Cam orice spaţiu comercial, de la marile magazine şi până la dughenele pricăjite, au câte o vitrină, mai ales în dreptul geamurilor de la stradă. Este acel loc special amenajat cu mărfuri, sau cu panouri pentru reclamă şi care, în fond, este o invitaţie pentru cumpărători, dar şi pentru cei doar curioşi să intre în magazin şi să solicite marfa expusă acolo cât mai vizibil şi cât mai atractiv. Timp de patru, sau chiar cinci ani, în vitrinele tuturor magazinelor şi dughenelor politice de la Chişinău şi până la Bruxelles, istoria de „succes” a R. Moldova s-a aflat expusă ca fiind cea mai atractivă marfă fabricată de alianţele pentru integrare europeană. Aproape că era un sacrilegiu să pui la îndoială, sau să îndrăzneşti să critici istoria asta de pretins succes şi „mersul triumfător” al guvernanţilor moldoveni spre Europa. Un fel de hipnoză sau de farmec vrăjitoresc s-a lăsat peste capul nostru şi al comisarilor din cancelariile occidentale, care, la un moment dat, au închis ochii la eşecurile, fărădelegile şi matrapazlâcurile guvernanţilor de la Chişinău şi au făcut din R. Moldova copilul răsfăţat şi mofturos al Uniunii Europene. Banii americani şi europeni, de ordinul miliardelor de dolari, se trimiteau pe conveier la Chişinău să contribuie la reformarea justiţiei, la modernizarea R. Moldova şi a instituţiilor ei de stat. Unde şi la cine au ajuns aceşti bani e o altă poveste cu multe necunoscute, dar ceea ce ştim e că drept „recunoştinţă” pentru ajutorul acordat de partenerii de dezvoltare, politicienii noştri au fabricat pentru uz intern şi extern istoria lor de „succes” – o ficţiune ambalată atractiv şi expusă în vitrinele politicii din R. Moldova, SUA şi ţările Uniunii Europene. Poate că minciuna ar mai fi continuat, dacă lăcomia unor politicieni nu ar fi atins apogeul nebuniei prin furtul unui miliard de dolari direct din bănci. După 30 noiembrie 2014, când poporul a aflat despre „jaful secolului”, zeci şi sute de mii de protestatari au spart vitrina ca să vadă ce se ascunde în spatele „istoriei de succes” şi cine sunt făptaşii. Dincolo de vitrina spartă, toată lumea a văzut chipul hidos, iresponsabil şi mincinos al clasei politice moldoveneşti, care sub paravanul integrării europene, jefuia bogăţiile republicii, îşi bătea joc de statul de drept, de opţiunile şi idealurile alegătorilor de a trăi în familia ţărilor civilizate şi prospere. A câta oară, ziua în amiaza mare, am fost înşelaţi şi prădaţi de cele mai frumoase speranţe…

Actualmente, vitrina R. Moldova e spartă: realităţile care se văd din spatele istoriei de „succes” sunt înfiorătoare. Instituţiile statului şi, în primul rând, parlamentul, justiţia şi Banca Naţională, se află în buzunarele oligarhilor şi ale reţelelor mafiote. O parte din deputaţi şi-au scos partidele şi mandatele la licitaţie. Deciziile legate de soarta R. Moldova se iau nu la Preşedinţie, Parlament sau Guvern, ci în bordelurile oligarhilor. Din întuneric, şobolanii ghiftuiţi rod seifurile în care se află miliardele altor bănci. Cam peste tot, mercenarii au luat locul demnitarilor publici. Fiecare funcţie şi loc de muncă sunt vândute, sau repartizate după criterii de partid. Guvernanţii, cel puţin de 15 ani, s-au izolat de popor şi au săpat o prăpastie uriaşă între cei de sus şi cei de jos. Dialogul cu oamenii şi societatea civilă este mimat şi regizat pentru rapoartele expediate organismelor internaţionale. Tineretul visează să fugă din R. Moldova. Peste o jumătate de milion de pensionari primesc o pensie lunară între 700 şi 1500 de lei. Orăşenii sunt disperaţi de facturile care le depăşesc salariile. Inflaţia spulberă ultimii bănuţi economisiţi de la gura copiilor. Lumea simplă de la ţară a ajuns să nu aibă lei nici pentru pâine. Sărăcia face ravagii, schilodind oamenii, familiile şi satele. O nemulţumire generală şi o neîncredere totală încep să domine republica de la un capăt la altul. Sfidarea şi neglijarea revendicărilor sutelor de mii de oameni ieşiţi în stradă pot genera revolte, dezordine şi ură. Marionetele Kremlinului stimulează şi aplaudă un asemenea model de guvernare. Măcar în al 12-lea ceas, clasa politică moldovenească este capabilă să vadă realităţile deprimante, umilitoare şi jignitoare în care a fost aruncat propriul popor? Este ea în stare să vorbească omeneşte cu mulţimile agitate şi să ceară un pic de îndurare şi încredere pentru a demonstra prin fapte concrete şi rapide că pot scoate R. Moldova din captivitatea oligarhilor şi a clanurilor mafiote?

Or, ei au nevoie de timp pentru a consolida sistemul corupt, a construi o altă vitrină şi a agăţa în ea, o nouă „istorie de succes”?

Alecu RENIŢĂ, Jurnalist, Chișinău