nu frățești- Sovietice Socialiste Ucrainiene. Stalin recunoaște astfel, indirect, că între Nistru și Bug, trăiesc peste 300.000 de români ( peste 60% din populația regiunii). În 1933 funcționează aici și o “ Uniune de luptă pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul ocupanților români”. Partidul Comunist Român aderă și până la podul de flori de la Prut din 1990 nu a încetat să susțină”ideea” cu neclintita consecvență revolutionară… Pe data de 9 noiembrie 1924 are loc la Birzul(Kotovsk) prima ședintă a Comitetului Central al noii republici. Tovarășul Soncev încheie ședința cu entuziasta lozincă : “Trăiască și înflorească Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României sovietice.” Acum, înțelegeți?

Reinstalați în Basarabia, după Ultimatumul din iunie, sovieticii adopta pe 2 august 1940, la a 7-a sesiune a Sovietului Suprem “Legea cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Unionale Moldovenească”, venind, bineînțeles,” în întâmpinarea doleanțelor oamenilor muncii… dupa principiul dezvoltării libere a nationalitătilor”. Frontiera o stabilește Sovietul Suprem al R.S.S.Ucrainiene. Mentionăm momentul 1990 al înființării Republicii Moldovenești Nistrene și avem astfel toate etapele unui proiect, inghețat între extremitățile Asiei și periferia Europei, pe linia de centura a unei anume Federații…

Dacă aveați cumva impresia că primul dicționar moldo-român l-a facut tov. Stati în Chișinăul “moldoveanului” Mark Tkaciuk, ei bine sunteți în eroare. In 1929 a apărut la Tiraspol “Gramatica moldovenească” de Leonid Madan. Nici română, nici rusă, “moldoveneasca” curată : haracternișe pt. caracteristice, sângurcârmuiri pt. autodeterminare, amuvremnic pt.contemporan, zâlnictrebi pt. obicei, unofelnic pt. monoton, galstuh pt. cravată… O “ Zoologhie” tiparită în 1938, tot la Tiraspol, clasifică moluștele în panticochișioarnișe și capochișioarnișe, oferind și un împotrijitor la molipsirea cu tatoi. Nici astăzi nu e ușor să-ți vorbești limba maternă în “republică”. Cereti, în romană un bilet la meciul echipei Serif Tiraspol ? Raspunsul vânzatoarei vine imediat, ca o mustrare : Govorite po celoveceski ! “Vorbeste ca omul”, caci românii sunt… Nu credeti ? Ascultați muzica “rap” a tinerilor din Transnistria…

Preluat din Basarabia – pământ românesc

Pe 7 februarie curent această expoziție de fotografii va fi vernisată la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol