Parlamentul Independenței condamnă declarațiile halucinate ale președintelui Dodon
Comunicat de presă
Parlamentul Independenței condamnă declarațiile halucinate ale președintelui Dodon
Consiliul de Administrare al Asociației Obștești „Parlamentul -90” a luat act cu stupoare de declarațiile halucinante ale proaspătului președinte ales al Republicii Moldova, membrii lui fiind nedumeriți cine este cu adevărat cetățeanul Igor Dodon: liderul în continuare al PSRM, al cincilea președinte al Republicii Moldova sau liderul coloanei a cincea a Kremlinului la Chișinău?! Dar dincolo de întrebările retorice pe care le adresăm, ne-am simțit profund indignați de un comportament de-a dreptul anticonstituțional și care sfidează spiritul Declarației de Independență, adoptate de Parlamentul Independenței la 27 august 1991. După 25 de ani din ziua când Republica Moldova a devenit liberă, falsul statalist și apărător al independenței Moldovei vine să o închine din nou Moscovei, imperiului de la care ne-am rupt prin voința întregului popor?
Omul politic, dacă mai putem spune acum așa, care a ieșit învingător în alegerile prezidențiale printr-un concurs de circumstanțe rușinoase și un sufragiu practic de puțin peste 28 la sută din numărul celor cu drept de vot, care a declarat că va fi un președinte al tuturor și a jurat la inaugurare că va pleda pentru unitate în societate, pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pentru relații apropiate cu Uniunea Europeană și Federația Rusă, la numai câteva zile își calcă propriul jurământ prin promisiunea de a denunța Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, prin depuneri de coroane la monumentul cazacilor mercenarilor ce au declanșat războiul de pe Nistru, sfidând astfel memoria apărătorilor Independenței, aduce felicitări cordiale unui așa-zis președinte al formațiunii separatiste, nerecunoscute de nici un stat, nici chiar de Federația Rusă, și comite declarații prin care închină țara liderului de la Kremlin, trădând astfel întreaga istorie a propriului popor.
La Chișinău președintele Dodon cere guvernului să anuleze legea prin care pune miliardul furat pe spatele poporului, iar la Moscova, în fața conducerii „Gazprom”-ului, pune pe umerii cetățenilor Republicii Moldova datoria de șase miliarde dolari pentru gazele consumate de regimul separatist de la Tiraspol. O soluție prin care „economistul” Dodon îngroapă definitiv economia și așa sarbădă a republicii și pune pe bejenie și restul locuitorii care au mai rămas să trăiască pe acest teritoriu trădat de asemenea politicieni.
La Chișinău președintele Dodon se năpustește asupra spiritului unionist tot mai pronunțat, care asigură cea mai scurtă cale de integrare în Uniunea Europeană, iar la Moscova fanariotul Kremlinului Igor Dodon aprobă planul lui Putin de federalizare a Moldovei prin varianta Memorandumului Kozak, care de fapt aduce Republica Moldova din nou în vasalitatea imperiului moscovit și acceptă ocuparea ei de către armata a 14-ea. Comentariile ostentative, scandaloase și triviale ale unui duplicat a hărții de la 1790 a Principatului Moldovei este constituie și ele un act grosolan de încălcare nu numai a cutumelor diplomatice, dar și a bunelor cuviințe în relațiile cu România, un vădit comportament extremist-iredentist, o interpretare falsă, dacă nu chiar o necunoaștere crasă a istoriei propriei țări. În sfârșit, să-ți vinzi țara pe câteva pe niște promisiuni de ridicare a embargoului mai degrabă politic, decât economic, are nu se știe de vor fi onorate, este, în opinia noastră, semnatari ai Declarației de Independență, un adevărat act de înaltă trădare.
Consiliul de Administrare al AO „Parlamentul-90” dezaprobă toate declarațiile halucinante ale președintelui Dodon și consideră că prin asemenea comportament nedemn sfidează grosolan – și nu pentru prima dată! – Constituția Republicii Moldova, în speță Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 24 din 9 octombrie 2014, care specifică expres: „În sensul Declarației de Independență și articolului 1 din Constituție, orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova”,
Consiliul de Administrare al Asociației „Parșamentul-90”.
19 ianuarie 2017