Cunosc un om care se simte fericit atunci când face un bine altcuiva. În anii în care nu-i cunoşteam această calitate, mă minunam să-l văd trecând – printre atâta durere, tristeţe, viclenie şi ignoranţă – luminat la faţă de speranţe ce-i trădau frumoasa încăpăţânare de a materializa o nouă idee. Tot pentru a bucura pe cineva. Alaltăseară, mi-a tăiat drumul, strecurându-mi un zâmbet de fericire pe sub mustăţile-i albe: „Am făcut-o şi pe asta…”.

E vorba de Vasile Şoimaru, „lunaticul frumos” care, uneori dispare chiar şi noaptea, ca să afli că-i departe de casă, în căutare de noi români, duşi de alte soiuri de tsunami în diferite colţuri ale lumii. E cel cu o bijuterie de album – „Românii din jurul României”. Mi-a arătat o carte abia scoasă ca pe frunză de curechi din cuptorul tipografiei – „Departe-aproape. 100 de poezii româneşti din Kazahstan”. Autorul cărţii este unul Simion, zis şi Plămădeală, român basarabean în vârstă de 75 de ani, care locuieşte la o periferie a oraşului Karaganda. În primăvara lui 2010, Şoimaru fusese în această ţară asiatică, „de Baikonur”, unde a plâns şi s-a îmbrăţişat cu o sumedenie de români de-ai noştri, pe care îi înălbeşte dorul de cireşe, de „foaie verde”, de limbă şi fluier, de mămăligă, de „busuioacă”, de Vieru şi Eminescu… Mi-a vorbit despre ei ca un copil atunci când îşi regăseşte părinţii. Mi-a subliniat numaidecât entuziasmul şi străduinţele lui Vasile Soare, ex-ambasador al României în Kazahstan, dar şi ale actualului – Emil Rapcea, care susţine evenimentele cu spirit românesc organizate de Societatea culturală „Dacia”.
Dar Şoimaru întâlnise acolo şi un poet anonim – anume acest Simion Plămădeală, născut în 1935, la Grinăuţi, lângă Bălţi, absolvent al Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, coleg de promoţie cu Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, Petru Dudnic, Liviu Deleanu, Victor Teleucă, Mircea Druc, Anatol Ciocanu, Spiridon Vangheli… În 1959 s-a dus cu Dudnic în stepele din Kazahstan, numite de ruşi „ţelina”. Petru s-a întors, dar el a coborât în minele de cărbune, de unde n-a mai ieşit timp de 30 de ani. Azi, cea mai mare bogăţie a lui este Tricolorul românesc şi biblioteca de carte românească. Între timp, spune Şoimaru, Simion Plămădeală a scris sute, poate chiar mii de poezii în limba maternă, în grafie latină, care arată că nu şi-a trădat niciodată sfânta lui Patrie – limba română.

Ei bine, acest bun de năzbâtii frumoase Vasile Şoimaru şi-a pus scopul să-i facă o surpriză vânosului român din Karaganda. I-a copiat manuscrisele, apoi, întors acasă, a făcut o selecţie de 100 de poezii şi, timp de aproape un an, a legat tei de curmei ca să-şi vadă gândul împlinit. „Teiul” a fost un premiu primit pentru una dintre activităţile sale culturale, iar „curmeiul” – prietenii săi Vlad Pohilă şi Simion Zamşa, care nu i-au cerut „niciun sfanţ” la pregătirea manuscrisului pentru tipar, dar şi Editura „Prometeu”. Închipuiţi-vă ce surpriză va avea românul nostru din Karaganda, aflând că i-a apărut o carte în Patrie! Iar Şiomaru şi-a pus în gând să organizeze o premieră a cărţii la Chişinău, în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru copii şi tineret, care anul acesta va avea loc în ziua Unirii pe stil vechi, premieră la care să fie prezent şi autorul. Ştiu că va reuşi. Se va da de-a berbeleacul, dar o s-o facă. Mai senzaţional chiar: tot atunci, împreună, vor fi scoase în premieră cărţile „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie” de George Damian, şi „Monografia satului Hagi Curda” a lui Tudor Iordăchescu, băştinaş din această localitate de lângă Ismail.

Ieri aflu dintr-o ştire că, în 2005-2009, în R. Moldova au fost înregistraţi 475 de milionari, iar unul dintre ei, în 2008, a avut un venit de 395,95 milioane lei. Nu cred că aceştia ar îmbrăţişa, ca Vasile Şoimaru, un poet român din Kazahstan, care, dacă nu era acest „frumos lunatic printre români”, nu-şi mai vedea dorul de casă adunat între coperţi de carte. Iată un caz în care văd că şi românii învaţă a se susţine unii pe alţii…

Un articol de: Gheorghe Budeanu

TIMPUL, 15 martie 2011