O ştire senzaţională în spaţiul po­litic autohton – Vasile Şoimaru, unul dintre cei 227 de deputaţi din pri­mul Parlament care au votat/ sem­nat pe 27 august 1991 Declaraţia de Independenţă, a refuzat să primeas­că „Ordinul Republicii”, cu care, în ajunul Anului Nou 2013, Preşedin­tele Nicolae Timofti i-a decorat pe toţi deputaţii primului Parlament. Anterior, în 1996 şi în 2011, Vasile Şoimaru nu a acceptat Medalia „Me­ritul Civic” şi „Ordinul de Onoare”, neînţelegând de ce, cum zice el – să i se confere o distincţie de stat pen­tru simplul motiv că a votat Decla­raţia de Independenţă?

 

*       *       *

E pentru prima oară când, în Republica Moldova, se aud lucruri atât de importante, spuse cu atâta sinceritate, mai ales de către unul dintre primii deputaţi, căci aproape toţi se cred eroi. Majoritatea se bate cu pumnul în piept că dacă nu erau ei în 1989, Moldova din stânga Pru­tului ar fi gemut şi astăzi sub jugul comunisto-sovietic. „Făclia” a mai scris despre aceşti „voinici” apţi de eroism doar pe la tribune, capabili de a striga că-i timpul să renaştem fiinţa naţională doar atunci când KGB-ul nu-i mai ameninţă cu nimic. Niciunul nu a recunoscut că Mihail Gorbaciov, suveranul de la Krem­lin, le-a dat voie prin faimosul prin­cipiu „Glasnosti” (transparenţă), să se revolte.

Aceasta a fost în 1991. Iar în 1992, când Moscova, când s-a răzgândit sau a vrut să mai repare ceva, a declanşat războiul de pe Nistru, oprind suveranitatea la porţile Tiraspolului, nu prea mulţi „eroi” din co­horta primilor parlamentari au pus mâna pe arme să-şi sacrifice viaţa, cum au făcut-o zeci de tineri care au luptat cu devotament şi credinţă pen­tru triumful idealului naţional.

 

*       *     *

Iată de ce doctor în economie, conferenţiar universitar ASEM, Vasile Şoimaru, deputat în Parla­ment (anii 1990-1994, apoi 1998-2001), declară: „Niciodată nu voi accepta vreun ordin (medalie) pen­tru simplul noroc că am fost partici­pant la proclamarea Independenţei”.

Profesorul onest mai precizează: „Chiar dacă, prin minune, Republi­ca Moldova ar supravieţui, indepen­dentă, până la aniversarea a 50-a şi dacă, tot prin minune, aş rămâne ul­timul votant în viaţă al Independen­ţei, n-aş accepta o distincţie pentru aceste merite„.

 

*        *     *

Auziţi ce spune? Noroc, nu me­rite! Cine a mai insistat aşa până la el?

Profesorii de istorie, toţi peda­gogii din şcoala naţională, care în­ţeleg sensul profund al educaţiei pa­triotice, la lecţii, la orele educative trebuie să accentueze că, iată, mai avem oameni morali, responsabili în faţa istoriei care nu pot să aprecieze situaţia decât aşa cum a fost.

Oameni pentru care mo­mentul istoric a constituit un noroc, nu o vocaţie. Şi să de­monstreze elevilor cum URSS s-a clătinat graţie sub­minării ei timp de decenii nu de pretinşii „eroi” moldo­veni, ci de forţe din exterior, în special din SUA. Cum Imperiul Roşu, într-un mo­ment de conjunctură favora­bilă, când statul nu mai pu­tea, iar oamenii nu mai do­reau să trăiască pe vechi, s-a prăbuşit datorită curajului omului din legendă, condu­cătorului URSS, Mihail Gorbaciov. Şi pe care istoria nu-l va uita niciodată.

El este Eroul.

Revoluţia săvârşită de el a evitai vărsarea de sânge, imperiul Sovietic s-a destră­mat uşor. Rusia şi-a schim-

bat orânduirea socială pe cale paşnică, nerepetând tragicul an 1917. Fostele republici din componenţa URSS, în 1988-1989, au înţeles că acum e momentul, şi, rând pe rând, s-au desprins de Moscova. Dar, esenţial şi foarte important, s-au desprins doar din simplul motiv că Moscova… le-a per­mis.

 

*     *     *

Ce fel de „renaştere naţio­nală”, dacă nici până astăzi moldovenii nu ştiu ce limbă vorbesc, dacă se uită cu oare­care duşmănie la fraţii lor de sânge de peste Prut? Ce fel de „renaştere”, dacă deputaţii au o singură vocaţie – să-i prade pe an ce trece mai crunt pe cei „mulţi şi proşti”? Iar aceştia, cu miile, au pledat uşor pentru alte patrii, părăsind palma aceasta de pământ, pe care unii occidentali, nesinceri, cu pute-

re, o numesc ipocrit „poveste de succes”.

 

*      *      *

„Poveste de succes” – pen­tru cine? Nu cumva doar pen­tru cei care fură poporul?..

Le-aş sugera profesorilor să caute ziarul „Adevărul” din 21 ianuarie 2013, să decupeze acest articol al lui Vasile Şoimaru (de fapt, o scrisoare des­chisă adresată Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti – „Al treilea refuz. Mai aveți ordine?„). Sâ-l găsească pe site-ul wwwv.adevarul.md şi să-l depună în portofoliul lor, ca pe unul din cele mai importante do­cumente ale istoriei contempo­rane. Şcoala să aibă la dispozi­ţie încă un argument cum să dis­tingă patriotul cu verticalitate şi demnitate, pentru care adevărul c mai scump decât orice, inclu­siv decât cea mai înaltă distinc­ţie de stat.

Tudor RUSU,

Săptămânalul FĂCLIA din 2 februarie 2013, Chișinău