O boală grea şi nemiloasă l-a smuls dintre noi, în noaptea de 26 spre 27 iunie 2013, în jurul orei 23.00, pe Dumitru Matcovschi, distins poet, prozator, dramaturg şi publicist, personalitate emblematică a Mişcării Naţionale din Basarabia.

Cavaler al Ordinului Republicii (1996), Dumitru Matcovschi a fost un luptător pentru libertate şi adevăr, un poet aflat în slujba celor mai înalte idealuri naţionale.

Născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul Raşcov din judeţul Soroca. Debutează editorial cu volumul Maci în rouă (1963). Cartea Descântece în alb şi negru este cenzurată şi scoasă din circuitul editorial. Au urmat volumele Univers intim (1966), Grâul (1974), Axă (1977), Patria, Poetul şi Balada (1981), Tu, dragostea mea (1987), Imne şi blesteme (1991), Măria Sa, poetul (1992), Capul şi Sabia (1993), Aici, departe (2004), Neamul Cain (2008) şi altele. A semnat mai multe romane: Duda (1973), Bătuta (1975), Toamna porumbeilor albi (1979), Focul din vatră (1982), Roman teatral (1984), mai multe piese montate de toate teatrele din republică.

În calitatea sa de redactor-şef al revistei „Basarabia”, a avut curajul să publice în 1988 istoricul articol „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru limba română şi alfabetul latin. La 17 mai 1989, poetul a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a scăpat cu viaţă în mod miraculos după şase luni de aflare în comă, timp în care a suportat peste 20 de intervenţii chirurgicale. Deşi marcat de acea nefericită întâmplare, Dumitru Matcovschi şi-a continuat activitatea, fiind omniprezent în viaţa socială şi culturală a republicii.
Dumitru Matcovschi a fost un scriitor prolific, activ, antrenat în exerciţiul zilnic al scrisului. Este autor al mai multor versuri pe care s-au scris melodii de mare popularitate şi rezonanţă civică şi lirică: Basarabia, Focul din vatră, Bucuraţi-vă, prieteni, Sărut, femeie, mâna ta şi altele.
Scriitor al Poporului (1989), membru titular al Academiei de Ştiinţe din Moldova, laureat al Premiului Naţional (1989).

În anul 2012, Dumitru Matcovschi a fost distins de către preşedintele României Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Cultural în grad de mare Ofiţer”, pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care a promovat valorile naţionale şi culturale româneşti.

Pentru literatura şi cultura noastră, moartea lui Dumitru Matcovschi este o pierdere grea, incomensurabilă.

Plecarea lui lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată.

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova

Chişinău, 27 iunie 2013

 

(Pentru a vedea un fotoreportaj de la baștina poetului, Vadul Rașcov, faceți click pe „Galerie foto„!)

 

Patru poezii de Dumitru Matcovschi

 

Inimă de mamă

Inimă de mamă, inimă de tată,
cade stea din ceruri roșu fulgerată.
Inimă de tată, inimă de mamă,
cade iară frunza codrului de-aramă.
Toamnă obosită, toamnă zbuciumată,
inimă de mamă, inimă de tată.
Iarnă-nzepezită, cruntă ca o vamă,
inimă de tată, inimă de mamă.
Grea, tot grea, de piatră
noaptea peste vatră;
câinele pândește
luna și o latră.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pândeșște
inima anume.
Inimă de mamă, inimă de tată…
A trecut o viață ca o clipă, iată…
Inimă de tată, inimă de mamă…
Două doruri strânse nod într-o năframă.
Dincolo de noapte,
dincolo de vânt…
clopote albastre
se aud bătând.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor…
se întorc copiii
la părinții lor.

 Bucurați-vă

Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viaţa ne este.

Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-u băiat floare şi-a pus la pălărie.
Uite un princ, râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul.

Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dînsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul…

Zilele trec, zilele vin… Ce v-a rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de păine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbeşti,
el se grăbeşte.

Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi.
Bucuraţi-vă de-un cântec,
de-un amurg cu flori de tei,
bucuraţi-vă o viaţă
de lumina dragostei…

Doar femeia

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viaţa
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povaţa
doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Şi mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.

Iubeşte-mă, bărbate şu mă înveşniceşte,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veşnicie, mai bine dăruieşte-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

Cu Limba Noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.