În drumul său lung prin românime, Vasile Soimaru descoperă Bisericile (rupestre, din lemn sau din piatră) în care s-au rugat şi se roagă ca şi noi (cei din matcă), în ritul Sfinţilor Părinţi, străbunii şi urmaşii lor. Prin dangătul subînţeles al clopotelor, cei în legătură cu a căror existenţă am căzut în vinovată uitare ne transmit fiorul nevoii noastre de pocăinţă.

Plaiurile lor, ale românilor risipiţi în jurul României, mai presus de peisajul mirific, sunt parcă rupte din Carpaţii noştri, din colinele Subcarpaţilor, sugerându-ne că semenilor noştri de aiurea le seamănă şi glia, că Dumnezeu nu a lucrat cu “osebire” atunci când a rânduit românimii baştina înspre cele patru zări ale Europei. Şi că Edenul – Paradisul primordial – nu trebuie căutat în vechea Persie,  ci acolo unde românul poate rosti cuvântul Acasă.

Apoi, chiprile oamenilor din album, ale celor de departe, cât ne seamănă şi ele! În costumele strabunilor  – miraculos păstrate, ornate (pe fondul pur al albului) cu florile pajiştei, stropite de flacăra sângelui şi de siniliul cerului -, oamenii surprinşi de ochiul lui V. Şoimaru ne îndeamnă parca să nu uităm o vorbă risipită în vânt, într-un entuziasm  prea repede consumat: “…să ne ţinem de neamuri”.

Cetăţile falnice, aproape neatinse de timp şi de timpuri, Cimitirele şi Monumentele (cu Eminescu omniprezent) subliniază continuitatea, faptul că, deseori, cu sacrificii am răzbătut urcuşul dinspre trecut. În context, prin cimitirul negăsit de la Odessa, cel al ostaşilor români, Vasile Şoimaru ne somează subtil  să nu pierdem legătura cu înaintaşii, ca astfel viitorimea neamului să nu rătăcească drumul.

Confluenţele apelor curgătoare de pe meleagul fraţilor de neam ne transmit emoţia întâlnirii umane, ideea de contopire în esenţă a ramurilor neamului, oriunde ar sălăşlui acestea.

Punţile şi podurile sunt năframele care leagă, perechi-perechi, trupuri deja unite spiritual, precum se-ntâmplă în tradiţia românească a relaţiilor  care dau naştere Familiei.

În drumul său lung prin românime, autorul descoperă cascadele Europei chiar pe meleaguri profund româneşti. Ni le arată şi nouă, drept ceea ce reprezintă ele pentru ochiul lăuntric: pragul; pragurile neamului, cele care au fost trecute de-a lungul istoriei, în zbucium, în valtoarea oferită nouă drept pildă de către apele învolburate ale cascadei –  nouă, celor din România de azi, celor care ignorăm pragurile ce le avem de trecut in viitor.

Şi încă multe alte şoapte  pot căpăta glas în acest album monografic, întru revelaţia celui cu sufletul deschis, aflat în rezonanţă cu felul în care Vasile Şoimaru trăieşte veghea – veghea asupra Neamului.

Sârguinţa şi arta autorului albumului-monografie Românii din jurul României  in imagini au dat naştere, deci,  unui produs cultural cu inestimabile valenţe spirituale, pentru care Vasile Şoimaru (sunt de acord cu distinsul Nicolae Dabija), “merită toate  premiile româneşti şi nu numai. Albumul lui Vasile Şoimaru n-a fost menit să-i semene, spre exemplu, ca să folosim un termen de comparaţie, albumului bugetofag Eterna şi fascinanta Românie, conceput drept cocardă electorală pe pieptul unor potentaţi ai regimului, sau un trofeu pentru bibliotecile ostentative ale aceloraşi privilegiaţi. Albumul lui Vasile Şoimaru  e in primul rand o lectie de demnitate, o carte de învăţătură şi, în acelaşi timp, o carte de inimă, cum apreciază Vlad Pohilă.

Gheorghe Pirlea, Miroslavesti- Navrapesti, jud. Iasi
NATURA, 2009, februarie.