Mă asupresc nemilos temele zilei. Nu mă lasă în pace nici amintirile. Cum aş putea să nu mă gândesc la scumpirea criminală a vieţii, într-o conjunctură istorică în care, treptat, au fost distruse toate pârghiile, prin care binele să mai poată ţine piept răului? S-a dat drumul furtunii şi ne mirăm că nimeni nu o mai poate opri şi că ferestrele şi uşile se zgâlţâie în tocurile lor, tocmai din cauza furtunii. Piaţă liberă, într-o lume bolnavă de profit şi de speculă! Reglarea preţurilor în jos, prin abundenţă de produse devine imposibilă câtă vreme preţul petrolului este jucat, după voia lor, împreună cu preţul gazului metan, de factori incontrolabili ai puterii ilegitime.

Ce pot eu face, ca om public, împotriva acestui curs toxic al lucrurilor? Mă urmăreşte, pe de altă parte, o altă imagine: marele scriitor român Marin Preda opunându-se, cu preţul vieţii, reintroducerii de către Nicolae Ceauşescu a realismului socialist în cultura română! Trebuie – ca martor ce m fost – să scriu în amănunt toată această poveste adevărată. Acolo trei oameni au fost actorii acestei incredibile scene, în care Marin Preda i-a spus lui Nicolae Ceauşescu că, dacă liderul reintroduce realismul socialist, el, Marin Preda, se sinucide. Grav. Cu economie de mijloace. Fără exces imaginativ. Şi a repetat aceeaşi frază: „Dacă reintroduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”.

Imaginea banală a lui Marin Preda, în lumea literară, e aceea a unui mare scriitor lipsit de generozităţi civice. Sigur că Moromete avea şi curiozităţi, şi îngustimi, şi ciudăţenii. Dar, într-un moment de cumpănă pentru istoria culturii române, cum a fost acela în care se dorea revenirea la un model nenorocit şi vulgar de literatură, Marin Preda şi-a jucat, fără nici o urmă de mercantilism, viaţa. Că scena aceasta s-a întâmplat, nu încape nici o îndoială. Din păcate, însă, într-o lume a derizoriului, până şi un asemenea gest eroic a fost murdărit.
Ce interes aş avea eu să-l eroizez pe Preda? Sigur că, nemaifiind în viaţă doi dintre cei trei participanţi la respectiva clipă istorică, denigratorii lui Preda pot fabula. Dar eu voi aduce ultimul argument, invincibilul argument că lucrurile au stat aşa: profesorul Eugen Simion a strâns, într-o carte numită „Timpul n-a mai avut răbdare”, mărturii despre Marin Preda, la începutul anilor ’80 foarte curând după moartea scriitorului. Despre acest eveniment de conştiinţă eu am scris şi atunci. Şi, cum orice text, în care se făcea referire la Nicolae Ceauşescu, era cenzurat, iar când textul punea probleme atât de grele, el îi era arătat lui Ceauşescu, însuşi, este evident că povestea înfruntării de către Marin Preda a ideii lui Ceauşescu de a introduce realismul socialist, putea fi oprită de cei din jurul liderului sau chiar de lider.

Şi, dacă nici curajul meu de a relata, atunci, această încercare a puterilor, Ceauşescu-Preda, nu e lipsită de curaj, din moment ce era pus într-o situaţie unică liderul politic, obişnuit cu măreţia, de care uneori era în stare, ar fi fost o nebunie din partea oricui scria în epocă, să inventeze o asemenea situaţie de viaţă, deloc idilică. Dar oameni fără talent şi fără caracter au lucrat, în anii din urmă, împotriva acestei imagini a curajului şi conştiinţei de sine, imagine care ar fi trebuit să aibă şi o anumită însemnătate didactică pentru generaţiile de scriitori care urmau.

Multe, foarte multe se adunaseră în jurul meu, să mă eliberez de ele şi să le scriu. Dar s-a întâmplat ceva care m-a tulburat peste măsură. M-au vizitat doi români din Basarabia. Vasile Şoimaru şi Ioan Caliniuc. Ei mi-au adus o carte fenomenală, „Românii din jurul României în imagini”. O carte pe care Vasile Şoimaru a realizat-o în 5 ani, străbătând 100 000 de kilometri. Oameni cu adevărat serioşi, temeinici, iubitori de neam şi de ţară au pus umăr lângă umăr şi au împlinit acest monument tipografic, care costă oriunde pe lume foarte mult şi vine să confirme un fapt profund îmbucurător: românii nu au ieşit din istorie, ei există, oriunde li s-a întâmplat să-i arunce valul tulbure al timpului.

După atâtea veşti rele câte am auzit şi aud, iată în sfârşit o veste bună. Aceşti intelectuali de dincolo de Prut îşi riscă liniştea şi, uneori, viaţa, ca să adeverească existenţa românească. Între ei, împreună cu ei, un ziarist şi scriitor de super clasă: Vlad Pohilă. Revista noastră va publica, în mai multe numere ale sale, imagini semnificative, cuprinse în aceste pagini, care vibrează de o sfântă chemare către ţara întreagă. Mă înclin în faţa autorilor acestei capodopere. Doamne, ocroteşte-i pe români!

de Adrian Păunescu, 02 August 2008
Flacăra