De rușinea rezultatelor în scrutinul trecut și de frica rezultatelor în cel viitor, „băieții deștepți”, au propus pentru discuții interminabile noi „argumente”, care ar explica de ce și cu ajutorul cui a câștigat Maia Sandu atât de ușor, alegerile prezidențiale.  Cele mai vehiculate s-au dovedit a fi sondajele-„zombajele” și rețelele de socializare cu o presupusă armată de trolli.

       Mă îndoiesc că acești „băieți deștepți” vor recunoaște vreodată că în cazul în care Maia Sandu n-ar fi candidat, în cel de al doilea mandat al său, Dodonă ne-ar fi nimicit, psihologic, pe toți laolaltă, indiferent pentru cine am votat, și nu se știe ce s-ar fi ales din acest stătuleț minuscul al nostru.

       În loc să-i mulțumească Maiei Sandu pentru curaj și pentru asumarea de a lupta pe viață și pe moarte, politic, firește, cu hienele plaho-dondon-șoriste și pentru talentul ei de a convinge electoratul că este cea mai bună, ei îi tot caută fără să ostenească bube-n cap. Fără CURAJUL, BUNA PREGĂTIRE ȘI INTELIGENTA PREZENTARE A MAIEI SANDU, înconjurată de oameni buni, nu o mai votau cei 950 de mii de moldoveni. Și concurenții ei au folosit, chiar mai mult ca ea, rețelele și trollii, dar ce folos de munca lor?… Cu o mai mare armată de trolli și cu un vocabular de la gura cortului, și-au coborât popularitatea atât de jos, încât, mă îndoiesc, că mai există mijloace moderne capabile s-o ridice chiar și cu ajutorul propriilor „zombaje”. Cu ura lor inimaginabilă și inadmisibilă la popoarele civilizate, ei și-au îngropat chiiar și propriile partide, iar liderii oficiali ai acestora, absolut inexplicabil, nici azi nu i-au radiat pe organizatorii grupurilor de trolli din listele de salarizare.

      În fostul scrutin electoral s-au străduit unii „băieți”, din răsputeri, s-o convingă pe Maia Sandu să renunțe la participare, pentru că, chipurile, ea nu este candidatul cu șanse reale la victorie,  bucurându-l peste măsură, pe Dodonă, care, credea că poate astfel apucă cel de-al doilea mandat de președinte… Sperau la al doilea său mandat și ciugulitorii de firimituri din miliardul cel furat pe care acum, după fuga Fugarului, îl gestionează cu succes, Dodonii…

      Efectul, după cum era de așteptat, a fost invers: Dodonă și-a dat obștescul sfârșit iar „băieții deștepți” și-au coborât popularitatea sub orice nivel sau prag electoral… Acum ei continuă pe vechi și dau cu maiul lor politic în Maia Sandu, nebănuind, că vor cădea și mai jos, dacă mai jos este loc liber. Talentați politicieni, nici vorbă…

     Iar de frica „partidului” zămislit de Renato, ei o tot „îndeamnă” pe Maia Sandu, să nu mai caute argumente constituționale pentru alegerile anticipate, ci să le accepte pe cele care ar face posibilă votarea de către țârdiști, șoriști și rătăciți a unui guvern care, chipurile, ar asigura niște alegeri corecte cu rezultate… deloc previzibile! Pentru a nu se da de gol, mai recent, au mai găsit un „argument” ca s-o atace frontal pe Maia Sandu, că ea, chipurile, îl pregătește pe Renato la funcția de Premier drept mulțumire pentru îndemnul său, în turul doi, către cei 227939 de  alegători ai săi (16,90%), s-o voteze, punând umărul la victoria finală, împotriva lui Dodonă, dar supărând la maximum kremlinezii moscoviți…

       În prezent, tot ei lucrează la alcătuirea listelor cu persoane din „armata de trolli” ai Maiei Sandu, liste care pe mine m-au supărat rău de tot, pentru că nu m-am regăsit în ele, eu fiind, de fapt, un „troll maist” activ și fără plată (din contra, am sprijinit eu și prietenii mei PAS-ul cu niște sume modeste), dar și fără pretenții

  la vreun fotoliu călduț de pensionar… Bănuiesc, s-au supărat și alți „trolli” ca Vasile Zgardan, Constantin Tampiza, Mihai Poiată, Vasile Romanciuc, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Mudrea, Constantin Cheianu, Anatol Durbală, Vladimir Beșleagă, Nicolae Rusu, Victor Catană ș. a., pentru că nici pe ei nu i-am văzut în acele „trol-liste”…  Degeaba au muncit ei, se vede, dacă nici măcar nu s-au învrednicit de statutul de „trolli” ai Maiei Sandu. În schimb, spre bucuria mea, m-am regăsit, într-o listă rarisimă, de care nici în vis nu mi-a fost dat să văd, o listă cu un singur “troll”, numit de alcătuitor, „troll-fotograf”, noțiune sau termen care poate ajunge și în DEX-ul nostru românesc…

      Ce le mai pot eu zice acestor „inventatori”? Grăbiți-vă, „băieți deștepți”, dar să nu uitați că graba negândită face treaba aiurită!!!

       P.S.: Unul din acești “băieți”, harnic foc, cu toate odraslele bine și scump aranjate în Occident, transpiră din greu la PC-ul său de ultimă generație, în vila de la poalele Alpilor, pentru prosperarea… hoților noștri în lege. Altul, și mai harnic, dar lacom și plin de răutate, a fost conceput de maică-sa în flori (sărmana de ea!), dar, spre bucuria ei, a reușit să se mărite cu altul când încă nimeni nu pricepea ce bagaj poartă în burtica ei de fată mare… Se vede că taică-su adevărat, cel cu florile, era la fel de „bun” ca și feciorașul său de azi, cel mai lingușitor consultant de-al lui Plaha, transmis după fuga lui, cu tot cu listele de salarizare, lui Dodonă, ca să nu moară bietul de foame, până la revenirea patronului Fugar acasă…

       P.P.S.:  De mai multe ori i-am sugerat lui Andrian Candu, în această pagină de pe FB, că ar face un bine națiunii publicând listele cu trolli și comentatori sponsorizați de naș-su Plahotniuc, dar și sumele încasate de ei, începând cu sfințirea Fundației EDELWEISS. Candu încă n-a făcut-o și-mi dau seama că nu-i simplu de loc, dar dacă nu o va face va rata unica lui șansă de revenire în rândurile oamenilor civilizați, la normalitate, împreună cu familia sa din Cehia civilizată și, totodată, ar fi o șansă de a curăți eșichierul politic de mai multe buruieni lingușitoare și lacome, pentru un viitor mai bun al acestei palme de pământ…

P.P.P.S.: Nu mă întrebați cum îi cheamă pe „eroii” zilelor noastre zbuciumate, pentru că se vede și se aude de la o poștă cine și ce hram poartă în țărișoara noastră…

V.Ș. – 14.01.2021; Publicat – pe 17.01.2021.