In ziua cand Basarabia sarbatorea a 90-a aniversare a votarii Actului Unirii de catre Sfatul Tarii (27 martie 2008), la Academia de Studii Economice din Chisinau s-a lansat una dintre cele mai importante carti pe care a putut cineva sa le daruiasca Romaniei: albumul-monografie Romanii din jurul Romaniei in imagini, realizat de profesorul Vasile Soimaru. Cand Romania sarbatorea 90 de ani de la Marea Unire, cartea profesorului Soimaru a fost lansata si la Bucuresti, la 11 decembrie 2008, in cadrul sesiunii anuale a Cercului de Istorie Bancara al BNR, condus de Cristian Paunescu, istoricul Bancii.

La lucrarile sesiunii au participat guvernatorul BNR, acad. Mugur Isarescu, alti academicieni (intre ei istoricul Dan Berindei), oameni de cultura. Nicolae Iorga a afirmat candva ca Romania e o tara inconjurata de romani. Cam tot atatia locuiesc in interiorul frontierelor cati locuiesc si in afara acestora. Mai inaintea marelui istoric, Mihai Eminescu scria: “Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odesa si de Kiev.” Profesorul basarabean Vasile Soimaru a dorit sa ilustreze aceste realitati.

Cine este Vasile Soimaru? A fost membru al Parlamentului de la Chisinau, a publicat mai multe carti intre care se remarca cele privitoare la cercetarea satului romanesc, pe urmele lui Dimitrie Gusti (cetatean de onoare al satului Cornova, unde s-a nascut Vasile Soimaru). Pentru albumul de fata, autorul a strabatut, timp de cinci ani, cu automobilul, cu avionul, cu trenul si pe jos, aproape toate locurile din jurul Romaniei locuite de romani. A parcurs 100.000 de kilometri, a consumat 1.000 de filme foto, a luat multe alte mii de cadre filmate cu aparatul digital, a inregistrat sute de CD-uri si DVD-uri. A rezultat un album monumental, de 272 de pagini format A3, cu 850 de fotografii color. O carte premiata la cea de a XVII-a editie a Salonului International de Carte organizat de Biblioteca Judeteana „Gh. Asachi” din Iasi in octombrie 2008.

Fotografiile lui Vasile Soimaru, realizate in satele romanesti de pe Nipru, in Maramuresul istoric, in Ungaria, Cehia, Albania, Macedonia sau Grecia, in Basarabia natala sau in Bucovina, ne reprezinta viata romanilor din acele zone – arhitectura, mode, costume populare s.a.m.d.

Argumentele demersului sau se sprijina pe datele contemporane care spun ca, in afara celor peste 3.300.000 de romani basarabeni, mai exista 459.300 de romani neasimilati inca in Ucraina, 650.000 – in Federatia Rusa, 33.098 – in Kazahstan, dar si-n celelalte foste republici sovietice (Uzbekistan – 5.593, Belarus – 4.964, Lituania – 3.223, Gruzia – 2.842, Turkmenistan – 2.466 etc. etc. etc.), in Valea Timocului si Banatul Sarbesc din Serbia – circa 800.000, respectiv 38.000, in Grecia – 400.000, in Bulgaria – 130.000, in Macedonia – 500.000, in Turcia – 40.000, in Ungaria – 28.000, in Bosnia-Hertegovina – 40.000, in Albania – 15.000, in Franta – 200.000, in Austria – 35.000, in Spania – 950.000, in Italia – 900.000, in Germania – 1.000.000, in Israel – 200.000, in SUA, Canada si America de Sud – 1.350.000 etc. etc.

„Daca e s-o luam din punct de vedere cronologico-geografic – spune autorul –, aceste adevarate calatorii in jurul Romaniei includ trasee batatorite (dar si nebatatorite) de altii, care au cercetat respectivele spatii sub aspect etnologic, istoric, folcloric, lingvistic etc. (…) Obiectul preocuparilor mele l-au constituit aproape exclusiv locurile de trai sedentar ale romanilor, in diferite perioade ale istoriei, si nicidecum romanii imprastiati de soarta in lumea larga, mai ales in epoca actuala.”

Intre multele constatari la care a ajuns Vasile Soimaru dupa lunga sa calatorie si pe care le explica intr-un Cuvant inainte (prima dintre constatari ar fi „faramitarea intr-un hal fara de hal a etniei romane”) este si aceea ca a descoperit in tinutul Krasnodar din sudul Rusiei opt sate locuite pana astazi preponderent de romani (care isi zic moldoveni), necercetate vreodata de institutele de specialitate din Romania. De altfel, nici localitatile romanesti de la est de Bug n-au mai fost vreodata vizitate, dupa superba cercetare al lui Anton Golopentia, la inceputul anilor 40.
Vasile Soimaru este intaiul care a incercat sa adune la un loc, intr-un album fotografic, locurile in care mai salasluiesc romani.

Stelian Turlea, 30 Ianuarie 2008
Ziarul Financiar