Cu două decenii înainte de Furtul Mileniului III, cel al Miliardului de dolari SUA, efectuat cu pricepere de hoții de miliarde din gruparea criminală Shornik & K, cu sediul la Chișinău, Orhei și Jora de Mijloc, a avut loc un alt furt, unul al Mileniului II,  în primul Parlament al R. Moldova, care nici după trei decenii n-a început investigarea lui de către organele competente ale celor două state românești: n-au avut nici specialiști competenți în astfel de investigații dar nici oameni care înțeleg mărimea acelei hoții de la sfârșitul lunii iunie 1991, care s-a întâmplat cu exact 60 de zile și nopți înainte de proclamarea Independenței R. Moldova…

…La sfârșitul lunii iunie a anului 1991, Parlamentul de la Chișinău a organizat o conferință internațională cu tema „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia”, unul dintre organizatori fiind un membru de onoare, de mai târziu, al Academiei Române, directorul recent alungat al ICR din Chișinău, candidatul de azi la titlul de membru-corespondent al AȘM, care de vreo zece ani se tot autointitulează, Acad. Valeriu Matei (Maticiuk, până la parașutarea lui din Moscova la Chișinău în anul 1989, cu o piesă de teatru despre Milescu-Spătaru, subiect copiat dintr-o monografie bucureșteană)…

După acea conferință s-a publicat o carte intitulată „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia. Culegere de documente” ( Chișinău, Editura Universitas, 1991). V.M. semnase pentru acea carte o prefață de două păginuți, text pentru care își atribuise drepturile de autor. Dar cartea mai consta și din 42 de documente selectate, traduse și redactate de istoricii Ion Șișcanu și Vitalie Văratec. Ei își atribuiseră dreptul de autor la acest compartiment. Numai că atunci când nănășelul de cununie al lui V.M. cu C.P., acad. Mihai Cimpoi, l-a înaintat la titlul de membru de onoare al Academiei Române, V.M. uitând atunci să specifice acest lucru, atribuindu-și dreptul de autor la întreaga carte. Mai mult, peste 21 de ani de la acea conferință, în anul 2012, V.M. a reeditat acea carte (trecând pe primul loc numele lui Ribbentrop), cu titlul „Pactul Ribbentrop-Molotov și agresiunea sovietică împotriva României. Culegere de documente (1939-1991)”, la editura ploieșteană LIBERTAS, incluzând în ea încă vreo 16 documente pe lângă cele 42 din prima ediție și 10 caricaturi cu Hitler și Stalin din presa vremii și a lumii. În plus, volumul include și Declarația de Independență a R. Moldova, probabil pentru a ne aminti cine pretinde că este autorul acestui document epocal, dar și pentru ca volumul cărții să pară mai mare. În această ediție, pe foaia de titlu se menționează: „Selecția, traducerea și îngrijirea textelor, prefață și note de V.M., membru de onoare al Academiei Române”, astfel, drepturile de autor aparținând, evident, doar unuia dintre autorii din anul 1991, acesta fiind nimeni altul decât V.M.-ul din Valea Sărată de la Kazangik-Leova… Au rămas cu buzele umflate, Ion Șișcanu și Vitalie Văratic sau, poate, cedarea acestor drepturi le-a fost răsplătită cu generozitate? Nu se știe însă cât vor costa aceste drepturi, atunci când deținătorii lor din 1991 vor descoperi și dacă vor descoperi acest furt intelectual, cartea fiind de negăsit în bibliotecile și librăriile din R. Moldova, este ascunsă de public pentru ca să nu iasă la iveală această hoție intelectuală (Probabil din aceleași considerente, și alte cărți semnate de V.M. nu sunt de găsit nici în librării, nici în biblioteci).

E de menționat, ÎNSĂ, că în iunie 1991 V.M. a adunat de la participanții la acea conferință epocală (nu mă tem să zic asta!) cele 50 de comunicări științifice ale lor, amăgindu-i că Parlamentul de la Chișinău va finanța publicarea lor într-un volum de înaltă ținută poligrafică, până la sfârșitul anului calendaristic 1991. Nici azi, după 32 de ani, volumul promis autorilor nu a mai văzut lumina tiparului și nici măcar comunicările nu li s-au întors lor. Am așteptat și eu să apară acest volum important ca să-mi împrospătez memoria cu prețioase informații de la conferință, în primul rând, cu cele din comunicarea marelui nostru istoric și patriot, prof. Gh. Buzatu, care a așteptat 22 de ani, până în ultima clipă a vieții sale, volumul promis, sau măcar textul comunicării sale la conferința de pomină (cu tema: «Secretele» protocolului secret al pactului Hitler-Stalin, scris de mână până în ultima clipă!), ca să-l publice într-o carte a sa proprie (mi-a recunoscut acest lucru cu ceva timp înainte de moartea sa, despre care se zice că cineva, tot de la Chișinău, i-a grăbit-o!). Marele patriot a plecat la Domnul fără a-și vedea publicată comunicarea, iar „micul organizator” de pe Bâc, a tipărit deja două căți menționate mai sus și semnate fraudulos de el, și își trăiește viața în alte interminabile și rentabile promisiuni și …intenții de avansare pe scara unor noi titluri științifice nemeritate dar toată viața de el visate, care îi aduc venituri cu zero eforturi (numai titlul de membru de onoare al AR i-a adus în perioada de când deține acest titlu de membru de onoare (fără de onoare!), venituri în sumă de 110 mii de Euro… Doar fratele său de cruce de la Ploiești de la Fundația Mihai Viteazul, i-a oferit o sumă de două ori mai mare pentru zisa și presupusa operație la ficat… Și concertele de binefacere ale interpretei Irina Loghin în același scop chirurgical i-au adus venituri la fel de mari… ȘI DOAR NĂNĂȘELUL DE CUNUNIE AL LUI VM cu a sa CP cunoaște mai bine toate detaliile acestor afaceri comune ale lor…

Eu însă am continuat investigația mea de 50 de pagini publicată acum șase ani

( http://www.ziaristionline.ro/2017/02/17/umbra-kgb-ului-asupra-icr-ului-bomba-de-la-chisinau-directorul-icr-fals-doctor-si-dublu-academician-dr-vasile-soimaru-valeriu-matei-este-un-impostor-de-cariera/)

 și n-am găsit nicio urmă din cele 50 de comunicări (unele fiind de mare valoare pentru istoria semnării acelui Pact Neghiob, așa l-a apreciat marele poet român născut în Basarabia, acum 80 de ani, Adrian Păunescu!!!).

…Ca să aflu în ultimile zile că V.M. mai vrea ceva, vrea să obțină titlul de Membru-corespondent al AȘM în plină restructurare, împins tot de nănășelul său de cununie ca și la titlul de Membru de onoare al AR, acum vreo zece ani, fără să susțină o teză de doctor în științe sau să aibă scrisă/publicată măcar o păginuță monografică în viața sa plină de aventuri …financiare, pe vreun mal de Bâc, de Nistru, de Prut, de Dâmbovița… sau al altor râuri de pe continent… NIMIC!!! A reușit însă să pășească pragul unui pălățel în marea Capitală, de care putea avea parte doar milionarul de pe malurile Dâmboviței, Gigi Becali…

Acum, pentru că al nostru candidat și-a înaintat dosarul la titlul pe care n-are cum să-l merite, mă adresez votanților de la AȘM (dar și conducerii Academiei Române, care i-au acordat acestuia titlul de onoare fără vreo onoare, acum mai bine de un deceniu):

ÎNAINTE DE A-I ACORDA VOTUL DE ÎNCREDERE ACESTUI CANDIDAT AȚI AVEA CURAJUL SĂ-L ÎNTREBAȚI UNDE PĂSTREAZĂ CELE 50  DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE ALE AUTORILOR DIN 1991, UNII  DINTRE CARE AU ȘI PLECAT LA DOMNUL FĂRĂ CA SĂ-ȘI VADĂ LUCRAREA PUBLICATĂ sau măcar să-și vadă recuperat textul comunicării lor științifice de la acea conferință istorică?…

PE NĂNĂȘEL NU-L ÎNTREB PENTRU CĂ ȘTIU CE RĂSPUNS ARE PREGĂTIT, MAI ALES CĂ V.M. NU ESTE NICI PRIMUL NICI ULTIMUL CAZ CLINIC, ȘTIINȚIFICO-MEDICAL, CARE A FOST ÎMPINS LA TITLURI ȘI FUNCȚII NEMERITATE, AVÂND O SIMPLĂ ȘTAMPILĂ NELEGITIMĂ A UNEI ONG, ADEVĂRATĂ SPĂLĂTORIE DE $, Euro, Lei.MD și Lei.RO!!! și de sticle goale de kogniak Barza Albă, uneori și Neagră…

CURAJ, DOMNILOR ACADEMICIENI!!! SALVAȚI MĂCAR DUPĂ TREI DECENII MANUSCRISELE PLINE DE INFORMAȚII ISTORICE CALITATIVE ALE ÎNAINTAȘILOR VOȘTRI ȘTIINȚIFICI…

EU, UNUL, POT SĂ-L IERT DACĂ-MI PUNE MAPA CU ELE PE MASĂ CA SĂ PUN UMĂRUL LA PUBLICAREA LOR FĂRĂ VREUN INTERES PERSONAL, FINANCIAR SAU ȘTIINȚIFIC, MĂCAR DUPĂ 32 DE ANI DE LA FURTUL SFÂRȘITULUI DE SECOL XX… ACEA MAPĂ ASCUNSĂ ADÂNC DE TOT PE CARE AR DORI S-O RĂSFOIASCĂ ORICINE DIN ISTORICII NOȘTRI ONEȘTI, DE LA NISTRU PÂN-LA TISA, conform Școlii Științifice a Marelui Eminescu, și el, ca și V.M., Membru de onoare (doar că, post-mortem!) al Academiei Române…

CA ÎNTREBĂRILE ADRESATE CANDIDATULUI DE CĂTRE VOTANȚII DE PE AMBELE MALURI DE PRUT SĂ FIE MAI CONCRETE VĂ PROPUN PROGRAMUL CONFERINȚEI DE ACUM 32 DE ANI, PROGRAM CARE NU MAI EXISTĂ NICĂIERI, NICIUN EXEMPLAR, NICI ÎNTR-O ARHIVĂ, DE LA CHIȘINĂU SAU BUCUREȘTI, PROGRAM CARE AM PUTUT SĂ-L DESCOPER DOAR ÎNTR-UN ZIAR LOCAL RAIONAL PE CARE NU-L POT NUMI CA SĂ NU DISPARĂ ȘI ACEST NUMĂR DE ZIAR CA ȘI ALTELE CARE AU TIPĂRIT MATERIALELE CONFERINȚEI DE URIAȘĂ VALOARE ISTORICĂ ȘI ȘPTIINȚIFICĂ, ACUM TREI DECENII…

Lectură plăcută, stimați votanți!!!!

Vasile ȘOIMARU, dr. în economie, deținător al Premiului Academiei Române (2015) pentru Monografia etnofotografică ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI, deputat în Parlamentul R. Moldova de legislaturile: 1990-1994, 1998-2001, 2021-…

ANEXA 1:

PROGRAMUL

Conferinței internaționale «Pactul Molotov-

Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia», 26-28 iunie 1991

26 iunie 1991

9.00 – 11.30

Deschiderea lucrărilor Conferinței

Cuvînt de deschidere.

Dl Mircea SNEGUR, Președinte al Republicii Moldova

Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia.

Raport prezentat de Dl Alexandru MOȘANU, doctor, profesor, Președinte al Parlamentului Republicii Moldova

Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia: cîteva considerații asupra implicațiilor lui în problema drepturilor omului.

Dr. Dennis DELETANT, Universitatea din Londra. Anglia

Consecințele politice ale pactului Molotov-Ribbentrop pentru Țările Baltice și Basarabia: aspecte comune și deosebiri.

Dl V. BLUMZA, candidat în istorie. Republica Lituania

Pactul sovieto-nazist și izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Dr., prof. Paul MICHELSON, Huntingion College. Departamentul de istorie, S.U.A.

12.00 – 14.00

Aspecte juridice, politice și morale ale înțelegerii dintre Hitler și Stalin privind anexarea Basarabiei la U.R.S.S.

Dr. Eugen HOLBAN. Paris. Franța

Alipire și realipire sau anexiune și reanexiune?  Reunificare sau triplă dezmembrare.

Dr. Michael BRUCHIS. Tel-Aviv. Israel

Pactul Molotov-Ribbentrop: unele considerații despre normele constituționale fundamentale.

Dr. Lowry WYMAN. Centrul rus de cercetări. Universitatea Harvard. S.U.A.

Antecendentele problemei basarabene.

Dl Pavel PARASCA, candidat în istorie, Universitatea de stat din Moldova. Chișinău, Republica Moldova

Unitate medievală românească și imperialisme contemporane.

Dl Șerban PAPACOSTEA, membru-cor. al Academiei Române, Institutul de istorie ”Nicolae Iorga”. București, România

Împrejurările istorice ale încheierii tratatului de pace de la București (16/28 mai 1812).

Dr. Paul CERNOVODEANU, Institutul de istorie ”Nicolae Iorga”. București, România

Ocuparea Basarabiei în 1940 – consecință a dezmembrării Statului Moldova la 1812.

Dl Dumitru GRAMA, Institutul de filozofie, sociologie și drept al Academiei de științe. Chișinău, Republica Moldova.

Basarabia, Bucovina și generația de la 1848.

Dna Cornelia BODEA, membru-cor. al Academiei Române. București, România

Moldova în conștiința Transilvaniei.

Dr. Teodor POMPILIU, Universitatea Clij-Napoca, România

Aspecte documentare ale pactului Hitler-Stalin.

Dr. Gheorghe BUZATU, Institutul de istorie ”A.D.Xenopol”. Iași, România

Dr. Stela CHEPTEA, Institutul de arheologie. Iași, România

Tratatul de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939. Un punct de vedere.

Dr. Nicolae FOTINA, asociația de drept și relații Internaționale. București, România.

Pactului Hitler-Stalin în viziunea istoriografiei americane.

Prof. Kurt TREPTOV, Universitatea Illinois, S.U.A.

Considerații juridice asupra pactului Molotov-Ribbentrop.

Dr., prof. Marțian NICIU, decan al facultății de drept al Universității Clij-Napoca. România

Politica externă a României în condițiile încheierii pactului Hitler-Stalin.

Dr. Valeriu Florin DOBRINESCU, Institutul de istorie ”A.D.Xenopol”. Iași, România

Între Auschwitz și GULAG: alternativa României: 1939-1941.

Dr. Matei CAZACU, centrul de cercetări știinșifice. Paris, Franța

23 august 1939 – 22 iunie 1941

Dr., prof. Ion AGRIGOROAIEI, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza». Iași, România

Pactul Molotov-Ribbentrop și relațiile româno-ruse.

Dr. Nicolas DIMA. Washington, S.U.A.

«Nulitate A» – nulitatea pactului Molotov-Ribbentrop

Dr. Gheorghe BODEA, directorul muzeului de istorie Cluj-Napoca. România

15.30 –  17:30

Problema Basarabiei între 1875-1878.

Dl Dan BERINDEI, membru-corespondent al Academiei Române, Institutul de istorie «Nicolae Iorga». București, România

Problema Basarabiei în cadrul războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.

Dl Ion VARTA, candidat în Istorie, Institutul de istorie al Academiei de științe, Chișinău, Republica Moldova.

Mișcarea de eliberare națională din Basarabia (1917-1918) și actul Unirii din 27 martie 1918.

Dl Valeriu MATEI, președintele Comisiei pentru studierea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop, Parlamentul Republicii Moldova, Chișinău.

Cu privire la relațiile dintre Moldova și Ucraina în 1917-1918.

Dl Mitru GHIȚIU, candidat în istorie, directorul Serviciului de stat al arhivelor, Chișinău, Republica Moldova

1918: concepții despre viitorul Bucovinei.

Dl Ștefan PURICI, profesor de istorie la școala medie Ostrița, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți

Antitezele situației Internaționale a României, 1918- 1940.

Dr. Viorica MOISUC, Institutul de studii sud-est europene. București, România

Germania și statutul Basarabiei: 1918-1941.

România interbelică în interesele marilor puteri.

Dr. Viorel ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania

27 iunie 1991

9.00-11.30

Conferința româno-sovietica de la Viena din 1924.

Dr. Ion M. OPREA, Institutul de istorie «Nicolae Iorga», București, România

De la discuțiile tripartite la pactul Molotov-Ribbentrop

Dr. Ion CIUPERCĂ; dr., prof. Emilian BOLD, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza», lași, România

«Protocolul secret» și statele terțe.

Dl V.A.ALEXANDROV, consilier la secția de relații internaționale a C.C. al P.C.U.S., Moscova, U.R.S.S.

«Secretele» protocolului secret al pactului Hitler-Stalin.

Dr. Gheorghe BUZATU, Institutul de istoric «A.D.Xenopol», lași, România

Aspecte documentare ale pactului Hitler-Stalin.

Dr. Stela CHEPTEA, Institutul de arheologie, lași. România

Tratatul de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939. Un punct de vedere.

Dr. Nicolae FOTINO, asociația de drept internațional și relații Internaționale, București. România

Pactul Hitler-Stalin în viziunea istoriografiei americane.

Prof. Kurt TREPTOV, Universitatea Illinois, S.U.A.

Considerații juridice asupra pactului Molotov-Ribbentrop.

Dr., prof. Marțian NICIU, decan al facultății de drept al Univerității Cluj-Napoca, România

12.00 – 14.00

Politica externă a României în condițiile încheierii pactului Hitler-Stalin.

Dr. Valeriu Florin DOBRINESCU, Institutul de istorie ”A.D.Xenopol”. Iași, România

Între Auschwitz și GULAG: alternativa României: 1939-1941.

Dr. Matei CAZACU, centrul de cercetări științifice. Paris, Franța

23 august 1939 – 22 iunie 1941

Dr., prof. Ion AGRIGOROAIEI, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza». Iași, România

Pactul Molotov-Ribbentrop și relațiile româno-ruse.

Dr. Nicolas DIMA. Washington, S.U.A.

«Nulitate A» – nulitatea pactului Molotov-Ribbentrop

Dr. Gheorghe BODEA, directorul muzeului de istorie Cluj-Napoca. România

15.30 – 17.30

Pregătirea și efectuarea operațiunii militare de ocupare a Basarabiei și a nordului Bucovinei (28 iunie – 3 iulie 1940).

Dl Ion ȘIȘCANU, candidat în istorie, Institutul de istorie al Academiei de științe. Chușinău, Republica Moldova

Ocuparea Basarabiei și propaganda stalinistă.

Dl Mihai CERNENCO, candidat în istorie, Institutul pedagogic «Ion Creangă». Chișinău, Republica Moldova

Poziția principalelor forțe din România față de actul ocupării Basarabiei și a nordului Bucovinei în iunie 1940.

Dr. Ioan SCURTU, Universitatea București. România

Cedarea Basarabiei oglindită în Istoriografia germană.

Dr. Iancu Ioan BIDIAN, director al Institutului român din Freiburg, Germania

Basarabia și aplicarea pactului Molotov-Ribbentrop: ecouri în presa română și străină.

Dr. Dumitru IVĂNESCU. Institutul de istorie «A.D.Xenopol». Iași, România

Pactul Molotov-Ribbentrop și falimentul strategiei staliniste de schimbare prin forță a hotarelor ca mijloc de întărire a capacității de apărare a U.R.S.S.

Dl Anatol PETRENCU, candidat în istorie, Universitatea de stat din Moldova. Chișinău, Republica Moldova

Dezmembrarea teritorială a Basarabiei în 1940.

Dl Vitaliu VĂRATEC, candidat în istorie. Institutul de istorie al Academici de științe, Chișinău, Republica Moldova

Acordul final al dezmembrării: cazul nordului Bucovinei.

Dl Florea ȘAPCĂ, istoric, Hliboca, regiunea Cernăuți și Nicolae ȘAPCĂ, jurnalist. Cernăuți

Etica lustrației…

Vasile Șoimaru: „I-aș ceda locul în Parlament finului de cununie al lui Plahotniuc dacă publică întreaga listă de trolli”

Autor: Rodica Mahu  12.12.2022 

Continuăm să publicăm răspunsuri la ancheta „Gazetei de Chișinău” ce vizează tema lustrației în societatea RM. În ediția de astăzi, la ancheta noastră răspunde deputatul Vasile Șoimaru, profesor universitar doctor…

…Înainte de a răspunde la întrebările adresate mie vreau să vă amintesc că în lume nu există niciun stat care nu s-ar folosi de-o armată, mai mare ori mai mică, de „turnători”, care, împreună cu organele oficiale de securitate, stau de veghe la securitatea statului lor…

La noi, însă, o parte din această armată a fost folosită nu pentru întărirea securității statului, stat care nici nu prea exista atunci, ci pentru securitatea regimului care a făcut milioane de crime odioase împotriva umanității sau, cum s-a mai întâmplat la noi, pentru a nu permite scoaterea la suprafață a minciunilor țariste, apoi și bolșevice cu privire la cele două limbi și națiuni diferite, pentru încercarea de a justifica cotropirea Basarabiei, și lupta cu toată puterea ca să lichideze din fașă orice embrion al deșteptării noastre naționale românești…

Este cunoscut faptul că noi, moldovenii, nici n-am fost cei mai mari și curajoși luptători cu imperiul sovietic pentru deșteptarea națională, așa cum s-a întâmplat în fostele republici sovietice baltice sau în Ucraina occidentală ș.a. Atunci când mergeau bieții noștri securiști la Moscova la întrunirile unionale ale KGB-ului central de pe Lubeanka, în primii ani de după „eliberare”, roșeau sărmanii pentru că erau criticați vehement pentru că nu erau capabili să descopere naționaliștii în rândurile populației băștinașe sau dacă, măcar, existau în genere, ca să fie urmăriți, ca mai apoi să le vină rândul să fie trași la răspundere pentru zisul naționalism, care însemna, de fapt, dezacordul cu teoria lui Stalin, Lazarev, Stati, privitor la existența a două limbi care, de fapt, era una și bună, limba noastră cea română…

În acest sens glumea un om serios pe tema securității noastre foarte naționale: Ca să nu mai fie învinuită la Centru de impotență, securitatea sovietică moldovenească, majoritatea fiind rusofonă, cică a creat un grupuleț de „naționaliști”, întinzându-le apoi o capcană și un arest pe potrivă, ca să poată declara la Lubeanka despre fapta lor eroică, antinaționalistă, ca să scape de rușinea de altădată…

Și se mai zice că atunci când a fost creată și când a activat Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, condusă de istoricul Gheorghe Cojocaru, în 02.2010, pusă la cale de interimarul Ghimpu, în procesul studierii dosarelor de la SIS au dispărut multe pagini din dosare sau chiar dosare întregi… Fapte care vor putea fi confirmate sau infirmate data viitoare, când va mai fi creată o astfel de comisie, să-i zicem convențional „Comisia Che Guevara”, de tânăra generație de politicieni…

Un membru din acea comisie, care a aterizat cu succes într-un pălățel la poalele Alpilor, încerca să-l apostrofeze pe net pe unul din criticii săi că, dacă nu va închide gura, va publica pagini despre el din dosarul descoperit la securitate care demonstrează ce poamă a fost în perioada sovietică.

Sau un alt membru al Comisiei Cojocaru, care avea la Lubeanka un cumnat în funcție de general KGB, amenința printr-un amic că va publica pagini kgb-iste din dosarele care acum se află… la Tiraspol!!!

Poate tot atunci vom afla și cauza adevărată și calitățile unuia din consilierii prezidențiali invitat printre primii la președinție tocmai din aparatul… Centrului Medical din inima Costiujenilor (în popor i se mai zice, pe nedrept, …„casa de nebuni”) din suburbia Chișinăului, împreună cu o Cărticică medicală voluminoasă (a celui care l-a invitat) din safeul secret al Centrului medical „Costiujeni”…

Acum să răspund la prima întrebare propriu-zisă:

–      Cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova?

O lege a lustrației a fost absolut necesară acum trei decenii, ceea ce s-a și încercat pe 13 februarie 1992, când 49 de deputați din Parlamentul Independenței (15 la sută din totalul lor, din care, printre primii, făcea parte și subsemnatul), au semnat o interpelare adresată ministrului securității naționale, Anatol Plugaru, în care se cerea să ni se prezinte și să fie publicată acea listă neagră sau, mai degrabă, roșie ca para focului, a celor care au „stukăcit” îndrăgostiții… de limba română și de alfabetul ei latin.

Pentru istoria noastră zbuciumată și durută niciodată nu va fi târziu să fie adoptată o Lege a lustrației. Numai că acum avem o problemă mai arzătoare privind Lustrația, care se numește Lustrația Trollilor lui Plahotniuc, Dodon, Șor ș.a., care ridică sume mari de la patroni ca să atace pe rețelele de socializare guvernarea PAS și pe Președinta Maia Sandu… Unii dintre ei și-au ridicat palate, ce-i drept nefinisate, pentru că a intervenit pe neașteptate… Moartea cea haină, alții, cu zeci de mii de dolari, au încercat să-și salveze de moartea inevitabilă urmașii foarte bolnavi…

Eu, dacă ar fi posibil, i-aș ceda locul în Parlament finului de cununie al lui Plahotniuc dacă publică întreaga listă de trolli care, prin activitatea lor, aduc mari pagube drumului spre integrarea noastră în UE!!!…

Vasile Șoimaru: „În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi”

Autor: Rodica Mahu 16.12.2022 

Etica lustrației// (Continuare din nr. trecut)

– Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

 Eu aș formula altfel întrebarea aceasta: Cât de arzătoare este realizarea unui proces al lustrației?, dar răspund la ambele întrebări. Nu-i nici arzătoare, nu-i nici reală. Și nu de aceea că generalul sovietic care v-a răspuns printre primii la întrebările Dvs. precum că „cei care au colaborat cu KGB sunt pensionari (Sic!!! – V.Ș.). Iar «garda tânără» de turnători și colaboratori KGB formează acum echipa de guvernanți, parlamentari… (Sic!!! – V.Ș.)”

Acest general curajos decât ar pune cititorilor macaroane pe urechi, mai bine și-ar aminti cum îl chema pe odiosul secretar II al CC-ului moldovenesc (eu i-am uitat numele), cel care l-a recomandat pe generalul curajos Centrului moscovit ca cel mai bun dintre cei mai buni candidați (самый послушный) la gradul militar de general, ca să fie un candidat de încredere, șef la DOSAAF-ul sovietic moldovenesc (sper că n-ați uitat cu ce se ocupa acest DOSAAF?), dar mai ales cui i-a poruncit acel odios secretar II să-i ticluiască caracteristica pentru acest grad militar cu ARGUMENTUL SUPREM că recomandatul este cel mai bun să conducă DOSAAF-ul, alcătuitorul caracteristicii fiind sănătos și azi, și mi se pare că și-a păstrat și-un exemplar de recomandare…

Dar să revin la lustrație, în urma căreia doar știința istorică va mai avea de câștigat, nu și scurtarea drumului nostru spre integrarea europeană sau, direct, spre România Reîntregită… În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi din care fac parte nu doar „comentatorii” facebook-iști, ci și comentatorii politici sau economici pe la anumite TV-uri pe care le privesc mai mult vorbitorii de limbă rusă și mancurții noștri naționali (îi cunoașteți sau doriți să le zic eu pe nume???…), politicienii obraznici, bine plătiți de Plaha, Platon, Dodon, Șor, din banii furați tot de la noi și care îi atacă pe conducătorii de azi ai R. Moldova, care sincer muncesc din greu ca să se întâmple MINUNEA INTEGRĂRII pe care majoritatea moldovenilor o așteaptă cu răbdare…

Am observat (poate și dvs.) că cel mai mult se interesează de Lustrație scriitorul Dumitru Crudu care acum niște ani a alcătuit și el o anchetă asemănătoare și tot încearcă insistent să obțină răspunsuri la întrebările ei… M-a rugat și pe mine să-i răspund la ele după ce i-a răspuns regretatul jurnalist Vlad Pohilă…

I-am promis și eu să-i răspund, a doua zi după ce îi va răspunde la ele Valeriu Matei… Crudu mi-a zis că aleargă după el de luni de zile, dar în zadar: nu a găsit timp și voință să răspundă cinstit la ele… Eram convins că așa se și va întâmpla… Iată de ce am hotărât să vă răspund vouă la întrebările de azi.

Între timp, după ce m-am documentat mai mult despre acești doi scriitori, am înțeles ce și cum se întâmplă cu ei… care, ambii au fost trimiși cu anumite scopuri la Tbilisi exact când au avut loc tragicele și sângeroasele evenimente din Georgia în aprilie 1989 (vă mai aduceți aminte de masacrul sângeros de la protestele georgienilor de la Tbilisi, din 11 aprilie 1989, la care au fost împușcate sau strivite de șenilele tancurilor rusești 20 de persoane,  sau de acțiunea sângeroasă de la Baku, din 19 ianuarie 1990, după care au fost numărați 125 de morți. Timp de o săptămână, între 12 și 20 ianuarie 1991, a urmat asediul televiziunii din Vilnius, unde au fost uciși 14 oameni, dar și evenimentele de la Riga la care au murit cinci protestatari). Ce au căutat acești doi scriitori la Baia de sânge din Tbilisi?… Întrebați-i pe ei! Dar și ei cunosc răspunsul!… Eu n-am uitat nici de basarabenii și basarabencele care s-au „grăbit” să ajungă printre primii, fără nicio frică, la… Revoluția Română de la Televiziunea… și ea Română, pe 22 decembrie 1989… la chemarea (?!) ambasadorului URSS de atunci, la București, Evgheni Tiajelnikov.

Unul din cei doi curajoși, după revenirea acasă, de la Tbilisi, a scris un roman în care l-am depistat ușor printre personaje pe cel de-al doilea erou al zilelor noastre, iar altul a scris și a publicat, în două numere la rând de „Literatura și Arta”, pagini care, probabil, au făcut parte mai întâi dintr-o dare de seamă ascunsă și azi, adresată unor oameni cu ochi albaștri… Mai ușor descifrabilă este cartea lui Crudu în care îl poți descifra ușor pe un personaj de-al nostru care a fost acolo cu Dumitru Crudu… Păcat că ziarul vostru se închide că tare frumoase interviuri ați face cu cei doi, dacă v-aș formula și eu câteva întrebări…

– În ce relație ați fost cu KGB? În domeniul Dvs. de activitate ce influență avea această structură odioasă?

 Relația mea cu EI a fost una binevoitoare. Nici eu nu i-am prea deranjat, aceasta fiind realitatea la facultatea noastră de economie, unde decan era un rusolingv, și noi, studenții, studiam în limba fratelui mai mare, pentru că nu existau prea mulți profesori cunoscători ai limbii române, și nici manuale de economie în română. Prima dată mi-au dat de înțeles despre aceasta la începutul lunii ianuarie 1979, când mă pregăteam să merg în SUA în componența Ansamblului folcloric de dansuri populare „Hora”, în care dansam de zece ani, care trebuia să facă parte dintr-un colectiv mai mare de 100 de artiști profesioniști din opt republici sovietice. Și numai noi, moldovenii, eram artiști-amatori, eu aveam 30 de ani, eram deja lector superior și doctor în economie la USM…

Dar iată câtă încredere aveau cei de la „planetariu” în mine: în ultima zi de repetiții la Chișinău au avut loc două momente care m-au pus rău de tot pe gânduri: am fost convocați și anunțați că nu eu voi fi conducătorul delegației moldovenești, chiar dacă conducătorul ansamblului m-a prevenit din timp că-mi va încredința „onoarea” aceasta și… culmea! soția mea, dansatoare și ea, nu va merge în acest turneu, de frica rămânerii noastre în SUA, chiar dacă acasă rămânea cu bunica fiica noastră de doi anișori… Conducător a fost numit altcineva, iar în calitate de dansatoare de dans popular moldovenesc au fost incluse, desigur, doar rusoaice, în care aveau mai mare încredere… Ca să nu mai zic de atenția pentru mine, în SUA, din partea reprezentantului securității din Krasnoiarsk, de unde era și principalul colectiv, Krasnoiarskii Ruskii Narodnîi Hor, echipa avea în componență mai bine de 100 de participanți… (Închipuiți-vă ce selecție de 100 de artiști a fost făcută atunci că n-a rămas niciunul în SUA…)

Mai târziu am avut de a face cu ei când lucram prodecan la economie și ei se interesau de starea academică a unor studenți pe care, cel mai probabil, îi doreau după absolvire în rândurile lor… Cea mai interesantă era activitatea lor vara, la admitere, unde am fost responsabil de două ori, iar ei mișunau pe acolo, îi căutau în liste pe evrei, germani și baptiști… Nu aveau încredere în ei pentru că erau… candidați la emigrare după absolvire!!!… M-am mirat mult când am văzut în PCRM-ul lui Voronin câțiva evrei de bază alături de lider, care în perioada sovietică îi urmărea să nu devină studenți la Drept sau la Istorie… Și tatăl lui Ilan Șor, Miron, n-a nimerit la Drept, ci doar la Selhozinstitut la Pomicultură și totuna, mai târziu, a părăsit URSS-ul în favoarea Pământului Făgăduinței, ca să-l plămădească acolo pe Illan, care după revenirea acasă a furat moldovenii de UN MILIARD DE DOLARI SUA …

Dar să vă răspund și la o întrebare pe care încă nu ați formulat-o pentru mine – dacă nu doresc, cumva, să mă adresez și eu, ca și unii, în instanță, ca să demonstrez că nu am colaborat cu securitatea și nu am avut statut de turnător la securitate și că nu am stukăcit pe nimeni din oamenii iubitori de limba română și alfabetul român?

Cum aș putea să ajung în așa un hal?… Cică unii au ajuns și la CEDO ca să-și demonstreze nevinovăția, că-i curat ca un prunc de cinci anișori… Cum ar putea fi în stare orice instanță cu așa cerință dacă niciuna din ele nu poate avea acces la arhiva secretă a securității sau la cea din Tiraspol, unde a ajuns arhiva MSN din bunăvoința regretatului ex-ministru Tudor Botnaru (pe care l-am votat la  funcția de ministru  în mai 1990) în timpul puciului din Moscova în august 1991?

Închipuiți-vă pentru o clipă că securitatea publică niște nume de turnători. Care va fi reacția miilor de angajați în această calitate de turnător, care sunt un sprijin real al securității de stat?…

Un exemplu antologic în acest sens e cel când o persoană s-a judecat și cică instanța i-a dat dreptate că niciodată n-a colaborat cu securitatea. Cum pot să cred această persoană dacă ea a fost în stare să prezinte germanilor o „spravkă” de evreu, care în perioada românească a suferit ca evreu din cauza regimului antonescian, iar în perioada sovietică – din cauza celui bolșevic? „Spravkă” pentru indemnizații de suferință în holocaust (deja din… generația a 4-a), și nu doar… Unii și palate și-au făcut acolo…

Decembrie 2022

(Alte informații la subiect veți citi la momentul oportun într-o carte de memorii, semnată de omul care a văzut și a înțeles multe în cele trei decenii și-n cele trei mandate ale sale de deputat în Parlamentul R. Moldova).

Vasile Șoimaru: „În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi”

…AU TRECUT CA O CLIPĂ COSMICĂ TREI DECENII

de la enigmatica demisie din 2 februarie 1993 a conducerii democratice a Parlamentului Independenței R. Moldova și revenirea, pe 4 februarie 1993, la putere, a komuniștilor prin alegerea lui Petru Lucinschi în fruntea Parlamentului cu ortacii săi care au pregătit victoria agrocomuniștilor lui Moțpan-Sangheli în alegerile parlamentare anticipate din 27 februarie 1994, victoria lui Petru Lucinschi în electorala prezidențială din 1 decembrie 1996 și victoria totală a comuniștilor lui Voronin pe 25 februarie 2001…

Speram ca în aceste zile, măcar după treizeci de ani de la acea enigmatică demisie, să citesc în presa scrisă sau să vizionez la TV o analiză obiectivă a acelei demisii, dar n-a fost să fie… UN SUBIECT, TABU ȘI AZI!!!… Iată de ce am hotărât să revin la un fragment de text al meu publicat pe NET, acum șase ani, în speranța ca măcar peste trei decenii să scoatem la suprafață cauzele acelei mari trădări, de fapt, prima în istoria noastră recentă, nu prea lungă, dar nici chiar scurtă, ca s-o știe și generația de politicieni de azi… Să știe că nimic nu se uită și numeni nu este uitat și iertat pentru faptele/trădările săvârșite de cei care fac politică murdară în dezinteresul alegătorilor săi…

Dar iată și FRAGMENTUL care poate deveni cu timpul o carte de …lectură captivantă, dedicată regretatului Patriot, Lingvist și Jurnalist, Vlad Pohilă, de la nașterea căruia se vor împlini pe 6 aprilie curent, 70 de ani…

Lectură atentă și plăcută!!!, mai ales la informațiile din presa vremii, anexate aici (vezi pagina mea FCB)!!!!… Am zis ATENTĂ pentru că se merită să le comparați cu chemările negândite, chiar provocatoare, ale unor ziși „unioniști”, de când mama i-a făcut, pe timpul colectivizării forțate și ucigătoare de spirit gospodăresc, inclusiv din rândurile deputaților care au ctitorit acest Stat cu semnăturile lor, ridicând pentru această faptă plină de …curaj, Ordinul Republicii și alte distincții care le aduc lunar niște sute de lei în buzunare, plus un loc călduț la …CCC-Cimitirul Central din Capitală!!!

P.S. –Am întârziat cu publicarea acestui material cu 8 zile pentru că m-am aflat 8 zile și 8 nopți, a 8-a oară, la Cotul Donului la Comemorarea celor 8 decenii de când cei 158 de mii (minus 1600 care au fost deshumați cu ajutorul nemților și mutați la Cimitirul românesc din Rossoșka, cel de pe teritoriul marelui Memorial al germanilor din acel loc tragic pentru nemți dar și pentru oștenii români din Diviziile 20 infanterie și 1 Cavalerie), de oșteni români din Armatele a 3-a și a 4-a, zac în creta de pe malurile Donului, de la Stalingrad și Stepa Calmucă, care n-au mers acolo în turism ca mine (cu banii din salariul meu de deputat; o zic pentru ca să nu-mi numere banii un coleg din Primul Parlament…) ci au îndeplinit un Ordin, din 22.06.1941, crezând că armata roșie nu va mai trece niciodată, înapoi, Nistrul, trecând de fapt și Prutul, și Răutul, și Siretul, și Dunărea, și Tisa, și Odra…!!!  Așa ne-a fost norocul și pe istorie nu te poți supăra!!!… (V.Ș., 02.02.2023)

Umbra KGB-ului asupra ICR-ului. Bombă de la Chişinău: Directorul ICR, fals doctor şi “dublu academician”. Dr. Vasile Şoimaru: Valeriu Matei este un impostor de carieră. UPDATE: Răspuns la o scrisoare colectivă

   …

VII. Enigmatica demisie din februarie 1993

Am mai spus-o public: punctul de pornire al prăbușirii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia a fost enigmatica demisie, din 2 februarie 1993, a celor patru membri ai Prezidiului Legislativului de la Chișinău: Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei, Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă. Și Mihai Ghimpu, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru drept, le-a urmat exemplul celor patru, semnând o cerere de demisie, numai că deputații n-au votat-o. Nici cererea lui V. Nedelciuc, care se bucura de stima agrarienilor, n-a fost votată din prima.

Jurnaliștii „independenți” de pe ambele maluri ale Prutului, ale Nistrului, precum și presa moscovită, au scris foarte puțin despre demisie, preferând alte teme decât cea legată de enigmatica demisie din februarie 1993, iar celor patru demiși mai bine să nu le amintești de ea… Niciunul din cei patru demiși nici după mai bine de două decenii de la demisie n-a scos un cuvânt, n-a făcut o cât-de-cât credibilă explicație, despre adevăratele motive ale demisiei lor. Doar Vasile Nedelciuc, pe data de 4 august 2013, a recunoscut public, în emisiunea „Interviuri pentru seri de duminică”, de la Vocea Basarabiei, că el a fost inițiatorul demisiei și că pe Moșanu și Matei i-a convins în trei clipe, pe Hadârcă, mai greu. Protagonistul emisiunii a încercat să ne convingă care au fost adevăratele motive ale demisiei: nu mai puteau conduce Parlamentul devenind tot mai grav pericolul de dizolvare (fiind totuna dizolvat cu un an înainte de termen), pentru că în sală se formase o altă majoritate, agrariană (de parcă până la demisie existase o majoritate națională și democratică) care nu mai dorea să voteze proiectele propuse șantajând cu organizarea unui referendum de neunire cu România (ar trebui să înțelegem că cei patru au salvat Unirea?). Drept că Vasile Nedelciuc a adiat și despre intrarea sa în disgrația liderului FPM, Iurie Roșca, și imposibilitatea de a nimeri pe lista acestei formațiuni pentru următoarele alegeri parlamentare, anticipate…

În emisiunea TV de la Unimedia.md din 11 august 2016 Nedelciuc a menționat cu o voce mai tare că una din cauzele principale ale demisiei lor, și necesitatea inițierii unui nou proiect politic, formațiunea Congresul Intelectualității, a fost aceea că toți patru demiși nu aveau șanse reale să nimerească pe listele Frontului Popular.

Chiar dacă, în sfârșit, s-a găsit inițiatorul demisiei și unele motive ale ei, rămân convins că ideea demisiei a fost parașutată de foștii colegi ai lui Lucinschi de la CC-ul din Moscova prin oamenii („revoluționarii”) Moscovei din București la oamenii Bucureștiului din Chișinău, pentru a-i face loc în fruntea Parlamentului omului devotat al Moscovei, Petru Lucinschi. Pe 4 februarie 1993, după demisia celor patru, Petru Lucinschi (și Kremlinul) și-au văzut visul împlinit, instalându-se în funcția de președinte al Parlamentului, care în acelaşi an a înlăturat toate piedicile din calea reînfiinţării partidului comuniştilor, adoptării legii cu privire la alegerea Parlamentului pe liste de partid, votării unui program de privatizare care a împroprietărit veneticii pe gratis, pregătirea alegerilor parlamentare anticipate pe baza listelor de partid, iar în februarie 1994, după Congresul românofob „Casa Noastră – Republica Moldova”, aducând la putere agrointersocialiștii cu o majoritate amețitoare. Aceștia, în următorii ani, prin hoții directe și incompetență crasă au adus la faliment economia R. Moldova, stopând toate reformele inițiate anterior, adoptând o Constituție cu rușinosul articol 13 despre limba oficială „moldovenească”, care și azi împarte societatea noastră în două tabere antagoniste și de care ne va salva doar viitoarea Reîntregire.

Judecând după ascensiunea economică și socială a „autodemișilor” anului 1993, precum și dinamica vieții urmașilor lor, unii colegi din primul Parlament au tras concluzia că „autodemișii” au fost bine remunerați ca să facă acest pas riscant. Personal, niciodată n-am împărtășit această concluzie, chiar dacă după demisie unii dintre ei și-au îmbunătățit simțitor calitatea vieții lor și a urmașilor lor, neajungând nici azi prea fericiți, gândurile fiindu-le mereu apăsătoare… În R. Moldova nu există atâția bani care să echivaleze cu cele două decenii de după demisie pierdute în mișcarea noastră spre Reîntregire, spre civilizație și prosperare, pentru salvarea acestui fragment de națiune română din stânga Prutului. Ceilalți trei autodemiși nici după două decenii de la „enigmatica” lor demisie n-au scos un cuvânt, n-au făcut o explicație la temă. Dar se merită să mai așteptăm, cine știe… Păcat că cel mai onest dintre toți, A. Moșanu, n-a riscat până azi să scrie câteva sute de pagini de amintiri, măcar din perioada proclamării Independenței până la blestemata demisie a celor patru.

Cât îl privește pe V.Matei, acesta a semnat atunci declarația de demisie fără a clipi din ochi, n-a avut încotro, iar a doua zi a plecat într-o delegație oficială în Italia și tot drumul, tur-retur, se deranja, telefona, noaptea nu putea închide un ochi, sperând că Parlamentul nu-i va accepta demisia.

Mai bine de șase ani trecuseră de la acea demisie dar marele patriot român din Occident, Nicolae Lupan (Dumnezeu să-L odihnească, pe 25.01.2017 a încetat din viață) încă nu uitase de ea: „Мă face să aduc încă о dată pe tapet numele vulpoiului Piotr Lucinski din interviul lui Valeriu Matei din „România Mare” de la 23 Iulie ’99 în care se plânge, cu un fel de lacrimi de crocodil, de autoritarismul amintitului vulpoi. Numai că, fără să vreau, gândul mă duce la nesăbuința cu care Alexandru Moșanu, pe atunci președinte al parlamentului de la Chișinău, Valeriu Matei, Vasile Nedelciuc, Ion Hadârcă, deputați, și-au dat, „precipitat” (!), demisia din posturile pe care le ocupau (sic!). Sic, pentru că, la mintea pintenatului, un post părăsit nu гămâne niciodată gol. Anume în urma acelei nesăbuite demisii s-a văzut Piotr Kirilovici aburcat în scaunul de președinte al zisului legislativ de la Chișinău! Anume de atunci și рână în momentul când scriu aceste rânduri face el, Lucinski, porcăriile antiromânești pe care le face!

Cât despre Iurie Roșca și frontiștii lui care au votat pentru debarcarea lui „Mateicuță”, cum îl dezmierdam vreo șapte ani în urmă pe Valerică, crezându-1 оm de valoare națională, de mult nu mă mai miră virajele ambigui ale mai marelui creștin-democraților de la Chișinău…” (Citat integral din: Nicolae Lupan. Însemnări de desțărat. Editura Nistru, Bruxelles; Editura Semne București, 2001, p.212-213).

Etica lustrației…

Vasile Șoimaru: „I-aș ceda locul în Parlament finului de cununie al lui Plahotniuc dacă publică întreaga listă de trolli”

Autor: 

Rodica Mahu

 –

 12.12.2022 

Continuăm să publicăm răspunsuri la ancheta „Gazetei de Chișinău” ce vizează tema lustrației în societatea RM. În ediția de astăzi, la ancheta noastră răspunde deputatul Vasile Șoimaru, profesor universitar doctor…

…Înainte de a răspunde la întrebările adresate mie vreau să vă amintesc că în lume nu există niciun stat care nu s-ar folosi de-o armată, mai mare ori mai mică, de „turnători”, care, împreună cu organele oficiale de securitate, stau de veghe la securitatea statului lor…

La noi, însă, o parte din această armată a fost folosită nu pentru întărirea securității statului, stat care nici nu prea exista atunci, ci pentru securitatea regimului care a făcut milioane de crime odioase împotriva umanității sau, cum s-a mai întâmplat la noi, pentru a nu permite scoaterea la suprafață a minciunilor țariste, apoi și bolșevice cu privire la cele două limbi și națiuni diferite, pentru încercarea de a justifica cotropirea Basarabiei, și lupta cu toată puterea ca să lichideze din fașă orice embrion al deșteptării noastre naționale românești…

Este cunoscut faptul că noi, moldovenii, nici n-am fost cei mai mari și curajoși luptători cu imperiul sovietic pentru deșteptarea națională, așa cum s-a întâmplat în fostele republici sovietice baltice sau în Ucraina occidentală ș.a. Atunci când mergeau bieții noștri securiști la Moscova la întrunirile unionale ale KGB-ului central de pe Lubeanka, în primii ani de după „eliberare”, roșeau sărmanii pentru că erau criticați vehement pentru că nu erau capabili să descopere naționaliștii în rândurile populației băștinașe sau dacă, măcar, existau în genere, ca să fie urmăriți, ca mai apoi să le vină rândul să fie trași la răspundere pentru zisul naționalism, care însemna, de fapt, dezacordul cu teoria lui Stalin, Lazarev, Stati, privitor la existența a două limbi care, de fapt, era una și bună, limba noastră cea română…

În acest sens glumea un om serios pe tema securității noastre foarte naționale: Ca să nu mai fie învinuită la Centru de impotență, securitatea sovietică moldovenească, majoritatea fiind rusofonă, cică a creat un grupuleț de „naționaliști”, întinzându-le apoi o capcană și un arest pe potrivă, ca să poată declara la Lubeanka despre fapta lor eroică, antinaționalistă, ca să scape de rușinea de altădată…

Și se mai zice că atunci când a fost creată și când a activat Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, condusă de istoricul Gheorghe Cojocaru, în 02.2010, pusă la cale de interimarul Ghimpu, în procesul studierii dosarelor de la SIS au dispărut multe pagini din dosare sau chiar dosare întregi… Fapte care vor putea fi confirmate sau infirmate data viitoare, când va mai fi creată o astfel de comisie, să-i zicem convențional „Comisia Che Guevara”, de tânăra generație de politicieni…

Un membru din acea comisie, care a aterizat cu succes într-un pălățel la poalele Alpilor, încerca să-l apostrofeze pe net pe unul din criticii săi că, dacă nu va închide gura, va publica pagini despre el din dosarul descoperit la securitate care demonstrează ce poamă a fost în perioada sovietică.

Sau un alt membru al Comisiei Cojocaru, care avea la Lubeanka un cumnat în funcție de general KGB, amenința printr-un amic că va publica pagini kgb-iste din dosarele care acum se află… la Tiraspol!!!

Poate tot atunci vom afla și cauza adevărată și calitățile unuia din consilierii prezidențiali invitat printre primii la președinție tocmai din aparatul… Centrului Medical din inima Costiujenilor (în popor i se mai zice, pe nedrept, …„casa de nebuni”) din suburbia Chișinăului, împreună cu o Cărticică medicală voluminoasă (a celui care l-a invitat) din safeul secret al Centrului medical „Costiujeni”…

Acum să răspund la prima întrebare propriu-zisă:

–      Cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova?

O lege a lustrației a fost absolut necesară acum trei decenii, ceea ce s-a și încercat pe 13 februarie 1992, când 49 de deputați din Parlamentul Independenței (15 la sută din totalul lor, din care, printre primii, făcea parte și subsemnatul), au semnat o interpelare adresată ministrului securității naționale, Anatol Plugaru, în care se cerea să ni se prezinte și să fie publicată acea listă neagră sau, mai degrabă, roșie ca para focului, a celor care au „stukăcit” îndrăgostiții… de limba română și de alfabetul ei latin.

Pentru istoria noastră zbuciumată și durută niciodată nu va fi târziu să fie adoptată o Lege a lustrației. Numai că acum avem o problemă mai arzătoare privind Lustrația, care se numește Lustrația Trollilor lui Plahotniuc, Dodon, Șor ș.a., care ridică sume mari de la patroni ca să atace pe rețelele de socializare guvernarea PAS și pe Președinta Maia Sandu… Unii dintre ei și-au ridicat palate, ce-i drept nefinisate, pentru că a intervenit pe neașteptate… Moartea cea haină, alții, cu zeci de mii de dolari, au încercat să-și salveze de moartea inevitabilă urmașii foarte bolnavi…

Eu, dacă ar fi posibil, i-aș ceda locul în Parlament finului de cununie al lui Plahotniuc dacă publică întreaga listă de trolli care, prin activitatea lor, aduc mari pagube drumului spre integrarea noastră în UE!!!…

(Continuare în nr. următor)

Etica lustrației// Vasile Șoimaru: „I-aș ceda locul în Parlament finului de cununie al lui Plahotniuc dacă publică întreaga listă de trolli”

Vasile Șoimaru: „În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi”

Autor: 

Rodica Mahu

 –

 16.12.2022 

Etica lustrației// (Continuare din nr. trecut)

– Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

 Eu aș formula altfel întrebarea aceasta: Cât de arzătoare este realizarea unui proces al lustrației?, dar răspund la ambele întrebări. Nu-i nici arzătoare, nu-i nici reală. Și nu de aceea că generalul sovietic care v-a răspuns printre primii la întrebările Dvs. precum că „cei care au colaborat cu KGB sunt pensionari (Sic!!! – V.Ș.). Iar «garda tânără» de turnători și colaboratori KGB formează acum echipa de guvernanți, parlamentari… (Sic!!! – V.Ș.)”

Acest general curajos decât ar pune cititorilor macaroane pe urechi, mai bine și-ar aminti cum îl chema pe odiosul secretar II al CC-ului moldovenesc (eu i-am uitat numele), cel care l-a recomandat pe generalul curajos Centrului moscovit ca cel mai bun dintre cei mai buni candidați (самый послушный) la gradul militar de general, ca să fie un candidat de încredere, șef la DOSAAF-ul sovietic moldovenesc (sper că n-ați uitat cu ce se ocupa acest DOSAAF?), dar mai ales cui i-a poruncit acel odios secretar II să-i ticluiască caracteristica pentru acest grad militar cu ARGUMENTUL SUPREM că recomandatul este cel mai bun să conducă DOSAAF-ul, alcătuitorul caracteristicii fiind sănătos și azi, și mi se pare că și-a păstrat și-un exemplar de recomandare…

Dar să revin la lustrație, în urma căreia doar știința istorică va mai avea de câștigat, nu și scurtarea drumului nostru spre integrarea europeană sau, direct, spre România Reîntregită… În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi din care fac parte nu doar „comentatorii” facebook-iști, ci și comentatorii politici sau economici pe la anumite TV-uri pe care le privesc mai mult vorbitorii de limbă rusă și mancurții noștri naționali (îi cunoașteți sau doriți să le zic eu pe nume???…), politicienii obraznici, bine plătiți de Plaha, Platon, Dodon, Șor, din banii furați tot de la noi și care îi atacă pe conducătorii de azi ai R. Moldova, care sincer muncesc din greu ca să se întâmple MINUNEA INTEGRĂRII pe care majoritatea moldovenilor o așteaptă cu răbdare…

Am observat (poate și dvs.) că cel mai mult se interesează de Lustrație scriitorul Dumitru Crudu care acum niște ani a alcătuit și el o anchetă asemănătoare și tot încearcă insistent să obțină răspunsuri la întrebările ei… M-a rugat și pe mine să-i răspund la ele după ce i-a răspuns regretatul jurnalist Vlad Pohilă…

I-am promis și eu să-i răspund, a doua zi după ce îi va răspunde la ele Valeriu Matei… Crudu mi-a zis că aleargă după el de luni de zile, dar în zadar: nu a găsit timp și voință să răspundă cinstit la ele… Eram convins că așa se și va întâmpla… Iată de ce am hotărât să vă răspund vouă la întrebările de azi.

Între timp, după ce m-am documentat mai mult despre acești doi scriitori, am înțeles ce și cum se întâmplă cu ei… care, ambii au fost trimiși cu anumite scopuri la Tbilisi exact când au avut loc tragicele și sângeroasele evenimente din Georgia în aprilie 1989 (vă mai aduceți aminte de masacrul sângeros de la protestele georgienilor de la Tbilisi, din 11 aprilie 1989, la care au fost împușcate sau strivite de șenilele tancurilor rusești 20 de persoane,  sau de acțiunea sângeroasă de la Baku, din 19 ianuarie 1990, după care au fost numărați 125 de morți. Timp de o săptămână, între 12 și 20 ianuarie 1991, a urmat asediul televiziunii din Vilnius, unde au fost uciși 14 oameni, dar și evenimentele de la Riga la care au murit cinci protestatari). Ce au căutat acești doi scriitori la Baia de sânge din Tbilisi?… Întrebați-i pe ei! Dar și ei cunosc răspunsul!… Eu n-am uitat nici de basarabenii și basarabencele care s-au „grăbit” să ajungă printre primii, fără nicio frică, la… Revoluția Română de la Televiziunea… și ea Română, pe 22 decembrie 1989… la chemarea (?!) ambasadorului URSS de atunci, la București, Evgheni Tiajelnikov.

Unul din cei doi curajoși, după revenirea acasă, de la Tbilisi, a scris un roman în care l-am depistat ușor printre personaje pe cel de-al doilea erou al zilelor noastre, iar altul a scris și a publicat, în două numere la rând de „Literatura și Arta”, pagini care, probabil, au făcut parte mai întâi dintr-o dare de seamă ascunsă și azi, adresată unor oameni cu ochi albaștri… Mai ușor descifrabilă este cartea lui Crudu în care îl poți descifra ușor pe un personaj de-al nostru care a fost acolo cu Dumitru Crudu… Păcat că ziarul vostru se închide că tare frumoase interviuri ați face cu cei doi, dacă v-aș formula și eu câteva întrebări…

– În ce relație ați fost cu KGB? În domeniul Dvs. de activitate ce influență avea această structură odioasă?

 Relația mea cu EI a fost una binevoitoare. Nici eu nu i-am prea deranjat, aceasta fiind realitatea la facultatea noastră de economie, unde decan era un rusolingv, și noi, studenții, studiam în limba fratelui mai mare, pentru că nu existau prea mulți profesori cunoscători ai limbii române, și nici manuale de economie în română. Prima dată mi-au dat de înțeles despre aceasta la începutul lunii ianuarie 1979, când mă pregăteam să merg în SUA în componența Ansamblului folcloric de dansuri populare „Hora”, în care dansam de zece ani, care trebuia să facă parte dintr-un colectiv mai mare de 100 de artiști profesioniști din opt republici sovietice. Și numai noi, moldovenii, eram artiști-amatori, eu aveam 30 de ani, eram deja lector superior și doctor în economie la USM…

Dar iată câtă încredere aveau cei de la „planetariu” în mine: în ultima zi de repetiții la Chișinău au avut loc două momente care m-au pus rău de tot pe gânduri: am fost convocați și anunțați că nu eu voi fi conducătorul delegației moldovenești, chiar dacă conducătorul ansamblului m-a prevenit din timp că-mi va încredința „onoarea” aceasta și… culmea! soția mea, dansatoare și ea, nu va merge în acest turneu, de frica rămânerii noastre în SUA, chiar dacă acasă rămânea cu bunica fiica noastră de doi anișori… Conducător a fost numit altcineva, iar în calitate de dansatoare de dans popular moldovenesc au fost incluse, desigur, doar rusoaice, în care aveau mai mare încredere… Ca să nu mai zic de atenția pentru mine, în SUA, din partea reprezentantului securității din Krasnoiarsk, de unde era și principalul colectiv, Krasnoiarskii Ruskii Narodnîi Hor, echipa avea în componență mai bine de 100 de participanți… (Închipuiți-vă ce selecție de 100 de artiști a fost făcută atunci că n-a rămas niciunul în SUA…)

Mai târziu am avut de a face cu ei când lucram prodecan la economie și ei se interesau de starea academică a unor studenți pe care, cel mai probabil, îi doreau după absolvire în rândurile lor… Cea mai interesantă era activitatea lor vara, la admitere, unde am fost responsabil de două ori, iar ei mișunau pe acolo, îi căutau în liste pe evrei, germani și baptiști… Nu aveau încredere în ei pentru că erau… candidați la emigrare după absolvire!!!… M-am mirat mult când am văzut în PCRM-ul lui Voronin câțiva evrei de bază alături de lider, care în perioada sovietică îi urmărea să nu devină studenți la Drept sau la Istorie… Și tatăl lui Ilan Șor, Miron, n-a nimerit la Drept, ci doar la Selhozinstitut la Pomicultură și totuna, mai târziu, a părăsit URSS-ul în favoarea Pământului Făgăduinței, ca să-l plămădească acolo pe Illan, care după revenirea acasă a furat moldovenii de UN MILIARD DE DOLARI SUA …

Dar să vă răspund și la o întrebare pe care încă nu ați formulat-o pentru mine – dacă nu doresc, cumva, să mă adresez și eu, ca și unii, în instanță, ca să demonstrez că nu am colaborat cu securitatea și nu am avut statut de turnător la securitate și că nu am stukăcit pe nimeni din oamenii iubitori de limba română și alfabetul român?

Cum aș putea să ajung în așa un hal?… Cică unii au ajuns și la CEDO ca să-și demonstreze nevinovăția, că-i curat ca un prunc de cinci anișori… Cum ar putea fi în stare orice instanță cu așa cerință dacă niciuna din ele nu poate avea acces la arhiva secretă a securității sau la cea din Tiraspol, unde a ajuns arhiva MSN din bunăvoința regretatului ex-ministru Tudor Botnaru (pe care l-am votat la  funcția de ministru  în mai 1990) în timpul puciului din Moscova în august 1991?

Închipuiți-vă pentru o clipă că securitatea publică niște nume de turnători. Care va fi reacția miilor de angajați în această calitate de turnător, care sunt un sprijin real al securității de stat?…

Un exemplu antologic în acest sens e cel când o persoană s-a judecat și cică instanța i-a dat dreptate că niciodată n-a colaborat cu securitatea. Cum pot să cred această persoană dacă ea a fost în stare să prezinte germanilor o „spravkă” de evreu, care în perioada românească a suferit ca evreu din cauza regimului antonescian, iar în perioada sovietică – din cauza celui bolșevic? „Spravkă” pentru indemnizații de suferință în holocaust (deja din… generația a 4-a), și nu doar… Unii și palate și-au făcut acolo…

Decembrie 2022

(Alte informații la subiect veți citi la momentul oportun într-o carte de memorii, semnată de omul care a văzut și a înțeles multe în cele trei decenii și-n cele trei mandate ale sale de deputat în Parlamentul R. Moldova).

Vasile Șoimaru: „În calea integrării europene sau a celei românești, nu „stukacii” de ieri stau în cale, ci trollii de azi”

MUSTRAREA DE CONȘTIINȚĂ

Scrisoare deschisă domnului Mihai Cimpoi, critic literar, academician, ex-președinte al Uniunii scriitorilor din Republica Moldova

Textul acesta n-ar fi apărut, dacă dumneata n-ai fi publicat exact acum o lună, pe 24 decembrie 2022, o scrisoare deschisă adresată Președinției Republicii Moldova. Chiar din primele rânduri te lamentezi că au apelat la această instituție și alți academicieni, însă structura în cauză a făcut abstracție de scrisorile lor. Preocuparea cea mare a acestora este situația deplorabilă din domeniul științei și cercetării, adică a tot ce ține de activitatea Academiei de Științe a Republicii Moldova (AȘM). După ce aduci exemple concrete, precum ar fi trecerea Institutelor Științifice academice în cadrul Universităților sau situația în care a ajuns Arhiva de Folclor, dumneata reproșezi că „ceea ce nu au reușit comuniștii iată că o fac „ai noștri” cu nepăsare și bună știință”. E cel puțin ciudată logica unui filosof al culturii care pune astăzi pe umerii „alor noștri” dezastrul în care a ajuns domeniul științei și cercetării. Taci însă despre cele spuse mai devreme de un coleg de-al dumitale într-o altă scrisoare, deschisă și ea, din 11 martie 2022, adresată nu doar Președinției, ci și Guvernului, și Parlamentului. Autorul ei, academicianul Valeriu Pasat, pune următoarea diagnoză acestui fenomen pe care un filosof al culturi îl aburcă altora în cârcă: „(…)Decăderea instituției academice a fost generată de degradarea morală, etică, ținuta civică precară și juridică survenită din interior”. În comparație cu dumneata, priceput în aluzii, că Maia Sandu nu dorește să se implice în repararea celor comise de-a lungul anilor de către cei care au condus AȘM, colegul dumitale consideră că redresarea situației ar trebui să pornească tot „din interior”, având în acest sens chiar și 12 propuneri, printre ele „și reformarea AȘM după modelul Academiei Române”. După toate astea să nu ai dumneata niciun zvâcnet al mustrării de conștiință?

Mai ai în scrisoarea dumitale și un moment de subtilă ipocrizie, atunci când te lamentezi că „procedura de acordare a Premiilor Naționale a devenit o caricatură, fără ca membrii Comisiei să studieze și să cunoască ceea ce premiază și fără discuții publice”. Dar cine oare pune în fiecare an umărul ca să urce pe soclu această umflată „caricatură”? E de-a dreptul hilar faptul că dumneata semnezi în fiecare an câte 3-4 recomandări la Premiul Național în domeniul literaturii, făcând abstracție de propunerea Consiliului Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al cărui membru ești dintotdeauna. Cum să se descurce membrii Comisiei de Stat, când un filosof al culturii, membru al AȘM și al Academiei Române, eminescolog etc., etc. propune la Premiul Național fără niciun discernământ, pe lângă autori de valoare, și pe unii ale căror compuneri un profesor de liceu le-ar evalua cel mult cu o notă de trecere?! Cum rămâne în acest caz cu criteriile dumitale valorice care, în consecință, ar trebui să-ți genereze evidente mustrări de conștiință?

Să nu te fi mustrat conștiința nici după ce ai contestat în instanțele de judecată rezultatele votării Adunării Generale a USM din 29 octombrie 2010, când colegii dumitale l-au ales pe Arcadie Suceveanu în funcția de președinte al USM, el fiindu-ți contracandidat, dar și adjunct timp de 20 de ani? Ai insistat în această aberantă acțiune până când, după trei ani de stupidă hărțuială a colegilor, Curtea Supremă de Justiție a decis că nu ai dreptate! Ca să-ți oblojești orgoliul și trufia afectate, ai semnat și publicat pe Facebook, la 17 mai 2016, o declarație prin care accepți titlul de președinte de onoare al altei Asociații de creație cu pretențioasa denumire „Uniunea Scriitorilor Europeni”, de parcă noi, ceilalți, am fi fost din Antarctica sau Australia. La scurtă vreme, adulatorii dumitale te-au ajutat să înregistrezi și o fantomatică „Asociație Națională a Oamenilor de Creație din Republica Moldova”, pricopsindu-te și cu o ștampilă pe care o pui pe diverse scrisori, demersuri, recomandări. Din câte se vede, îți place nespus de mult această funcție, acceptând-o și pe cea de președinte al Consiliului academicienilor, una neprevăzută de Statutul instituției academice și inventată special pentru dumneata de șeful Academiei de Științe din Moldova pe care, deși se află nelegitim la cârma Academiei, îl susții în toate (de la colegul dumitale Vasile Bahnaru citire). Iar de la un timp academicianul peste academicieni Ion Tighineanu s-a pus pe scris și „versuri”, publicând vreo trei și în presa periodică. Astfel, nu se va mira nimeni, dacă peste un an-doi dumneata vei semna și pentru el o recomandare pentru Premiul Național în domeniul literaturii, să aibă membrii Comisiei de Stat ce „studia” și cum „organiza discuții publice a operelor pe care le premiază”. În sfârșit, se pare că ți-ai tămăduit întrucâtva orgoliul rănit, dar cum rămâne, totuși, cu mustrările de conștiință?

Este de neînțeles cât de orgolios și de răzbunător poate fi omul care a reeditat vreo zece ediții ale lucrării care l-a consacrat, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, iar, de pildă, regretatul poet Vasile Nedelescu (1951 – 2016) nici măcar la indicele de nume să nu fie pomenit. Să ignori intenționat un autor cu nouă volume de poezie, membru al USM, cu o carte publicată și la Editura „Molodaia gvardia” din Moscova, prefațată chiar de dumneata, demonstrează ceva, dar nu insist să precizez ce anume. Să fie gestul dumitale o consecință a faptului că, fire aprinsă și directă, Vasile Nedelescu a glumit nereușit pe seama titlului dumitale de academician? Cum poate fi explicată o asemenea atitudine față de fostul dumitale coleg din aparatul administrativ al USM?! Chiar admite filosofia culturii, al cărei exponent și slujitor ești, o asemenea abordare, fără ca ea să genereze vreun zvâcnet al mustrării de conștiință?

Însă cea mai mare remușcare criticul literar și dublul academician ar fi firesc s-o aibă pentru risipirea fostului patrimoniu al confraților de condei care s-a numit Casa de creație a scriitorilor „Alexandru Donici”, situată în codrii Orheiului. Scriitorii știu că acest Complex de creație și odihnă a fost construit și dat în exploatare în octombrie 1990 de Fondul literar, organizație scriitoricească de tip sindical cu propriul statut și conducere autonomă, fiind la acea vreme în subordinea USM. În Actul Comisiei de Stat pentru recepția lucrărilor de construcție este fixat și costul acestei instituții în mărime de 3,7 milioane de ruble, care includea „Blocul principal” cu trei etaje și 40 de apartamente a câte două odăi fiecare, mobilate cu tot strictul necesar, „Sală de cinema” pentru 80 de locuri, „Bloc alimentar” (sală de mese, bar, bucătărie, depozit pentru alimente și două instalații frigorifice), cinci „Vile” a câte trei apartamente cu două odăi, „Saună”, „Stație de epurare”, „Depozit”, opt „Garaje”, „Seră” (suprafața de 600 m. p.), „Cazangerie”, „Cămin” cu 28 de camere pentru angajații Complexului, „Turn de apă”, ”Iaz”, „Șapte unități de transport”. Iar când ai insistat în aprilie 1996 ca Fondul literar să predea Casa de creație în administrarea dumitale directă, valoarea ei constituia deja 1,9 milioane lei. Chiar ai crezut atunci celor care te încântau că ești cel mai mare critic, istoric și cercetător literar contemporan din spațiul românesc, sugerându-ți că vei fi la fel de redutabil și în postura de manager? De îndată ce ți-ai asumat această funcție, argumentând că, în ultima instanță, ești unicul responsabil de întreaga activitate a USM, ai pornit a căuta variante de închiriere a Casei de creație, crezând că această soluție este unica posibilitate de a păstra în integritate patrimoniul scriitoricesc. Atunci era una din oportunități, însă cei cinci chiriași, care s-au succedat până-n 2006, au realizat imediat cât de „competent” ești în chestiuni de administrare și au sustras tot ce și-au dorit și au putut, ruinând treptat acest patrimoniu național, ultimul escroc încercând chiar să deposedeze Uniunea Scriitorilor din Moldova de acest patrimoniu, în 2012.

PAS afirma în alegerile parlamentare că principalul său obiectiv este eradicarea corupției și mai există speranța că organele abilitate se vor ocupa nu doar de miliardele de dolari cu care s-au pricopsit escrocii noștri, dar și de milioanele de lei furate de la USM. Deocamdată, dumneata afirmi, de câte ori ai ocazia, că vina pentru dispariția Casei de creație o poartă Fondul literar și conducerea acestuia. La onorabila dumitale vârstă, când rămâi singur, fiind conștient că din imensul patrimoniu al scriitorilor s-a ales praful și pulberea, oare nu te găsește vreo adiere a mustrărilor de conștiință? De altfel, mai sunt și multe alte motive, care nu încap în această scrisoare deschisă, de a avea remușcări, însă orgoliul dumitale și convingerea că ești infailibil sunt atât de mari, încât nu-ți permit să-ți faci mea culpa pentru imensul deserviciu adus comunității scriitoricești. Sau, poate, dumneata te consideri o zeitate și te conduci doar de dictonul latin „Quod licet Jovi, non licet bovi”, adică „Ceea ce este îngăduit lui Jupiter, nu-i este permis boului”? Un creștin adevărat știe că orgoliul este cel mai mare păcat al omului, iar atitudinea dumitale față de cei care nu te adulează demonstrează că faci parte mai degrabă din cohorta ateiștilor consacrați.

Nicolae RUSU, membru al USM

OPINIA Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în „cazul” Mircea Vulcănescu

1 Votes

De obicei, regimurile dictatoriale așază între primele lor gesturi de autoritate epurarea culturii de elementele neconforme, de personalitățile cu opinii diferite, iar pentru aceasta recurg la metode precum dărâmarea de statui, rebotezarea unor străzi, interzicerea cărților și arderea lor în public.

Procedeul este ademenitor, însă, și pentru anumiți intelectuali democrați care nu acceptă decât teoretic pluralismul opiniilor, scrie Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

Iar astăzi, odată cu afirmarea neomarxiștilor, a „progresiștilor” și a adepților „culturii anulate/ anihilate” („Cancel Culture”), actul negării unor personalități din trecut care au avut alte atitudini decât cele actuale dominante este tot mai des întâlnit în unele cercuri contemporane.

Astfel, au fost condamnați Aristotel (care afirmase că sclavul este „o unealtă vorbitoare”), Shakespeare (pentru „cultivarea violenței”, pentru viziunea sa în „Neguțătorul din Veneția” etc.), Cervantes (pentru că și-a însușit bunuri publice sau pentru că a admis comerțul cu sclavi), Cristofor Columb (pentru că a omorât indigeni în Cuba), mulți președinți americani (proprietari de sclavi și ucigași de amerindieni), de curând răposatul papă Benedict al XVI-lea (pentru aderarea la organizația tineretului hitlerist și pentru înrolarea în armata germană în Al Doilea Război Mondial)…

Nici Nelson Mandela nu a scăpat fiindcă, într-un interviu, l-a făcut pe Fidel Castro model întru respectarea drepturilor omului și pentru că a opinat pentru returnarea de către statul Israel către arabi a teritoriilor „anexate” (Cisiordania, Fâșia Gaza, Înălțimile Golan).

Unii dintre cei menționați și mulți alții vor fi greșit, evident, alții au greșit doar în mințile unora dintre noi, ei exprimând, de fapt, puncte de vedere proprii ori concepții morale ale epocilor în care au trăit.

„A greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este drăcesc”. Însă chiar și greșelile unor mari creatori, ale unor mari personalități nu sunt întotdeauna motive pentru ca aceștia să sufere „damnatio memoriae”.

Nu ne alegem noi, oamenii, epocile în care trăim

Au fost multe personalități cu putere de decizie și cu manifestări reprobabile, personalități care s-au pus în serviciul unor forțe condamnate de istorie. Cei mai mulți au plătit pentru faptele lor. dar faptele trebuie cântărite în fiecare caz în parte cu mult discernământ. Alte personalități au participat la viața publică pentru că au trebuit să trăiască, să-și întrețină familiile sau să împiedice agravarea răului.

Nu ne alegem noi, oamenii, epocile în care trăim. În anii celui de-Al Doilea Mondial și în perioada premergătoare acestuia, era foarte dificil, inclusiv pentru mințile cele mai luminate, să aprecieze care pericol era mai mare, cel hitlerist sau cel stalinist (comunist).

Mulți români au sperat că alianța cu Germania va cruța România de ororile „dictaturii proletariatului”, care ciuntise România, care ucisese pe teritoriul U.R.S.S. milioane de oameni, inclusiv foarte mulți evrei. Istoria a voit ca regimurile fasciste de orice fel, generatoare ale Holocaustului și ale altor orori, să fie condamnate de justiția umană și de istorie.

Viața s-a dus, este perisabilă, pe când opera rămâne

Noi am rămas în partea de lume dominată de regimurile comuniste. Mari scriitori, artiști plastici, compozitori, interpreți au trăit și au creat în timpul dictaturilor de extremă dreaptă. Nu au fost cu toții perfecți, nici luptători în rezistență și nici eroi, dar au lăsat în urmă creații valoroase, cu mesaje generoase pentru viitor. Cei care nu au devenit cu adevărat criminali de război merită soarta oricărui intelectual de marcă: recunoașterea, aprecierea și popularizarea operelor și personalităților lor.

Mulți analiști spun că posteritatea îi prețuiește pe marii creatori pentru opera lor, nu pentru viața lor (care poate să fie plină de greșeli). Viața s-a dus, a fost perisabilă, pe când opera rămâne. Pe de altă parte, nu este etic ca cele două aspecte – viața ți opera – să fie complet despărțite. Ele interferă prin mii de fire și se completează și determină adesea una pe alta.

Într-o astfel de situație se află Mircea Vulcănescu, funcționar de rangul al doilea în aparatul de stat al României interbelice și în acela din timpul guvernării lui Ion Antonescu.

Victoria Națiunilor Unite – concret, în cazul României, a Uniunii Sovietice – l-a adus pe banca acuzaților, ca pe toți înalții funcționari și oameni politici ai epocii dintre cele două războaie mondiale și din anii 1940-1944. Și-a sfârșit viața tragic, în închisoare, la 48 de ani.

Mai ales din cauza ignoranței, a tendinței de a judeca trecutul după anumite concepții de astăzi, a tratării în bloc a unor situații diferite și chiar a răutății, „cazul” Mircea Vulcănescu revine din când în când în atenția unei părți a opiniei publice.

Condamnările pronunțate sub un regim sovietic și „dictatură a proletariatului”, ar trebui considerate de plano nule și neavenite,

„Deciziunile” din anii 1946 și 1948 ale Curții de Apel București și, respectiv, ale Înaltei Curți de Casație, prin care Mircea Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de temniță grea, au fost luate în baza unei legi de pedepsire a criminalilor de război. Procesul a fost unul colectiv și s-a desfășurat în temeiul „justiției populare” de inspirație stalinistă. Totul a decurs în condițiile aservirii complete a aparatului de justiție față de ocupantul sovietic și în prezența trupelor sovietice.

În acei ani, toți intelectualii români care avuseseră poziții în aparatul de stat din perioada interbelică și din anii războiului mondial erau declarați „burghezi”, „fasciști”, „hitleriști”, „dușmani ai poporului”, „dușmani ai U.R.S.S.” etc. Protagonistul nostru a fost acuzat de „militare pentru hitlerism“, de permiterea intrării armatelor germane în țară, de declararea și continuarea războiului contra U.R.S.S. Or, în niciuna dintre aceste situații (devenite capete de acuzare), Mircea Vulcănescu nu a avut putere de decizie ori responsabilitate.

Prin urmare, condamnările pronunțate atunci, sub un regim sovietic, de „dictatură a proletariatului”, ar trebui considerate de plano nule și neavenite (anulate) și procedat de la caz la caz, printr-o reanalizare a fiecărui dosar în parte. În 2016, Curtea de Apel București nu a confirmat sentința de condamnare a lui Mircea Vulcănescu din 1948, acuzând „încălcarea principiilor de drept” și „lipsa de echitate a procedurilor” justiției în acei ani de după război.

Mircea Vulcănescu refuză să voteze noua Constituție. Simultan, și și-a înaintat demisia din funcția de director al Datoriei Publice

Dar să reluăm faptele din epocă. Despre funcționarul public Mircea Vulcănescu știm cu precizie că n-a fost membru al niciunui partid politic. Mai știm, de asemenea, că Vulcănescu, din postura de director general al Vămilor, îl refuza în 1936 pe Nae Ionescu, filosoful, care-i cerea scutiri de taxe vamale pentru un automobil.

Motivul refuzului era etica profesională. Din poziția de director al Datoriei Publice, Vulcănescu refuza să voteze în 1938 Constituția lui Carol al II-lea. Aceasta reintroducea pedeapsa cu moartea, un principiu respins de teologul și filosoful Mircea Vulcănescu.

Drept urmare, în ziua votării Constituției, acesta l-a anunțat pe superiorul său, Ministrul de Finanțe Mircea Cancicov, că refuză să voteze noua Constituție. Simultan, și-a înaintat demisia din funcția de director al Datoriei Publice.

Mircea Vulcănescu ar fi dorit să lupte pe front împotriva Uniunii Sovietice

Pentru că demisia a fost respinsă de Carol al II-lea, Mircea Vulcănescu a rămas în funcție. El a fost acuzat de antisemitism, pentru acte comise ca subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în timpul guvernării Antonescu, un post pe care l-a acceptat cu greu, pentru că ar fi dorit să lupte pe front împotriva Uniunii Sovietice.

E limpede că etica istorismului resemnării (formulată de el) și comportamentul exemplar de funcționar public a lui Mircea Vulcănescu de dinainte de 1941 nu pot exclude practicile pentru care este acuzat de antisemitism. Cu toate acestea, tocmai etica istorismului resemnării și tocmai comportamentul exemplar de funcționar public ale lui Mircea Vulcănescu de dinainte de 1941 reclamă o cercetare atentă a practicilor pentru care acesta este acuzat de antisemitism. Acest lucru este necesar pentru a se stabili clar responsabilitatea politică a funcționarului Mircea Vulcănescu.

Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului

Ca teolog și filosof, Mircea Vulcănescu nu a fost antisemit. După cum notează Gabriel Andreescu în articolul său („Câtă ideologie, câtă cunoaștere în cazul Mircea Vulcănescu“?, în „Observatorul Cultural”, 21.07.2017), instanțele care s-au succedat nu au reușit să-i găsească nici o responsabilitate personală. „Din fericire, dosarele de la CNSAS ne oferă astăzi accesul la avatarurile acestui proces și putem face, astfel, aprecieri în completă cunoștință de cauză. După circa o jumătate de an de la începerea anchetei, la 19 septembrie 1946, Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului”. 

Participarea lui Mircea Vulcănescu la ședințele Consiliilor de Miniștri, în calitate de subsecretar de stat, nu constituie o vinovăție, căci: „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărâte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat”. Cu atât mai puțin poate fi incriminată intervenția lui Mircea Vulcănescu „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce îi fusese răpită de legile rasiale anterioare”.

Mircea Vulcănescu a apărat cu competență și îndârjire interesele românești

În ce privește acuzațiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărând cu competență și îndârjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini (Arhiva C.N.S.A.S., Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255)”. În ciuda acestei hotărâri de închidere a cazului, deși nu a fost depus vreun recurs în timpul legal, Curtea de Apel București a reluat procesul. Mărturii în favoarea lui Mircea Vulcănescu au depus atunci o serie de personalități precum Dimitrie Gusti, Eugen Bălan, Vasile Băncilă, Eugen Cristescu, Henry H. Stahl.

„Trebuie spus că Vulcănescu nu a fost în niciun fel antisemit”

Acuzațiile aduse lui Mircea Vulcănescu în chestiunea evreiască sunt, în special, indirecte, adică țin de faptul că a girat, prin prezența sa, dar și prin declarații, o serie de decizii politice împotriva populației evreiești.

În martie 1941, se pronunță în problema exproprierii bunurilor evreiești: comentează criteriile de identificare ca „evreu”; emite opinii în cazul măsurilor de „românizare a economiei”; se implică prin declarații în privința taxelor pe care evreii trebuiau să le plătească în locul serviciului militar.

Ceea ce trebui observat este că toate aceste chestiuni nu sunt decizii luate de către funcționarul public Mircea Vulcănescu, ci doar intervenții, mai degrabă tehnice, în chestiuni decise dincolo de competența sa explicită. Mircea Vulcănescu s-a pronunțat în urma unor decizii deja luate și pe care nu le putea bloca, sau a dus la îndeplinire aceste decizii.

Rămâne chestiunea girării prin prezență, cu toate nuanțele care decurg de aici, și a îndeplinirii acestor măsuri, în calitatea pe care o avea în Ministerul Economiei.

Jean Ancel, unul dintre istoricii „Holocaustului românesc”, acuzator de altfel la adresa activității sale în guvernul Antonescu, notează: „Trebuie spus că Vulcănescu nu a fost în niciun fel antisemit”.

Ecourile creației lui Mircea Vulcănescu s-au resimțit în cadrul filosofic european

Mircea Vulcănescu este considerat filosoful și economistul Școlii Sociologice de la București, fiind ancorat profund în peisajul filosofic european. Are contribuții esențiale în „dimensiunea românească a existenței”, cu formule noi precum „personalismul teofanic”, „calapoadele de gând”, „ispitele active”, „reacțiunile tipice” ale comunității culturale românești. S-a raportat mereu la „metafizica creștină”, a studiat filosofia morală engleză din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, etica lui Kant, filosofia lui Freud. Ecourile creației sale s-au resimțit în cadrul filosofic european. Merită subliniată contribuția lui Mircea Vulcănescu la un creionarea unui model etic pe care l-a denumit istorismul resemnării.

În esență, era vorba despre un model valoric și comportamental adresat tinerilor, în special acelora din generația sa. Istorismul resemnării presupunea hotărârea tinerilor „de a asculta chemarea vremii, renunțând la ei înșiși și la autorealizarea lor, dacă trebuie, pentru a fi cu adevărat folositori altora”.

În mare, aceasta a fost filosofia de viață a lui Vulcănescu. Adică un ascetism intramundan de respirație ortodoxă, care ar fi putut schimba din interior, grație exemplului personal și excepțional, practicile patrimoniale din statele periferiale întemeiate de politicieni și de rubedeniile acestora. Monahismul administrativ imaginat de Vulcănescu contrasta puternic cu ascetismul intramundan weberian (al lui Max Weber), eficient în statele metropolitane întemeiate de militari.

Istorismul resemnării era complet diferit de „activismul disperării”, etica majorității tinerilor din perioada interbelică, după Vulcănescu. Aceștia căutau credințele la modă, spiritul de turmă și un șef căruia să i supună orbește. Etica istorismului resemnării, căutarea originalității, respingerea ideologiilor timpului și, nu în ultimul rând, individualismul implicat de această etică sunt tot atâtea ingrediente care i-ar fi putut spori reziliența filosofului Mircea Vulcănescu față de antisemitismul vremii. În concluzie, Mircea Vulcănescu este o personalitate marcantă a culturii românești din secolul al XX-lea.

Numele lui Mircea Vulcănescu nu se cuvine să fie supus niciunei cenzuri

Mircea Vulcănescu a trăit și acționat într-o societate discriminatorie, în cadrul căreia s-a practicat în mod categoric antisemitismul. Filosoful s-a înscris în angrenajul acestei societăți și a participat indirect, a fost martor la luarea unor decizii odioase, condamnate de istorie. Dar nu ne alegem noi epocile în care trăim. Mircea Vulcănescu nu a luat în mod nemijlocit, din proprie inițiativă, decizii care să se poată înscrie în ceea ce justiția numește „infracțiuni de genocid contra umanității” și „crime de război”.

Nu a fost condamnat vreodată de „Tribunalul Poporului” și nici nu a primit stigmatul de „criminal de război”. Personalitatea aflată în atenție nu a făcut parte din vreo organizație de tip fascist sau legionar. În consecință, Mircea Vulcănescu rămâne o figură luminoasă a patrimoniului culturii românești, iar numele său nu se cuvine să fie supus niciunei cenzuri.

Notă: Pentru referințe, surse bibliografice și arhive, a se vedea „Fapte, mituri și controverse în cazul Mircea Vulcănescu”, în „Observator Cultural”, Nr. 1139, 14-20 decembrie 2022, pp. 18-19 (Interviu cu dl Ionuț Butoi, realizat de Valentin Ajder). Vezi și Ionuț Butoi, „Mircea Vulcănescu după 23 august 1944: o dare de seamă”, publicat în volumul colectiv „Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala gustiană după 23 august 1944”, coordonat de Zoltán Rostás și apărut la Cartier (2021), precum și documentele procesului din 1948 de la CNSAS, editate de Dora Mezdrea și apărute la Eikon („Nae Ionescu și discipolii săi în Arhivele Securității”, volumul al V-lea: Mircea Vulcănescu, 2013). A se vedea și jurnalul Mărgăritei-Ioana Vulcănescu, „Pagini de jurnal. 1946-1948”, apărut recent tot la Editura Eikon (2022).

Pentru o biografie pe scurt a lui Mircea Vulcănescu, a se vedea: https://www.cooperativag.ro/mircea-vulcanescu-biografie-de-lucru

OPINIA Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în „cazul” Mircea Vulcănescu

50 DE ANI DE LA ISTORICUL TURNEU ÎN ELVEȚIA AL ANSAMBLULUI FOLCLORIC DE DANSURI POPULARE „HORA” („Alunelul”), DECEMBRIE 1972. Conducător artistic-Ion BAZATIN.

Astăzi, mi-am amintit de o minune a vieții mele care s-a produs acum exact o jumătate de secol, în decembrie 1972. Ansablului HORA al Casei de cultură a r-nului Frunze din Chișinău, din care făceam parte și eu (aveam 23 de ani și eram asistent universitar la Facultatea de economie a Politehnicii lui Sergiu Rădăuțan), dar și viitoarea mea consoartă.

Era pentru prima dată când în Elveția pleca un colectiv de artiști amatori din RSS Moldovenească. La Chișinău toți tremurau de frică să nu rămână cineva prin bogatele și frumoasele cantoane ale Elveției… Atât de important turneu încât am fost nevoiți să lungim drumul la Geneva prin …Moscova, pe la Comitetul Central al PKUS, la secretarul CC pentru politica externă, Poliakov (sper că nu greșesc), cel care ne-a „instruit” împreună cu alte câteva persoane despre cum să ne comportăm și cum să lăudăm cât de bine o ducem noi în „mărețul URSS”, dar mai ales ce si cum să vorbim cu prietenii și colegii după revenirea dintr-o țară doar „aparent prosperă” ca Elveția ș.a.m.d.

Dar conducător ne-a fost nimeni altul decât legendarul (după Independență!) secretar al II-lea al organizației municipale PKM Chișinău, Teodor Teodorovici Șandrovschi. DA!, DA!, anume acel Șandrovschi numele căruia a devenit foarte popular când istoricul Anton Moraru a descoperit în Arhiva CC-ului o LISTĂ DE POMINĂ, în care au nimerit zeci de oameni de cultură care chipurile au fost turnătorii securității în diferite colective de la noi, listă care a făcut și continuă să facă mare zarvă în cercurile politice…

Multe le înțeleg dar nu înțeleg de ce alcătuitorii acelei liste renumite i-au dat denumirea de LISTA LUI ȘANDROVSCHI???… Nu cred s-o fi făcut Șandrovschi, dar pentru că el ultimii ani de viață a fost unul din responsabilii Ministerului Securității Naționale, iar lista cu numele său a apărut când nu mai era în viață, „tovarășii” elaboratori i-au înveșnicit numele prin această metodă…

Dar să vă explic de ce l-am prețuit mult pe acest minunat om: lucrând la MSN el a făcut un bine la deschiderea ASEM-ului lui Paul Bran, organizând, în 1992, în ASEM, prima clasă de calculatoare din cele trecute ilegal prin vama Leușeni… Dar mai memorabil a fost binele făcut de Șandrovschi atunci când am aterizat după Elveția în aeroportul ȘEREMETIEVO din Moscova: vameșii sovietici ne-au controlat prin toate ascunzișurile noastre scoțind la iveală, aproape la toți băieții, pixurile cu imagini cu fete japoneze îmbrăcate sumar…  Ne-au făcut câte un act în care scria negru pe alb, că ne-au deposedat de pixurile care conțineau „antihudojestvennoie proizvedenie”… Despre aceste acte conducătorul trebuia să raporteze pe la toate instituțiile unde învățau sau lucrau artiștii noștri… Greu de zis ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă Șandrovschi ar fi informat conducerea Politehnicii, bunăoară: Nu mai ajungeam eu în anul următor, 1973, la aspirantura Institutului de finanțe și economie din Leningrad!!! Am reușit după 20 de ani, în 1992,  la ASEM, să-i mulțumesc lui Teodor Teodorovici Șandrovschi că nu m-a trădat la conducerea de atunci a Politehnicii, iar el mi-a zis că nu numai pe mine nu m-a „stucăcit” ci și pe ceilalți dansatori și muzicanți din orchestră… Într-adevăr așa a fost!!! Și cum să nu-ți amintești cu un cuvânt de bine despre acest minunat om care ți-a făcut un mare bine …nefăcându-ți un mic rău?…

V.Ș.,Decembrie, 1972- 2022.    

O NEAȘTEPTATĂ DESCOPERIRE PE NET!!!…
Prima emisiune TV (Pro TV-București) despre Monografia etnofotografică ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI ÎN IMAGINI de acum 14 ani, din iunie 2008. După care au mai fost multe emisiuni și foarte multe (peste 50!!!) cronici, recenzii și …Premiul Academiei Române, în anul 2015, pentru ediția a 2-a a Monografiei date!!! Să mai zică cineva că am alergat prin lume degeaba cheltuind banii din bugetul familiei și niciun schwanz de la ICR!!!…

 
Vasile SOIMARU la emisiunea Parte de carte cu Cristian TABĂRĂ „Românii din Jurul ROMÎNIEI” 23.06.08

Printre zecile de români pe care i-am întâlnit în vara anului 2010 în Kazahstan am avut norocul să descopăr unul mai deosebit, ieșit din comun, un nebănuit poet român basarabean, ajuns la vârsta de 75 de ani, să-i trec pragul locuinţei sale de la periferia oraşului-minier Karaganda, să-i admir bogata sa bibliotecă de circa 3000 de volume, majoritatea româneşti…

Simion Plămădeală s-a născut la 23 octombrie 1935 în satul Grinăuţi, de pe malul drept al Răutului, în judeţul Bălţi al României, în familia ţăranilor Plămădeală Gheorghe şi Maria (n. Frecăuţanu).

La şcoala primară din localitatea de baştină a mers în anul 1942 pe care n-a terminat-o din cauza reocupaţiei sovietice a Basarabiei, fiind nevoit în toamna anului 1944, după „eliberare”, să meargă din nou în clasa întâi. Şcoala de şapte clase din satul natal a absolvit-o în vara anului 1951, continuând studiile la şcoala medie din satul vecin Pelinia, pe care a absolvit-o în vara anului 1954. În acelaşi an a fost admis la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, secţia de limbă şi literatură moldovenească. A fost coleg de promoţie cu mulţi înaintaşi din generaţia de aur a Basarabiei ocupate: Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, Petru Dudnic, Liviu Deleanu, Victor Teleucă, Mircea Druc, Anatol Ciocanu, Spiridon Vangheli (cu ultimul fiind şi consătean).

Dar, n-a ajuns Simion Plămădeală să susţină examenele de licenţă, fiind înspăimântat de perspectiva predării limbii şi literaturii ruse într-o şcoală românească dintr-un sat de pe malul basarabean al Prutului, unde fusese repartizat la serviciu în primăvara anului 1959, chiar dacă studiase cinci ani de zile filologia română  în straie ruseşti, străine… S-a luat de mână cu bunul său prieten Petru Dudnic, şi el poet, şi au plecat pentru totdeauna la ţelina lui Nikita

Hruşciov în Kazahstan, ca mai apoi să coboare în minele de cărbuni pentru 30 de ani, până la pensie, muncind în condiţii nocive de tot, văzând cu ochii proprii colegi şi prieteni morţi în explozii subterane, dar… unde se plătea mai bine.

Buna şi iubita sa mamă, la plecare, i-a zis: “Cât ai să trăieşti, fiule, oriunde ai să fii, să rămâi om şi român. Niciodată să nu spui că eşti moldovean sau basarabean, cum vor ei…”

Şi, fiul, s-a ţinut de cuvânt. În tot acest răstimp Simion Plămădeală a scris sute, poate chiar mii, de poezii în limba maternă şi în grafia latină, care arată că nu şi-a trădat niciodată sfânta lui Patrie – limba română. Iată câteva titluri ale poeziilor sale, grăitoare în acest sens: Noi şi ei, cotropitorii; Un vifor de durere prin inima mea trece; Cu deznădejdea am trăit; Am sufe-

rit gândind mereu; Apusul meu însângerat; Veni-va ziua cea din urmă; În hăul negrului mormânt; Răutul copilăriei mele; Din frumuseţea ta, Moldovă; Are inimă şi floarea; Mi-e dor de-o dulce româncuţă; De n-ar fi în lume doine; O dulce limbă românească…

Poeziile lui Simion Plămădeală au fost publicate în presa periodică cum ar fi:  Industrialnaia Karaganda  şi Naşa Iarmarka  din Kazahstan, în ziarul românilor din Montreal, Canada, Pagini româneşti, în Flacăra lui Adrian Păunescu, precum şi în culegerea de versuri ale poeţilor din Karaganda Skvozi nasloenia let (2009) ş. a. De-o carte aparte, însă, n-a avut norocul să-i fie publicată, chiar dacă, promisiuni a avut… De aceea, văzând în biblioteca sa teancul de foi cu poeziile lui, am decis să caut, în cele două capitale românești, Chişinău și Bucureşti, posibilităţi pentru a-i face autorului o frumoasă şi merituoasă surpriză în toamna anului 2010, la cea de a 75-a aniversare de la naştere. Acest minunat om, român, patriot şi poet, a meritat din plin acest efort al nostru pentru a-i tipări o primă carte în primii 75 de ani de viaţă?…

Și, pentru că, această minune deja a avut loc (la editura PROMETEU din Chișinău a văzut lumina tiparului volumul: Simion PLĂMĂDEALĂ. DEPARTE ⌐ APROAPE. 100 de poezii românești din Kazahstan), în cel mai apropiat viitor vom organiza și o lansare pe potrivă, despre care cititorii LA vor fi informați. Azi propunem cititorilor LA un buchet de poezii semnate de către acest unical și unic poet român din Kazahstan.

 Vasile Şoimaru

ÎN ADÂNCIMI VIRGINE DE CĂRBUNE

Din sânul abatajului când muşcă

Cu dinţii săi de fier o grea maşină –

De parcă zbiară dracul şi împuşcă –

Mă-nfiorează iar bătrâna mină.

Cu taina unor veacuri spulberate

Pe când se prefăceau în straturi dure

Atâtea mări de ierburi fermecate,

Copaci ca-n basme, florile pădurii;

Şi, poate, chiar şi stelele bizare

S-au prefăcut cândva în negru Soare,

Pe care-l scoatem astăzi din adâncuri

Cu dor neţărmurit de sacre cânturi.

Nu plâng chiar de mă-năbuşă furtuna,

Stârnită-n abatajul meu fierbinte

De caii de oţel care detună

Străfunduri ce ne cheamă înainte;

În adâncimi virgine de cărbune,

Ca vrerea să-mi călească şi dorinţa

Prietenului scump să-ncerc a-i spune

Că mult mi-e dor de plaiuri şi părinţii

Ce-au tot muncit mereu întreaga viaţă

Dar ne spuneau cu zâmbetul pe faţă –

Pân-adormeam – poveşti tulburătoare

În limba cea mai dulce de sub soare.

1 martie 1981

DE N-AR FI ÎN LUME DOINE

De n-ar fi-n această lume

Ploaia noastră românească,

N-ar putea în al meu suflet

Floarea dorului să crească.

De n-ar fi în lumea asta

Struguraşi de poamă fragă,

N-aş mai fi ştiut vreodată

Că de dulci minuni mi-e dragă.

De n-ar fi în lume doine –

Melodiile străbune –

N-aş mai fi ştiut că ele

Fac din inimă cărbune.

Când aud cum cântă scripca.

Uit că mai trăiesc sub soare.

Tot fiorul ei fierbinte –

Un suspin de zbuciumare.

Chiar de mi-ar propune-n viaţă

Munţi de aur, veşnicie –

Totul dau numai pe-o frunză

De pe scumpa noastră Glie.

5 mai 1986

O DULCE LIMBĂ ROMÂNEASCĂ

Un cer cu nourii de plumb

Inundă lumea despărţirii –

Enigma veşnicului dor,

Ca să tresar din amorţire.

Şi poate fără ca să vreau –

Străfulgerat de nostalgie –

Iau drumul visului de foc

Spre înflorita noastră Glie.

Vin să mă-nchin acelei limbi

În care s-au iubit strămoşii.

Dar vor în veacul Douăzeci

Să ne strivească ticăloşii.

Li se mai zice lor mancurţi

Sau, poate, suflete păgâne

Ce-ar vrea de tot să ne tâmpim,

Să n-avem Grai, Pământ şi Pâine.

Ei m-au trimis cândva prin lumi

De-nsângerată zbuciumare,

Dar dragostea de plai şi fraţi

Nu pot mişeii să-mi omoare.

Vin să mă duc la ţintirim,

La moviliţa Mamei mele –

Să plâng în hohotul nocturn,

În faţa stelelor rebele.

Iar mama din al său mormânt,

Ca altădată, să-mi şoptească:

Avem numai un singur grai,

O dulce limbă românească.

20 mai 1989

NOI ȘI EI, COTROPITORII

Ei ne văd prin gura ţevii

De nu vrem să-i ascultăm.

Pentru ei pe lumea asta

Nu mai am decât blestem.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Chiar şi de ne gudurăm

Ca un câine. Pentru dânşii

Nu mai am decât blestem.  

Ei ne văd prin gura ţevii. 

Eu de dânşii să mă tem?

Decât sclav –   mai bine moartea!

Veneticilor – blestem!

Bine-i să te rogi o viaţă

Numai Lui, Lui Dumnezeu. 

Ei ne văd prin gura ţevii, 

Ei ne urmăresc mereu…

Bine-i să te rogi acasă. 

Dar ce vor ei de la noi? 

Ei ne văd prin gura ţevii,

Ei vor sânge şi război.

Bine-i să fii bun la suflet

Ca o pâine, dar să ştii:

Ei ne văd prin gura ţevii –

Pe cei morţi şi pe cei vii.

Omorând, ei se distrează –

Nu de astăzi, nu de ieri.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Vor iertare să le ceri.

Pentru ce? La noi acasă

Vrem şi noi să fim stăpâni.

Ei ne văd prin gura ţevii –

Secole, nu săptămâni.

Noi muncim şi zi şi noapte

Pentru Neamul nostru sfânt.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Sapă pentru noi mormânt.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Spun că noi suntem ţigani;

N-avem fraţi la Timişoara,

Nici surori la Botoşani.

Ei ne văd prin gura ţevii,

Spun că ne-au „eliberat”.

Dar de câte ori cu tancuri

Glia ne-au însângerat?

Ei ne văd prin Gura Morţii –

Pe români basarabeni…

Lor le trebuie pământuri

Fără de aborigeni.

8 martie 1994

LUI GRIGORE VIERU

În mina cea de aur

A limbii noastre dulci

Ai coborât, Grigore,

Lumină să ne-aduci.

Descântec pentru suflet

Din hăuri să ridici:

Pentru români în viaţă,

Pentru români mai mici.

Tu cânturile-ţi toate

Din dor le-ai făurit.

Eşti neam cu Mioriţa –

Eternul nostru mit.

Tu eşti un nou Luceafăr

Cu sufletul divin,

Din apa cea adâncă

Eşti un etern suspin.

De neamurile dace

Ce vor trăi şi mâine

Să mă închin eu Ţie –

Atâta îmi rămâne.

Eu din străinătate

Nu pot să te sărut,

Dar veşnic lângă mine-i

Poemul tău durut.

1995

GRIG

(Lui Grigore Vieru)

Aşa cu dragoste-i ziceam

În ani de studenţie.

El din enigme făurea

Eternă poezie.

„Alarma” lui o mai păstrez

Ca o relicvă dragă.

Copilăria-n ea îmi văd

Sub struguraşi de fragă.

1995

VENETICII

   De-atâtea războaie

   Cu orice popor –

   E frig şi-ntuneric

   În creierii lor.

24 februarie 1996

MI-E DOR DE-O DULCE ROMÂNCUȚĂ

Mi-e dor de-o dulce româncuţă

Pe care-o tot lăsam să crească.

Dar nu ştiu: e în sat, ori fata

S-a dus cu-o şatră ţigănească.

Era-n amurgul unei zile

Frumoasă – cum nu se mai poate.

Ne-am despărţit pe-o veşnicie,

Căci m-a furat străinătatea.

Şi pân-acuma nu-mi dă drumul,

Mă ţine-n braţe ca în cleşte,

Ca nu cumva să uit de Mumă

Sau a vorbi în româneşte.

Dar dorul este un incendiu,

Un foc nebun când pleci de-acasă –

Să te usuci fără de Ţară

Într-o pădure-ntunecoasă.

Uscându-te cu tot cu doruri,

Nu mai tresari ca altădată…

Dar orice s-ar petrece-n lume

Visez românca adorată.

25 martie 1999

SFÂRȘITUL VIEȚII

Va năvăli şi el – sfârşitul vieţii –

Ca un vârtej prin hăul subteran.

Şi nimeni nu va şti pe plaiul nostru

Că s-a mai stins un om în Kazahstan.

Un om stingher care-a iubit Moldova

Atât de mult şi de zguduitor,

Dar care n-a putut să vină-acasă,

Să moară lângă scumpul său popor.

El va dormi sub pietrele străine

Şi la mormântul lui nu vor veni

Acei pe care chiar şi după viaţă,

Pătimitor, cu foc îi va iubi.

El nu va auzi cum plânge scripca

Şi fluierul cu-atâta jalnic dor…

El niciodată nu se va întoarce

Să guste apa rece din izvor.

De-aceea îşi îngroapă-n rându-acesta

Tot sufletul pe veci însângerat:

Ca el – să se prefacă-n rândunică,

Să zboare spre toţi oamenii din sat.

8 aprilie 2007

* * *

Bătrânii singuratici

Ce merg încet pe drum…

De vremurile grele

Îmi amintesc acum.

Am şaptezeci şi patru

Departe de amici…

Dar unde-nchid eu ochii –

Acolo sau aici?

Aş vrea să plec acasă,

Să mor pe Plaiul meu…

Aproape de măicuţa –

Să nu mai fie greu!

30 noiembrie 20