20 IULIE 2017…

20 IULIE 2017…
Pe 20 iulie, din cauza unui chirurg minunat care m-a ținut legat o jumătate de zi într-o clinică din capitală n-am reușit să ajung la timp la protestul ANTI VOTUL MIXT din fața Parlamentului. Tot ieri a fost și ziua regretatului meu Prieten, Poetul Adrian Păunescu, și n-am reușit să postez pe FB o modestă surpriză pentru prietenii lui din Chișinău. O fac azi pentru că niciodată nu-i târziu să pomenești de bine un Om Drag și Talentat plecat la Domnul, care prin activitatea sa în Cenaclul FLACĂRA a ținut trează conștiința românească a multor basarabeni din trista perioadă a dictaturii comuniste…

Un autograf de la Adrian Păunescu aşteptat un sfert de veac
(Un articol publicat în anul 2008)

Era începutul lunii iunie 1983 când îmi făceam valiza pentru a reveni la Chişinău de la un stagiu ştiinţific la ASE Bucureşti. Zilnic intram în magazinul „Muzica” din Calea Victoriei şi prin librăriile capitalei României în căutarea discurilor Cenaclului „Flacăra” şi măcar a unui volum de versuri al poetul Adrian Păunescu, conducătorul cenaclului. Mai visam şi la un autograf de la poet. Un mic succes am avut abia în penultima şi ultima zi a aflării mele la Bucureşti. Mai întâi mi-a cedat discurile sale o ruda de a mea. Apoi familia conducătorului meu ştiinţific, prof. dr. Constantin Bărbulescu m-a invitat la o cină la restaurantul „Cina” din centrul capitalei. La despărţire profesorul a scos din caseul său volumul mult dorit „Rezervaţia de zimbri” în care erau inserate şi strălucitele versuri «Rugă pentru părinţi» şi „Dor de Eminescu”, pe care le cânta întreaga Românie şi mulţi români din Basarabia. Pe foaia de titlu am observat o dedicaţie dar nu era a poetului ci a profesorului care s-a lipsit de acest volum, şi lui drag, numai să-mi facă mie o plăcută surpriză ca să am o amintire pentru toată viaţa. Conţinutul dedicaţiei era următorul: „Tov.conf.dr. Vasile Şoimaru. Citind această carte de versuri a unuia dintre cei mai talentaţi şi controversaţi poeţi români contemporani, să-ţi aminteşti cu plăcere de Bucureşti, de România şi de prietenii tăi prof.univ.dr. Constantin Bărbulescu, economist Cezarina Radu-Bărbulescu şi medic Nicu Radu, 9.VI.1983”…
A tercut un sfert de veac şi iată că pe 26 iunie 2008 am avut norocul să-i calc pragul casei şi să-i înmânez poetului ultimul meu album. După ce a parcurs albumul şi-a spus părerea despre el pe care a şi publicat-o în următorul număr al revistei sale „Flacăra”. Dar cel mai important că la acea întâlnire m-am ales, însfârşit, după un sfert de veac, cu un autograf de la poet şi nu pe o carte obişnuită, ci chiar pe „Cartea cărţilor de poezie” a Domniei sale (1776 pagini) cu următoarea dedicaţie: „Domnului Vasile Şoimaru cu fraternă iubire. A.P.”…
A câta oară în viaţa mea mă conving că dacă ai multă răbdare, odată şi odată se împlineşte orice dorinţă… Aşa se v-a îmlini şi cea mai mare dorinţă a mea şi a poetului de revenire acasa a întregii Basarabii, în ciuda tuturor nepoftiţilor… Şi nici măcar nu v-a fi nevoie de un nou sfert de veac pentru aceasta…
În zilele următoare poetul va rotungi 65 de ani de la naştere, văzând lumina zilei în data de 20 iulie 1943 la Copăceni, judeţul Bălţi. Îi doresc poetului drag mulţi ani rodnici în continuare alături de Neamul său şi de familia sa pe care o iubeşte ca pe tatăl său spiritual, Mihai Eminescu. La multi ani, prietene şi, multumesc lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale măcar după 25 de ani de viaţă.

Literatura și Arta, 17 iulie 2008; Flacara lui A.P., 2009.01.17-23.

Albumul familiei românești
(Un articol de Adrian Păunescu)
Întâlnirea , fie și târzie, cu Vasile Șoimaru mi-a luminat orizontul către Basarabia crucificată. Am cunoscut un om de valoare, un iubitor de neam și de țară, un caracter inflexibil, un frate.
Albumul cu așezări românești și cu români de dincolo de granițele actuale ale României are multe semnificații și e făcut cu profesionalism și jertfelnicie. Dar rostul lui cel mai adânc e să strângă într-o unitate pe cei care o istorie criminală și cinică i-a despărțit și i-a risipit prin lume.
Așa cum arată cartea lui Șoimaru ar trebui să arate- nu târziu- neamul. Albumul este o repetiție generală a unei realități încă nedeslușite. Ne simțim bine între copertele acestei capodopere a simțirii și speranței românești.
Cartea lui Vasile Șoimaru miroase a viscolul nopții de 30 noiembrie spre 1 decembrie 1918. Doamne-ajută! Albumul familiei românești ne încurajează.

Adrian Păunescu,
Literatura și Arta, 30 aprilie 2009

Mai vezi: http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/galerie-foto/nggallery/paunescu-70-ani/paunescu-adrian-70-de-imagini-la-70-de-ani-de-la-nastere

ORHEI: O primărie condusă de intruși?…

ORHEI: O primărie condusă de intruși?…

De Ion Cernei, CUVÂNTUL.MD, 29 iunie 2017

       La 15 iunie curent, ziua trecerii în eternitate a lui Mihai Eminescu, la bustul poetului de la Orhei am fost martorul unui caz neplăcut. De la o seamă de vreme conducerea raionului Orhei se distanțează de cea a primăriei municipiului şi la depunerile de flori cu ocaziile diferitor aniversări  aceste două cortegii vin ”pe regie proprie”, adică aparte. În cazul despre care vreau să povestesc, primii au apărut cei de la primărie în frunte cu viceprimara Regina Apostolova. După ce a depus florile, viceprimara îşi opri privirea asupra celor două tricolore înfipte în dreapta și stânga soclului lângă care stăteaau de gardă doi militanți ai Mişcării de Renaștere Națională de la Orhei, Ion Codreanu și Ion Stegărescu:

    ”Как тут оказались флаги чужого государства?!”  – se zburli madam Apostolova către suita sa.

   Ion Codreanu, care e și consilier orășenesc, adică persoană cunoscută viceprimarei, îi răspunse:

   ”Cu acest флаг чужого государства era acoperit sicriul poetului nostru național Mihai Eminescu când a fost condus pe ultimul drum. Iar de 26 ani acesta este drapelul nostru de stat. Adică nu-i ciujoi”.  

    Viceprimara a făcut stânga-nprejur și a plecat cu tot cu suita. Ion Codreanu a rămas să supravegheze steagurile:

  ”În anul trecut, la 1 decembrie noi am fixat o placă comemorativă pe frontispiciul fostei clădiri a semstvei orheiene cu numele deputaților din Orhei care au semnat Unirea cu Țara din 1918. După asta, de placă nu s-au atins, dar tricolorul instalat acolo peste un timp a fost scos din porunca aceleiași Apostolova. De atunci cu orice  ocazie stăm și le lămurim celor aduși  la Orhei de  Șor  de ce  tricolorul trebuie neapărat să fie prezent  la monumentele  noastre”, mi-a explicat Codreanu. 

   Cazul de la monument m-a convins definitiv că  Șor și oamenii acestuia  ajuns prin fraudă, manipulări și experiențe obraznice cu  mentalitatea locuitorilor de aici sunt de fapt niște intruși veniți să-și bată joc de sentimentele orheienilor  de bună credință .

   Dar hai s-o luăm de la capăt pentru a  fi mai expliciți:

     Ilan Șor a  venit la  Orhei sub lozinca primarului-investitor.  Peste două săptămâni  se împlinesc doi ani de la învestirea sa în funcție,  timp în care  ar fi evident impactul pozitiv al activități acestuia. S-a deschis de atunci la Orhei barem un loc de muncă?  S-au îmbunătăți serviciile acordate de către primărie  cetățenilor? Nici de cum nu. Chiar din prima zi în  ungherele primăriei  au pus câte un gardian care întreabă pe oricare ”кто такой, что за  клиент?”, adică s-au impus masuri draconice de securitate. În timpul când a  fost primar Ion Șarban (socotit eronat  de unii primar comunist) acesta se întorcea din pragul instituției dacă cetățeanul care avea neapărată nevoie de intervenția edilului; Vitalie Colun  chiar din prima zi a inaugurării sale spre a nu stingheri pe orășenii veniți la audiențe a eliminat omul de serviciu de la intrare încă de pe vremea când primar era Ion Stratulat. Șor și-a arătat atitudinea către  transarență chiar la a treia  zi de la inaugurare – paza a spart camera video  a unei echipe tv de la Chișinău care venise să facă un secvență despre… reparațiile  din primărie. Adică dacă la  Șarban și Colun intrai liber, Ion Stratulat putea să te primească în ”aquariumul” de sticlă de la intrarea în primărie apoi la Șor trebuia să te inscri în luna august ca să fii primit în  audiențe în  martie  anul următor.  Ulterior  și acest  program de umilirea a orășenilor a fost dat peste cap or, Șor  nimeri sub arest la domiciu. 

      ”Primarul investitor” a declarat că va face  din Orhei un Eldorado prin  crearea de noi posibilități  noi pentru oamenii de afaceri, inclusiv deschiderea unui incubator pentru busines. Dar de fapt au încercat a suprima și acapara businesul local (s-au făcut tentative de inchide carierele,de a schimba locul pieței, i-au deschis dosar prin denunțuri  omului de afaceri  Victor Jantovan) Însă cea mai mare aventură  e gestiunea  Regiei ”Apă-canal” care din întreprindere profitabilă s-a  trasformat în  acești doi ani ani în una falimentară cu  1.3 milioane datorii. Poanta situației  e că Șor a scăzut tariful la apă din considerente pur populiste, între timp datoriile ”Regie ”Apă-canal” pun  în  gardă pe consilierii  CR Orhei or. anume CR este garantul achitării unei datorii de  câteva milioane lei din creditul acordat de  către BERD. Au urmat și alte acțiuni populiste: megaconcerte, deschicerea unor magazine sociale ce  trezește nedumerirea omului cu judecată  care nu poate înțelege rostul acestor cheltueli fără rost or, urbea continuă să se confrunte cu destule probleme de ordin economic, social…                                                                                                   

      Mi s-ar spune că nu am dreptate, că  Șpor deși a furat uite, se împarte cu orheienii…Dacă am urma acestei logici ar trebui să ne furăm unul de la altul cu nemiluita ca mai apoi să dăm câte ceva pentru repararția unui havuz ori amenajarea unui parc. Apropo, reparația parcului  Ivanos e prezentată  ca o mare realizare a actualului primar,  între timp mă întreb – ce v-a încurcat să mențineți în ordine parcul: adică să nu zmulgeți corlatele de metal, grilajele, stâlpii de metal  pentru fier vechi? Apropo, singurul lucru logic care-l face Șor e că încearcă să-i dumirească pe orheieni că nu au fost gospodari în orașul lor. Or, el aduce în ordine ce s-a stricat dela 1991 încoace  dar nu-i reușește or, cea mai mare parte a  străzilor necesită reparație!   Rețelele de socializare conțin albumuri cu zeci de imagini a străzilor deteriorate din urbe.    

  Apropo, la Orhei mai au loc niște lucrări bizare ca și domnia lui Șor. Mediile de la Chișinpu  vorbesc de reparația iazului orășenesc  dar, de fapt sunt niște  lucrări de amenajare făcute de-a oaia. Or, de regulă reparația, amenajarea presupune uscarea albiei cu  curățarea acesteia  de mâl.  În cazul lacului de la Orhei  mâlul nu fost curățat de la  construcția lacului,adică din 1956.  Cu specilaiști în medicina  preventivă de la Orhei  am vorbit mai înainte, aceștea-mi spun nu fără temeri că în mâlul de aici sunt depistați vibrioni holeroformi de mai multe culturi:

   ”În cazul unor temperaturi înalte interzicem scăldatul și pescuitul anume de atâta că te poți aștepta  la mutația genelor și transfomarea vobrionilor holeroformi în holerici.  La microscop pe  ultimii îi evidențiem  în nuanțe aurii – nici nu vă închipuiți ce simțim când în  întreaga probă de apă luată din iaz auriul prevalează”, îmi spunea Constantin Tighineanu, ex-șeful Centrului de medicină  publică, acum consilier raional.              

     În genere situațiile bizare au devenit ceva sistemic sub Șor . Spre exemplu timp de an adică de când lui Șor i s-a aplicat arest la domiciliu   Consiliul Orășenesc  Orhei nu a  fost convocat la vre-o  ședință  ordinară.Adică au convocat ședințe extraodinare ca pe vreme de calamitate.  Prima ședință ordnară a CO în anul curent a avut loc la  2 iunie…

    Paradoxul CO Orhei  este unical pentru Republica Moldova or,  marea majoritate a consilierilor  fracțiunii ”Pro Orhei” (corect ar fi ”pro șor) vin la ședințe de la Chișinău unde au viză de reședință, tot din capitală  vin  dimineață  și pleacă  seara  vice-primarii Dandara, Cristea și Apostolova. Contrar așteptărilor  Șor  trebuia să-și mute familia la Orhei încă din 2015 dar nu a fost să fie.  Condamnat la 7.5 ani  și  totodată eliberat de sub  strajă de prima instanță ”primarul Iubit”  Ilan  Șor va veni tot de la Chișinău să-și facă misuinea de edil al orașului de pe Răut…Dacă am ține cont de faptul că odată condamnat  domnia sa  nu mai poate deține funcția respectivă  ne-am întreba – pentru ce această jertvă? Să-i fericești cu tot înadinsul pe locuitorii uneri urbe  unde nu ați trăit barem o zi?

   Apropo  în regiunea Orhei sunt câțiva primari  care în ultimii ani au investit fiecare în parte mult mai mult decât Șor  și compania lui de intruși. Au făcut-o  accesind proiecte, folosind contribuții din partea comunității, aplicând  licitații corecte…

 

28 IUNIE 1940 – ÎNCEPUTUL DEZMEMBRĂRII ROMÂNIEI MARI

28 iunie 1940

Dodon a acceptat de la „Coordonator” rolul umilitor de „păpușă gonflabilă prezidențială” în speranța că va evita soarta lui Filat.

L-am ascultat aseară, 23.06.2017, în emisiunea Lorenei Bogza de la ProTV,

pe speakerul Adrian Candu

 

și recunosc că n-am văzut în viața mea un tânăr politician mai mincinos ca acest om. Până ieri credeam că cel mai mincinos este colegul său PD-ist, Dumitru Diacov, dar acesta a devenit deja, un moș bătrân în politica moldovenească: de 23 de ani deputat în Parlament, începând cu epoca fanarioților agrarieni care au organizat, în februarie 1994, Congresul românofob  „Casa Noastră – Republica Moldova” și, venind la putere, în doar patru ani, prin hoții directe și incompetență crasă, au adus la faliment economia R. Moldova, stopând toate reformele inițiate anterior, adoptând o Constituție cu rușinosul articol 13 despre limba oficială „moldovenească”, care și azi împarte societatea noastră în două tabere antagoniste. Articolul atașat l-am scris sub impresia acestei emisiuni, în care Lorena Bogza și Vasile Botnaru au excelat scoțându-i la vedere trăsăturile negative ale unui politician corupt și mincinos, uriașa sa frică de „stăpân” și unicul său talent pe care îl deține, cel de „purtător de cuvânt al stăpânului”…

 

Dodon a acceptat de la „Coordonator” rolul umilitor

de  „păpușă gonflabilă prezidențială” în speranța

că va evita soarta lui Filat.

Sondajele arată că PD-ul va pierde alegerile din 2018 dacă sistemul electoral va rămâne neschimbat. Deaceea Plahotniuc și Candu vor lupta, până în pânzele albe, pentru trecerea la sistemul electoral mixt propus, chipurile, de socialistul Dodon, care le poate garanta victoria, libertatea și averile. Și nu mă îndoiesc că vor obține această schimbare de sistem electoral, pentru că PD-iștii și cei mânați de partea lor din alte partide, nu au alte șanse de supraviețuire, politică și fiziologică, decât să rămână strâns legați până la victoria sau căderea deplină. VICTORIE sau MOARTE!!!, ar putea fi lozinca lor la această etapă…

În condițiile sistemului mixt, „ Coordonatorul”, cu prima jumătate de milliard de dolari, va obține toate sau aproape toate locurile uninominale (nu în zadar se înghesuiau atâția artiști flămânzi la microfoanele „PUBLIKA-TV” cu îndemnul de a sprijini UNINOMINALUL lui Plahotniuc); cu cealaltă jumătate de miliard va obține pentru oamenii săi majoritatea locurilor pe lista socialiștilor lui Dodon, ca plată pentru că i-a asigurat în ultimile alegeri prezidențiale retragerea lui Lupu și victoria dificilă în bătălia politică contra Maiei Sandu. Tot aici se înscrie și arestul lui Dorin Chirtoacă cu toate că primarul, prin vicele său grozav și corupt, i-a rezolvat lui Plahotniuc toate problemele cu excepția celor două legate de grandioasa construcție pe terenul cafenelei GUGUȚĂ și a celei legate de eliberarea pentru altă grandioasă construcție a terenului Luncașist de pe strada Mateevici, dintre Ambasada SUA și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Nu mă îndoiesc că Plahotniuc i-a promis lui Dodon și primăria Chișinăului, doar că în sinea sa speră că omul lui devotat, simpatic și gospodar, Pavel Filip, va câștiga în toamnă „cormușka” municipală, în fața socialistului „cu față și voce umană”, Ion Ceban. Sărmanul Dodon, probabil, bănuiește cât de puține șanse are candidatul său dar nici nu va îndrăzni să-l schimbe pe alt candidat, mai eligibil. Funcția de prim-ministru va rămâne vacantă pentru „El Coordonatore” până la următoarele alegeri parlamentare.

S-ar părea că în această luptă înverșunată R. Moldova riscă să piardă ultimul tren al eurointegrării, și îl va pierde, pentru că Plahotniuc doar se preface că luptă pentru eurointegrare. Demult era clar că pe democrați îi interesează doar banii europeni nu și integrarea europeană.

De ce l-ar fi promovat cu atâta insistență și atâtea cheltuieli, riscând să-și păteze  imaginea asumată de proeuropean și antirus, pentru promovarea unui antieuropean și prorus la funcția supremă în stat? Și de ce ar trebui să credem că „Solnțevskaia gruppirovka” și-a trimis omul său ca să conducă R. Moldova în Uniunea Europeană?…

Situația lui Dodon în aceste condiții fiind de zeci de ori mai gravă și mai umilitoare: neavând altă ieșire din capcana în care a nimerit vânzând pe un preț de nimic Hotelul  „Codru” și câte alte obiective economice, Dodon, vrând-nevrând, a acceptat rolul de  „păpușă erotică (gonflabilă) de …bătut” în speranța că va evita soarta lui Filat din celula nr. 13.

V.Șoimaru

24 iunie 2017, ora 7.00

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid după alegeri în care nu câștigă niciun vot.

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid

după alegeri în care nu câștigă niciun vot.

 

(Unor vorbitori la nesfârșit despre UNIRE

dar care n-au pus în viața lor o cărămidă

la temelia Cetății Românești în curs de reedificare)

 

 Ca să nu pară că și eu vorbesc prea mult despre acest lucru sfânt, UNIREA, cu scuzele de rigopare, mă autocitez:

… „Câte decenii să mai treacă pentru a ne convinge că CEI CARE STRIGĂ CEL MAI TARE UNIRE, adunând din aceste țipete milioane pe conturi, dar câștigă mai puțin de două procente de voturi, NU DORESC UNIREA. Ei se tem de ea ca dracul de tămâie, pentru că ÎNTR-O ȚARĂ MARE CU POTENȚIAL MARE DE RESURSE UMANE BINE PREGĂTITE ACEȘTIA, FIECARE ÎN PARTE, VOR DEVENI UN NIMENI! Dar într-o republicuță moldovenească dezbinată între „unioniști” și neunioniști ei pot ajunge deputați, miniștri, președinți de parlament și chiar șefi interimari de stat.

REUNIREA NU SE VA ÎNFĂPTUI ȚIPÂND-O, EA POATE AVEA LOC DOAR CONSTRUIND-O, EDIFICÂND-O, CĂRĂMIDĂ CU CĂRĂMIDĂ, PÂNĂ CETATEA ROMÂNEASCĂ VA REDEVENI CUM ÎI STA BINE CÂNDVA: DODOLOAȚĂ, MARE ȘI FRUMOASĂ, DE LA NISTRU PÂN-LA ZBUCIUMATA TISĂ…

Cu această ocazie mi-am amintit de cuvintele pline de înțelepciune ale regretatului rector-fondator al ASEM-ului, Paul BRAN, pronunțate la ultima ședință a Senatului condus de el, pe 23 mai 1994, cu 50 de zile înainte de a fi alungat din Basarabia de către agrosocialiști doar pentru că era cetățean român: „…Astăzi am fost amenințat că o să fiu reclamat la București că sunt împotriva Unirii cu Țara. Domnilor, eu n-am venit în Basarabia să fac Unirea. Asta-i treaba Dv. Și dacă am ajuns aici eu trebuie să vă spun clar:  Problema Unirii nu este dacă vrei sau dacă nu vrei Unirea. Problema Unirii este dacă meriți asemenea act istoric… Și mi-am dat seama că mulți nu o merită: nici de aici, nici din România”.

…Și totuși minunatul om și profesor n-a avut deplina dreptate: ASEM-ul ctitorit de el în anii 1991-1994 a fost una din cărămizile puse la temelia reedificării Cetății Românești. Dacă în 25 de ani de așa zisă independență se mai puneau câteva mii de astfel de cărămizi astăzi nu mai vorbeam despre REUNIRE, EA deja ar fi avut loc!)”

(Sursa: http://www.romaniidinjurulromaniei.ro)

Iată de ce:

Nu cred în partidele unioniste, care nu pier dar nici nu se sinucid după alegeri în care nu câștigă niciun vot. Încredere am în Eminescu, Mateevici, Antonescu, opera cărora și azi lucrează, 24 din 24, pentru REÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC. Cred în oameni și lideri onești care nu țipă UNIREA, dar care vor și pot clădi, cărămidă cu cărămidă, fără multă gălăgie, CETATEA ROMÂNEASCĂ REÎNTREGITĂ!

 (Vasile Șoimaru, semnatar al Declarației de Independență, 27 august 1991, membru al CONSILIULUI NAȚIONAL AL REÎNTREGIRII, ediția – 1 Decembrie 1991)

22 iunie 2017

La Chișinău au fost premiați doi scriitori care scriu pe teme …interzise la București.

La Chișinău au fost premiați doi scriitori care scriu pe teme

…interzise la București.

Gala Premiilor literare pentru anul 2016.

 

      De mai bine de zece  ani  Fondul Literar al scriitorilor din R. Moldova (FL) se confruntă cu identificarea unor surse stabile de finanțare, dar problema mai rămâne încă a fi soluționată. Există o variantă, pe care mizăm, dar ea depinde de domeniul dreptului de autor. De vreo 5-6 ani însă  acest domeniu se află într-o debandadă și un haos total. E o situație creată cu concursul unor escroci, susținuți de corupții din sistemul judecătoresc, dar și de incompetența și tendențiozitatea celor de la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Oricum, FL a constituit de curând un Consiliu onorific din persoane dispuse să menționeze niște creații literare merituoase.

       Două premii, care sunt acordate la această Gală (15.06.2017), au mai degrabă un substrat recuperatoriu, deoarece unele cărți au fost editate în ani diferiți de 2016. Din diverse motive sau considerente, aceste cărți au fost trecute cu vederea de către Juriul USM și mi-ar plăcea să cred că autorii, pur și simplu, nu le-au prezentat la concurs. Consiliul onorific al FL consideră că cei doi autori merită să fie menționați, în primul rând, pentru abordarea unor teme și subiecte mai puțin solicitate de majoritatea scriitorilor din R. Moldova.

      Primul autor și-a motivat scrierea celor trei romane ale sale prin faptul, că, citez, „trebuia să scriu un roman despre tata (…), logodit cu armata română”. Personajul creat de prozator este un basarabean, care trece prin experiența crudă a celui de-al Doilea Război Mondial, apoi face și doi ani în lagărul pentru prizonieri nemți și români de pe versantul de est al munților Ural.

     Al doilea autor, care e, de fapt, o autoare alege să ne inițieze în textul literar al unui scriitor de notorietate care, precum se constată în prefața cărții, citez, „nu a avut parte de interpretări, sinteze și aprecieri pe potriva talentului”. Pentru intransigența sa scriitorul a ajuns să fie o personalitate incomodă și autoarea era conștientă că lucrarea ei nu va avea șanse de a fi menționată la vreun concurs. Totuși, membrii Consiliului onorific al FL au optat pentru această lucrare, încurajându-i și pe alți autori în ideea că în literatură nu există teme sau subiecte tabuizate. Avem satisfacția să remarcăm că a doua carte, ajunsă îm atenția Consiliului, a fost nominalizată și la Premiul Juriului USM.

       E vorba de scriitoarea Aliona Grati, căreia i se acordă Premiul FL al scriitorilor din R. Moldova pentru volumele „Paul Goma. Inițieri în textul literar”, (editura ARC din Chișinău, 2011) și „Cronici în rețea”, (editura Junimea din Iași, 2016).

    Iar al doilea Premiu al FL al scriitorilor din R. Moldova se acordă prozatorului Ion Iachim pentru trilogia literară „Decameron basarabean” (editura „Pontos”, Chișinău, 2005), „Cireșe pentru Mareșal”(editura „Vicovia”, Bacău, 2012) și „Ninge aspru la Cotul Donului” (editura „Serebia”, Chișinău, 2017), cărți  consacrate jertfei de sânge a ostașilor români în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est, jertfă împletită și cu destinul tragic al Mareșalului Ion Antonescu, personalitate marcantă a românilor, ordinul căruia „Ostași, vă ordon treceți Prutul!”, din 22 iunie 1941, a devenit celebru și nu va fi uitat niciodată. (Pe când oare și cine să rostească un alt ordin: „Politicieni de pe ambele maluri ale râului, vă ordon anulați frontiera de pe Prut!”?). Valoarea acestui Premiu este egală cu suma pe care autorul ar fi achitat-o la Tipografie pentru tirajul de cinci sute de exemplare al romanului „Ninge aspru la Cotul Donului”.

      În încheiere, le mulțumesc din suflet pentru receptivitate și generozitate celor cinci oameni de omenie, care au acceptat calitatea de membru al Consiliului onorific al FL, dorindu-le multă sănătate și o constantă prosperitate. Experiența anilor trecuți nu ne permite să-i nominalizăm, deoarece am vrea să colaborăm cu ei și în viitor. Asistența tehnică au suportat-o subsemnatul și colega sa Ana Ciumac cu mulțumirile de rigoare pentru munca, mai mult de voluntariat, și pentru devotamentul dumneaei față de organizația în care activează de vreo două decenii.

     Felicitări organizatorilor acestei sărbători, iar tuturor celor prezenți la Gală să le fie de bine pentru a se reîntâlni și la ediția din anul viitor.

 

                                                                                                 Nicolae Rusu,

Director al Fondului Literar al scrtiitorilor din R. Moldova,

15 iunie 2017

 

P.S. – Să vezi minune, în informația transmisă de Agenția de știri MOLDPRES au  fost ignorate aceste două premii acordate de Fondul Literar al Scriitorilor din Moldova, director Nicolae Rusu. La început credeam că este o simplă scăpare dar n-a fost să fie pentru că și saitul Uniunii Scriitorilor le-a ignorant cu desăvârșire! De ce oare?

 

Cei doi talentați scriitori premianți ai FL, Ion Iachim și Aliona Grati, au fost și rămân neobservați de juriul USM doar pentru că acești neînfricați scriitori au îndrăznit să scrie pe teme interzise: Mareșalul Dezrobitor al Basarabiei și Nordului Bucovinei, Ion Antonescu, și cel mai mare scriitor basarabean în viață, unicul dizident antikomunist, Paul Goma.

În schimb a fost premiat, cu un premiu care i-a umplut buzunarele, un plagiator, descoperit recent de către o Revistă Literară din Țară…

Iată de ce îi vom propune Conducerii USM în anul viitor un candidat (și mai mare plagiator) la Premiul Mare. Dacă pentru comemorarea lui Mihai Eminescu se cere să fie premiați plagiatorii vom propune și noi vreo câțiva astfel de candidați. Că nu-s puțini…

Vasile Șoimaru, membru al USM

Prefața semnată de preotul dr. Petru Buburuz la volumul “Alexei Mateevici. Poezii”, apărut cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la publicarea poemului “Limba noastră” și a centenarului nemuririi poetului și preotului martir, Alexei Mateevici

AM-100

”Limba noastră” a împlinit 100 de ani

”Limba noastră” a împlinit 100 de ani

 Astăzi, 17 iunie, se împlinesc exact 100 de ani din ziua în care Alexei Mateevici a scris nemuritoarea-i poezie ”Limba noastră”, veșnicul și neîntrecutul imn al limbii române.

 

Doi basarabeni, nevoiți să-și părăsească patria în 1944, părinții lor fiind goniți de urgia roșie: prof. univ. dr. Zamfira Mihail din București și inginerul Eugen Statnic din Munchen, Germania, au venit, cu acest prilej, cu un dar absolut impresionant pentru copiii Republicii Moldova.

Este vorba de un volum de versuri ale lui Alexei Mateevici, editat la Chișinău în doar trei săptămâni.
”A fost o goană nebună”, avea să recunoască ulterior dr. Vasile Șoimaru, coordonatorul proiectului respectiv.
Totul a început de la o simplă discuție telefonică, pe la mijlocul lunii mai, între Zamfira Mihail și Eugen Statnic. Printre altele, Zamfira Mihail i-a spus interlocutorului său despre centenarul poeziei ”Limba noastră”. În doar câteva clipe a venit și ideea editării unui volum de versuri pentru copiii basarabeni. În același moment, Eugen Statnic, mare filantrop, a spus că-și asumă finanțarea volumului.

Cine altul decât Vasile Șoimaru, bun prieten al celor doi și coordonator al proiectului ”Românii din jurul României”, ar fi putut realiza, într-un timp extrem de scurt, această idee?

Imediat ce i s-a propus, a acceptat provocarea.
Pe 15 iunie, cartea era deja la Cornova, în satul de baștină a lui Vasile Șoimaru și al tatălui Zamfirei Mihail, preotul savant Paul Mihail.

Toți cei 104 copii de la gimnaziul ”Paul Mihail” din Cornova au primit-o în dar alături de câte o cutie de bomboane ”Moldova”, oferite cu mult drag de Zamfira Mihail.
Cartea cuprinde  întreaga creație poetică originală a lui Alexei Mateevici, precum și cele mai importante referințe critice privind creația poetului. Este, de fapt, o nouă ediție, a II-a, a volumului de versuri al lui Alexei Mateevici, care a apărut la Bacău în 2013 sub îngrijirea lui Ion Nuță.

Toate cele 1000 de exemplare vor fi distribuite gratis. ”Cartea va fi transmisă tuturor bibliotecilor raionale din Republica Moldova, va fi transmisă și în școli”, a făcut o precizare Vasile Șoimaru.

Cele 12 strofe ale poeziei ”Limba noastră” au fost scrise pe 17 iunie 1917, la Chișinău, într-un carnet pe care poetul îl va completa cu alte poezii, fiind deja pe front. A doua zi, pe 18 iunie,  citește poezia în debutul unor cursuri de limbă română pentru învățătorii moldoveni. Pe 21 iunie, este deja publicată în ziarul ”Cuvânt moldovenesc”, nr. 49, cu nota redacției: ”Poezia aceasta e scrisă cu prilejul  deschiderii cursurilor pentru învățătorii moldoveni și a fost cetită de autor la deschidere”.
La 22 iulie 1995, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră“ drept imn oficial al Republicii Moldova. Muzica îi aparține lui Alexandru Cristea.

 

Lucia Bacalu

 

17 iunie 2017

”Limba noastră” a împlinit 100 de ani

ZAMFIRA MIHAIL LA O FRUMOASĂ ANIVERSARE

ZAMFIRA MIHAIL LA O FRUMOASĂ ANIVERSARE

 Azi, 15 iunie 2017, cornoveanca de onoare, prof. dr. ZAMFIRA MIHAIL, rotungește cea mai frumoasă vârstă. Noi, cornovenii și prietenii ei de pretutindeni îi dorim multă sănătate și tot binele din lume; Să ne bucure în continuare cu multe alte cărți care devin raritate bibliografică de la apariție… LA MULȚI ANI, SORĂ DRAGĂ! Să ne vedem cât mai des la baștina tatălui și a bunicului, la Cornova și Chișinău! Vă așteptăm cu drag!!!                               

Câteva repere biobibliografice despre dna Zamfira Mihail:      

Lingvist, etnolog, paleolog şi bibliograf, filolog, doctor în filologie, profesor universitar şi cercetător ştiinţific în domeniul lingvisticii comparate şi al slavisticii.       

     S-a născut la 15 iunie 1937, la Chişinău, în familia preotului savant Paul Mihail şi a preotesei Eugenia.

    A absolvit Şcoala medie de fete Nr. 1 din Iaşi (1954). Licenţiată cu diplomă de merit a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, specialitatea limba şi literatura română (1958). În 1974 a susţinut teza de doctor în filologie cu tema „Terminologia portului popular românesc”. Studii de stagiere: bursă Deutsche Akademische Auslandamt (1968, Freiburg, Germania) şi International Summer School (1974, Salonic, Grecia). În anii 1958-1971 activează în calitate de cercetător ştiinţific la Filiala din Iaşi a Academiei Române. În 1971 este încadrată prin concurs cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti, în anii 1991-2000 cercetător ştiinţific principal. În 1999 este atestată conferenţiar universitar, iar peste doi ani profesor universitar, specialitatea lingvistică generală şi istoria limbii române, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Şefă a Catedrei de filologie la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii „Spiru Haret”. Predă cursul de „Lingvistică generală” şi cursul special „Civilizaţia cărţii, tehnica redactării”. A scris, a coordonat şi a redactat în colaborare cu colegii câteva manuale pentru studenţi. Visiting Professor la Cursurile internaţionale pentru tinerii lingvişti, organizate de Academia Bulgară de Ştiinţe, Loveci (1988). Profesor invitat la Universitatea de Stat din Moldova (1991).

    A  inţiat cercetările de etnolingvistică românească şi comparată sud-est europeană. Autoare a peste 400 de articole şi studii, publicate în ţară şi în străinătate, multe în limbi de circulaţie internaţională, care reprezintă contribuţii de lexicologie, etimologie, geografie lingvistică pentru istoria limbii române şi a civilizaţiei populare româneşti în context comparat sud-est european. Abordarea interdisciplinară s-a concretizat şi în colaborarea Zamfirei Mihail la lucrări colective de mare amploare, precum „Istoria gândirii şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti” (1982) şi la anchete internaţionale precum cea condusă de A. Guillon (Paris), 1982-1986, privind forma şi denumirea uneltelor în Balcani în sec. XIII-XVIII, la care a alcătuit partea românească cu un eşantion de 5000 termeni şi 400 ilustraţii.

     O altă direcţie de cercetare a fost şi rămâne cea a istoriei limbii române, editând manuscrise şi studiind limba folosită în scrierile lui Ion Neculce, Nicolae Milescu Spătarul, Samuil Micu, Iordache Golescu etc. În ultimele decenii e preocupată de studierea limbii române din Basarabia, secolul al XIX-lea. De asemenea, a editat un manuscris inedit de literatură parenetică din Basarabia (cca 1865), care atestă continuitatea şi unitatea limbii române din toate provinciile româneşti. Consideraţiile sale despre metodologia interdisciplinară în cadrul câmpurilor onomastiologice îmbinând investigaţia lingvistică cu cea etnologică reprezintă o nouă direcţie în ştiinţa românească, fiind apreciată de Al. Rosetti, Al. Graur, M. Sala, Al. Niculescu, Jean Mazaleyrat (Sorbona), Jan Šabršula (Praga), M. H. Mladenov (Sofia) etc.

    A fost redactor responsabil  al Buletinului Institutului de Studii Sud-est Europene „Cercetări de istorie şi civilizaţie sud-est europeană”. Face parte din Comitetul de redacţie al „Revue des études sud-est européennes” şi din Comitetul de redacţie al revistei „BiblioPolis”, Chişinău; din Comitetul naţional al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est  Europene (AIESEE), UNESCO. Organizatoare, participantă, şi raportoare la numeroase congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale ştiinţifice (1996, 1998, 2000, 2002, 2004), de etnolingvistică comparată sud-est europeană.

    Membră a Societăţii Române de Lingvistică, membră a Asociaţiei slaviştilor din România, membră a Comisiei de Etnologie a Academiei Române, membră a Asociaţiei Internaţionale de studii sud-est europene. Membră şi reprezentantă a României în Consiliul Ştiinţific al SIEF (Société Internationale d’Ethnographie et de Folklore). Preşedinte de onoare al Societăţii bibliofililor din Republica Moldova.

    Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române (1978), pentru lucrarea „Terminologia portului popular românesc în perspectivă etnolingvistică comparată sud-est europeană”; Premiul B.P. Hasdeu al Academiei Române (1990, împreună cu colectivul ce a realizat transliterarea ştiinţifică pentru ediţia aniversară a „Bibliei de la Bucureşti 1688” (1988). Pentru lucrarea de unicat „Acte în limba română din Basarabia, 1812-1840”, împreună cu Paul Mihail, i-a fost decernat premiul „Eudoxiu de Hurmuzaki” (1993). Premiul „Ethnos” (2000) pentru întreaga activitate de cercetare în domeniul lingvisticii comparate şi contribuţiile remarcabile în etnolingvistică şi antropologia culturală, acordat de Fundaţia Culturală „Ethnos”. Premiul  Naţional Galex”, acordat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova (2014).Cetăţean de onoare al satului Cornova, Ungheni.
Zamfira Mihail rămâne a fi o fiică demnă a Basarabiei, o permanenţă a acestui pământ mult pătimit.

      Din Calendar Naţional 2017”

 

 

” O fiică demnă a Basarabiei – Zamfira Mihail ”

Dumnezeu i-a hărăzit să vadă lumina zilei la Chişinău (numele complet de botez – Eugenia-Zamfira), într-o familie de intelectuali de elită – a remarcabilului preot savant Paul Mihail şi a preotesei Eugenia Mihail, fapt ce nu a putut să nu se imprime – şi s-a imprimat multiaspectual – în de­stinul ei. Voia întâmplării a făcut să cunosc această familie de pe când ambii eram copii. De pe atunci, în arhiva familiei noastre avem o fotografie veche, pe care o considerăm una de raritate nu atât din considerentul că este veche, are mai mult de şase decenii, cât pentru faptul că acea copiliţă din imagine e dumneaei, pe atunci Zamfirica… Poza este făcută în pragul casei unde trăia – casa parohială a Soborului Vechi, al cărui paroh, în acei ani, era tatăl ei. Cei doi tineri aşezaţi pe prag alături de copiliţă sunt doi elevi la şcoala de cântăreţi – unul e fratele meu Alexandru, al doilea e viitorul tată al viitoarei poete Leonida Lari. Alexandru şi încă un frate al meu, Nicolae (acesta era elev la Liceul Comercial), împreună cu alţi câţiva tineri, stăteau în gazdă în vecinătatea casei Părintelui şi deseori comunicau cu fiica lui, aşa încât ea îi cunoştea bine. Despre cei doi din fotografie, fetiţa chiar a compus un fel de strigătură: „Tipa mare, Tipa mic, Madan şi Tuchilatu!”, pe care avea obiceiul s-o cânte, sărind într-un picior prin curte. Părintele Paul Mihail era şi director al şcolii de cântăreţi şi, atunci când fratele Alexandru s-a îmbolnăvit şi a murit de timpuriu, a venit la Truşeni împreună cu 20 de elevi pentru a face prohodul colegului decedat, fapt pe care îl menţionează în cunoscutul său Jurnal. De altfel, erau apropiaţi şi cu tatăl meu, Constantin Madan, dascăl la biserica de la Truşeni, şi se întâlneau de fiecare dată când tata se ducea la Chişinău. Odată, tata m-a luat şi pe mine şi m-a dus de mână la deschiderea Muzeului Bisericesc, eveniment la care părintele Paul Mihail a contribuit în cea mai mare măsură. Un exponat pe care l-am văzut atunci îmi stă şi acum în faţa ochilor: o tulpină de copac despicată, în mijlocul căreia se profilau foarte distinct contururile unei cruci de culoare neagră. Mai târziu, de la fratele Nicolae am auzit că, atunci când Mareşalul Antonescu a fost la Chişinău şi a vizitat muzeul, stând în faţa acelei cruci din tulpină, a întrebat: „Părinte, nu-i o mistificare?”, la care a fost asigurat că există cercetări ale unor experţi şi acestea confirmă că nu-i nici o mistificare – e pur şi simplu o minune… Iată în ce atmosferă au trecut la Chişinău anii de copilărie ai Zamfirei Mihail.

Refugiată după 1940 în România împreună cu părinţii, a avut de suferit toate consecinţele stigmatului „fiică de preot”, la fel cum le-au avut de suferit şi în Basarabia copiii de preoţi, fiind marginalizaţi de regimul comunist ateist. Doar excelenta educaţie şi distincta nobleţe creştinească au ajutat-o să depăşească umilirile şi subaprecierile, în 1958 devenind licenţiată cu diplomă de merit a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, specialitatea limba şi literatura română. În plus, a reuşit să facă preţioase studii de stagiere în Germania (bursa Deutsche Academische Auslandamt, 1968) şi în Grecia (bursa International Summer School, 1974), după care, în 1974, a susţinut teza de doctor în filologie cu tema „Terminologia portului popular românesc”.

În 1991, la Chişinău a fost în vizită o delegaţie de la biblioteca judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi în frunte cu Liviu Moscovici, pe care am îndrăznit să-l întreb dacă nu cunoaşte familia Mihail. A trecut doar o săptămână după plecarea dumnealui, când am fost contactat la telefon de însuşi Părintele, care m-a şi invitat în ospeţie. În felul acesta, am avut posibilitatea să le vizitez casa de la Bucureşti, în care, timp de 10 zile, am comunicat şi cu avva Paul Mihail, şi cu preoteasa Eugenia, şi cu fiica lor Zamfira, găsindu-i pe toţi trei oameni de o deosebită cumsecădenie şi cultură, de care de atunci m-a legat o rară prietenie sufletească. Bineînţeles, i-am invitat şi eu în ospeţie, şi ei, spre bucuria mea, au venit, Părintele Paul Mihail făcând notiţe despre aceasta în Jurnalul său. De altfel, toţi basarabenii care au avut prilejul să le viziteze casa de pe strada Zefirului, 22 au trecut printr-o aleasă şcoală a adevăratei omenii şi cred că lecţiile însuşite între pereţii ei nu le vor uita niciodată, la fel cum nu le voi uita nici eu. Ceea ce era deosebit de impresionant – trăitorii în această casă munceau cu o perseverenţă excepţională, fără zile de odihnă.

Acestui spirit de neîncetată trudă i-a dat viaţă Paul Mihail. În anul 1940, sub auspiciul Academiei Române, Părintele Paul Mihail a editat cartea „Tipărituri româneşti în Basarabia”, pentru care a fost menţionat cu Premiul „Năsturel”, premiu foarte prestigios pentru un preot tânăr, cum era el atunci, şi care a devenit carte de referinţă în cultura românească, dar şi un fericit punct de start în cariera sa de cercetător. Tot ceea ce a urmat să scrie şi să cerceteze mai târziu s-a referit, în temei, la baştina sa, adică la Basarabia, întreaga viaţă consacrându-şi-o, în fond, argumentării documentare a românităţii Basarabiei, fiecare nouă lucrare fiind unică pentru ştiinţa şi cultura noastră. În acest sens, Dan Simionescu va constata, pe bună dreptate: „Câţi au făcut un asemenea gest de mare însemnătate istorică, culturală, prin care istoria poporului nostru să fie îmbogăţită cu asemenea documente preţioase? Eu nu cunosc pe altcine­va…”. În această muncă făcută cu multă jertfire de sine, Părintele Paul Mihail permanent a avut-o ca sprijin pe fiica Zamfira Mihail, care l-a ajutat să-şi ducă la capăt opera sa, ea fiind model de atitudine în relaţia fiică-tată. Altfel nici nu putea fi, dacă ţinem cont de fundamentul moral pe care s-a constituit ca perso­nalitate. În plus, ca şi tatăl său, dumneaei are darul de a investiga, de a asocia, de a analiza, de a aşeza fiecare lucru şi fapt anume la locul lui, aceste calităţi dându-i posibilitate să iniţieze de sine stătător cercetări de etnolingvistică românească şi comparată sud-est europeană, fiind, de fapt, fondatorul acestei noi direcţii în ştiinţa românească, înalt apreciată de Al. Rosetti, Al. Graur, Gr. Brâncuş, M. Sala, Al. Niculescu, Jean Mazaleyrat (Sorbonna), Jan Šabršula (Praga), M. Mladenov (Sofia). Monografia „Terminologia portului popular românesc în perspectiva comparată sud-est europeană” (1978) constituie o realizare deosebit de valoroasă a lingvisticii româneşti şi un aport inedit în domeniul geografiei lingvistice. Cele peste 100 de studii publicate în ţară şi în străinătate, multe în limbi de circulaţie internaţională, sunt contribuţii de lexicologie, etimologie, geografie lingvistică pentru istoria limbii române şi a civilizaţiei populare româneşti în context comparat sud-est european, lucru la fel de o deosebită importanţă, ţinând cont de faptul că popoarele din regiunea balcanică nu pot fi cercetate separat unele de altele, deoarece ele s-au dezvoltat în albii istorice învecinate, cu o permanentă interpătrundere a modului lor de viaţă, a culturii în general. În acest sens, abordarea interdisciplinară s-a concre­tizat şi în colaborarea Zamfirei Mihail la lucrări colective de mare amploare, precum Istoria gândirii şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (1982) şi la anchete internaţionale, precum cea condusă de A. Guillon (Paris, 1982-1986), privind Forma şi denumirea obiectelor în Balcani în sec. XIII-XVIII, la care a alcătuit partea românească cu un eşantion de 5000 termeni şi 400 ilustraţii. În 1990-91, când, în sfârşit, s-a schimbat regimul ideologic de pe ambele maluri ale Prutului, după care au început să fie deschise secţiile de carte interzisă, dna Zamfira Mihail – energică, inimoasă şi foarte competentă – a cercetat toate colecţiile puse la dispoziţia savanţilor atât în Iaşi, Bucureşti, cât şi în Chişinău, lucru ce a făcut posibilă completarea bibliografiei lucrării de unicat „Acte în limba română din Basarabia, 1812-1840”, ea mai scriind şi un cuvânt înainte şi un studiu introductiv, în care vorbeşte despre apariţia şi dezvoltarea cărţii româneşti în Basarabia în această perioadă. Au mai fost scrise şi alte studii la tema dată, însă doar cel semnat de Zamfira Mihail poate fi numit unic în deplinul înţeles al acestui cuvânt. Actele incluse în volum sunt un extraordinar de valoros patrimoniu, care ne demonstrează continuitatea limbii române în Basarabia şi atitudinea sistemului ţarist faţă de populaţia băştinaşă, sistem ce urmărea scopul de deznaţionalizare şi rusificare a ei. Premiul Eudoxiu de Hurmuzachi decernat tatălui şi fiicei (1993) pentru acest preţios volum este pe deplin îndreptăţi şi binemeritat de uimitor de fructuosul lor tandem ştiinţific. Zamfira Mihail a editat încă un manuscris inedit de literatură parenetică din Basarabia (cca 1865), care de asemenea atestă continuitatea şi unitatea limbii române în provinciile româneşti. În mod special a cercetat limba scrierilor lui Ion Neculce, Nicolae Milescu Spătaru, Samuil Micu, Iordache Golescu etc. Împreună cu Virgil Cândea, a citit prelegeri în faţa studenţilor filologi de la Universitatea din Chişinău, iar în 1997 a organizat un simpozion ştiinţific cu tema „Cultura românească din Basarabia în secolul XIX” al doctoranzilor care studiau atunci la Bucureşti. Cu alte cuvinte, putem considera că Zamfira Mihail este una dintre cele mai competente, cele mai rodnice şi mai valoroase cercetătoare ale limbii române din Basarabia în secolul XIX, scrierile ei fiind foarte serios argumentate din punct de vedere factologic şi ştiinţific. Mai mult, Zamfira Mihail a creat un sistem, o viziune privitor la limba română în Basarabia, care este o puternică armă de combatere a actualului moldovenism primitiv. După cum am menţionat şi mai sus, ca fiică de preot, în mare măsură a fost marginalizată, şi totuşi, nimeni n-a reuşit să-i zădărnicească activitatea de cercetare de care este preocupată, din 1971, în cadrul Institutului de studii sud-est europene de la Bucureşti. După 1990 însă, calităţile şi capacităţile îi sunt apreciate la justa valoare, ea devine cercetător ştiinţific principal, apoi, în 1999, este atestată în calitate de conferenţiar universitar, peste un an – pro­fesor universitar, specialitatea Lingvistica generală şi Istoria limbii române la Universitatea „Spiru Haret”, în prezent fiind aici şef de catedră, docent, profesor, cu toate titlurile ştiinţifice pe care le merită. Predă Cursul de lingvistică generală şi cursul special Civilizaţia cărţii, tehnica redactării. Este un savant polivalent: lingvist şi etnolog, bibliolog şi paleograf, istoric al limbii române, istoric al cărţii, un foarte interesant publicist, polemist de calitate în ştiinţă şi în discuţii, deţinătoare a mai multor premii (Timofei Cipariu, B.P. Hasdeu, Etnos ş.a.). Este întotdeauna plină de energie, aş zice, de elan pur şi simplu tineresc, femeie frumoasă şi la suflet, şi la chip, foarte comunicabilă şi extraordinar de simplă, în orice împrejurări creând în jurul său o atmosferă agreabilă. În numele memoriei tatălui, Zamfira Mihail continuă să ţină legătura cu corno-venii, fiind şi cetăţean de onoare al Cornovei. Patronează liceul din localitate, care de mai mulţi ani poartă numele Părintelui Paul Mihail, din salariul său repartizând anual patru burse pentru cei mai buni la învăţătură, pe contul său organizează pentru elevi diferite excursii. Părintele avva Paul Mihail are tot temeiul să se mândrească de succesele fiicei şi acolo unde se află acum – în lumea celor drepţi. La fel cum avem acest temei şi noi, basarabenii, în mijlocul cărora s-a născut şi a copilărit ilustra savantă Zamfira Mihail.

Ion MADAN

Revista de cultură creștină LUMINĂTORUL

#Ion Madan- ” O fiică demnă a Basarabiei – Zamfira Mihail ”

 

 

Zamfira MIHAIL (n.1937, Chişinău), cercetător ştiinţific: istoria limbii române (etimologie, lexicologie), etnolingvistică comparată sud-est europeană, slavistică, filologie, bibliografie, specialist în paleografie, doctor în filologie (1974), profesor universitar (2000).

 

            Cercet. şt. la Inst. de lingvistică, istorie literară şi folclor-Iaşi (1958 – 1971); cercet. şt. (principal, III, II, I) la Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române din Bucureşti (1971 – 2000); conf.univ. Fac. de Istorie, Universitatea Bucureşti (1992 – 1999); prof. univ. Fac. Litere, Univ. „Spiru Haret” din Bucureşti (2000 – 2009);  cercet. şt. princ. I onorific din 2000 până în prezent la Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române.

 

DISTINCŢII, DEMNITĂŢI:    

    1978 Premiul “Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru lucrarea Terminologia portului popular  românesc în perspectivă etnolingvistică comparată sud-est europeană, Ed. Academiei, l978.

     1988  Premiul “B.P.Hasdeu” al Academiei Române,  pentru ediţia BIBLIA 1688 – acordat în 1990 (a făcut parte din colectivul care a realizat transliterarea ştiinţifică). 

     1993   Premiul “Eudoxiu de Hurmuzaki”, împreună cu Paul Mihail, pentru lucrarea  Acte în limba română din Basarabia, 1812-1830,  vol. I,  Ed. Academiei, 1993.

      2000 Premiul “Ethnos” «pentru întreaga activitate de cercetare în domeniul lingvisticii comparate şi contribuţiile remarcabile în etnolingvistică şi antropologie culturalîă», acordat de Fundaţia culturală “Ethnos”.

      2010  Premiul Salonului Internaţional al Cărţii, Chişinău.

      2014  Premiul  Naţional  Galex  acordat de Biblioteca Naţională a R. Moldova.            

 

Membră a mai multor Societăţi savante. Preşedintă de onoare a Societăţii bibliofililor « Paul Mihail » din R. Moldova. Participantă şi raportoare la numeroase Congrese internaţionale, organizatoare a numeroase Simpozioane Internaţionale.

 A fost redactor responsabil  al Buletinului Institutului de studii sud-est europene “Cercetări de istorie şi civilizaţie sud-est europeană”.

Face parte din Comitetul de redacţie al “Revue des études sud-est européennes” şi din Comitetul de redacţiei al  revistei „BiblioPolis”, Chişinău. 

Face parte din Comitetul Naţional al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est  Europene  ( AIESEE ) – UNESCO.

 

30 mai 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografia lucrărilor tipărite de prof.univ.dr.,

cercet.şt. princ. I onorar ISSEE –  Zamfira MIHAIL

şi a referinţelor despre ele

(continuă Bibliografia din  lucrarea 155 de cărţi într-o carte,

 Chişinău, 2010)

 

 

2 0 1 7

 

  1. Antim Ivireanul, Predici, în manuscris inedit din Basarabia (1824), ediţie critică, studiu introductiv, note de Zamfira Mihail şi Paul Mihail / şi facsimil/, Editura Academiei Române şi Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Bucureşti – Brăila, 2017, 650  p.

 

  1. Rădăcinile identităţii noastre. Istoricul cornovean Dimitrie Ursu, în „Literatura şi Arta” nr.9 (3730) din 2 martie 2017, p.2.

 

2 0 1 6

 

  1. Istoriografia despre cultura românească din Basarabia în sec. al XIX-lea, Ştefan Ciobanu, în Cultură şi istorie la Est de Carpaţi în perspectivă sud-est europeană (sec. XV – XX ), <Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale din 30 martie 2015, Chişinău> (coord. A. Eşanu şi C. Iordan), Editura „Tehnica-Info”, Chişinău, 2016, p. 82 –107 .

 

  1. Professeur Jan Šabršula (1918 – 2015). In Memoriam, in Anca Irina Ionescu, Omagiu la 70 de primăveri, îngrijire Octavia Nedelcu, Editura Lider Internaţional, 2016, p.334–338.

 

2 0 1 5

 

  1. Forme hibride de carte, in Pentru o istorie culturală a cărţii şi a practicilor de lectură      <7–8 noiembrie 2014 >  ( coord.  Cristina Bogdan, Alexandru Ofrim ), Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2015,  p. 119–124.

 

  1. La propagande des autocrates par l’intermédiaire de l’Église (XVIIIe – XIXe siècles), in Mélanges  historiques publiés à l’occasion du XIe Congrès de l’Association Internationale d’études du sud-est européen.< Sofia, 31 Août – 4 septembre 2015> (coord.Cătălina Vătăşescu), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015, p. 39 – 54.

 

  1. Protoiereul Mitrofor Petru Buburuz, teolog-cărturar, duhovnic şi ctitor, în „Luminătorul”, Chişinău, 2015, nr.6 (141), p.14 – 21.

 

  1. E.K.Romodanosvskaja i „Rimskie dejanija” na Rusi, în Krugi vremen /Rossijskaja Akademija Nauk/, t. I, Moscova, ed. Indrik, 2015, p. 861-865.

 

  1. „Mărturii despre cultura românească în lume”, proiect continuu [în colab.cu Paul Mihail], în „Tabor”, Cluj-Napoca, IX, 2015, nr.5, p. 69 –73.

 

  1. Scrisul – martor al istoriei omenirii şi al culturii poporului român; Consemnări epigrafice şi paleografice; Probleme de grafie – alfabetele folosite în zona carpato-danubiano-pontică, in Language and Literature: Modernization and Modernity / Limbă şi literatură: modernizare şi modernitate, coord. Luiza Marinescu, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2015, p. 83 – 94.

 

 

2 0 1 4

 

  1. Symboles populaires ex-voto de la reconnaissance dans le Sud-Est Européen, in Studia Balcanica, 29 <Etničnost, ezik i identičnost v Iugoiztočna Evropa / Ethnicity, Language and Identity in Southeastern Europe>, Sofia, Akademično Izdatelstvo „Prof. Marin Drinov”, 2014 [apărut 2015], p.119 – 128.

 

 

  1. Perioada « textelor religioase » din activitatea lui Nicolae Spătarul, în Receptarea Sfintei Scripturi între filologie, hermeneutică şi traductologie. <Lucrările Simpozionului Internaţional: Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană. III (Iaşi, 30 mai-1 iunie 2013) >, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2014, p. 291–303.

 

  1. 455. O descriere a Basarabiei din 1844, uitată, în Cultură şi istorie la est de Carpaţi în perspectivă sud-est europeană (secolele XVII-XX), <Actele sesiunii ştiinţifice organizate de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române în colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (Bucureşti, 1 noiembrie 2013) >, C. Iordan şi Andrei Eşanu, Editura Muzeul Brăilei-Editura Istros, Brăila, 2014, p.31 – 64.

 

  1. Despre confraţii noştri români şi pentru ei [Prefaţă], in Vasile Şoimaru, Românii din jurul României. Monografie etnofotografică, Editura Magic Print, Oneşti – Editura Serebia, Chişinău, 2014, p.5–8. Versiunea în limba franceză, la p. 362 – 365 şi Fragment dintr-un mesaj  internet, 14 aprilie 2014, la p. 368 – 369

      [Lucrare premiată de Academia Română cu Premiul  „H. H. Stahl”]

  • Marin Constantin, in „Annuaire Roumain  d’Anthropologie”, 2014, nr.51

 

  1. Etnolingvistica în scrierile lui G. Ivănescu şi în perspectivă coşeriană, în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”. Număr Special < Lucrările Colocviului Internaţional: G.Ivănescu – 100 de ani de la naştere (Iaşi, 1-2 noiembrie 2012) >, coord. Carmen-Gabriela Pamfil, t. LIII, 2013, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2014, p. 153 – 168.

 

  1. Informaţii inedite despre sfinţi bulgari în manuscrisele slave din Biblioteca Academiei Române, in Identitate, cultură şi politică în sud-estul Europei. <I. Identitate, etnicitate, limbă în sud-estul Europei, Actele colocviului organizat de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române în colaborare cu Institutul de Balcanologie şi Centrul de Studii Trace al Academiei Bulgare de Ştiinţe (Bucureşti, 18 septembrie 2013)>, coord. Cătălina Vătăşescu şi Elena Koytcheva, Editura Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014, p.15 – 24.

 

 

2 0 1 3

 

  1. Scrierile Sfântului Antim în unificarea limbii române literare, în Şerban Cantacuzino, Antim Ivireanul şi Neofit Cretanul, promotori ai limbii române în cult, Editura „Cuvântul vieţii”, Bucureşti, 2013, p. 195 – 221.

 

  1. Comisiile Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene,in „Academica” XXIII, 2013, nr.7 – 8 (273 – 274), p.61 – 63.

 

  1. Despre textul slav al ms. 1216 – Cluj [ p.25 – 36] şi Privire comparativă asupra liturghierelor slavone (şi/sau) arhieraticoane din ţările române în secolul al XVII-lea [ p.37 – 53 ] ; rezumate [p.99 – 102 ], in Arhieraticon trilingv. Ms. rom. 1216 de la Biblioteca Academiei Române – Cluj, [în colaborare cu Cătălina Velculescu, Ileana Stănculescu şi Ovidiu Olar], Bucureşti, Editura Paideia, 2013,  101 p. + anexa facsimile.

 

  1. Răspândirea scrierilor sfântului Antim în Basarabia, in „Tabor”, Cluj-Napoca, an.VII, nr.9, septembrie 2013, p.33 – 42.

 

  1. Žitija balkanskich svjatych v slavjanskich rukopisjach Biblioteki Rumynskoj Akademii [în colaborare cu Maria Osiac], in „Starobălgarska literatura”, Sofia, kn. 47, 2013, p. 267 – 274.

 

  1. Lingvistică generală. Curs în tehnologie IFR [ în colaborare cu Maria Osiac], Bucureşti,  Editura Fundaţiei România de Mâine, 2013, 156 p.

 

  1. Purtătorul de drapel, Vlad Pohilă [la 60 de ani], în „BiblioPolis”, Chişinău, vol. 48 (2013), nr. 2, p.190 – 192.

 

  1. Rec. : Molităvnic. Belgrad, 1689, ed. îngrijită, studiu introductiv şi glosar de Ana Dumitran, Alin-Mihai Gherman şi Dumitru A..Vanca, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, 2009, 1086 p., în „Philologica Jassyensia”, IX, nr.2 (18), 2013, p. 346 – 351

 

 

 

2 0 1 2

 

 

  1. Die türkische Fachterminologie der Berufe in den süd-osteuropäischen Sprachen, in Varietas delectans. Sbornik statej k 70-letiju Nikolaja Leonidovitcha Suckatchiova, Sankt Peterburg, Izdatel’stvo „Nestor-istorija”, 2012, p. 347 – 355.

 

  1. I Kavala sto simpan tis laikis technologias, in Polychronion. Profesorului Nicolae-Şerban Tanaşoca la 70 de ani, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, p. 337–342.

 

  1. Un manuscris al ”Predicilor” lui Antim Ivireanul din secolul al XIX-lea, din Basarabia, în Antimiana II. ed. I.Şt.Lazăr, „Centrul de studii medievale şi premoderne ’Antim Ivireanul’, Râmnicu-Vâlcea”, Bacău, Editura Babel, 2012, p. 525 – 529.

 

  1. Pourquoi suis-je devenue linguiste ? in De ce am devenit lingvist ? Omagiu academicianului Marius Sala, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012, p. 252 – 258.

 

  1. Lingvistică generală [în colaborare cu Maria Osiac], Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012, 156 p.

 

  1. Cărţi populare din Basarabia şi Bucovina, „regăsite” [ p.230 – 262 ] şi Cap de proră, cărţile Cătălinei [ p.19 – 20], in In Honorem Cătălina Velculescu. La aniversară (coord. Cristina Bogdan, Policarp Chiţulescu, Ileana Stănculescu),  Bucureşti, Editura Paideia, 2012.

 

  1. Emil Turdeanu et la Bessarabie, in Transylvanian Review” , t.XXI, Supplement No1,  2012, p. 23 – 54.

 

  1. Ctitorul – protoiereu Mitrofor Petru Buburuz, în Prin ani, cu demnitate. Teologul Petru Buburuz  la un popas aniversar, Chişinău, Editura „Cu Drag”, 2012, p. 242 – 245.

 

 

 

2 0 1 1

 

  1. Ierarhi în corespondenţă cu un preot de enorie. Preot dr. avva Paul Mihail, ediţie diortosită de P.S.Calinic, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Zamfira Mihail, cu binecuvântarea I.P.S.Părinte Mitropolit Teofan, Iaşi, Editura Doxologia, 2011, 328 p.
  • Petru Buburuz, O reîntâlnire cu pr.avva Paul Mihail, în „Luminătorul”, Chişinău, 2011, 6(117), noiembrie – decembrie 2011, p.17 – 23.

 

  1. Identitatea lingvistică de grup în perspectivă socio- şi etnolingvistică, in Studia linguistica et philologica. Omagiu Profesorului Nicolae Saramandu, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2011, p.549 – 554.
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 54, 2011), in „Limba română”, LXI, nr.4, 2012, p. 462, nr.461.

 

  1. O nouă scriere despre Basarabia 1846 1858, in Cultură şi politică în sud-estul Europei (secolele XV-XX ), Chişinău, Editura CEP USM, 2011, p.87 — 107.

 

  1. Emil Turdeanu şi Basarabia, in Cornova 1931. Dimitrie Gusti şi colaboratorii, Editura Quant, Chişinău, 2011, p.564 — 568.

 

  1. Despre manuscrisele starovere din România, in Identitate, etnicitate, limbă în sud-estul Europei (Actele Colocviului Internaţional ISSEE, 29 sept.2010), Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2011, p.65 – 80.

 

  1. Einführung in die vergleichende Untersuchung der slawischen liturgischen Manuskripte der Rumänischen Orthodoxen Kirche (XVII.Jh. ), in Études byzantines et post-byzantines, VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, p. 365 — 382.

 

  1. Des missels grecs et slavons aux traductions en roumain (XVIIe siècle), manuscrit roum.BAR 1790 Bucarest et manuscrit roum. BAR 1216 Cluj-Napoca [în colab. cu Cătălina Velculescu, Ileana Stănculescu şi Ovidiu Olar], in «Revue des études sud-est européenne », XLIX, 2011 , nr.1- 4, p. 33 — 52.
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 54, 2011), in „Limba română”, LXI, nr.4, 2012, p. 474, nr.719.

 

  1. Două Liturghiere arhiereşti copiate de ieromonahul Ghervasie de la Putna (1676–1677). Preliminarii filologice, in „Analele Putnei”, VII, 1, 2011, p. 37 – 62 .

 

  1. Un text encomiastic inedit închinat Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei (1651) [în colaborare cu Policarp Chiţulescu], in „Revista română de istoria cărţii” VIII, 8, 2011, p.15 – 26.
  2. Eugeniu Coşeriu şi limba română în faţa Occidentului, în „Timpul”, Chişinău, 5 august 2011, p. 27.

 

  1. O baladă a lui Gh. Asachi publicată la Paris, în „Philologica Jassyensia”, VII, 2011, nr.1 (13), p.187 – 194.

 

  1. Descrierea Basarabiei de către Xavier Hommaire de Hell (1858), în Omagiu N.A.Ursu – 85, „Limba română”, LX, 2011, nr.1, p. 101–107
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 54, 2011), in „Limba română”, LXI, nr.4, 2012, p. 464, nr.512.

 

  1. Cartea, modul nostru de a dăinui, în „Opinia Naţională”, nr.524 din 7 martie 2011, p.4 .

 

  1. Biblioteca de carte religioasă, în „Luminătorul”, Chişinău, 2011, nr.1 (112), p.28 – 33.

 

  1. Despre cărţile Ştefaniei [Postfaţă], în Ştefania Burlacu, Crâmpeie de viaţă, Iaşi, Editura Cermi, 2011, p.175 – 178.

 

  1. Studii de limba română. Omagiu profesorului Grigore Brâncuş (ed. Gh.Chivu, Oana Uţă-Bărbulescu), Bucureşti, 2010, in «Revue des études sud-est européenne », 49, 1 – 4, 2011, p.348 – 349.
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 54, 2011), in „Limba română”, LXI, nr.4, 2012, p. 444, nr.61.

 

  1. Borjana Hristova, Elisaveta Musakova, Elena Uzunova, Opis na slavjanskite răkopisi v cărkovna – istoriceskija i arhiven Institut na Bălgarskata Pravoslavna Cărkva, t.I, Biblejski knigi, Sofia, 2009, in «Revue des études sud-est européenne », 49, 1 – 4, 2011, p.359 – 360.
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 54, 2011), in „Limba română”, LXI, nr.4, 2012, p. 524, nr. 1738.

 

2 0 1 0

 

  1. 155 de cărţi într-o carte, Editura Prometeu, Chişinău, 2010, 530 p.  

           

  • În „Opinia Naţională”, Bucureşti, nr. 518 din 24 ianuarie 2011 p. 6 este reprodusă Diploma Premiului „Sinteze”, Salonul Internaţional de Carte, Chişinău, 31 august 2010, cu legenda: « Cartea „155 de cărţi într-o carte”, editura Prometeu, 2010, autor prof.univ.dr. Zamfira MIHAIL, Facultatea de Litere — Universitatea  Spiru Haret, a primit Premiul Sinteze la Salonul Internaţional de Carte, ediţia a 19-a, Chişinău, 2010 ».
  • Iulia Mărgărit, 155 de cărţi într-o carte, în „Studii şi cercetări lingvistice” , LXII, 2011, nr.2 (iulie-decembrie), p. 273 – 275. 
  • Luiza Marinescu, Matca pentru înţelepciune, în „Lumina lumii”, Râmnicu-Vâlcea, XIX—XX, nr.10—20, 2011, p. 289 — 297
  • Al.Zub, Univers livresc: cogniţie şi deontologie, în „Epifania”, Iaşi, nr.14, dec.2010 — ian.2011, p. 94—95.
  • Alexandru Zub, Univers livresc: cogniţie şi deontologie, în „Convorbiri Literare”, Iaşi, nov. 2010, in  < http://convorbiri-literare.dentis.ro/ZUBnov10.htm>
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 53, 2010), in „Limba română”, LX, nr. 3, 2011, p. 423, nr. 2303.
  • I.D.Bălan, O vreme şi o lume în pagini de carte, în  „Analele Universităţii Spiru Haret. Seria Filologie. Limba şi Literatura Română”, 2010, nr.11, p.158—160.   
  •   I.D.Bălan,  „ Opinia Naţională” din 20 dec. 2010, p.
  • Gh.Pârlea, Cuvântul — „vehiculul” gândului, în „Glasul satului”, Mirosloveşti, anul I, nr.3  (oct.-dec. 2010), p. 2.
  •   Gh.Pârlea, Lansare de carte basarabeană la Mirosloveşti, in „Orizontul”, 19 noiembrie 2010.
  • http://www.ziarulorizont.ro/2010/09/15/22350.htlm. Accesat: 27.10.2010.
  • La un Espresso de Ungheni cu Zamfira Mihail, interviu de Lucia Bacalu, în „Expresul de Ungheni”,  Ungheni, vineri 6 august 2010.
  • Elena Tamazlâcaru, Andrei Vizitiu, „155 de cărţi într-o carte”, 55 de ani şi destinele a doi savanţi-verişori, în  „Literatura şi Arta”, Chişinău,  nr.26 (3382), 1 iulie 2010, p. 4.
  • Ion Iachim, Revenirea la baştină, în „Literatura şi Arta”, Chişinău,  nr.26 (3382), 1 iulie 2010, p.4.
  • Ion Iachim, Cornoveni la Biblioteca „B.P.Hasdeu” din capitală, în „Univers Pedagogic Pro”, Chişinău, nr. 25  ( 249 ), 24 iunie 2010, p. 3.
  • Chişinăul de fiecare dată mă emoţionează prin spiritul său de românitate, interviu cu lingvista Zamfira Mihail, a dialogat Tamara Gorincioi, în „Capitala”, Chişinău, , nr.47 (1014), miercuri 23 iunie 2010, p. 8.
  • Nelly Gâştemulte, De neamul cornovenilor,  in „Timpul”, 21 iunie 2010, p.4.
  • http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/publicatii/recenzii//563/prof-univ-dr-zamfira-mihail-recenzie-ro./.
  • Un om al faptelor: Vasile Şoimaru.Biobibliografie, Editura „Combinatul Poligrafic”, Chişinău, 2011, p. 44- 45, nr.93
  • Ludmila Doroşencu Bulat, Doi cornoveni – două destine împlinite, „BiblioPolis”, nr. 2 ,vol.34 2010, p. 98 – 103.
  • http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?1=ro&idc=182&id=2054&zidc=2. Accesat 4.11.2010

 

  1. Manuscris trilingv. Preliminarii la o editare, în colaborare cu Cătălina Velculescu, Ileana Stănculescu, Ovidiu Olar, Editura Paideia, Bucureşti, 2011, 206 p. [capitolele iscălite de Zamfira Mihail, Consideraţii privind textul slav al ms.rom.1790 (p.67—106), Introducere în studiul comparat al manuscriselor liturgice slave din Biserica ortodoxă Română (sec.XVII)(p.183—206) ].
  • Iosif Camară, in „Biblicum Jassyense”,  2011, vol. 2, p. 117 – 119.
  • Ana Dumitran, in „Apulum” series Historia @Patrimonium, LI, 2014,  p. 448 – 451.

 

  1. Metoda geografiei lingvistice în cartografierea etnolingvistică, în Lucrările celui de al treilea Simpozion Internaţional de lingvistică (Bucureşti, 20-21 noiembrie 2009) [editori N. Saramandu, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu], Editura Universităţii din Bucureşti, 2010, p. 85-94.
  • Bibliografia românească de lingvistică (BRL, 53, 2010), in „Limba română”, LX, nr.3, 2011, p.336, nr.529.

 

  1. Lingvistică generală şi aplicată, (curs universitar), în colaborare cu Maria Osiac, ediţia a V-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2010, 180 p.

 

  1. Cronică literară: Şi totuşi, limba română, în „Lumină lină /Gracious Light”, New York, XV, nr.3, iulie-septembrie 2010, p.33—37.

 

Românii din jurul României. (Din experiența personală a unui călător incurabil)

 

 

Românii din jurul României.

(Din experiența personală a unui călător incurabil)

 

Motto:

 

…Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor. Căci dacă astăzi se mai iveşte câte un neamţ singular care caută să ne aducă de peste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieşte el… Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne-nveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem – români”

  Mihai Eminescu

 

România este locuită de români şi înconjurată de români”

Nicolae Iorga

Nu în zadar am luat ca Motto pentru acest articol un citat din opera lui Mihai Eminescu și altul din cea a lui Nicolae Iorga; Ele sunt edificatoare pentru români, pentru cei din Țară și pentru cei din afara granițelor ei. Citate similare puteam găsi și la alți cercetători – etnologi, etnografi, istorici, folcloriști, lingviști, ai românilor de pretutindeni cum ar fi: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Theodor Burada, Anton Golopenția ș.a. De fapt aceste teze mi-au fost călăuzitoare în peregrinările mele: în 15 ani un sfert de million de kilometri prin românime, din care doar 30 de mii de kilometri cu avionul, restul 220 de mii– cu autoturismul personal, echivalând cu înconjurul, de șase ori, al Terrei noastre la ecuator.

Acești ani și aceste mii de kilometri de drum mi-au permis să văd, să înțeleg, să apreciez și să adun informații, cele mai multe în imagini, despre frații noștri de pe întinsurile continentului European, de la istro-românii de pe litoralul Adriaticii până la moldovenii din Caucazul de Nord și de la goralii (muntenii) din Carpații nordici până la aromânii din nordul Greciei. În  perioada respectivă, pe aceste distanţe, am acumulat circa 300 de mii de imagini, sute de CD-uri şi DVD-uri cu imprimări, scanări ale acestor locuri sfinte pentru Neamul nostru.

 

…Și toate au pornit de la o simplă curiozitate, transformată, cu timpul, într-o mare pasiune şi fascinaţie pentru impresionanta extindere, istorică şi culturală, a etniei româneşti pe meridianele şi paralelele bătrânului continent european.

Din punct de vedere cronologico-geografic aceste peregrinări prin românime includ trasee bătătorite (dar şi nebătătorite) de alţii, care au cercetat respectivele spaţii sub aspect etnologic, etnografic, demografic, istoric, folcloric, lingvistic etc. Multe din aceste drumeţii le făcuse cândva, cu circa 140 de ani în urmă, marele călător şi etnograf Teodor Burada.

Obiectul preocupărilor mele personale l-au constituit aproape că exclusiv locurile de trai sedentar al românilor, în diferite perioade ale istoriei, şi nicidecum  românii împrăştiaţi de soartă, în lumea largă, mai ales în epoca actuală, a unei „tranziţii” fără de sfârşit. Cu alte cuvinte, m-am călăuzit de extrem de precisa afirmaţie a lui Mihai Eminescu, potrivit căreia „[…] românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimărui, ci, pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor”.

Și concluziile pe care le trag au la bază exclusiv impresiile personale din aceste călătorii.  

Prima constatare pe care ţin să o fac are în vedere fărâmiţarea, într-un hal fără de hal, a etniei române, inclusiv la nivelul etnonimului şi al glotonimului, altfel zis – al denumirii poporului şi limbii noastre. Diferiţi cotropitori, dar şi unii vecini „binevoitori”, au făcut tot posibilul ca reprezentanţii aceleiaşi naţiuni, fii şi fiice ale aceloraşi părinţi, să fie numiţi în mod diferit, aceasta făcându-se de cele mai multe ori intenţionat, din raţiuni strategice, pentru justificarea politicilor de cotropire, de asimilare, iar în ultimă instanţă – şi de genocid al românilor. Cel mai edificator ar fi cazul pământurilor dintre Nistru şi Prut, pentru că tot ce s-a întâmplat în Basarabia sub ţarii ruşi, apoi în RSSM sub regim bolşevic, apoi în R. Moldova, pentru a cărei independenţă (aşa credeam atunci) am votat şi eu – îmi este cel mai bine cunoscut. Nu e cu nimic mai bună situaţia din actuala Ucraină, nici din Valea Timocului (Bulgaria, Serbia), nici în Albania, Grecia… Reprezentanţii aceleiaşi naţiuni sunt divizaţi în români şi moldoveni (în R. Moldova, Ucraina, Rusia); sunt numiţi după bunul plac al „stăpânilor” actuali: moldoveni (R. Moldova, Ucraina), vlahi (Serbia, Bulgaria), „latinofoni” (Grecia); sunt înscrişi în documentele de identitate ca şi locuitorii majoritari (istro-românii sunt consideraţi croaţi) sau nu sunt recunoscuţi în genere ca minoritate etnică (aromânii din Grecia, partial și Albania), aceasta pentru a-i lipsi de orice drepturi, pentru a-i asimila mai uşor. De asemenea, în fel şi chip, este numită şi limba română din ţările sus-amintite; în Rusia/URSS şi în Serbia, limbii noastre mai impunându-i-se decenii la rând, alfabetul chirilic.  Divizarea, dezbinarea aceasta, dementă, se făcea şi se mai face nu numai pentru a-i rupe de la matricea românească dar şi pentru a crea, a stimula complexe de inferioritate etnico-minoritară, de populaţie „străină”, „nesemnificativă”, „înapoiată”: cel mai edificator exemplu fiind cu vlahii din Serbia şi Bulgaria, însă nu mai puţin strigător la cer este şi „modelul moldovenist” promovat la Chişinău, dar şi la Kiev. Moldovenismul primitiv de la Chişinău sau alte forme de dezmembrare etno-glotonimică, păguboase din toate punctele de vedere, au un numitor comun ce s-ar rezuma la: ura oarbă faţă de tot ce-i românesc şi dragostea necondiţionată faţă de cotropitor, respectiv, stăpânul actual. Dovada cea mai grăitoare a netemeiniciei, iar de vreţi – şi a lipsei de perspective a „moldovenismului”, „vlahismului” şi alte asemenea stă în nişte realităţi incontestabile. Apologeţii şi promotorii mai mărunţi ai „moldovenismului” sau „vlahismului” luptă cu încrâncenare exclusiv pentru comoditatea lor, pe când din rândul celor care luptă ca să-şi păstreze fiinţa românească – fie ei din R. Moldova sau din Nordul Bucovinei, fie din Serbia, Bulgaria, sau chiar aromâni din Grecia, Macedonia slavă, Albania -, există mulţi, am cunoscut personal numeroşi care sunt gata să-şi dea şi viaţa pentru această cauză, pentru adevărul istoric şi lingvistic românesc.

Altă constatare ce se impune e că institutele de specialitate din România zilelor noastre nu au cercetat niciodată anumite spaţii româneşti, de exemplu, cele 10 sate până astăzi locuite preponderent de români, din ţinutul Krasnodar – sudul Rusiei. Localităţile româneşti de la est de Bug nu au mai fost studiate amănunțit după superba cercetare efectuată de echipa lui Anton Golopenţia în anii celui de al Doilea Război Mondial. Dar nici la vest de acest fluviu, localităţile dintre Nistru şi Bug, nu au fost răsfăţate de atenţia specialiştilor bucureşteni. Nici măcar în Pocuţia, pământ pentru care au vărsat sânge ostaşii lui Ştefan cel Mare, nu au catadicsit să meargă în expediţii persoane învestite cu această misiune profesională.

Ştim cu toţii că au existat cauze obiective, dictate de interdicţiile „frăţeşti” din timpul existenţei „lagărului comunist-kominternist”. Ne întrebăm totuşi, de ce şi după 1990 se prelungeşte aceeaşi atitudine? Ce să fie la mijloc: indiferenţa, defetismul sau poate totuşi frica de a nu supăra străinii prin simplul efort de a-ţi căuta fraţii de sânge, ramurile răsfirate ale Neamului nostru? E bine să se ştie că până în prezent, în pofida rusificării/ ucrainizării masive şi agresive a acestei populaţii româneşti, un cercetător onest şi bun patriot ar avea de cules adevărate perle ale românismului, cam vetust, arhaic, dar neperimat.

O altă descoperire – o adevărată revelaţie, din domeniul istoriei românilor: existenţa unor paralele, a unei simetrii dintre satele româneşti de la est de Bug (Ucraina) şi cele de la vest de Tisa (Voivodina) și din Câmpia Aradului. Am în vedere coincidenţa de toponime din aceste zone: satele Pancevo, Canij,  Martanoşa, Turia, Subotţi, Nadlac și încă vreo 25 de localități (unele cu deumirile deja rusificate ), din regiunea Kirovograd a Ucrainei  –  de la est de Bug, pe de o parte; şi oraşele Pancevo, Subotiţa şi Canija, precum şi satele Martonoş, Turia etc. din Voivodina și Banatul zis Sârbesc şi Nădlacul  din Banatul românesc – pe de altă parte. Această impresionantă simetrie de ordin toponimic se explică prin migrația împreună cu toponimia locală spre Imperiul rus a creștinilor ortodocși care au colonizat teritoriile ocupate de ruși. În total am descoperit circa 30 de localități în Vest denumirea cărora se repetă și în Est. Curios este faptul că în localităţile de la est de Bug trăiesc până în prezent majoritar români (fiind deja rusificaţi/ucrainizaţi), iar în aşezările bănăţene-„tize”, omonime  – actualmente trăiesc doar maghiari (Martonoş, Canija, Subotiţa), sârbi (Turia şi Pancevo)?… Unde au dispărut românii de altă dată, din aceste localităţi bănăţene? Au fost deznaţionalizaţi sau poate mai curând au fost duşi cu toţii, dincolo de Bug, pe pământurile „eliberate” în sec. XVIII, de către ţarii ruşi – de tătari, turci, karaimi ş.a. asemenea – colonizare încredinţată de aceşti ţari colonelului Horvath, de origine incertă, dar probabil totuşi maghiară? Alte analogii istorice mă fac să cred anume aşa: e vorba de similitudinea metodelor folosite de către toţi ocupanţii, din toate timpurile, în scopul epurărilor etnice, sau, mai simplu spus – a debarasării de băştinaşii care îi deranjau teribil pe noii stăpâni. Nouă, basarabenilor, ne sunt foarte bine cunoscute şi metodele acestora, şi consecinţele, nefaste pentru noi.

Vizitarea zonelor sus-numite mi-au întărit impresia, ideea că există într-adevăr un miracol românesc, pentru că în ciuda trecerii anilor, în ciuda cruzimii metodelor la care au recurs ocupanţii străini, pentru a-i dezrădăcina, în ciuda asimilării, foarte mulţi conaţionali, şi-au păstrat totuşi demnitatea şi hărnicia de gospodar – pur româneşti, şi-au păstrat religia şi obiceiurile de nuntă, cumetrie, hramul bisericii satului, portul, folclorul şi, într-o oarecare măsură – chiar şi graiul, cel mai mult expus pericolelor. Exemple concrete în acest sens avem multeși din toate zonele vizitate.

 

Mai este ceva important: Această experiența de teren mi-a demonstrate a câta oară că noi, românii trebuie să ne mândrim că facem parte dintr-un Neam care a supravieţuit milenii pe o insulă latină înconjurată de un ocean …acid! Acest Neam nu poate fi blamat, chiar de se încearcă prin diferite vicleşuguri mediatice. Unii ne consideră chiar un popor ucigaş, învinuindu-ne și de genocid, uitând să se uite sub propriul nas şi să-şi numere crimele şi păcatele. Pentru că etniile mari şi cele mici sunt de la Dumnezeu. Şi tot de la Dumnezeu e şi îndemnul ca etniile mari să nu fie „etnovore”, înghiţând etniile mici. Uniunea Sovietică a fost o adevărată râşniţă de tocat naţiuni. Ea a şters de pe întinsurile imperiului răului de 22,4 mln de km pătraţi, prin diferite metode fasciste, bolşevice, kominterniste, mai bine de o sută de etnii!… Dar i-a venit şi ei rândul şi, în 1991, a dispărut de pe mapamond. Sârbii din fosta Iugoslavie nu recunoşteau drepturile naţionale ale naţiunilor conlocuitoare, inclusiv ale românilor din Timoc şi Banatul de Sud etc. şi unde-i azi miniimperiul iugoslav? Sârbii au rămas şi fără de sârbii majoritari din Muntenegru, însă nici acum nu recunosc drepturile naţionale ale românilor timoceni. Îi va veni rândul şi Federaţiei Ruse dacă nu-şi va revedea politica (de asuprire!) naţională a etniilor care mai vieţuiesc pe întinsurile ei. Și Ucraina trăiește o perioadă grea de tot după ani de politică imperială faţă de minorităţile naţionale, în primul rând faţă de cea românească, divizată artificial în români şi moldoveni…

Și principalul ce ar mai fi de zis: comunitățile românești din jurul României sunt pline de farmec și au toate șansele să devină pentru românii din Țară, cu o bună organizare și cu suficiente investiții, importante obiective turistice, poate chiar cel mai popular și cel mai rentabil tip de turism, etnoturismul… Mai mult, aceste comunități alcătuiesc al doilea zid al Cetății Românești care trebuie permanent întreținut, îngrijit, întărit, inclusiv  cu solide investiții, din Patria lor istorică…

(Revista Limba Română, nr.2-2017)

Autor: Vasile ȘOIMARU, dr. în economie, conf. univ. ASEM