Ieri, de Ziua Hramului, cornovenii, au avut parte de un concert de care n-au mai avut parte niciodată… A fost ceea ce n-a mai fost vreodată, aici, în satul meu: Tocmai patru valoroși Artiști ai Poporului i-au vizitat, le-au cântat și i-au încântat pe cornoveni: Anișoara Puică, Vasile Iovu, Nelly Ciobanu și… inepuizabilul, Ion Suruceanu!!!

Dar și mai incredibilă pare știrea următoare: După 82 de ani s-au întors acasă, prin urmașii lor, germanii cornoveni, plecați de voie, de nevoie, în septembrie 1940, la chemarea führerului Germaniei, imediat după închierea unui Pact neghiob dintre socialistul nazist, Adolf Hitler, și komunistul socialist, Iosif Stalin, din 23 .08.1939, care a pus baza începerii Celui de-Al Doilea Război Mondial, pe 1 septembrie 1939.

Acești doi nemți moderni fiind, Franz Plitt, Președintele MDW, și colegul său Sebastian Römischer, care le-au promis cornovenilor (nici nu mai țin bine minte, au promis s-au eu am visat, de mult ce-mi doresc acest lucru să se întâmple!!!), să inițieze un proiect RENAȘTEREA CORNOVEI, din care vor face parte: renovarea Casei germane din Cornova, pentru viitorul Muzeu al satului, cu o secțiune de istorie a nemților din Codrii Orheiului, a morii și a oloiniței, a beciului și a vinăriei germane, cu restabilirea faimei renumitelor două vinuri basarabene și cornovene, PINOGRIE ȘI  GHIURGHIULIU DE CORNOVA!!! (Aici e cazul să vă amintesc de renumitul cântec de pahar și voie bună, BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU, din repertoriul nepieritor al Primei Doamne a Cântecului Popular Românesc, Maria Tănase, pe care i l-a donat ei, renumitul folclorist român Harry Brauner, un bun prieten al Mariei, după întoarcerea sa din expediția monografică de la Cornova, vara-toamna anului 1931, împreună cu echipa monografică condusă de cel mai Mare sociolog Român, al sec. ХХ (în acest an cornovenii vor inaugura în semn de recunoștință, un bust din bronză, lui Dimitrie Gusti, unul care nu mai există în întreaga Românie)…   

Și, ca să fie mai clar pentru cititori subiectul „Germanii cornoveni”, vă propun un fragment din Monografia Cornovei, tipărită la Chișinău, la 2000 de ani de la nașterea Lui Isus Hristos:

„…Deosebit de interesant ni se pare cazul cu poza neamţului Filimon Klink, proprietarul morii cu  aburi din sat, al unei mari crame, al unicei maşini de treierat, al zeci de hectare de pămînt îngrijit “nemţeşte”, după a cărui plecare, pentru totdeauna, din iunie 1940, şi astăzi se păstrează o casă în stil occdental, din cărămidă roşie şi un beci  enorm arcuit şi  copleşitor ca formă şi funcţionalitate, cum nu mai există prin părţile locului, chiar şi moara lui Klink a supravieţuit.  Ani în şir am căutat măcar o poză a acestui vrednic gospodar de origine germană. Abia în primăvara anului 1999, am dat de o bătrînică de la Năpădeni  – Nastasia Nemţeanu (ca să vedeţi numai la cine au rămas urme ale neamţului cornovean!), care  a scos  cu greu din lada de zestre cîteva fotografii păstrate ca prin vis noi-nouţe, de o calitate impecabilă.

Am aflat mai apoi de ce nu vroia această  doamnă să se despartă de aceste poze din tinereţea sa, cînd se zice, era o fată foarte frumoasă. După cum mi-a povestit chiar Nastasia Nemţeanu, dînsa a lucrat servitoare în familia Klink şi avea bune relaţii de prietenie cu cei trei copii ai lui Filimon Klink – Willi, Robert şi Elsa – şi cu alţi trei copii ai fratelui lui Filimon, Paul Klink:  Oskar, Robert şi Rudi. Unul din ultimii era îndrăgostit la nebunie de Nastia şi era gata să se căsătorească cu ea, dar i-a despărţit pentru totdeauna consecinţele Protocolului adiţional secret la Pactul Molotov-Ribbentrop… Nastasia Nemţeanu nici de cum nu vroia să-mi cedeze fotografiile, nici măcar pentru a face o fotocopie, deoarece lăsase nepoţilor cuvînt să i le pună în sicriu, cînd va muri. Şi doar sărăcia cumplită în care se zbătea bătrînica a salvat pentru urmaşi  chipul drag al neamţului gospodar Filimon Klink şi al familiei sale: pînă la urmă, femeia mi-a cedat pozele ca să-mi scot o copie pentru această monografie în schimbul a 50 de lei sau al unui sac de tărîţe. I-am dat şi una, şi alta, recunoscător că astfel căutările mele s-au încununat pînă la urmă de succes. Mai mult: peste o săptămînă, Nastasia Nemţeanu mi-a cedat originalul acelor poze, luîndu-şi sie fotocopiile. Iar peste încă două săptămîni bătrînica s-a stins din viaţă, luînd cu sine copiile acelor fotografii dragi cu chipuri de oameni pe care i-a iubit cît a trăit. Nu ştiu ce a prevalat în acest segment de căutare: jocul coincidenţelor sau frumuseţea trăirilor, sentmentelor la care m-am făcut martor din întîmplare. Mai curînd toate împreună, inclusiv rezultatul care este de-a dreptul fericit, şi aceasta contribuind la alcătuirea prezentei monogafii, a cărţii satului natal Cornova. Iar a scrie o carte, după subtila obsevaţie a lui Nicolae Iorga, înseamnă a face actul social al frumuseţii şi înţelepciunii…(V.Ș.)”.

Și aici închei că de emoții dau lacrimile peste mine, fiind convins că:

NEMȚII AU REVENIT PENTRU TOTDEAUNA, ACASĂ LA EI ȘI ACASĂ LA NOI, CORNOVENII…

BINE AȚI REVENIT ACASĂ, NEMȚIȘORII MEI!!!…

P.S.: -Este cazul să menționez aici că cei trei interpreți vocali de mare valoare și cei doi nemți au fost invitații cornoveanului Igor POPA, sosit la Cornova din ZURICH, Elveția, unde activează-coordonează o companie internațională de avocatură, și care deja construiește primul obiectiv turistic rural pentru viitorii turiști internationali, în perioada când Cornova noastră va intra în circuitul international de turism.

Și, ca să nu vă pară că numele Igor Popa este prea cunoscut vă zic: El este acel Igor Popa, fost avocat, poate și prieten, al Premierului Vlad Filat, care, până la urmă, s-au certat de săreau așchiile din ei… Cornovenii îl stimează mult pe consăteanul lor, avocatul Igor Popa, dar nici de binele făcut lor de către fostul Premier Vlad Filat, care a sprijinit cu toată forța proiectul Centrului Cultural cu Casa de cultură și Biblioteca care poartă numele Marelui “Dimitrie Gusti”, așa cum se numea pe vremuri, Căminul cultural construit din inițiativa și cu sprijinul Marelui Gusti, demolat acum 30 de ani…      

P.P.S.: -Din cei șase invitați ai cornovenilor, doar unul, naistul Vasile Iovu, colegul meu de Ansamblu folkloric de dansuri, HORA, cel de-al doilea Gheorghe Zamfir al Românimii, a fost invitatul meu de onoare și al consăteanului meu Dumitru Sclifos, naistul care acum 48 de ani, a cântat la Cornova, la prima și ultima mea nuntă…

 (V.Ș., 06.05.2022)