DE LA BRADUL UNIRII LA BRĂDUȚII REÎNTREGIRII…

(Post-Scriptum la postarea din 20.11.2018)

 

Știu cu exactitate că predicile, discursurile și îndemnurile preotului și profesorului de la Facultatea de teologie din Sibiu, Constantin Necula, trebuiesc ascultate, conspectate și aplicate, TOATE! Cele mai recente fiind:

 „…Pe 2 decembrie 2018 va fi prima zi din următorul centenar… Va trebui să facem tot ce putem, fiecare acolo unde suntem rânduiţi de Dumnezeu, ca românia să prindă 2118 cu fruntea sus…, în condiţiile în care acum ne-am pierdut românitatea… România are nevoie de un patriotism echilibrat şi de un naţionalism luminat…”

***

Pe 20 noiembrie a.c. am postat pe pagina mea de FB o variantă prescurtată a articolului „O MARE IUBIRE: BRADUL UNIRII”, publicat prima dată la începutul anului în curs, apoi în revista NATURA, din 15.11.2018. Ca să fie mai clar de ce am scris, publicat, prescurtat și republicat acest articol trebuia să anexez și un Post-Scriptum pe care, din anumite considerente, l-am amânat până în această clipă. Dar considerentul principal consta în posibila sau imposibila mea plecare la Centenarul Marii Uniri la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, posibilitatea sau imposibilitatea unei surprize frumoase pentru basarabenii unioniști, cei cu fapta… Și pentru că am ajuns cu bine la Alba Iulia apoi, am revenit, tot cu bine, la Chișinău, dar și pentru că surpriza a avut loc, acum pot liber să definitivez acel articol…

În articol este vorba despre descoperirea din s. Diviciorii Mari, jud. Cluj, a unui brad secular, unul din cei care, se zice, au fost înmânați împreună cu o ploscă din lemn cu vin roșu de Jidvei, participanților la Marea Adunare Națională din 1 Decembrie 1918, vinul pentru drumul înapoi, spre casă, iar brazii ca să fie sădiți la casele participanților în amintirea Marelui Eveniment de la Alba Iulia… Acel articol a fost preluat de revista DACOROMANIA din Alba Iulia (director Ioan Străjan),  după care au reacționat alți doi Oameni de bună credință, Vasile Todor, președintele Fundației ALBA IULIA 1918 și Ioan Lupșa, Șeful ocolului silvic din jud. Alba.

Ei au decis: Pentru că acum o sută de ani, cei câțiva participanți basarabeni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, inclusiv Pan Halipa, nu s-au învrednicit de niciun brad din cei aduși la Marea Adunare, frații noștri albaiulieni de azi au decis să lichideze „discriminarea” de atunci și să pregătească pentru participanții basarabeni la Centernarul Marii Uniri din 1 Decembrie 2018 O SUTĂ DE BRĂDUȚI AI REÎNTREGIRII ÎN PRIMUL AN DE VIAȚĂ PENTRU LOCALITĂȚILE BASARABENE CARE AU TRIMIS ÎN ISTORICUL SFAT AL ȚĂRII, ACUM 100 DE ANI, DEPUTAȚI CARE AU VOTAT PE 27 MARTIE 1918 UNIREA BASARABIEI CU PATRIA-MAMĂ… Apoi, un pic mai târziu, încă O SUTĂ DE BRĂDUȚI AI REÎNTREGIRII pentru reprezentanții comunelor basarabene care au votat în acest an Centenar Declarații simbolice de Unire.

ȘI ACUM PRINCIPALUL: Am mers la Alba Iulia și pentru a mă convinge că problema Brăduților Reîntregirii a fost rezolvată… Și m-am convins: BRĂDUȚII REÎNTREGIRII NE AȘTEPTAU ÎN GRĂDINA  UNIONISTULUI Nr. 1 al Alba Iuliei, Ioan Străjan.

***

În dimineața zilei de 2 decembrie 2018, la ora 5 dimineața, primii 11 „Soli Verzi” ai Alba Iuliei se aflau deja în R. Moldova: șase la Chișinău și alți cinci la Cahul!!! Cealaltă cantitate de copăcei va ajunge la Chișinău abia după rezolvarea tuturor formalităților vamale…

Împreună cu Alba Iulia am hotărât ca primii 11 „soli verzi” să fie sădiți în următoarele 11 localități ale R. Moldova, care au trimis în Sfatul Țării deputați, votanți ai Unirii Basarabiei cu România, și care au votat în acest an Centenar Declarații simbolice de Unire:

  1. În grădina Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău, fosta clădire a Sfatului Țării;
  2. Comuna Cubolta, Sângerei, în care s-a născut Pan Halippa, vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării la momentul Unirii;
  3. Comuna Răzeni, Ialoveni, care a dat Sfatului Țării tocmai trei deputați unioniști și a semnat în acest an Declarația simbolică de Unire;
  4. Comuna Bardar, care a avut în Sfatul Țării doi deputați unioniști, primăria căreia a semnat și în acest an Declarația simbolică de Unire;
  5. Comuna Parcova, Edineț, care a semnat prima în acest an Declarația simbolică de Unire; 
  6. Orașul Strășeni, oraș profund unionist, semnatar al Declarației simbolice de Unire; 7. Orașul Cahul; 8. Comuna Slobozia Mare; 9. Comuna Colibași; 10. Comuna Văleni, toate trei din r-nul Cahul; 11. Comuna Toceni, Cantemir.

***

ANEXA: Articolul, O MARE IUBIRE: BRADUL UNIRII…

(Varianta prescurtată: Revista NATURA, din 15.11.18)

…Această poveste a bradului Unirii am auzit-o pentru prima dată de la un octogenar, un Om și un Român, ambele cu majuscule, de lângă castelul Bran, mai exact dintr-o mahala a orașului Bran, numită Predeluţ, de care, cum s-ar zice, m-am îndrăgostit de la prima vedere și mi-a devenit prieten pentru toate zilele câte mi-au mai rămas să le trăiesc. Se numește Alexandru Lupescu, bucureștean la naștere, dar medicii i-au recomandat să lase capitala celor mai sănătoși ca el și să se mute într-o localitate de la munte, dacă vrea s-o mai ducă vreo zece ani. Și s-a mutat la Bran. De atunci au trecut mai bine de două decenii și Omul nostru pășește fericit pe Terra, sănătos, chiar dacă nu-i „sănătos tun”. Alexandru Lupescu a auzit povestea Bradului Unirii, la rândul său, de la un minunat prieten, conducătorul corului Bisericii ortodoxe din Predeluţ-Bran, Ioan Rotar, originar din comuna Diviciorii Mari, judeţul Cluj. A. Lupescu scrie o carte de memorii, pe care urmează s-o tipărească în viitorul apropiat, care conţine un capitol despre acest prieten și despre povestea pe care a auzito de la el. Iată acest fragment din manuscrisul încă neredactat al viitoarei cărţi de amintiri a domnului Alexandru Lupescu pe care dumnealui mi l-a oferit în calitate de cadou/surpriză mie, dar și prietenilor și fraţilor noștrii din România și din jurul ei.

***

„…Ieri când am ajuns (la Diviciorii Mari-n.n.) și m-am dat jos din mașină, nu m-am uitat nici în stânga, nici în dreapta. Din pricina ploii am băgat capul între umeri și n-am văzut nimic. Acum nu mai plouă, soarele e timid, dar norii s-au risipit. E lumină, o lumină blândă. Și ce văd? În faţa casei părintești, în partea dinspre biserică stă înfipt în pământ o minune de brad. Înalt, majestuos, provocator, parcă înfruntând istoria. Mă uimește cutezanţa cu care înfruntă cerul ridicându-se semeţ peste casa părintească a lui Ioan. – Amice, îi spun. Ce e cu bradul ăsta imens ? De ce nu-l tai ? Dacă vine o furtună puternică, îl dă jos și îţi distruge casa! Ioan, parcă pregătit la o astfel de avertizare, calm și sigur de el, îmi răspunde fără pic de ezitare : – Câtă vreme trăiesc eu, nimeni nu-l va da jos ! Și pornește dârz spre casă, deschide poarta, dar se oprește dorind să-mi mai spună ceva. Eu rămăsesem pe loc cu ochii pe bradul falnic încercând să înţeleg ce rost are să stai cu sabia lui Damocles deasupra capului. Mă îndrept spre Ioan și când ajung lângă el, îmi pune bărbătește mâna pe umăr, se uită lung la mine, apoi începe să-mi vorbească de parcă nu aș fi meritat explicația ce a urmat: – Bradul ăsta, începu el, a fost adus de la Alba Iulia, la 2 decembrie 1918. Bunicul meu, primarul satului nostru, Ioan Rotar, da, îl chema ca pe mine, tot Ioan Rotar, a participat la Marea Adunare. Ca și el, când s-a terminat Adunarea de la Alba Iulia, toţi participanţii satelor au primit de la organizatori câte o ploscă din lemn cu vin negru pentru drumul spre casă, dar și câte un puișor de brad pe care să-l planteze în sat, fie în faţa primăriilor, fie în alt loc ales de oameni. Bradul trebuia să devină peste ani un simbol al Marii Uniri a Românilor. Așa că, atunci când tatăl meu, Grigore, mi-a spus povestea asta am hotărât că îl voi ocroti ca pe ochii din cap și nimic nu poate opri ca acest simbol să dăinuie de acum încolo! Ioan avea ochii umezi, de câteva ori glasul i se poticnise. Voiam să-l îmbrăţișez. M-a luat pe după umeri și m-a condus în casă. Multă vreme n-am putut să mai scot vreun cuvânt. Era cea mai puternică lecție de patriotism de care avusesem parte în întreaga mea viaţă. Iar amicul meu, Ioan Rotar, devenise, ca și bradul de la poarta casei sale părintești, simbolul statornicirii prieteniei noastre…”

***

Auzind la Bran, în seara zilei de 1 octombrie 2016, această poveste citită de autor din manuscrisul viitoarei sale cărţi, am parcurs, apoi, într-o jumătate de zi 300 km de drum printre dealurile și văile ardelene, frumoase de nedescris și pline de istorie românească, fără însoţitor, dar cu cheia de la casa bunicului lui Ioan Rotar, casă care la Marea Unire, temporar, a servit drept edificiu al primăriei. În această casă și azi se mai păstrează portretele Regelui Unificator, Ferdinand și al Reginei Maria, și alte vestigii din perioada Marii Uniri. Am fotografiat fiecare centimetru pătrat de casă, de brad, de curte, fântână din curte etc. pentru că filmam Istoria, și acești „participanți” la Unire pe care i-am mai prins… în viaţă! (V. Ș.)