L-am cunoscut pe Vasile Șoimaru cu prilejul lansării la București a cărții Cotul Domnului-1942” Deși mi-am dat seama de valoarea cărții, am amânat lecturarea ei atentă fiind prins de multe și mici obligații ale momentului… O vizită recentă în Basarabia m-a adus însă din nou față în față cu acest mare Român, originar din Cornova Basarabeană.

…Am ajuns în satul Cornova din mijlocul Basarabiei cu vechiul meu prieten George, care s-a născut la Dereneu, un sat vecin și unde încă mai are rude din neamul… Șoimăreștilor.  Am petrecut prima zi de Paște la bătrânul cornovean Gheorghe Șoimaru; un om senin cu chip frumos și ochi albșstri care ne-a recitat poezii patriotice românești învățate la școala primară încă înainte de război.  Nu știu ce le-a spus bătrânul copiilor săi, dar știu că a crescut o familie de patru copii patrioți.  Iar Vasile, fratele cu 20 de ani mai mic, este autorul celor doua cărți pe care le semnalez în această scurtă recenzie…

Se spune că Dumnezeu îi încearcă din greu pe cei care-i iubește. Aceștia sunt marcați, sunt uneori salvați și deseori jertfiți, dar întotdeauna sunt cei meniți să aducă salvarea neamurilor lor.  Românii Basarabeni au fost trecuți prin foc și sabie, prin siberii înghețate și deșerturi fierbinți, prin păduri nedefrișate și mine sub-pământene, prin iaduri și purgatorii, pentru ca azi să se ridice deasupra tuturor vitregiilor și să reprezinte făclia reînvierii românismului.  Am cunoscut mai mulți asemenea Români Basarabeni.

Profesorul și scriitorul Vasile Șoimaru și-a regăsit identitatea etnică și a pornit la redescoperirea rădăcinilor, a extinderii și a menirii neamului său românesc. El își regăsește confrații peste tot înăuntrul și în jurul României și ajunge pe urmele lor până în… stepa Calmucă. Aici la Cotul Donului și la buza Stalingradului, sute de mii de ostași Români străjuesc și azi în lumea spiritelor la hotarul de răsărit al neamului. Contemplând osemintele acelor martiri, Șoimaru a purces la scrierea cărții Cotul Donului.

Cotul Donului-1942” este o carte cutremurătoare și înălțătoare.  În pofida sorții nemiloase, aici Românii au luptat vitejește și și-au făcut datoria până la ultima suflare.  Și deși războiul a fost pierdut, acei ostași care și-au sacrificat viețile la porțile răsăritului sunt adevărații învingători ai marei încleștări care a avut loc la mijlocul veacului trecut. Aici, ostașii noștri au murit eroic!  Nu am cunoscut personal încleștarea pe viață și pe moarte a marelui război, dar uneori simt că sufletește și azi continui să lupt în acel război. Și simt deasemenea că sutele de mii de români care s-au jertfit, au murit ca națiunea noastră să iasă învingătoare. Și sunt convins că națiunea Română va învinge!

Vasile Șoimaru a făcut trei pelerinaje la Cotul Donului.  El s-a simțit rănit ca român să constate că Germanii, Ungurii, Italienii au tratat cu Rusia, au adunat rămășițele ostașilor lor, și au ridicat cimitire frumoase și monumente impunătoare în memoria lor.  România și-a uitat însă eroii și continuă să-i uite și să-i neglijeze și astăzi. De fapt, conducerea română de ieri și de azi  pare hotărâtă să-și neglijeze eroii și chiar să-și ucidă sufletul…

Vasile Șoimaru a vizitat zonele unde s-au dat luptele și unde sătenii i–au spus că la fiecare arat de primăvară ies la iveală oasele fraților noștri martiri. Și nimeni nu le aduna! Nu există nici măcar o cruce înălțată de oficialitățile românești la locul sacrificului. În prima sa călătorie la Cotul Donului, confratele Vasile a improvizat o cruce din crengi găsite la fața locului, i-a atașat un mic tricolor, și a implantat-o pe locul unde ostașii Români s-au opus cu piepturile tancurilor Sovietice…

Cartea, tipărită la Chișinău, (în 2012-ediția I-a, în 2013-ediția a II-a), este o lectură succintă, dar o mare lecție de Românism, și totodată, o palmă usturătoare dată clasei politice de la București.

* * *

Fratele Șoimaru a străbătut în lung și în lat toată țara românească de la Nistru pân’la Tisa.  Apoi, din aceiași dragoste pentru neam, s-a înverșunat să viziteze și comunitățile românești din jurul și din afara României. De la Cotul Donului el s-a dus la Românii de la poalele Munților Caucaz, a cutreerat Ucraina, a ajuns la Românii din Maramureșul istoric de la nord de Tisa, a vizitat comunitățile românești din Ungaria, Bulgaria, Serbia și Macedonia și deasemenea pe cele Macedo-Române în Grecia.  În plus, în căutarea confraților înstrăinați, Șoimarul nostru a vizitat și alte țări între care Statele Unite și Canada. (Am fost surprins să constat că într-o fotografie făcută de el la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, apar și eu într-un grup de participanți la o întrunire românească).

În toate aceste pelerinaje Șoimaru a făcut mii de fotografii din care a selecționat peste o mie de planșe color pe care le-a tipărit pe cont propriu și pe cheltueli personale.  Impresionantul album (ediția a II-a) a apărut în 2014 la editurile Serebia din Chișinău și Magic Print din Onești.  Lucrarea este împărțită în 14 capitole geografice și fiecare regiune este însoțită de explicații. Predomină fotografiile de biserici, diverse monumente, case și interioare de case, peisaje locale, familii și numeroși români întâlniți de autor peste tot pe unde a cutreerat.

În căutarea confraților săi, Vasile Șoimaru a parcurs un sfert de million de kilometri pe diverse trasee din jurul României, trasee realizate în câteva etape și în decurs de 12 ani (2002-2014). A făcut acest pios sacrificiu ajutat doar de familie și de câțiva prieteni. Albumul etnofotografic pe care l-a realizat este splendid și unic;  un  adevărat rechizitoriu la adresa politicienilor de la București care nu numai că nu l-au ajutat cu nimic, dar nici măcar nu i-au răspuns la scrisori… „Românii din jurul României”  va răne ca o dovadă de Românism și un adevărat punct de referință pentru neamul nostru la începutul celui de al treilea mileniu…

Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 20 Mai 2015

PS: Și o neașteptată coincidență. În ziua în care eu încheiam această recenzie, Vasile Șoimaru  participa la sfințirea unei troițe la mănăstirea Comana din județul Giurgiu în memoria ostașilor români căzuți la Cotul Donului…

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/reportaj/17684-doua-carti-de-vasile-soimaru-un-mare-patriot-basarabean-contemporan-.html

Literatura și Arta, 28 mai 2015