Acum opt ani de zile, în cel de-al doilea pelerinaj al meu la Cotul Donului (primul având loc în iulie 2009), când am instalat o Cruce din crengi uscate cu Tricolor, pe dealul de la Kletskaia, habar nu aveam că în acest loc a căzut cu moarte de erou un oștean concret, Lt. Colonelul Constantin Lovinescu, mezinul familiei Lovinescu, neam care a marcat profund cultura românească a secolului XX… De azi înainte Crucea instalată, pe 17 august 2012, prima după șapte decenii de la Tragedia Română de la Cotul Donului, va purta numele lui Cn Lovinescu: Crucea Eroului Constantin LOVINESCU (după Crucea lui Martac din Vârful Goru!)… Data viitoare voi merge la Kletskaia cu o fotografie a lui Cn Lovinescu, chiar dacă Crucea respectivă a fost adusă și expusă la Mausoleul Eroilor din Marele Război (al Reîntregirii), 1914-1918, de la Sfânta Mănăstire COMANA, iar pe dealul Staniței Kletskaia în anul următor, pe 27 septembrie 2013, a fost sfințită de către preotul de la Mitropolia Basarabiei, Viorel Cojocaru, o altă Cruce, confecționată de către regretatul meu frate, Gheorghe Șoimaru, care s-a stins acum 40 de zile, la vârsta de 91 de ani… Cu a doua fotografie voi merge și la Mausoleul Sf. Mănăstiri COMANA pe care o voi pune alături de Crucea lui Cn Lovinescu… Astă iarnă am mai instalat o Cruce cu Tricolor și fotografie a altui Erou de la Cotul Donului, pe dealul dintre Perelazovski și Bolșaia Donșcinka, în amintirea Generaluli Ioan Sion, căzut acolo pe 24 noiembrie 1942, cu un an mai devreme. Am reușit să instalez o Cruce și la Golovski, în fostul Cimitir de campanie, de lângă fostul spital militar (ruinile căruia se mai văd în acel loc), de unde maiorul Gheorghe Rășcănescu a pornit eroic la drum cu tot batalionul său, spre ieșirea din încercuire. Dar și la Gromki, la o distanță de 8 km, unde a luptat medicul erou Iosif Niculescu, personaj și Erou principal al cărții mele, COTUL DONULUI-1942, decedat la București în ianuarie 2014, în al 99-lea an de viață, preotul militar, Constantin Popescu, precum și infanteristul, Nică Paiu, viu și azi, și care, pe 4 mai 2021, m-a invitat la Soci, la Centenarul său… Cu Covid ori fără el voi onora această rarisimă invitație a unui adevărat Eroul…

Mi-am mai asumat o misiune, să găsesc locul unde a căzut oșteanul din Armata a 3-a, Gheprghe Ciubotaru, născut la Cotul Morii pe Prut (Nemțeni-Lăpușna) și căzut la Cotul Donului, pe data de 10 decembrie 1942 (promisiunea i-am făcut-o fiicei Eroului, Maria Ciubotaru-Nani, născută cu două luni înainte de plecarea tatăl ei la Cotul Donului unde-i putrezesc oasele, ca mai apoi după zisa „eliberare”, komuniștii, inclusiv cei din rândul consătenilor, să-și bată joc de familia Eroului?

Mulțumesc Muzeului din Suceava pentru această descoperire pe care o atașez, un exemplu demn de urmat și de alte muzee județene, despre Eroi concreți și locuri concrete în care zac Eroii noștri, practic, neexistând comună în România din care să nu fi rămas pe vecie, cineva din cei 158 de mii de oșteni, câzuți români la Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmâcă…

P.S. -Se spune că Eroul Lovinescu a fost înmormântat lângă Kletskaia, într-o localitate cu denumirea Selyvanov, localitate care n-a existat și nu există, în raionul Kletskiy, ci la o distanță de o mie de kilometri, în regiunea Kirovograd, Ucraina… De aici concluzia: Ori eroul a murit la Kirovograd, Selivanov, ori el el a fost înmormântat în cel mai apropiat Cimitir de campanie, cel de la Gromki, care se afla la o distanță de 8 km de Cota unde a căzut Eroul nostru, lângă Kletskaia, ca peste 73 de ani să fie deshumate rămățițele pământești ale ostașilor căzuți până pe 19.11.1942, la Gromki-Kletskaia, și reînhumate la o distanță de 170 km de stanița Kletskaia, la Cimitirul românesc din Rossoșka, Volgograd, inaugurat pe data de 25 octombrie 2015, după 73 de ani de așteptări să li se facă dreptate celor 158 de mii de oșteni prăpădiți în acele tragice locuri. Astăzi, după cinci ani de la inaugurarea Cimitirului românesc de la Rossoșka, abia de au fost reînhumate 1600 de oseminte pământești ale eroilor români, adică, nici mai mult nici mai puțin, UN PROCENT DIN OȘTENI CĂZUȚI CU MOARTE DE EROU LA COTUL DONULUI. După primul a fost inaugurat și cel de al doilea cimitir, în Cauzazul de Nord…

Informații interesante și dureroase despre ultima înmormântare de la Gromki a ostașilor români căzuți până la 19.11.1942, slujba de înmormântare fiind oficiată de către preotul militar Cn Popescu, martor fiind medicul militar Iosif Niculescu, veți găsi în cartea mea Cotul Donului-1942, ediția a doua…

MUZEUL NAȚIONAL AL BUCOVINEI…

Dr. Mihai Aurelian Căruntu, Muzeul Național al Bucovinei:

https://www.facebook.com/Muzeul-de-Istorie-Suceava-History-Museum-113856810317023)

Dragi prieteni ai muzeului și ai istoriei, aducem în fața dumneavoastră astăzi povestea Eroului de la Kletskaia, Constantin Lovinescu, mezinul familiei Lovinescu care a marcat profund cultura românească a secolului XX .

CONSTANTIN LOVINESCU. EROUL DE LA KLETSKAIA

”Intrarea României, la 22 iunie 1941, în Al Doilea Război Mondial a reprezentat un eveniment de o importanţă covârşitoare pentru întreaga evoluţie a ţării noastre în deceniile care au urmat. Originea implicării noastre în conflictul germano-sovietic se găseşte, fără îndoială, în notele ultimative în urma cărora Armata Roşie a ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei, dar şi în actele de forţă din perioada imediat următoare, care dovedeau că sovieticii nu intenţionau să se oprească pe linia de demarcaţie stabilită. În consecinţă, trecerea Prutului, nu a fost decât o operaţiune având caracter strict defensiv , un act perfect legitim din perspectiva dreptului internaţional, cu scopul recuperării, „prin spadă şi scut”, a teritoriului naţional ocupat samavolnic în vara anului 1940.

Şi în prezent se mai poartă discuţii sterile în care este pusă la îndoială necesitatea continuării ostilităţilor dincolo de vechiul hotar, în condiţiile în care este mai mult decât evident faptul că, forţele inamicului, departe de a fi înfrânte, puteau organiza o contraofensivă pentru ocuparea Basarabiei având ca punct de sprijin Linia „Stalin” şi zona fortificată din jurul Odessei.

În aceste condiții, armata regală a participat la operaţiuni militare mult în interiorul Uniunii Sovietice, cu toate că războiul paralel purtat de România alături de Germania avea obiective militare şi politice limitate, în general, la recunoaşterea şi siguranţa frontierei de la Răsărit. În perioada regimului comunist, dar şi în prezent, dacă avem în vedere revirimentul şabloanelor curentului istoriografic de sorginte kominternistă, lupta României, alături de Axă, împotriva Uniunii Sovietice a constituit unul din cele mai distorsionate capitole ale istoriei naţionale, jertfele materiale şi umane de pe Frontul de Est fiind supuse unei nedrepte uitări .

Printre numeroasele cadre militare de carieră care au căzut eroic în „Războiul Sfânt” împotriva bolşevismului se numără şi locotenent-colonel Constantin Lovinescu, comandantul Grupului 54 Cercetare . Viitorul ofiţer s-a născut, potrivit datelor din Dosarul personal, la Suceava (?) în data de 27 ianuarie 1894, fiind fiul lui V. T. Lovinescu, domiciliat în Fălticeni, şi al soției acestuia Profira . Era mezinul unei familii care a marcat profund cultura românească a secolului XX prin opera de rezonanţă a celor cinci scriitori şi critici literari: Eugen şi fiica sa Monica, Anton Holban, Vasile şi Horia Lovinescu. Cursurile primare şi gimnaziale le-a urmat la Fălticeni. Talentat, obişnuia să cânte la flaut . După terminarea liceului urmează timp de 2 ani, începând cu toamna lui 1914, Şcoala de Cavalerie. Alte cursuri le va absolvi la Regimentul 3 Călăraşi în primăvara anului 1916, pentru ca la 1 iulie 1916 să fie înaintat la gradul de sublocotenent .

A luat parte, animat de entuziasmul specific tinereții, la campania din 1916, fiind mobilizat începând cu data de 16 august. Participă, pentru început, la operaţiunile din Dobrogea în cadrul Regimentului 10 Călăraşi, iar mai târziu, alături de Divizia a 3-a, la luptele de la Muncel . Apreciat de superiori pentru educaţia solidă şi disciplina pe care o dovedea în orice situaţie, dar cu un temperament „puţin limfatic” (după cum considera locotenent-colonel Izescu, comandantul Regimentului 10 Călăraşi), este decorat cu „Coroana României” cu Spade în grad de Cavaler (I. D. Nr. 3138/1916) şi, un an mai târziu, în 1 septembrie 1917, primeşte gradul de locotenent . După unirea ţinutului dintre Prut şi Nistru ca Ţara, în vara anului 1918, Constantin Lovinescu era detaşat în Basarabia, la Comenduirea pieţii Bolgrad.

În anul 1922 Constantin Lovinescu s-a căsătorit cu Maria Costidi din Brăila, o grecoaică foarte frumoasă de 16 ani, care şi-a urmat soţul în diverse garnizoane: Bălţi, Botoşani sau Roman . Împreună au avut doi copii, Elena-Octavia (n. 1925) şi Valentina (n. 1927). Alte trepte din cariera sa militară sunt înregistrare succint în Foaia matricolă din Dosarul personal. Astfel, la 1 aprilie 1920, primea gradul de căpitan, în anul 1923 era detaşat la Şcoala de Tragere şi specialitate a Cavaleriei, pentru ca patru ani mai târziu să urmeze cursul pregătitor necesar obţinerii gradului de maior şi un curs de informaţii. Generalul Constantin, comandantul său de Regiment, consemna în fişa de apreciere pentru anii 1929-1930 a căpitanului Lovinescu: „La inspecţiunile făcute am găsit Escadronul său bine din toate punctele de vedere. La şcoala [de] of[iţeri] pot spune că a fost cel mai bun la cunoaşterea Reg[ulamentelor] şi la aplicaţiuni” . În anul 1931, după înaintarea la gradul de maior, a fost detaşat de la Regimentul 10 Călăraşi la Regimentul 7 Călăraşi Botoşani. În 1937 este din nou mutat, de această dată la Regimentul 12 Călăraşi din Roman .

Calităţile omului şi militarului Constantin Lovinescu sunt scoase în evidenţă de superiorii săi şi în alte „Foi calificative”. Spre exemplu, pentru anii 1937-1938, colonelul C. Sturdza, comandantul Regimentului 12 Călăraşi, consemna:

„I. Aptitudini fizice: Sănătos, rezistent, încalecă cu plăcere, se prezintă bine în faţa frontului.

II. Aptitudini militare: Prevăzător, cu multă iniţiativă, hotărât în darea ordinilor, perseverent cu putere de muncă.

III. Capacitate: Inteligent cu bun simţ şi spirit de observaţii, bună cultură profesională.

În şcoala ofiţerilor pe corp fiind şi şef al Biroului Instrucţiei a executat şi a luat parte activă la aplicaţiunile ordonate de regiment dovedind pricepere şi aplicarea justă a articolelor din Regulament.

IV. Educaţia militară: Disciplinat cu mult simţ al datoriei, bun camarad, modest, tră[i]eşte liniştit.

V. Îndeplinirea serviciului: A funcţionat în acest an ca (sic!) Comandant al Divizionului I-iu şi al Biroului Instrucţiei; a luat parte la toate aplicaţiunile pe Regiment dovedind că aplică şi cunoaşte foarte bine regulamentele armei în teren […]

Printre mai multe observaţii de ordin tehnic, generalul Mihail Racoviţă, comandantul Brigăzii 5 Cavalerie, remarca faptul că, în timpul unei aplicaţii pe teren în care a comandat un grup de recunoaştere, maiorul Constantin Lovinescu „s-a prezentat mulţumitor, deşi ordinile superioare, pe baza cărora lucra, lăsau mult de dorit” . La rândul său, generalul Florea Ţenescu, Comandantul Corpului 4 Armată, l-a urmărit în toamna anului 1938, la comanda unui grup de recunoaştere, în cadrul unui detaşament mixt cu misiunea de atac pe flanc. Apreciind comportarea subordonatului său pe terenul de aplicaţii, modul de soluţionare a problemelor şi desfăşurarea ulterioară a operaţiunilor, acesta trăgea concluzia: „Bun şi serios maior; pregătit pentru comandă de divizion şi grupă de recunoaştere de C. A. şi pentru funcţia de ajutor” […]

În perioada imediat următoare (până la 12 februarie 1941) maiorul Lovinescu a îndeplinit funcţia de ajutor al Comandantului de Corp, în această calitate dovedindu-se „foarte harnic şi extrem de cinstit” şi „foarte priceput în administraţie” . Drept urmare, la 27 februarie 1939, a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel. În toamna anului 1939, cu prilejul concentrărilor care s-au făcut, noile unităţi înfiinţate „au fost bine echipate şi dotate datorită grijei ce acest ofiţer o depune în executarea serviciului” .

În perioada deosebit de dificilă a anului 1940, între 23 mai şi 8 septembrie, locotenent-colonelul Constantin Lovinescu a comandat grupul de recunoaştere al Corpului 4 Armată . În primăvara anului 1941 a fost trimis „pe zonă”, în calitate de comandant al Grupului 54 Cercetare pentru a reorganiza unităţile sosite aici din punct de vedere al echipamentului şi dotării .

„Suflet de elită, blând şi demn, colonelul Lovinescu avea caracterul şi pregătirea unui adevărat comandant, – consemna un reporter al ziarului ”Soldatul” – în care inteligenţa, forţa de muncă, conştiinţa datoriei şi sensibilitatea sufletului, construiseră o personalitate echilibrată, pe care şi-o conducea, zi de zi, în ascensiune. Conştient de misiunea lui, a plecat pe front cu convingerea că serveşte o cauză dreaptă” . În campania pentru eliberarea Basarabiei Grupul 54 Cercetare a fost detaşat la Divizia 13 Infanterie, comandată de generalul Gheorge Rozin. Acest lucru s-a petrecut în momentul în care unitatea condusă de Constantin Lovinescu se găsea angajată într-o luptă foarte grea cu două batalioane inamice, la Kamenka, unde intervenise în sprijinul Divizionului 560 anticar german. Grupul 54 Cercetare a îndeplinit în cele mai bune condiţii ordinile primite cu toate că a fost silit să execute marşuri lungi de peste 50 km pe un teren cu drumuri desfundate. Concluzia generalului Rozin era fără echivoc: „Comandantul, ofiţerii şi trupa acestui Grup de Cercetare sunt la înălţime” .

Fiind din nou detaşat la Divizia 13, între 26 iulie şi 18 august 1941, Grupul 54 a fost folosit în misiuni de cercetare în zonele Valievka, Antonovka, apoi în misiuni de atac şi apărare în luptele de la Kamienka, Bieloci, Molokiş, urmărind inamicul în retragere spre Bug. În timpul acestor operaţiuni, locotenent-colonelul Constantin Lovinescu „a dovedit cunoştinţe solide, a luat hotărâri juste şi le-a executat cu multă perseverenţă, fiind de un real sprijin Diviziei 13-a” . În timpul asediului Odessei, unitatea comandată de Constantin Lovinescu a fost detaşată în rezervă la stânga dispozitivului defensiv al Diviziei 11. Grupul 54 Cercetare nu a intervenit în luptă, executând în schimb o serie de măsuri preventive pentru o eventuală repliere, motiv pentru care, comandantul Diviziei 11, generalul Iosif Teodorescu, îl aprecia pe Constantin Lovinescu drept „un ofiţer superior de nădejde” . Având în vedere toate acestea, comandantul Corpului IV Armată, generalul Constantin Sănătescu, concluziona: „Tot acest Grup de Cercetare s-a comportat foarte bine de câte ori a lucrat sub ordinele directe al[e] Corpului de Armată. Lt. Colonel LOVINESCU CONSTANTIN s-a arătat cu această ocazie că este înzestrat cu înalte calităţi de comandant şi ostaş” . După căderea Odessei, la 15 noiembrie 1941, împreună cu unitatea sa, se va întoarce în ţară , iar în perioada 5 mai – 20 august 1942 a îndeplinit funcţia de comandant secund al Regimentului 12 Călăraşi .

Mobilizat din pe front în toamna anului 1942, Constantin Lovinescu, comandantul Grupului 54 Cercetare, a fost pus la dispoziţia Diviziei 13 Infanterie, împreună cu unitatea sa. Timp de o săptămână a stat în rezervă, lucrând la noua linie de rezistenţă pe pantele de Sud şi Sud-Vest de la Ketskaja . Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, care a preluat de la germani şi italieni sectorul Donului, era conştient de slăbiciunea noii linii a frontului, cu lucrări defensive aproape inexistente, unde unităţile noastre, înşirate „ca mărgelele pe aţă”, erau lipsite de rezerve în adâncime. În acelaşi timp, în dispozitivul armatei române, care nu îşi terminase consolidarea pe teren, existau două intrânduri adânci, în regiunea sud – Serafimovici şi Ketskaia, unde se vor concentra atacurile sovietice cu multe săptămâni înainte de începerea ofensivei decisive . Divizia 13 Infanterie, era subordonată Corpului IV Armată (general Constantin Sănătescu), având de apărat un front care depăşea cu mult capacitatea sa operativă, mai ales că era plasată pe una din direcţiile principale de atac ale inamicului . La 24 octombrie, forţele sovietice au dezlănţuit un puternic bombardament de artilerie, iar la ora 4,15 au trecut la atac reuşind să pătrundă în zona Kletskaia, apărată de Regimentul 89 Infanterie din Divizia 13 Infanterie .

În timpul atacului sovietic din ziua de 24 octombrie 1942, Grupul 45 Cercetarea a fost introdus în luptă pentru a stabili linia atinsă de inamic şi tăria acestuia . Comandantul Diviziei 13 Infanterie, generalul Gheorghe Ionescu-Sinaia, preciza într-o „Notă de Carnet” circumstanţele morţii lui Constantin Lovinescu: „În ziua de 26 X 1942 Grupul 54 Cercetare a avut misiunea să atace Cota 154,7 (S-Vest Kletskaja) în legătură la stânga cu R 12 D (Regimentul 12 Dorobanţi – n.n.). Atacul a fost executat cu un elan remarcabil, cota a fost cucerită, iar Lt. Colonelul Lovinescu C. a căzut rănit mortal în fruntea unităţii sale, săvârşind un act de bravură demn de semnalat” . Într-o scrisoare trimisă familiei de către aghiotantul său se preciza: „În după amiaza zilei, nerăbdător, colonelul părăseşte postul de comandă, pleacă în linia I-a, îşi îmbărbătează prin exemplul său ofiţerii şi trupa; atacul progresează, dar, în faţa generalului comandant, cade lovit de două gloanţe ce l-au lovit în burtă, scapă arma din mână şi se prăbuşeşte la pământ. Cuvintele din urmă ale colonelului au fost: «Visul meu era să mor pentru Patrie şi Rege, pentru dreptatea poporului nostru, cu arma în mână, în mijlocul vostru, aici în linia I-a»” . Împreună cu el era şi un câine de care nu se despărţea niciodată. În momentul în care a fost ucis, acesta “a urlat prelung, dispărând în stepa rusească” . Trei zile mai târziu era înmormântat la Selivanov, iar, post-mortem, va fi decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a .

Astfel, spre deosebire de alţi eroi, Constantin Lovinescu nu a ajuns să-şi doarmă somnul de veci în pământul Patriei, mormântul său, împreună cu numeroase alte cimitire militare româneşti din Răsărit , dispărând, probabil pentru totdeauna, fiind arat şi nivelat de sovietici, care au dovedit în perioada postbelică o totală lipsă de respect faţă de proprii combatanţi, răniţi sau prizonieri, şi cu atât mai puţin faţă inamicii căzuţi în luptă”.