Stimaţi Prieteni, Români din jurul României,
Scuze, scuze şi iar scuze, pentru întreruperea, din vara curentă, a lucrărilor la site web-ul nostru.
S-a întâmplat aşa, pentru că echipa mea, a hotărât să parcurgă zeci de mii de kilometri cu automobilul şi cu avionul, să-şi viziteze prietenii vechi, români de pretutindeni, să cunoască noi fraţi de ai noştri din jurul României. Şi, deoarece echipa la care mă refer constă doar din… propria-mi persoană, mi-am luat, în această vara, o pauză de creaţie pe teren… Iată itinerarul acestor călătorii: Kazahstan, Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia istorică, Bulgaria, Serbia, Macedonia istorică şi cea ex-iugoslavă, Albania, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Slovenia, friulanii din Nordul Italiei. Am participat la două Festivaluri folclorice ale aromânilor din Balcani: la Muntele Ponikva (Macedonia) şi la Moskopoli (Albania).
Am revenit cu bine acasă după mai bine de două luni de „vacanţă” universitară, în timpul căreia am adunat peste zece mii de imagini şi alte documente pe tema care mă preocupă. Unele impresii şi imagini din aceste drumeţii au fost deja publicate în presa periodică (vor fi inserate şi în portalul nostru), altele îşi aşteaptă rândul, dar cele mai multe vor fi incluse în ediţia a 2-a a albumului-monografie ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI ÎN IMAGINI.
În zilele următoare voi… vernisa în paginile date cel puţin cinci expoziţii foto din aceste drumuri obositoare, dar foarte utile şi foarte frumoase…
V. Ș.
1 Septembrie 2010
Salutare!
Asteptam cu nerabdare cele vazute de voi…
Succese!
Scuzele sunt acceptare si asteptam cu placere noile imagini si povestiri despte consangenii nostri mai indepartati.
Va astept cu placere pe Blogul SECRETELE ISTORIEI cu Alexandru Moraru (www.mazarini.wordpress.com )