Ar fi împlinit 68 de ani, dar de zece luni și jumătate nu mai este printre noi. Aceste luni fiind primele din veșnicia lui Vlad Pohilă.

În cei 67 de ani de viață, multe, foarte multe, bune și foarte bune, a reușit să le facă. Dar, și mai multe, în primul rând la capitolul Editare de carte, au rămas nefinisate. Inclusiv, o carte, „comandată” (am fost martor ocular, 03.06.06, la Stoiana) de profesorul său iubit, din Cluj-Napoca, Raoul Șorban, înainte de moartea sa, o carte pe care doar Vlad Pohilă putea să o scrie, dar nu i-a mai ajuns timp să o scrie… Dacă voi simți că cineva o va putea scrie am să-i propun să o scrie și am să-l ajut să o tipărească…Dacă ar fi fost capabil Raoul Șorban să o scrie ar fi scris-o cu mare responsabilitate, ca pe toate alte cărți ale sale, dar nu s-a simțit capabil să scrie așa o carte… Dacă aș fi fost eu capabil să scriu o astfel de lucrare n-aș muri până n-aș vedea-o bună de tipar… Doar Vlad putea să scrie așa o carte!!!… Cât vom mai fi pe acest Pământ poate apare un autor cu mintea și curajul lui Vlad Pohilă, capabil să-și înveșnicească numele ca autor de carte tare…

Dragă Vlad, după cum vezi, tu, din Ceruri, aici, pe Pământ, nimeni nu te-a uitat: nici cei ce sincer te-au iubit, nici cei ce dureri ți-au pricinuit… Dumnezeu să-i ierte pe toți, inclusiv pe tine, Dragă Vlade, și să nu uităm că TRECE TIMPUL CA NEBUNUL, ca în cântecul lui Gică Petrescu sau Tita Bărbulescu…

Dragi prieteni, după moartea lui Vlad am scris și publicat două articole și am participat la câteva emisiuni de comemorare a acestui Om. Aici și acum, vă propun articolul publicat în Revista MOLDOVA, numărul din Iulie-August 2020, fiind însoțit și de câteva imagini fotografice, plus articolul Poetului Grigore Vieru „De ce mi-e drag Vlad Pohilă?”

Lectură și vizionare plăcută!

Vasile ȘOIMARU:

Cu Vlad Pohilă de la Marea Neagră până la cea Baltică și Adriatică…

Vlad Pohilă, patriotul basarabean, scriitorul și jurnalistul, lingvistul și redactorul, românul moldovean, unul fără de pereche la aproape toate aceste capitole. El „s-a însurat” cu limba română, cu istoria română, cu România, în genere. Având la țară frați și surori foarte dragi, la Chișinău era solitar, stătea într-o garsonieră unde nu puteai păși liber de cărți, zi­are, reviste, manuscrise, cu greu se descurca el acolo, în acei Carpați de… hârtie. Dincolo de aceste prezentări metaforice, exista însă un lucru pe care îl știu sigur: Vlad nu respira oxigen, el respira românism…

Și toate aceste cuvinte le veți desprinde cu ușurință lecturând cu atentie minunata sa carte Si totuși Limba Română, prefațată de marele nostru înaintaș, poetul Grigore Vieru, prefață scrisă la rugămintea mea, în fața mea, pe data de 23 martie 2008, în ajunul aniversării a 90-a (27 martie 2008) de la Unirea Basarabiei cu România. Poetul avea textul deja pregătit în mintea sa, pentru că de mult dorea să scrie despre Vlad, prețuindu-1 foarte mult. Tot în acele clipe l-am invitat pe Grigore Vieru la lansarea al­bumului meu monografic ROMÂNII DIN JURUL RO­MÂNIEI ÎN IMAGINI, pe care i l-am înmânat poetu­lui, lansarea fiind programată pentru 27 martie 2008, în AULA MAGNA a Academiei de Studii Economice din Moldova. Iar cartea lui Vlad era în proces de pregătire de colegii lui Vlad de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, aflându-mă și eu alături de ei, pentru a-1 săr­bători pe Vlad la împlinirea a 55 de ani de la naștere, pe 6 aprilie 2008.

În genere, am scris puțin de tot despre Vlad Pohilă, în comparație cu Vlad Pohilă care a scris mult mai mult des­pre mine; el a redactat cele mai multe din textele mele, a prefațat multe din cărțile mele, inclusiv cele cu imagini, albumele, de la el am învățat cel mai mult în domeniul re­dactării textelor românești…

Dar l-am întâlnit și l-am cunoscut, personal, pe Vlad Pohilă în 1995, la redacția publicației Mesagerul a Con­gresului Democrat Unit, Partidul Forțelor Democratice de mai târziu, când și-a început activitatea în calitate de jurnalist și redactor, continuând să colaboreze și cu Glasul națiunii, condus de Leonida Lari. Deja îl urmă­ream de la distanță de vreo șase ani, din presa scrisă, ca jurnalist, lingvist și patriot, desăvârșit la toate aces­te capitole. De atunci nu ne-am mai despărțit până la moartea lui subită. Adevărul e că o dată la un an sau doi, vrând-nevrând, apăreau niște pauze de vreo lună-două, cu supărări din ambele părți, legate de neascultarea de către Vlad a sfaturilor medicilor…

Așa s-a întâmplat că în perioada când am devenit pri­eteni mi-am procurat și primul, în viața mea, aparat de fotografiat, o simplă MINOLTA, aflându-mă în vizită în SUA împreună cu primul rector-fondator al Academiei de Studii Economice din Moldova, Paul Bran. Acel apa­rat de fotografiat numai noaptea în pat nu-1 luam cu mine, dar restul timpului era la îndemână pentru orice posibil instantaneu. Cu acel aparat și cu altele pe care le-am… „consumat” mai târziu, am reușit să-l surprind pe Vlad în multe momente și în diverse locuri legate de istoria noas­tră românească, în călătoriile pe care le-am întreprins pe meridianele Românimii: aproape toată România de azi, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Ungaria, Slovacia, Maramureșul istoric din dreapta Tisei, nor­dul Bucovinei și al Basarabiei, sudul Basarabiei și regi­unea Odessa, Țările Baltice, drumurile dintre trei mări ale continentului european: de la Marea Neagră până la cea Baltică și Adriatică… Dar si la multe din manifestările pe care le-am organizat împreună, conferințe, lansări de carte, mese rotunde etc.

Cea mai prolifică activitate comună însă s-au dovedit a fi cărțile și articolele publicate: pe-ale mele el le redacta, le prefața sau le recenza, pe-ale lui eu le ilustram cu imagini fotografice. Prietenii ne-au găsit și câte o poreclă: lui Vlad – redactorul personal al lui Șoimaru, mie – fotograful per­sonal al lui Pohilă… Aceste porecle corespund întru totul realității. Eu, de exemplu, când am gândit suplimentul cu imagini pentru cartea dedicată memoriei lui Vlad Pohilă, din toți cei 25 de ani de amiciție, am adunat cu ușurință 2000 de imagini cu Vlad Pohilă, din care am selectat și am prezentat Bibliotecii Municipale, care a pregătit cartea pentru tipar, doar 100, cele mai reprezentative. Pentru re­vista Moldova numărul lor este mai restrâns, pentru că și posibilitățile ei sunt mai restrânse…

Grigore VIERU:

De ce mi-e drag Vlad Pohilă?

1. Pentru că scrie în general puţin. Concis şi clar. Şi astfel reuşesc să-l citesc.

2. Pentru că ceea ce scrie este temeinic şi se reazemă pe o solidă cultură – dovadă că o personalitate nu se poate afirma în afara unei riguroase pregătiri culturale, cât şi în afara scânteii divine pe care, înainte de a purcede pe calea cunoaşterii, e necesar ca Dumnezeu să ţi-o fi pus în piept la naştere.

3. Pentru că, fiindu-i drag până la lacrimi Eminescu şi apărându-l de programul demolator al ponegritorilor înăimiţi sau rătăciţi, îi este drag neamul care a dat naştere „poetului nepereche” şi publicistului naţional. Citiţi recentul eseu consacrat lui Eminescu şi vă veţi convinge cât de liber înaintează Vlad Pohilă în cosmosul creaţiei eminesciene.

4. Pentru că este înzestrat tocmai cu trei haruri: lingvistic, ziaristic şi eseistic – calităţi guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate şi curaj. Iar deasupra tuturor acestor calităţi se ridică luarea unui perfect simţ naţional în mijlocul unei jungle de suliţe antiromâneşti.

5. Pentru netalentul de a sta cu fundul în două luntri. Cu alte cuvinte, pentru faptul de a nu fi omul uneia dintre cele două extreme: de stânga sau de dreapta.

6. Pentru că integritatea sa morală o veţi găsi în toate sferele sale de activitate. Până şi într-un simplu articol sau într-un interviu. Citiţi răspunsurile dumnealui la întrebările publicaţiei Timpul din 21 martie 2008 şi vă veţi convinge de acest lucru.

7. Pentru că aparţine cu toată fiinţa vieţii naţionale, iar propria lui viaţă a devenit parte a luptei pentru renaşterea noastră spirituală.

8. Pentru demnitatea sa de român, de fiu al Cetăţii.

9. Pentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepţia propriului bun-simţ. Iată ce spune dânsul în interviul nominalizat: „Sunt un om liber şi fericit în libertatea de a gândi şi a scrie”.

10. Pentru nervul publicistic dezgolit şi pentru strălucitul logos ziaristic aplecat spre problemele şi suferinţele noastre.

11. Pentru concretele şi hotărâtele sale acţiuni întru apărarea Limbii Române pe tragicul pământ dintre Nistru şi Prut.

12. Pentru că orice instituţie de cultură şi ştiinţă, fie Academia, fie Universitatea, fie Uniunea Scriitorilor, fie Televiziunea, s-ar putea mândri cu el încadrat în activitatea lor.

13. Pentru că nu l-am văzut niciodată printre „patrioţii” cheflii, deşi am auzit că-i place şi lui, ca tot românului, un păhăruţ de băutură bună.

14. Pentru că face parte dintr-o elită nezgomotoasă. L-aş asemui în acest sens cu eminentul traducător Igor Creţu al cărui scris în cei mai totalitarişti ani s-a prezentat ca un model al Limbii Române. Cu Grigore Botezatu care în anii de cumplită secetă spirituală a dăruit copiilor noştri o comoară: poveştile neamului pe care le-a cules şi le-a prelucrat stilistic într-o plină de vlagă Limbă Română. Cu Valentin Mândâcanu şi Ion Buga care în timpul colosului roşu au zguduit zdravăn temelia bolşevică a limbii „modoveneşti”. Cu publicistul Alexandru Bantoş care, în ciuda tuturor opreliştilor, denigrărilor şi ameninţărilor, a reuşit totuşi să construiască revista Limba Română atât de necesară clasei noastre intelectuale. Cu Alecu Reniţă, ziaristul şi redactorul-şef al publicaţiei Natura – luptătoare întru ocrotirea valorilor vii ale mediului înconjurător barbar rănite ca şi averea noastră spirituală. Cu ziaristul Valeriu Saharneanu care a creat postul naţional de radio Vocea Basarabiei, luat la ochi şi urmărit de autorităţile centrale ca, de altfel, şi Literatura şi arta, mai exact Nicolae Dabija, Timpul, mai exact Constantin Tănase. Am pomenit numai câteva nume de scriitori hărţuiţi politic, lista putând fi continuată cu oameni din alte domenii de cultură, ştiinţă, politică, administrativă, în fruntea acestora stând primarul Chişinăului pe umerii căruia se pun toate păcatele… altora.

15. În fine, mi-e drag şi pentru faptul că, fiind o valoare intelectuală, este totuşi discret în viaţa de toate zilele. Am stat o singură dată cu el. în schimb, am văzut de o mie de ori o sută de mediocrităţi care se bagă mereu în faţă. Acesta este Vlad Pohilă şi de aceea mi-e drag.

23.03.2008

Revista MOLDOVA, Iulie-August, 2020