„Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea
Va scăpa de mormânt” (Horaţiu)

Cine dintre muritori nu visează la un pic de veşnicie? Visăm şi noi, ceva mai mult decât prin vagi speranţe, atunci când poposim cu gândul sau cuvântul în cerul celor nemuritori. Dar „lumea toată-i trecătoare, oamenii se trec şi mor”, ne spune chiar cel de care ne atârnăm credinţa în veşnica dăinuire pe acest pământ şi tot El ne înseninează cu raza încrederii: „Numai poetul, / Ca păsări ce zboară / Deasupra valurilor, / Trece peste nemărginirea timpului”…

De-atâtea ori am încercat să atingem această nemăr-ginire a timpului, căutând să trecem dincolo de acel „un singur dor”… De-atâtea ori am tulburat „somnul lin” al Poe-tului, intonând cântări şi flu-turând flamuri… Şi de fiecare dată am dorit să venim la sărbătoarea naşterii şi come-morarea trecerii lui Eminescu în eternitate cu ceva nou, neprihănit, proaspăt aidoma unui vântuleţ de primăvară… Venim, însă, aşa cum ne este firea, şi poate nu atât în mă-sura dragostei, cât a înţelep-ciunii cu care ne-a hărăzit soarta.

Şi la acest 15 iunie ne-am regăsit câteva clipe în veşnicia brăzdată de paşii lui Eminescu prin Cernăuţi, mai mult sau mai puţin uniţi de firul de entuziasm ce a mai rămas în Societatea ce-i poartă numele. De fapt, anunţul dat de pre-zidiul Societăţii în ziarul nos-tru a adunat nu puţină lume la monumentul Poetului, în dimineaţa unei mari sărbători creştine, Pogorârea Sfântului Duh întâlnindu-se cu înălţarea lui Eminescu în ceruri. Stră-duinţa lui Vasile Bâcu, vice-preşedinte al Societăţii, de a da manifestării o tentă inedită s-a redus la dulcele stil clasic, ceea ce dovedeşte încă o dată că nimic mai bun nici n-ar pu-tea inventa imaginaţia noas-tră. Doar, aşa cum ne spunea Poetul, „toate-s vechi şi nouă toate”… Cine e în stare să le ţină minte pe toate câte s-au vorbit cu un an, doi ori trei în urmă?

Adunaţi sub teiul sfânt care străjuieşte statuia tandră a celui ce-şi visa o soartă mân-dră de-al său nume, cele vechi ni se par noi şi miraculoase ca-n povestea lui „Făt-Frumos din lacrimă”. La fel de înmăr-muritoare în solemnitatea ei duioasă a fost şi surpriza de a auzi vioara lui Dumitru Ignat, răvărsând o dulce melodie sub flamura tricoloră. Cu doruri vechi şi noi a fremătat şi „tro-ienirea” cu flori din partea Consulatului General al Ro-mâniei la Cernăuţi, a Admi-nistraţiei Regionale de Stat, a societăţilor naţionale româ-neşti, Catedrei de Filologie Română şi Clasică, a copiilor din şcolile româneşti din o-raş, precum şi a altora care nu se încadrează în anumite structuri.

Ce bine că-l avem pe Eminescu nu numai în suflete, dar şi în bronz, ca să vedem cât de mulţi ne putem strânge uneori! Ramuri de dor i-au împletit pentru legănarea li-niştii eterne Consulul Gene-ral, prof. Romeo Săndulescu, preşedintele filialei Bucureşti a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Buco-vina, George Galan, profeso-rul din Chişinău, autorul unui excepţional album fotografic, Vasile Şoimaru. Recitalul celor mai tineri îndrăgostiţi de poezia eminesciană – Ana Lupaşcu şi Cristina Cerchez (ŞM nr. 10) şi Marin Morăraş (şcoala nr. 17) a fost continuat de decanul de vârstă al ire-mediabililor bolnavi de dorul Bucovinei – George Galan. Mângâietor şi melancolic s-a revărsat duioasa „Revedere”, cântată de Alexandru Tărâ-ţeanu.

Ceva nou şi plăcut am auzit de data aceasta şi de la vice-guvernatorul Boris Bahlei, care a menţionat că puterea executivă va face totul pentru eliberarea locului pentru vi-itorul Muzeu „Mihai Emines-cu” până la jubileul de 600 ani al Cernăuţiului, astfel încât (să reţinem aceste cuvinte!) „să nu ne fie ruşine că Poetul a trăit acolo”. Urmând itine-rarul eminescian spre Casa lui Aron Pumnul, la statuia Poe-tului şi totodată la viitorul muzeu, am sesizat că încă ne mai este ruşine, însă mai puţin decât odinioară. De departe s-a observat o mână de gospodar, locul fiind îngri-jit în măsura posibilităţilor.

Directoarea Elena Tărâţea-nu ne-a întâmpinat cu „nou-tatea” că ne apropiem „cu paşi mărunţi”, dar, probabil, mai siguri, de deschiderea muzeu-lui. Poetul Ilie Zegrea, preşe-dintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, amin-tind că au trecut 18 ani de la adoptarea hotărârii Primăriei Cernăuţiului referitoare la deschiderea muzeului în Casa lui Aron Pumnul, a metafo-rizat: „18 ani este vârsta ma-turităţii, e timpul ca Primăria să se maturizeze şi să-şi o-noreze decizia”.

Scriitorul Mircea Lutic ne-a captivat cu impresionante „paralele teiste” între Înălţa-rea Fiului omenirii Iisus Hris-tos şi a fiului românităţii Mi-hai Eminescu, referindu-se şi la o aniversare semnificativă – 125 de ani de la tipărirea ca-podoperei „Luceafărul”. Pe această temă Fundaţia Culturală de Binefacere „Casa Limbii Române” (Vasile Tă-râţeanu) şi Uniunea Scriito-rilor Români (Ilie Zegrea) au organizat o sesiune de comu-nicări, la Gimnaziul nr. 6. In-vocările dlui M. Lutic au grăbit parcă sosirea din Botoşani a „Deniilor eminesciene” cu participanţi din România, Bul-garia, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova, în fruntea tuturor aflându-se inimoasa doamnă Areta Moşu, vicepre-şedintă a „Astrei”, preşedintă a Despărţământului „Mihai Kogălniceanu” Iaşi. La familia „astriştilor” s-au alăturat şi tinere talente protejate de Iurie Levcic, directorul Centrului pentru conservarea şi promo-varea culturii şi tradiţiilor ro-mâneşti în nordul Bucovinei. Oaspeţii, aflaţi la a 14 ediţie a „Deniilor eminesciene”, ne-au prins la fiecare în dreptul inimii un dar simbolic – portretul Luceafărului tânăr şi o floare de tei. Să fie floarea chiar din teiul lui Eminescu din Copou?

…În timp ce „astriştii” şi-au continuat itinerarul spre centrul oraşului pentru depu-nerea de jerbe la monumentul Poetului, la Casa Naţională a Românilor a avut loc o întâl-nire de suflet în stilul deniilor eminesciene. Acompaniat de vioara lui Dumitru Ignat şi acordeonul unui tânăr care „nu ştie româneşte”, Gheorghe Posteucă ne-a răvăşit lacrimi cu romanţa „De ce nu-mi vii”, Adrian Costea a dat glas farmecului de taină din „Sara pe deal”, iar Alexandru Tărâ-ţeanu ne-a făcut să retrăim încă o dată miracolul „Revederii”.

Comunicarea docentului Ilie Popescu referitoare la sem-nificaţia verbului „a trece” în opera eminesciană ne-a deschis mai profund imensitatea Poetului şi Cugetătorului, iar relatarea profesorului şcolar Octavian Voronca despre legătura lui Aron Pumnul, implicit a lui Eminescu, cu sa-tul Mahala ne-a oferit un subiect de cercetare mai amănunţită.

Revelaţia acestei comuniuni a fost, desigur, profesorul Vasile Şoimaru, cu extraor-dinarul său album „Românii din jurul României în ima-gini”. Deoarece el a fost pre-zentat în ziarul nostru, voi menţiona doar că autorul acestei cărţi „de aplaudat până la lacrimi” a ţinut s-o lanseze la Cernăuţi anume de ziua co-memorării lui Mihai Emines-cu, făcându-le astfel un mi-nunat dar românilor din Bu-covina. După ce a străbătut a-proape 100 de mii de kilometri pentru a-i uni pe toţi românii într-o carte, drumul până la noi şi Eminescu i s-a părut, probabil, scurt de tot. Impresionat de monumentala lucra-re, Petru Grior, preşedintele Societăţii „Golgota”, s-a între-bat şi ne-a întrebat de ce nu edităm noi măcar ceva de proporţii mici despre urmele şi locurile eminesciene din Cernăuţi. Răspunsul l-am putea intui şi în cuvintele dlui Romeo Săndulescu: „Rar asemenea oameni ca Vasile Şoimaru, care se consacră unui ideal. În cartea sa sunt românii noştri pierduţi prin lume, dar niciodată rătăciţi”.

Din păcate, noi, cei din Cernăuţi, uneori sau poate de cele mai multe ori suntem şi pierduţi, şi rătăciţi. Din valul ce ne bântuie doar spiritul lui Eminescu ne înalţă şi ne mântuie.

Maria Toacă, Cernăuţi, 21 Iunie 2008
Crai nou, nr. 4769