1. Cu ce sentimente vă despărțiti de anul 2016?

Toate emoțiile mele pozitive, multe și importante, inclusiv marele succes al Maiei Sandu, din anul 2016 au fost nimicite de rezultatele alegerilor prezidențiale fraudate masiv în rezultatul cărora în fruntea R. Moldova a fost parașutat un reprezentant de numai 41 de ani al noii generații a kominternului, potențialul negativ al căruia poate fi comparat cu o bombă atomică care în următorii patru ani ar putea strica mai mult decât bomba aruncată de americani la Heroshima în 1945. La biografia acestuia au lucrat mulți și intens în ultimii ani: trei facultăți absolvite pe nevăzute, un doctorat copiat obraznic de la un economist român, activități pedagogice și de cercetare inventate, dar bine plătite și multe alte „succese dodoniste” în doar 10 ani. Nu mai puțină supărare mi-au provocat și candidații unioniști care n-au fost în stare să acumuleze nici două la sută din cincimea (20%) de votori ale unioniștilor basarabeni…

  1. Ce așteptați de la anul 2017?

Anul 2017, anul centenarului marelui putci bolșevic din Petrograd, aș dori să treacă cât mai repede și pe neobservate, ca să vină cât mai repede și tot pe neobservate 2018, anul centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, ca să ne bucurăm de grandioasa sărbătoare a Neamului Românesc. Și, cine știe, nebănuite-s căile Domnului, poate reușim să repetăm mărețele fapte unioniste ale generațiilor Sfatului Țării de la Chișinău și a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de acum 100 de ani…

Așa să ne ajute Dumnezeu pentru că-L iubim mai mult decât ne iubim între noi, românii!!!…