Anul acesta, căzând (cal­endaristic) – „înălţarea Dom­nului” în aceeaşi zi cu sărbă­toarea Sfinţilor împăraţi Con­stantin şi Elena, slujba din biserica mănăstirii a fost una mai specială, dată fiind coincidenţa a două mari sărbători creştine. După Sfânta Liturghie, Prea Cuvio­sul Arhimandrit dr. Mihail Muscariu (stareţul Mănăstirii Comana), a ţinut o frumoasă predică, model de lecţie de catehism, explicând elevat semnificaţia şi importanţa celor două mari sărbători din calendarul creştin-ortodox: înălţarea la ceruri a Domnu­lui Isus Hristos (una din cele 12 praznice împărăteşti de peste an, care este urmată cronologic de o alta: Coborârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, din a doua zi de Rusalii) şi Ziua Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena (înscrişi în calendar „întoc­mai cu apostolii” pentru suprema lor contribuţie la legalizarea creştinismului). El a ţinut de asemeni să sub­linieze că (prin legiferare laică) în această zi de înălţare a Domnului, întreaga Românie serbează Ziua Eroilor Neamului.

Acesta este motivul pen­tru care, un comitet de iniţia­tivă în frunte cu scriitorul – general de flotilă de aviaţie Radu Theodoru, a ales Ziua Eroilor pentru sfinţirea unui monument închinat ostaşilor români căzuţi la Cotul Donu­lui în 1942, o troiţă de lemn, sculptată în cel mai autentic

stil românesc. Drept pentru care, părintele stareţ a invitat întreaga asistenţă din bise­rică, în curtea interioară a mănăstirii, unde aştepta deja o mulţime interesată de cere­monia ce avea să urmeze.

Conform unei decizii si­nodale, de Ziua Eroilor, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România bat întru cinstirea martirilor nea­mului (probabil de aceea ni s-a părut nouă că părintele stareţ „trăgea de timp” la Predică), aşa cum s-a întâm­plat bineînţeles şi la Mănă­stirea Comana.

Curtea interioară a mănă­stirii era impresionant aran­jată, ca pentru o mare cere­monie, cu prezenţa unei gărzi de onoare, cu frumoşi tineri ostaşi în ţinute de gală. Pe zidul curţii interioare de pe latura longitudinală a osuarului, era aşezată Troiţa (fără „acoperiş”, expus la intrarea osuarului). De la Troiţă pleca un covor roşu, perpendicular pe zid, până la locul destinat preoţilor care aveau să oficieze slujba de sfinţire a ceea ce va deveni: „Monumen­tul închinat ostaşilor români căzuţi la Cotul Donului în 1942″.

Un sobor de preoţi a ţinut o fru­moasă slujbă de pomenire, cu partici­parea tuturor celor prezenţi (în frunte cu membri Comitetului de iniţiativă) la tradiţionalul ceremonial al de trei ori repetatei „Veşnică pomenire”, cântată în această Zi a Eroilor pentru soldaţii căzuţi în 1942 la Cotul Donului.

S-a procedat apoi la sfinţirea propriu zisă a monumentului, adică stropirea cu apă sfinţită a Troiţei şi a mulţimii de către înaltele feţe bisericeşti din soborul de preoţi, care păşeau pe rând pe cov­orul roşu până la opera sculptorului mureşan Marian Niţă şi înapoi, binecu­vântând asistenţa. Au urmat depuneri de coroane.

Elevi, în bluze albe, fiecare cu câte o floare în mână, s-au îndreptat spre Troiţă, depunând mica lor ofrandă.

Părintele Mihail – stareţul Sfintei Mănăstiri Comana, a fost primul din şirul de vorbitori care au ţinut să-şi exprime modul de receptare şi apreciere a evenimentului. Prea Cuvioşia Sa a arătat cum s-a născut ideea Troiţei, subliniind meritele deosebite ale scriitorului Radu Theodoru şi profesorului universitar de la Chişnău, dr. Vasile Şoimaru, de la promovarea acesteia până la materi­alizarea ei.

Din partea Episcopiei Giurgiului, s-a adresat asistenţei P.C. părinte Emanuel Stuparu (vicar administrativ al epis­copiei). Prea Cucernicia Sa a arătat, printre altele, care a fost motivaţia alegerii sărbătorii creştine „înălţarea Domnului” drept „Ziua Eroilor Neamu­lui”, când sunt cinstiţi cum se cuvine martirii acestui popor, atât de încercat de-a lungul secolelor.

Din acest moment, generalul de flotilă de aviaţie Radu Theodoru, a cerut permisiunea părintelui stareţ Mihail „să preia comanda”. Primind încuviinţarea, scriitorul Radu Theodoru a susţinut o foarte scurtă, alocuţiune a istoriei naş­terii unei idei şi materializarea ei în evenimentul din această joi, de 21 mai 2015, remarcând principalii artizani ai acestei reuşite. În capul listei 1-a aşezat pe profesorul universitar de la Chişnău dr. Vasile Şoimaru, acest mare suflet de român, mereu în căutarea conaţion­alilor de pretutindeni. A amintit şi de sponsorii care au contribuit la plata sculptării troiţei, nici prea numeroşi şi nici prea mărinimoşi, dar demni de toată cinstea pentru gestul lor de nobleţe. De aceea a ţinut să nominal­izeze doi români trăitori în S.U.A., care au trimis ofranda lor pentru cinstirea ostaşilor români martiri de la Cotul Donului: părintele Teodor Damian -parohul bisericii ortodoxe române din New York şi editor al revistei de spiritu­alitate românească „Lumină lină” şi domnul Cristi Pascu, preşedintele exec­utiv al Societăţii „Dorul”, port-drapel al românismului în State, încă de la începutul secolului trecut. Nu a omis să amintească şi contribuţia majoră a dom­nului Horia Theodoru, fiul domniei sale, pentru care dă mărturie întregul colectiv de iniţiativă.

În cursul vorbirii domniei sale, generalul Radu Theodoru „a chemat la ordin” un bătrânel ţanţoş, plin de vigoare şi cu poftă de vorbă: veteranul de război Paiu Ioan, participant la luptele de la Cotul Donului, moldovean de 95 ani, din comuna Miroslăveşti, satul Soci. Răspunzând cu o limpezime demnă de invidiat la întrebările la obiect ale generalului, acestuia din urmă îi era greu să-1 mai oprească din relatarea detaliată a unor momente grele de pe front, astfel că a fost obligat să recurgă la un ordin militar: „Sergent! Pe loc repaus!”

Noul moderator – instalat milităreşte – a dat cuvântul domnului general-maior Florian Tucă, istoric militar, membru al Academiei Oamenilor de Şti­inţă, autor a numeroase cărţi despre monumentele din ţara noastră care cin­stesc memoria ostaşilor români. Dom­nia sa a ţinut să spună că Troiţa ce s-a sfinţit la Comana este primul monu­ment din ţară închinat ostaşilor români căzuţi pe frontul de Răsărit.

I s-a dat cuvântul domnului Ionuţ Gospodaru („nume predestinat” – aşa cum sublinia domnul general Theodoru) – primarul comunei Miroslăveşti (judeţul Iaşi), care a trans­mis un salut călduros din partea moldovenilor lui Ştefan cel Mare, cinsti­torilor amintirii martirilor din 1942, jertfiţi pentru reîntregirea neamului.

A urmat la cuvânt domnul profesor universitar dr. Vasile Şoimaru, care a devenit un obişnuit al Comanei şi împrejurimilor. Profesor la Academia de Ştiinţe Economice din Chişinău, s-a dovedit a fi nu numai un economist de prestigiu, ci şi un econom în rostirea cuvintelor. Spovedindu-se despre apropierea frăţească, până la identifi­carea în gândire despre românism, cu scriitorul Radu Theodoru, Vasile Şoimaru a lăsat ca să răzbată din vor­birea sa (chiar în acest moment de împlinire a unui prim pas de „afirmare a solicitudinii pentru amenajarea şi sfinţirea unor locuri” – Vlad Pohilă, în „În loc de prefaţă” la cartea „ Cotul Donului – 1942″) – furia, obida pentru nepăsarea românilor faţă de românii lor sacrificaţi pe teatrele de luptă. Cuvântul lui a fost mai mult un strigăt de durere. Dar pentru a-1 înţelege pe deplin trebuie să-i citeşti cartea: „Cotul Donului -1942″.

A urmat un colaborator al revistei noastre, inginer Adrian Popa, singurul care nu a vorbit liber şi a avut un mate­rial scris – deci uşor de reprodus, care a ridicat câteva probleme legate de urmările acestui eveniment în perspec­tiva imediată, cu un dorit şi aşteptat ecou la autorităţile locale, judeţene şi de stat:

Am convingerea că momentul de înaltă cinstire creştină pe care îl trăim astăzi, va naşte o tradiţie: rememorarea marilor evenimente de jertfă romanească pentru unitatea neamului şi integritatea ţării. Spun asta, ştiind că anul viitor comemorăm centenarul „Bătăliei pentru Bucureşti”, al cărei teatru de lupte a fost chiar pe locul pe care ne aflăm acum. Bătălia de pe Neajlov şi Argeş – cum îi mai spun istoricii, a avut epicentrul chiar aici. Stau dovadă Osuarul din curtea mănăstirii şi osemintele din groapa comună recent descoperită în curtea exterioară a aces­teia. Aşa cum îl cunoaştem pe Prea Cuviosul Arhimandrit, părintele stareţ Mihail se va lupta pentru cinstirea cuvenită a celor căzuţi în 29 noiembrie – 3 decembrie 1916. Se va face pentru aceştia măcar o reparaţie. Pentru ine­chitatea de tratament post mortem cu confraţii lor din regimentele Grupului Nămăieşti de sub comanda generalului Traian Găiseanu, căzuţi în luptele din zona Bran şi Dragoslavele, cărora urmaşii lor le-au înălţat un superb mausoleu pe dealul Mateiaşu (11 km de la Câmpulung Muscel) în 1928-1935, cu consolidări, extinderi şi amenajări în anii socialismului blamat. Nu este vina muscelenilor pentru această inechitate. Este rușinea vlăscenilor, care se consideră urmașii direcți ai vlahilor (măcar etimologic), dar care au neglijat și neglijează manifestările de bun simț creștin și civic ce ar trebui să fie închinate memoriei strămoșilor. Acestui triunghi de istorie valahă, Giurgiu – Călugăreni – Comana, ce readuce în memoria românilor numele unor dom­nitori munteni de mare respect naţion­al ca: Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Şerban Cantacuzino (ultimii doi: ctitor şi rectitor ai mânăstirii Comana) nu i se sesizează valoarea cultural-turistică, sursa de etichetare documentară a prezentului prin măreţia trecutului.

Revenind la motivaţia întâlnirii noastre de astăzi, iniţiativa inimoşilor: general Radu Theodoru şi prof. Vasile Şoimaru, susţinută pe de-a-ntregul de părintele stareţ Mihail, şi-a găsit o feri­cită împlinire printr-o simbolistică aut­entic românească: troiţa ostaşilor eroi căzuţi la Cotul Donului în 1942.

Profesorul Vasile Şoimaru, care a încropit cu propriile-i mâini o cruce din două beţe legate cu o sfoară, spre compensarea diferenţei de tratament post-mortem al aliaţilor germani (în superbul cimitir de la Stalingrad al acestora găsindu-şi odihna veşnică şi osemintele a 625 ostaşi români), sau aliaţilor unguri (în cimitirul cărora de la Rudkino-Voronej au fost înhumate osemintele a peste o sută de mii de români mobilizaţi în armata maghiară), a produs un document zguduitor: cartea „Cotul Donului – 1942″, remarcabilă mărturie a unui pelerin prin stepa Donului, prin stepa Calmukă, pe urmele românismului jertfelnic. Plimbându-l şi fiindu-i ghid maestrului Radu Theodoru pe astfel de traseu, s-a născut frăţia de conştiinţe româneşti şi ideia materializării recunoştinţei şi cinstirii postume a românilor — pe nedrept uitaţi — căzuţi la Cotul Donului, printr-un monument tradiţional românesc la Cotul Neajlovului de lângă Comana – deşi departe de locul jertfei – în acest sfânt triunghi de istorie valahă, spre înfrăţirea cu domnitorii ce au dat renume zonei şi cu ostaşii ce-şi lăsau osemintele – drept dovadă a curajoasei lor prezenţe pe aici – cu 26 de ani mai devreme decât sacrificiul lor.

Cum şi cine să-i considere uitaţi?

Unul dintre martirii lui 1942 pe Frontul de Răsărit a fost şi tatăl meu It. TR. Grigore Popa (avea 36 ani).

Nu pot să nu-mi chem în memorie ce a spus un mare poet, un mare ROMÂN, el însuşi basarabean de ori­gine, despre aceşti eroi fără de mor-mînt:

Ioane fără de mormânt,

Te plâng şi te îngân,

Că tu ai fost şi eu mai sunt

Ion, soldat român.

Dar unde e mormântul tău,

În care râu sau deal,

Te bat părerile de rău,

Soldat şi general.

În faţa morţii, neclintit,

N-aveai ce o ruga,

Ai lăcrimat şi i-ai zâmbit,

Ca şi la nunta ta.

Duşmanii tăi şi azi se tem

De-ngrozitoarea zi

Când vom ieşi de sub blestem

Şi te vom regăsi.

Ioane fără de mormânt,

Cuvânt fără coperţi,

Din locul tragic un’ te-au frânt,

încearcă să ne ierţi.

Aşa, a fost, va fi mereu,

Te căutăm cu dor,

 Ion eşti tu, Ion sunt eu,

Ion e un popor.

1988 Adrian Păunescu („Sunt un om liber”)

A solicitat dreptul la o scurtă inter­venţie remarcabilul scriitor şi publicist, profesorul Ion Coja. Exploatând o relatare din „Cotul Donului – 1942″ (pag.80) referitoare la eroismul ieşit din comun al preotului Popescu din Ştefăneştii de Argeş, neclintit de la oficierea unei slujbe de înmormântare, care sub ploaia de foc a rămas pe mar­ginea gropii comune până şi-a făcut pe deplin datoria conform canoanelor bi­sericeşti, profesorul Coja se mira în curtea mânăstirii Comana (ca şi în decembrie 2012, în articolul de pe blogul său, intitulat „Preoţi cu crucea-n frunte….”) „de ce un asemenea act de eroism creştinesc a rămas complet necunoscut şi uitat in negura amintirii noastre!” Şi tot Domnia sa îşi mângâie şi ne mângâie supărarea constatând că indubitabil, poporul român consideră ca cele mai respectabile şi respectate instituţii ale statului, biserica şi arma­ta.

Subscriem întru totul, domnule profesor Ion Coja.

În încheierea manifestării, domnul general Radu Theodoru a invitat-o la microfon pe actriţa Doina Ghiţescu –  din Ansamblul Ciocârlia, cunoscută ca recitatoare de mare talent, care a emoţionat până la lacrimi asistenţa cu un colaj de versuri patriotice (din opera poeţilor Dan Verona şi Ana Blandiana), intitulat „Eroii”.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment de înaltă emoţie şi vibraţie artistică. O formaţie de fluieraşi, elevi ai şcolii din Comana, în ţinute azurii au cântat Imnul Naţional şi un cântec patriotic bine cunoscut. Măiestria inter­pretării acestor copii a smuls un ropot de aplauze întregii asistenţe.

S-a lăsat astfel cortina peste o sub­limă manifestare creştin-ortodoxă ce face cinste gazdei şi organizatorilor.

A.C.

Preluat din revista de istorie, literatură și educație artistică, VALAHIA (Giurgiu), nr. 88, 2015