Cititorii JURNALULUI.MD cunosc secretul jurnalistului Pavel Păduraru: noaptea scrie ziua doarme… Într-una din nopțile de august 2022, nedormite de el, m-a găsit on-line pe NET, mi-a  telefonat, două ore m-a „terorizat” cu întrebări de tot soiul și iată ce-a ieșit: Un interviu de două ore de după miezul unei nopți de vară toridă, publicat în JURNAL.MD de Ziua Limbii Române, 31 august 2022… Recunosc, titlul și intertitlurile nu-mi aparțin și nici nu-mi prea plac, dar de restul textului nu mă dezic… Vă urez lectură plăcută, dar dacă va fi neplăcută nu dați vina pe Șoimaru și nici pe Păduraru, pentru că încercarea vină n-are… De la București am și-o primă reacție la interviu și mai multe comentarii favorabile… Iată una din ele:

„Sunt entuziasmat, pentru prima dată citesc și înțeleg  o expunere (un interviu)  de mare clasă, un adevarat Manifest de chemare la luciditate, cu o analiză istorică sintetică a situației politicii din R.Moldova de-a lungul ultimelor decenii. FELICITĂRI, FELICITĂRI, FELICITĂRI !  Este minunat de clară, cu explicații argumentate și convingătoare. Deschizi cu vorbirea matale ochii oamenilor, să înteleagă, să nu mai fie manipulați. Ești un om de mare curaj și cu dreaptă judecată. Te admir pentru tot ceea ce tipărești sau expui oral, dar sper că va rămâne și imprimat pe hârtie…” ȘI MAI ZIC: De la laude exagerate …nu-mi cresc urechile deloc!!!

Dar iată și interviul din JURNAL.MD:

INTERVIU // Deputatul Șoimaru: „Businessul politic în R. Moldova este cea mai rentabilă afacere de pe globul pământesc”

Partidul Șor ar fi gata să voteze limba română, în cazul în care dosarele contra membrilor săi ar fi clasate. Recenta solicitare a deputaților primului Parlament către Sandu și Iohannis, privind unirea neîntârziată a R. Moldova cu România, în condițiile actuale nu este decât o provocare la adresa rușilor pentru a ne „elibera” de „ocupația românească”. Liderii unioniști de la noi au fost cei mai mari inamici ai Unirii, iar unionismul a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri în R. Moldova. Sunt declarațiile făcute într-un interviu pentru Jurnal.md de către deputatul PAS, Vasile Șoimaru, semnatar al Declarației de Independență și unul dinre fondatorii ASEM.

– Dle Șoimaru, cum vedeați viitorul R. Moldova atunci când ați semnat Declarația de Independență?

– Vedeam R. Moldova ca pe al doilea stat românesc, separat odată și pentru totdeauna de Rusia. Unii spun că a doua zi ar fi trebuit să ne unim cu România și cred că au dreptate, dar eu atunci nu mă gândeam la asta. Știam că acest lucru oricum se va întâmpla, dar nu atât de simplu, pentru că în realitate nici un mal, nici celălalt al Prutului nu se vedeau împreună. Românii simpli visau la Unire, dar clasa politică de la București, subordonată Uniunii Sovietice în frunte cu Gorbaciov, era împotrivă. Nu în zadar Moscova și-a promovat candidatul la funcția supremă în România. Aurel Preda de la București, autorul Declarației de Independență, îmi spunea că, în 1992, Snegur a trimis doi oameni la București: pe Vasile Nedelciuc și pe Anatol Plugaru. Numai că eu nu cred că al doilea a fost Plugaru, presupun că era altcineva. Cei doi au propus modificarea Constituției României, astfel ca documentul să prevadă o nouă funcție de vicepreședinte al țării, care urma să-i revină lui Snegur. Să știți că Iliescu nu a recționat imediat, ci a fost împotrivă numai după ce a primit astfel de indicații de la Moscova.

„Scopul mișcării unioniste a fost de a stopa cu orice preț unirea celor două state românești”

– În primii ani de independență, dreapta politică de la noi fiind reprezentată de mișcarea unionistă, se părea că mai devreme sau mai târziu Unirea oricum va avea loc. Astăzi, după toate schimbările la față ale foștilor lideri unioniști, care credeți că a fost rolul acestei mișcări și cine a dirijat-o din umbră?

– Scopul mișcării unioniste a fost și este de a stopa cu orice preț unirea celor două state românești, ceea ce s-a văzut și din faptele exponenților ei. La 1 decembrie 1991, un grup de deputați de la Chișinău și București au fondat Consiliul Național al Unirii și au elaborat o declarație de unire. Eram și eu, și Sava Platon, alături de ei în Piață, dar nu ne-am regăsit în lista lor. „Tu de ce n-ai nimerit acolo?”, mă întreabă Sava. „Aș fi vrut, zic, dar nimeni nu m-a întrebat.” „Nici pe mine nu m-a întrebat nimeni”, mi-a spus el. Atunci noi doi am ieșit la tribună și am cerut să fim primiți în Consiliu. Așa a apărut vorba că cei care se dau mare unioniști aveau un alt rol.

Citiți cartea lui Voronin, publicată recent, și veți vedea cum el, fără să-și dea seama, își deconspiră marii prietenii pe care i-a avut în mișcarea unionistă. Unul dintre aceștia a fost Ilie Bratu, care la 7 aprilie 2009 a declarat că nu mai avem nevoie de parlament, guvern, președinte, căci le avem pe toate la București. Voronin vorbește despre Bratu, dar nu-i dă numele, crezând că noi nu-l vom cunoaște. În acele zile și Valeriu Matei a ținut un discurs asemănător și Natalia Morari era de acord cu el. Acum înțelegem că, fără astfel de declarații, Voronin n-ar fi putut acuza România de implicare în acele evenimente.

Cu alte cuvinte, mișcarea unionistă nu a fost formată de unioniști și tot ce a făcut ea a fost împotriva Unirii. Declarațiile liderilor ei și toate protestele lor au prins foarte bine rușilor, dar și unor români de dincolo de Prut care reprezintă compania „Lukoil”, dar și celor care s-au făcut cu apartamente în România ori s-au căsătorit a nu știu câta oară cu fete din rândul tinerilor unioniști. Toți doar au profitat, după ce au prins nada ce li se întindea. Să nu uităm că din Rusia ni s-a spus că toate fronturile populare din fostele republici sovietice au fost formate de către KGB, cu scopul de a opri mișcarea acestor popoare către independență. La noi însă, potrivit lui Selezniov, președintele parlamentului rus, s-a urmărit compromiterea unirii cu Patria Mamă. De aceea nu mă mir astăzi, când colegii mei din primul parlament mă acuză că nu am semnat scrisoarea deschisă prin care ei le solicită lui Klaus Iohanis și Maiei Sandu să facă Unirea în aceste zile, când Rusia a invadat Ucraina. De fapt, ei caută astfel să-i întărâte pe ruși să ne „elibereze” iarăși de „ocupația românească”. Cum putem face lucruri atât de nesăbuite?

– Vreți să spuneți că acum ar fi cazul să renunțăm la propagarea idealului Unirii?

– Putem să-l propagăm zilnic, dar trezește nedumerire faptul că mulți actuali apărători ai acestui ideal, care în august 1991 n-au avut nimic de spus în acest sens, au apărut cu o asemenea propunere într-un moment când istoria noastră este atât de neagră. Acum, când războiul e la un pas de noi, nu ne lipsește altceva decât să ieșim cu un astfel de proiect și rușii vor sări îndată să ne „elibereze” de români. Pe când Unirea, dacă ne-o dorim, trebuie făcută odată și pentru totdeuna, fără gălăgie, fără grabă. Ea trebuie clădită temeinic, cu acceptul cetățenilor ambelor state românești. Asta a fost și gafa celor din Frontul Popular care, în loc să clădească Unirea, doar au țipat-o la microfoane.

– Era Iurie Roșca KGB-ist, după cum se spune?

– De unde dracu să știu cine a fost vărul meu de gradul cinci? Nu am argumente, dar faptele lui vorbesc despre asta. În 1989, a trecut de la televiziune la Uniunea Scriitorilor, alături de mulți fruntași ai mișcării unioniste, pentru un salariu de două ori mai mic. În tinerețea sa, bietul de el a călcat pe greble de mai multe ori și a fost nevoit să-și ducă soarta pe traseul pe care-l vedem – de la unionist la adeptul lui Dughin.

„Chișinăul niciodată nu și-a dorit să soluționeze conflictul transnistrean”

– Dacă unirea ar fi avut loc în 1991, ar fi existat riscul să pierdem regiunea transnistreană și cea găgăuză?

– Oamenii din cele două regiuni nu au gândit așa ca astăzi, până li s-a băgat în gură ideea de a opri mișcarea unionistă. Dacă peste două sau trei ore după declararea independenței, ar fi fost proclamată Unirea, totul ar fi fost mult mai simplu. La acea vreme, am fi putut rezolva toate problemele, fără să avem nevoie de articolul 13 din Constituție și multe alte mizerii de care nu putem scăpa nici acum. La urma urmelor, am fi putut ceda Ucrainei regiunea transnistreană, cerându-i în schimb Basarabia istorică și Bucovina până dincolo de Cernăuți. Iar autonomia găgăuză nu este atât de tare, încât să dicteze ceva. Găgăuzilor li se bagă în gură și ei se exprimă, însă cu totul altfel văd lucrurile oamenii cu carte. De exemplu, Constantin Taușanji, doctor în economie, fondatorul Universității din Comrat, a fost deputat în primul parlament și a votat independența R. Moldova. Și el luptă până în prezent cu toate tâmpeniile de acolo, muncind în continuare pentru salvarea culturii găgăuze.

– A avut Chișinăul vreun interes de a nu soluționa conflictul transnistrean?

– Chișinăul niciodată nu și-a dorit acest lucru, la fel ca și Moscova. Până în 2019, autoritățile noastre au avut interese economice prea mari pe această filieră. Toți au supt din țâță transnistreană și s-au gândit la acumularea primitivă a capitalului, din care puteau fi finanțate partide întregi. Dacă la Chișinău ar fi existat o voință politică de fier în acest sens, dorințele Rusiei ar fi scăzut. Kremlinul și-a dorit întotdeauna resetarea URSS, dar vedeți ce se întâmplă acum, când rușii, din cauza lăcomiei lor, pot să piardă chiar și Federația Rusă, după războiul cu Ucraina.

„Nu a scăzut interesul față de unionism, ci cotațiile businessului unionist”

– În timp ce interesul electoratului față de partidele unioniste scade dramatic în ultimii ani, sondajele arată că numărul unioniștilor crește. Cum vă explicați această situație?

– Electoratul nostru demult ar fi votat unirea, dar acești așa-ziși unioniști luptă doar pentru a câștiga o bucată de pâine din politică. Asta e tot ce au învățat ei de la 1989 încoace. Au pompat mulți bani de peste Prut și s-au ales cu fel de fel de case și mirese tinere. Unionismul nu a fost scopul, ci businessul lor. Să știți că businessul politic în R. Moldova este cea mai rentabilă afacere de pe globul pământesc. Prin urmare, la noi nu a scăzut interesul față de unionism, ci cotațiile businessului unionist. E adevărat că unii dintre liderii acestei mișcări nu sunt împotriva Unirii, dar s-ar bucura să tărăgăneze procesul, căci asta e pâinea lor. În situația creată, singura noastră șansă este să luptăm pentru integrarea în UE, unde nu există granițe. Atunci nu va trebui să facem declarații de Unire în beneficiul personal al cuiva, dar se va întâmpla totul în mod firesc.

– Dar creșterea vădită a dezinteresului față de modificarea articolului 13 din Constituție cum se lămurește?

– În fracțiunea PAS, din care fac parte 63 de persoane, absolut toți vor vota modificarea art. 13 și majoritatea va vota reîntregirea.

– Când?

– Oamenii simpli sunt mai deștepți decât politicienii și înțeleg prea bine că nu articolul 13 ne face săraci, nu din cauza lui nu au ce pune în sobă, nici cu ce fierbe o supă. Totuși, dacă nu acest parlament va modifica acest articol, voi considera că în zadar am candidat pe lista PAS. Nu trebuie să ne grăbim, pentru că această modificare ar putea să nu fie votată, ceea ce ar însemna un eșec. Nu vrem să schimbăm acest articol cu voturile Partidului Șor.

„Cei de la Șor ar vota cu toții limba română și Unirea cu România, dacă li se garantează libertatea”

– Credeți că Partidul Șor ar vota limba română? Și dacă e vorba de apărarea demnității naționale și de ștergerea unei pete murdare de pe obrazul R. Moldova, mai contează cine va vota?

– Contează, pentru că ceea ce vor cere ei în schimb este mai jos de demnitatea noastră. Mai așteptați puțin, că nu vom pleca mâine din parlament, iar Partidului Șor cred că nu i-a mai rămas mult să respire. La această oră, nu avem la cine apela. Dintre comuniști, nimeni nu va vota, dintre socialiști mă îndoiesc că se va găsi cineva, pe când cei de la Șor ar vota cu toții limba română și Unirea cu România, dacă li se garantează libertatea. Vreți să ne descurcăm în asemenea hal?

– Chiar cred că trebuie s-o faceți.

– Nu se poate, aceasta nu va schimba viața celor trei milioane de moldoveni. Să vă spun povestea articolului 13? Frontul Popular a insistat pentru limba română, iar Blocul Țăranilor și Intelectualilor zicea că e o mare rușine să acceptăm propunerea lui Lucinschi de a vota limba moldovenească, între paranteze română. Acum înțeleg că, dacă acceptam propunerea lui Lucinschi, față de care nu am nicio clipă de dragoste, am fi uitat cu toții de moldovenism. Dar cum puteau sălbătăciunile celea de președinți de colhozuri să voteze așa ceva? Astăzi, nu ne ajung patru voturi pentru a schimba articolul 13. Cu Șor nu vom vota, am putea să ne gândim la câțiva socialiști, dar nu știu cine dintre ei va risca să meargă la așa ceva. În orice situație, uitați-vă datorită cui se întâmplă acest lucru. Vedeți cine a participat la ultimele parlamentare și cât de tare au luptat așa-zișii unioniști de la București și de peste tot pentru ca PAS să nu aibă majoritate constituțională.

„Eram la Muzeul Luvru, în fața Mona Lisei”

– Ați fost deputat și în anii 1998-2001. Cum s-a ajuns în 2001 la victoria zdrobitoare a PCRM-ului?

– Lucrurile au fost bine pregătite încă în 2000, când a fost modificată Constituția și am devenit republică parlamentară. Pe atunci făceam parte din PFD, partidul lui Matei, și din comisia pentru CSI și voiam să fiu martorul din opoziție la tratativele cu rușii de la Sankt-Petersburg. Diacov nu era de acord și încerca să-mi închidă gura. La o ședință a parlamentului, am țipat la el că nu are încredere în mine. Ca să mă împace, m-a băgat într-o delegație la Paris, unde am plecat cu el, cu Voronin, cu Sergiu Mocanu și alții. În Franța, Voronin mai mult se afla la Ambasada Rusiei decât alături de noi. Mi-am dat seama că modificarea Constituției era dictată de Kremlin, aceasta fiind unica șansă ca PCRM să preia masiv puterea.

La 28 iunie 2000, aproape de a ne întoarce acasă, la Chișinău s-a hotărât deja că vom fi republică parlamentară. Cred că decizia a fost luată la Paris. În acea zi, când s-au împlinit 60 de ani de la ocupația Basarbiei de către URSS, eu eram la Muzeul Luvru, în fața Mona Lisei. Mă uitam la ea și mă gândeam ce ca fi mai departe cu Basarabia. Seara, Diacov, Voronin și ceilalți membrii ai delegației, în afară de mine, fuseseră invitați la un restaurant. Rămânând singur, m-am întâlnit cu Sergiu Cioclea, unul dintre cei mai buni studenți ai lui Paul Bran, fondatorul și primul rector la ASEM, al cărui adjunct am fost și eu. Sergiu, care mai târziu a devenit guvernator al Băncii Naționale, făcea atunci masteratul la Paris, fiind singurul student care a plecat să-l caute pe Bran pentru a-și cere scuze de la acesta că a fost alungat din R. Moldova de către agrarieni. I-am spus că ai mei s-au dus nu se știe unde, probabil la invitația Ambasadei Rusiei. Așa au vrut să se spele de mine, pentru a nu avea martori negativi la întâlnirile cu CSI. Cred că v-am răspuns la întrebare.

„Ghimpu nu-și poate vinde benzinăriile pe care le-a primit de la Plahotniuc”

– Ce părere aveți despre eșecul rușinos al guvernărillor AIE, în care lumea și-a pus toate speranțele, dar în cele din urmă a fost furată la greu?

– Aici rolul principal i-a revenit lui Mihai Ghimpu. Dânsul a avut niște oameni care votau tot ce le spunea el, iar el vota tot ce-i spunea Plahotniuc. Problema de astăzi a lui Ghimpu este că nu-și poate vinde benzinăriile pe care le-a primit de la Pahotniuc în cadrul unui proces de vânzare-cumpărare a fotoliului de guvernator al Băncii Naționale și a unor funcții de miniștri. Nu demult, Ghimpu le propunea chiar și celor care nu au ochi să-l vadă să-i cumpere benzinăriile. Păcat că a ajuns și el să denigreze în halul acesta mișcarea unionistă. Despre Filat, știu doar că a vrut și el să-și facă mari averi. El s-a angajat să nu-l încurce pe Plahotniuc până când a nimerit într-un hotel de-al lui Șor, unde a făcut sex cu o blondă și gol pușcă vorbea la telfon cu Băsescu. Asta e viața politică de la noi, care arată ce au făcut rușii din Basarabia.

– Ce treabă au rușii cu viața amoroasă a lui Filat?

– Rușii nu lucrează deschis. Credeți că trebuie neapărat Putin să-i spună lui Filat să se culce cu blonda și să-l roage pe Băsescu să-l sune atunci? Aici și-a jucat rolul și lăcomia lui Vlad, pe care a învățat-o la Iași, unde s-a ocupat mai mult de importurile de țigări decât de studii. Să fi fost niște oameni integri atât el, cât și Dorin Chirtoacă, și Andrei Năstase, trebuiau să fie acum alături de Maia Sandu. Dar în viața lor s-au băgat alții, care i-au reorientat și ei s-au lăsat manipulați. Numai Maia Sandu a rămas până la urmă cea care este. Ea nu se implică în porcării, fiindcă așa a fost educată.

„Veniți, măi, la mine, că vă dau jumătate din salariul meu, numai nu urlați prostii”

– Cum am devenit cea mai săracă țară din Europa?

– Pentru că nu s-a investit aproape nimic ca moldovenii să devină mai bogați. Eu nu-i mai ascult pe cei care au semnat alături de mine Declarația de Independență și au primit Ordinul Republicii, dar își bat joc de statul ăsta. Slavă Domnului că am avut tărie de caracter și am refuzat toate ordinele astea. Nu, domnii mei, până a redeveni parte componentă a României Mari, R. Moldova trebuie să arate că poate face ceva. Cu ruși, cu găgăuzi, cu transnistreni, numai dacă vom putea demonstra așa ceva, ne vom mișca înainte.

– Ce ordine v-au fost propuse și de ce le-ați refuzat?

– Nu mi-au fost propuse, chiar am fost decorat prin trei decrete prezidențiale. În 1996, de către Mircea Snegur, cu Meritul Civic, în 2011, de către Marian Lupu, cu Ordinul de Onoare și, în 2012, de către Nicolae Timofti, cu Ordinul Republicii. Pe toate le-am refuzat, nu puteam să le accept, pentru că nu le-am meritat. A fost un noroc al meu să votez și să semnez Declarația de Independență și nimic mai mult. Nu era neapărat să iau Ordinul Republicii, ca să-mi dea 500 de lei lunar la pensie, un loc călduț la Cimitirul Central și nu știu ce dracu mai este acolo.

– Astăzi, cum vedeți viitorul acestui stat?

– Acest stat trebuie să ajungă la un nivel oarecare, încât să merite să revină acasă, în România Mare. Dar cu haosul de aici și cu rușii din Tiraspol, și cu găgăuzii care-s puși la cale de ruși, nu are nicio șansă. Băi, unioniștilor așa-ziși, nu mai cerșiți atâta „eliberare” de la ruși, că veți muri și voi. Nu înțelegeți atâta lucru sau vreți cu orice preț să ajungeți la treucă, pentru că muriți de foame? Veniți, măi, la mine, că vă dau jumătate din salariul meu, numai nu urlați prostii. Șansa noastră este să muncim un an sau doi pentru R. Moldova și cred că cei care astăzi ne conduc vor face o faptă uriașă în istoria neamului românesc: Ori ne unim cu România prin UE, ori primim pe veci armata rusă în R. Moldova.

(Pavel Păduraru)