IATĂ DOUĂ SURPRIZE DIN VIAȚA MEA, DOUĂ DIN MULTELE DE CARE AM AVUT PARTE: Videoul cu participarea regretatului poet Grigore Vieru la lansarea, acum 15 ani, 27.03.2008, a primei ediții a Monografiei etnofotografice ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI, lansare prilejuită de Aniversarea a 90-a de la Unirea Basarabiei cu România; Și, tot de Ziua Unirii, astăzi, peste 15 ani de la acea lansare de neuitat, la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, am primit de la HUȘI, Revista LITERE, cu o nouă cronică la Monografia mea etnofotografică, menționată mai sus, cronică semnată  de scriitoarea de la HUȘI, Lina Codreanu… Această cronică fiind următoarea după cele 150 de recenzii, 50 de lansări/ prezentări la TVR, Pro TV – București, Radio România Internațional, Radio Vocea Basarabiei ș.a., și toate au avut loc în cei 15 ani care s-au scurs de la prima lansare…

DECI, NU ÎN ZADAR PREGĂTESC, ÎN ORELE LIBERE, CEA DE A 3-a EDIȚIE A MONOGRAFIEI DATE, CU UN SUBTITLU, ROMÂNII DE LA ATLANTIC LA PACIFIC, ȘI, NU ÎN ZADAR ÎN AUGUST AM TRECUT ATLANTICUL PENTRU UN NOU CAPITOL ÎNTITULAT, ROMÂNII DE LA MARILE LACURI NORD-AMERICANE… Slavă Domnului că salariul de deputat este …bunicel și-mi va permite să ajung și la Românii din Australia și de lângă ea!

LECTURĂ PLĂCUTĂ, dacă doriți!!!…    

CĂLĂTORII IDENTITARE

De Lina CODREANU

(LITERE” – REVISTA DE CULTURĂ A SOCIETĂŢII SCRIITORILOR TÂRGOVIŞTENI; Anul XXIV, Nr. 3 (276), martie 2023).

Mirările prietenilor au crescut de la o apariţie editorială la alta, nu îndelung aşteptate, căci Vasile Şoimaru, economist, conferenţiar universitar şi publicist român din Republica Moldova, despre care facem vorbire aici, n-a lăsat timpul să treacă fără a încrusta pe răboj reuşite editoriale dintre cele mai neaşteptate (albume fotografice, monografii, proiecte aplicate). Îi place treaba bine făcută, grăbeşte orice proiect al dumisale ori al altora simţind malaxorul nemilos vremii, este condiţional şi produce surprize vrednice de ţinut minte de către cei care sunt şi care vor veni după dânsul. Însuşi descendent din ramura vitejilor Şoimăreşti de-ai lui Ştefan cel Mare şi al ispravnicului de Huşi – Ion Năvrăpăscu, Vasile Șoimaru a scotocit arhive, a căutat vestigii şi a adus în lumina cunoașterii mlădiţe din propriul arbore genealogic, editând în colaborare cu Alex. Furtună o carte cu titlul conotativ – Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie (2003). N-a lăsat timpul să curgă în nepăsare şi în 2004 a editat un superb album de fotografie artistică, denumit (cum altfel?) Poeme în imagini. Nu e o antologie insipidă de fotografii, căci din pagini zvâcneşte culoarea integrată artistic în simbolistica ipostazelor inedite, fie că e vorba de Munţii Latiniei ori de „Cornova mea”, de zoomorfe, de copaci seculari „singuratici şi cuminţi”, fie de zâmbetul unui copil ori de fiorul florilor pitite sub povara „zăpezii mieilor”, cum se arată pe coperte. Nu întâmplător am menționat cele două înclinații ale autorului, căci și căutarea urmelor de neam și sensibilitatea artistică se reunesc în albumele monografice / etnofotografice. În 2008, Vasile Şoimaru a editat o capodoperă imagistică – Românii din jurul României, în imagini – un album monografic cu peste 800 de fotografii ce întrece ori cel puțin egalează prin frumuseţe, spirit românesc, itinerar geografic ş.a. oricare alt album ce s-a realizat până acum, de către diferite departamente ale culturii române. Textul de escortă este semnat de Vlad Pohilă, care niciodată n-a simțit dificultatea de a prezenta în mod pertinent şi pasional, atât pe autor cât şi cărţile sale. Vremurile erau / sunt tulburi, evenimentele se rostogolesc şi, cum harta e „în mişcare”, a fost salutar gândul autorului de a pregăti materialul următorului volum. E impresionat câte călătorii istovitoare, pe drumuri nebătătorite de alţii în acest scop, a făcut acest mare patriot pentru a vedea locurile unde i-a purtat soarta pe fraţii de neam şi limbă românească. Şi totul a fost realizat dintr-un imbold singular, pe cheltuială proprie, cu neţărmurită dragoste de neam şi ţară, riscându-şi sănătatea şi liniştea căminului familial. Prin reeditare, albumul imagistic cu titlul Românii din jurul României. Monografie etnofotografică, în 2014, la Editurile Magic Print (Onești) și Serebria (Chișinău), având o prefață semnată de prof. univ. dr. Zamfira Mihail și alta (reluată) a lui Vlad Pohilă, consolidează și augmentează proiectul inițial, dar exhaustivitatea subiectului l-a determinat pe autor să se restrângă la direcția „etno”. Prima variantă cuprindea 800 de fotografii inedite, a doua – 1000 de fotografii despre zonele populate de români și vizitate personal (începând din anul 2002) de călătorul-autor. În cei 12 ani, drumurile nu au fost lineare, fără ocolișuri, ci întrețesute cu întoarceri și aprofundări de documentare, cumulând cca 250 de mii de km de mers cu mașina personală. Peregrinările au avut caracter documentar iar V. Șoimaru afirmă că, pe această temă, a avut drept repere cercetările înaintașilor Bogdan Petriceicu Hasdeu, Teodor Burada, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga și Anton Golopenția. Afirmațiile istoricului N. Iorga au constituit portdrapelul peregrinărilor: „România este o țară înconjurată de români”. Un autodidact, am spune, însuflețit de un profund sentiment patriotic, care „cu o admirabilă îndărătnicie răzășească” a renunțat la beneficiile unei vieți comode pentru a explora ținuturi noi și a-și descoperi „frați” din neamul așezat în localități mai apropiate ori mult îndepărtate de Țara-Mamă – Basarabia / România. A simți și a gândi românește au fost verbe familiare, când, surprinzător, a constatat că „Peste tot, printre români, mam simțit ca acasă, în Basarabia” – după cum mărturisește etno-fotograful. Substanța albumului este cuprinsă în paisprezece capitole cu imagini grupate, în funcție de unitățile geografice vizitate: Maramureșul istoric; Nordul Bucovinei și Ținutul Herța; Basarabia; Transnistria; Noua Serbie, Slavo-Serbia, Crimeea și Caucazul de Nord; Cadrilaterul și Valea Timocului bulgăresc; Valea Timocului și Banatul Sârbesc; Aromânii; Istro-românii; Românii din Ungaria; Valahii slavizați din Cehia, Slovacia și Podolia; Urmele bolohovenilor în Galiția, Pocuția și Podolia; Copiii românimii: De la poalele Caucazului până la Munții Stâncoși; Vestigii românești pe alte meridiane: Turcia, Italia, Austria. Țările Baltice, Kazahstan, Canada. Orientându-se după denumirile geografice cititorul înțelege că aria călătoriilor a fost generoasă, că localități în care trăiesc vorbitori de limbă română ori urmași ai acestora există către toate punctele cardinale, fapt ilustrat și de harta însoțitoare ce reprezintă „repartizarea populaţiei româneşti pe continentul european”. In momentele de întâlnire, peregrinul s-a înțeles cu ei în dialog liber și, chiar dacă erau integrați / asimilați altor etnii, de la părinți și bunici aceștia își aminteau câteva cuvinte, încât să poată întreține o conversație cu basarabeanul-român venit tocmai de la Chișinău ca să se intereseze de soarta lor. Descoperirea / cunoașterea toponimelor și antroponimelor, a familiilor din comunități, a vieții lor sociale și spirituale a cerut răbdare, investigații, confesiuni, cercetări, întruniri familiale, manifestări colective etc. Mărturisirile autorului din capitolul Căutări, întâmplări, reflecții și mărturii din peregrinările mele în jurul României devin ele însele documente în dosarul deschis al răspândirii românilor în lumea largă. În prefața albumului, Despre confrații noștri români și pentru ei, Zamfira Mihail vorbește despre „tezaurul de informații, de atestări, de legitimare a identității românești a diasporei ai cărei membri se recunosc ei înșiși ca aparținând românimii”. Privitor la întrepătrunderea culturii materiale cu cea spirituală, universitara precizează ceva foarte important: acolo unde cultura spirituală, respectiv limba maternă s-a alterat / uitat prin deznaționalizare, cultura materială concretizată în port, țesături, cusături, covoare, ștergare, alesături etc. a putut păstra dovezi ale izvoarelor etnice. Și invers: pot fi uitate elemente din cultura materială, însă graiul dăinuie din generație în generație. Dacă nu integral, măcar în „așchii lexicale”. Lămurirea și înțelegerea unor situații complicate o poate face și memoria culturală (colectivă) ajutată, între altele, și de fotografie care adaugă certitudini documentare. Pe acest tip de document se sprijină întreprinderea singulară a lui Vasile Șoimaru. Prefațatorul Vlad Pohilă sublinia polimorfismul cercetării: istoria și geografia, economia ori spiritul românesc vizibil îndeosebi în ușurința cu care s-au legat prieteniile. Ansamblul albumului rotunjește ideea de monografie, deoarece autorul a avut în vedere dimensiuni complexe ale comunităților (istorie, societate, educație, religie, cultură), redate atât printr-un vizualpanoramic (priveliști de ansamblu), cât și prin detalii (etnografice, portretistice). Etnofotograful are ochiul format al unui artist-fotograf, care nu trebuie să inventeze, adică să așeze artificial, în planuri de „tablou” subiectele de interes pentru o fotografie, ci să fie vigilent și prompt pentru a încapsula într-o imagine ceea ce e specific acolo și atunci. Dincolo de priceperea utilizării tehnice a aparatului foto, operatorul alege cadrul oportun și momentul favorabil al zilei, rămâne atent la distanță, apreciază luminozitatea etc. E șansa artistuluifotograf de a glisa clipa în eternitate. Astfel de dovezi ale supraviețuirii ramurilor genealogice strămoșești sunt concretizate în „vederea generală” pentru așezările / localitățile în care trăiesc români, precum orașele Cernăuți și Herța (Bucovina de Nord), Otaci și MovilăuPodolsk despărțite de Nistru, Balcicul Reginei Maria, Aminciu (Metsovo) din Grecia, dar și satele Apșița, Apșa de Mijloc, Onuț-Gorodnița, Poieni-Bucovca, Racovățul de pe Nistru, Samarina din Balcani, Vilagoșul românesc (azi Șiria) etc. Un aspect obligatoriu al unei monografii e asigurat de paradigma istorică. Aici, file din istoria zbuciumată a românilor pot fi descoperite prin imaginile cu cetăți istorice palate, castele și conace, ridicate de voievozii și dregătorii de altădată (multe aflate în ruină): Cetatea și Conacul de la Hliboca (Nordul Bucovinei), Cetatea Albă (nordul Mării Negre, Bugeac, Ucraina), Cetățile Ismail și Hotin (Basarabia), castele din Ocna Bucovinei, Palatul „Dimitrie Cantemir” (Fanar, Turcia) etc. Acestora li se pot asocia cimitirele soldaților-eroi ai istoriei nescrise, români înhumați la Cicearija (Slovenia), Coșava (Timocul bulgăresc), care culminează prin Colina Crucilor din Lituania, un ansamblu monumental cu 500000 de mostre ale crucilor din toată lumea. O profundă amărăciune și indignare față de indiferența autorităților i-au provocat peregrinului român vizitarea unui loc prins în imaginea „La Cotul Donului, în al cărui pământ zac mai mulți români (150000)”. Pe câmpul părăginit, exploratorul-călător nu a găsit niciun semn, nicio piatră care să sugereze că sub țărână zac osemintele ostașilor români căzuți pentru apărarea patriei române. Singur, Vasile Șoimaru a încropit o cruce din două vreascuri pe care a lipit un drapel al Independenței Moldovei și a înfipt-o în stepa Donului, urmând să revină cu o troiță (ceea ce s-a și întâmplat)… Totuși, sunt incluse și imagini care argumentează cinstirea celor jertfiți pentru idealul patriotic, concretizată în monumente funerare, precum Memorialul de la Fântâna Albă ori Zveniacin, din Valea Cosmin (Nordul Bucovinei), de la Grivița, Turtucaia și Smârdan (Bulgaria). Spiritualitatea creștină, semn al trăiniciei credinței strămoșești, are bună reprezentare peste tot prin impunătoarea frumusețe a mănăstirilor, catedralelor, bisericilor ori a troițelor – adevărate salbe românești pe meleagurile îndepărtate, din care înșiruim aici câteva: Mănăstiri – Căpriana lui Ștefan cel Mare (Basarabia), Creșciatik (Nordul Bucovinei), Bănceni (Ținutul Herța), Țâpova (Basarabia), Moscopole (Albania), Mănăstirea ortodoxă din Vilemov – Olomuc (Cehia); Catedrale din Chișinău și din Bălți (Basarabia), Catedrala din Tiraspol (Transnistria), Catedrala din Lom (Bulgaria); Biserici – din Onițcani-Criuleni (Basarabia), Biserica de lemn din Apșa de Jos (Maramureșul istoric), Biserica din Boian (Nordul Bucovinei), Biserica lipovenească din Fântâna Albă (Nordul Bucovinei), Biserica din Vidin (Cadrilater), Biserica Românească din Torac (Banatul sârbesc), Biseria „Sf. Gheorghe” din Fanar (Turcia), Biserica românească a volocenilor din Lennard (ManitobaCanada); troițe: în Banatul sârbesc, la Obertin (Ucraina). Monumentele culturale (statui, busturi, case memoriale, muzee, plăci comemorative) atestă importanța personalităților române, a căror venire pe lume, activitate ori moarte au legătură cu un anume loc (Ștefan cel Mare, Ion Neculce, Gh. Asachi, Mihai Viteazul, Nicolae Tesla, „Columna romană”, Petru Movilă). Frecvența monumentelor dedicate Poetului național (în Maramureșul istoric, la Cernăuți, Chișinău, Uzdin-Voivodina) înveșnicesc ideea că Mihai Eminescu este poetul românilor de pretutindeni. Din mia de fotografii, un anume mod de a reflecta lumea colindată și explorată de autor nu poate fi trecut cu vederea: pasiunea lui Vasile Șoimaru pentru peisagistică. Pe oriunde l-au purtat pașii, a declanșat click-ul fotografic pentru vreun plan geografic amplu, imensitatea câmpiei, pentru culoarea pajiștilor, fragilitatea ierbii, taina vreunui copac bătrân, misterele din umbra vechilor cetăți, pânza subțire a apei-oglindă ori învolburarea râurilor peste praguri și cascade etc. Fire de artist fascinat de miracolul naturii, protagonistul cu „ochi bun” iscă prin fotopoeme o vibrantă emoție contemplativă (fapt încercat încă de apariția albumului Poeme în imagini), atunci când, de pildă, imortalizează fotografic peisaje de anvergură cu Tisa zbuciumată, Cascada Șipotele Sucevei, Codrii Cosminului, „Dantela” Siretului la Lăpușna bucovineană, Valea Ichelului la Cornova și Năpădeni, Peisaj nistrean la Hrușeuți, la Bugaz (Basarabia), Bugul și Pragurile Bugului, Stâncoșii simetrici veșnic înghețați ș.a. Însemnele etnografice surprinse imagistic în album privesc foarte multe aspecte: arhitectura locuințelor, frumusețea bisericilor și interioarele casnice, întrunirile familiale, educația și credința, obiceiurile și tradițiile, portul și modul de viață, firea, talentul și „dorurile”, vorbirea și cântecele românilor… Adunați în grupuri la șezători, ritualuri, la întruniri, în biserică, la școală etc., surprinși plăcut, românii din jurul României (uneori prea îndepărtate) trăiesc bucuria întâlnirii cu universitarul Vasile Șoimaru, un peregrin din neam, care i-a căutat și descoperit în cele mai neașteptate locuri, ce duce frăţeşte bătăi de inimă ale românilor către români, oriunde vor fi existând… Remarcabilul album de mărturii, realizat în urma unor excepționale călătorii identitare realizate dintr-un curat și adânc sentiment al dragostei de neam de către Vasile Șoimaru, dezvăluie un univers de românime uitat și neexplorat în mod oficial. Cercetarea locurilor, a modului de viață, a firii românilor risipiți prin lume întărește tuturor credința apartenenței la un uriaș și bogat arbore genealogic. În decembrie 2015, Academia Română a acordat lui Vasile Șoimaru Premiul „Henri H. Stahl“ pentru lucrarea: Românii din jurul României, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pentru anul 2013. Posibil e ca în mintea și sufletul unora dintre cei cu care a stat de vorbă fotograful-iscoditor să încolțească ideea căutării rădăcinilor din țara-mamă, căci vocea sângelui și chemarea pământului sunt mai puternice decât multe interdicții. Acelora care ar dori să-i cunoască și să se cunoască albumul documentar-fotografic Românii din jurul României, rămâne un ghid și o certitudine ce atestă existența românimii desțărate din pricini (istorice) străine de vrerea lor în locuri „din jurul României”.

P.S. – DECÂT SĂ VORBIM PREA MULT DESPRE UNIRE, MAI BINE S-O FACEM CLĂDIND-O!!!… SĂ PUNEM ÎN ZIDUL CETĂȚII UNIRII, ÎN FIECE ZI, CÂTE O CĂRĂMIDĂ TRAINICĂ, ASTFEL, CA NICIODATĂ, NICIO RACHETĂ STRĂINĂ SĂ NU MAI POATĂ DISTRUGE ACEST ZID AL CETĂȚII UNIRII!!!
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!
V.Ș., 27.03.23