Cărţile sînt moştenirile pe care unii oameni cu un spirit deosebit le lasă concetăţenilor şi urmaşilor lor. Ele se prezintă, din generaţie în generaţie, ca nişte daruri preţioase pentru posteritate şi răspund la întrebările care ne frământă, ne transmit forţă, speranţă, ne fac să ne lăsăm purtaţi pe aripi de vis, să ne simţim, cînd le citim, ca într-un refugiu magic, ca pe o insulă a consolării. De aceea între 7 şi 10 aprilie 2011 toţi cei pasionaţi de lectură – de la mic la mare – au vizitat Centrul de Expoziţii „Moldexpo”, unde s-a desfăşurat ediţia a XV-a a Salonului Internaţional de Carte pentru copii şi tineret din Chişinău, ca să vadă acele minuni ale creaţiei omeneşti ce sînt absolut necesare pentru o creştere armonioasă a individului, dezvoltându-i pe parcursul vieţii nu doar memoria şi inteligenţa, dar şi imaginaţia, principiile morale şi valorile spirituale. Salonul a pus la dispoziţia cititorilor cele mai frumoase opere pentru copii şi tineret, editate recent în R. Moldova şi peste hotare.

În cadrul salonului sus-numit s-au înscris şi lansările de carte care au avut loc la Sediul Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pe 8 aprilie 2011. Moderatorii evenimentului cultural dr. Lidia Kulikovski, director general al BM „B.P. Hasdeu”, dr. Vasile Şoimaru, economist, maestru fotograf, şi Vlad Pohilă, scriitor, redactor-şef al revistei de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării BiblioPolis, au prezentat cărţile în ordinea care urmează: Departe-aproape. 100 de poezii româneşti din Kazahstan de Simion Plămădeală (Editura „Prometeu”, Chişinău, 2011), Hagi Curda (Camâşovca). Un sat românesc din Basarabia istorică de Tudor Iordăchescu (Editura „Prometeu”, Chişinău, 2011), Românii din Bugeac pe cale de dispariţie. O călătorie prin satele româneşti din sudul Ucrainei de George Damian şi Cătălin Florinţiu Vărzaru (Centrul de Studii pentru resurse româneşti, Bucureşti, 2010), Cununa fiinţării de Adriana Istudor (Editura „Magic Print”, Oneşti, 2011).

Această manifestare care lansează patru cărţi incitante, apărute de curînd în librăriile şi bibliotecile din republică, e o adevărată sărbătoare de suflet a cetăţenilor urbei noastre în pieptul cărora se zbate o adevărată inimă de român. Interesul suscitat vorbeşte cu relevare de importanţa lecturii în viaţa omului la ora actuală, în mare parte descurajată de sărăcia ce s-a întronat în satele şi oraşele noastre, se pare, pe multă vreme. Autorul, coordonatorul şi realizatorul primelor două proiecte este inimosul patriot basarabean, cu rădăcini din Cornova de lîngă Ungheni, dr. în economie Vasile Şoimaru. Tot dumnealui semnează prefeţele şi imaginile fotografice inserate în aceste două cărţi. „Lecturînd filă cu filă placheta de versuri Departe-aproape, observăm că în vizorul poetului Simion Plămădeală este, în primul rînd, Patria, mama, limba română, apoi şi celelalte: dorul de casă, româncuţele, malurile Răutului, chiar şi poama care înfloreşte”, a concretizat Lidia Kulikovski, dînd citire unor versuri din cartea conaţionalului nostru, poezii ce îl caracterizează în profunzime pe autor. Cît priveşte monografia satului Hagi Curda din Basarabia istorică, dumneaei a specificat faptul că „în mottourile acesteia, din Mihai Eminescu, e spus totul. E o carte aproape academică despre oamenii de cultură din această localitate. În plus, are o prezentare grafică excelentă, emană o lumină atrăgătoare de la prima vedere. Sînt invidioasă că satul meu de baştină – Nicoreni, din raionul Drochia – nu are încă o astfel de lucrare care să înveşnicească memoria oamenilor locului.”

Cu multă dragoste şi respect faţă de Simion Plămădeală, cel care la mii de kilometri de baştina lui, satul Grinăuţi, din preajma Rîşcanilor, a ţinut aprinsă făclia românismului tocmai în Kazahstan, la Karaganda, a vorbit Vasile Şoimaru, „călător prin românime”, cum se autodefineşte el însuşi în Cuvînt-înainte. Mai e de menţionat că S. Plămădeală, plecat pe la sfîrşitul anilor ’50 ai secolului trecut la desţelenirea pămînturilor din Asia Centrală (fiindcă a refuzat să predea limba rusă la o şcoală românească din Basarabia), a rămas acolo să lucreze la minele de cărbuni. În prezent, cînd e de mult la pensie, poate fi numit poetul românilor din Kazahstan şi aceasta îi face cinste unui om care urmăreşte de-a lungul anilor toate evenimentele ce se întîmplă în Basarabia lui dragă. Un îndrăgostit de ţinutul său natal este şi Tudor Iordăchescu, autorul monografiei despre Hagi Curda, sat din Sudul Basarabiei, căruia românii i-au păstrat denumirea tătărească („au fost mai toleranţi decît sovieticii în 1947, care au redenumit-o în Camîşovca”). De fapt, lucrarea este un protest, un strigăt la cer împotriva ucrainizării populaţiei autohtone şi un îndemn de a păstra tot ce are valoros poporul nostru, tot ce ne solidarizează în jurul ideii naţionale. Monografia ne apropie pe noi toţi de o nouă fază a relaţiilor dintre etnii şi constituie un model de rezistenţă a românismului în Bugeac.

Publicistul Vlad Pohilă a atras atenţia pentru toată lumea venită la manifestare că aceasta din urmă se desfăşoară în ziua (pe stil nou) a Unirii Basarabiei cu Patria-mamă în 1918 („de altfel, astăzi nu mai vorbeam româneşte dacă nu exista această zi izbăvitoare de imperiul de la răsărit”), iar pe 1 aprilie am omagiat 70 de ani de la tragicul eveniment de la Fîntîna Albă, din Bucovina de Nord (anexată, în 1940, împreună cu Basarabia, de către URSS), cînd în jur de 3000 de români au fost mitraliaţi de sovietici în timp ce se îndreptau spre „noua” graniţă românească cu odoare bisericeşti în mînă, căci li s-a spus anterior că vor putea trece liber în România. Scoţînd în relief importanţa editării cărţilor cu tematică istorică aici, pe pămîntul Basarabiei, ce se zbate să iasă definitiv de sub călcîiul cotropitorilor hrăpăreţi şi nemiloşi, Vl. Pohilă a semnalat: „E păcat că pînă în prezent – atît în România, cît şi în Republica Moldova – se zădărniceşte condamnarea fărădelegilor comunismului. Dar trăim cu speranţa că aceasta se va realiza – ne uneşte cugetul şi simţirea românească. Iată că se adaugă la proiectul editorial de un deceniu al compatriotului nostru Vasile Şoimaru încă două cărţi: volumul de poezii Departe-aproape de Simion Plămădeală şi Hagi Curda de Tudor Iordăchescu, o descriere istorică şi culturală a unui sat de lîngă Ismail (actualmente, regiunea Odesa, Ucraina) – sat reşedinţă de comună, cu peste 3000 de locuitori, preponderent români. Ţinem să amintim că în cadrul acestui proiect au apărut anterior: monografiile Cornova, Neamul Şoimăreştilor: 500 ani de istorie, albumul Românii din jurul României în imagini, volumele de publicistică Căderea premierilor, Căderea comuniştilor, Cugetări de Nicolae Iorga, Litanii pentru trei stări (poezie, teatru, traduceri) de Mircea Vulcănescu ş.a.”

Vorbind de călătoria jurnaliştilor G. Damian şi C.F. Vărzaru prin satele româneşti din sudul Ucrainei, colegul ce îmbrăţişează aceeaşi profesie a menţionat că „autorii prezintă nefardat adevărul de la faţa locului, e un act de mare curaj al lor, se vede că le pasă ce se întîmplă cu conaţionalii noştri aşezaţi cu traiul din vremi străbune pe teritoriul de la gura Dunării pînă la limanul Nistrului”. Apoi a continuat formulîndu-şi sentimentul său de apreciere: „Exprim toată admiraţia mea pentru articolele semnate de George Damian în cotidianul Timpul. Expunerile despre realitatea românească de la est de Prut sînt, pur şi simplu, uluitoare prin simţirea autorului, prin stăpînirea facultăţilor lui de istoric şi publicist. Românii din Bugeac pe cale de dispariţie e o carte despre noi şi pentru noi. Să credem că descrierea nepărtinitoare va servi un semnal de acţiune pentru politicienii, guvernanţii şi cei de la Bucureşti, şi cei de la Kiev, şi cei de la Chişinău.”

Cugetarea lui Nicolae Iorga „Ce poate fi o patrie care nu e neamul tău, mintea ta şi nici măcar libertatea ta şi belşugul tău?”, pusă în faţa celor o sută de poezii ale lui Simion Plămădeală, este grăitoare de la sine. Autorul a exclamat că este foarte fericit să-şi vadă baştina după decenii de înstrăinare, că acestea îi sînt cele mai frumoase zile pe care le trăieşte alături de fraţii şi surorile lui. „Nu am uitat niciun cuvînt din limba română… Dragi îmi sînt amintirile din copilărie şi mereu revin la ele… Vasile Şoimaru este omul nostru cel mai scump, pentru faptele sale de găsire şi unire a românilor de pe întreg globul pămîntesc… Cu toate că am lucrat decenii în şir la minele de cărbuni din Kazahstan, am rămas om cu firea întreagă, dar permanent duc dorul de casa părintească, de satul natal, de limba dulce a strămoşilor noştri… Vă ţin minte şi vă iubesc pe toţi… Aş vorbi cu voi pînă mîine dimineaţă, am multe de spus…”, a declamat oaspetele nostru sosit de curînd în Basarabia ca să-şi lanseze către cititori scrierile sale lirice. Copleşiţi de emoţii, ascultătorii au admirat voinţa neclintită şi tăria de caracter statornică ale consîngeanului, care le declama pasionat poezie după poezie. Cele mai edificatoare ni s-au părut: O dulce limbă românească, Noi şi ei, cotropitorii, Cu Dumnezeu în suflet, Cîntec de dor, Fericirea mamei ş.a.

Salutul basarabenilor, rămaşi cu traiul din nevrerea lor în străinime, l-a adus Nicu Pluşchis, conducătorul Societăţii culturale „Dacia” a românilor din Karaganda, unde în prezent funcţionează o scoală duminicală – „Mihai Eminescu” şi un ansamblu folcloric – „Dorul”. Din spusele lui am aflat că în Kazahstan locuiesc circa 40 mii de români, dar lipseşte un monument în memoria celor care au fost deportaţi şi zac în pămînturile întinse ale Asiei Centrale (lîngă Karaganda s-a aflat cel mai mare lagăr de concentrare stalinist – Karlag). La ora actuală există memoriale ale georgienilor, armenilor, lituanienilor, ungurilor, polonezilor, japonezilor, dar nu s-a ridicat încă cel al românilor… Cu toate acestea, ca naţiune nu sîntem pierduţi, atîta timp cît mai bate inima unor români înflăcăraţi ca S. Plămădeală şi mulţi alţii asemeni lui. Cu mare plăcere N. Pluşchis a înmînat amfitrioanei dr. L. Kulikovski un fanion şi un album cu fotografii ale oraşului Karaganda din zilele noastre, cu suvenire s-au ales şi alte persoane prezente în sală.

S. Plămădeală a avut ocazia să-l îmbrăţişeze cu lacrimi de bucurie în ochi pe consăteanul său – Spiridon Vangheli, ce poartă titlurile onorifice de Maestru Emerit al Artei şi Scriitor al Poporului. Nu s-au văzut, cum s-ar zice, de un car de ani, şi iată bucuria reîntîlnirii în faţa admiratorilor ambilor condeieri. Au început să se depene amintirile din satul de pe malul Răutului,  de la cenaclu literar ce se întrunea la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, cenaclu la care au participat şi înaintaşii Neamului Grigore Vieru, Liviu Deleanu, Valentin Mândâcanu, Andrei Strâmbeanu, Gheorghe Vodă, Victor Teleucă, Petru Dudnic, Anatol Ciocanu ş.a. S. Vangheli mai ţine minte de o scrisoare a lui S. Plămădeală, expediată de pe meleaguri străine, o scrisoare ce şi acum îi răvăşeşte sufletul. Maestrul adresîndu-se protagonistului a zis: „Lucrînd la adîncime în minele de cărbuni, ai scos la suprafaţă lumină, aceeaşi lumină o reflectă şi versurile tale şi duhul profund românesc… Acest foc ce emană lumina vieţii nu trebuie să se stingă niciodată…” Iar despre Vasile Şoimaru, iniţiatorul atîtor acţiuni de ispravă, apreciatul scriitor al copiilor a cutezat să spună că V. Şoimaru „este un miracol al ţinutului basarabean”, că trebuie să avem „mai mulţi Şoimari şi Basarabia va scăpa de toate urgiile ce năvălesc de-a valma”, că prin el vede „perspectiva că ţara va fi întregită”.

Sora Maria, căreia S. Plămădeală i-a dedicat o poezie pe trei pagini, fostă profesoară de biologie, acum pensionată, a venit să mulţumească organizatorilor manifestării culturale (şi personal lui V. Şoimaru) că au făcut posibilă întîlnirea multaşteptată. Îi rîde inima de bucurie că a văzut împlinit visul fratelui de a deveni scriitor, dar regretă mult că acestuia nu i-a fost uşor să trăiască pe undeva departe fără susţinerea rudelor, că nu s-a realizat ca profesor. „Să faceţi numai lucruri mari şi frumoase pentru Basarabia”, a fost îndemnul surorii către toţi cei ce sînt de o credinţă şi o suflare românească.

Potrivit spuselor directorului Liceului „Lucian Blaga” din oraşul Tiraspol Ion Iovcev, versurile lui S. Plămădeală i-au înduioşat chiar şi firea lui mai rigidă de profesor de fizică și matematică, iar V. Şoimaru este (tot după spusele dumnealui) „ambasadorul românilor de pretutindeni”. „Noi, la Tiraspol, a continuat I. Iovcev, sîntem străini acasă… E greu să te simţi român chiar în ţara ta, iar Simion Plămădeală e străin printre străini… Îi înţelegem greutăţile şi durerea din suflet, îl admirăm şi îl preţuim că vorbeşte tot aşa de bine, cum vorbea şi mai înainte, limba maternă, că nu a uitat tradiţiile poporului său…”

Ca atare, Tudor Iordăchescu este un agricultor cu studii superioare, dar o pasiune mai veche i-a devenit istoria, ceea ce l-a şi făcut în cele din urmă, cînd a ieşit de acum la pensie, să scrie o primă monografie despre un sat tipic românesc din regiunea Bugeacului. Trebuie de spus din capul locului că în sudul Basarabiei există încă un şir de asemenea sate cu populaţie românească, pe care statul ucrainean şi-a pus scopul să le deznaţionalizeze definitiv. T. Iordăchescu confirmă că Hagi Curda, ca şi în alte sate din Bugeac, nu au ziare şi reviste româneşti, aproape deloc nu sînt recepţionate posturile de televiziune şi de radio din România, Republica Moldova, există numai un singur microbuz pentru a ţine comunicarea locuitorilor satului cu rudele şi prietenii din vecinătate, iar bisericile sînt dezmembrate… Această carte a apărut graţie generozităţii şi susţinerii materiale a mai multor oameni de bună credinţă, pentru care autorul le transmite sincere mulţumiri. „M-au ajutat mult, singur nu aş fi izbutit”, a recunoscut T. Iordăchescu. În genere, tipărirea la Chişinău a istoriei satului Hagi Curda este o faptă curajoasă a dumnealui şi merită să fie urmată de alţii (cele peste 20 de sate populate de români îşi aşteaptă cronicarii!). Avem în faţă un exemplu de înaltă atitudine civică de care, de altfel, nici nu ne putem închipui să putem dăinui pe „o insulă de românism”. De aceeaşi părere este şi Petru Şchiopu din Babele (Oziornoe), care a confirmat că  T. Iordăchescu s-a apucat cu toată seriozitatea de lucru şi a trecut prin inimă orice frază scrisă. Mai mult ca atît: întreaga familie Iordăchescu i-a susţinut întotdeauna pe băştinaşi la un şir iniţiative culturale şi, într-un fel, le-a insuflat încredere şi îndrăzneală. Cum să nu se mîndrească cu toţii de realizările concetăţeanului ce îşi vede izbăvirea doar în unirea tuturor forţelor creatoare de spiritualitate românească.

Jurnalistul George Damian a povestit despre călătoria de două săptămîni, în vara anului 2010, efectuată împreună cu colegul său Cătălin Florinţiu Vărzaru, în raioanele din sudul Ucrainei. E semnificativ faptul că oriunde ar fi sosit ei nu au avut nevoie de translatori – se înţelegeau de minune cu oricine. A urmat redactarea unui reportaj extins cu un titlu cam dur, fără menajamente: Românii din Bugeac pe cale de dispariţie (unii propun să fie pus la sfîrşit un semn de întrebare!). Dar părerea celor doi jurnalişti e alta: dacă nu oprim cît mai curînd procesul de deznaţionalizare, peste două-trei generaţii românii pot să dispară definitiv din Bugeacul ucrainean (exemplu concludent ne pot servi istro-românii din Peninsula Balcani, care, la începutul secolului XX, erau în număr de circa 10 000, iar azi, după unele surse, abia de ajung la 300 de vorbitori). Situaţia este gravă: în regiunea Odesa în prezent sînt aproximativ 124 000 de români (mulţi fiind numiţi moldoveni, pentru a camufla apartenenţa identitară), dar numai 3 la sută din aceştia au studii superioare. Satele sînt sărăcite, şcolile – în paragină, bisericile – demolate. Pretutindeni bîntuie frica. Românii din Bugeac se tem a vorbi limba lor maternă, fiindcă plutesc în aer ameninţările de tot soiul din organele puterii şi nu numai. În biblioteci rămîn tot mai puţine cărţi româneşti, în şcoli sînt interzise unele opere din creaţia lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi a altor clasici ai literaturii române. Oamenii cu puterile proprii se luptă (uneori în sensul direct al cuvîntului) cu autorităţile ucrainene, păstrîndu-şi vie şi intactă cultura, tradiţiile strămoşeşti.

O notă de optimism a adus în sală politicianul Tudor Panţîru, deputat în Parlamentul României. După părerea dumnealui, guvernanţii trebuie să-şi revadă politicile naţionale, să acorde mai mult sprijin conaţionalilor din afara graniţelor, românii din teritoriile învecinate să devină prioritate de interes strategic nu numai pentru România, dar şi pentru Republica Moldova. Oamenii care înţeleg primordialitatea identităţii naţionale sînt de nepreţuit. Poeziile scrise în  Kazahstan de Simion Plămădeală, istoria satului Hagi Curda, elaborată de Teodor Iordăchescu, sînt nişte pilde extraordinare ce demonstrează că cei ce vor să ne distrugă ca naţiune nu vor reuşi. „Voi fi întotdeauna alături de fraţii noştri care nu şi-au uitat identitatea, care ţin la demnitate, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru basarabeni ca ei să aibă o viaţă cu adevărat liberă”, a spus în încheiere deputatul român.

…De la ziua de naştere a maestrului Gheorghe Zamfir, a sosit la manifestare (cu felicitări basarabenilor de la marele interpret şi patriot) naistul Vasile Iovu, care, împreună cu Igor Podgoreanu, au delectat publicul cu suita Ecoul dacilor şi rapsodia Ciocîrlia. Iar Ion Paulencu a adus (din Voloca Cernăuţilor) Balada cerbului, propunînd-i apoi, printre altele, lui Vasile Şoimaru să-şi  schimbe numele în… „Şoim Mare”. Cu un recital de poezii s-au prezentat eleva Maria Josan, din Tiraspol (Mălăieşti), Transnistria, şi micuţa Anişoara-Daria Rusu.

Concomitent, în sala de lectură a BM „B.P. Hasdeu”, dr. Vasile Şoimaru, în calitatea de artist fotografic, a prezentat două expoziţii: una despre românii din Bugeac (Basarabia istorică) şi alta despre cei care îşi au a doua patrie Kazahstanul (Ai noştri din Kazahstan). Cîteva titluri semnificative: Ansamblul folcloric „Dor basarabean” din Erdec Burnu (Utconosovca), Interiorul bisericii din Cartal (Orlovca), Bălţile Dunării la Satul Nou, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Hagi Curda, Biserica Sfîntul Nicolae din Chilia, Portul Ismail văzut de pe malul drept al braţului Chilia din Delta Dunării, Babele (Oziornoe) – baştina mareşalului Alexandru Averescu, Ciamaşir (Prioziornoe) – baştina poetului Pavel Boţu, Sediul Ambasadei României la Astana, Ansamblul „Dorul” al comunităţii româneşti din Karaganda, Simion Plămădeală – dacul liber din stepa kazahă, Comemorarea victimelor staliniste la Memorialul Spassk ş.a.

„Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine şi-i îndeamnă spre virtute, sînt nobile”, scria în sec. XIX cărturarul Gheorghe Asachi. Lansările de carte şi expoziţiile fotografice de care am vorbit mai sus dau dovadă de un devotament total cauzei Neamului, în speranţa dăinuirii lui peste veacuri. Autorii înzestraţi cu adevărat talent au pe sufletul lor grijile şi necesităţile oamenilor din preajmă. Prin puterea lor de convingere devenim mai înţelegători, mai mărinimoşi, mai binevoitori, mai viguroşi – tocmai cum le şede bine unor creştini. La sigur această calitate a noastră ne va perpetua existenţa şi ne va ţine pe linia de plutire în „oceanul slav”.

Pentru revista BIBLIOPOLIS, nr.2, 2011

Valeriu RAŢĂ, bibliotecar