Motto: “Cea mai buna poezie despre luna mai, se scrie iarna la gura sobei. Cel mai adanc patriotism, il simti cand esti departe de Tara” – Henrich Heine

In randurile ce urmeaza mi-am propus sa consemnez cateva idei despre romanii din jurul Romaniei. Dar nu despre romanii exilati sau autoexilati, nu despre romanii care si-au luat lumea-n cap pentru a-si asigura un trai mai decent prin munca grea si umilire, datorita haosului si dezinteresului clasei politice de acasa, care de 19 ani, fara rusine, fara scrupule, se lupta la varf pentru cauze imunde, neavand timpul si constiinta sa se aplece asupra problemelor Tarii, pentru a caror rezolvare au fost alesi. Ma voi referi la romanii care din timpuri de letopiset au fost aruncati in afara granitelor Tarii si care si-au infipt adanc radacinile in pamanturi straine, dar in inimile carora salasluieste o dragoste de limba, credinta, cultura si traditii, mistuitoare.

Aceste seminte de Neam au rodit departe de Tara si si-au infipt viguros radacinile in hotare straine, rezistand de sute de ani cumplitelor furtuni de desnationalizare, asimilare si chiar suprimare. In sufletele acestor fii razletiti ai Tarii , arde dragostea de Neam si Tara cu o intensitate de nedescris si as zice ca aceste simtiri definesc notiunea reala de patriotism si de dragoste de glia strabuna.Ideea de a scrie acest eseu mi-a fost inspirata de parcurgerea textului si bogatiei de imagini a unei carti-album, nascuta din adanca traire de constiinta de Neam a unui frate roman de peste Prut, adica din Basarabia, Dr. Vasile Soimaru. Precizez ca autorul este de peste Prut, tocmai pentru a intari sensul motto-ului prezentului eseu.Un roman cu vatra stramoseasca sub picioare sau mai cu seama platit cu bani multi din buzunarul obstei, pentru a se ocupa de problemele fratilor aruncati de vicisitudinile vremurilor in afara hotarelor Tarii, n-au avut impulsul si nici constiita datoriei de a se apleca asupra spatiilor din afara etnogenezei sale.

Autorul albumului a avut impulsul dragostei de Neam ca timp de 5 ani sa parcurga vreo 100000 de km. si sa coboare spre adancurile istoriei nationale Domnia sa a inteles ca nu numai istoria a fost nedreapta cu noi, ci si geografia genealogiei este nedreapta. Ca un adevarat explorator V. Soimaru a calcat pe cont propriu in nordul Bucovinei, zona Cernauti, in Maramuresul istoric, apoi la sud pe tarmul Marii Negre in stravechile sate si orase moldovenesti din regiunea Odessa-Ucraina.A calcat pe urmele inaintasilor sai, Theodor Burada, Anton Golopentia si Dimitrie Gusti si cum era firesc, a depasit granitele cunoasterii lor, patrunzand in zone neexplorate. A investigat satele istro-romane din Croatia, a vizitat satele moldovenesti din Caucazul de nord al Rusiei. S-a abatut in Banatul sarbesc, in valea Timocului, apoi in Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, unde semintele bune ale etniei romanesti au germinat si au dat tulpini viguroase de romanism.

Sa nu se creada ca exploratorul a fost intampinat cu paine si sare de catre nationalitatile in pamanturile carora vietuiesc romani. Furtunile care bantuie asupra conationalilor din spatiile externe, sunt mai napraznice, dar tocmai acest aspect i-a innobilat pe fratii nostri sa fie mai vigurosi, de o mai inalta simtire patriotica iar in sufletele lor sa arda vesnic candela dorului de Tara. Ei nu ravnesc sa paraseasca locurile straine, care cu veacurile le-au devenit natale, dar le place ca inimile lor sa bata la unison cu a milioanelor de frati din si dinafara granitelor tarii. Ei nu au asteptat si nu asteapta nimic de la altii, ci cu o ravna demna de suflete mari, si-au zidit lacasuri de credinta de o arhitectura monumentala, scoli, case de cultura, muzee nationale si frumoase gospsdarii in stil romanesc, au conservat cu sfintenie elementele identitatii stramosesti, pe care le imbraca cu mandrie generatie dupa generatie.

Prin aceasta ei se transforma, in jurul spatiului geografic romanesc in adevarate faclii de viata si traditie romaneasca Intrand in posesia acestei minunate carti-album, iubite cititor, vei intalni un intreg univers romanesc purificat si sfintit de vitregia vremurilor si infrumusetandu-l nespus. Daca randurile de fata au trezit cuiva interesul, gasiti intre copertile unei carti imagini pe care cuvintele sunt neputincioase a le exprima. Aceasta carte-album poate fi procurata de la editura Prometeu din Chisinau.

Ion Anton, 29 Iulie 2008
Los Angeles, California

Albumul-monografie Românii din jurul României în imagini (2008, ed. Prometeu, Chişinău), semnat de profe¬sorul universitar Vasile Şoimaru, pune la dispoziţia cititorului român 272 pa¬gini inedite, care însumează aproape 850 fotografii, culese timp de cinci ani din arealul a zece ţări. Străbătând peste o sută de mii de kilometri (distanţă ce echivalează cu înconjurul de două ori şi jumătate al Terrei la ecuator), autorul a selectat şi reprodus semne caracteristice fiecărei ţări în aparte.

Concepţia grafică şi designul cărţii aparţin pictorilor Simion Zamşa şi Svetla-na Munteanu; coperta reproducând Co¬loana Infinitului lui C. Brâncuşi, ale cărei rădăcini fuzionează cu Marea Adunare Naţională a românilor basarabeni.

Vasile Şoimaru a poposit în aproa¬pe toate aşezările româneşti în care locuiesc sedentar românii: în cele din Ucraina (Maramureşul istoric, numit şi Transcarpatia; Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa; regiunile Kirovograd şi Nikolaev; regiunea Odesa); în cele din Rusia (Caucazul de Nord); în cele din Bulgaria (Vidinul şi Cadrilaterul); în cele din Serbia (Valea Timocului şi Voi-vodina); în cele din Ungaria (Ţinutul Debreţin); în cele din Croaţia şi Italia (unde locuiesc istroromâni şi friulani), în localităţile cu populaţie românească din Grecia, Macedonia, ex-Iugoslavia şi Albania, Slovacia, Cehia, Polonia. Că¬lătoriile i-au fost precedate, după cum afirmă el însuşi, de documentări asidue privitor la prezenţa comunităţilor româ¬neşti în respectivele locuri.

Ideea albumului i-a apărut lui Vasile Şoimaru după ce a luat cunoştinţă de re¬zultatele vestitei cercetări sociologice, realizate în satul lui de baştină Cornova (Ungheni) de vestitul profesor, savant şi ministru Dimitrie Guşti, la care partici¬paseră peste 50 de studenţi din Bucureşti, ulterior mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti: Mircea Vulcănescu, Mihai Pop, Constantin Brăiloiu, Henri H. Stahl, Traian Herseni, Paula Gusty-Herseni, Anton Golopenţia, Petre Ştefa-nucă, Octavian Neamţu ş.a. Ea a prins contururi, când peste o jumătate de se¬col s-au reluat cercetările şi regizorul Pompiliu Gâlmeanu a realizat un film documentar despre viaţa cornovenilor, utilizând şi secvenţele din 1931 despre membrii echipei lui D. Guşti, materia-lizându-se apoi în monografia Cornova (2000); lucrarea despre strămoşii săi -Neamul Şoimăreştilor (în colaborare cu dr. Al. Furtună); culegerea de articole comemorative, consacrate lui P. Mihail etc. concepute de autor ca împlinire a poruncii testamentare pe care i-o lăsase marele cărturar şi preot Paul Mihail.

Albumul-monografie Românii din jurul României în imagini debutează cu un compartiment despre Maramureşul istoric (sau Maramureşul Mic, Mara¬mureşul de Nord, actualmente regiune transcarpatică a Ucrainei), care uneşte sub acest generic câteva monumente maramureşene de mare valoare: biseri¬cile din Alexandrovca şi din Sochirniţa (ambele din sec. XVII); biserica de lemn Sf. Nicolae din Holodnoe (construită în anul 1470); oameni din partea locului, păstrători ai tradiţiilor strămoşeşti; pe¬isaje care bucură ochiul, unora dintre acestea autorul asociindu-le şi câte un text sugestiv, precum, de exemplu, Tisa zbuciumată de-atâta străinătate…

Urmează apoi compartimentul des¬pre Nordul Bucovinei şi al Basarabiei şi despre ţinutul Herţa, în care V. Şoima¬ru ne rânduieşte o serie de instantanee româneşti: monumentul lui Mihai Emi-nescu de la Cernăuţi; Cristineştii dinasti¬ei Hâşdău – Hasdeu; Casa memorială şi monumentul lui Gheorghe Asachi; Casa memorială Aron Pumnul şi monumentul din curte al poetului M. Eminescu; ve¬deri din satul de baştină al lui Ion Vata-manu (Costiceni); unduirea Prutului în satul renumitei cântăreţe Sofia Rotam (Manşiţa)… Până şi unele lucruri obiş¬nuite (nişte banale glugi de păpuşoi, de exemplu), trecute prin obiectivul lui V. Şoimaru, capătă prestanţă.

Apoi autorul ne invită să poposim în Republica Moldova… Compartimentul despre Republica Moldova debutează cu monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, bustul lui Nicolae Iorga, Clădirea şi Sala de Şedinţe a Sfatului Ţării, unde, la 27 martie 1918, s-a votat Unirea. Urmează Căpriana lui Ştefan cel Mare, mănăstirile Saharna, Rughi, Japca, stejarul lui Ştefan cel Mare de la Cobâlnea; apoi şi imagini adunate din aşezări din stânga Nistrului: Mălăieştii lui Vladimir Beşleagă, Mocra lui Eugen Doga şi Taşlâcul transnistrean. „Ochiul de şoim” (cum 1-a numit Vlad Pohilă) al autorului surprinde şi o ima¬gine simbolică – trei femei, îmbrăcate în roşu, galben şi albastru, care prăşesc pe un câmp – imagine întitulată ingenios de V. Şoimaru: Tricolorul la prăşit în Valea Culei, Lunca Prutului…

Următorul popas la care ne îndeamnă autorului este Sudul Basarabiei istorice, înfăţişată în album prin monumente is¬torice, cetăţi înstrăinate, locuri demne de încântare din Bolgrad, Ismail, Chi¬lia, Reni, din localitatea Babele – satul natal al mareşalului şi prim-ministrului român Alexandru Averescu, imagini originale, dar şi triste din Vâlcov – “Ve¬neţia basarabeană” şi din fostele colonii germane.

Compartimentul Moldovenii din Transnistria, de la Est de Bug şi din Caucazul de Nord propune cititorului monumente, locuri pitoreşti din locali¬tăţile Balta, Nani (Ananiev), Valea Ho¬ţului (Dolinskoie). Autorul ne poartă şi prin Odesa, ale cărei străzi au auzit paşii celebrei Măria Cebotari; pe la Kuialni-cul lui Mihai Eminescu din suburbia Odesei. Apoi merge pe urmele lui An¬ton Golopenţia, discută cu moldovenii de pe malul drept şi de pe malul stâng al Bugului, ajunge în Crimeea. In satul Moldovanscoe din Caucazul de Nord găseşte case tradiţionale moldoveneşti, împodobite cu covoare şi constată că beciurile de acolo nu se deosebesc cu nimic de cele din codrii Basarabiei, pe care le derulează şi în faţa cititorului-privitorului acestei lucrări.

Vasile Şoimaru descoperă urme ro¬mâneşti la Istanbul (Constantinopol): Palatul Dimitrie Cantemir din cartierul Fanar al Constantinopolului, sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfanţ din Muzeul To-pkapi etc.

Autorul ajunge şi în Bulgaria: în Ca-drilater, Valea Timocului, în alte aşezări româneşti şi prezintă imagini de la Bal-cicul reginei Măria; din oraşul Griviţa, care mai păstrează în memorie faptele eroice ale ostaşilor români din Războ¬iul de Independenţă (1877); biserica Sf. Paraschiva din Vidin, ctitorită de Matei Basarab ş.a. Vasile Şoimaru atestă urme româ¬neşti şi în Serbia, unde descoperă câ¬teva localităţi cu aceeaşi denumire ca şi localităţile populate de români de la Est de Bug: Martonoşi, Pancevo, Canija etc, temă pentru un viitor studiu. în următoarele compartimente sunt prezentate vederi, landşafturi din Ba¬natul Unguresc şi ţinutul Debreţin, bi¬serici, şcoli, cartiere ale aromânilor din Macedonia, biserici şi mănăstiri ale aromânilor albanezi, monumentul din Tira¬na al marii aromânce Maica Tereza etc. în Italia, Vasile Şoimaru trăieşte o revelaţie: descoperă un restaurant cu aceeaşi denumire ca şi satul lui natal -Ristorante Cornova…

Cehia şi Slovacia păstrează şi ele urme româneşti: o fântână cu cumpănă; străzile Rumunska, Moldawska, Kişine-vska din oraşul Praga… familia românului basarabean Tudor Buzu, talentat plastician, care locuieşte în oraşul Tabor. Ţintuiesc privirea landşafturile cu râuri zbuciumate de munte, cu păduri verzi şi arămii; podgoriile slovace, care seamănă leit cu podgoriile din Crimeea şi cu cele basarabene.

Şi în compartimentul următor, dedi¬cat Polonei, autorul înfăţişează privelişti similare cu cele de la noi: cetatea Cra¬covia, vizitată la 1874 de Mihai Emi-nescu; vederi din Bucovina poloneză. Privirile noastre sunt atrase şi de casca¬de, ale căror ape în cădere se suprapun parcă peste melodia Cascada, compusă de Eugen Doga… sau de unduirea lină a râurilor, comparabilă, în opinia auto-rului cu melodia Pârâiaşul… Cadre ce reprezintă mănăstiri rupestre, câmpii cu flori şi verdeaţă, munţi, unii cu versanţi abrupţi, alţii ce se contopesc cu norii; deflleuri, un deal, o văiugă, chiar şi doi copaci aplecaţi unul spre altul, care, în viziunea autorului, dialoghează, trans-miţându-şi farmecul. Ultimul compartiment, dedicat copi¬ilor, se întitulează Viitorul românesc din jurul României. Dincolo de graniţele actuale ale României locuiesc peste 10 milioane de români. Poposind şi dialogând cu ei, V. Şoimaru, prezintă acest album-monografie ca pe un omagiu adus ro¬manităţii, sugerând că, pentru a nu fi deznaţionalizaţi, români din jurul Ro¬mâniei au nevoie de grija Patriei lor istorice.

de Ludmila Bulat, 27 Iunie 2008
Destin romanesc, nr. 4, p. 214-216

„Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea
Va scăpa de mormânt” (Horaţiu)

Cine dintre muritori nu visează la un pic de veşnicie? Visăm şi noi, ceva mai mult decât prin vagi speranţe, atunci când poposim cu gândul sau cuvântul în cerul celor nemuritori. Dar „lumea toată-i trecătoare, oamenii se trec şi mor”, ne spune chiar cel de care ne atârnăm credinţa în veşnica dăinuire pe acest pământ şi tot El ne înseninează cu raza încrederii: „Numai poetul, / Ca păsări ce zboară / Deasupra valurilor, / Trece peste nemărginirea timpului”…

De-atâtea ori am încercat să atingem această nemăr-ginire a timpului, căutând să trecem dincolo de acel „un singur dor”… De-atâtea ori am tulburat „somnul lin” al Poe-tului, intonând cântări şi flu-turând flamuri… Şi de fiecare dată am dorit să venim la sărbătoarea naşterii şi come-morarea trecerii lui Eminescu în eternitate cu ceva nou, neprihănit, proaspăt aidoma unui vântuleţ de primăvară… Venim, însă, aşa cum ne este firea, şi poate nu atât în mă-sura dragostei, cât a înţelep-ciunii cu care ne-a hărăzit soarta.

Şi la acest 15 iunie ne-am regăsit câteva clipe în veşnicia brăzdată de paşii lui Eminescu prin Cernăuţi, mai mult sau mai puţin uniţi de firul de entuziasm ce a mai rămas în Societatea ce-i poartă numele. De fapt, anunţul dat de pre-zidiul Societăţii în ziarul nos-tru a adunat nu puţină lume la monumentul Poetului, în dimineaţa unei mari sărbători creştine, Pogorârea Sfântului Duh întâlnindu-se cu înălţarea lui Eminescu în ceruri. Stră-duinţa lui Vasile Bâcu, vice-preşedinte al Societăţii, de a da manifestării o tentă inedită s-a redus la dulcele stil clasic, ceea ce dovedeşte încă o dată că nimic mai bun nici n-ar pu-tea inventa imaginaţia noas-tră. Doar, aşa cum ne spunea Poetul, „toate-s vechi şi nouă toate”… Cine e în stare să le ţină minte pe toate câte s-au vorbit cu un an, doi ori trei în urmă?

Adunaţi sub teiul sfânt care străjuieşte statuia tandră a celui ce-şi visa o soartă mân-dră de-al său nume, cele vechi ni se par noi şi miraculoase ca-n povestea lui „Făt-Frumos din lacrimă”. La fel de înmăr-muritoare în solemnitatea ei duioasă a fost şi surpriza de a auzi vioara lui Dumitru Ignat, răvărsând o dulce melodie sub flamura tricoloră. Cu doruri vechi şi noi a fremătat şi „tro-ienirea” cu flori din partea Consulatului General al Ro-mâniei la Cernăuţi, a Admi-nistraţiei Regionale de Stat, a societăţilor naţionale româ-neşti, Catedrei de Filologie Română şi Clasică, a copiilor din şcolile româneşti din o-raş, precum şi a altora care nu se încadrează în anumite structuri.

Ce bine că-l avem pe Eminescu nu numai în suflete, dar şi în bronz, ca să vedem cât de mulţi ne putem strânge uneori! Ramuri de dor i-au împletit pentru legănarea li-niştii eterne Consulul Gene-ral, prof. Romeo Săndulescu, preşedintele filialei Bucureşti a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Buco-vina, George Galan, profeso-rul din Chişinău, autorul unui excepţional album fotografic, Vasile Şoimaru. Recitalul celor mai tineri îndrăgostiţi de poezia eminesciană – Ana Lupaşcu şi Cristina Cerchez (ŞM nr. 10) şi Marin Morăraş (şcoala nr. 17) a fost continuat de decanul de vârstă al ire-mediabililor bolnavi de dorul Bucovinei – George Galan. Mângâietor şi melancolic s-a revărsat duioasa „Revedere”, cântată de Alexandru Tărâ-ţeanu.

Ceva nou şi plăcut am auzit de data aceasta şi de la vice-guvernatorul Boris Bahlei, care a menţionat că puterea executivă va face totul pentru eliberarea locului pentru vi-itorul Muzeu „Mihai Emines-cu” până la jubileul de 600 ani al Cernăuţiului, astfel încât (să reţinem aceste cuvinte!) „să nu ne fie ruşine că Poetul a trăit acolo”. Urmând itine-rarul eminescian spre Casa lui Aron Pumnul, la statuia Poe-tului şi totodată la viitorul muzeu, am sesizat că încă ne mai este ruşine, însă mai puţin decât odinioară. De departe s-a observat o mână de gospodar, locul fiind îngri-jit în măsura posibilităţilor.

Directoarea Elena Tărâţea-nu ne-a întâmpinat cu „nou-tatea” că ne apropiem „cu paşi mărunţi”, dar, probabil, mai siguri, de deschiderea muzeu-lui. Poetul Ilie Zegrea, preşe-dintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, amin-tind că au trecut 18 ani de la adoptarea hotărârii Primăriei Cernăuţiului referitoare la deschiderea muzeului în Casa lui Aron Pumnul, a metafo-rizat: „18 ani este vârsta ma-turităţii, e timpul ca Primăria să se maturizeze şi să-şi o-noreze decizia”.

Scriitorul Mircea Lutic ne-a captivat cu impresionante „paralele teiste” între Înălţa-rea Fiului omenirii Iisus Hris-tos şi a fiului românităţii Mi-hai Eminescu, referindu-se şi la o aniversare semnificativă – 125 de ani de la tipărirea ca-podoperei „Luceafărul”. Pe această temă Fundaţia Culturală de Binefacere „Casa Limbii Române” (Vasile Tă-râţeanu) şi Uniunea Scriito-rilor Români (Ilie Zegrea) au organizat o sesiune de comu-nicări, la Gimnaziul nr. 6. In-vocările dlui M. Lutic au grăbit parcă sosirea din Botoşani a „Deniilor eminesciene” cu participanţi din România, Bul-garia, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova, în fruntea tuturor aflându-se inimoasa doamnă Areta Moşu, vicepre-şedintă a „Astrei”, preşedintă a Despărţământului „Mihai Kogălniceanu” Iaşi. La familia „astriştilor” s-au alăturat şi tinere talente protejate de Iurie Levcic, directorul Centrului pentru conservarea şi promo-varea culturii şi tradiţiilor ro-mâneşti în nordul Bucovinei. Oaspeţii, aflaţi la a 14 ediţie a „Deniilor eminesciene”, ne-au prins la fiecare în dreptul inimii un dar simbolic – portretul Luceafărului tânăr şi o floare de tei. Să fie floarea chiar din teiul lui Eminescu din Copou?

…În timp ce „astriştii” şi-au continuat itinerarul spre centrul oraşului pentru depu-nerea de jerbe la monumentul Poetului, la Casa Naţională a Românilor a avut loc o întâl-nire de suflet în stilul deniilor eminesciene. Acompaniat de vioara lui Dumitru Ignat şi acordeonul unui tânăr care „nu ştie româneşte”, Gheorghe Posteucă ne-a răvăşit lacrimi cu romanţa „De ce nu-mi vii”, Adrian Costea a dat glas farmecului de taină din „Sara pe deal”, iar Alexandru Tărâ-ţeanu ne-a făcut să retrăim încă o dată miracolul „Revederii”.

Comunicarea docentului Ilie Popescu referitoare la sem-nificaţia verbului „a trece” în opera eminesciană ne-a deschis mai profund imensitatea Poetului şi Cugetătorului, iar relatarea profesorului şcolar Octavian Voronca despre legătura lui Aron Pumnul, implicit a lui Eminescu, cu sa-tul Mahala ne-a oferit un subiect de cercetare mai amănunţită.

Revelaţia acestei comuniuni a fost, desigur, profesorul Vasile Şoimaru, cu extraor-dinarul său album „Românii din jurul României în ima-gini”. Deoarece el a fost pre-zentat în ziarul nostru, voi menţiona doar că autorul acestei cărţi „de aplaudat până la lacrimi” a ţinut s-o lanseze la Cernăuţi anume de ziua co-memorării lui Mihai Emines-cu, făcându-le astfel un mi-nunat dar românilor din Bu-covina. După ce a străbătut a-proape 100 de mii de kilometri pentru a-i uni pe toţi românii într-o carte, drumul până la noi şi Eminescu i s-a părut, probabil, scurt de tot. Impresionat de monumentala lucra-re, Petru Grior, preşedintele Societăţii „Golgota”, s-a între-bat şi ne-a întrebat de ce nu edităm noi măcar ceva de proporţii mici despre urmele şi locurile eminesciene din Cernăuţi. Răspunsul l-am putea intui şi în cuvintele dlui Romeo Săndulescu: „Rar asemenea oameni ca Vasile Şoimaru, care se consacră unui ideal. În cartea sa sunt românii noştri pierduţi prin lume, dar niciodată rătăciţi”.

Din păcate, noi, cei din Cernăuţi, uneori sau poate de cele mai multe ori suntem şi pierduţi, şi rătăciţi. Din valul ce ne bântuie doar spiritul lui Eminescu ne înalţă şi ne mântuie.

Maria Toacă, Cernăuţi, 21 Iunie 2008
Crai nou, nr. 4769

La 27 martie 2008, în ziua cînd multi români, de pe diferite meridiane, aniversau 90 de ani de cînd Sfatul Tarii a votat Actul Unirii Basarabiei cu România, la Biblioteca Academiei de Studii Economice din Moldova, în prezenta unui numeros public, a avut loc lansarea albumu-lui-monografie Românii din jurul României în ima-gini* a conf. univ. Vasile Soimaru, dr. în economie. Albumul a aparut la editura „Prometeu” de la Chisinau, are 272 de pagini si contine circa 850 de fotografii. Este rodul muncii de cinci ani, autorul parcurgînd în acest scop o suta de mii de kilometri, în vreo zece tari, ceea ce echivaleaza cu înconjurul de doua ori si jumatate a Terrei la ecuator! Conceptia grafica si designul apartin pictorilor Simion Zamsa si Svetlana Munteanu. Iar coperta reprezinta, asa cum au remarcat si altii, Coloana Infinitului, de C. Brâncusi, cu simbolice radacini în Marea Adunare Nationala a românilor basarabeni.

Vasile Soimaru a vizitat aproape toate localitatile în care traiesc sedentar românii: din Ucraina (Maramuresul istoric numit siTranscarpatia; Nordul Bucovinei si Tinutul Herta, românii de la Bug – regiunile Kirovograd si Nikolaev, cei din regiunea Odesa), din Rusia (românii din Caucazul de Nord), din Bulgaria (românii din Vidin si Cadrilater), din Serbia (Valea Timocului si Voivodina), din Ungaria (Tinutul Debretin), din Croatia si Italia (istroromânii si friulanii), aromânii din Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania; populatia româneasca slavizata din sudul Slovaciei, Cehiei si Poloniei, inclusiv din Wadowice, bastina regretatului Papa loan Paul al ll-lea.

Calatoriile au fost precedate de asidue documentari stiintifice, care au urmarit prezenta comunitatilor românesti în tarile în care românii locuiesc sedentar de sute si sute de ani.
Lansarea albumului-monografie a constituit o impresionanta manifestare culturala. Cu un cuvînt de deschidere s-a adresat celor prezenti rectorul ASEM prof. univ., dr. hab. Grigore Belostecinic, mentionînd ca acest album este a noua provocare a lui Vasile Soimaru, o adevarata cercetare stiintifica la care autorul a lucrat cu multa placere si satisfactie, dar si cu jertfire: de energie, timp, mijloace materiale… La alcatuirea noii sale carti autorul a pornit de la ideea lui Nicolae lorga ca România este poate unica tara înconjurata de co-nationali, acest album este un omagiu, o ofranda adusa romanitatii, iar lansarea lui se înscrie reusit în sirul evenimentelor dedicate Actului Unirii din 27 Martie 1918. La propunerea lui V. Soimaru audienta a pastrat un moment de reculegere în memoria lui Paul Bran, fost rector al ASE Bucuresti, rector-fondator al ASEM, celui care îi este închinat acest volum cu inscriptia: „Dedic aceasta lucrare

* Soimaru, Vasile. Românii din jurul României în imagini: [album-monografie] I Vasile Soimaru; conceptie graf. Simion Zamsa, Svetlana Munteanu. – Chisinau: Ed. Prometeu, 2008. – 272 p.; ii.memoriei regretatului profesor si prieten Paul Bran, cel care, prin propriul exemplu, mi-a demonstrat ca re-între-girea este nu numai necesara pentru supravietuirea noastra ca etnie, dar si posibila”.

Cu referire la album s-au pronuntat scriitori, jurnalisti, oameni de cultura, prieteni de suflet ai lui V. Soimaru, lansarea evoluînd într-un adevarat spectacol, moderat cu pricepere de dna Silvia Ghin-culov, dr. în economie, directoarea Bibliotecii ASEM. A participat o delegatie din Maramuresul istoric, una din Timisoara, reprezentanti ai românilor din Nordul Bucovinei, din regiunea Kirovograd, din Kaucazul de Nord etc. Scriitorul Vlad Pohila, care a prefatat si redactat cartea, a tinut sa spuna publicului ca acest album arata evolutia in crescendo a autorului, astfel V. Soimaru facînd un pas înainte în istorie; albumul poarta mai multe mesaje: patriotic, cognitiv, estetic, iar fiecare pagina emana poezie. Emotionata ca la o premiera absoluta, actrita Ninela Caranfil a vorbit despre marele zbuciumat Vasile Soimaru, citînd cuvintele lui Gala Galaction: Cu c/f umbla omul mai mult prin lume, cu atît mai sigur ca îl vede pe Dumnezeu. Apoi artista a prezentat un impresionant recital de poeme dedicate neamului românesc. Dragul nostru Grigore Vieru a relevat momente din copilaria sa, cînd de Paste, mama sfintea bucatele în bataia clopotelor bisericii din satul Niorcani, de peste Prut, satul natal al marelui scriitor român Ion Pillat. Poetul si-a exprimat bucuria ca rasar oameni ca Vasile Soimaru, cali-fkîndu-l drept „un nebun frumos care a înconjurat lumea”. Eleonora Bizovi, îmbracata în costum national, profesoara din Bucovina, din Boianul lui Eminescu, al carei sot, regretatul profesor Vasile Bizovi, este autorul unei splendide monografii Boian, pe care dînsa a donat-o si Bibliotecii ASEM, a vorbit despre vizita lui V. Soimaru si a prietenilor sai Vlad Pohila, Andrei Vartic, Nicolae Rusu în Bucovina, si-a exprimat încrederea ca poate cîndva Patria-Mama va îmbratisa pe cele doua surori înstrainate, Basarabia si Bucovina de Nord. Iar Ion Paulencu a întregit cuvîntarea prin cîteva cîntece din dulcea Bucovina, care caracterizeaza trista situatie din ziua de azi:
„Când vezi ura dintre frati Si parinti la greu lasati…”

Sergiu Cucos, român de la Reni, unul dintre principalii sponsori ai albumului, a marturisit ca Vasile Soimaru l-a molipsit de fascinatia românismului, l-a convins ca o carte este un produs material si spiritual, rodul unei munci enorme, ca daca vrem sa fim auziti, trebuie sa ne ascultam unii pe altii. Au mai luat cuvîntul academicianul Sergiu Chirca, ex-prim-ministrul Valeriu Muravschi, scriitorii Vasile Vasilache, Nicolae Rusu, Ion lachim, profesorii universitari Aurel Marinciuc, Alexandru Moraru etc. Au fost prezenti si trei mari fotografi: Pavel Balan, Minai Potîrniche, Alecu Re-nita. Toti vorbitorii au evidentiat gîndul ca albumul este o enciclopedie în imagini, ca sufletul economistului Vasile Soimaru nu este împaienjenit de cifre, ca albumul este o caramida în întregirea neamului si ca ne arata un anumit drum. Daca fiecare asezare ar avea cîte un Soimaru, idealul de Unire s-ar realiza.

Ideea acestui album Vasile Soimaru o purta mai de mult în adîncul sufletului. Vorba e ca este de obîrsie din satul Cornova, de prin partile Unghenilor, sat care în perioada interbelica s-a învrednicit de o multilaterala cercetare sociologica desfasurata sub conducerea profesorului, savantului si ministrului Dimitrie Gusti. La cercetare au participat peste 50 de studenti din Bucuresti, ulterior – mari personalitati ale stiintei si culturii ro-mânesti: Mircea Vulcanescu, Minai Pop, Constantin Brailoiu,-Henri H. Stahl, Trai-an Herseni, Paula Gusty-Herseni, Anton Golopentia, Petre Stefanuca, Octavîan Neamtu s.a.

Dupa o jumatate de secol s-a întreprins o reluare a cercetarilor. Atunci a fost turnat un film documentar despre viata de toate zilele a cornovenilor de regizorul Pompiliu Gîlmeanu, utilizîndu-se, comparativ, si cadre facute, în 1931, de membrii echipei lui D. Gusti. Corno-vean este si marele carturar si preot Paul Mihail, care i-a lasat iui Vasile Soimaru porunca testamentara de a scrie o carte despre satul de bastina. în anul 2000 V. Soimaru a editat monografia Cornova, apoi si o carte despre stramosii sai – Neamul Soimarestilor (coautor – dr. Al. Furtuna), iar nu de mult a coordonat aparitia unei culegeri de articole comemorative consacrate lui P. Mihail. A organizat mai multe conferinte si colocvii stiintifice în memoria unor marcanti „cornoveni prin adoptie” – participanti la cercetarea întreprinsa la Cornova de marele D. Gusti. Sunt impresionante relatiile stabilite de Vasile Soimaru cu urmasii acestor savanti patrioti: Mariuca Vulcanescu, Ioana Herseni, Sanda si Dan Golopentia, Zamfira Mihail etc. Deci, toate acestea i-au implantat în suflet datoria de a fi continuator.
Imediat dupa aparitie, albumul-mo-nografie a focalizat atentia elitei culturale atît din Republica Moldova, cît si din România, beneficiind de numeroase recenzii, prezentari, cronici.în prima recenzie a acestui album, în Literatura si arta (10 aprilie 2008), intitulata semnificativ „O carte de aplaudat pînâ la lacrimi”, Andrei Vartic mentioneaza: „Românii din Jurul României in imagini1′ reprezinta astfel dorul Basarabiei de România, su-ferinta Basarabiei pentru deciziile care au rupt, la 23 august 1939, Basarabia si Bucovina din trupul Tarii noastre, dar mai ales faptul ca asa cum Basarabia are nevoie de România, tot asa si România nu poate de-veni Tara în toata puterea cuvîntului fara Basarabia”.

În unul din editorialele sale – O carte de zile mari, Nicolae Dabija precizeaza: „în aceasta carte Vasile Soimaru se posteaza în rolul unui mare regizor: fiecare imagine vine ca o completare a celeilalte, o imagine parca ar sugera-o pe alta, dovada certa a vocatiei de mare artista autorului ei” {Literatura si arta, 17 aprilie 2008).

Într-un interviu cu Alecu Renita, din revista Natura (mai, 2008), V. Soimaru marturiseste: „Fireste, astazi cînd mi-am vazut cinci ani din viata adunati în albumul Românii din jurul României în imagini, am acelasi sentiment ca si parintii mei cînd se întorceau acasa de la un secerat bogat Oricît ar fi fost de obositi, aveau pe fata o lumina emanata de o bucurie launtrica ce mi-a ramas printre amintirile cele mai dragi”. Alecu Renita concluzioneaza: „Din 27 Martie 2008 oricine va porni la drum spre comunitatile românesti pe urmele lui Teodor Burada si Anton Golopentia, va porni de acum înainte pe urmele lui Vasile Soimaru”.

Delegatia românilor din Maramuresul istoric, prezenta la lansarea de la ASEM, i-a adus în dar autorului albumului un tablou ce reprezinta un peisaj maramuresean si un buzdugan simbolic cu semnificatia: orice intentie nobila, orice opera de valoare, orice fapta merituoasa au nevoie de aparare.

în lunile aprilie-mai a.c. au urmat o serie de lansari ale albumului-monogra-fie si în România, în cadrul unor manifestari dedicate celei de-a 90-a aniversari a votarii Unirii Basarabiei cu Vechiul Regat,unele organizate de Forul Democrat al Românilor din Moldova: la Academia de Studii Economice din Bucuresti, la Uni-versitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala. Prezentari ale albumului-monografie au avut loc si la Universitatea „Lucian Blaga”din Sibiu, Facultatea de Istorie, la Fundatia „Gojdu” din Sibiu, în municipiul Bacau si în alte localitati din România. Un amplu interviu pe marginea noului succes editorial al lui V. Soimaru a tiparit revista Formula AS din Bucuresti care, avînd un tiraj de un milion de exemplare, este una dintre cele mai citite publicatii românesti. La fel, autorul nostru a fost invitat la un dialog în cadrul emisiunii Parte de carte, a lui Cristian Tabara de la PRO TV-Bucuresti. Cu aceste ocazii a fost accentuat gîndul ca dincolo de granitele actuale ale României mai locuiesc peste 10 milioane de români, iar albumul-mo-nografle e un omagiu adus romanitatii; acesti români au nevoie de grija Patriei lor istorice pentru a nu fi deznationalizati.

Vom încheia prin mentiunea ca aparitia acestei carti scumpe, si la figurat, dar si la propriu, a fost posibila datorita unui numar mare de prieteni, rude, colegi ai lui V. Soimaru. Ei merita toata lauda pentru ca au dat un exemplu extraordinar, demn de urmat.

de Ludmila Doroșenco,
Bibliopolis, 2008, nr.2, p.103-106

Laurentiu Toma: Si Sibiul este inima Basarabiei

În zilele de 15-18 mai 2008 Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova (FDRM) si fundatia „Gojdu” din Sibiu, au organizat un amplu turneu de promovare în Ardeal a Actului Unirii Basarabiei cu România. Turneul a fost închinat aniversarii de 90 ani a Marii Uniri din 1918 si a inclus mai multe întâlniri, lansari de carte, conferinte, dezbateri, comemorari la universitati, biblioteci, episcopii, muzee si manastiri din Ardeal. Din partea FDRM la manifestari au participat poetul si publicistul Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române, presedinte FDRM, scriitorul si publicistul Andrei Vartic, prim-vicepresedinte FDRM si economistul si omul de cultura Vasile Soimaru, profesor la Academia de studii economice din Chisinau. Prima întâlnire a avut loc în seara zilei de 15 mai în centrul de basm arhitectonic medieval si renascentist al Sibiului, unde la Fundatia „Gojdu” a avut loc o discutie îndelungata privind perspectivele colaborarii fundatiei cu FDRM. Fundatia a fost reprezentata de Laurentiu Toma, directorul ei executiv, care a fost si gazda, si organizatorul principal al manifestarilor ardelenesti ale FDRM. La întâlnire s-a accentuat ca FDRM si Fundatia „Gojdu” au decis sa organizeze acest turneu de promovare a Actului Unirii pentru a nu se uita, în primul rând, turneele ardelenesti ale lui Constantin Stere, mai ales cel din 6-10 mai 1903, când Stere s-a întâlnit, anume la Sibiu, cu Octavian Goga si alti mari ardeleni si când, de facto, s-a initiat proiectul Marii Uniri din 1918; apoi prinosul deosebit pe care Ardealul, dar mai Sibiul, prin activitatile culturale si educationale ale fratilor Ghibu în Basarabia, l-au avut pentru a se realiza si statornici Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918. Vorbind despre relatiile Sibiului cu Basarabia Laurentiu Toma a acentuat ca „si Sibiul este o in inima a Basarabiei”.

La întâlnire s-a încheiat un acord între FDRM si Fundatia „Gojdu” care prevede intensificarea actiunilor închinate Marii Uniri atât în România, cât si în Basarabia, mai ales în perioada de pâna la 1 decembrie 1918, inclusiv prin atragerea studentilor si liceenilor basarabeni în aceste actiuni. Ion Onuc Nemes despre cartile scriitorilor din Basarabia. A doua zi, pe 16 martie, manifestarile Basarabiei la Sibiu au început la Biblioteca Judeteana „Astra”, unde, în prezenta unui numeros public, directorul bibliotecii, scriitorul Ion Onuc Nemes, a lansat volumele „Taina care ma apara”, de Grigore Vieru, „Paznic pe înaltimi”, de Nicolae Dabija, „Cealalta Românie” de Andrei Vartic si monografia în imagini „Românii din jurul României în imagini”, de Vasile Soimaru. El a mai spus ca prezenta autorilor acestor carti la biblioteca „Astra” este o onoare pentru Sibiu. În cadrul discursurilor si discutiilor care au avut loc în timpul lansarii s-a ajuns la concluzia ca manifestarile de acest fel trebuie continuate în forta, mai ales pâna la 1 decembrie 2008, inclusiv prin donatii de carte româneasca si deschiderea unor filiale ale Bibliotecii „Astra” în Basarabia, prin lansari de carte, vernisaje ale artistilor plastici si fotografilor, cât si conferinte ale scriitorilor, artistilor, oamenilor de stiinta si de cultura basarabeni la Sibiu.  În timpul lansarii s-au accentuat în mod deosebit meritele mitropolitului Ardealului, Antonie Plamadeala, basarabean de la Stolniceni, judetul Lapusna, în armonizarea spiritualitatii moderne românesti cu provocarile Globalizarii. În acest sens s-a apreciat cuvântul rostit de ÎPS Antonie Plamadeala la înmormântarea lui Constantin Noica, rostit la schitul Paltinis pe 6 decembrie 1987. Denumit „A plecat si Constantin Noica”, cuvântul a fost publicat integral de Ion Onuc Nemes în volumul 12/2008 al „Conferintelor Astrei” si reprezinta un adevarat monument al culturii si civilizatiei actuale românesti, realizat în anii dictaturii comuniste si prin faptele episcopilor si duhovnicilor basarabeni Antonie Plamadeala, Nestor Vornicescu, Antim Nica, Sofian Boghiu, Mina Dobzeu si multi altii.

Sorin Radu si Nicolae Dabija despre Actul Unirii Basarabiei cu România

În aceiasi zi, la orele 13.00, la facultatea de istorie a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu a avut loc conferinta „90 de ani de la unirea Basarabiei cu România”, la care au participat studenti si profesori de la universitatile sibiene, personalitati ale vietii culturale si stiintifice din Sibiu. În cuvântul de deschidere, rostit de Sorin Stan, decanul facultatii de istorie, organizatorul manifestarii, s-a apreciat atât rolul Basarabiei în declansarea maretului act al Marii Uniri din 1918, cât si necesitatea imperioasa de a se promova acel act prin conferinte stiintifice si manifestari culturale, vizite ale profesorilor si studentilor basarabeni la Sibiu si ale sibienilor în Basarabia, publicarea unor volume ale studentilor si profesorilor dedicate actului Marii Uniri. Tot în deschiderea conferintei a vorbit si Nicolae Dabija, presedintele FDRM, care a dat o înalta apreciere eforturilor sibiene nu doar pentru a se organiza acest turneu stiintific si cultural, ci si pentru tot ce au facut sibienii pentru Basarabia anume în anul de gratie 1918, când s-a întâmplat minunea Marii Uniri.

În continuare Nicolae Dabija le-a vorbit celor prezenti despre actiunile FDRM închinate aniversarii a 90 de ani de la votarea de catre Sfatul Tarii a Actului Unirii cu România, invocând în mod deosebit traseul acestor actiuni – 3 martie la Balti, 13 martie la Soroca, 25 martie la Orhei si 27 martie la Chisinau – prin care s-a demonstrat faptul ca Basarabia a votat Unirea cu România începând de la comune si tinuturi, pâna la votul Sfatului Tarii din 27 martie 1918, urmat de cele ale bucovinenilor si ardelenilor. Lansând în fata celor prezenti volumele participantilor basarabeni la conferinta, Nicolae Dabija a aratat meritele deosebite ale intelectualitatii basarabene actuale în consolidarea românitatii si europenitatii Basarabiei, în promovarea idealurilor Marii Uniri si eforturilor de condamnare a consecintelor pactului Ribbentrop-Molotov si necesitatea reunificarii tuturor tinuturilor românesti, dezmembrate prin actul ilegal din 23 august 1939. Nicolae Dabija a rostit un cuvânt aparte despre Grigore Vieru si noua lui carte „Taina care ma apara”, volum care reprezinta cu cinste românii din Basarabia la masa mare a civilizatiei. El a multumit Universitatii „Lucian Blaga” pentru eforturile depuse ca o asemenea manifestare cultural-stiintifica, închinata Basarabiei, sa aiba loc anume la Sibiu, „în tara lui Ghibu, Goga, Blaga, Noica, dar si a lui Antonie Plamadeala”.

Andrei Vartic despre sacrificiul Basarabiei pe altarul dainurii neamului românesc

Ample discursuri au rostit la conferinta si domnii Andrei Vartic si Vasile Soimaru. Primul a evocat partea de glorie si de sacrificiu a celor care au realizat Marea Unire de la 1918, dar si iresponsabilitatea celor care, prin asa zise „actiuni si tratate pacifiste” au întârziat modernizarea Armatei române, care a si facut posibil si acordul din 23 august 1939 dintre cele mai criminale regimuri politice ale lumii, si dezmembrarea României Mari prin rapturile sovietice de la 28 iunie -3 iulie 1940, si „uitarea” Basarabiei în sistemul geopolitic ruso-comunist dupa 27 august 1991. Prezentând Acatistul lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor românesti, realizat de maicutele de la manastirea Diaconesti, Andrei Vartic a aratat si destinul tragic al deputatilor din Sfatul Tarii, „prapaditi” de regimul iresponsabil al lui Carol al II-lea în Basarabia ocupata de criminalii sovietici. Printre deputatii Sfatului Tarii, arestati imediat dupa 28 iunie 1940 si condamnati la moarte în Gulag, practic fara niciun proces, a fost si Vasile Gafencu, tatal lui Valeriu Gafencu, originar din Sângerei, judetul Balti. Însa Valeriu Gafencu nu a razbunat prin violenta si sânge moartea tatalui sau în Gulagul sovietic, ci prin predica si poezie crestina în închisorile României comuniste, unde a si murit ca un martir. Andrei Vartic a mai aratat ca pentru acest destin de sacrificiu, pentru sutele de mii de români ucisi de comunisti în Basarabia doar fiindca îsi spuneau români, România actuala este obligata sa înalte macar un monument Basarabiei martire, asa cum propune de 18 ani si marele om de cultura Ion Ungureanu, fost ministru al culturii în primul guvern democrat al Basarabiei format dupa Marea Adunare Nationala din 27 august 1989. În acest sens Andrei Vartic a dat exemplul muncii extraordinare de valorificare culturala si stiintifica a faptelor înaintasilor, realizata de profesorul Vasile Soimaru, ultima lui carte „Românii din jurul României în imagini” reprezentând un dar urias pe care Basarabia, prin propriile ei eforturi, l-a facut României în ziua de 27 martie 2008, când în aula Academiei de studii economice din Chisinau s-a lansat acest volum exceptional, deosebit de important si sub aspect stiintific, si sub aspect patriotic.

Vasile Soimaru despre calatoriile de documentare a monografiei-album „Românii din jurul României în imagini”

Vorbind despre calatoriile pe care le-a efectuat în ultimii cinci ani în mai toate localitatile unde locuiesc sedentar români – de la Caucaz, în Rusia si Ucraina si pana la Marea Adriatica, în Italia, din Cehia, Ungaria si Slovacia, pâna în Albania, Macedonia, Grecia sau Banatul sârbesc, mai tot timpul calatorind singur si din leafa lui de profesor basarabean -, Vasile Soimaru a demonstrat cât de viu si, în acelasi timp, cât de parasit de statul român este azi, la anul 2008, neamul românesc din jurul României, cel despre care Nicolae Iorga scria ca este scutul de nadejde al României. Calatoriile au fost precedate de ample studii stiintifice care au urmarit localizarea comunitatilor românesti, apoi identificarea si contactarea unor personalitati locale, a edificiilor, activitatilor si prezentei românesti a acestor comunitati în tarile în acre locuiesc sedentar de sute si sute de ani. Prezentând volumele sale dedicate Cornovei sau participantilor la cercetarile sociologice ale lui Dimitri Gusti, Vasile Soimaru a atras în mod deosebit atentia studentilor si corpului profesoral adunat în aula „Avram Iancu” a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu asupra metodei monografice a profesorului Gusti, necesitatea imperioasa de a-i urma exemplul si de a nu permite ca sociologia româneasca, de prin rang în lume prin monografiile gustiene, sa degenereze rusinos în simple barometre de opinie politica, realizate la comanda politicienilor în perioada campaniilor electorale. Prin Dimitrie Gusti, Mircea Vulcanescu, Anton Golopentia, Paul Mihail, Petre Stefanuca si multi alti oameni de stiinta scoala sociologica româneasca a demonstrat ca poate cerceta în profunzime fenomenele sociale si lua decizii importante atunci când este vorba de destinul poporului român si a civilizatiei europene. Cu parere de rau, a conchis profesorul Vasile Soimaru, actuala clasa politica, de dincolo si de dincoace de Prut, este mai mult interesata de propriile afaceri si nu de ziua de mâine a neamului românesc, fapt care a si scufundat scoala monografica româneasca în meandrele lipsei de fonduri si de interes public.

Academicianul Mircea Pacuraru multumeste Basarabiei pentru declansarea revolutiei anticomuniste înca în anul 1988.

Mai multi studenti, profesori, ziaristi prezenti la manifestare au pus întrebari membrilor delegatiei basarabene. Un discurs de exceptie a rostit în finalul întâlnirii preotul si profesorul Mircea Pacuraru, membru al Academiei Române, cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române. Demonstrând asistentei meritele deosebite ale basarabenilor, dar si ale sibienilor în realizarea Marii Uniri de la 1918, academicianul Mircea Pacuraru a aratat importanta deosebita a cercetarii fundamentale a acelor evenimente, dar si necesitatea promovarii idealurilor Unirii în conditiile actuale ale lumii, afectate atât de dur si de pragmatism, si de secularizarea traditiilor, si, mai ales, de ateismul militant as fostilor si actualilor comunisti. El a multumit în mod special delegatiei basarabene pentru faptul ca s-au deplasat la Sibiu pentru a promova anume acest ideal civilizatoriu românesc si a îndemnat pe cei prezenti sa sustina pe toate caile acest tip de actiuni.

În aceiasi zi delegatia FDRM s-a deplasat la manastirea „Brâncoveanu” din Sâmbata de Sus, rezidita de mitropolitul si marele intelectual român Antonie Plamadeala, originar din Stolniceni, judetul Lapusna. În discutiile purtate cu staretul manastirii si responsabilii de activitatile cultural-stiinsifice de la manastire s-a scos în evidenta faptul ca mitropolitul Antonie nu doar a zidit acest complex urias continuând si dezvoltând anume la finele secolului XX traditia româneasca a zidirii sacre, dar a si largit aceasta traditie, construind în complexul monastic un amplu centru de cercetari stiintifice, dotat si cu sali pentru conferinte. Este impresionata biblioteca de peste 35.000 volume, cea mai mare adunata de o persoana privata în România, pe care mitropolitul Antonie, membru al Academiilor de la Bucuresti si Chisinau, a donat-o manastirii. Împreuna cu vasta sa colectie de obiecte de cult religios, icoane si veche carte religioasa, care formeaza acum baza muzeului manastirii, biblioteca lui Antonie Plamadeala reprezinta si prinosul pe care Basarabia si basarabenii, asa cum accentua de multe ori chiar domnia sa, l-au adus pentru întregirea neamului românesc.

Închinându-se la mormântul mitropolitului din incinta manastirii, Nicolae Dabija a mentionat cât de important este pentru tot poporul român ca sa nu uite cel mai important proiect al lui Antonie Plamadeala, reunificarea Basarabiei si Bucovinei cu Patria mama, proiect pe care ni l-a transmis noua inclusiv prin aceasta monumentala si desavârsita constructie.
De la maicutele manastirii Mihai Viteazul la Dumitru Cobzaru, staretul manastirii Nicula. Pe 17 mai delegatia FDRM s-a deplasat la Alba Iulia, unde a avut întâlniri de promovare a Actului Unirii la Episcopia Albei si la Muzeul Unirii din Alba Iulia. În drum spre Cluj delegatia s-a deplasat si la Monumentul lui Mihai Viteazul si l-a cinstit printr-un moment de reculegere în locul din Câmpia Turzii unde marele domnitor al Unirii tuturor românilor a fost decapitat. Tot acolo, în discutiile cu maicile manastirii „Mihai Voda”, care se construieste în ritmuri sustinute chiar alaturi de monument, s-a aratat cât de important este pentru tânara generatie de români sa învete de la înaintasi, inclusiv de la Mihai Viteazul, mândria si demnitatea de a fi român.

În seara zilei de 17 mai delegatia FDRM a ajuns la manastirea Nicula de lânga Cluj, resedinta ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Crisanei si Maramuresului. Delegatia FDRM a fost întâmpinata de staretul manastirii, Dumitru Cobzaru, originar din Costulenii Prutului, care le-a povestit oaspetilor istoria Niculei, prezenta icoanei plângatoare a Maicii Domnului înca din anul 1681, tragedia prin care a trecut manastirea dupa 1700, când a fost desfiintata de imperiul austro-ungar, cât si eforturile pe care le depune, la initiativa si cu osârdia mitropolitului Bartolomeu, pentru a o transforma într-un mare centru religios, stiintific si cultural ortodox din Ardeal, unind într-un tot unic vechea traditie a bisericilor de lemn ardelenesti, icoana pe sticla, noua zidire, care include corpuri administrative si de cercetare stiintifica, resedinta mitropolitana, o impunatoare biblioteca si un mare muzeu, cât si o noua biserica, a adevarata catedrala a Ardealului. Delegatia a participat la slujba de vecerne, apoi a pastrat un moment de reculegere la mormântul poetului Ioan Alexandru, marele prieten al Basarabiei înmormântat la Nicula.

Întâlnire memorabila cu mitropolitul Bartolomeu Anania

În aceiasi seara delegatia FDRM a fost primita de ÎPS Bartolomeu Anania la resedinta sa de la Nicula. La început Nicolae Dabija a multumit în mod special mitropolitului Bartolomeu pentru ca a binecuvântat la 27 martie 2008 Adunarea Solemna închinata aniversarii a 90 de ani de la votarea de catre Sfatul Tarii a Actului Unirii cu România si a facut o ampla descriere a starii culturii românesti si a bisericii ortodoxe române din Basarabia. În cadrul întrevederii care a durat peste 4 ore s-au discutat problemele stringente ale armonizarii traditiilor românesti cu provocarile Globalizarii, necesitatea revigorarii ideii de echilibru social al crestinatatii în conditiile tot mai accentuate ale crizelor globale, inclusiv a celor tehnologice, demografice, religioase, dar si naturale. Mitropolitul Bartolomeu a accentuat importanta rectitoririi vechilor biserici, schituri si manastiri, necesitatea zidirii unor noi locase ortodoxe unde sufletul românului sa gaseasca si alinare, dar si noi puteri pentru a rezista la valurile de tunami catastrofale pe care le prabuseste Globalizarea peste omenire. El a apreciat eforturile Basarabiei în acest sens, inclusiv pe cele ale scriitorilor si oamenilor de stiinta si cultura, si a binecuvântat Forul Democrat al Românilor din Basarabia întru realizarea tuturor scopurilor sale.

Acorduri finale sadoveniene.  În drum spre Chisinau, la 18 mai, delegatia FDRM a vizitat satul Soimaresti din judetul Neamt, unde s-a întretinut cu echipa de monografisti formata din Vasile si Agrepina Preutu, autorii monografiei Soimarestilor (editata în Basarabia), localitatea unde s-a plazmuit si „Neamul Soimarestilor”, neasemuitul roman al lui Mihai Sadoveanu. În aceiasi zi a avut loc o întâlnire si cu administratia muzeului Mihai Sadoveanu din Falticeni. În casa unde Sadoveanu a scris primele 13 carti s-a evocat importanta operei lui pentru neamul românesc, inclusiv pentru noile generatii de români din Basarabia, cât si necesitatea imperioasa de a relansa atât pentru domeniul cercetarii stiintifice, cât si pentru cel public, ideile si realizarile lui Mihai Sadoveanu. În toamna actiunile comune ale FDRM si fundatiei „Gojdu” vor continua si în alte judete ale Ardealului.

de Andrei Vartic, 15 Mai 2008
Știri din Basarabia

Alecu Reniță

Vreme de 5 ani de zile, un profesor basarabean a dat ocolul lumii ca sa-si gaseasca fratii de neam si de limba, dusi de destin in toate colturile pamantului. Obtuzitatea oficialilor de la Bucuresti nu l-a impiedicat sa-si implineasca visul: o calatorie documentara, soldata cu mii de fotografii, dar si o calatorie initiatica, pe urmele sufletului romanesc

Intr-o lume tot mai insensibila la chemarile si zvacnirile sufletului, este greu de imaginat un pelerin modern, care timp de 5 ani fuge de acasa cu permisiune, face peste o suta de mii de kilometri, viziteaza toate tarile din vecinatatea apropiata si indepartata a Romaniei, se avanta prin intinderile nesfarsite ale Rusiei si Ucrainei, apoi revine la Chisinau, isi trage sufletul, isi vede cateva zile familia si catedra unde este profesor, isi umple iarasi traista cu merinde si o ia in alta directie. Spre Balcani, de exemplu, trecand dintr-o tara in alta, dintr-o localitate la alta, notand cate ceva din mers, mai intrebandu-i pe localnici ba una, ba alta, dar cel mai des “mitraliind” cu aparatul de fotografiat, adunand pe film mii si mii de locuri, peisaje, localitati, chipuri, monumente, biserici, oameni… Apoi iarasi revine la Chisinau, alearga de la un cunoscut la altul, cauta si imprumuta bani, isi umple tolba cu filme foto si o apuca in alta directie. Spre Bucovina, Pocutia, Galitia, Polonia carpatina. Cand captureaza cate o imagine-trasnet, pe un varf de munte, sau la izvoarele Nistrului, uita de ultimii banuti si trimite un SMS prin care striga de bucurie, iar noi descoperim pe ce paralela se afla neobositul calator basarabean. Dar este el oare un calator pur si simplu, indragostit de drumuri si zari albastre, sau calatoria este un mijloc de-a ajunge la altceva, la un tel mai inalt? Raspunsul l-am primit pe 27 martie 2008, in ziua in care intreaga suflare romaneasca din Basarabia aniversa 90 de ani de la Unirea din 1918, iar profesorul Vasile Soimaru, inconjurat de o multime de romani de pretutindeni, cunoscuti, colegi, prieteni, oaspeti, jurnalisti adunati la Academia de Studii Economice de la Chisinau, a prezentat superbul album fotografic “Romanii din jurul Romaniei in imagini”.

Romania, repetenta la problema nationala

– Sunt ani de zile de cand duceti in suflet acelasi vis: proiectul unei carti despre romanii din jurul Romaniei. Ati batut la mai multe usi oficiale, dar nici una nu s-a lasat deschisa, desi existau numeroase argumente despre cat de importanta ar fi o lucrare in care sa-i gasim adunati pe romanii din afara frontierelor actuale ale Romaniei. Ati fost tratat cu indiferenta, purtat cu vorba si amanat, pana cand ati inteles ca autoritatile si milionarii ghiftuiti de pe Dambovita nu vor tresari niciodata la ideea unui proiect romanesc. In cele din urma, ati decis sa porniti singur la drum. Nu v-a speriat nici o clipa dimensiunea uriasa a calatoriei?

– Fireste, astazi, cand mi-am vazut 5 ani de viata adunati in albumul “Romanii din jurul Romaniei in imagini”, am acelasi sentiment ca si parintii mei cand se reintorceau acasa de la un seceris bogat. Oricat ar fi fost de obositi, aveau o lumina pe fata, izvorata dintr-o bucurie launtrica, ce mi-a ramas printre amintirile cele mai dragi. Sunt nascut la Cornova, Ungheni, vatra straveche de razesi, care a fost invrednicita inca in perioada interbelica de o monografie exceptionala, gandita si facuta de o echipa de exceptie, in frunte cu marele sociolog Dimitrie Gusti. Impreuna cu studentii si colaboratorii sai de la Bucuresti, profesorul a cercetat in anii ’30 Cornova, lasand cornovenilor si Basarabiei un monument pe care nici o Siberie, nici o ideologie nu a fost in stare sa-l demoleze sau sa-l smulga din constiinta bastinasilor. Acea monografie, ca si filmul din 1931 despre Cornova, mi-au marcat viata, facandu-ma sa inteleg ce inseamna continuitate si ce valoare uriasa poate avea un document, o marturie, o fotografie, pentru o comunitate si pentru un neam. Nu o singura data am vazut inaintea ochilor zeci si sute de localitati romanesti pierdute printre straini, care se micsorau de la un deceniu la altul si se topeau lent, fara sa-si perpetueze sau sa-si invesniceasca identitatea in monumente scrise, in documente nemuritoare. Ma gandeam cum as putea sa le invesnicesc trecerea prin timp si identitatea daruita de Dumnezeu. Documentele pastrate peste ani iti confera legitimitate in toate. Sunt cele mai adanci radacini, pe care nici o furtuna nu le poate smulge, nici un imperiu nu le poate falsifica, nici o putere a raului nu le poate distruge sau arde pentru totdeauna, fiindca ele isi gasesc in timpuri de restriste, ca un ultim adapost, memoria colectiva.

– Oare sacii pe care i-ati luat in spinare acum 5 ani nu au fost prea grei pentru un singur om?

– Ideea proiectului despre romanii din jurul Romaniei o vedeam cam dupa modelul monografiilor complexe despre satele romanesti, facute de discipolii din scoala lui Gusti. Iti imaginezi, daca eu as fi facut parte dintr-o echipa de 5-10 specialisti din diferite domenii (sociologie, lingvistica, etnologie, istorie, folclor, etnografie, religie, arhitectura, TV, presa etc.), cu ce materiale ne alegeam timp de 5 ani? Comunitatile romanesti din tarile vecine si apropiate Romaniei ar fi simtit ca Patria istorica nu i-a abandonat definitiv, ca nu sunt uitati pentru totdeauna, ca pot primi un ajutor concret de la specialistii din institutiile statului roman, ajutor manifestat legitim pe directiile recensamantului, ale drepturilor minoritatilor nationale in context european, ale invatamantului in limba romana, conservarii identitatii nationale si traditiilor, crearii de biblioteci si muzee etnografice, furnizarii de literatura si materiale in limba romana si multe altele, fiindca numai in timpul vizitelor de lucru si a cercetarilor pe teren apar la suprafata problemele adevarate, de a caror rezolvare depinde supravietuirea sau dezvoltarea unor comunitati de romani dintr-o tara sau alta. Apoi una e cand te duci la comunitatile romanesti ca persoana privata, si cu totul alta e cand ai mandatul statului roman sau al institutiilor stiintifice din Romania. O buna documentare pe teren efectuata de specialistii romani s-ar putea finaliza cu incheierea unor acorduri bilaterale dintre Romania si tara respectiva, privind protejarea grupurilor etnice, in conformitate cu standardele europene. Mai ales ca toate celelalte tari cu importante comunitati romanesti, cu exceptia Serbiei, Ucrainei si Rusiei, urmau sa devina, iar astazi sunt, membre ale Uniunii Europene. Acestea erau argumentele proiectului meu inainte de a porni la drum, acum 5 ani. Crede-ma, e dureros si umilitor sa-mi amintesc de vorbele unor pretinsi patrioti de la Bucuresti. Cand i-am auzit ce cred ei despre romanii din afara frontierelor de azi ale Romaniei, am inteles cat de actuala a ramas “Scrisoarea III” a lui Eminescu, pentru clasa politica de la Bucuresti. Ascultandu-i mi-a fost clar ca daca nu pornesc singur la drum, o sa ma transform in navetist Chisinau-Bucuresti si o sa pierd banii si timpul in van. Bine ca au trecut zilele cand tresaltam la vederea oricarui demnitar de pe malurile Dambovitei. Deja e limpede ca e nevoie de o alta relatie si atitudine a Romaniei fata de romanii din tarile vecine si apropiate, ca se cere o strategie concreta pe termen scurt, mediu si lung cu toate comunitatile sedentare de romani, care, vorba lui Eminescu, “nu sunt nicaieri colonisti, viituri, oamenii nimanui, ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie nepomenit de veche, mai veche decat toti conlocuitorii lor”.

Mandria de-a fi roman mai exista

– Ce trasee a cuprins odiseea dvs. derulata timp de 5 ani?

– Am avut ca puncte de pornire, dar si ca puncte de solid reper – impresionantele scrieri ale marilor nostri inaintasi, Teodor Burada si Anton Golopentia, ca sa ma limitez la numai doua nume, la doua personalitati cu care trebuie sa se mandreasca si se pot apara romanii din afara frontierelor Statului Roman. In afara de scrierile mentionate, ma documentasem si din revista de mare popularitate si simtire romaneasca “Formula AS”, in privinta comunitatilor romanesti din tarile europene, dar aveam si multe marturii orale de la basarabeni, despre localitatile de moldoveni din Rusia, stiam destul de multe despre romanii din Bucovina si Maramuresul istoric, fiindca aveam colegi de studii de acolo si pe timpuri mai trecusem pe la ei. Am fost de mai multe ori in Basarabia de Sud si Transnistria. Hotarasem sa fac un album fotografic insotit de texte rezumative despre romanii din R. Moldova, Bucovina, Maramuresul istoric, Transnistria, Basarabia de sud si, poate, o vizita in Balcani. Cam asa ceva imi schitasem la inceput. Dar cel mai important a fost ca am pornit la drum si am simtit ca merg pe drumul care imi place! De la primele intalniri cu fratii de mai departe, s-a aprins in mine o mare pasiune si fascinatie pentru felul de a fi al romanului din strainatate, descopeream multa, chiar foarte multa intelepciune in fiecare casa de gospodar, ma impresiona sufletul deschis si cald, pofta de viata si bucuria de a comunica macar cateva cuvinte in limba romana, mandria ca este vizitat de un frate de sange. Iata o sumara lista a drumetiilor mele. Maramuresul istoric (sau: “Maramuresul Mic”, “Maramuresul de Nord”, actualmente regiunea Transcarpatica a Ucrainei); partea de nord a Bucovinei si localitatile din nordul Basarabiei (din fostul judet Hotin), precum si Tinutul Herta – fosta parte componenta a judetului Dorohoi, toate alcatuind astazi numita regiune Cernauti; Basarabia propriu-zisa (numita si “Basarabia de Sud”, “istorica”, Bugeacul), acum in regiunea Odesa, si aceasta aflata in componenta Ucrainei. Actuala R. Moldova, incluzand si cinci raioane ale Transnistriei. Teritoriile populate de moldoveni/ romanii dintre Nistru si Bug, dintre Bug si Nipru, mai la est de Nipru, pana in Crimeea si Caucazul de Nord. Cadrilaterul, cu cele doua foste judete romanesti, Durostor si Caliacra; Valea Timocului – partea bulgareasca si cea sarbeasca; Sudul Banatului (zis si Banatul Sarbesc). Au urmat calatorii in Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania, peninsula Istria din Croatia, regiunea friulana din Nordul Italiei, revenind in Banatul Unguresc si Tinutul Debretin din Ungaria. Mai departe am mers in Cehia si Slovacia, apoi in Polonia carpatina, precarpatina si in Podolia, inclusiv Pocutia. (Se stie ca Podolia se afla pe teritoriul fostei tari a Bolohovenilor de prin sec. XII-XIII). Nu am putut sa nu trec si prin frumosul oras Istanbul, Constantinopolul de altadata, capitala crestinatatii rasaritene, unde se afla importante vestigii ale prezentei romanesti. Aceste drumuri, de-a lungul a cinci ani, in total ar alcatui 100.000 (o suta de mii) de kilometri, ce echivaleaza cu inconjurul de doua ori si jumatate al Terrei la ecuator. In perioada respectiva, pe aceste distante, am facut circa 1.000 (o mie) de filme foto, multe alte mii de cadre pe aparatul digital, sute de CD-uri si DVD-uri cu imprimari, scanari ale acestor locuri, sfinte pentru Neamul nostru.

Un neam tare, cu radacini adanci

– Dupa sute de intalniri cu fratii romani care v-au primit in casele si sufletul lor, credeti ca exista, cu adevarat, un miracol romanesc?

– In ciuda indepartarii de matca si a trecerii anilor, uneori de ordinul sutelor, in ciuda cruzimii metodelor la care au recurs strainii pentru a-i dezradacina, in ciuda asimilarii, foarte multi conationali si-au pastrat totusi demnitatea si harnicia de gospodar – pur romanesti, si-au pastrat religia si obiceiurile de nunta, cumetrie, hramul bisericii satului, portul, traditiile de familie, folclorul si, intr-o oarecare masura – chiar si graiul, cel mai mult expus pericolelor. In acest sens, elocvent este exemplul prietenului Pepo (Josip) Glavina din Susnievita istro-romana (Croatia), la intrarea in casa cea mare a caruia am fost placut surprins sa citesc inscriptia: “Hvala ce govorite vlaski!”, adica “Va multumesc ca vorbiti in vlaha (romaneste)!”. Sau, in zona Vidinului (Bulgaria), mi-a fost dat sa aud un mare si trist adevar: “In timpul razboiului pentru independenta, din 1877-1878, noi, romanii de aici, am luptat alaturi de bulgari impotriva turcilor, pentru independenta Bulgariei, dupa care bulgarii au prins a ne stramtora, pana sa ne lichideze ca etnie, desi noi nu am pretins niciodata, nici un fel de autonomie”. In satul Gamzovo, in casa familiei Olga si Simeon Nicov, a fost organizata o clasa de limba romana, pentru ca in scoala sateasca nu exista decat clase bulgare. In aceeasi zona, la Borilovet, in casa romanului Ludmil Raducanov, a fost organizat un muzeu etnografic romanesc, cu exponate ce ilustreaza clar dainuirea milenara a romanilor aici. Este iesit din comun exemplul din satul Malainita (Valea Timocului, Serbia), unde preotul Boian Alexandrovici a zidit, in taina, pe pamantul sau o biserica romaneasca, despre care oficialitatile clericale sarbesti au aflat doar la sfintirea lacasului, manifestandu-si deschis furia, pana la amenintari de a darama ori incendia aceasta biserica ortodoxa, intr-o tara ortodoxa! Si doar interventia Consiliului Europei a temperat agresivitatea ierarhilor sarbi. Un alt caz, dintr-un sat moldovenesc din Caucazul de Nord (sudul Rusiei). Il surprind pe presedintele sovietului satesc (primarul), un barbat frumos, de vreo 40 de ani, vorbind romaneste cu locuitorii satului. La intrebarea mea: “Ati invatat limba materna la scoala?”, mi-a raspuns: “De pe vremea lui Stalin, nu mai avem scoala moldoveneasca. Scoala imi este casa, familia in care am crescut. Avem un principiu: sa vorbim numai moldoveneste, ca sa lasam si generatiilor viitoare ce am pastrat de la strabunii nostri veniti din Codrii Basarabiei”. O vasta activitate culturala a dezvoltat, in satul romanesc Uzdin din Serbia, poetul Vasile Barbu, care – pe langa sustinerea scolii romanesti din localitate, organizarea unor festivaluri folclorice si de poezie, deschiderea Casei limbii romane si a Muzeului etnografic, dezvelirea monumentului lui Mihai Eminescu – sprijina energic activitatile economice ale consatenilor, inclusiv colectarea roadelor muncii de la micii producatori locali. In Maramuresul istoric, in satele Apsa de Jos si Apsa de Mijloc, unde in pofida presiunilor din partea ultranationalistilor ucraineni, au supravietuit scolile si bisericile romanesti, activeaza colective folclorice, au fost deschise muzee etnografice; mai mult – in Apsa de Jos, un asemenea muzeu a fost deschis in casa unui mare patriot, Ion Botos, caruia i se datoreaza si revenirea, acum, la denumirea romaneasca a satului. La Jeiani, sat istro-roman din Croatia, intr-o zona in care limba romana practic a disparut, activeaza un minunat grup folcloric – Zvonciarii (“Clopotarii”), conducator artistic Mauro Doricici, ale carui spectacole romanesti trezesc admiratia intregii Europe, la fel ca si ansamblul folcloric din Slatina, Valea Timocului sarbesc, condus de marele patriot Draghi Dimitrievici (Carcioaba), pana la moartea sa prematura, in toamna anului 2007. As putea aduce inca multe alte exemple de sacrificiu si zbatere in totala singuratate, de lupta pentru supravietuirea fiintei romanesti, in conditii vitrege de tot, cand fratii nostri nu mai vad orizontul si cerul de atata strainatate, dar o sa ma limitez sa afirm ca suntem un neam tare, avem radacini necrezut de adanci, care ma fac sa cred ca exista cu adevarat un miracol romanesc. Un miracol care ne-a ajutat secole la rand sa nu disparem, dar e pe cale de epuizare. In mileniul III, se cere o alta abordare si viziune asupra pastrarii comunitatilor romanesti autohtone din afara frontierelor Romaniei actuale.

Ura oarba fata de tot ce-i romanesc

– La 27 martie 2008, de Ziua Unirii Romaniei cu Basarabia, dupa cum s-a exprimat sugestiv o liceana de la Tiraspol, albumul dvs. a fost primit cu multa dragoste si recunostinta. Sunt convins ca dincolo de cele peste 800 de imagini rascolitoare cuprinse in el, ati adunat mai multe lucruri ce merita sa fie auzite de cei care simt romaneste.

– Pornind la drum, nu mi-am propus sa fac un ghid sau o enciclopedie despre comunitatile romanesti. In mare, obiectul preocuparilor mele l-au constituit locurile de trai sedentar al romanilor, in diferite perioade ale istoriei, si nicidecum romanii imprastiati de soarta in lumea larga, mai ales in epoca actuala. Constatarile la care am ajuns sunt roadele experientei personale, ale observatiilor mele adunate timp de 5 ani, care nu ambitioneaza la adevarul de ultima instanta. Prima constatare pe care tin sa o fac se refera la faramitarea, intr-un hal fara de hal, a etniei romane, inclusiv la nivelul etnonimului si al glotonimului, altfel zis – al denumirii poporului si limbii noastre. Diferiti cotropitori, dar si unii vecini “binevoitori”, au facut tot posibilul ca reprezentantii aceleiasi natiuni, fii si fiice ale acelorasi parinti, sa fie numiti in mod diferit, aceasta facandu-se de cele mai multe ori intentionat, din ratiuni strategice, pentru justificarea politicilor de cotropire, de asimilare, iar in ultima instanta – si de genocid al romanilor. Cel mai graitor ar fi cazul pamanturilor dintre Nistru si Prut, si am inceput de aici, pentru ca tot ce s-a intamplat in Basarabia sub tarii rusi, apoi in RSS Moldoveneasca, sub regim bolsevic, apoi in R.Moldova, pentru a carei independenta (asa credeam atunci) am votat si eu – imi este cel mai bine cunoscut. Nu e cu nimic mai buna situatia din actuala Ucraina, nici din Ungaria, nici din Valea Timocului (Bulgaria, Serbia), nici in Albania, Grecia… Reprezentantii aceleiasi natiuni sunt divizati in romani si moldoveni (in R. Moldova, Ucraina, Rusia); sunt numiti dupa bunul plac al “stapanilor” actuali: moldoveni (R. Moldova, Ucraina), vlahi (Serbia, Bulgaria), “latinofoni” (Grecia); sunt inscrisi in documentele de identitate ca si locuitorii majoritari (istro-romanii sunt considerati croati) sau nu sunt recunoscuti ca minoritate etnica (aromanii din Grecia, Albania), aceasta, pentru a-i lipsi de orice drepturi, pentru a-i asimila mai usor, definitiv. De asemenea, in fel si chip este numita si limba romana din tarile sus-amintite; in Rusia/URSS si in Serbia, limbii noastre mai impunandu-i-se, decenii la rand, alfabetul chirilic.

Catedrala din Balta, Transnistria

Divizarea, dezbinarea aceasta dementa, se facea si se mai face, nu numai pentru a-i rupe de la matricea romaneasca, dar si pentru a crea, a stimula complexe de inferioritate etnico-minoritara, de populatie “straina”, “nesemnificativa”, “inapoiata” : cel mai concludent exemplu fiind cu vlahii din Serbia si Bulgaria, insa nu mai putin strigator la cer este si “modelul moldovenist” promovat de Chisinau, dar si de Kiev. Moldovenismul primitiv de la Chisinau sau alte forme de dezmembrare etno-glotonimica, paguboase din toate punctele de vedere, au un numitor comun ce s-ar rezuma la ura oarba fata de tot ce-i romanesc si ingenuncherea neconditionata fata de stapanul actual. Apologetii si promotorii mai marunti ai “moldovenismului” sau “vlahismului”, niste veritabili deznationalizati, ieniceri, lupta cu incrancenare exclusiv pentru comoditatea lor sociala, pentru avantajele oferite de regimurile locale, ce au un pronuntat demers antinational, romanofob, pe cand, din randul celor care lupta ca sa-si pastreze fiinta romaneasca – fie ei din R. Moldova sau din Nordul Bucovinei, fie din Serbia, Bulgaria, sau chiar aromani din Grecia, Macedonia slava, Albania -, foarte multi sunt gata sa-si dea si viata pentru aceasta cauza, pentru adevarul istoric si lingvistic romanesc.

Alta constatare ce se impune e ca institutele de specialitate din Romania zilelor noastre nu au cercetat niciodata majoritatea spatiilor romanesti la care m-am referit, ca, de exemplu, cele opt sate pana astazi locuite preponderent de romani (chiar daca ei isi zic moldoveni), din tinutul Krasnodar – sudul Rusiei. Localitatile romanesti de la est de Bug nu au mai fost studiate si datele nu au fost reactualizate de nici un specialist de la Bucuresti, dupa exhaustiva cercetare efectuata de echipa lui Anton Golopentia in anii celui de al doilea razboi mondial. Dar nici la vest de acest fluviu, localitatile dintre Nistru si Bug nu au fost rasfatate de atentia specialistilor bucuresteni.

Ce sa mai vorbesc despre comunitatile romanesti din Kazahstan si Kirghistan, de dincolo de Ural, pana la Amur si Sahalin? Nici macar in Pocutia, pamant pentru care au varsat sange ostasii lui Stefan cel Mare, nu au catadicsit sa mearga in expeditii persoane investite cu aceasta misiune profesionala. Ne intrebam, totusi, de ce si dupa 1990 se prelungeste aceeasi atitudine? Ce sa fie la mijloc: indiferenta, iresponsabilitatea istorica, defetismul, sau poate totusi frica de a nu supara strainii, prin simplul efort de a-ti cauta fratii de sange, ramurile rasfirate ale Neamului nostru? E bine sa se stie ca pana in prezent, in pofida rusificarii/ ucrainizarii masive si agresive a acestei populatii romanesti de la Est, un cercetator onest si bun patriot ar avea de cules adevarate perle ale romanismului arhaic, dar inca neperimat. Ca sa nu mai spun ca in aceste zone trebuie sa se mearga nu numai cu microbuzul si cu microfonul, dar si cu ceva suvenire din tara, asa cum procedau, foarte generos, marii carturari si patrioti Teodor Burada, Anton Golopentia si inca vreo cativa, in niste ani extrem de vitregi pentru toti romanii. Cand spun “suvenire”, nu am in vedere bani, produse alimentare s.a. asemenea, ci CD-uri si casete cu muzica populara, manuale, carti, burse pentru tinerii doritori de a invata in Romania, ba chiar, pur si simplu, niste discutii de la om la om, de la roman la roman.

Vreau sa mentionez ca, in eventualitatea ca se va trece de la declaratii goale la fapte si se va porni la drum pentru a face totusi unele cercetari in aceste zone, ar fi recomandabil, ba chiar necesar, ca in componenta echipelor sa fie atrasi si cunoscatori de limba rusa (respectiv, ucraineana, maghiara, sarba, bulgara, greaca etc.) din randul specialistilor din Chisinau, Cernauti, Ujhorod, Vidin, Novi Sad, Szeged, Pola s.a.m.d. Legislatia europeana dupa care se conduce si Romania – membra a UE, permite acest lucru, ba chiar se acorda si fonduri speciale pentru cercetarea minoritatilor etnice din afara granitelor tarii. Poate ca visez, dar as vrea sa vad mai multi romani adevarati la Bucuresti, in institutiile statului, asa cum erau romanii pe care i-am descoperit in afara Romaniei.

– Va multumesc din suflet, domnule profesor, pentru raspunsurile sincere si pentru frumosul cadou pe care l-ati facut romanimii, prin albumul dvs. de fotografii. Din 27 martie 2008, oricine va porni la drum spre comunitatile romanesti pe urmele lui Teodor Burada si Anton Golopentia va porni si pe urmele lui Vasile Soimaru.

de Alecu Reniță, 14 Mai 2008
Formula As

Peste codrii Orheiului, valea Culei si a Ichelului, peste satul de bastina Cornova a trecut Istoria, care-si fîlfîie aripile imense si astazi peste oamenii care „se afla sub vremi”; nu numai în aceste locuri, dar din aceste locuri suntem noi, si de aceea o cunoastem bine. Vremurile nu contenesc sa-i tot puna la încercare pe oameni, adica sa  le rascoleasca  vietile si sufletele. Vasile Soimaru a aflat, atunci când vremurile i-au îngaduit, dupa ce trecuse de prima tinerete, despre deportarile conationalilor sai, alaturi de alti zeci de mii, dusi în departarile de surghiun din fosta URSS. Apoi, a avut revelatia scrierilor istorice ale lui Nicolae Iorga, C.C. Giurescu, a celor sociologice ale lui Mircea Vulcanescu si Anton Golopentia, a întâlnirilor de suflet cu profesorii Paul Bran si Paul Mihail. Si iarasi, atunci când vremurile i-au îngaduit, si-a propus sa faca cunoscut concetatenilor gândurile sale si sa-i îmbogateasca cu propriile carti.

A alcatuit si a tiparit o monografie a satului sau:  Cornova  [Ed. Museum, 2000], o istorie a neamului sau: Neamul Soimarestilor [Ed. Prometeu, 2003], un Album liric de marturii fotografice: Poeme în imagini [ Ed.Prometeu, 2004],  a initiat si a publicat Cugetari de Nicolae Iorga [Ed.Prometeu, 2005], volume cu scrieri inedite de Mircea Vulcanescu [ Ed.Prometeu, 2006] si alte multe carti de specialitate. Deoarece domnul Vasile Soimaru este doctor în economie, unul dintre întemeietorii Academiei de Studii Economice din Chisinau, a carei vicerector a fost ani îndelungati, cadru didactic universitar de prestigiu, lucrarile sale de specialitate sunt din domeniul stiintelor economice. Proiectele altor carti le are pe santier.

Dintre aforismele lui Nicolae Iorga, multe i-au devenit  principii de activitate. Mi s-a parut ca recunosc în modul de a-si manifesta patriotismul, gândul lui Iorga: ‹ „Fratia” sentimentala dintre români trebuie schimbata într-un simt de unitate. Cu toate urmarile de solidaritate si munca-mpreuna › (op.cit., p.232). L-a influentat decisiv pentru propriile cautari si o alta constatare a lui Nicolae Iorga care s-a referit la multimea românilor vietuitori în afara granitelor statului: „România este o tara înconjurata de români”. Dupa ce cunoscuse, în calatorii numeroase, România de azi, Soimaru a vrut s-o cunoasca si pe cea pe unde românii „nu sunt nicaieri colonisti, venituri, ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populatie nepomenit de veche” (Mihai Eminescu).

Geneza alcatuirii lucrarii Românii din jurul României în imagini [Ed.Prometeu, 2008] este dintre cele mai incitante. A demarat ca un proiect de lunga durata, dar elaborat de la început în componentele esentiale. A existat o „Idee”, un imbold sufletesc al lui Vasile Soimaru si anume: nevoia de cunoastere plenara a tot ce înseamna suflet românesc în afara granitelor de astazi ale României. Elementul de control îl constituie limba româna,  marca identitatii, în ultima esenta, a unui popor. Detaliile lingvistice îsi gasesc suport în amintirile autorului care s-a înteles cu vorbitorii (înca si ai) limbii române sau ale dialectelor ei (istroromâna, aromâna) în toate locurile în care i-a gasit vietuind pe acestia..

Proiectul s-a conturat, ca arie de strabatut, de la o etapa la alta, de-a lungul celor cinci ani. A fost urmat întâi itinerariul lui Teodor Burada, cercetator de la sfârsitul sec. al XIX-lea, dar atentia s-a îndreptat si spre locurile vizitate de echipa lui Anton Golopentia. Primele întrebari pe care si le-a pus autorul au fost unele de felul ”care este punctul cel mai nordic (sau sudic, etc.) al asezarilor românesti ?”, pentru ca, odata fixate reperele, relatiile interumane stabilite la fata locului sa fie cele care au determinat adâncirea si largirea investigatiilor. Mai ales adâncimea cunoasterii, cu contacte ad-hoc, urmare a unor împrejurari unice, care nu se pot repeta nici pentru autorul nostru si, oricum, niciodata pentru alti cercetatori,  si prelungite cu interviuri-confesiuni si legarea unor prietenii pe viata.

Particularitatea esentiala este harisma relatiilor umane pe care poate si stie cum sa le stabileasca Vasile Soimaru. O  totala libertate a dialogului, o încredere pe care o are în interlocutor caruia îi transfera aceeasi încredere în necunoscutul care este chiar el în asezarile la care ajungea pentru prima data. Abordarea directa a celuilalt este o deprindere a omului de la tara care da oricui buna ziua, cu aerul ca se cunosc dintotdeauna. Este abordarea directa a profesorului care stabileste si întretine dialogul cu elevii, cu cei de aceeasi generatie dar si cu cei vîrstnici, cu cunoscuti sau necunoscuti. Dar, mai ales este abordarea directa a omului sincer, deschis contactului interuman, capabil sa impresioneze pe celalalt prin interesul pe care-l poarta limbii pe care acela o vorbeste ca si el. Cu intrebarea miraculoasa pe buze: „vorbiti româneste ?” gaseste raspuns pozitiv sau o negare si, de aici, începe derularea cercetarii sale.

I-a trebuit foarte mult curaj pentru a pleca, cu fiecare deplasare, într-un necunoscut plin de primejdii care se pot ivi (si pe care le-a putut, slava Domnului, evita) si, mai ales, o perseverenta barbateasca de a nu intrerupe sau a micsora ceea ce poate face. Si de a face tot ce putea pentru a obtine cât mai multe informatii si marturii din toate locurile si din fiecare în parte, pentru ca iluzia de a mai reveni este, de cele mai multe ori, o utopie. Cartea este documentul românilor din jurul României din anii 2002-2007. Acest „de jur împrejur” se întinde la distante si de o mie de km. Dar în împrastierea lor tot formeaza un inel, ca un fel de halou sau nimb în jurul ei.

Relatând subiectiv câteva aspecte, pe care le-am cunoscut sau le intuiesc, de fapt ma învârt în jurul subiectului. Caci acestea sunt doar o explicatie partiala a reusitei actiunii lui Vasile Soimaru de cunoastere a românilor si a asezarilor lor. Povestirea propriu-zisa a cercetarilor derulate timp de cinci ani si de-a lungul a aproximativ 100.000 km de drum o asteptam chiar de la autor. O prevad la fel de incitanta ca un roman detectivistic. Ceea ce i s-a întâmplat pâna în momentul imortalizarii imaginilor pe pelicula (în sistemul traditional al fotografiilor artistice, dar si digitalizat) si dupa aceea, pâna la aparitia lor în album este, deocamdata, o necunoscuta care ne tine in suspans. Si  autorul mai are sa ne povesteasca si despre acele amanunte pe care le vedem în mai fiecare imagine si carora, poate, nu le întelegem integral semnificatia.

În albumul de fata avem faptele nude, documentele. Care vor ramâne astfel pentru cât timp vor fi. „Imaginea” domina epoca noastra prin nenumaratele ei valente dintre care cea de martor, imagine-document,   este foarte cultivata si exploatata. Este unul dintre aspectele sugestive si credibile, care imbogatesc relatarea orala sau scrisa si, sub alte aspecte, surprinde, static, amanunte pe care relatarea, dinamica prin ea însasi, tinde sa le ignore sau sa le minimalizeze în cursul expunerii. De altfel, dupa parerea multor specialisti în mass-media, imaginea covârseste textul si-i lasa locul doar de însotitor al impresiei covârsitoare, directe, obtinute prin impactul unei bune focalizari a tabloului, a detalierii amanuntului semnificativ, al culorilor. Epoca moderna cultiva cu plenitudine  comunicarea sub influenta covârsitoare a imaginii.

De altfel, ca sa facem o paranteza la acest insert necesar în economia prezentarii, imaginea a fost cooptata si în metodologia analizei filologice a textului prin suplimentul pe care-l confera acestuia si, în genere, constituie, acum, una dintre componentele istoriei culturii, printr-o amplificare a domeniului, altadata restrâns numai la „istoria artei” parte a istoriei culturii. Imagologia si-a cucerit statutul de disciplina universitara si academica si îi lipseste doar o buna istoriografie a cercetarilor pentru ca sa acceada la rolul de „maître-servant” în cucerirea redutei cercetarilor din sec.XXI. Dar nu despre  virtutile imaginii în sine ne propunem sa aducem argumente ci, tocmai, despre calitatile ei de martor. De vreme ce i  se recunoaste  „obiectivitatea” si în dosare penale, de ce nu ar profita si istoria de valentele ei incontestabile.

Si, într-adevar,  propensiunea pentru „istorii” în imagini nu au întârziat sa apara si exista atlase istorice cu harti suplimentate cu imagini, care dispenseaza istoricul de anexele textului. Un astfel de probatoriu despre asezarile românesti, adica cu locuitori de origine româna, raspândite prin Europa, dar formând o adevarata ghirlanda în jurul hotarelor României îl reprezinta lucrarea Românii din jurul României în imagini.

Zonele cu asezari au fost repartizate în capitole, pentru ca itinerarul in carte sa urmeze un parcurs geografic, în sensul acelor ceasornicului. Astfel: I. Maramuresul istoric (acum în Ucraina) ne introduce în acest univers prin Apsa de Mijloc, localitate cu adânca traire româneasca; II. Nordul Bucovinei si al Basarabiei si tinutul Herta (Ucraina), si III. R.Moldova; IV. Basarabia istorica (Ucraina); V. Moldovenii din Transnistria, de la est de Bug si din Caucazul de Nord (Ucraina, Rusia); VI. Urme românesti la Istanbul; VII. Cadrilaterul, Valea Timocului, alte insulite românesti din Bulgaria; VIII.  Valea Timocului, Sudul Banatului si alte urme românesti din Serbia; IX. Banatul unguresc si Tinutul Debretin; X. Aromânii din Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania; XI. Istro-românii din Croatia si friulanii din Nordul Italiei; XII. Vestigii valahe în Cehia si Slovacia; XIII. Urmele bolohovenilor în Polonia si în Podolia (Ucraina).

Sunt douasprezece ore astrale care redau mai mult chiar decât o proiectie tridimensionala, redau o clipa suspensata în timp si spatiu. Respiratia atmosferei surprinse se simte virtual si întregul capata o coloratura puternic sentimentala, fara sa fie vreodata dulceaga. Nu înfrumuseteaza realitatea, e un „cine-verité” care ne convinge si ne strârneste curiozitatea de a o cunoaste la fata locului. Locurile, cladirile, drumurile ajung sa ne „vorbeasca” si în tacerea în care sunt surprinse nu prezenta oamenilor le-ar anima. Ele exista ca sa marturiseasca despre stiluri de civilizatie, deseori exterioare etnicului, dar pe care, indiscutabil, îl influenteaza. Ca si ambientul social, din care rasar, cu obstinatie, traditii, obiceiuri si dainuiri. M-a impresionat în mod deosebit portul local surprins în Tatra poloneza pe care vechii oieri îl vor fi mostenit în lazile de zestre. Sau cusaturile de pe stergare si alesaturile de pe covoare din Martanosa (Ucraina) sau Moldovanskoe (Caucazul de Nord). Reprezinta, ca orice marca personalizanta, o emblema a apartenentei la un grup etnic care, uneori în conditia de folosi în cerc restrâns limba materna, poate s-o uite, dar sa nu-si paraseasca portul. Sau situatii, mult mai numeroase, în care este parasit portul si  perpetuate limba si obiceiurile.

Bilingvismul în proportie de masa, în etapa în care ajunge sa fie transmis oral generatiei urmatoare, odata cu limba materna,  constituie „viermele” (din terminologia IT) care declanseaza erodarea sistemului unei limbi. Pâna la aceasta faza, imprumuturile sau calcurile straine se petrec în lexicul limbii receptoare, ori acesta este un palier  în modificari continui. Iar a doua limba, din mediul alogen în care vietuiesc de secole sau doar de decenii acesti români destarati, este învatata în anturajul de joaca al copiilor, prin scoala sau în conditiile convietuirii interetnice.

Constatam, cu regret, ca religia ortodoxa a acestor români destarati nu a putut fi sustinuta în limba materna de catre bisericile ortodoxe din localitatile respective, doarece  statele slave în care se afla folosesc în cult o limba moarta (slava veche) pe care o impun, fara sa admita acestei etnii ortodoxe posibilitatea de a oficia în limba proprie, vernaculara. Este un aspect de descriminare foarte putin evidentiat în contextul international, dar care contribuie cu pecetea sa la deznationalizare. De exemplu, încercarile localnicilor, din ultimele decenii, de a se accepta oficierea în limba româna a cultului ortodox în localitati din Valea Timocului sârbesc (la Malainita ssau la Negotin) s-au lovit de opozitia autoritatilor civile dar…si a celor bisericesti sârbe. Desi, în reciprocitate, sârbii din România se afla sub jurisdictia unui episcopat sârb si oficiaza în limba slava, dupa cum exista locasuri de cult pentru toate comunitatile conlocuitoare din tara noastra.

Mai mult ca oriunde, în asemenea enclave, de multe ori izolate unele de altele, mamele sunt cele care transmit noului nascut limba mostenita si-l integreaza, astfel, unui cerc traditional. Pe care familia si societatea, ulterior, pot sa-l cultive sau sa-l destrame. Tocmai aceste momente, de solidaritate de grup, au fost surprinse în multe locuri [Apsa de Mijloc, Ciudei, Crasna-Ilschi sau Sarata (Ucraina), Moldovanskoe din Caucazul de Nord (Rusia), Gâmzova (Bulgaria), Slatina (Timoc) sau zvonciarii (clopotarii) istroromâni din Jeiani (Croatia)]. Initiativa alcatuirii în sec.XX a unor muzee sau colectii publice din unele localitati ofera posibilitatea de conservare a unor vestigii, altfel ignorate de generatiile succesive care suporta presiunea diferitelor împrejurari politice.

Toponimele si antroponimele, câte scapa schimbarilor oficiale, sunt dovada aceleiasi continuitati. Cunoscând de visu  sute de localitati din aceastaarie, autorul a putut stabili corelatii între perechi de toponime identice situate la mari distante, în state diferite: Pancevo, Subotita, Canija, Martanosa sau Nadlac (din Ucraina, reg.Kirovograd si Serbia, reg.Voivodina) s.a. A identificat numele Cornova din Orheiul Basarabiei si în localitatea Ravascletto din Friul (în nordul Italiei), iar în sud-estul Basarabiei istorice a urmarit soarta asezarilor altadata cu nume „occidentale”: Paris (azi Veseolâi Kut), Strasbourg (azi Marazlievka), Leipzig (azi Serpnevoie), Luxembourg (azi Peremoga), toate în Ucraina. Mai sunt înca asezari, pe lânga cele cercetate de Vasile Soimaru, care asteapta sa fie vizitate. O afirma si d-sa: ”Legislatia europeana … acorda si fonduri speciale pentru cercetarea minoritatilor etnice din afara granitelor tarii” (p.11). Sunt de asteptat doar initiative în acest sens.

Vasile Soimaru a visat, a îndraznit si a realizat o lucrare, înca nevalorificata integral, pe care cercetatorul individual cu greu poate sa si-o imagineze încheiata. A facut-o ofranda românilor si cele peste 35 de recenzii si prezentari ale lucrarii sunt dovada receptarii ei în cercurile largi de specialisti si cititori. Institutiile  savante au început sa o premieze (Premiul Uniunii Scriitorilor din R.Moldova, 2008) si timpul lucreaza în favoarea întaririi prestigiului ei stiintific. Ceea ce ne dorim sunt editii viitoare, amplificate !

de Prof.univ.dr.Zamfira MIHAIL

Cea de a 90-a aniversare de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România a fost sărbătorită pe 11 aprilie 2008 la Bucureşti în cadrul unor ample manifestări cultural-ştiinţifice care au avut loc la Academia de Studii Economice şi la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. La manifestări a participat o amplă delegaţie a Forului Democrat al Românilor din RM, în frunte cu regizorul şi scriitorul Andrei Vartic, prim-vicepreşedinte al FDRM. Momentul cheie al manifestărilor l-a constituit lansarea albumului-monografie „Românii din jurul României în imagini” al domnului Vasile Şoimaru, profesor la Academia de Studii Economice din Chişinău. Prima manifestare a avut loc în cadrul sărbătoririi a 95 de ani de la fondarea prin decret regal a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, la care au participat practic toţi rectorii universităţilor din România, veniţi la Bucureşti pentru a participa la Consiliul Naţional al Rectorilor din România. Importanţa Actului Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 a fost evocată de profesorul universitar Ion Gh. Roşca, rectorul ASE, care a prezentat şi delegaţia din RM prezentă la manifestare. El a vorbit şi despre evenimentul editorial de mare importanţă ştiinţifică prin care Basarabia a înţeles să sărbătorească Actul Unirii şi la Bucureşti – volumul „Românii din jurul României în imagini”.

O prezentare mai amplă a volumului şi a autorului ei a făcut profesorul universitar Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice din Chişinău şi doctorul în economie Florina Mohanu, care a prezentat în premieră şi un film video realizat de ASE Bucureşti cu Imnul Unirii, cântat de corul liceului „Prometeu” din Chişinău şi imagini cu români de pretutindeni din cartea profesorului Vasile Şoimaru. Ovaţionat îndelung de elita ştiinţifică şi pedagogică a României, profesorul Vasile Şoimaru a povestit întreaga aventură a proiectului „Românii din jurul României în imagini”, inclusiv cei cinci ani grei de peregrinări ştiinţifice pe cont propriu prin uriaşa zonă geografică de la Caucazul de Nord, până în Italia şi Grecia în căutarea localităţilor în care locuiesc sedentar comunităţi româneşti. Experienţa lui a fost unică şi de multe ori încercată de reale primejdii, fiindcă a fost vorba de trecerea de unul singur prin spaţii geopolitice şi economice diferite, spaţii în care, după cum se ştie, comunităţile româneşti se confruntă şi azi cu o neîndurătoare politică de asimilare. Vasile Şoimaru a arătat de ce a închinat volumul regretatului profesor Paul Bran, fondatorul Academiei de Studii Economice din Chişinău, mai apoi şi rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. „Paul Bran a susţinut cu entuziasm proiectul de la lansarea lui şi a fost unicul sponsor al volumului din România, dar chiar dacă nu ar fi făcut acest lucru, tot lui i l-aşi fi închinat, atât de uriaşe sunt meritele acestui excepţional om de ştiinţă care a pus temelia învăţământului superior economic în Basarabia şi a modernizat acest tip de învăţământ în România”. Un emoţionat discurs a ţinut la manifestare şi doamna profesor Florina Bran, soţia regretatului profesor Paul Bran. La manifestarea de la ASE Bucureşti a participat şi o delegaţie a Universităţii de Finanţe şi Economie din Sanct-Petersburg în frunte cu profesorul Victor Tarasevici, rectorul acestei instituţii şi unul din conducătorii tezei de doctorat a domnului Vasile Şoimaru.

În aceiaşi zi, după amiază, manifestările închinate celei de a 90-ea aniversări a votării Actului Unirii Basarabiei cu România au continuat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. Manifestarea a fost deschisă prin emoţionat cuvânt de profesorul universitar Septimiu Chelcea, care a adus un elogiu deputaţilor din Sfatul Ţării, dar şi actualilor luptători pentru unitatea românilor de pretutindeni din Basarabia. Prezentând volumul domnului Vasile Şoimaru numerosului auditoriu format din studenţi şi profesori, cât şi reprezentanţi a numeroase organizaţii non-guvernamenale din România, profesorul Septimiu Chelcea a accentuat valoarea artistică şi ştiinţifică a volumului. „Aşa înţelege Basarabia să ne atragă atenţie nouă, oamenilor de ştiinţă din România, cum trebuie să luptăm pentru unitatea românilor de pretutindeni, şi pentru această carte de învăţătură mulţumim Basarabiei, mulţumim profesorului Vasile Şoimaru”, a mai spus profesorul Septimiu Chelcea. Un alt cuvânt de mulţumire a rostit profesorul universitar Marian Preda, decanul facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a universităţii din Bucureşti, care a invitat pe numeroşii studenţi şi profesori prezenţi la manifestare să înveţe „arta de a fi român şi om de ştiinţă român de la profesorul basarabean Vasile Şoimaru”. Un amplu şi emoţionant discurs a ţinut la manifestare şi domnul Andrei Vartic, prim-vicepreledinte FDRM. Nu facem aici referinţe la acel discurs, fiindcă tezele lui au fost publicate în recenzia la albumul „Românii din jurul României în imagini”, publicat în numărul trecut al „Literaturii şi Arta”.

Un alt discurs emoţionant a ţinut doamna profesor doctor Iulia Mărgărit de la Institutul de fonetică şi dialectologie „Al. Rosetii”, care a arătat „importanţa uriaşă a lucrării domnului profesor Vasile Şoimaru pentru cercetarea ştiinţifică viitoare a comunităţilor româneşti de la hotarele României, identificate şi scoase în lumină prin superbele imagini din albumul-monografie lansat la Bucureşti în cadrul unei sărbători atât de importante pentru întregul neam românesc – 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918”. Un cuvânt aparte, axat „pe mândria că lucrarea s-a realizat în cadrul activităţilor ştiinţifice şi pedagogice a domnului Vasile Şoimaru la facultatea pe care o conduce”a ţinut şi profesorul Dorin Vaculovschi, decanul facultăţii de Economie Generală şi Drept a Academiei de Studii Economice din Chişinău. În timpul manifestării profesorul Vasile Şoimaru a vorbit de câteva ori, răspunzând şi la numeroasele întrebări ale publicului. El a spus că a realizat proiectul „Românii din jurul României în imaginii” pornind de la sintagma lui Nicolae Iorga că „România este înconjurată de români” şi că a vrut anume ca lucrarea să fie finalizată către 27 martie 2008, când s-au împlinit 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. „Volumul a fost lansat anume în acea zi, la biblioteca ştiinţifică a Academiei de Studii Economice din Chişinău în prezenţa unui numeros public, printre care erau atât reprezentanţi de frunte ai intelectualităţii basarabene, cât şi prietenii mei din toate localităţile româneşti din afara României fără de care această lucrare nu ar fi fost posibilă”.

Vasile Şoimaru a mulţumit domnilor Septimiu Chelcea şi Marian Preda pentru organizarea ireproşabilă, anume ca eveniment ştiinţific şi patriotic, a lansării volumului lui. „Sunt mândru că acest eveniment are loc în aula în care aveau loc reuniunile ştiinţifice conduse şi de profesorul Dimitrie Gusti, cel care a cercetat monografic în perioada interbelică satul meu de baştină, Conova”. Amintind de cercetările monografice de la Cornova, profesorul Vasile Şoimaru a invitat auditoriul să aplaude prezenţa în sală a doamnei Mărioara Vulcănescu, fiica marelui monografist Mircea Vulcănescu, a lui Dan Golopenţia, fiul lui Anton Golopneţia, un alt mare monografist de la Cornova, dar şi conducătorul expediţiilor monografice care au studiat în anii celui de al II-lea război mondial satele româneşti de dincolo de Bug, a doamnei Florina Bran, soţia regretatului profesor Paul Bran, şi, desigur, a doamnei Zamfira Mihail, fiica marelui istoric şi preot Paul Mihail, născut la Cornova, păstrător şi continuator până la ultima suflare al duhului de cercetare de la Cornova.

Vasile Şoimaru a accentuat că Zamfira Mihail a participat cu trup şi suflet la organizarea manifestărilor de la Bucureşti, închinate Actului Unirii Basarabiei cu România, „recepţia pe care a oferit-o în cinstea delegaţiei din Basarabia în casa Mihail din Bucureşti fiind un adevărat simpozion ştiinţific închinat unităţii tuturor românilor”. În aceiaşi seară delegaţia basarabeană la acţiunile cultural-ştiinţifice închinate Actului Unirii a participat la premiera unui mare spectacol patriotic în cinstea Bucovinei şi folclorului ei românesc, realizat de Tudor Gheorghe. După spectacol Vasile Şoimaru a dăruit volumul „Românii din jurul României în imagini” marelui artist, atât de iubit în Basarabia. Mulţumind, Tudor Gheorghe a spus că „lupta pe care o duce pentru unitatea spirituală şi naţională a poporului român, în pofida tuturor piedicilor puse în cale, are sorţi de izbândă fiindcă alături este şi Basarabia, inclusiv prin asemenea lucrări monumentale”. Sâmbătă, 12 aprilie, volumul domnului Vasile Şoimaru a fost lansat şi în municipiul Bacău, în cadrul unor manifestări de suflet organizate de simpatizanţii Forului Democrat al Românilor din judeţul Bacău.

de Andrei Vartic, 27 Aprilie 2008
Literatura și Arta

Pentru a explora localităţile româneşti din jurul României ai putea să parcurgi o cale de o sută mii de km sau să cheltui 7, 5 tone de benzină. Cel puţin acestea sunt calculele autorului cărţii „Românii din jurul României în imagini”, Vasile Şoimaru, profesor de la ASEM.

„Trebuie să recunosc din capul locului că, atunci când m-am pornit cu aparatul de fotografiat, la acest drum, cu cinci ani în urmă nu-mi imaginam că va fi aşa lung…”, recunoaşte autorul cărţii lansate astăzi, 27 martie 2008. „Am luat-o mai întâi spre Bucovina, mai exact spre nordul ei… Am ajuns şi pe vârful Lăcăuţi, din munţii Vrancea, a cărui înălţime o exprimă o magică cifră – un „unu” urmat de trei de „şapte”: 1.777 metri. Am ţinut să ajung şi aici, atras de altă magie: pe Lăcăuţi se află centrul sentimental al României, locul unde se „întâlnesc” cele trei mari provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Muntenia. Ajuns acolo, am şi scandat „Trăiască, trăiască, trăiască/ Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, relatează Vasile Şoimaru care, adunând imagini pentru această carte, a călătorit în Grecia, Macedonia ex – iugoslavă şi Albania, Peninsula Istria din Croaţia, etc.

Autorul spune că această carte este un dar românilor cu ocazia a 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. Prezent la lansarea cărţii, poetul Grigore Vieru a spus că iniţial s-a mirat: „Un nebun şi-a înconjurat ţara! De unde a răsărit acest nebun?” În context, Grigore Vieru a spus că dacă ar ieşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi ar striga „Unire”, aceasta nu s-ar produce. „Dar, chiar dacă şi partidul de guvernământ ar spune: „Net, net, net”, asta nu înseamnă că unirea nu se va produce. Să avem înţelepciunea şi răbdarea să o aşteptăm!”

La apariţia cărţii au mai contribuit Sergiu Cocoş, Ioan Caliniuc, Valeriu Muravschi, Dumitru Sclifos, Gheorghe Scurtu, Iurie Ţurcanu, etc.

Ziarul de Garda, 26 Aprilie 2008

Prof. univ. dr. în ştiinţe economice din Republica Moldova, Vasile Şoimaru, a găsit o frumoasă şi originală modalitate de a marca cei 90 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România. Pasionat de mai mulţi ani de fotografie şi devenind, între timp, un profesionist, Vasile Şoimaru a lansat joi, 27 martie 2008, un album-monografie intitulat „Românii din jurul României în imagini”. Albumul are 272 de pagini şi conţine circa 850 de fotografii. În obiectivul descendentului din Neamul Şoimăreştilor se află românii din jurul graniţelor României, pe care i-a vizitat în ultimii cinci ani, parcurgând pentru aceasta 100 de mii de km, fapt pe care autorul îl mărturiseşte în studiul introductiv al volumului. Harta geografică a pelerinajelor profesorului la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Vasile Şoimaru este de-a dreptul impresionantă: Ucraina (Maramureşul istoric numit şi Transcarpatia, Nordul Bucvinei şi Ţinutul Herţa, românii de la Bug-Kirovograd şi Nicolaev, românii din regiunea Odesa), Rusia (românii din Caucazul de Nord), Bulgaria (românii din Vidin şi Cadrilater), Serbia (Valea Timocului şi Voievodina), Ungaria (Ţinutul Debreţin), Croaţia şi Italia (istroromânii şi friulenii), aromânii din Grecia, Macedona ex-iugoslavă şi Albania, populaţia românească slavizată din sudul Slovaciei, Cehiei şi Poloniei, inclusiv din Wadowice (Podolia), baştina regretatului Papa Ioan Paul al II-lea.

de Sergiu Dan, 19 Aprilie 2008
www.moldova.org