După mine, iarna e regina anotimpurilor…
Cred, că aceasta se datorează bucuriei de care e cuprinsă toată lumea. Se vede, că celelalte trei anotimpuri au perioade mai lente de trecere de la unul la altul, pe când iarna se pare, că începe odată cu căderea primilor fulgi de nea. Ce mare este bucuria tuturor vieţuitorilor acestui plai…e o bucurie de nedescris atât pentru oameni, cât şi pentru animale şi păsări. De bucurie câinii se scaldă în zăpada moale la fel ca şi vrăbiile, piţigoii şi alte orătănii. Dar, cea mai mare bucurie o au copiii. Iarna e prietena lor. Ea aduce bucurie celor mici, pregatindu-le derdeluşurile. Nici un alt anotimp nu le aduce copiilor atata bucurie! De dimineata pana seara chiotele copiilor umplu văzduhul. Gerul le îmbujorează obrăjorii, înjghebând omuleţi de zăpadă, amintindu-le de cele mai îndragite personaje din poveşti, cel mai îndrăgit fiind Mos Craciun! Asa că, chiar daca afara e frig, Iarna aduce multă căldură în sufletele tuturor! Zăpada cernută din văzduh a troienit drumurile şi se așterne peste tot ca o plapumă albă, iar vântul şuieră melodii superbe, unele mai vesele, altele mai triste, uneori se desluşeşte câte o serenadă melancolică, alteori o fanfaronadă nespus de frumoasă. Luna își arată fața luminoasă cu sclipiri de basm, ce se reflectă din zăpada proaspăt ninsă. Regina reușește să domolească vântul și să pună capăt dansului fulgilor dalbi albi. Peste sat se lasă o noapte adâncă. Drumurile se transformă în niște poteci albe. Gardurile caselor sunt troienite și se aseamănă cu niște ziduri de cetăți.
Gerul aspru, care face să scrâșnească încheieturile caselor, face atmosfera de afară de neuitat. Nici câinii, altfel agitați, nu se mai aud. S-au îngrămădit în culcușuri ferite de ger. La fel au procedat și orătăniile din bătătură. Hornurile caselor scot un fum gros aidoma unei locomotive pe cărbune, care urcă cu greu în pantă. Sobele din case gem sub furia focului. Căldura lui la gura sobei ne deapănă amintiri plăcute… ca o alinare a sufletului. Mi-aduce aminte de serile din căsuţa noastră din Sărătenii vechi, petrecute la gura sobei, pe genunchii tatii, care ne recita poezii „de la români” – „Afară ninge liniştit/ Şi-n casă arde focul/ Iar noi pe lângă mama stând/ Demult uitarăm jocul/ E seară, patul e făcut/ Dar cine să se culce/ Când mama nouă ne spunea/ Cu glasul blând şi dulce/ Cum s-a născut IIsus Christos/ În ieslea cea săracă/ Cum boii peste el suflau/ Căldură ca să-i facă…”. Cunosc şi azi acele versuri frumoase. Mi-amintesc, cum mergeam în ziua de Crăciun în cete cu colinda, apoi cu hăitul la Anul Nou. Mergeam prin nămeţi, fericiţi… Culiţă Agachi şi Vitalie Gavrilă duceau prăjina cu colaci, Tudor Agă suna din clopoţel, Tolică Munteanu şi Slavic Arseni cu buhaiul…, Victor Mocreac pocnea din harapnic, iar eu mergeam liber, eu îi dirijam, că numai eu cunoşteam hăitura cea mare cu Badea Vasile pe care mă învăţase tata. El cunoştea multe hăituri. Am prins acele timpuri, când mergeau cu hăitul-uratul în cete mari oameni-gospodari mai tineri cam la 40 de ani. Tatăl meu Vasile era nevoit să aleagă ceata cu care să meargă, aşa de întrebat a fost, că era cel mai bun hăitor din sat. A fost odată vesel şi frumos… Astăzi, mi se pare, că se diminuiază acele tradiţii vechi şi obiceiuri. Se pare, că se stăruie fiecare dintre noi, dar aduce mai mult a fals, nu a suflet, pentru a arăta cuiva, că mai suntem, că ne mai ţinem pe acest meleag. În majoritatea satelor se mai colindă, iar în unele chiar au uitat de ele. Drept exemplu servesc multe sate din jud. Lăpuşna-Cărpineni, Boghiceni ş.a. Mă uit, că şi la mine în Vadul-Leca s-au cam rărit cetele de colindători şi urători. Cauza, care va duce în viitorul apropiat la dispariţia obiceiurilor de iarnă am găsit-o în conversaţiile cu Iarna, Cazacu 2consătenii. De vină este Biserica şi Organele Supreme de Stat. Biserica e vinovată, că nu poate să treacă la un stil unic, mondial, stilul nou. Nicidecum Mitropolia Moldovei nu se poate rupe de la Patriarhia Moscovei. Numai noi, românii basarabeni din tot neamul romanic petrecem sărbătorile creştine în acelaşi timp cu un neam străin-slav. Vina guvernanţilor este, că nu pot influienţa prin lege acest litigiu, care poate fi hotărât odată pentru totdeauna – să declare zile de sărbătoari creştine numai acele zile pe stil nou. Atât. Dar, odată cu urcarea la tronul-treucă a aşa numitei ţări Rrepublica Moldova a omului Kremlinului, mă apucă o tristeţe mare, că de acu încolo se va colindă mai mult la televizor…
Da, apropo, de televizor. Încă nu se începuse bine iarna, că toate posturile TV şi Radio au început a trâmbiţa despre pericolul iernii. De când au căzut primii fulgi. Tot despre coduri ne vestesc, ba galbene, ba roşii, ba… strică dispoziţia de dimineaţă, că aseară cineva beat a adormit pe trotuar ori că altul a adormit cu ţigara aprinsă şi a luat foc. Parcă, în acei ani pe când şi eu eram copil nu erau aşa cazuri… Erau, poate şi mai multe, dar nu le cunoşteam. Acum, cred,că organele noastre de conducere au scopul de a ţine lumea, populaţia ţării într-o stare de frică, de alertă, să nu trăiască în linişte şi pace sufletească, să-i preseze evenimentele negaţioniste din Iran, Turcia, Siria ş.a. Toate acestea acţionează negativ asupra psihicului oameilor de a petrece cu drag şi bucurie sărbătorile de iarnă. Părerea mea… Aceasta este cea mai grea iarnă pe care am trăit-o până acum. De fapt, mass media scrie, că asemenea iarnă a fost în anul 1954, anul, când am apărut şi eu pe lumea aceasta. Da, este grea iarna. În unele judeţe ca Orhei, Lăpuşna, Bălţi zăpada e mare, dar ţăranilor le cântă inima de bucurie, aşa cum le cânta bunicilor şi părinţilor noştri, când iernile erau cu zăpadă multă. Dânşii numeau astfel de ierni cu mană – dacă iarna este zăpadă, vara este şi roadă. Iarna pune bazele bogăţiei sau sărăciei anului. Cu cât mai multă zăpadă, cu atât mai multe flori şi mai verde natura primăvara, vara grânele sunt mai frumoase, iar toamna mai multă roadă. Deci, să nu ne supărăm pe iarnă şi s-o criticăm. Ea trebuie cântată prin cântece de colinde, urături, poezii, căci este regina anotimpurilor.
De Iacob Cazacu