De  la un timp e tot mai răspândită ideea, pe care în mult jinduita lor dorință o admit și unii oameni de bine, precum că Plahotniuc ar fi persoana în stare să înfăptuiască Reunirea cu Țara.  În această subtilă capcană au căzut și numeroase persoane cu nume notorii din republică, fără ca aceștia să-și dea seama că devin apologeții unei idei fără fond. Or, e o axiomă, că un mare capitalist este anațional, iar Plahotniuc cu miliardele sale obținute pe căi obscure nu poate avea vreo tangență cu cei care au grijă „de focul din vatră ”, vorba Poetului, și care duc o viață de azi pe mâine. Vasile Stroescu este o excepție care confirmă regula. Actualul stăpân al statului ar accepta această „afacere” a Reunirii doar în cazul în care i s-ar garanta libertatea de a rămâne cu fabuloasele sale averi, dar și cu posibilitatea de a le umfla în continuare. Dar o societate democratică, precum pare sau tinde a fi cea românească, nu admite asemenea pretenții. Așa ceva îi poate garanta doar Putin care și el, la rândul său, a capturat statul rus. Oligarhul de pe Bâc a înțeles perfect acest lucru, nu în zadar l-a aburcat pe Dodon la șefia republicii, funcție pe care acesta a tot „așteptat-o șapte ani”. Din acest motiv, tot ce se întâmplă acum în Basarabia e un teatru bine și iscusit regizat. Oligarhul, dar și kremlinezul Dodon (ingenioasă porecla publicistului V. Dulghieru!), sunt două docile marionete în mâinile „regizorului” Putin, iar scenariștii nu sunt lipsiți de talent. Nu demult „s-a jucat” episodul cu „înrăutățirea” relațiilor dintre RîMî și Rusia, s-au dat chiar și niște „note diplomatice”. În felul acesta adevăratul stăpân al statului vrea să devină mai simpatic pentru susținătorii cursului european, totul făcându-se  ca „răul cel mai mic” să ne pară mai lustruit. Nu e nimic  grav în faptul, că de la un timp Plahotniuc nu iese din „țarc”. Lukașenko, de exemplu, nu suferă deloc din această cauză. Această „autodetenție” va dura doar până la  alegerile parlamentare. Atunci Oligarhul speră să-și asigure totala victorie – și asupra „dreptei”, și asupra kremlinezului. Evident, „regizorul” își va schimba, apoi, fără scrupule o mănușă uzată pe alta nouă. Între timp, cu cât kremlinezul se rățoiește mai avan (înfumurat și bleg), cu atât Oligarhul (viclean și prudent, mai având și susținerea discretă a unor „de-ai noștri ca brazii”) își ia măsuri de protecție. Una dintre ele e și modificarea sistemului electoral. Cu acceptul „regizorului”, Oligarhul are toate șansele să-l implementeze. Pe el îl avantajează și sistemul mixt, iar acesta va fi susținut chiar și de „marele unionist” Ghimpu. Inventivii scenariști ticluiesc fel de fel de spectacole, unul dintre ele fiind și cel cu „tentativa de asasinare a unui om de afaceri și lider de partid parlamentar”. E știut încă din antichitate că, oferindu-le oamenilor cetății panem et circenses, adică „pâine și jocuri” (sau circ, distracții) îi poți domina timp nelimitat. Totul e spectacol în contrafăcutul stat de pe Bâc: și lupta cu „teroriștii” de la Bălți care voiau să sechestreze Filarmonica, și așa-zisa opoziție dintre partidul de guvernământ al „artistului poporului” Plahotniuc și Președinție cu „artistul emerit” Dodon în frunte, și cetățenia lui Traian Băsescu, și străpezita „problemă” a limbii moldovenești și a istoriei Moldovei, și lupta cu unioniștii, și atitudinea față de separatiștii tiraspoleni și încă multe altele care vor mai urma. Nouă ce ne rămâne să facem? Cred că e necesar să nu ne preocupe doar „pâinea noastră cea de toate zilele”, ci să înțelegem cum stau cu adevărat lucrurile. Asta ne trebuie pentru a nu ne rătăci într-o pădure din doi porumbrei și trei salcâmi.