Vasile Şoimaru face parte, aparent, din stirpea celor care şi-au „părăsit” profesiunea de bază (el profesand ca economist la Academia de Ştiinţe Economice din Chişinău), in favoarea cercetărilor monografice săteşti şi a artei fotografice. In cercurile de cunoscuţi, faptul poate fi considerat ca un „păcat”, ceea ce i s-a şi reproşat. Autorul insă ne asigură că nu neglijează studiile economice şi că ii va „dezamăgi”, curand, pe grijulii chiar la modul editorial. Reproşul mi se pare neserios, fiindcă Vasile Şoimaru nu e nici pe departe singurul caz de „trădare” a profesiunii in favoarea unor pasiuni culturale aparent incompatibile. Ar insemna, păstrand proporţiile, să-i blamăm pe A. P. Cehov şi pe Vasile Voiculescu pentru faptul că nu şi-au văzut de medicina lor scriind literatură.

Vasile Şoimaru şi-a făcut intrarea in conştiinţa publică prin activitatea politică in Parlamentul de la Chişinău, in anii de mari speranţe naţionale. Rodul acestei experienţe este oglindit in cartea de articole, dialoguri şi luări de cuvant in Parlament, cu titlul Căderea premierilor (Editura Civitas, Chişinău, 1999). Ulterior, a simţit nevoia cercetării monografice a satului romanesc, ca discipol al iniţiatorului interbelic Dimitrie Gusti, cel care a şi fost declarat cetăţean de onoare al satului Cornova, satul natal al lui Vasile Şoimaru, dat fiind că aici au inceput cercetările sociologice gustiene in Basarabia. Roadele culese pe asemenea tăram sunt monografiile Cornova (Editura Museum, Chişinău, 2000), care adună studii semnate, intre alţii, de Henri H. Stahl, Emil Turdeanu, Ernest Bernea, Iurie Colesnic, Petre V. Ştefănucă, Anton Golopenţia, Sanda Golopenţia-Eretescu, Zamfira Mihail, Paul Bran, Vlad Pohilă, Vasile Şoimaru ş.a., lucrare monumentală coordonată de autor, şi Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie (2003, in colaborare cu Alexandru Furtună), investigaţie amplă şi aplicată a rădăcinilor propriului neam care se trage, nu doar la modul mitic, din spiţa nemurită de Sadoveanu in cunoscutul său roman.

In aceeaşi direcţie s-a concentrat şi ajutorul dat dascălilor de ţară Agripina şi Vasile Preutu din Şoimăreşti (Neamţ) care au realizat monografia Satul Şoimăreşti. Cinci veacuri de existenţă demnă (Editura Prometeu, Chişinău, 2006), asigurand şi bogata parte ilustrativă in imagini. Vasile Şoimaru este şi editor al unor cărţi de Nicolae Iorga, Mircea Vulcănescu (inedite), al unei antologii privind personalitatea lui Paul Mihail. Cat priveşte pasiunea lui pentru arta vizuală, aceasta s-a concretizat in două albume de  referinţă: Poeme în imagini (Editura Prometeu, Chişinău, 2004, cu o Precuvântare semnată de cunoscutul ziarist Vlad Pohilă, şi Românii din jurul României în imagini (Editura Prometeu, Chişinău, 2008, cu o bogată prefaţă a aceluiaşi Vlad Pohilă). De-a lungul timpului, Vasile Şoimaru a colaborat cu fotografii de inaltă ţinută artistică la diverse publicaţii din Republica Moldova şi din Romania. Cel din urmă album, Românii din jurul României, merită un comentariu aparte, depăşind condiţia genului.

Nu intamplător volumul a fost premiat la cea de a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, in octombrie 2008. De remarcat că un asemenea proiect foarte  costisitor merita cu prisosinţă să fie finanţat de Institutul Cultural Roman. Din păcate, această instituţie consideră, prin directorul ei, cultura ca fiind o „afacere privată” iar nu una de interes naţional. In consecinţă, proiectul lui Vasile Şoimaru a fost refuzat. Autorul şi prefaţatorul subliniază eforturile uriaşe necesare ducerii la bun sfarşit a proiectului, fiind necesari mai mult de cinci ani, asumaţi cu modestie de Vasile Şoimaru (Vlad Pohilă apreciază intre 12 şi 14 ani). Autorul a străbătut, pentru  documentare, peste o sută de mii de kilometri, ca şicum ar fi inconjurat de vreo două ori pămantul. Traseele şi greutăţile şi bucuriile intampinate sunt descrise de Vasile Şoimaru in cuvantul introductiv intitulat Călătorii în jurul României: o sută de mii de kilometri în cinci ani de zile. Trebuie precizat imediat că acest insolit călător nu a fost nici o clipă un simplu turist, fiindcă el şi-a asumat o călătorie de iniţiere, avand ca ţintă finală redarea memoriei geo-etnice a unui popor apreciat, candva, de Herodot, ca fiind cel mai numeros şi mai răspandit, după „inzi”, dar care a fost şi este, din păcate, şi cel mai risipitor cu sine insuşi din spaţiul european.

Brusc, se conturează o „filozofie” geo-etnică a romanilor, autorul pregătindu-se, in prealabil, in sociologia şi etnologia de tradiţie gustiană, in istoria romanilor, in folclor, in obiceiuri şi tradiţii, pe care el şi-a propus să le surprindă in cele 850 de imagini din 272 de pagini, selectate dintr-un material documentar imens. Dar nu e numai atat: inaintea celor o sută de mii de kilometri, autorul a străbătut mai toate drumurile Romaniei actuale, cum puţini romani şi-au ingăduit s-o facă. Realmente, Vasile Şoimaru a lucrat ca un Meşter Manole, necruţandu-şi sănătatea şi timpul vieţii. Şi asta dintr-o pustiitoare dragoste de neam şi de ţară, sentiment, desigur, desuet pentru mulţi dintre romani! Altminteri, autorul a ţinut să marcheze, prin această apariţie editorială, cei 90 de ani de cand Sfatul Ţării a hotărat unirea Basarabiei cu patria-mamă, la 27 martie 1918, eveniment care a adus cu sine Marea Unire de la 1 Decembrie.

Precizez imediat că nu e vorba de o carte festivistă, ci de una profund eminesciană prin „filosofia” ei tăcută, căci in locul cuvantului grăieşte muţenia elocventă a imaginii- document şi artă, totodată. Proiectul „eminescian” al acestei cărţi vine ca o dojană uriaşă adresată romanilor, o dojană cu accente tragice arcuită intre Herodot şi Eminescu, intre bogata şi răspandita seminţie romanească şi politicienii ei tradiţionali şi, mai cu seamă, cei de după Marea Unire. Nu intamplător, motoul ales de Vasile Şoimaru e din Eminescu: „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci, pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Şi, atenţie, această „teză” eminesciană insuşită este demonstrată cu fapta imaginii pe teritorii imense din jurul Romaniei.
Şi lucrul este cu atat mai grăitor, cu cat probele sunt din anii de graţie 2003-2008, adică după secole de spulberare şi de nimicire a minicontinentului de romanitate adus la condiţia
umilă de insulă de latinitate într-un ocean slav! Căci aceasta este chiar filosofia istoriei romanilor in viziune eminesciană. Poetul asemuia geografia etnică a romanilor cu o insulă
mereu roasă pe margini. „Roasă” atat de bine de duşmanii naturali, incat a mai rămas doar o insuliţă care constituie actualele graniţe ale Romaniei. Vasile Şoimaru redă această
imagine geografică dramatică prin harta care incheie extraordinarul său periplu in imagini: insula Romaniei este inconjurată de puzderie de insuliţe romaneşti infime, băştinaşe, de
dincolo de Nipru, din Crimeea, din Galiţia, din Polonia şi din Ungaria pană in Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria şi Grecia. Aceştia sunt romanii uitaţi de insula-mamă. Nimic nu mai
este de mirare dacă drumurile de la Cernăuţi şi de la Chişinău spre Bucureşti au devenit atat indepărtate şi de anevoioase. Aceasta este lecţia de geopolitică şi de istorie adresată
uituceniei noastre tradiţionale de către Vasile Şoimaru.

de Theodor Codreanu, 23 Noiembrie 2008
www.oglindaliterara.ro