Volumul ”Operațiunea română” din RASS Moldovenească în Marea Teroare stalinistă: 1937-1938 îngrijit de Mihai Tașcă, doctor în drept, o apariție editorială de excepție, demonstrează fără drept de apel cât de necesară este desecretizarea arhivelor KGB, dar și cât de actuală este aprobarea și intrarea în vigoare a legii lustrației. Impresionanta lucrare a apărut în 2014 la editurile ”Serebia” și ”Cartea juridică”, din Chișinău,sub auspiciile Academiei de Științe a Moldovei, Institutului de Cercetări Juridice și Politice, Institutului de Studiul Arhivelor și a Fundației Culturale „Memoria”, filiala Argeș, din România.

În formatul A4, cele 944 de pagini (118 coli de autor) au văzut lumina tiparului grație generosului suport financiar și moral oferit de doi oameni de bună credință, doi români cu rădăcini basarabene stabiliți de multă vreme în Occident și care au dorit să-și păstreze anonimatul. Acest impresionant eveniment editorial, cultural și de rememorare a zbuciumatei noastre istorii se include firesc în proiectul coordonat de Vasile Șoimaru „Românii din jurul României”.

Lucrarea reflectă destine umane tragice ajunse prin voia și ironia istoriei, cu câțiva ani înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, victime ale terorii staliniste din fosta URSS.”Operațiunea” nu a fost doar o ordinară etapă de pregătire pentru măcelul mondial pus la cale de Stalin, iar lozinca „Proletari din toate țările, uniți-vă!” nu se rezuma doar la un simplu slogan al Komintern-ului și al partidului comunist din URSS. Pentru promovarea și implementarea în practică a ideii și a conceptului de ”revoluție socialistă mondială”, bolșevicii au avut nevoie de o „pregătire de artilerie”, iar prin declanșarea unor acțiuni de teroare cât mai sângeroase au urmărit scopul de a-și imobiliza eventualii oponenți, inoculându-le frică, docilitate și resemnare. Totodată, ”operațiunea” le oferea favoarea și șansa de ai lichida pe cei care aveau, sau care ar fi putut să aibă, cel mai mic și neînsemnat gest de reticență față de regim.

Lucrarea cuprinde o parte neînsemmnată a documentelor de arhivă la care cercetătorii au avut acces, , autorii au inclus și materialele originale, întocmite bineînțeles în limba rusă, traducerea lor fiind făcută de scriitorul și lingvistul Vlad Pohilă și de îngrijitorul lucrări Mihai Tașcă. Zguduitoarele procese verbale ale inchiziției sovietice din perioada de doar 6 luni (8 octombrie 1937 – 28 martie 1938) scot în evidență sângerosul proces de exterminare a mii și mii de oameni, unica lor vină fiind faptul că aveau unele păreri diferite de cele ale șablonului bolșevizat al puterii. Cele mai multe procese verbale al  crâncenului conveier al morții, – 41 la număr, fac parte din așa zisa „operațiune română”, condamnații fiind acuzați de „spionaj și activitate diversionistă în favoarea României”. Concomitent, NKVD-ul avea în vizor nu doar pe cei suspectați de activități „în favoarea României”, ci și pe potențialii susținători ai altor țări cu care ”pașnica Uniune Sovietică” se pregătea să se războiască peste 3-4 ani. Astfel în malaxorul inchiziției bolșevice au ajuns mii de etnici germani, polonezi, greci, bulgari, etc., exterminați în aceeași perioadă de 6 luni ai groaznicii terori staliniste.

Pentru realizarea acestei operațiuni,  Stalin a pus problema încă la începutul anului 1937 indicând  tuturor structurilor inferioare de partid de pe întreg teritoriul URSS să creeze grupuri speciale din 3 persoane, cu toate împuternicirile în vederea executării la modul practic indicațiile ”părintelui popoarelor”. „Troica specială” era compusă din trei persoane, de regulă unul fiind șeful local al NKVD-ului din regiune și doi membri: primul secretar al comitetului de partid și procurorul regiunii.

În fosta RASS Moldovenească ”troica specială” îl includea pe Rogali, locotenent major al Securității de Stat, pe Toders, secretar al Comitetului regional de partid din RASSM și pe Kolodi, procuror interimar al RASSM, secretarul ”troicii” fiind un oarecare Pervuhin, lucrător operativ al NKVD din RASSM. Astfel, din august 1937 până-n noiembrie 1938, ”troica” s-a întrunit în 110 ședințe și a examinat dosarele a 4762 de persoane. Dintre acestea, 3497 au fost condamnate la împușcare (73,4%), iar 1252 de persoane au ”câștigat” de la 5 la 8 ani de lagăr și doar dosarele a 13 persoane au fost returnate pentru reexaminare. Pe întreg teritoriul URSS în urma acestei operațiuni, denumită „culăcească”, fusese planificată, conform unor calcule ”orientative”, arestarea unui număr de 259450 de persoane, dintre care, 72950 erau sortiți să fie puși în fața plutoanelor de execuție.

Mecanismul diabolic de exterminare a ființelor umane, suspectate de neloialitate față de regimul bolșevic, lucra ca ceasul. Copia procesului verbal de condamnare, cu toate vizele necesare, erau expediate Comisarului pentru Afaceri Interne de la Kiev.Apoi procesele-verbale ale ”troicii” erau ”examinate” și aprobate la Moscova de conducerea supremă a acestei structuri criminale, așa-zisa ”dvoică”. Cei doi dirijori și supraveghetori ai represiunilor erau șeful NKVD-ului, tot el și Comisar general aș Securității de Stat, Nikolai Ejov și Procurorul URSS, Andrei Vâșinski.

Așadar, ”troica” din teritoriu și ”dvoica” din eșaloanele superioare ale puterii sovietice alcătuiau, două din cele cinci degete ale stalinistei ”mâini de fier”, recuzită pe care unii actuali politicieni dintre Nistru și Prut visează s-o readucă la putere în spațiul formațiunii noastre statale. Paradoxal, dar normele democrației admit și asemenea ”libertăți de opinie”. E de menționat că N. Ejov, unul din cei doi călăi, semnătura căruia este pe toate procesele-verbale, numit în fruntea NKVD-ului în 1936, a fost eliberat din funcție în decembrie 1938 în urma unui denunț, iar la începutul lui februarie 1940 a fost împușcat în temeiul unor învinuiri de ”organizare a acțiunilor diversioniste”. Astfel, mașinăria de exterminare a oamenilor l-a macinat în final și pe unul din ”morari”, căci A. Vâșinski, mult mai abil, reușește să evite destinul colegului său. Polonez de origine și născut la Odessa în 1883, după ce din 1931 până-n 1939 a fost Procuror General al URSS, acesta ajunge unul dintre diplomații de vază ai URSS, după război fiind reprezentantul URSS la ONU. În această funcție îl și găsește ”doamna cu coasa”, criminalul murind subit, în timp ce-și dicta textul unui discurs, pe care urma să-l citească de la tribuna acestei importante organizații internaționale. În ultimele lor clipe de viață, acești doi neoameni, probabil, și-au amintit cum erau executați oamenii osândiți de ei.

Procedura de lichidare fizică avea loc, de obicei, noaptea, potrivit unei proceduri bine stabilite, la care participau și responsabili de la NKVD. Decesul nenorociților însă era constatat de șefii cei mai mari ai conveierului: Comisarul pentru Afaceri Interne al RASSM, tot el și ofițer al Securității de Stat, Rivlin și Procurorul interimar al RASSM Kolodi, în final fiind întocmit și un act semnat de toți participanții la execuții. Unele echipe de executori aveau șefi atât de pedanți, încât pe paginile proceselor verbale, în dreptul numelui fiecărui condamnat la moarte, notau cu creionul data, ora și minutul execuției. Bunăoară, în procesul verbal nr. 73 din 23 decembrie 1937 „spionii și diversioniștii” Poian Mihail (25 de ani, din s. Delacău, r. Grigoriopol), Talpa Vasile (45 de ani, din s. Butor, r. Grigoriopol) și Tatarușa Vasile (30 de ani, originar din România) au fost împușcați, respectiv la orele 02 și 13 minute, 02 și 14 minute și 02 și 15 minute, deci, câte un suflet de om pe minut expulzat din viața pământească. Printre cei executați erau bărbați și femei, tineri și bătrâni, oameni care s-au pomenit puși la  zid pentru doar o părere sau pentru o glumă, dar în care erau vizați reprezentanții regimului criminal comunist.

Din imensul șir al celor sortiți pieirii, de exemplu, Crețul Chiril (loc. Camenca, r. Camenca) avea 64 de ani, iar Semionov Serghei (originar din Basarabia) și Ștubei Petru (s. Speia, r. Tiraspol) aveau câte 67 de ani, pe când Glușnițchi Luca (s. Copusteanca, r. Balta) – 69 de ani. Printre cei osândiți la împușcare au ajuns și tineri în floarea vârstei, precum Tataru Fedot (s. Speia, r. Tiraspol) de 25 de ani, Curcubet Profir (s. Malovata Veche, r. Dubăsari) de 24 de ani, Izman Afanas (s. Malovata de pe malul drept al Nistrului, Basarabia) de 22 de ani, iar Ceceev Ivan (s. Ploscoe, r. Tiraspol) și Pasecinic Alexei (loc. Camenca, r. Camenca) aveau doar câte 19 ani. Unele sate de pe malul stâng al Nistrului, în majoritatea lor locuite de moldoveni, precum Butor, Delacău, Speia, Malovata Veche, Mălăiești și încă multe altele au rămas până la un sfert văduvite de oameni, aceștia fiind executați, iar o parte dintre ei, cei mai norocoși, alegându-se cu zeci și zeci de ani de lagăr siberian. De exemplu, conform procesului verbal nr.80 din 28 decembrie 1937, în ajun de An nou, numai din satul Mihailovca, raionul Râbnița, între orele 1 și 56 minute până la 2 și 20 minute au fost împușcate 11 persoane (10 bărbați și o femeie), alături de alte șase persoane (”spioni și diversioniști în favoarea României”):  două din or. Râbnița, una din s. Stroiești și alta din s. Cuzmin, ambele sate din r. Camenca, una din s. Beloci, r. Râbnița și una din s. Jora de Jos, malul drept al Nistrului, Basarabia. Erau nopți când numărul celor executați depășea cifra de o sută de oameni, cum a fost, de exemplu, pe data de 15 octombrie 1937, când pe conveierul morții au fost masacrate 113 persoane.

Discipolii acelor călăi, persoane care au preluat în gestiune structura groazei și a morții, devenită ulterior KGB, au avut grijă ca la destrămarea ”imperiului răului” să șteargă urmele de sânge ale măcelarilor enkavediști. Autorul volumului a descris cu câtă dificultate a reușit să obțină acces doar la o mică parte a arhivelor intangibilului KGB. Poate și din aceste considerente, volumul începe cu articolul ”Lupta pentru accesul la arhivele securității”, situație care rămâne valabilă, oricât ar părea de paradoxal, și în prezent, la două decenii și ceva de la declararea independenței statului nostru. S-a constatat că Depozitul Special de Stat din cadrul SIS (arhiva SIS), la 1 ianuarie 2010 avea în custodie 80660 dosare, cele mai multe aflându-se în ”Fondul materialelor documentare de filtrare și trofeu în privința persoanelor repatriate forțat în URSS în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial și foști prizonieri de război” – 48000 unități de păstrare, și în ”Fondul dosarelor juridice inițiate în privința persoanelor care au fost supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar” – 23247 unități de păstrare.

Totodată,o altă arhivă a fostului NKVD, – Depozitul Special de Stat al MAI al Republicii Moldova, la 1 ianuarie 2010 avea la păstrare 158436 dosare.

Însă, acum două decenii și ceva, persoane interesate din fostul KGB al RSS Moldovenești, în plină agonie a imperiului sovietic au distrus mii și mii de dosare. Doar în anul 1990 KGB-ul local a nimicit 10004 dosare, procedura fiind începută pe 5 octombrie 1990, când au fost arse 4613 dosare ale agenturii și informatorilor, continuată apoi pe 31 decembrie, când au fost distruse ultimele 230 dosare, restul de 5161 dosare fiind făcute scrum cu o zi mai înainte. În pofida faptului că materialele acestei diabolice structuri fuseseră naționalizate, Ministerul Securității din Chișinău încă mai executa ordinele de la Moscova, astfel încât distrugerea dosarelor a mai continuat încă mulți ani, chiar până în 20007. În total, din 1990 până în prezent reprezentanții securității au distrus materiale extrem de prețioase care se păstrau în 15589 de dosare și 14337 de fișiere, inclusiv 16 filme cu 53 de episoade.

Abia în 2010 s-a decis transmiterea dosarelor de la SIS și MAI către Arhiva Națională, iar la 9 noiembrie 2010 din Arhivele SIS au fost predate primele 5000 de dosare, următoarele 5000 fiind predate pe 3 martie 2011. Depozitul Special al MAI la 16 noiembrie 2010 au ajuns la  Arhiva Națională 7693 dosare. Potrivit unui grafic stabilit, la Arhiva Națională urmau să ajungă în 2011 încă 23247 unități de păstrare de la SIS și circa 40000 de dosare de la MAI, dar n-a fost să fie.

Volumul ”Operațiunea română” din RASS Moldovenească în Marea Teroare stalinistă: 1937-1938 demonstrează o dată în plus cât de important este ca generația de astăzi, dar și cele viitoare, să cunoască acest cumplit și întunecat aspect al istoriei noastre, tăinuit cu încrâncenare de unele forțe politice de la noi, liderii cărora au o nedisimulată nostalgie după ”mâna de fier” a sângerosului regim comunist.

 

Nicolae Rusu