În ultimele câteva decenii, se constată, atât în stânga cât şi în dreapta Prutului, un mare interes pentru valorificarea monografiei Cornova: pe de o parte pentru a fi strânse în volum studiile rezultate din cercetarea din 1931, pe care Dimitrie Gusti voia să le vadă adunate în trei volume, iar pe de alta pentru că cercetători basarabeni, în principal dr. Vasile Şoimaru doresc să le documenteze cornovenilor de astăzi că bunicii şi părinţii lor au fost prezentaţi, cu mare interes, în erudite studii şi într-un film de către echipierii şcolii sociologice de la Bucureşti, eveniment care avea să fie apoi ocultat, de către bolşevici şi neobolşevici, timp de aproape o jumătate de secol.

După ce avuseseră loc campaniile monografice de la Goicea Mare-Dolj (1925), Ruşeţu-Brăila (1926), Nerej-Vrancea(1927), Fundu Moldovei (1928), Drăguş (1929), Runcu (1930), Secţia sociologică-monografică a Institutului Social Român şi Seminarul de sociologie etică şi politică de la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, al cărui di­rector era Dimitrie Gusti, au hotărât să fie cercetat şi un sat din Basarabia. A fost ales Cornova, din judeţul Orhei, din regiunea Codrului, pe valea Culei, sat situat la 60 km de capitala judeţului, la 25 km de calea ferată şi la 8 km de târguşorul Vlad. Un sat cu 380 de familii de „români curaţi” (Gh. Focşa), cu şase familii de evrei, una de germani, una de ucraineni şi cu zece ţigani (un văcar, un cismar, doi fierari şi şase lingurari). În sat exista moara germanului Klink, „cu înfăţişare de curte boierească” şi o firmă a ucraineanului Pirogov, „concurentul evreilor” – apreciază Domnica I. Păun. Aici monografiştii au făcut cercetări între 26 iunie şi 13 august 1931.

Campania de la Cornova,nu s-a deosebit – şi-a amintit H.H. Stahl, într-un interviu cu Zoltán Rostás — „întru nimic, ca schemă de organizare şi metodă de lucru de campania precedentă. Monografia ajunsese un mecanism foarte bine pus la punct a cărui funcţionare revenise aproape mecanică. În ciuda greutăţilor deosebit de mari pe care    le-am întâmpinat în acest sat, rezultatele campaniei au fost foarte bune, evident şi datorită numărului mare de monografişti cu veche experienţă care alcătuiau rân­durile noastre.” Noutatea adusă de cercetările de la Cornova – continuă H-H. Stahl, care s-a ocupat acolo în principal de agrimensură, adică de mijloacele de măsurare a pământului – a fost dată de formele de organi­zare socială, de formele juridice specifice, de urmele adânci lăsate de ad­ministraţia rusească: „Era un lucru cu totul nou, pentru că aveam de-a face aici cu problemele unui sat care suferise influenţa, puternică, şi cul­turală, dar şi administrativă rusească. Aveai acolo o serie întreagă de pro­bleme care erau inexistente în alte regiuni. Toată împărţirea ţăranilor în christiani, mesceanini, grajdanini şi mai ştiu eu ce, astea erau toate im­puse de «cinurile» ruseşti. Şi atunci ar fi fost de pus întrebarea: în ce mă­sură ruşii au reuşit să impună sistemul cinurilor ierarhice, până în lumea satelor? Şi era destul de puternic făcută, pentru că între dvoreni şi christianini şi mesceanini era o diferenţă netă. Un copil de mazili avea şi la biserică drept să stea înaintea celui mai bătrân dintre christianini.”

La campanie au participat 55 de cercetători, de cele mai diferite spe­cializări: sociologie, folclor, antropologie, ştiinţe juridice, istorie, psiho­logie, filozofie, demografie, medicină, muzicologie, arhitectură, arte plastice etc. Aceştia au constatat îndată că procentul analfabeţilor era de 70%, că „femeile de la 25 de ani în sus sunt aproape toate analfabete -dacă sunt abia 3,5 procente ştiutoare de carte”, că situaţia, în aceeaşi problemă, a bărbaţilor era ceva mai bună, 40 % dintre ei fiind ştiutori de carte, tinerii învăţând carte în timpul armatei/războiului. Deşi exista în sat şcoală românească, copiii erau învăţaţi în limba rusă, învăţătorii ar­gumentând că aceasta „e limba ţarului”. Învăţătorii aveau de luptat cu indolenţa sătenilor – a scris P.V. Ştefănucă – fiindcă „nu erau destul de convinşi de rostul şcolii”. Mulţi cornoveni nu fuseseră în vreun oraş mai mare, nu văzuseră tren. Condiţiile în care funcţiona şcoala erau „mai presus de orice compătimire”, lipsa materialului didactic, a unei biblio­teci era endemică. Apeluri de îndreptare a situaţiei fuseseră făcute la Casa Şcoalelor, la Bucureşti, dar ele au rămas fără răspuns. Sub alt as­pect, la fel de edificator, s-a constatat că în sat nu veneau decât zece ga­zete săptămânale. Cărţile de bază erau Biblia, psaltirile, vieţile sfinţilor şi ceaslovul, „învechite, afumate şi roase”. Cel mai cult din sat era celebrul şi pitorescul preot Ioan Zamă, care a făcut o vie impresie monografiştilor şi care a fost invitat, în 1932, să conferenţieze la Bucureşti la Institu­tul Social Român. În interiorul caselor ţărăneşti, pe pereţi, erau expuse tablourile cu chipurile ţarului Nicolae II, al lui Petru cel Mare şi al Regelui Carol al II-lea. Chestionaţi cu privire la această devălmăşie de portrete, ţăranii răspundeau: „lasă-i să şadă, că se împacă, nu se bat”. Oamenii nu ştiau cine este regele ţării.

Şi totuşi, satul acesta manifesta vădite tendinţe de orăşenizare în port, în repertoriul dansurilor, în ţesăturile de interior, în veselă şi tacâmuri. Se afla într-un proces avansat de părăsire a costumului naţional şi a indus­triei casnice. Procesul acesta, analizat cu profunzime de A. Golopenţia, era pus în seama influenţei intelectualilor din sat: „Preoţii, învăţătorii, studenţii, intelectualii satului… trăiesc la ţară după forma de viaţă oră­şenească, în îmbrăcăminte, moravuri, aranjarea gospodăriei.” Fetelor mari li se spunea domnişoare iar flăcăilor – cavaleri. Folcloriştii au ob­servat că procesul de orăşenizare influenţase şi repertoriul de joc, jocurile populare tradiţionale fiind concurate de Lizghinca, Krakoveaku, Boiareşnea, Simi, Vals. Ritualul nunţii se făcea – scrie P. V. Ştefănucă -„foarte simplificat, numai la mireasă”. Mihai Pop a povestit mai târziu –   într-un interviu luat de Zoltán Rostás – că localnicii „n-aveau muzică [adică taraf], ei cântau după fanfară, formaţie care nu exista nici ea în sat”. O întreagă tevatură a fost cu aducerea fanfarei dintr-o localitate în­vecinată, formaţie care n-a acceptat să se deplaseze decât adusă de şeful de post. Ernest Bernea a constatat existenţa a numeroase legende despre Ştefan cel Mare, iar Ştefania Cristescu a făcut observaţii esenţiale despre magie, credinţe, practici şi agenţi magici. Mărturie a sărăciei folclorului este – a observat H.H. Stahl – şi filmul documentar şi sociologic Cornova, regizat de Emanoil Bucuţa, Η. H. Stahl şi Anton Golopenţia, director de imagine şi operator fiind Tudor Posmantir.

Filmul, a spus acelaşi sociolog, este „lipsit de farmecul filmului Drăguş datorită sărăciei dureroase a satului acesta basarabean în porturi şi ca­dru decorativ de datini. Ca document al vieţii de acolo, filmul este însă deosebit de preţios.”

Au existat, în ultimele decenii, câteva trepte ale redeşteptării interessului pentru Cornova, pentru cercetarea sociologică din 1931. In1997, la Editura Economică, din Bucureşti, a apărut lucrarea Cornova, un sat de mazili. Texte identificate, stabilite, organizate, note, prefaţă şi introducere de Ovidiu Bădina. Lucrarea a fost efectuată împreună cu o echipă de studenţi. Dr. Vasile Şoimaru a proiectat şi coordonat apoi, în anul 2000, volumul Cornova, în care au fost inserate câteva contribuţii ale unor monografişti din 1931, precum Petre V. Ştefănucă, Anton Golopenţia, Η. H. Stahl, Emil Turdeanu şi Ernest Bernea, cărora li s-au alăturat cer­cetătorii contemporani: Vasile Şoimaru, Ion Dron, Alexandru Furtună, Iurie Colesnic, Zamfira Mihail, Elena Ploşniţă, Vlad Pohilă, Grigore Botezatu, Sanda Golopenţia-Eretescu, Ion şi Tatiana Varta, Paul Bran şi Pompiliu Gâlmeanu, acesta autor al unui nou film, Cornova după 60 de ani. Trebuie să subliniem contribuţia majoră a lui Vasile Şoimaru care, împlinind o promisiune făcută preotului şi istoricului cornovean Paul Mihail, a început să redeştepte interesul ştiinţific pentru Cornova, loca­litate asupra căreia s-a tăcut, în Basarabia, timp de o jumătate de secol. Au tăcut despre trecutul localităţii, despre cercetările ce se făcuseră des­pre ea şi intelectuali din localitate: „Şi când te gândeşti – a scris Vasile Şoimaru – că noi cornovenii născuţi după invadarea de către sovietici a Basarabiei, nu am ştiut aproape nimic din acestea – atât de bine a lucrat «maşina de spălare a creierelor», atât de mult am fost feriţi de ceea ce numeau ocupanţii «influenţa nefastă a propagandei româno-burghezo-moşiereşti»! Chiar şi profesorii de limbă, literatură şi istorie, la şcoală, se temeau – fiindcă e greu să crezi că, mulţi dintre ei, născuţi în satul nostru în anii interbelici, să nu fi ştiut lucruri elementare din istoria neamului şi a satului natal – dar nici nu se pomenea despre acele remarcabile personalităţi şi evenimente care au marcat nu numai Cornova din România Mare…”

Cea mai recentă contribuţie este masivul volum Dimitrie Gusti şi colaboratorii, Cornova 1931, ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Zoltán Rostás şi Vasile Şoimaru (Editura Quant, Chişinău, 2011, 852 p.). Paginile 817-848 reproduc numeroase fotografii făcute la Cornova în 1931 de Iosif Berman. Volumul se deschide cu un amplu şi concis citat, Sociologia monografică, extras din cartea lui Dimitrie Gusti, Sociologia militans. Cunoaştere şi acţiune în serviciul naţiunii, vol. I, Cunoaştere (1946), pe care îl dăm integral, pentru că explică întreaga mişcare monografică gustiană:

„Monografia sociologică fiind sinteză în timp şi în spaţiu a unui colţ de ţară, o vedere de ansamblu menită să înglobeze într-un tot atât tradiţiile, cât şi realităţile prezentului şi posibilităţile viitorului; un instanta­neu panoramic atotcuprinzător, care rezumă zăcămintele de bogăţii şi rezervele de energie acumulată ale naţionalului, descoperă cu ochi ageri, sprinteni şi sfredelitori pricinile de amorţire, ca şi principiile de viaţă, adică principalele caracteristici sociale, politice şi etice ale satului şi oraşului românesc. Monografia, deşi străbătută de o ideologie sever, ştiinţifică, dobândeşte astfel valoarea unui act de credinţă. Studiile sociologice ne învaţă să descoperim şi să înţelegem adevărul sociologic că satul este sanctuarul unde s-a refugiat şi se păstrează manifestarea de viaţă a poporului românesc; că el este tipul rezumativ, sinteza neamului; căci satul este încarnarea unei vieţi româneşti într-un colţ minuscul al umanităţii. Printr-o tenacitate panteistă satul este păstrătorul raporturilor metafizice ale naţiunii cu veşnicia. În adâncimea satului lumi­nează încă taine nepătrunse şi nebănuite, adevărurile pe care el le răspândeşte formează cel mai nimerit simbol al ştiinţei naţiunii, o şti­inţă nouă, care se bazează pe o enciclopedie de ştiinţe, pentru că satul cuprinde o enciclopedie a vieţii.”

Monografia este alcătuită din studiile cunoscute, cu câteva excepţii, încă din Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială (1932): D. C. Georgescu {Evoluţia demografică a satului Cornova), H.H. Stahl {Vatra satului Cornova şi Despre Inochentie şi inochentism. Fragmente de convorbire cu părintele Zamă, din satul Cornova), Petre Ştefănucă {Scrisori din război), Ernest Bernea (Contribuţii la problema calendarului în satul Cornova şi Botezul în satul Cornova. încercare de interpretare sociologică), Ştefania Cristescu (Practica magică a descântecului „de strâns” în satul Cornova; Frecvenţa formulei magice în satul Cornova; Agentul· magic în satul Cornova (Basarabia); Chestionarul pentru studiul credinţelor practicelor şi agenţilor magici în satul românesc), Emil Turdeanu (Un manuscris miscelaneu necunoscut), Mihai Pop (Contribuţii la studiul limbilor speciale din Cornova: păsăreasca), Ion Zamfirescu (Contribuţii la cercetarea unei gospodării din satul Cornova), Domnica I. Păun (Ţiganii în viaţa satului Cornova), Traian Herseni (Categoriile sociale cornovene. Prezentare de material şi schiţarea problemei), Anton Golopenţia (Aspecte ale desfăşurării procesului de orăşenizare a satului Cornova), Dumitru Şandru (Basarabia), H.H. Stahl şi Anton Golopenţia (învăţă­turi din zodiac), Ion I. Ionică (Criterii de clasificare pentru manifestările spirituale), Xenia C. Costa-Foru (Studiul monografic al câtorva tipuri de familie reprezentative):

Toate acestea n-ar fi putut să constituie materia pentru trei volume, câte intenţiona Dimitrie Gusti. Bănuiala doamnei Sanda Golopenţia este că „Cercetarea monografică de la Cornova a fost fructificată doar parţial prin studiile publicate până acum. Multe materiale, culese atent în vederea unor analize specializate, se află încă în arhivele personale ale monografiştilor (dacă nu au fost distruse de posesorii lor la sfârşitul ani­lor ’40, când a vorbi despre Basarabia devenise tabú în România.)” Şi cei trei editori sunt convinşi că proiectul lui Gusti „arăta cu totul altfel”, de aceea lasă altcuiva, din viitor misiunea de a înfăptui monografia ideală, după ce se vor găsi, eventual, materialele pe care le-a amintit mai sus doamna Sanda Golopenţia.

Studiile acestea n-au avut doar o importanţă în sine, ci au şi atras aten­ţia sociologilor de la Chişinău că trebuie să fie continuate în alte comune, ceea ce s-a şi întâmplat, Filiala Institutului din Chişinău efectuând cerce­tări monografice în localităţile Iurceni-Lăpuşna (1935), Copanca-Tighina (1937), Popeştii de Sus-Soroca (1938), Vâprova şi Dişcova (1939).

Ideea exprimată mai sus, că monografia, cum arată acum, este incompletă nu ne împiedică să recunoaştem excelenţa ediţiei alcătuite de cei trei sociologi, vădită în impecabila reproducere a textelor, în foarte utilele anexe: scrieri despre ciclul de conferinţe, recenzii, însemnări de jurnal, memorialistică, articole, portrete sociologice (în unele dintre ele informaţia fiind şi nouă şi bogată, ca aceea despre D.C. Amzăr, spre exemplu), fişe despre monografişti, bogate ilustraţii de Iosif Berman, rezumatele în franceză ale unor studii.

Extras din Iordan DATCU, Etnologi basarabeni, nord-bucovineni şi transnistrieni,

RCR Editorial, Bucureşti, 2014

http://www.cooperativag.ro/cornova-1931/