Din nou despre CRUCEA de la Cotul DonuluiAm amintit într-un articol precedent (http://www.justitiarul.ro/despre-patriotismul-asa-zisei-case-regale/) despre prima cruce, improvizată în vara anului 2012 din două crăci uscate, de patriotul basarabean Vasile Șoimaru (ar fi bine să rețineți acest nume, nu avem prea mulți astfel de patrioți).

De Ziua Înălțării și Ziua Eroilor, am văzut această cruce zăcînd într-un ungher din Mausoleul din curtea Mănăstirii Comana.

Un alt patriot (unul dintre cei care nu au nevoie și nici nu-și doresc să le fie făcut public numele) a luat inițiativa și a făcut o casetă din lemn lăcuit, cu geamuri, în care să fie adăpostită crucea. În jurul acesteia, ar urma să fie împrăștiată țărînă adusă de le Cotul Donului tot de Vasile Șoimaru (țărînă care, cum spune acesta, conține molecule de sînge românesc, din milionul de litri de sînge pe care ostașii români l-au vărsat pe acele locuri). Caseta va fi instalată pe un soclu constituit dintr-o buturugă. În sfîrșit, inițiatorul a dorit  să existe și un scurt istoric al crucii care să fie plastifiat și anexat.

Astăzi, fratele Vasile mi-a trimis acest scurt istoric (deși vorbește despre el la persoana a treia, textul îi aparține). Cred că merită citit.

                                                                                                           Dan Cristian IONESCU

PRIMA CRUCE INSTALATĂ LA COTUL DONULUI ÎN MEMORIA CELOR 156 MII DE OSTAȘI ROMÂNI CARE S-AU PRĂPĂDIT ACOLO ÎN NOIEMBRIE 1942-FEBRUARIE 1943 ÎN TIMPUL TRAGICEI BĂTĂLII A STALINGRADULUI…

În vara anului 2012 odată cu venirea vacanței mari basarabeanul Vasile Șoimaru a plecat pentru a doua oară la Cotul Donului, primul pelerinaj având loc în iulie 2009.

„…Ajungând acolo pe 17 august, unde toată vara n-a căzut un strop de ploaie, dar când am  ajuns în central orășelului Kletskaia s-a pornit o ploaie de parcă s-a spart cerul deasupra mea; nu puteam deschide ușa la mașină să intru în curtea casei autorului monografiei staniței Kletskaia pentru a procura un exemplar de carte. A ținut ploaia 45 de minute încontinuu. Când s-a terminat și am vrut să deschid ușa, intra apa în mașină. Acesta a fost un moment de mare mirare pentru mine, pentru că după o secetăcumplită, de trei luni, când ajung eu acolo se pornește o ploaie torențială de pomină!…Probabil, a plans și Dumnezeu de bucurie că, în sfârșit, după șapte decenii de la tragicul eveniment, a venit, posibil, primul roman să-i “viziteze” pe cei 150 de mii de frați care zac acolo pe vecie…

Dar nu numai ploaia m-a surprins. Când ea s-a terminat, și s-au scurs apele de pe dealurile de cretă ale staniței Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare unde stăteau ostașii români în 1942, am făcut cu cuțitul o cruce dintr-un copăcel uscat, legând-o cu lipici, am rupt ultima pagină din albumul meu Poeme în imagini, care reprezintă fotografia Tricolorului Independenței  (cu semnăturile deputaților din Primul Parlament al R. Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declarația de Independență, inclusiv semnătura mea, noi crezând că votăm independența față de Rusia). Am prins poza tot cu lipici, de cruce, pe care am înfipt-o cât mai adânc posibil în pământul alb ca varul răzmuiat de ploaie și am fotografiat-o, am destupat o sticluță-suvenir de coniac ”ȘtefanVodă” (Călărași), am turnat în dopul sticluței câteva picături de coniac și le-am sorbit de sufletul și în memoria celor 150 de mii de români care zac, acolo, în creta de la Cotul Donului, am pornit muzica din automobil cu excelenta trupă K 1 Band și superbul său șlagăr “Toți ca unul orice ar fi, pentru România, pentru România!”, precum și excelentul cor al elevilor de la Liceul Prometeudin Chișinău, cu emoționantul lor “Îndemn la Unire” și am început să strig ca un apucat de bucurie că am ajuns și am făcut lucrul acesta că, în sfârșit a apărut o cruce cu un tricolor românesc la Cotul Donului.

Dacă mă auzea și mă vedea cineva, credea că-s unul scăpat din casa de nebuni. Eram atunci cel mai fericit român din lume de parcă am aterizat primul astronaut pe Marte… Nu cred că până în acel moment am simțit o victorie mai mare în viața mea, în cei peste 60 de ani…” (Fragment din cartea lui Vasile Șoimaru, „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”, 2012, p.6-7)

La a treia venire a lui V. Șoimaru la Cotul Donului, pe 26-27 septembrie 2013, împreună cu preotul de la Mitropolia Basarabiei, Viorel Cojocaru, a fost adusă o nouă Cruce fabricată și sfințită la Chișinău. Ea a fost înfiptă pe un vărf de deal mai aproape de rămășițele pământești ale celor 800 de ostași români căzuți și înmormântați în cătunul căzăcesc, Gromki, distrus până la temelie în zilele de 19-24 noiembrie 1942… Vechea Cruce a fost adusă atunci la Chișinău și păstrată în locuința ctitorului ei până la transmiterea pentru păstrare Sfintei Mănăstiri Comana, pe 29 octombrie 2017, împreună cu o cutie de țărână adusă de la Gromki, de către V. Șoimaru la rugămintea Generalului Radu Theodoru, în cel de-al patrulea pelerinaj al său la Cotul Donului (20-27 august 2017).

 http://www.justitiarul.ro/din-nou-despre-crucea-de-la-cotul-donului/