DOCUMENTE ALE PREGĂTIRII, PROCLAMĂRII ȘI …TERGIVERSĂRII INDEPENDENȚEI REALE A R. MOLDOVA

31 DE ANI DE LA PRIMA ZI A PRIMEI ȘEDINȚE A PRIMULUI PARLAMENT AL R. MOLDOVA, PARLAMENTUL INDEPENDENȚEI: 17 APRILIE, 1990-2021.

30 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI R. MOLDOVA: 27 AUGUST, 1991-2021.

DOCUMENTE ALE PREGĂTIRII, PROCLAMĂRII ȘI …TERGIVERSĂRII INDEPENDENȚEI REALE A R. MOLDOVA (Documente din biblioteca și arhiva personală a ex-deputatului V. Șoimaru, doar unele din ele vizându-l pe subsemnat și nu neapărat în ordinea cronologică; fără intervenții și „retușări”, doar cu unele precizări după trei decenii de istorie).

  •  

PROGRAMUL ELECTORAL al candidatului la funcția de Deputat în Parlamentul R.M., Vasile Șoimaru, pentru alegerile parlamentare din 25 februarie 1990 (Fragment):

Candidatul de deputați ai poporului al R.S.S.M. în circumscripția electorală Nr.127, ȘOIMARU VASILE, născut în 1949, s. Cornova, raionul Ungheni într-o familie de țărani. Moldovean, are studii superioare, candidat în științe economice, docent la facultatea de economie a Universității de Stat din Moldova.

În anul 1967 a absolvit liceul electromecanic din Chișinău. În anii 1967-1971 a studiat la facultatea de economie a Institutului Politehnic din Chișinău. În anii 1973-1976 – la aspirantura Institutului financiar-economic din Leningrad. Teza de candidat a fost susținută pe una din cele mai actuale teme ale teoriei și practicii economice – problema creșterii productivității muncii în Moldova. A publicat circa 30 de lucrări științifice, inclusiv 3 cărți, 2 lucrări au fost publicate în reviste economice din România. În ultimul timp e preocupat de studierea problemelor asigurării independenței social-economice a republicii, perfecționării pregătirii cadrelor economice.

…Ținând cont de caracterul specialității și al Preocupărilor mele științifice, mă simt în stare să apăr, în viitorul Parlament, următoarele idei ale programului electoral:

– restabilirea suveranității depline a poporului și a Statului Moldovenesc;

soluționarea politică a problemelor teritoriale;

  • formarea unui sistem politic de mai multe partide;
  • adoptarea Legii despre cetățenia Republicii Moldovenești;
  • –    trecerea necondiționată în proprietatea republicii a tuturor întreprinderilor și organizațiilor de subordonare unională, aflate pe teritoriul ei și asigurarea independenței social- economice a Republicii Moldovenești;
  • –   oprirea migrației din alte regiuni ale țării și stimularea în același timp a reîntoarcerii băștinașilor în republică (“Veniți acasă, măi copii!”);
  • –    trecerea la o economie de piață cu mai multe sectoare social-economice și egalarea în drepturi a tuturor formelor de gospodărire, legalizarea gospodăriilor țărănești particulare;
  • –    lichidarea șomajului de la sate prin formarea micii industrii și extinderea sectorului social-cultural la sate;
  • –    femeia, după dorință, urmează a fi eliberată din procesul de producție, pentru a se consacra în întregime familiei, garantîndu-i-se in acest scop mijloacele necesare;
  • –    independența bisericii moldovenești, deschiderea seminarelor teologice naționale, studierea religiei în școli, revenirea la marile sărbători religioase și naționale;
  • –    anularea examenelor de admitere la toate instituțiile de învățămînt superior și mediu de specialitate;
  • lichidarea actualului sistem de frontieră de la Prut.          

(Publicat în cotidianul “Moldova Socialistă”, din 11 februarie 1990)

    (02)

Din proclamația Frontului Popular din Moldova pentru primele alegeri libere parlamentare din 25 februarie 1990

…După 45 de ani de asuprire, poporul moldovenesc abia acum își îndreaptă spatele încovoiat. Dar cu cât greu! Cu cât chin și osândă! A trebuit să ne zbuciumăm doi ani ca să căpătăm Legea despre limba de stat și trecerea la alfabetul latin. Vă amintiți cu toții cum țineau cu dinții cei de la Tiraspol, Râbnița, procurorul și alți “eliberatori” ca să nu ne dea dreptul nostru. Apoi, împotrivirea lor a devenit și mai mare. Au organizat grevele din august- septembrie, care au adus republicii 186 mln ruble pierderi. Aceasta e munca de un an a peste 200 de sate. Acestea sunt sute de grădinițe, școli, magazine aruncate în vânt. Acum tot ei organizează referendumuri, îi ațâță pe găgăuzi împotriva moldovenilor, își aduc în ajutor alți venetici, care vin și vin și ne înghesuie pe noi.

Fraților! Legile despre limbă și alfabet sînt începutul. Noi trebuie să elaborăm cît mai degrabă alte legi, care să ne apere și să ne întărească. Avem nevoie de o lege, care ar limita stabilirea migranților în Moldova, o lege, care ar declara pămîntul, apele, pădurile proprietate a statului moldovenesc și n-ar permite orișicui să pângărească avuția lăsată nouă de strămoși. E necesară o nouă Constituție, un nou contract federal al republicilor suverane, o lege despre învățământul național și libertatea credinței. Sunt foarte multe de făcut. Toate acestea cad pe umerii viitorului Soviet Suprem (Parlament). Anume Parlamentul trebuie să adopte legile. Și o va face numai dacă viitorii deputați vor fi oameni de bună credință, competență, onești si luptători. Cinci ani va lucra Parlamentul pe care îl vom alege la 25 februarie. Pentru destinul istoric al neamului nostru, acești cinci ani ar putea deveni hotărâtori. Dacă vom alege oameni de treabă, vom merge înainte. Dacă vom alege slugoi, lingăi și venetici – vom da înapoi și ne vom stinge ca neam.

Oameni de bună credință! Nu vă lăsați ademeniți de promisiuni. Formați grupuri active în fiecare mahala, explicați tuturor situația.

Frontul Popular din Moldova vă îndeamnă să votați în Circumscripția 127, Dănuțeni-Ungheni, pentru candidatul F.P.M., Vasile ȘOIMARU, economist, docent la Universitatea de Stat din Chișinău, trecut, ca și dumneavoastră, prin toate nevoile vieții, angajat în lupta politică din primele zile ale restructurării…

Domnul să ne ajute!

(03)

17 APRILIE 1990 – PRIMA ZI A PRIMEI ȘEDINȚE A PRIMULUI PARLAMENT, PARLAMENTUL INDEPENDENȚEI R. MOLDOVA;

  Primul document – Ordinea de Zi a Primei ședințe din 17.04.90 (Exemplarul personal al deputatului din Circumscripția 127, Dănuțeni-Ungheni, V. ȘOIMARU; Vezi imaginile foto atașate):

ASTĂZI ESTE ZIUA DE NAȘTERE A REGRETATULUI SCRIITOR, JURNALIST, LINGVIST, REDACTOR ȘI PATRIOT AL ACESTUI NEAM ȘI PLAI, VLAD POHILĂ…

Ar fi împlinit 68 de ani, dar de zece luni și jumătate nu mai este printre noi. Aceste luni fiind primele din veșnicia lui Vlad Pohilă.

În cei 67 de ani de viață, multe, foarte multe, bune și foarte bune, a reușit să le facă. Dar, și mai multe, în primul rând la capitolul Editare de carte, au rămas nefinisate. Inclusiv, o carte, „comandată” (am fost martor ocular, 03.06.06, la Stoiana) de profesorul său iubit, din Cluj-Napoca, Raoul Șorban, înainte de moartea sa, o carte pe care doar Vlad Pohilă putea să o scrie, dar nu i-a mai ajuns timp să o scrie… Dacă voi simți că cineva o va putea scrie am să-i propun să o scrie și am să-l ajut să o tipărească…Dacă ar fi fost capabil Raoul Șorban să o scrie ar fi scris-o cu mare responsabilitate, ca pe toate alte cărți ale sale, dar nu s-a simțit capabil să scrie așa o carte… Dacă aș fi fost eu capabil să scriu o astfel de lucrare n-aș muri până n-aș vedea-o bună de tipar… Doar Vlad putea să scrie așa o carte!!!… Cât vom mai fi pe acest Pământ poate apare un autor cu mintea și curajul lui Vlad Pohilă, capabil să-și înveșnicească numele ca autor de carte tare…

Dragă Vlad, după cum vezi, tu, din Ceruri, aici, pe Pământ, nimeni nu te-a uitat: nici cei ce sincer te-au iubit, nici cei ce dureri ți-au pricinuit… Dumnezeu să-i ierte pe toți, inclusiv pe tine, Dragă Vlade, și să nu uităm că TRECE TIMPUL CA NEBUNUL, ca în cântecul lui Gică Petrescu sau Tita Bărbulescu…

Dragi prieteni, după moartea lui Vlad am scris și publicat două articole și am participat la câteva emisiuni de comemorare a acestui Om. Aici și acum, vă propun articolul publicat în Revista MOLDOVA, numărul din Iulie-August 2020, fiind însoțit și de câteva imagini fotografice, plus articolul Poetului Grigore Vieru „De ce mi-e drag Vlad Pohilă?”

Lectură și vizionare plăcută!

Vasile ȘOIMARU:

Cu Vlad Pohilă de la Marea Neagră până la cea Baltică și Adriatică…

Vlad Pohilă, patriotul basarabean, scriitorul și jurnalistul, lingvistul și redactorul, românul moldovean, unul fără de pereche la aproape toate aceste capitole. El „s-a însurat” cu limba română, cu istoria română, cu România, în genere. Având la țară frați și surori foarte dragi, la Chișinău era solitar, stătea într-o garsonieră unde nu puteai păși liber de cărți, zi­are, reviste, manuscrise, cu greu se descurca el acolo, în acei Carpați de… hârtie. Dincolo de aceste prezentări metaforice, exista însă un lucru pe care îl știu sigur: Vlad nu respira oxigen, el respira românism…

Și toate aceste cuvinte le veți desprinde cu ușurință lecturând cu atentie minunata sa carte Si totuși Limba Română, prefațată de marele nostru înaintaș, poetul Grigore Vieru, prefață scrisă la rugămintea mea, în fața mea, pe data de 23 martie 2008, în ajunul aniversării a 90-a (27 martie 2008) de la Unirea Basarabiei cu România. Poetul avea textul deja pregătit în mintea sa, pentru că de mult dorea să scrie despre Vlad, prețuindu-1 foarte mult. Tot în acele clipe l-am invitat pe Grigore Vieru la lansarea al­bumului meu monografic ROMÂNII DIN JURUL RO­MÂNIEI ÎN IMAGINI, pe care i l-am înmânat poetu­lui, lansarea fiind programată pentru 27 martie 2008, în AULA MAGNA a Academiei de Studii Economice din Moldova. Iar cartea lui Vlad era în proces de pregătire de colegii lui Vlad de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, aflându-mă și eu alături de ei, pentru a-1 săr­bători pe Vlad la împlinirea a 55 de ani de la naștere, pe 6 aprilie 2008.

În genere, am scris puțin de tot despre Vlad Pohilă, în comparație cu Vlad Pohilă care a scris mult mai mult des­pre mine; el a redactat cele mai multe din textele mele, a prefațat multe din cărțile mele, inclusiv cele cu imagini, albumele, de la el am învățat cel mai mult în domeniul re­dactării textelor românești…

Dar l-am întâlnit și l-am cunoscut, personal, pe Vlad Pohilă în 1995, la redacția publicației Mesagerul a Con­gresului Democrat Unit, Partidul Forțelor Democratice de mai târziu, când și-a început activitatea în calitate de jurnalist și redactor, continuând să colaboreze și cu Glasul națiunii, condus de Leonida Lari. Deja îl urmă­ream de la distanță de vreo șase ani, din presa scrisă, ca jurnalist, lingvist și patriot, desăvârșit la toate aces­te capitole. De atunci nu ne-am mai despărțit până la moartea lui subită. Adevărul e că o dată la un an sau doi, vrând-nevrând, apăreau niște pauze de vreo lună-două, cu supărări din ambele părți, legate de neascultarea de către Vlad a sfaturilor medicilor…

Așa s-a întâmplat că în perioada când am devenit pri­eteni mi-am procurat și primul, în viața mea, aparat de fotografiat, o simplă MINOLTA, aflându-mă în vizită în SUA împreună cu primul rector-fondator al Academiei de Studii Economice din Moldova, Paul Bran. Acel apa­rat de fotografiat numai noaptea în pat nu-1 luam cu mine, dar restul timpului era la îndemână pentru orice posibil instantaneu. Cu acel aparat și cu altele pe care le-am… „consumat” mai târziu, am reușit să-l surprind pe Vlad în multe momente și în diverse locuri legate de istoria noas­tră românească, în călătoriile pe care le-am întreprins pe meridianele Românimii: aproape toată România de azi, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Ungaria, Slovacia, Maramureșul istoric din dreapta Tisei, nor­dul Bucovinei și al Basarabiei, sudul Basarabiei și regi­unea Odessa, Țările Baltice, drumurile dintre trei mări ale continentului european: de la Marea Neagră până la cea Baltică și Adriatică… Dar si la multe din manifestările pe care le-am organizat împreună, conferințe, lansări de carte, mese rotunde etc.

Cea mai prolifică activitate comună însă s-au dovedit a fi cărțile și articolele publicate: pe-ale mele el le redacta, le prefața sau le recenza, pe-ale lui eu le ilustram cu imagini fotografice. Prietenii ne-au găsit și câte o poreclă: lui Vlad – redactorul personal al lui Șoimaru, mie – fotograful per­sonal al lui Pohilă… Aceste porecle corespund întru totul realității. Eu, de exemplu, când am gândit suplimentul cu imagini pentru cartea dedicată memoriei lui Vlad Pohilă, din toți cei 25 de ani de amiciție, am adunat cu ușurință 2000 de imagini cu Vlad Pohilă, din care am selectat și am prezentat Bibliotecii Municipale, care a pregătit cartea pentru tipar, doar 100, cele mai reprezentative. Pentru re­vista Moldova numărul lor este mai restrâns, pentru că și posibilitățile ei sunt mai restrânse…

Grigore VIERU:

De ce mi-e drag Vlad Pohilă?

1. Pentru că scrie în general puţin. Concis şi clar. Şi astfel reuşesc să-l citesc.

2. Pentru că ceea ce scrie este temeinic şi se reazemă pe o solidă cultură – dovadă că o personalitate nu se poate afirma în afara unei riguroase pregătiri culturale, cât şi în afara scânteii divine pe care, înainte de a purcede pe calea cunoaşterii, e necesar ca Dumnezeu să ţi-o fi pus în piept la naştere.

3. Pentru că, fiindu-i drag până la lacrimi Eminescu şi apărându-l de programul demolator al ponegritorilor înăimiţi sau rătăciţi, îi este drag neamul care a dat naştere „poetului nepereche” şi publicistului naţional. Citiţi recentul eseu consacrat lui Eminescu şi vă veţi convinge cât de liber înaintează Vlad Pohilă în cosmosul creaţiei eminesciene.

4. Pentru că este înzestrat tocmai cu trei haruri: lingvistic, ziaristic şi eseistic – calităţi guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate şi curaj. Iar deasupra tuturor acestor calităţi se ridică luarea unui perfect simţ naţional în mijlocul unei jungle de suliţe antiromâneşti.

5. Pentru netalentul de a sta cu fundul în două luntri. Cu alte cuvinte, pentru faptul de a nu fi omul uneia dintre cele două extreme: de stânga sau de dreapta.

6. Pentru că integritatea sa morală o veţi găsi în toate sferele sale de activitate. Până şi într-un simplu articol sau într-un interviu. Citiţi răspunsurile dumnealui la întrebările publicaţiei Timpul din 21 martie 2008 şi vă veţi convinge de acest lucru.

7. Pentru că aparţine cu toată fiinţa vieţii naţionale, iar propria lui viaţă a devenit parte a luptei pentru renaşterea noastră spirituală.

8. Pentru demnitatea sa de român, de fiu al Cetăţii.

9. Pentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepţia propriului bun-simţ. Iată ce spune dânsul în interviul nominalizat: „Sunt un om liber şi fericit în libertatea de a gândi şi a scrie”.

10. Pentru nervul publicistic dezgolit şi pentru strălucitul logos ziaristic aplecat spre problemele şi suferinţele noastre.

11. Pentru concretele şi hotărâtele sale acţiuni întru apărarea Limbii Române pe tragicul pământ dintre Nistru şi Prut.

12. Pentru că orice instituţie de cultură şi ştiinţă, fie Academia, fie Universitatea, fie Uniunea Scriitorilor, fie Televiziunea, s-ar putea mândri cu el încadrat în activitatea lor.

13. Pentru că nu l-am văzut niciodată printre „patrioţii” cheflii, deşi am auzit că-i place şi lui, ca tot românului, un păhăruţ de băutură bună.

14. Pentru că face parte dintr-o elită nezgomotoasă. L-aş asemui în acest sens cu eminentul traducător Igor Creţu al cărui scris în cei mai totalitarişti ani s-a prezentat ca un model al Limbii Române. Cu Grigore Botezatu care în anii de cumplită secetă spirituală a dăruit copiilor noştri o comoară: poveştile neamului pe care le-a cules şi le-a prelucrat stilistic într-o plină de vlagă Limbă Română. Cu Valentin Mândâcanu şi Ion Buga care în timpul colosului roşu au zguduit zdravăn temelia bolşevică a limbii „modoveneşti”. Cu publicistul Alexandru Bantoş care, în ciuda tuturor opreliştilor, denigrărilor şi ameninţărilor, a reuşit totuşi să construiască revista Limba Română atât de necesară clasei noastre intelectuale. Cu Alecu Reniţă, ziaristul şi redactorul-şef al publicaţiei Natura – luptătoare întru ocrotirea valorilor vii ale mediului înconjurător barbar rănite ca şi averea noastră spirituală. Cu ziaristul Valeriu Saharneanu care a creat postul naţional de radio Vocea Basarabiei, luat la ochi şi urmărit de autorităţile centrale ca, de altfel, şi Literatura şi arta, mai exact Nicolae Dabija, Timpul, mai exact Constantin Tănase. Am pomenit numai câteva nume de scriitori hărţuiţi politic, lista putând fi continuată cu oameni din alte domenii de cultură, ştiinţă, politică, administrativă, în fruntea acestora stând primarul Chişinăului pe umerii căruia se pun toate păcatele… altora.

15. În fine, mi-e drag şi pentru faptul că, fiind o valoare intelectuală, este totuşi discret în viaţa de toate zilele. Am stat o singură dată cu el. în schimb, am văzut de o mie de ori o sută de mediocrităţi care se bagă mereu în faţă. Acesta este Vlad Pohilă şi de aceea mi-e drag.

23.03.2008

Revista MOLDOVA, Iulie-August, 2020

SIMETRICA ZI DE 21.03.21- O FERICITĂ COINCIDENȚĂ…

SIMETRICA ZI DE 21.03.21- O FERICITĂ COINCIDENȚĂ: ESTE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI DAR ȘI ZIUA DE NAȘTERE A REGRETATULUI OM DE CULTURĂ, GHEORGHE VRABIE, GRAFICIAN TALENTAT ȘI BUN POET, CARE MULȚI ANI LA RÂND ȘI-A ASCUNS TALENTUL DE OCHII CITITORILOR…

Vă propun aici două din poeziile sale, de care eu dispun: una dedicată memoriei Profesorului Paul Bran, Primul Rector al ASEM, iar alta, scuzați(!), mi-a fost dedicată mie, la întoarcerea noastră din Munții Vrancei, de pe Vârful Goru, care, ca și Lăcăuțiul, este locul unde se întâlnesc cele trei Principate Românești, locul unde atunci când cântă un cocoș de munte este auzit, din toate trei: Moldova, Ardealul și Țara Românească!!!… Gheorghe Vrabie a alcătuit în acel an, 2004, o scrisoare către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, propunând edificarea în acel loc a unei Sfinte Mănăstiri, care să fie sfințită peste 14 ani, în Anul Centenarului Marii Uniri, 2018, iar înainte de a trimite scrisoarea la Patriarhie mi-a propus să mai urc odată pe aceste creste, împreună cu el, și să alegem un loc potrivit pentru Marele lui Proiect… Zis și Făcut!!! În câteva zile am și urcat pe Vârful Goru, după o zi și-o noapte de odihnă la Prietenul meu Lăzărel dintr-un sat Gustian, NEREJU, unde se joacă renumitul dans popular, unic în Românime, CHIPĂRUȘUL, și unde se fac cele mai frumoase măști… Am păstrat una până la intersecția celor două Milenii, II și III, cu care am ieșit să mă plimb în PMAN din Chișinău, în noaptea de Revelion Milenar, 31.01.00-01.01.01, și trebuia să vedeți reacția chișinăuienilor la apariția mea în lume cu această nemaipomenită mască!!!… Dar dacă nu mă credeți pe mine întrebați-l pe Vasile Iovu cu care am trecut pe la Nereju (vezi foto)… Scrisoarea a fost trimisă la Patriarhie cu un unionist ortodox dar nu cunosc finalul; În orice caz pe Vârful Goru al lui Gheorghe Vrabie încă n-a mai apărut nici măcar un Schit închinat celor trei Provincii Românești… Așa că, în continuare: TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ, MOLDOVA, ARDEALUL ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ!!!… Iar când de Fratele Vrabie mă va APUCA DORUL MĂ VOI URCA PE VÂRFUL GORU SĂ VERIFIC DACĂ NU CUMVA A ÎNCEPUT CONSTRUCȚIA VISATĂ DE ACEST RARISIM PATRIOT BASARABEAN… Poate chiar la vară se va întâmpla această minune, să merg la Vârful Domnului, după revenirea de la Cotul Donului, din cel de al 8-lea pelerinaj, în locurile unde s-a vărsat UN MILION DE LITRE DE SÂNGE ROMÂNESC, în cel de Al Doilea Război Mondial…

În memoriam Prof. univ. dr. Paul Bran, ctitor al ASEM

ELEGIE

A mai murit un om de omenie,

Lăsând planeta noastră mai săracă.

Drag multora le-a fost şi drag mi-a fost şi mie.

E trist când cei mai buni din lumea asta pleacă.

Se ofileşte floarea pe tulpină,

E mai amară mierea de albină,

Şi nu mai cântă pasărea-n grădină,

Când cei dragi nu pot să mai revină !

Atunci când vreun prieten scump dispare,

Şi noi murim cu dânsul câte un pic,

Şi soarele devine mai palid şi mai mic.

Şi este mai strâmtă lumea asta mare,

Iar noi ne reflectăm ca-ntr-o oglindă spartă,

Pierzândune-n neant bucată cu bucată.

Gheorghe Vrabie,Iulie 2006, Chişinău

Vîrful cu DOR

Lui Vasile Şoimaru, descendent/ascendent

din neamul legendar al Şoimăreştilor

Când te răvăşeşte dorul,

Dor de Ţară şi de fraţi,

Să te urci pe vârful Goru,

-Pisc al munţilor Carpaţi.

Printre pini, molizi şi brazi,

-Arbori legănaţi de vânt,

Către ceruri să te-nalţi

Cu gândul la Duhul Sfânt…

Am urcat şi eu pe Goru

Să-mi văd Ţara şi poporul

Să se mai aline dorul…

Sus ajuns, privesc şi tac,

Căci mă mistuie fiorul

Lângă crucea lui Martac!…

P.S. Pe vârful Goru înălţime cu altitudinea de 1785 m. din Munţii Întorsurii se ating, într-un singur punct, cele trei, Ţări româneşti: Moldova, Transilvania şi Valahia, acest loc fiind încărcat cu semnificaţii emoţionale, semantice şi simbolice deosebite…Pe acest vârf de munte se înalţă către cer, tristă şi singuratică crucea lui Martac-un patriot român care în acest loc a fost împuşcat de comunişti.În luna septembrie, anul 2004, împreună cu d-l Vasile Şoimaru am făcut o escală în Munţii Vrancei, urcându-ne şi pe vârful Goru…

Gh.Vrabie, septembrie 2004, Munţii Vrancei.

Astăzi, 18.03.2021, se împlinește un secol de la nașterea Înaltpreasfințitului Bartolomeu Anania (18.03.1921), Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului…

Direcția județeană pentru cultură Vâlcea mi-a amintit că astăzi se împlinește un secol de la nașterea Înaltpreasfințitului Bartolomeu Anania (18 martie 1921), Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului…

Momentan mi-am amintit și de prietenia Înaltului cu regretații mei colegi de Parlament al R. Moldova (1990-1994), deja regretații Andrei Vartic și Nicolae Dabija, și despre vizita noastră (17-18 mai 2008), împreună cu Laurențiu Toma, directorul executiv al Fundației Emanoil Gojdu din Sibiu, la Sfânta Mănăstire Nicula, din județul Cluj, unde Înaltul își avea reședința sa… Discuțiile s-au terminat după miezul nopții, și, pentru că mi-am dat seama că astfel de întâlniri se întâmplă odata în viață, am filmat până mi-a amorțit arătătorul de la mâna dreaptă. Revenind acasă, Andrei și Nicolae au scris și publicat câte un articol în Literatura și Arta, eu le-am oferit imagini fotografice, dar unele din sutele filmate, abia azi le-am descoperit, în câteva din CD-urile pline-ochi cu imagini din acea seară de la Nicula, care deja au devenit istorice.

Vă prezint mai jos o parte din imagini alături de informația de la Vâlcea despre CV-ul Înaltului și textul publicat atunci de Nicolae Dabija (pe cel semnat de Andrei Vartic încă nu l-am putut găsi…).

*    *    *

Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glăvile, județul Vâlcea, fiul lui Vasile si al Anei (fiica preotului Ioan Mărgăritărescu).

Valeriu Anania se va tunde în monahism sub numele de Bartolomeu şi va vieţui o vreme la Mănăstirea Antim din Capitală. În 1958 a fost condamnat douăzeci de ani de muncă silnică (grațiat în 1964), fiind deţinut în închisorile de la Jilava, Piteşti şi Aiud.

ℹ

În anul 1965, pleacă în America, la Detroit, ca preot al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America. Întors în ţară, este numit director al Institutului Biblic.

ℹ

În 1987, se retrage la Mănăstirea Văratec, unde se dedică scrisului, desăvârşind, în mai mult de zece ani, noua traducere a Bibliei.

ℹ

Din anul 1992 este ales Arhiepiscop al Clujului, Vadului şi Feleacului. La 2 martie 2006, a fost înscăunat ca mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

ℹ

Afilieri şi onoruri : preşedinte de onoare al Fundaţiei “Nicolae Steinhard” (1993), membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca (1993), senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1996).

ℹ

Premii şi distincţii obţinute: Premiul special pentru volumul Din spumele mării, la Salonul Naţional de Carte din Oradea (1996) şi Premiul “Cartea anului” pentru acelaşi volum, la Salonul Naţional de Carte de la Cluj-Napoca (1996), Marele premiu pentru poezie la Festivalul Internaţional de Poezie “Lucian Blaga” Cluj-Napoca (mai 1999), Diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie, din Brazilia (mai 2000), Medalia comemorativă “150 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” şi Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000), Premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor – Filiala Cluj (martie 2001) ş. a. I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii clujene (1 iunie 2001) şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj (7 iulie 2001).

ℹ

Este cetăţean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca (1996), Bistriţa (1996), Dej şi Râmnicu Vâlcea (din 29 martie 2001).

ℹ

În noiembrie 2010, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

ℹ

În calitate de poet, dramaturg, prozator şi traducător, a avut o importantă contribuţie în dezvoltarea culturii române prin publicarea numeroaselor opera din care redăm câteva titluri: “Meşterul Manole” (1968), “Du-te vreme, vino, vreme!” (1969), “Steaua Zimbrului, poem dramatic”, 1971 sau “Poeme cu măşti” (1972). A scris şi volume de poezii – “Geneze” (1971); “Istorii agrippine” (1976), “File de acatist” (1981), “Anamneze” (1984), sau “Rotonda plopilor aprinşi” (1983) şi romanul exotic “Străinii din Kipukua” (1979).

Dr. Florin Epure, director executiv la

Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea

.

Vă invit să lecturați un Fragment din: Nicolae Dabija. DRUMUL SPRE BISERICĂ. Rânduri şi gânduri creştine, p.231-242:  Rânduri şi gânduri creştine Ediţie îngrijită de preotul Octavian Moşin Tipografia ”Europress” Chişinău, 2013

*    *    *

LA NICULA*

Nicula e ca o fereastră spre cer.

Aici vântul întreabă şi iarba răspunde la întrebări.

Intri în ograda mănăstirii ca în universul unei cărţi. O carte cu file transcrise din Scripturi care alternează cu poezii ce se văd în loc să se citească şi cu tablouri picturale pe care le respiri ca pe aer.

Aici, ai impresia, timpul trece odihnindu-se.

Aici, între creste împădurite, înveţi să asculţi ceea ce nu se aude: tăcerea dintre un cuvânt şi altul sau aceea dintre o ţară care se naşte şi una care nu mai există.

Parcă nu asculţi vântul lunecând peste munţi; parcă auzi respiraţia lui Dumnezeu.

Nicula mi se păruse, demult, când citisem despre „lemnul ca untul” în împletitura seculară a construcţiei ei, despre turlele poleite cu cer, despre clopotele mănăstireşti care, atunci când bat, mişcă pietrele:

„Şi-acolo-n cuibul beznelor dintâi

Căzut din veac şi

Răstignit în sine, de vei

Rămâne treaz, vei auzi albastrul

Iconarilor de unde vine…«,

*Eseul „La Nicula” a apărut în săptămânalul Literatura şi Arta din 22 mai 2008 şi în volumul „Făclia credinţei. Mesaje din Basarabia” (Ploieşti: Ploieştii, 2012, p.104-109) că vechea mănăstire ar fi o invenţie a poetului Ioan Alexandru, autorul poemului „Albastru de Nicula”.

De aici lipsa mea de curiozitate, atunci când prietenul nostru mă invitase la un 15 august, dintr-un an de acum mai bine de-un deceniu, de Adormirea Maicii Domnului, să vizitez mănăstirea, zi când la Nicula vine tot Ardealul, de parcă mă invitase la o ficţiune cu biserici dintr-un lemn care înmugureşte şi icoane făcătoare de minuni ce plâng, cu munţi care sprijină norii lui Dumnezeu şi cu oameni care mişună cu sutele de mii de jur-împrejurul lor.

Ioan Alexandru, poetul drag nouă tuturor, s-a retras între timp la Nicula.

Locul lui de veci se află în cimitirul mănăstirii, între morminte de preoţi şi călugări.

Pe piatra funerară: doar numele, anul naşterii şi anul morţii. „Ioan Alexandru 1941 – 2000”. Restul i s-ar fi părut, în modestia exagerată proprie marelui Poet, mai degrabă ca o erată. Sau ca o completare şi un comentariu care prisosesc.

E oră de Vecernie. Psalmii, cântaţi de călugări în biserică, se aud şi din locul unde poetul îi ascultă cu mâinile pe piept şi cu privirile ascunse sub pleoapa ţărânei cu care doarme îmbrăţişat.

Când prietenii săi din Basarabia, Andrei Vartic, Vasile Şoimaru şi subsemnatul, îngenunchează pios în faţa criptei, clopotele mănăstirii prind să zdruncine tăriile, şi parcă şi auzim dorinţa poetului:

 „Transilvania, clopot îngheţat

În azur icnind fără de limbă,

Smulge-mă de-aici de pe pământ

Şi-n bătaie sacră mă preschimbă.”

Cuvânt şi clopot.

Poezie şi istorie.

Rugă şi pace.

Resemnare şi cutremurare.

Totul se împleteşte aici şi se completează. Îţi ştergi lacrima şi priveşti la cele care te înconjoară ca un om care tocmai şi-a recăpătat vederea. Sau, mai exact, o altfel de vedere.

Brazii răsfiră norii de pe înălţimi. Lamele de lumină vrâstează bolta. Cerul spoieşte cupolele în „albastru de Nicula”.

Avem dintr-odată impresia că Poetul nu se odihneşte sub iarba mătăsoasă, ci se află dus pe undeva prin chilii, şi ne ducem să-l căutăm.

La Nicula, în una dintre chiliile sale cu toţi pereţii căptuşiţi cu cărţi, ne aşteaptă Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Crişanei şi Maramureşului, unde ne conduce vrednicul şi inimosul părinte stareţ al Niculei Dumitru Cobzaru.

Ierarhul Bartolomeu Anania face parte din stirpea patriarhilor: stă în pragul chiliei, cu barba şi pletele albe, de parcă tocmai începuse să ningă atunci, în plină vară.

„Zic bun venit fiilor Basarabiei în inima Transilvaniei creştine”.

Ierarhul urcă în cuvinte ca pe nişte scări.

Vorbim despre Basarabia, despre cărţi, despre Nicula, despre Ioan Alexandru, prietenul său şi al nostru, despre băutura tare (ţuică din rădăcină de schinac, o plantă ce creşte numai pe crestele muntelui Ceahlău) cu care ne serveşte, despre noua ctitorie, catedrala uriaşă de la Nicula (,,Guvernul a intenţionat să-mi dea trei miliarde şl le-am refuzat: „Acestea ar putea să-mi ajungă doar să fixez schelele!”), despre ortodoxie şi globalizare, despre ultima ediţie a Bibliei.

După ce a ieşit din închisorile comuniste, mitropolitul Bartolomeu Anania s-a retras la mănăstirea Văratic, unde timp de 20 de ani a tălmăcit (Înalt Prea Sfinţia Sa îi zice: diortosit, adnotat. redactat. precizat. corectat) textul „ziditor de suflet” al Bibliei în limba română, împreună cu elinistul Dumitru Fecioru, cunoscător de greacă şl traducător inegalabil din scriitorii Bisericii creştine.

Ne invită în Paraclisul personal de la Nicula, unde, după ce dă la o parte o catapeteasmа din lemn de tei poleită cu aur, la un moment dat scoate de sub măsuţa pentru împărtаşanie o cutie de carton, în care păstrează („Pentru prima dată îi arăt cuiva”) o pereche de bocanci cu pielea plesnită. „Crăpăturile sunt de la bătăi: torţionarii din închisoarea de la Gherla – care doreau să mă facă astfel să-mi trădez prietenii – mă întindeau mai întâi pe o masă, apoi mă băteau fără milă cu ciomagul peste tălpi, ca să nu rămână urme. După astfel de bătăi, nu mai puteam călca pe tălpile umflate câteva săptămâni şi mergeam doar în genunchi şi în coate…”.

Avea 38 de ani pe atunci şi i-a promis lui Dumnezeu că, dacă scapă cu zile, se va îngriji de textul Bibliei în limba strămoşilor săi.

După ce-l asculţi pe acest cel mai mare teolog ortodox în viaţă, vorbindu-ţi despre Textul Sacru, ai impresia că chiar Sfinţia Sa l-a scris: îţi spune cărţi întregi pe de rost, explicându-ţi frazele lui Dumnezeu şi semnificaţia multora dintre acestea la care puţini muritori au acces…

Iată ce zice Înalt Prea Sfinţia Sa despre cea mai de seamă Carte a omenirii:

„Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumne- 236 237 zeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi.

Cu omul adamic creatorul vorbea într-un singur limbaj; omul căzut n-a mai înţeles graiul îngerilor, şi-ntr-un târziu s-a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.

− Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?

− Tu, într-adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce eu sunt pentru tine».

Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se făcuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o poruncă:

− Apucă-te şi scrie totul într-o carte.

Şi el a scris totul într-o carte. De aici, lunga şi dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri bune sau mai puţin bune, cu copişti atenţi sau osteniţi, cu tomuri, codici şi colecţii vrăfuite, cu studii şi cercetări savante, cu evaluări semantice şi ediţii critice…. totul, în ultimă instanţă, menit să-i redea filologiei transparenţa teologică prin care cuvintele redevin Cuvânt.

Aşa stă Biblia în fata cititorului: ca o prescură care poate să rămână pâine dospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere, trepte de iniţiere, trepte de sfinţenie: „Chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel…”

Î.P.S. Bartolomeu Anania trăieşte la Nicula într-o lume a lui Dumnezeu, în care Adevărul şi Binele coincid.

El vede idei.

El gândeşte Timpul.

Îi vorbeşti ca şi cum te-ai mărturisi.

Îţi vorbeşte ca şi cum te-ar cumineca.

Ne despărţim de Î.P.S. Bartolomeu Anania cu mult după miezul nopţii.

Turla mănăstirii luminează în noapte. Vântul de peste munţi murmură rugăciuni.

Piatra devine altar. Brazii se îngândurează. Nicula vorbeşte cu Dumnezeu.

N.D., 17-18 mai 2008, Mănăstirea Nicula

LISTELE EROILOR ÎN RĂZBOIUL DE LA NISTRU-1992, AR PUTEA FI COMPLETATE CU ÎNCĂ UN EROU NECUNOSCUT PUBLICULUI…

LISTELE EROILOR ÎN RĂZBOIUL DE LA NISTRU-1992, AR PUTEA FI COMPLETATE CU ÎNCĂ UN EROU NECUNOSCUT PUBLICULUI, CHIAR DACĂ, EL, A IEȘIT DIN ACEST RĂZBOI, VIU, NEVĂTĂMAT ȘI FĂRĂ VREO ZGÂRIETURĂ…

 Acum zece ani lecturând proaspătul volum astronomic al poetului, Valeriu Matei, ELEGIILE FIULUI RISIPITOR, o carte mai grea decât cărămida, am descoperit în biografia sa inclusă în acest volum, pe care i-a semnat-o propria soție, o adevărată bombă informatică, în mărime de …un întreg rând bine ortografiat cu 60 de litere latine, din care am aflat o noutate absolută, necunoscută până astunci, nici mie nici altora ca mine. Iată rândul cu pricina de la pagina 18 a volumului pomenit mai sus: „…1992 – Partricipă (V.M.-n.n.) la războiul declanșat de Federația Rusă împotriva R. Moldova…” (Vă mai amintiți că Acad.-ul nostru a mai suferit odată de la imperiul sovietic, care l-a deportat la muzeul ateismului științific din Noul Ierusalim, din suburbia Moscovei, „pentru activitate antisovietică” la MGU, după ce a fost transferat acolo de la Universitatea din Chișinău, dar mai ales după participarea sa secretă dar plină de succese la Festivalul tineretullui din Cuba în vara anului 1978; Vezi:  http://www.ziaristionline.ro/2017/02/17/umbra-kgb-ului-asupra-icr-ului-bomba-de-la-chisinau-directorul-icr-fals-doctor-si-dublu-academician-dr-vasile-soimaru-valeriu-matei-este-un-impostor-de-cariera/)

Eu, chiar dacă nu l-am crezut pe acest Acad., în acești zece ani care s-au scurs de publicarea biografiei Acad.-ului am verificat, totuși, arhivele existente (doar arhiva personală a participantului n-am reușit s-o văd) și n-am găsit niciun document în acest sens… Acum, nu-mi rămâne decât să întreb participanții (Vasile Zaiaț, ești atent?), cu documene în regulă, dacă l-au văzut pe undeva la Nistru pe acest participant, ca să-mi cer scuze de la el, pentru că am pus la îndoială textul biografiei ICR-istului Acad., posibilu erou de la Nistru…

Dacă se va adeveri documental participarea …participantului, cu pușca-n mână, la acest război, în care și-au perdut viața sau au dispărut cca patru sute de cetățeni și 1200 au fost răniți, eu, personal voi aduna semnături de la Deputații semnatari ai Declarației de Independență, în sprijinul decorării lui VM de către Președintele R. Moldova, pe 02.03.2022, cu Ordinul Ștefan cel Mare, ca un adevărat erou al zilelor noastre, cu acte în regulă…

Pe social-democrații din Prahova și din Marea Capitală, îi rog să verifice dacă această frază din Biografia eroului, i-a fost de folos atunci când organizația PSD din Prahova, l-a sprijinit pe Matei în calitate de candidat la titlul de Membru de onoare al Academiei Române, apoi și la funcția de Director al ICR-Chișinău, mai apoi și la acordarea unui order la apartamentul din Marea Capitală, totodată și la alocarea unui loc de construcție a propriului PALAT-ERMITAJ de pe malurile Dâmboviței, care deja se află în așteptarea unei curățenii generale…

Dar mai am o problemă de rezolvat, mai mult decât personală: Marele Patriot și Erou de la Nistru, 1992, Grigore Vârtosu, cică a fost împușcat la Tighina în vara anului 1992, împușcat de ai săi, din spate, și asta o spun mai mulți participanți la acele evenimente tragice, unii chiar cred că cel care a tras a fost decorat mai târziu cu Ordinul Ștefan cel Mare?! (Doamne ferește să se mai adeverească vreodată și asta); În vizita mea la Cârnățenii lui Grigore Vârtosu, în 2019, un camarad de-al său mi-a promis să mă conducă cu o altă ocazie, la Tighina, în locul unde Grigore a fost împușcat, și dacă n-am fi ajuns cu toții în blestemata pandemie deja aș fi ajuns acolo cu aparatul de fotografiat, cu gândirea mea, scuzați, analitică, dar și cu urechile ciulite la vorbele care neapărat trebuiau să fie vorbite de către camaradul lui Grigore… Eu cred că până la urmă voi ajunge eu la Tighina, mai ales că ghidul meu este sănătos și mă așteaptă…

POATE ACOLO, LA TIGHINA, GĂSESC RĂSPUNS LA CÂTEVA ÎNTREBĂRI CARE MĂ FRĂMÂNTĂ DE ANI DE ZILE: A PARTICIPAT ORI N-A PARTICIPAT ACAD. VALERIU MATEI ÎN RĂZBOIUL DE PE NISTRU, ACUM 29 DE ANI, AȘA CUM SCRIE SOȚIA SA ÎN BIOGRAFIA LUI? DACĂ, DA, DE PARTEA CUI A LUPTAT EL, DE PARTEA MOLDOVENILOR SAU A CAZACILOR SMIRNOVIȘTI?… (V.Ș., 02.03.2021)

100 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI OVIDIU CREANGĂ, CANADIANUL BASARABEAN NĂSCUT LA VĂRZĂREȘTI-NISPORENI…


…Despre unii Vărsători din viața mea am mai scris, despre alții urmează să scriu. Primul dintre ultimii a fost o legendă, pe care am descoperit-o târziu dar nu prea târziu… S-a născut ca și nepotul meu, Laurențiu-Valentin, ca și Grigore Vieru, în Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 1921, zi în care se împlinește un Centenar de la nașterea acestei legende, de zece ja regretate…

Multă lume de la noi a uitat ori niciodată nu a cunoscut această legendă basarabeană din Canada, originară din Vărzăreștii Nisporenilor, care se numește, Ovidiu Creangă!

Dar, mai întâi de toate vă prezint o mică biografie a lui Creangă Basarabeanul, preluată din Calendarul Național-2011, scrisă de Valeria Matvei și redactată de Vlad Pohilă.

Ovidiu CREANGĂ, 1921.

Anul nașterii14 februarie 1921, Vărzărești

Data morții4 decembrie 2017, Regina, Canada, la 97 de ani fără două luni.

EducațieUniversitatea POLITEHNICĂ din București

CărțiCu şi fără securiştiCu orice risc am să spun adevărul, Povești cu barbă lungă…

Inginer, cercetător chimist, prozator și epigramist român, originar din Basarabia, stabilit la Toronto, Canada.

S-a născut la 14 febr. 1921, în s. Vărzărești, plasa Nisporeni, jud. Lăpușna, din părinți regățeni, tri­miși în Basarabia.

A făcut studii la Liceul „B.P. Hasdeu” din Chișinău, Liceul „Ion Creangă” din Bălți, unde colegi i-au fost Eugen Coșeriu, Sergiu Grossu, Valeriu Gafen- cu ș.a., Liceul „Petre Rareș” din Piatra Neamț. în perioada 1941 și 1946, a urmat cursurile Insti­tutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași, secția Chimie industrială (1941-1946), pe care le-a absolvit cu calificativul „Magna cum La­ude”.

A fost cercetător, șef de secție la Institutul de Cercetări Chimice (1945-1958), director la Ministe­rul Comerțului Exterior al Româ­niei (1963-1970), director la Soci­etatea mixtă Romital din Milano, inginer la Ministerul Chimiei. A predat la Politehnica din Polizu — București și a scris articole și tratate științifice. A avut nume­roase inovații și invenții pentru care i s-au acordat mai multe me­dalii, inclusiv „Medalia Muncii” și „Ordinul Muncii”.

în 1982 emigrează în Canada, la Toronto. Colaborează la revistele de limba română „Observator” și „Fapt divers” din Canada și deschide aici o afacere – producerea chimicalelor pentru film de raze X și film color.

La vârsta de 80 de ani devine scriitor. Publică în mai multe re­viste și ziare virtuale românești și a editat volumele: „Din sacul lui moș Bodrângă” (povestiri, 2001), „Unde dai și unde crapă” (epigrame, 2003), „Epigrame și catrene scrise noaptea printre gene” (2004), „Cu orice risc am să spun adevărul” (memorii, 2005), „Medicina alternativă văzută de un inginer” (2005), „Cu sau fără securiști” (memorii, cu o prefață scrisă de Paul Goma, 2009) ș.a.

Este Membru al Uniunii Scri­itorilor din Moldova. A instituit Premiul „Ovidiu Creangă”, pen­tru cei mai buni elevi ai Liceului „Alexandru cel Bun” din Vărză­rești (2003).

Bibliografie selectivă:

Creangă, Ovidiu. Cu orice risc am să spun adevărul / Ovidiu Creangă.

  • –     Chișinău: Museum, 2005. – 304 p., fotogr.

** Creangă, Ovidiu. Cu sau fără securiști / Ovidiu Creanga; pref. de Paul Goma. – Bacău: Vicovia, 2009. 368 p.

Creangă, Ovidiu. Epigrame și ca­trene: Scrise noaptea printre gene / Ovidiu Creangă. – Chișinău: Muse­um, 2004. -124p.

**Creangă, Ovidiu. Medicina al­ternativă văzută de un inginer / Ovi­diu Creangă. – București: Anama- rol, 2006. -240p.

***

Creangă, Ovidiu. Cel mai corect om pe care l-am întâlnit în viața mea este Valeriu Gafencu (Resursă elec­tronică] / Ovidiu Creangă // http:// www.fericiticeiprigoniti.net/valeriu- gafcncu/86-ccl-mai-corect-om-pe- care-l-am-intalnit-in-viata-mea-estc- valeriu-gafencu. – [Accesat la 1 iul. 2015],

Creangă, Ovidiu. Cum am scă­pat de Siberia (Resursă electronică] / Ovidiu Creangă // http://www. contrafort.md/old/2007/154/1282. html. – [Accesat la 1 iul. 2015].

Creangă, Ovidiu. De ce m-am fă­cut inginer / Ovidiu Creangă // Lit. și arta. — 2011. – 17 febr. — P. 7.

Creangă. Ovidiu. ”N-aș vrea să mor înainte de a vedea Basarabia ali­pită la Patria Mamă – ROMÂNIA!”: Interviu cu venerabilul scriitor ca­nadian Ovidiu Creangă” (Resursă electronică] / consemnare: George Roca // https://covidiu.wordpress. com/2010/08/07/interviu-cu-ve- nerabilul-scriitor-canadian-ovidiu- crcanga/ ; http://reteaualiterara. ning.com/profiles/blogs/nas-vrea- sa-mor-inainte-de-a. – (Accesat la 1 iul. 2015],

Ovidiu Creangă Basarabeanul- un blog de atitudine în căutarea Ade­vărului [Resursă electronică] / / https: //covidiu. wordpress.com/ca- tegofy/despre-blog/. – [Accesat la 1 iul. 2015],

***

Adamescu, Cezarina. Un scriitor realist și cartea lui memorialistică [Resursă electronică] / Cezarina Adamescu // http://www.curentul. net/2011 /01 /30/cu-si-fara-securis- ti/. – [Accesat la 17 iul. 2015]. Cazacu-Istrati, lacob. Bunelul – acest dulce cuvânt: [Ovidiu Creangă la 90 de ani| / lacob Cazacu-Istrati // Lit. și arta. – 2011. – 17 febr. – P. 7.

Dabija, Nicolae. In Canada, la Câmpul Românesc (1) [Resursă electronică] // http://www.cotidi- anul.ro/in-canada-Ia-campul-roma- nesc-i-153213/. – [Accesat la 17 iul. 2015).

Ovidiu Creangă : o istorie vie a Basa­rabiei: [grupaj de materiale] / / Lit. și arta. – 2011. — 7 iul. — P. 4.

Praporșcic, Maria. O revedere pes­te 80 de ani |Ovidiu Creangă la Văr­zărești] [Resursă electronică] / Ma­ria Praporșcic // http://www.zdg. md/45/politic/2.php. — [Accesat la 17 iul. 2015].

Țopa, Efimia. Creangă, Ovidiu / lifimia Țopa // Dicționarul scrii­torilor români din Basarabia: 1812- 2010. – Chișinău: Prut Internațional, 2010.-P. 181. .

V.M.

CALENDAR NAȚIONAL, 2016, BNRM, 2016,  p.64-65

Anexa 1: Articol din Literatura și Arta, 17.12.2009.

          Emoţii nemărginite şi neuitate pe autostrada 601 a Canadei.

          Lângă şoferul de 90 de ani al TOYOTEI de 30 de ani, cu viteza de 120 de km/h…

          Fac  parte  din mulțimea  de  basarabeni  care  au  avut  norocul  sa-l  viziteze  pe Ovidiu  la Bojdeuca  lui Creangă din Toronto, Canada. În două zile şi două nopţi cât am stat acolo

(după ce vizitasem Winnipegul românului  tare ca cremenea, medicul Dumitru Pădeanu tot el şi scriitorul Corneliu Florea) am făcut o întreagă academie – cea a scrisului nonagenarian

al simpaticului Ovidiu Creangă. Am ieşit din acea academie mai optimist şi cu mai mult curaj,  învăţând  la ai mei 60 că şi  la 90 omul  talentat scrie cărţi curajoase, poate, deja, cu o viteză niţel mai mică, pentru că, mai  târziu, m-am convins: celelalte viteze ale nonagenarului nostru au rămas constante…

          Şi nu glumesc deloc:  am fost întâlnit de domnia sa la grandiosul aeroport din Toronto și ne-a fost greu doar până am găsit maşina printre miile din parcarea aeroportului, ca pe urmă să

rămân frapat de potenţa acestui şofer nonagenar canadian de origine basarabeană…

Primul  lucru pe care-l programasem să-l facem  în chiar ziua aterizării era să vizităm Câmpul românesc din Hamiltom şi, desigur,  renumita Cascadă Niagara, ca mai târziu, după ce

am parcurs 500 de km, să revenim la Toronto la Bojdeucuţa de 500 de metri pătraţi, să ne odihnim basarabeneşte. Eu, transpirat de emoțiile vitezei nonagenarului nostru şi ale aglomeraţiilor de pe drumurile canadiene cu opt rânduri, cap la cap de autoturisme, într-un  singur sens,  ajungând  la Bojdeuca lui Creangă, am căzut cu… oboseală de erou în cel de-al cincilea dormitor al Bojdeucuţei ovidiu-crengiene… Când m-am trezit pe la ora 21.00, l-am găsit pe Creangă al nostru la calculatorul său performant „întorcând” încă o filă scrisă, din viitoarea sa carte… 

          Aşa că nu mă va mira dacă, şi la vârsta de o sută de ani, am să găsesc acest haiduc basarabean din Vărzăreşti-Nisporeni în bună formă scriitoricească, automobilistică şi, pur şi simplu, bărbătească, spre  invidia unor comunişti  tineri de la noi, dar  impotenţi din mai multe puncte de vedere…

Dr. Vasile ŞOIMARU

17 decembrie 2009

(După revenirea la Chişinău din călătoria canadiană, în septembrie 2009…)

ANEXA 2: Schimb de telegrame-internet peste Ocean la aniversarea nonagenarului, Ovidiu Creangă.

Dragul nostru,  Ovidiu Creangă,

Irepetabil prieten şi frate mai în vârstă, adevărat Bunic al Basarabiei Române,

Te felicităm din toată inima cu ocazia Zilei de naştere, la superba D-tale vârstă, la care ajung doar aleşii Domnului… Aşa a binevoit Bunul Dumnezeu pentru că l-ai iubit foarte mult şi pentru că Atlanticul l-ai umplut cu binele făcut oamenilor…                                                                     Ne-am bucura enorm de mult să te avem în rândurile noastre în acest an aniversar, să te cunoască şi cealaltă parte de Basarabie şi să-ţi ureze tot binele din lume, pe care îl meriţi din plin.

În numele unor prieteni basarabeni,

                                                                                                 Vasile ŞOIMARU, 14.02.2011

Mon, February 14, 2011 3:29:50 PM RE:

La aniversare, prin a ta felicitare, dragă V. Şoimaru, m-ai lăsat fără suflare!!!

Îţi mulţumesc din străfundul sufletului meu de Mămăligă!!!

 Bunelul Ovidiu, acum din Toronto

ANEXA 3: “Cu și fără securiști” de Ovidiu Creangă (Fragment)

…Pana a lucra in Comertul Exterior nu stiam mare lucru despre „baietii cu ochi albastri” Stiam ca fiecare strada si fiecare bloc are cel putin un „ciripitor”. La blocuri ciripea  de obicei cel ce tinea „cartea de imobil”. Cate odata era informator cine nici nu-ti trecea prin gand: domul profesor Panaitescu sau domul doctor Raducanu, sau Parintele Protopop Preacucernicul Victorin de la Sfantul Munte. Stiu ca si unii dintre cei ce vor citi aceste randuri au scris si ei de cate ori pe saptamana au vazut-o pe vecina lor Balasa ca vine incarcata ca o albina de la Matache Macelaru. Desi ea nu este „incadrata in campul muncii” si Pandele parlitu’ de barbat-su vine acasa aproape in fiecare seara pe trei carari. Se pune fireasca intrebare de unde are atatea parale sa bea ca un spart. De cand a scapat de la „Canal”, unde a stat numai o juma’ de an a fost ospatar la un restaurant unde era coleg cu celebrii frati Paunescu ospatari (adica chelneri) si ei. Este adevarat ca de la Canal a scapat destul de repede si gurile rele spun cica a ar fi fost „racolat” (ci-o mai fi si aia?) si acum are si el alte „sarcini”.  Si printre noi cei pititi aici printre frunzele de artar, mai sunt dintre cei „cu sarcini” de pe timpul „Genialului”, care acum sunt patrioti inflacarati, membri importanti cu sarcini prin consiliile parohiale, sau „bagatori de strambe” atunci cand unu de buna credinta vrea sa faca o treaba buna pentru obstea noastra dezbinata, buimacita si inca speriata. Tocmai ei sunt cei ce spun soptit la ureche: „sa stii ca in mod sigur asta care tot scrie la gazeta a fost colonel la <baieti> ca altfel nu putea fi el director, pun ramasag pe o lada de bere”. Asta ca sa confirme zicala din batrani: „curva ia prajina”… /Ovidiu Creanga/

POVEȘTI CU BARBĂLUNGĂ: Pentru copii de la 5 la 95 de ani.

Editura VICOVIA, Bacău-2011.

ANEXA 4: Ovidiu CREANGĂ: „CUM AM SCĂPAT DE SIBERIA”

La năvălirea barbarilor bolşevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care conveţuirseram până atunci paşnic. S-au repezit ca nişte fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de conţinut.  Le tăiu epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiţeri deobicei îi omorau. Ruşii, vreau sa zic ostaşii ruşi, nu interveneu ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei. Aceştea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia şi ştiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăşi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţei, care  nu fusese nici odată la ruşi. Câteva garnituri pline cu refugiaţi din Basarabia şi Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, aşteptând să fie repartizaţi undeva unde se va găsi loc şi pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviaţia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucureştiul şi în special Gara de Nord. Garniturile de refugiaţi au fost făcute praf, au murit mii de oameni. Din întâmplare nu eram departe de Gara de Nord şi după bombardament m-am dus să văd şi eu ce se întâmplase. Era dezastru, am vazut maţe de om spânzurând de felinarele de pe peron. Mă gândesc ce a fost  în Bagdat după mii şi mii de „bombe inteligente”. Laura soţia mea, care locuia în Cotroceni se adapostise cu familia într-un adăpost de pământ. Totuşi o bomba i-a ciuruit pe toţi cu schije mici, nu a murit nici unul, dar au fost duşi pe targă  după încetarea alarmei la policlinică. Curentul electric era întrerupt şi  Laurei i-au extras la lumina unei lampi cu gaz câte schije au găsit doctorii atunci. Totuşi câteva „amintiri de la americani” le-a purtat toată viaţa. Una mare era în tâmplă, una în vârful capului şi câteva la glezne.

Se instaurase comunismul. Noi basarabenii eram vânaţi ca nişte fiare şi expediaţi în „patrie” adică Basarabia, adică URSS, sau mai exact în Siberia. Mă stabilisem în Bucureşti, terminasem Politehnica şi mă însurasem. Locuiam pe strada Gheorghe Misail Nr. 6, în dosul cimitirului Sfânta Vineri. Ne trezim într-o zi cu un miliţian, care mă anunţă să mă prezint de urgenţă la circa de miliţie. Cu inima cât un purice mă prezint a doua zi si sunt introdus la tovarăşa şefa. Era o femeie de cca.45 de ani, îmbracată neglijent în civil, tunsă a la Ana Pauker, nu avea nimic femenin în ea. Mi-a trecut un fior rece prin şira spinării. Nici nu-mi răspunde la salut şi într-o românească oribilă mi se adresează.

De ce ai fugit din ţara ta, nemernicule ? Avem ordin ca pe toti bandiţii şi trădătoriii de teapa ta să-i trimitem urgent înapoi în Patria Sovietică.

Eu ştiam ca „Patria Sovietică” înseamnă Siberia. Atunci intra un sergent şi-i raportează: „Tavarăşa Haimovici daţi un telefon urgent tovaraşului ministru Teohari Georgescu”.

Nu sunt trădător şi nu sunt nici cetăţean sovietic, tata-i din Stoileşti judeţul Argeş, mama-i din Gura Nişcov judeţul Buzău, eu m-am născut pe timpul românilor în 1921.

Nu umbla cu fleacuri, la noi nu merge cu minciuni, te-ai născut acolo, acum este teritoirui URSS eşti cetăţean sovietic, nu mă ţine mult de vorbă că am treabă.

Aş fi strâns-o de gât, ea era cetăţeancă româncă şi eu eram cetăţean sovietic. Mă îneca plânsul.

Sunt căsătorit, aşteptăm un copil, vă rog fieţi-vă milă nu mă distrugeţi, lăsaţi-mă să vă dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic ci român.

Probabil chestia cu copilul a mai muiat-o.

Bine du-te la Ambasada Sovietică şi dacă ei spun ca nu eşti cetăţean sovietic nu te repatriem.

Am ieşit năuc, nu vedeam nici pe unde merg, dar nu am avut încotro şi m-am prezsentat la Ambasada Sovietică de pe Kisseleff. Portarul. care vorbea „moldoveneşte” mi-a dat o ţidulă şi am intrat. Acolo alt filtru, am dat ţidula, la o „regulerovcă” înbrăcată cu o rubaşcă încheiată la umar ce nu ştia o boabă româneşte, dar a citit ţidula şi m-a dus până la o uşe unde a bătut şi m-a împins înăuntru. La un birou, stătea şi răsfoia nişte dosare o fata cam de vârsta mea, adică la vre-o 25 de ani, Fata era brunetă, cu ochi albaştri, şi nu pot zice că era frumoasă, căci era foarte frumoasă, încât m-am fâstâcit. Ea la mine într-o română splendidă:

Ia te rog loc şi spune-mi de ce ai venit la noi.

M-a trimis tovarăşa Haimovici de la circa noastră de miliţie ca să-i dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic, ca de nu mă „repatriază”.

–  Şi dumneata zici că nu eşti cetăţean sovietic, care sunt argumentele pe care te    sprijini

Tata este din comuna Stoileşti judeţul Argeş, mama este din comuna Gura Niscov judeţul Buzău, eu m-am născut în 1921 când Basarabiea era a României. Pe mine mă cheama Ovidiu care este un nume latin şi nu slav.

Am simţit că fata mă simpatizează şi probabil i-a plăcut şi cum am răspuns.

Deci ai dori să rămâi în România, este căsătorit ?

Da şi  aşteptăm şi un copil

Eu nu pot să decid ci şeful meu la care mă voi duce imediat să-i raportez cazul dumitale, până atunci du-te şi aşteaptă pe culuar, acolo sunt câteva scaune.

Am ieşit, şi am aşteptat vre-o 20 de minute, timp în care cred ca am îmbătrânit cu cinci ani. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Văd ca vine „regulerovca” la mine şi mă împinge din nou în camera fetei frumoase.

Seful meu care este gruzin ca şi tatăl meu, este un om de zahăr, şi mă înţeleg foarte bine cu el. Noi suntem de părere că NU EŞTI CETĂȚEAN SOVIETIC şi să fii lăsat în pace de tovarăşa Haimovici. Noi îi vom da telefon să-i spunem decizia noastră.

M-am repezit şi i-am pupat mâna şi asta a flatat-o ca pe orice femeie, fie ea şi sovietică. Am mai stat preţ de  10 minute în care mi-a spus că şi tatăl ei este inginer, este gruzin, mama ei este modoveancă din Chişinău. Ei s-au întâlnit când studiau la Lomonosov la Moscova, s-au plăcut şi s-au luat. Tatăl ei este inginer şef într-o fabrică din Tiraspol şi mama ei este profesoară de limbi străine la Universitatae din Tiraspol. Ea a urmat la Moscova tot facultatea de limbi străine, specialitatea Română şi Italiană. Nu era căsătorită şi era bucuroasă că a fost repartaizată în Bucureşti. I-am mai pupat odată mâna şi am plecat sărind într-n picior : Mai îmi amintesc că o chema Zinaida, numele de familie nu-l mai ţin minte.

Să-ţi dea Dumnezeu sănătate Zinaida şi viaţă îndelungată, tu m-ai scăpat de la moarte !

SCĂPASEM DE SIBERIA,  SCĂPASEM DE MOARTE !!! (OVIDIU CREANGĂ)

RUȘII LUI DODON DIN CAPITALA NORDULUI DIN NOU SE ÎMPIEDICĂ DE A NOASTRĂ SFÂNTĂ A SFINTELOR, DE LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ…

RUȘII LUI DODON DIN CAPITALA NORDULUI DIN NOU SE ÎMPIEDICĂ DE A NOASTRĂ SFÂNTĂ A SFINTELOR, DE LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ…

Ei au participat astăzi  la un miting „în apărarea limbii ruse”, pentru un statut special al limbii ruse. Au venit cu lozinci în limba rusă de tipul: „Aduceți înapoi limba rusă!”, „Jos mâinile de pe limba rusă!”, „Fără discriminare!”, „Pentru limba rusă!”, „Curtea Constituțională, nu ai dreptate!”.

De 32 de ani durează această nerușinată și interminabilă bătaie, la comanda unor politicieni din echipa, „Za russkii iazâk!”… În această perioadă de timp, de trei decenii, rusofonii noștri în afară de limba română puteau liber învăța și chineza, și engleza, chiar, și limba rusă o puteau învăța ca lumea, ca rușii din țara lor istorică, care tare le mai duce dorul!

Cu acest prilej mi-am amintit că acum 18 ani regretatul Vlad Pohilă, care redacta pe atunci Revista Limba Română, mi-a propus să scriu un articol, ca „un om dintr-o parte”, ca un „ne-filolog”…

I-am îndeplinit atunci rugămintea lui Vlad și iată ce a ieșit din gândirea unui economist care, după școala din sat, cam toate sudiile și le-a făcut în limba rusă… Repet: au trecut 18 ani de atunci…

******

„MODELUL TIRASPOLEAN” NE VA DUCE LA PIERZANIE

  Limba română a fost decretată ca unică limbă de stat în R. Moldova cu aproape 14 ani în urmă, dar ea nici pînă acum nu este utilizată în toate sferele vieţii publice, nici de către toţi cetăţenii acestui stat. Alolingvii de la noi, în majoritate zdrobitoare, nu o vorbesc – sau nu doresc, dar poate că aşa li se recomandă, aşa li se dictează din anumite centre de investigaţii şi prognoze strategice… Această împotrivire, neacceptare a limbii majorităţii este o piedică serioasă în exercitarea nestingherită, de către română, a funcţiilor sale. De ce nu ne învaţă totuşi limba rusolingvii? Doar rusofonii nu sînt mai incapabili decît alţii ca din acest motiv să nu poată studia şi vorbi o limbă de origine latină. Au demonstrat cu prisosinţă că pot învăţa rapid şi eficient engleza, germana, franceza, ebraica sau orice altă limbă de pe glob, oricît de dificilă ar părea aceasta. În asemenea caz, ce mai poţi crede decît că la mijloc e nedorinţa, dar posibil, mai curînd totuşi, e acea „preţioasă recomandare/indicaţie”, poate chiar interdicţie venită nu se ştie de unde… Ţările Baltice, şi ele ex-republici sovietice, au fost în stare să-i înveţe pe ruşii de acolo limbile oficiale fără ca aceştia să-şi manifeste violent împotrivirea, fără a părăsi aceste state, în pofida mult trîmbiţatei propagande a Moscovei despre aşa-zisa strîmtorare a rusolingvilor. Ei nu numai că nu s-au întors acasă, în patria istorică („matuşka-Rossia”), ci s-au încadrat rapid în viaţa acestor ţări, ale căror popoare, oricît de civilizate, nu au excelat vreodată printr-o atitudine prea binevoitoare (de obedienţă – nici pomină!) faţă de ruşi. Cum de s-a putut crea o asemenea atmosferă socială acolo? Fireşte, datorită unei legislaţii eficiente, dar, în primul rînd – graţie principialităţii tuturor balticilor, „de la vlădică la opincă”. În condiţiile decretării limbii ruse ca a doua limbă de stat sau oficială (care de altfel nu are nevoie de acest statut „ocrotitor” la noi), limba română va redeveni ceea ce a mai fost – o Cenuşăreasă. Un exemplu doar în acest sens. Fiul meu, care nu a studiat în şcoală limba rusă, o cunoaşte infinit mai bine decît cunoaşte fiul vecinului meu româna, pe care o studiază de 10 ani la un liceu rusesc de elită, din inima Chişinăului. Este evident că la noi limba română are nevoie de ocrotire, căci, fiind la ea acasă, pînă acum este sfidată, strîmtorată de un mediu preponderent rusofon, egoist şi agresiv, cum e la Chişinău, nemaivorbind de „capitala Nordului” – Bălţi, „capitalele Sudului” – Cahul şi Comrat etc. Curios, ce se va întîmpla în cazul „reunificării/federalizării urgentate”, în marile urbe „moldave” de Răsărit, Tiraspol şi Tighina, total rusificate? Oare nu cumva scopul acestei „reunificări-federalizări” este tocmai de a ni se impune „modelul tiraspolean”, cu trei limbi de stat decretate, dar numai cu rusa în realitate? Ca să nu mai zicem de eventualele cheltuieli, astronomice, pe care le-ar implica aceste aventuri antiromâneşti ale revenirii la rusificarea tuturor documentelor, la traducerea în rusă a firmelor, proiectelor etc., care, din păcate, iar se va face pe spinarea şi sudoarea moldovenilor, pe bani din Bugetul moldovenesc… Adică, rusificare în detrimentul păstrării elementului naţional românesc, dar tot pe cheltuiala, pe seama românilor moldoveni!!! Cu adevărat, poftele şi impertinenţa unora nu au nici o limită, nici o oprelişte… O dată cu decretarea limbii ruse ca „cea de a doua limbă de stat”, ea va deveni prima şi unica aici, iar limba majorităţii, a băştinaşilor R. Moldova, va fi utilizată din nou doar la bucătărie sau pe cuptor… La prăşit – nu va fi utilizată, căci sărmanii moldoveni la muncă nu mai au timp şi forţă pentru a schimba o vorbă măcar. În aşa fel, pe biata română din Basarabia o aşteaptă din nou, la ea acasă, moartea clinică.
Vasile ŞOIMARU, Revista Limba Română, Nr. 2-3, anul XIII, 2003  
https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2596

PAVEL TOSTOGAN -70

…Am un prieten devotat care s-a născut într-o zi de 27 ianuarie, anul 1951, acum șapte decenii. Sau, cu mâna pe inimă, pot spune că astăzi, Pavel Tostogan, căci despre el este vorba, are …DE ZECE ORI, câte ȘAPTE ANI DE ACASĂ!!!

L-am întâlnit pentru prima dată acum 48 de ani, în octombrie 1973, lângă Podețul cu Grifoni, peste Canalul Griboiedov, 30/32, din Leningrad, azi Sankt Petersburg, la 50 de metri de Kazanskii Sobor, în locul unde acum patru zile s-au adunat revoluționarii lui Alexei Navalnâi să protesteze împotriva altui peterburghez, VVPutin, care acum 48 de ani își rodea pantalonii pe băncile Universității de pe Vasilevskii ostrov, la anul trei al facultății de drept.Pe date de 9 octombrie 1973 eu am aterizat în capitala de nord a Rusiei, or. Leningrad, pentru a începe studiile de doctorat, la Institutul (azi Universitatea) de finanțe și economie N.A. Voznesenskii, la Catedra de organizare a muncii, condusă atunci de viitorul meu conducător de teză, Volodar Iakovlevici Feodoritov, care apoi devenise șeful Catedrei nr.2 de Economie politică, iar Pavel, împreună cu o mulțime de studenți moldoveni, absolvenți ai Tehnicumului (azi Colegiul) de finanțe și economie din Chișinău, studia la Catedra renumitului în URSS profesor univ. de Evidență contabilă, Alexandr Samoilovici Narinskii. Iar la facultatea de Monedă și Credit învăța alt moldovean, viitorul fondator al Băncii Naționale a R. Moldova, Leonid Talmaci. Ambii sudenți eminenți, iar Pavel chiar …bursier leninist, cu cea mai mare bursă din tot Leningradul (studentul Putin nici în vis n-a văzut așa o bursă de mare, bogat devenind el cu 28 de ani mai târziu)…La câțiva ani după absolvire ne-am întâlnit la Chișinău, eu conferențiar univ. la Facultatea de economie a Universității din Chișinău, Pavel preda contabilitatea la Tehnicumul pe care l-a absolvit, dar totodată îndeplinea funcția de secretar al organizației komsomoliste a instituției date. Când l-am reîntâlnit eu pe Pavel în sectorul Râșcani al Capitalei, șefii de la comitetul central al komsomolului îl agitau să treacă cu activitatea la comitetul raional Octombrie (Râșcani) și, Pavel, neavând ce face mi s-a lăudat ce carieră îl așteaptă… Nici nu l-am lăsat să-și termine bine gândul că i-am și explicat ce …carieră (veselă) komsomolistă îl așteaptă pe el, reușind să-l conving să treacă pe la Facultatea noastră, să stea de vorbă cu șeful interimar al catedrei de Evidență contabilă, Mihai Zotea (șeful catedrei Mihai Cărăuș se afla în concediu de creație pentru elaboratrea tezei de doctor habilitat în economie)… Iată așa l-am salvat eu pe Pavel Tostogan de viitoarea lui carieră (veselă) komsomolistă, salvând pentru școala noastră superioară un minunat viitor profesor universitar, doctor în economie, un viitor bun cercetător și fondator de revistă de specialitate, CONTABILITATE ȘI AUDIT, autor de manuale și articole de specialitate, dar și sponsor principal al uneia din cele două biserici din satul natal (cu regret nu cea românească care a fost proiectată mai târziu față de cea subordonată Kievului) și unul din sponsorii principali ai publicării celor două ediții a Monografiei satului natal, HAGI CURDA-CAMÂȘOVCA, din fostul județ Ismail, elaborate de către regretatul Patriot al Basarabiei Istorice, Tudor Iordăchescu… Experiența mea cu stricarea carierei (vesele) komsomoliste a lui Pavel Tostogan am reușit s-o mai folosesc odată, cu altă colegă ASEM-istă de-a noastră, R.H., care putea să ajungă secretarul II sau III al comitetului central al komsomolului, însă am reușit să-i corectez drumul ca să ajungă cu studiile la Paris, să devină doctor habilitat și profesor universitar, și chiar la o etapă candidat de alternativă la funcția de Rector ASEM, care chiar dacă n-a devenit Rector în schimb, a pierdut o jumătate de salariu la catedra natală, fiind nevoită să mai caute o altă jumătate de salariu la o altă Universitate, la fel de Națională…

Iar acum vă propun o frumoasă biografie a profesorului Pavel Tostogan, publicată în CALENDARUL NAȚIONAL-2016, elaborat de către Biblioteca Națională a R. Moldova… Lectură plăcută!!! (V.Ș., 27.01.2021)

**** **** ****

P.T. – Economist, doctor în economie, conferențiar universitar. S-a născut la 27 ianuarie 1951, în familia ţăranilor români Gavril şi Pelaghia Tostogan, în s. Hagi Curda (supranumit acum în lb. ucraineană Camîşovca), r-nul Ismail, reg. Odesa, Ucraina.În anii 1958-1969 învaţă la şcoala medie de cultură generală din satul natal, după care, în perioada 1969-1971, îşi face studiile la Tehnicumul financiar-economic (în prezent, Colegiul financiar-bancar) din Chişinău. Urmează, apoi, în anii 1971-1976, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior economic din URSS: Institutul Financiar-Economic din Leningrad (actualmente – Universitatea de Finanţe şi Economie din Sankt Petersburg), unde obţine specialitatea de economist. În anii 1980-1984 face studii de doctorantură la Institutul de Finanţe din Moscova (în prezent, Academia de Finanţe de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse), catedra „Contabilitate”. Aici susţine teza de candidat (doctor) în ştiinţe economice, gradul ştiinţific respectiv fiindu-i conferit în anul 1984. Zece ani mai târziu, în 1994, i se acordă titlul didactic conferenţiar; peste un alt deceniu devine profesor universitar. A participat la stagii şi cursuri în străinătate: stagiu de perfecţionare „Studierea micului business în SUA” (Universitatea din or. Omaha, statul Nebraska, 1994); proiectul de studiere a sistemului european de contabilitate în Franţa şi Spania (1996); cursurile de studiere a sistemului contabil în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (1998, Atena, Grecia) etc. Activează ca lector la Tehnicumul financiar-economic din Chişinău (1976-1978), ulterior este asistent universitar la Facultatea de Economie a Universităţii de Stat din Moldova (1978-1979). Revine la USM după doctorat, în perioada 1984-1991, deţinând, consecutiv, posturile: asistent universitar, lector superior, decan, conferenţiar universitar. În 1991 se transferă la ASEM, activând iniţial conferenţiar universitar, apoi ca profesor universitar. În ultima perioadă s-a impus în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, în calitate de conferenţiar universitar şi profesor universitar interimar, la catedra “Contabilitate şi audit”. Concomitent, este administrator al Firmei instructiv-consultative şi de implementare “Contabil Service” SRL; la fel, şi redactor-şef fondator al publicaţiei periodice “Contabilitate şi audit” SRL – de altfel, prima publicaţie periodică de la noi în acest domeniu care a fost lansată şi apare cu regularitate în limba română. Dezvoltă şi o rodnică activitate de cercetare economică, aceasta fiind reflectată şi în cele circa 90 de articole, studii, acte normative şi manuale, al căror autor sau coautor este P. Tostogan. La diferite conferinţe, simpozioane, colocvii ştiinţifice, desfăşurate la Chişinău sau peste hotare, prezintă numeroase comunicări, acestea abordând, ca şi lucrările tipărite, subiecte de predilecţie precum: contabilitatea financiară şi fiscalitatea, remunerarea muncii, stabilirea veniturilor muncii, TVA, capitalul statutar la diferite categorii de unităţi economice, situaţia economiei R. Moldova în contextul globalizării şi al tendinţei de integrare europeană etc. Este importantă participarea lui P. Tostogan la conceperea SNC, şi mai exact – elaborarea Standardului Naţional de Contabilitate “Cheltuieli” şi ca membru al Grupului principal de lucru pentru examinarea SNC (BNRM)-Din pagina mea de Fcb, 27.01.2021!!!

24 ianuarie – Ziua Micii Uniri; Mică dar …cu Majuscule!

Împreună cu Vasile Iovu în ospeție la unul din Eroii Micii Uniri, Moș Ion Roată, la Casa lui Memorială din Câmpuri, Vrancea.Pentru că, posibil, unii din prietenii mei n-au reușit să viziteze acest Centru cultural și istoric al Unirii Românilor, și cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la marele eveniment politic al Secolului XIX, le propun o frumoasă variantă de HORA UNIRII și un fotoreportaj cu imagini din cele câteva vizite ale mele în Județul Micii Uniri, Vrancea, inclusiv, în capitala lui, Focșani, dar și în localitatea de baștină a legendarului Unionist, Moș Ion Roată… Mai mult chiar, sunt convins că după blestemata pandemie de Covid-19, unii vor dori chiar cu proprii ochi să vadă această bijuterie memorială, și, chiar îi asigur că nu vor regreta nicio clipă timpul consumat pentru a cunoaște mai mult și mai bine istoria Micii noastre Uniri… Cine știe poate aceste cunoștințe ne vor ajuta pe viitor să scoatem mai ușor măștile de pe fețele unor falși unioniști, care doar la voturile noastre visează dar nu și la o reală reîntregire a celor două state românești, R. Moldova și România…Vizionare plăcută, Fraților!

https://www.youtube.com/watch?v=T39bCkkK1Kc

GRIGORE VIERU, PRIMII 12 ANI DE VEȘNICIE: 18 IANUARIE, 2009-2021.

Grigore Vieru mi-a dăruit „TAINA CARE MĂ APĂRĂ”, cu o dedicație, la care nici nu puteam visa. Eu i-am dăruit Albumul monografic „ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI ÎN IMAGINI”, despre care la lansare mi-a cântat un întrteg și frumos cântec …în proză:

…Eu, ca reprezentant al celei mai tragice, celei mai victimizate, generaţii, mă bucur că am apucat aceste vremuri. Şi să vă spun de ce. O asemenea manifestare care are loc azi, aici, la dumneavoastră, la noi, dacă se făcea aceasta cu 10-20 de ani în urmă, nu mai zic de anii 50, era arestat şi dl profesor Vasile Şoimaru şi toţi cei care sunt pezenţi în această sală… Cei tineri, studenţii,  probabil nu înţeleg toate aceste lucruri dar eu mă bucur că am apucat aceste vremuri, aşa cum sunt ele complicate, dure în acelaşi timp, şi mă bucur de asemenea oameni ca Vasile Şoimaru. Am aflat abia alaltăieri, când m-am întâlnit cu domnul Vasile Şoimaru, am stat de vorbă cu el, l-am cunoscut abia acum cu adevărat, şi dl Şoimaru mi-a zis că este profesor aici, la ASEM, este economist. Eu credeam că este un istoric, un scriitor pe care eu încă nu-l cunosc şi când colo mi-a spus că-i economist. Iată un „nebun”, iertaţi-mă, o zic în sensul frumos al cuvântului. Unde mai există asemenea „nebuni” care înconjoară ţara, lumea, fotografiază pe unde trece, a ajuns şi pe la românii din Timoc, în alte părţi, de unde are asemenea calităţi omul acesta? E un miracol! Eu am adeseori momente de prăbuşire, mie îmi pare că vine sfârşitul lumii şi nu mai are rost să mă căznesc, nu am pentru cine. Tineretul pare că o apucă numai spre discotecă, copiii la calculatoare, pe internet, bătrânii, sărmanii, cu păhărelul de vin… şi când răsare câte un om ca Vasile Şoimaru te mai întăreşte şi te învoiniceşte, îţi dă puteri ca să mergi mai departe.  Vă mulţumesc şi să ştiţi că-s plin de nădejdi în izbânda dreptăţii noastre… O spun asta azi, 27 martie 2008, când se împlinesc 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara …”

(Din luarea de cuvânt la lansarea albumului „Românii din jurul României în imagini”, 27 martie 2008, în Aula Magna a ASEM)

AȘA CEVA NU SE UITĂ NICIODATĂ: MULȚUMESC, BĂDIE, PENTRU ÎNCREDEREA PE CARE AI AVUT-O ÎN MINE!…