O SCRISOARE DESCHISĂ ALTFEL,
ADRESATĂ LUI Mihai GHIMPU DE LA COLONIȚA.
Serial.

(O nouă investigație jurnalistică dedicată memoriei celui mai mare și sincer patriot pe care l-a avut Basarabia vreodată, Grigore Vârtosu, cavaler (postmortem) al Ordinului Ștefan cel Mare (1995), cel care a căzut cu moarte de erou, la Tighina (1992), fiind împușcat din spate, de un deghizat în camarad de arme, pe care, l-am văzut …în vis, cu ordinul Ștefan cel Mare la piept)

MOTTO: „Maia Sandu nu știe să facă politică!”
(Ghimpu în Emisiunea Nataliei Morari, „POLITICA”, de la TV8, din joia Paștelui, 16.04.2020).

Câteva dialoguri electronice FB-iste de după emisiune:

Zina Cerchez: Vrem reacția dnei Sandu.
Vasile Șoimaru: Nu se merită sa cobori la nivelul „plintusului” cu Ghimpi…
Mihai Ghimpu: Vasile Soimaru, cum ai fost cu acei care au venit cu “plintusul” peste noi, așa și ai rămas cu ei.
Vasile Zgardan: După aceste afirmații, cuvântul prost este o apreciere pentru Ghimpu, un cuvânt de laudă…
Vasile Soimaru: Ghimpule, mulțam că mi-ai ridicat mingea la fileu…
* * *
Eu, niciodată n-am dorit să-mi pun mintea cu tine, juristul, de nimeni apreciat, doar de sine lăudat, politicianul unionist, mai mult de Plaha-Dodik utilizat. Mi-am schimbat, însă, diametral opus, părerea, după emisiunea menționată, din care am înțeles că vei încurca și mai departe ițele unioniste pe eșichierul basarabean de dreapta: Tu, făcând parte, alături de alte câteva personaje basarabene din echipa clopotarilor unioniști de șoc, a zișilor patrioți basarabeni, care au devenit milionari doar din procesul de …frânare a Mișcării Unioniste spre Reîntregirea Națiunii Române.
Așa, deci: ține-te bine, Mișa,/ Că spre tine vine Nișa,/ Nișa plină de surprize,/ Mai având ceva „covize”!…
Vin cu aceste surprize, de care, poate, ai uitat, având atâtea griji cu gestionarea averilor agonisite pentru binele copiilor, nepoților și strănepoților tăi, și, zic, eu, hai, să ne reîmprospătăm memoria, la etapa dată, cu ce putem și cât putem, și s-o începem chiar de azi, cu toate că afară-i Săptămână Mare și-i Covid cam peste tot, dar cum să scapi de Covid-19 având în jur atâția Covizi-2, pe două picioare? Putem scăpa de ei doar deschizându-le oamenilor ochii la faptele celor deghzați în „ai noștri”, ei, fiind de fapt covizi străini…

Episodul I: „PLINTUSUL”.

Tu, zici, că eu cum am fost cu acei care au venit cu “plintusul” peste noi, așa si am rămas cu ei?…
Ghimpule, dacă ar fi fost așa cum zici, cine, naiba, și de ce te-au trimis pe capul meu, pe tine, împreună cu cel mai tânăr șef al cadrelor din istoria USM, consilierul tău de mai târziu, Victor Captari, în decembrie, 1989 (știu și ziua, știu și data!), ca să mă scoți de la ore, de la Facultatea de economie a USM, unde eram prodecan, conferențiar universitar și dr. în economie, având 40 de ani, ca să mă convingi cât e de necesar, să merg la Ungheni, în circumscripția 127, să lupt cu o droaie de candidați bolșevici (12 la număr) pentru un loc în viitorul Parlament?… Și m-ai convins să merg la Ungheni, pentru că Frontul Popular din Moldova nu găsea un candidat pe potrivă pentru circumscripția dată, care să-l biruie pe alt candidat din mulțime, pe Șeful Pichetului de Grăniceri din Ungheni…
Și am mers la Ungheni, în loc să merg la Moscova, la al doilea doctorat, cel superior, de doctor habilitat în științe economice. Dacă ai ajuns atunci la mine care deja se înțelesese cu profesorul Dmitri Kapustin, directorul Institutului de economie al Academiei de științe a URSS, unul din cei mai buni specialiști în domeniul meu de cercetare științifică, căruia i-am înmânat, la prima noastră întâlnire, planul viitoarei teze de doctor habilitat și cele trei cărți (1977, 1982 și 1987) ale mele din domeniu, care tot atunci mi-a acceptat dorința de cercetare în Metropola rusă, propunându-mi și luna când să reîncep cercetările la un alt nivel, în capitala marelui Imperiu, prima teză făcând-o în altă capitală rusă, în cea culturală, la Leningrad, Sankt Petersburgul de mai târziu, la Institutul de Finanțe și Economie Nikolai Voznesenski…
Dar, la invitația ta, eu, am plecat la Ungheni, am câștigat alegertile în turul doi, am rămas pentru 11 ani în politică, devenind și a doua oară deputat, în 1998-2001, și nu regret nici un pic, că am făcut acest pas în viața mea, care mi-a fost de un real folos, mie, și nu doar mie, netrădându-mi niciodată alegătorii, străbunii, națiunea, familia, nefăcându-mi de râs Neamul Românesc din care am onoarea să fac parte. După mine vor rămâne niște lucruri frumoase, necesare, altele chiar de unicat, refuzând toate trei distincții de stat oferite mie, inclusiv Ordinul Republicii, doar pentru că am votat Declarația de Independență și nu pentru niște merite adevărate, reale, precum le-ai avut doar tu, păcat că nu le știe nimeni…
Și acum să te întreb eu: de ce m-ai invitat acum trei decenii în Frontul Popular și nu m-ai lăsat, să rămân, cum zici, tu, în rândurile celor care venise peste noi cu „plintusul”? Sau poate tu făcea-i parte din echipa lor și m-ai poftit și pe mine în echipă să mă spurci și, totodată, să nu mori nici tu de plictiseală?
Scuzele mele în fața conaționalilor pentru aceste rânduri care seamănă mai mult a laude de sine, dintre care niciuna nu-i minciună.

Episodul II: „DEMISIA CELOR PATRU …PLUS UNU”.

Ghimpule, tu, îi învinuiești, pentru prima dată (am făcut-o și eu nu odată, înaintea ta) pe cei patru autodemiși din fruntea Primului Parlament basarabean, Vasile Nedelciuc, Valeriu Maticiuk, Ion Hadârcă și Alexandru Moșanu, pe data de 3 februarie 1993, ei, lăsând vacante fostele lor locuri pentru echipa de haiduci ai lui Petru Lucinschi, care nu mai aveau răbdare să rulească statul nou format, de noi votat? Dacă cumva știi că eu, am considerat acea autodemisie a lor ca cea dintâi mare trădare a Mișcării de Eliberare Națională, dacă vei dori vei găsi pe NET textul publicat al celor ZECE SPAȚII ALBE DIN BIOGRAFIA TRICOLORĂ A UNUI DUBLU ACADEMICIAN CU TREI DOCTORATE, niciodată TERMINATE… Nu vreau să mai repet acele argumente, pentru că argumentul principal constă în neinvitarea mea la un proces de judecată, de teama celorlalte argumente pe care nu le-am putut publica, și pe care le-aș putea doar vorbi, la un proces echitabil, chiar și în condiții, de PLAHODODONISM…
Și, acum, să te mai întreb ceva, cum nu-ți-e rușine, omule, să uiți de persoana a cincea, care cu mare insistență a cerut, tot atunci, autodemisia, pe care nici măcar agrocomuniștii n-au dorit să i-o accepte, el, nefiind membru al Prezidiului Parlamentului, și ocupând doar modesta funcție de vicepreședinte al Comisiei de drept; Iar, noi, nici azi nu cunoaștem purul adevăr: nu i-au votat autodemisia ca să nu-i facă imagine de erou al zilelor noastre, sau poate?…
Îți mai amintești cum îl chema, pe acel, al cincilea, autodemis nereușit, veșnic erou, interimar prezident, după care va rămâne în centrul capitalei noastre o singură piatră comemorativă, care-i va purta numele, PIATRA …GHIMPULUI! Da, da, da!!!, piatra ta, nume asemănător unei întregi zone de paradis din Țară, din inima Carpaților Dacici, PIATRA CRAIULUI… Ei, și de ce-ai ascuns, omule, atâta amar de vreme, acest secret al tău: cu-i din echipa lui Luciok ai dorit să-i eliberezi acea modestă funcție, de vicepreședinte al Comisiei de drept și n-ai reușit? Mai ții minte? Să-ți spun eu? Sau poate așa a fost înțelegerea ta cu viitorul Președinte Lucinschi numai să vrea să-ți cedeze și ție un apartament patriotic pe str. Nicolae Iorga, din centrul capitalei, tu, având casă la curte în arhicunoscuta pe Glob, Colonița, la o azvârlitură de băț, de oraș? Ceea ce s-a și întâmplat după ce el i-a organizat, opt luni mai târziu, „autodizolvarea” întregului Prim Parlament, pe data de 12 octombrie 1993, imediat după ce au fixat data unui scrutin parlamentar anticipat, pe 27 februarie 1994…

V.Ș., 17 aprilie 2020, ziua în care s-au împlinit exact 30 de ani de la începutul activității Primului Parlament al R. Moldova, ales în mod democratic. (Va urma)

Tags: