…Despre unii Vărsători din viața mea am mai scris, despre alții urmează să scriu. Primul dintre ultimii a fost o legendă, pe care am descoperit-o târziu dar nu prea târziu… S-a născut ca și nepotul meu, Laurențiu-Valentin, ca și Grigore Vieru, în Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 1921, zi în care se împlinește un Centenar de la nașterea acestei legende, de zece ja regretate…

Multă lume de la noi a uitat ori niciodată nu a cunoscut această legendă basarabeană din Canada, originară din Vărzăreștii Nisporenilor, care se numește, Ovidiu Creangă!

Dar, mai întâi de toate vă prezint o mică biografie a lui Creangă Basarabeanul, preluată din Calendarul Național-2011, scrisă de Valeria Matvei și redactată de Vlad Pohilă.

Ovidiu CREANGĂ, 1921.

Anul nașterii: 14 februarie 1921, Vărzărești

Data morții: 4 decembrie 2017, Regina, Canada, la 97 de ani fără două luni.

Educație: Universitatea POLITEHNICĂ din București

Cărți: Cu şi fără securişti, Cu orice risc am să spun adevărul, Povești cu barbă lungă…

Inginer, cercetător chimist, prozator și epigramist român, originar din Basarabia, stabilit la Toronto, Canada.

S-a născut la 14 febr. 1921, în s. Vărzărești, plasa Nisporeni, jud. Lăpușna, din părinți regățeni, tri­miși în Basarabia.

A făcut studii la Liceul „B.P. Hasdeu” din Chișinău, Liceul „Ion Creangă” din Bălți, unde colegi i-au fost Eugen Coșeriu, Sergiu Grossu, Valeriu Gafen- cu ș.a., Liceul „Petre Rareș” din Piatra Neamț. în perioada 1941 și 1946, a urmat cursurile Insti­tutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași, secția Chimie industrială (1941-1946), pe care le-a absolvit cu calificativul „Magna cum La­ude”.

A fost cercetător, șef de secție la Institutul de Cercetări Chimice (1945-1958), director la Ministe­rul Comerțului Exterior al Româ­niei (1963-1970), director la Soci­etatea mixtă Romital din Milano, inginer la Ministerul Chimiei. A predat la Politehnica din Polizu — București și a scris articole și tratate științifice. A avut nume­roase inovații și invenții pentru care i s-au acordat mai multe me­dalii, inclusiv „Medalia Muncii” și „Ordinul Muncii”.

în 1982 emigrează în Canada, la Toronto. Colaborează la revistele de limba română „Observator” și „Fapt divers” din Canada și deschide aici o afacere – producerea chimicalelor pentru film de raze X și film color.

La vârsta de 80 de ani devine scriitor. Publică în mai multe re­viste și ziare virtuale românești și a editat volumele: „Din sacul lui moș Bodrângă” (povestiri, 2001), „Unde dai și unde crapă” (epigrame, 2003), „Epigrame și catrene scrise noaptea printre gene” (2004), „Cu orice risc am să spun adevărul” (memorii, 2005), „Medicina alternativă văzută de un inginer” (2005), „Cu sau fără securiști” (memorii, cu o prefață scrisă de Paul Goma, 2009) ș.a.

Este Membru al Uniunii Scri­itorilor din Moldova. A instituit Premiul „Ovidiu Creangă”, pen­tru cei mai buni elevi ai Liceului „Alexandru cel Bun” din Vărză­rești (2003).

Bibliografie selectivă:

Creangă, Ovidiu. Cu orice risc am să spun adevărul / Ovidiu Creangă.

• –     Chișinău: Museum, 2005. – 304 p., fotogr.

** Creangă, Ovidiu. Cu sau fără securiști / Ovidiu Creanga; pref. de Paul Goma. – Bacău: Vicovia, 2009. 368 p.

Creangă, Ovidiu. Epigrame și ca­trene: Scrise noaptea printre gene / Ovidiu Creangă. – Chișinău: Muse­um, 2004. -124p.

**Creangă, Ovidiu. Medicina al­ternativă văzută de un inginer / Ovi­diu Creangă. – București: Anama- rol, 2006. -240p.

***

Creangă, Ovidiu. Cel mai corect om pe care l-am întâlnit în viața mea este Valeriu Gafencu (Resursă elec­tronică] / Ovidiu Creangă // http:// www.fericiticeiprigoniti.net/valeriu- gafcncu/86-ccl-mai-corect-om-pe- care-l-am-intalnit-in-viata-mea-estc- valeriu-gafencu. – [Accesat la 1 iul. 2015],

Creangă, Ovidiu. Cum am scă­pat de Siberia (Resursă electronică] / Ovidiu Creangă // http://www. contrafort.md/old/2007/154/1282. html. – [Accesat la 1 iul. 2015].

Creangă, Ovidiu. De ce m-am fă­cut inginer / Ovidiu Creangă // Lit. și arta. — 2011. – 17 febr. — P. 7.

Creangă. Ovidiu. ”N-aș vrea să mor înainte de a vedea Basarabia ali­pită la Patria Mamă – ROMÂNIA!”: Interviu cu venerabilul scriitor ca­nadian Ovidiu Creangă” (Resursă electronică] / consemnare: George Roca // https://covidiu.wordpress. com/2010/08/07/interviu-cu-ve- nerabilul-scriitor-canadian-ovidiu- crcanga/ ; http://reteaualiterara. ning.com/profiles/blogs/nas-vrea- sa-mor-inainte-de-a. – (Accesat la 1 iul. 2015],

Ovidiu Creangă Basarabeanul- un blog de atitudine în căutarea Ade­vărului [Resursă electronică] / / https: //covidiu. wordpress.com/ca- tegofy/despre-blog/. – [Accesat la 1 iul. 2015],

***

Adamescu, Cezarina. Un scriitor realist și cartea lui memorialistică [Resursă electronică] / Cezarina Adamescu // http://www.curentul. net/2011 /01 /30/cu-si-fara-securis- ti/. – [Accesat la 17 iul. 2015]. Cazacu-Istrati, lacob. Bunelul – acest dulce cuvânt: [Ovidiu Creangă la 90 de ani| / lacob Cazacu-Istrati // Lit. și arta. – 2011. – 17 febr. – P. 7.

Dabija, Nicolae. In Canada, la Câmpul Românesc (1) [Resursă electronică] // http://www.cotidi- anul.ro/in-canada-Ia-campul-roma- nesc-i-153213/. – [Accesat la 17 iul. 2015).

Ovidiu Creangă : o istorie vie a Basa­rabiei: [grupaj de materiale] / / Lit. și arta. – 2011. — 7 iul. — P. 4.

Praporșcic, Maria. O revedere pes­te 80 de ani |Ovidiu Creangă la Văr­zărești] [Resursă electronică] / Ma­ria Praporșcic // http://www.zdg. md/45/politic/2.php. — [Accesat la 17 iul. 2015].

Țopa, Efimia. Creangă, Ovidiu / lifimia Țopa // Dicționarul scrii­torilor români din Basarabia: 1812- 2010. – Chișinău: Prut Internațional, 2010.-P. 181. .

V.M.

CALENDAR NAȚIONAL, 2016, BNRM, 2016,  p.64-65

Anexa 1: Articol din Literatura și Arta, 17.12.2009.

          Emoţii nemărginite şi neuitate pe autostrada 601 a Canadei.

          Lângă şoferul de 90 de ani al TOYOTEI de 30 de ani, cu viteza de 120 de km/h…

          Fac  parte  din mulțimea  de  basarabeni  care  au  avut  norocul  sa-l  viziteze  pe Ovidiu  la Bojdeuca  lui Creangă din Toronto, Canada. În două zile şi două nopţi cât am stat acolo

(după ce vizitasem Winnipegul românului  tare ca cremenea, medicul Dumitru Pădeanu tot el şi scriitorul Corneliu Florea) am făcut o întreagă academie – cea a scrisului nonagenarian

al simpaticului Ovidiu Creangă. Am ieşit din acea academie mai optimist şi cu mai mult curaj,  învăţând  la ai mei 60 că şi  la 90 omul  talentat scrie cărţi curajoase, poate, deja, cu o viteză niţel mai mică, pentru că, mai  târziu, m-am convins: celelalte viteze ale nonagenarului nostru au rămas constante…

          Şi nu glumesc deloc:  am fost întâlnit de domnia sa la grandiosul aeroport din Toronto și ne-a fost greu doar până am găsit maşina printre miile din parcarea aeroportului, ca pe urmă să

rămân frapat de potenţa acestui şofer nonagenar canadian de origine basarabeană…

Primul  lucru pe care-l programasem să-l facem  în chiar ziua aterizării era să vizităm Câmpul românesc din Hamiltom şi, desigur,  renumita Cascadă Niagara, ca mai târziu, după ce

am parcurs 500 de km, să revenim la Toronto la Bojdeucuţa de 500 de metri pătraţi, să ne odihnim basarabeneşte. Eu, transpirat de emoțiile vitezei nonagenarului nostru şi ale aglomeraţiilor de pe drumurile canadiene cu opt rânduri, cap la cap de autoturisme, într-un  singur sens,  ajungând  la Bojdeuca lui Creangă, am căzut cu… oboseală de erou în cel de-al cincilea dormitor al Bojdeucuţei ovidiu-crengiene… Când m-am trezit pe la ora 21.00, l-am găsit pe Creangă al nostru la calculatorul său performant „întorcând” încă o filă scrisă, din viitoarea sa carte… 

          Aşa că nu mă va mira dacă, şi la vârsta de o sută de ani, am să găsesc acest haiduc basarabean din Vărzăreşti-Nisporeni în bună formă scriitoricească, automobilistică şi, pur şi simplu, bărbătească, spre  invidia unor comunişti  tineri de la noi, dar  impotenţi din mai multe puncte de vedere…

Dr. Vasile ŞOIMARU

17 decembrie 2009

(După revenirea la Chişinău din călătoria canadiană, în septembrie 2009…)

ANEXA 2: Schimb de telegrame-internet peste Ocean la aniversarea nonagenarului, Ovidiu Creangă.

Dragul nostru,  Ovidiu Creangă,

Irepetabil prieten şi frate mai în vârstă, adevărat Bunic al Basarabiei Române,

Te felicităm din toată inima cu ocazia Zilei de naştere, la superba D-tale vârstă, la care ajung doar aleşii Domnului… Aşa a binevoit Bunul Dumnezeu pentru că l-ai iubit foarte mult şi pentru că Atlanticul l-ai umplut cu binele făcut oamenilor…                                                                     Ne-am bucura enorm de mult să te avem în rândurile noastre în acest an aniversar, să te cunoască şi cealaltă parte de Basarabie şi să-ţi ureze tot binele din lume, pe care îl meriţi din plin.

În numele unor prieteni basarabeni,

                                                                                                 Vasile ŞOIMARU, 14.02.2011

Mon, February 14, 2011 3:29:50 PM RE:

La aniversare, prin a ta felicitare, dragă V. Şoimaru, m-ai lăsat fără suflare!!!

Îţi mulţumesc din străfundul sufletului meu de Mămăligă!!!

 Bunelul Ovidiu, acum din Toronto

ANEXA 3: “Cu și fără securiști” de Ovidiu Creangă (Fragment)

…Pana a lucra in Comertul Exterior nu stiam mare lucru despre „baietii cu ochi albastri” Stiam ca fiecare strada si fiecare bloc are cel putin un „ciripitor”. La blocuri ciripea  de obicei cel ce tinea „cartea de imobil”. Cate odata era informator cine nici nu-ti trecea prin gand: domul profesor Panaitescu sau domul doctor Raducanu, sau Parintele Protopop Preacucernicul Victorin de la Sfantul Munte. Stiu ca si unii dintre cei ce vor citi aceste randuri au scris si ei de cate ori pe saptamana au vazut-o pe vecina lor Balasa ca vine incarcata ca o albina de la Matache Macelaru. Desi ea nu este „incadrata in campul muncii” si Pandele parlitu’ de barbat-su vine acasa aproape in fiecare seara pe trei carari. Se pune fireasca intrebare de unde are atatea parale sa bea ca un spart. De cand a scapat de la „Canal”, unde a stat numai o juma’ de an a fost ospatar la un restaurant unde era coleg cu celebrii frati Paunescu ospatari (adica chelneri) si ei. Este adevarat ca de la Canal a scapat destul de repede si gurile rele spun cica a ar fi fost „racolat” (ci-o mai fi si aia?) si acum are si el alte „sarcini”.  Si printre noi cei pititi aici printre frunzele de artar, mai sunt dintre cei „cu sarcini” de pe timpul „Genialului”, care acum sunt patrioti inflacarati, membri importanti cu sarcini prin consiliile parohiale, sau „bagatori de strambe” atunci cand unu de buna credinta vrea sa faca o treaba buna pentru obstea noastra dezbinata, buimacita si inca speriata. Tocmai ei sunt cei ce spun soptit la ureche: „sa stii ca in mod sigur asta care tot scrie la gazeta a fost colonel la <baieti> ca altfel nu putea fi el director, pun ramasag pe o lada de bere”. Asta ca sa confirme zicala din batrani: „curva ia prajina”… /Ovidiu Creanga/

POVEȘTI CU BARBĂLUNGĂ: Pentru copii de la 5 la 95 de ani.

Editura VICOVIA, Bacău-2011.

ANEXA 4: Ovidiu CREANGĂ: „CUM AM SCĂPAT DE SIBERIA”

La năvălirea barbarilor bolşevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care conveţuirseram până atunci paşnic. S-au repezit ca nişte fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de conţinut.  Le tăiu epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiţeri deobicei îi omorau. Ruşii, vreau sa zic ostaşii ruşi, nu interveneu ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei. Aceştea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia şi ştiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăşi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţei, care  nu fusese nici odată la ruşi. Câteva garnituri pline cu refugiaţi din Basarabia şi Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, aşteptând să fie repartizaţi undeva unde se va găsi loc şi pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviaţia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucureştiul şi în special Gara de Nord. Garniturile de refugiaţi au fost făcute praf, au murit mii de oameni. Din întâmplare nu eram departe de Gara de Nord şi după bombardament m-am dus să văd şi eu ce se întâmplase. Era dezastru, am vazut maţe de om spânzurând de felinarele de pe peron. Mă gândesc ce a fost  în Bagdat după mii şi mii de „bombe inteligente”. Laura soţia mea, care locuia în Cotroceni se adapostise cu familia într-un adăpost de pământ. Totuşi o bomba i-a ciuruit pe toţi cu schije mici, nu a murit nici unul, dar au fost duşi pe targă  după încetarea alarmei la policlinică. Curentul electric era întrerupt şi  Laurei i-au extras la lumina unei lampi cu gaz câte schije au găsit doctorii atunci. Totuşi câteva „amintiri de la americani” le-a purtat toată viaţa. Una mare era în tâmplă, una în vârful capului şi câteva la glezne.

Se instaurase comunismul. Noi basarabenii eram vânaţi ca nişte fiare şi expediaţi în „patrie” adică Basarabia, adică URSS, sau mai exact în Siberia. Mă stabilisem în Bucureşti, terminasem Politehnica şi mă însurasem. Locuiam pe strada Gheorghe Misail Nr. 6, în dosul cimitirului Sfânta Vineri. Ne trezim într-o zi cu un miliţian, care mă anunţă să mă prezint de urgenţă la circa de miliţie. Cu inima cât un purice mă prezint a doua zi si sunt introdus la tovarăşa şefa. Era o femeie de cca.45 de ani, îmbracată neglijent în civil, tunsă a la Ana Pauker, nu avea nimic femenin în ea. Mi-a trecut un fior rece prin şira spinării. Nici nu-mi răspunde la salut şi într-o românească oribilă mi se adresează.

De ce ai fugit din ţara ta, nemernicule ? Avem ordin ca pe toti bandiţii şi trădătoriii de teapa ta să-i trimitem urgent înapoi în Patria Sovietică.

Eu ştiam ca „Patria Sovietică” înseamnă Siberia. Atunci intra un sergent şi-i raportează: „Tavarăşa Haimovici daţi un telefon urgent tovaraşului ministru Teohari Georgescu”.

Nu sunt trădător şi nu sunt nici cetăţean sovietic, tata-i din Stoileşti judeţul Argeş, mama-i din Gura Nişcov judeţul Buzău, eu m-am născut pe timpul românilor în 1921.

Nu umbla cu fleacuri, la noi nu merge cu minciuni, te-ai născut acolo, acum este teritoirui URSS eşti cetăţean sovietic, nu mă ţine mult de vorbă că am treabă.

Aş fi strâns-o de gât, ea era cetăţeancă româncă şi eu eram cetăţean sovietic. Mă îneca plânsul.

Sunt căsătorit, aşteptăm un copil, vă rog fieţi-vă milă nu mă distrugeţi, lăsaţi-mă să vă dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic ci român.

Probabil chestia cu copilul a mai muiat-o.

Bine du-te la Ambasada Sovietică şi dacă ei spun ca nu eşti cetăţean sovietic nu te repatriem.

Am ieşit năuc, nu vedeam nici pe unde merg, dar nu am avut încotro şi m-am prezsentat la Ambasada Sovietică de pe Kisseleff. Portarul. care vorbea „moldoveneşte” mi-a dat o ţidulă şi am intrat. Acolo alt filtru, am dat ţidula, la o „regulerovcă” înbrăcată cu o rubaşcă încheiată la umar ce nu ştia o boabă româneşte, dar a citit ţidula şi m-a dus până la o uşe unde a bătut şi m-a împins înăuntru. La un birou, stătea şi răsfoia nişte dosare o fata cam de vârsta mea, adică la vre-o 25 de ani, Fata era brunetă, cu ochi albaştri, şi nu pot zice că era frumoasă, căci era foarte frumoasă, încât m-am fâstâcit. Ea la mine într-o română splendidă:

Ia te rog loc şi spune-mi de ce ai venit la noi.

M-a trimis tovarăşa Haimovici de la circa noastră de miliţie ca să-i dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic, ca de nu mă „repatriază”.

–  Şi dumneata zici că nu eşti cetăţean sovietic, care sunt argumentele pe care te    sprijini

Tata este din comuna Stoileşti judeţul Argeş, mama este din comuna Gura Niscov judeţul Buzău, eu m-am născut în 1921 când Basarabiea era a României. Pe mine mă cheama Ovidiu care este un nume latin şi nu slav.

Am simţit că fata mă simpatizează şi probabil i-a plăcut şi cum am răspuns.

Deci ai dori să rămâi în România, este căsătorit ?

Da şi  aşteptăm şi un copil

Eu nu pot să decid ci şeful meu la care mă voi duce imediat să-i raportez cazul dumitale, până atunci du-te şi aşteaptă pe culuar, acolo sunt câteva scaune.

Am ieşit, şi am aşteptat vre-o 20 de minute, timp în care cred ca am îmbătrânit cu cinci ani. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Văd ca vine „regulerovca” la mine şi mă împinge din nou în camera fetei frumoase.

Seful meu care este gruzin ca şi tatăl meu, este un om de zahăr, şi mă înţeleg foarte bine cu el. Noi suntem de părere că NU EŞTI CETĂȚEAN SOVIETIC şi să fii lăsat în pace de tovarăşa Haimovici. Noi îi vom da telefon să-i spunem decizia noastră.

M-am repezit şi i-am pupat mâna şi asta a flatat-o ca pe orice femeie, fie ea şi sovietică. Am mai stat preţ de  10 minute în care mi-a spus că şi tatăl ei este inginer, este gruzin, mama ei este modoveancă din Chişinău. Ei s-au întâlnit când studiau la Lomonosov la Moscova, s-au plăcut şi s-au luat. Tatăl ei este inginer şef într-o fabrică din Tiraspol şi mama ei este profesoară de limbi străine la Universitatae din Tiraspol. Ea a urmat la Moscova tot facultatea de limbi străine, specialitatea Română şi Italiană. Nu era căsătorită şi era bucuroasă că a fost repartaizată în Bucureşti. I-am mai pupat odată mâna şi am plecat sărind într-n picior : Mai îmi amintesc că o chema Zinaida, numele de familie nu-l mai ţin minte.

Să-ţi dea Dumnezeu sănătate Zinaida şi viaţă îndelungată, tu m-ai scăpat de la moarte !

SCĂPASEM DE SIBERIA,  SCĂPASEM DE MOARTE !!! (OVIDIU CREANGĂ)