Vasile Şoimaru nu este nici etnograf, nici scriitor. Este doctor în eco­nomie. Demersul său întru cunoaşterea istoriei românilor dintre Prut şi Nistru, în genere al celor din jurul României nu este mai puţin pasionat decât al unui istoric, al unui etnograf. Îşi exercită însă acest demers în fe­lul său specific, de fotoreporter, de editor, de remarcabil factor cultural, înarmat cu bune cunoştinţe din domeniul istoriei (cărţi ale lui Nicolae Iorga precum Neamul românesc în Basarabia, Neamul românesc în Bucovina, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara ungurească, apoi studii ale lui T.T. Burada, Anton Golopenţia, Ioan Caragiani, Paul Mihail ş.a. in­tră în bibliografia sa de referinţă). A fost preocupat şi este preocupat să prezinte istoria adevărată a Cornovei natale, celebra localitate cercetată, în 1931, de o mare echipă a şcolii sociologice de la Bucureşti, condusă de Dimitrie Guşti şi alcătuită din sociologi, folclorişti, antropologi, jurişti, istorici, psihologi, filozofi, demografi, medici, muzicologi, artişti plastici. „Se simţea imperios necesitatea – scrie el – împrospătării memoriei cornovenilor despre înaintaşii lor, în condiţiile în care o jumătate de se­col le-au fost «spălate» memoria şi conştiinţa cu cele mai murdare me­tode de intoxicare de către regimul de ocupaţie sovietică, prin zelul veneticilor sprijiniţi de câteva cozi de topor din partea locului.” O poli­tică diabolică, menită să distrugă conştiinţa de români a locuitorilor dintre Prut şi Nistru, să le insufle convingerea că nu sunt români, că limba pe care o vorbesc nu este limba română. Cornovenii uitaseră că localitatea lor fusese cercetată de echipa lui D. Guşti, că au fost scrise nu­meroase studii despre realităţile comunei, că s-a făcut atunci şi un film, semnat de Emanoil Bucuţa, H.H. Stahl şi Anton Golopenţia ca regizori, iar de Tudor Posmantir ca operator, ca director de imagine. A fost un şoc pentru urmaşii cornovenilor de la 1931 când le-a fost prezentat (după 60 de ani) filmul, când le-au fost arătate studiile scrise atunci.

Ca editor şi ca autor al proiectului, Vasile Şoimaru a contribuit la apari­ţia ediţiei Cornova (Editura Museum, 2000, 708 p.), în care au fost incluse atât studii alcătuite în timpul campaniei monografice din 1931, semnate de Anton Golopenţia, H.H. Stahl, P.V. Ştefănucă, Emil Turdeanu, Ernest Bernea, cât şi studii privind realităţile de la anul 2000 ale comunei, sem­nate de Vasile Şoimaru, Ion Dron, Alexandru Furtună, Iurie Colesnic, Zamfira Mihail, Elena Ploşniţă, Vlad Pohilă, Grigore Botezatu, Sanda Golopenţia Eretescu, Pompiliu Gâlmeanu, Ion şi Tatiana Varta, Paul Bran. Este apoi coeditor, împreună cu Marin Diaconu şi Zoltán Rostás, al noii ediţii, Dimitrie Guşti şi colaboratorii, Cornova 1931 (Editura Quant, Chişinău, 2011, 852 p.). Are în proiect o nouă ediţie, îmbogăţită, a acestei cărţi pentru că ne-a spus în iunie 2013 – au mai fost descoperite în arhiva existentă la doamna Sanda Golopenţia Eretescu, alte pagini despre campania monografică din 1931.

Dar Vasile Şoimaru, „cu o admirabilă îndărătnicie răzăşească, adese­ori în detrimentul unei existenţe comode de intelectual şi în dauna bu­getului familial” (Vlad Pohilă), a întreprins, între anii 2002 şi 2008, lungi călătorii, în timpul cărora a străbătut o sută de mii de kilometri, pentru a cunoaşte pe românii din jurul României. A călătorit în Maramureşul istoric (Ucraina), nordul Bucovinei şi al Basarabiei şi ţinutul Herţei (Ucraina), Republica Moldova, Basarabia istorică (Ucraina), la moldo­venii din Transnistria.de la est de Bug şi din Caucazul de Nord, a căutat urme româneşti la Istanbul (Constantinopol), a călătorit în Cadrilater, Valea Timocului, la alte insule româneşti din Bulgaria, pe Valea Timo-cului, în sudul Banatului, în Banatul Unguresc şi ţinutul Debreţin, la istro-românii din Croaţia şi la friulanii din nordul Italiei, a căutat vesti­giile valahe din Cehia şi Slovacia, ca şi urmele bolohovenilor în Polonia şi Podolia (Ucraina). Le-a făcut toate acestea convins, ca şi Mihai Eminescu, din care citează, că „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oame­nii nimănui, ci, pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât conlocuitorii lor.”

Ochiului expert al reporterului fotograf nu-i scapă nimic semnifica­tiv: expresive chipuri de oameni de toate vârstele, localităţi, lăcaşuri de cult, locuri celebre, clădiri vestite legate de evenimente istorice, monu­mente, inclusiv monumente naturale, renumite cetăţi. Astfel, vedem cu un interes constant, chipuri de români din Apşa de Mijloc la sărbători­rea celor şase secole de la prima atestare documentară a localităţii lor, biserica Sf. Nicolae (zidită la 1428), izvorul Tisei, o biserică din Apşa de Jos, imagini din localităţile Apşiţa şi Biserica Albă,locul unde a fost cândva Mănăstirea Peri, „şi va mai fi curând” precizează autorul, casca­dele Tisei, apoi în nordul Bucovinei, mormântul lui Aron Pumnul, şcoala primară şi clădirea gimnaziului în care a învăţat tânărul Mihai Eminescu, catedrala mitropolitană, casa în care a locuit Ciprian Porumbescu, sala de marmură a Universităţii din Cernăuţi, în care s-a votat Unirea la 28 noiembrie 1918, clădirea Universităţii. Vedem mai departe, la Boian, monumentul în amintirea cronicarului Ion Neculce şi ctitoria lui, bise­rica centrală. Obiectivul s-a oprit la stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului, la lăcaşuri de cult din Toporăuţi, Lujeni, la intrarea Nistru­lui pe teritoriul Moldovei istorice, la Şiretul despletit la Lăpuşna bucovi­neană, la satele Răstoace, Zahariceni, Şipotele Şiretului, Storojineţ, Ciudei, la monumentul natural „Baba Odochia” din Macrinici de pe ma­lul drept al Ceremuşului. în nordul Basarabiei se opreşte la cetatea Hotin, la Cristineştii Hasdeilor, la imagini ale Nistrului la Comarova, Bârnova şi Gruşeviţa, la casa memorială şi monumentul lui Gheorghe Asachi. De la Chişinău prezintă, între altele, statuia lui Ştefan cel Mare, bustul lui Nicolae Iorga, bustul lui Mihai Eminescu, clădirea şi sala de şedinţe a Sfa­tului Ţării, unde s-a votat Unirea la 27 martie 1918. Alte imagini prezintă vechiul şi noul Orhei, casa memorială a lui Alecu Donici din preajma Orheiului, biserica medievală Sf. Dumitru din Orhei, ctitorie a domni­torului Vasile Lupu (1636), cu o impunătoare statuie a domnitorului, Căpriana lui Ştefan cel Mare, Cetatea Tighina, gloriosul Lipnic al lui Ştefan cel Mare, casa memorială a lui Constantin Stere din Ciripeau, co­nacul lui Constantin Stamati din satul Ocniţa, biserica din Pererita, baş­tină poetului Grigore Vieru, cetatea Soroca, stejarul lui Ştefan cel Mare din Cobâlea, apoi din Basarabia istorică, cetatea Albă, Babele, satul natal al mareşalului Alexandru Averescu, urmele care au mai rămas din ceta­tea Chilia. Imaginea satului Valea Hoţului (Dolinskoie) este însoţită de precizarea că localitatea a fost cercetată, în 1942, de echipa condusă de Anton Golopenţia. Călătorul este plin de mândrie când ajunge la satul Iasca, unde a fost şi T.T. Burada în 1883.

Ţinem să semnalam un aspect cu deosebire consemnat prin imagini: locuri amintind de jertfa de sânge a românilor întru apărarea unor stră­vechi pământuri româneşti. Astfel, în nordul Bucovinei el prezintă monu­mentul ostaşilor români-bucovineni încorporaţi în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, apoi, tot în nordul Bucovinei, cimitirul de la Oieni (Ojeni), Sochireni al ostaşilor români căzuţi la Nistru în vara anului 1941, cimitirul eroilor români din Ţiganca, Cantemir, troiţa maramu­reşeană la Cimitirul eroilor români la Ialoveni, în fine, locul unde s-a aflat cimitirul Veliki Dalnik, Odesa, unde au fost înmormântaţi ostaşii români căzuţi în vara-toamna lui 1941.

În totul, albumul lui Vasile Şoimaru se parcurge cu interes şi cu emo­ţie, ca un document etnografic de prim ordin, ca o cartea pentru suflet, ca o carte de învăţătură, ca o carte a unei mari pasiuni.

Iordan Datcu. Etnologi basarabeni, nord-bucovineni şi transnistrieni. RCR Editorial. București-2014, p.258-261.