Pe Vasile Şoimaru mi l-a adus istoria de la Cotul Donului. Mărşăluise prin Stepa Kalmucă mai bine de o jumătate de secol, cărând în raniţă ce nu se poate căra. Tragedia unei oştiri dezrobitoare.

Vasile Şoimaru este menit de ursitoare să tot care în cârcă istoria românităţii. Şi spiritualitatea ei fabuloasă. Cum naiba să cari în cârcă, imponderabilul? Întrebaţi-l pe el. Care a zămislit o a doua Mare Unire, mai cuprinzătoare decât cea din 1918, trimiţându-ne conştiinţa de sine la vremea când l-am slujit pe Burebista sub steagul lui Balaur şi când ne pritoceam în vreme din Moravia la Nipru şi din Pocuţia la Marea cea Mare, trăgându-ne mai apoi, veac după veac în Doina lui Eminescu. Ce n-au făcut regii şi şefii de stat de la 1918 la zi, politicienii şi diplomaţii, miniştrii şi paraminiştrii, ce n-am făcut noi, scriitorii, istoricii şi politologii, a făcut-o acest strateg al românităţii având în dotare un autoturism Toyota de 16 ani, un minuscul dar performant aparat foto, o imensă nequantificabilă dragoste de neam, o dârzenie de ostaş şi tot o ostăşească dăruire de sine.

Adică ne-a redat nouă înşine pe noi înşine cei care întregim şi reîntregim neamul, dincolo de hotarele ciumpăvite  al ţării, veşniciţi în acest album de fotografii-istorice care ne dezvăluie tainele etnicităţii  specifice prin lucrarea ei materială şi spirituală de veacuri. De la arhitectura sătească la portul poporan, de la biserici la cimitirele eroilor, de la obiceiurile străvechi la uneltele culturii naţionale: dascălii, şcolile, bibliotecile, emblematici la fizionomiile tipice, la aşezările, locuinţele românilor din jurul României sau de mai depărtişor, totul patentat de cunoaştere, intuiţie artistică, de un lirism copleşitor, de un har panteist care îndumnezeieşte, românizează, esenţializează frântura de peisaj. O uliţă de sat, un vad de apă sau o prăpastie, sau o cascadă, sau o luncă, un răsărit sau un apus de soare, Hotinul sau Cetatea Albă, Vâlcovul sau Balcicul, Moscopolea sau Apşa de Jos, polifonie a imaginilor care dincolo de valorile lor plastice, documentare, au un neaşteptat potenţial sugestiv. Fie populând imaginea cu istorie, adică cu Ştefan Vodă şi răzeşii lui la Lipnic şi Dumbrava Roşie să zicem, fie punându-ne între arii fundamentale legate de miracolul supravieţuirii în condiţiile deznaţionalizării planificate la scara veacurilor. Să ne întrebăm în ce măsură istoria politică zbuciumată a Maramureşului istoric a afectat sau nu etnicitatea specifică a maramureşenilor noştri? Cum am rămas noi înşine în Bugeac? Sau în Transnistria? Dar în Timoc sau în Banatul sârbesc?

Albumul lui Vasile Şoimaru ne răspunde la aceste întrebări esenţiale printr-o măiastră strategie a aşezării imaginilor în pagină. Prin montajul care ne trimite la factorii germinativi de rezistenţi la eroziune: limba, familia, credinţa, portul, obiceiurile.

Al doilea strat al sugestiei se adresează socio-economicului. Vasile Şoimaru surprinde starea economică şi socială a românilor de peste graniţă aducând în prim-plan o Sandra Șleampătă pe un picior torturat de reumatism, o casă sărăcăcioasă, o îmbrăcăminte uzată şi vetustă, o masă cu muşamaua scorojită, asta  mai ales spre răsărit, sau cuconet îmbrăcat cochet, asta mai spre miază zi apus; sau un prânz în care vesela este sărăcăcioasă şi mai mult decât banală, transformând imaginea statică într-un instrument de anchetă sociologică în spaţiile româneşti limitrofe graniţelor politice. Ce au făcut iluştrii săi înaintaşi Anton Golopenția şi Dimitrie Gusti în anchetele lor sociologice cu impact mai restrâns vizând lumea ştiinţifică şi, să zicem cu indulgenţă, guvernanţii cărora le-au oferit argumente pentru o strategie politică pe termen lung fie aducerea la vatră a acestor mărgineni, fie obţinerea drepturilor politice şi culturale  pentru aţi păstra identitatea, a făcut Vasile Şoimaru lărgind audienţa cercetării sale de la specialişti şi cadrul universitar, academii, la publicul larg şi deopotrivă la clasa politică, oferindu-le o argumentaţie vastă în întregul spaţiu al românităţii transfrontaliere, imposibil de investigat de echipe gen Golopenția și Gusti.

Lansarea acestui fabulos compendiu de istoria românilor de la Burebista la zilele noastre mi-a răsplătit însutit dorul de Basarabia, de noi înşine, cuvântul meu aici şi acum s-a născut din tâlcurile adânci zămislite de patriotismul autorului, concretizat în acest fapt de cultură naţională, educaţie estetică, umanizare şi filozofie morală a românilor intra şi extra muros.

Am plecat de la Chișinău, de la admirabila lansare a acestui album, cu sentimentul optimist al ireversibilităţii gestului istoric pe care l-au făcut basarabenii câştigându-și liniștea şi libertatea, premise fundamentale de la care se dezvoltă şi se pot realiza dezideratele şi opiniile lor politice, unioniste.

Vinovat de emoţia, certitudinile, încântările mele basarabene se face acest vrăjitor al românităţii convertită în imagini de o infinită tandreţe, imposibilă poezie şi muzicalitate amintindu-i pe Enescu şi Ciprian Porumbescu şi, dacă-mi permiteţi… pe Eminescu.

O îmbrăţişare ostăşească, bravului şi neostenitului ostaş al nemuritorului duh naţional, Vasile Şoimaru

Radu THEODORU,

General de Flotilă Aeriană, Veteran de război, membru titular al Uniunii

Scriitorilor din România, premiat de Academia Română