Din noianul de amintiri adunate de C. Bobeică, de-a lungul a peste opt decenii, cele din perioada românească excelau prin lumină și dragoste de viață. Ca licean, a făcut și el străjerie – s-a implicat într-o mișcare de excepție ce altoia adolescenților dragostea de Patrie, atașamentul pentru valorile naționale, netrecătoare. Și viața-i întregă a rămas, am impresia, un fidel și înțelept străjer al românismului în Basarabia cotropită, ruptă mișelește de la vatra-i originară.

Viitorul pedagog şi publicist, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în cadrul Armatei Române; victimă a gulagului siberian, Constantin Bobeică, s-a născut la 5 iulie 1924, în s. Cobâlca (azi, Codreanca, Străşeni), într-o familie de mazili cu carte. S-a stins din viaţa la Chişinău, pe 21 mai 2013, fiind înmormântat în satul natal.

După şcoala primară făcută la baştină, a urmat faimosul Liceu „B.P. Hasdeu” din Chişinău, unde a avut mulţi profesori celebri în acea epocă. La fel, numeroşi colegi de promoţie şi de generaţie au devenit personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei româneşti. După război învaţă la fără frecvenţă la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, concomitent începând cariera de profesor în şcoli săteşti din zona Codrilor basarabeni.

În urma unui denunţ cu acuzaţia de „colaborare cu autorităţile burgheze române”, autorităţile sovietice de ocupaţie îl arestează, apoi îl deportează împreună cu tânăra sa familie (soţia, un copil minor) şi cu mama Eugenia. Timp de şapte ani (între 1949 şi 1956) se află la munci silnice în Siberia: iniţial, în reg. Tiumen, apoi în reg. Kurgan. În gheţurile Siberiei, cu puţin timp înainte de eliberare, i-a murit mama, fiind înmormântată în pământ străin – o durere ce i-a mocnit în suflet toată viaţa, răzbătând din majoritatea scrierilor de mai târziu pe tema „siberiană”.

Revenit la baştină, absolveşte Facultatea de Filologie la „Ion Creangă” (1958), lucrează ca profesor de limba şi literatura română în satele Ţibirica, Onişcani, Frumoasa, Cornova, Cobâlca (aici, perioada cea mai îndelungată). Având o vastă cultură şi o bogată experienţă, în anii ’60 începe să publice diverse articole: mai întâi la „Cultura”, apoi la „Tinerimea Moldovei”, „Literatura şi arta”, „Învăţământul public” (ulterior „Făclia”), „Moldova”, „Nistru” („Basarabia”), „Glasul”; în ultimul deceniu de viaţă – şi la „Timpul”, „Jurnal de Chişinău”, „Ziarul de gardă”, „Univers pedagogic pro” ş.a. Scrierile sale instructiv-didactice şi cognitive, memorialistice şi de atitudine sunt tot mai mult apreciate, C. Bobeică fiind invitat şi la Radioul Naţional, Radio Antena C, Radio Vocea Basarabiei.

Deşi era un intelectual rafinat, C. Bobeică simţea o strânsă legătură cu universul rustic, pe care l-a zugrăvit şi elogiat în scrierile sale. A şi debutat editorial cu „O cronologie pentru istoria satului Cobâlca” (1999). După 1990, tipăreşte materiale, despre problemele învăţământului şi ale deşteptării naţionale a basarabenilor, despre cultura şi modul de trai în perioada interbelică a Basarabiei, despre „eliberarea” sovietică, despre anii de război şi de foamete organizată, despre deportări şi deportaţi etc. A creionat impresionante portrete despre înaintaşi şi contemporani. Încet-încet, a prins a-şi aduna scrierile în volume de autor, acestea fiind prefaţate de Andrei Vartic, Nicolae Rusu, Ion Iachim, Vasile Şoimaru ş.a. Au beneficiat de frumoase lansări şi de recenzii favorabile cărţile de eseuri şi memorii: „Între stele şi ţărâne” (2005); „Moment crepuscular” (2007); „Dor de muntele Bobeica” (2009); „Sinteze” (2010); „Lumini şi umbre” (2011); culegerea de versuri şi folclor local „Oratio recta” (2006). Ultima sa carte, pe care autorul dorea să o vadă barem: „Introspecţie”, a apărut atunci când rudele şi apropiaţii îl omagiau la 40 de zile de la deces. E de menţionat că la editarea acestor cărţi C. Bobeică a beneficiat constant de sprijinul, moral şi material, al domnului dr. V. Şoimaru. Scrisul, dar şi editarea articolelor şi poeziilor sale în volum, cu certitudine, i-au lungit viaţa lui C. Bobeică. Oricum, i-au luminat existenţa în ultimul său deceniu, când a scos de sub tipar un număr record: şapte cărţi în opt ani de zile.

A fost în câteva rânduri, laureat al săptămânalului „Literatura şi arta”; i s-a acordat Premiul Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (1984), Trofeul „Mărul contribuţiei” (Diplomă de excelenţă şi premiu) al revistei „BiblioPolis” a BM „B.P. Hasdeu” (2012). Ca o recunoaştere binemeritată a creaţiei lui literar-publicistice, în iunie 2010 C. Bobeică a fost primit în Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Va rămâne mereu în amintirea noastră ca un exemplu de cumsecădenie și modestie, de sete în a cunoaște și a promova Adevărul. Impresionantă a fost și atașamentul său față de profesaia aleasă; nestrămutat era crezul său că deșteptarea conaționalilor se poate realiza prin recuperarea demnității umane dar și printr-o maximă apropiere de  literatură, artă, cultură, spiritualitate…

            Vlad POHILĂ