Le professeur Vasile Soimaru, qui fête son 60e anniversaire, nourrit un amour infini pour sa contrée natale et pour tout ce qui est roumain. C’est ce qui est propre à cette personnalité, qui est parvenue à vaincre  la « maladie de la députation » par l’image.

Les bois d’Orhei, les vallées de la  Cula et de l’Ichel, le village natal de Cornova, des lieux marqués par l’Histoire qui, aujourd’hui encore, déploie  ses immenses ailes au-dessus des gens « qui subissent les rigueurs des temps » ; ce n’est pas propre à ces lieux, mais nous en sommes et donc, nous les connaissons bien. Les temps mettent, tout le temps,  à rude épreuve les gens dont ils bouleversent les vies et les âmes. Vasile Soimaru a appris, lorsque les temps le lui ont permis, alors qu’il n’était plus de première jeunesse, que ces concitoyens ainsi que des dizaines de milliers d’autres, avaient été condamnés à l’exile dans les zones y réservées par l’ex Union Soviétique. Par la suite, il a eu la révélation des écrits historiques de Nicolae Iorga, C. C.  Giurescu, ou sociologiques de Mircea Vulcanescu et Anton Golopentia, des discussions de cœur à cœur avec Paul Bran et Paul Mihail. Et, toujours lorsque les temps le lui ont permis, il s’est proposé de faire part à ses concitoyens des ses réflexions et de les enrichir de ses livres.

Il a écrit une monographie de son village : Cornova [Ed. Museum, 2000], une histoire de sa famille : Neamul Soimarestilor [Ed. Prometeu, 2003], un album lyrique de témoignages photographiques : Poeme în imagini [ Ed.Prometeu, 2004],  il a pris l’initiative de publier Cugetari de Nicolae Iorga [Ed.Prometeu, 2005] et des œuvres inédites de Mircea Vulcanescu [ Ed.Prometeu, 2006] pour ne plus parler des livres de spécialité –  les sciences économiques -car, le très estimé professeur Vasile Soimaru est docteur es sciences économiques, l’un des fondateurs de l’Académie d’Etudes Economiques de Chisinau, dont il a été longtemps vice-recteur. Et il a d’autres projets de livres en cours.

Certains aphorismes de Nicolae Iorga sont devenus les principes mêmes de son activité. Il m’a semblé reconnaître dans la manière de manifester son patriotisme, la pensée de Iorga « „La fraternité” sentimentale des roumains doit évoluer vers un esprit d’unité. Avec tout ce que cela suppose de solidarité et de travail ensemble » (op.cit., p. 232). Il a été fortement influencé dans ses propres recherches par une autre réflexion de Nicolae Iorga relative à la multitude de roumains vivant au-delà des frontières du pays : „La Roumanie est un pays entouré de roumains”. Après avoir connu, grâce à de nombreux voyages, la Roumanie d’aujourd’hui, Soimaru a souhaité connaître celle des roumains qui  „ne sont nullement  colons, ni nouveaux venus, mais partout où ils vivent sont autochtones, population extrêmement ancienne” (Mihai Eminescu).

La genèse de l’ouvrage Românii din jurul României în imagini [Ed.Prometeu, 2008] est des plus intéressantes. Cela a démarré comme un projet de longue durée ayant, d’emblée, les composantes essentielles définies. Il y a eu une « Idée », une envie de Vasile Soimaru à savoir : le besoin de connaître pleinement tout ce qui signifie esprit roumain au-delà des frontières actuelles de la Roumanie. L’élément clé c’est le roumain, la langue étant, en dernière instance, la marque d’identité d’un peuple. L’auteur a trouvé dans ses souvenirs les détails linguistiques qui lui ont permis de communiquer directement avec ceux qui parlaient (encore et aussi) le roumain ou l’un de ses dialectes (l’istro-roumain,  l’aroumain) partout où il les a rencontrés.

Le projet a pris forme, en définissant l’aire à couvrir, d’une étape à l’autre, le long des cinq années. Tout d’abord, suivre l’itinéraire de Teodor Burada, chercheur de la fin du XIXe siècle.  Mais les endroits visités par l’équipe d’Anton Golopentia attirent aussi l’attention. Les premières questions que l’auteur s’est posées ont été du genre : « quel est le point le plus au nord (ou au sud etc.) des agglomérations roumaines ? » de sorte que, les repères une fois fixés, les relations humaines établies sur place soient déterminantes pour approfondir et élargir les investigations. Surtout la profondeur de la connaissance, grâce aux contacts ad-hoc, dans des circonstances à jamais uniques, qui ne se répèteront pas pour notre auteur et d’autant moins pour d’autres chercheurs, prolongées par des interviews-confessions et, parfois, par des amitiés qui ont duré toute une vie.

Le propre de Vasile  Soimaru est son charisme, sa facilité d’établir  des relations humaines. Une parfaite liberté du dialogue, une mise en confiance de l’interlocuteur qui incite ce dernier à accueillir de bon cœur cet inconnu – l’auteur lui-même – jamais vu auparavant.  L’abord direct de l’autre est caractéristique au villageois qui souhaite le bon jour à tout un chacun comme s’ils se connaissaient depuis toujours. C’est l’abord direct du professeur qui établit et entretient le dialogue avec ses élèves, avec ceux de la même génération et ceux plus âgés, connus ou inconnus. Mais, c’est surtout l’abord direct de l’homme sincère, ouvert au contact avec autrui, à même d’impressionner l’autre par l’intérêt qu’il porte à la langue qu’ils parlent tous les deux. A la question miraculeuse « parlez-vous roumain ? »  il reçoit une réponse négative ou positive et cette dernière déclenche  la suite de la recherche.

Il lui a fallu beaucoup de courage pour se lancer dans ce périple, faisant fi, à chaque fois,  de possibles dangers de l’inconnu (qu’il a, grâce à Dieu, évités) et surtout la persévérance d’un vaillant pour ne pas interrompre ou diminuer sa tâche. Et faire de son mieux pour obtenir autant d’informations et témoignages que possible, de partout et de chaque endroit car, l’illusion d’y revenir est, le plus souvent, pure utopie. Le livre est le document des roumains qui vivaient tout autour de la Roumanie dans les années 2002-2007. Ce « tout autour » peut atteindre un rayon de  mille kilomètres mais, cela forme néanmoins un anneau, un halo ou une aura qui nimbent le pays.

En relatant subjectivement quelques aspects connus ou présumés, je n’entre pas dans le vif du sujet. Car tout ce que j’ai dit n’explique que partiellement le succès de l’entreprise de Vasile Soimaru visant à connaître les roumains et leurs communautés. L’histoire proprement-dite des recherches étalées sur cinq ans et environ  100.000 km  c’est à l’auteur de nous la livrer. Et je la prévois tout aussi captivante qu’un bon policier. Ce qui lui est arrivé avant d’immortaliser les images (photos en système traditionnel ou digital) et après, jusqu’à leur parution en album, est une inconnue qui entretient le suspens. Et l’auteur a encore des choses à nous dire quant à ces détails que nous voyons dans presque chaque image mais dont nous ne saisissons peut-être pas toute la portée.

Dans le présent album, nous nous trouvons devant des faits tels quels, des documents. Et qui le resteront à jamais. « L’image » domine notre époque par ses innombrables valences dont celle de témoin, image-document, très prisée et exploitée. C’est un des aspects suggestifs et crédibles, qui enrichissent d’une part l’exposé oral ou écrit et qui, d’autre part, surprend des détails figés que le récit, de par sa dynamique même, tend à ignorer ou minimiser. D’ailleurs, à l’avis de plusieurs spécialistes en mass-média, l’image écrase le texte le reléguant au rôle d’accompagnateur de l’impression directe, à couper le souffle, obtenue par l’impact d’un bon cadrage, du choix du détail significatif et des couleurs. L’époque moderne cultive pleinement la communication sous cette influence écrasante de l’image.

D’ailleurs, pour faire une parenthèse à cet insert nécessaire dans l’économie de la présentation, l’image a été intégrée aussi à la méthodologie de l’analyse philologique d’un texte car elle y apporte un plus et, en général, constitue, actuellement, une des composantes de l’histoire de la civilisation, par l’extension du domaine, autrefois réservé à la seule « histoire de l’art ».  L’Imagologie  a gagné son statut de discipline universitaire et académique et il lui manque seulement une bonne historiographie des recherches pour accéder au rôle de « maître-servant » dans la conquête de la forteresse des recherches du XXIe siècle. Mais, ce n’est les vertus de l’image en soi qui nous intéressent mais ses qualités de témoin. Du moment que la justice reconnaît son « objectivité » dans les affaires pénales, pourquoi l’histoire ne profiterait-elle pas de ses valences incontestables ?

Et, en effet, la propension pour des « histoires » en images ne s’est pas fait attendre et l’on a des atlas historiques avec des cartes imagées qui dispensent l’historien des annexes du texte. Românii din jurul României  în imagini constitue justement un ouvrage probatoire sur les agglomérations roumaines, c’est-à-dire des endroits où il y a des habitants d’origine roumaine, dispersées en Europe, tout en formant une guirlande autour de la Roumanie.

Les zones comportant des agglomérations roumaines ont été organisées par chapitres, afin que l’itinéraire de son livre suive un parcours géographique, dans le sens des aiguilles d’une montre. Ainsi : I. Maramuresul istoric (actuellement en Ukraine) nous fait entrer dans cet  univers par Apsa de Mijloc, localité à forte présence roumaine; II. Nordul Bucovinei si al Basarabiei si tinutul Herta (Ukraine), et III. R.Moldova; IV. Basarabia istorica (Ukraine) – La Bessarabie historique – ; V. Moldovenii din Transnistria, de la est de Bug si din Caucazul de Nord (Ukraine, Russie) – Les moldaves de Transnistrie, de l’est de Bug et du Caucase de Nord – ; VI. Urme românesti la Istanbul- Traces roumaines à Istanbul – ; VII. Cadrilaterul, Valea Timocului, alte insulite românesti din Bulgaria –Le Quadrilatère, la vallée du Timoc, autres ilots roumains en Bulgarie – ; VIII.  Valea Timocului, Sudul Banatului si alte urme românesti din Serbia – La vallée du Timoc, le sud du Banat et autres traces roumaines en Serbie – ; IX.
Banatul unguresc si Tinutul Debretin – Le Banat hongrois et la Contrée de Debrezin – ; X. Aromânii din Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania – Les aroumains de Grèce, Macédoine ex-yougoslave et Albanie – ; XI. Istro-românii din Croatia si friulanii din Nordul Italiei – Les istro-roumain de Croatie et les frioulans du Nord de l’Italie – ; XII. Vestigii valahe în Cehia si Slovacia – Vestiges valaques en Tchéquie et en Slovaquie – ; XIII. Urmele bolohovenilor în Polonia si în Podolia (Ukraine) –  Les traces des bolohovens en Pologne et Podolie – .

Il y a douze heures astrales qui suggèrent mieux qu’une projection tridimensionnelle l’instant suspendu en temps et en espace. Le souffle de l’ambiance surprise se fait virtuellement sentir et le tout acquiert une nuance fortement sentimentale, mais jamais doucereuse.  C’est un ciné-vérité qui n’embellit pas la réalité, qui nous convainc et nous incite à la connaître de visu. Les lieux, les bâtiments, les chemins arrivent à nous « parler » et  surpris en leur silence ce n’est pas la présence humaine qui les animerait. Ils existe pour témoigner de divers styles de civilisation, souvent extérieures à l’ethnique, mais qu’ils influencent certainement. Tout comme l’environnement social dont surgissent, obstinément, traditions, coutumes et permanences. J’ai été particulièrement sensible au costume traditionnel de la Tatra polonaise, héritage que les anciens pâtres auront trouvé dans les coffres de dot, aux toiles brodées, aux motifs des tapis de Martanocha (Ukraine) ou de Moldovanskoe (Caucase du Nord). Cela représente, comme toute marque personnalisée, l’emblème de l’appartenance à un groupe ethnique qui, parfois, réduit à parler la langue maternelle seulement en « petit comité », peut l’oublier, tout en gardant le costume traditionnel. Ou, ce qui arrive plus souvent, on abandonne ce dernier mais on perpétue la langue et les coutumes.

Le bilinguisme en tant que phénomène de masse, lorsque la langue dominante – celle de la communauté –  est  transmise à la génération suivante, parallèlement à la langue maternelle – langue minoritaire – , constitue le « ver » (selon l’IT) qui ronge le système d’une langue. Dans l’étape précédente, les emprunts ou les calques ont lieu au niveau du lexique de la langue réceptrice, or c’est le palier des modifications continuelles. Quant à la seconde langue, celle du milieu allogène où vivent depuis des siècles ou des décennies ces roumains déracinés, on l’apprend jouant avec les autres enfants, en allant à l’école et, naturellement, en coexistant avec l’autre ethnie.

Nous constatons, à notre grand regret, que le service religieux de ces roumains déracinés n’a pu être officié en la langue maternelle, vernaculaire, par les églises orthodoxes des localités concernées, parce que dans les états slaves où ils vivent la langue de culte est l’ancien slavon – langue morte – qu’ils imposent, sans possibilité de recours, aux autres.  C’est une sorte de discrimination très peu relevée au niveau international, mais qui appose son sceau sur la dénationalisation. Par exemple, ces dernières décennies,  les tentatives des habitants de la Vallée du Timoc serbe (Malainita ou Negotin) de faire accepter l’office religieux orthodoxe en roumain se sont heurtées tant à l’opposition des autorités civiles que…ecclésiastiques serbes. Bien que, dans l’esprit de réciprocité, les serbes de Roumanie se trouvent sous la juridiction d’un archevêché serbe et ils ont l’office religieux en slavon. D’ailleurs, toutes les communautés ethniques de notre pays, ont leurs propres lieux de culte.

Plus que partout ailleurs, dans de telles enclaves, souvent isolées les unes des autres, c’est à la mère qu’incombe de transmettre au nouveau-né la langue de ses ancêtres en l’intégrant de la sorte à un milieu traditionnel qu’ultérieurement la famille et la société peuvent cultiver ou briser. C’est de tels moments de solidarité de groupe que l’on a surpris à plusieurs endroits [Apsa de Mijloc, Ciudei, Crasna-Ilschi ou Sarata (Ukraine), Moldovanskoe du Caucase de Nord (Russie), Gâmzova (Bulgarie), Slatina (Timoc) ou les carillonneurs (sonneurs de cloches) istro-roumains din Jeiani (Croatie)]. L’ouverture au XXe siècle de musées ou collections publiques  dans certaines localités permet de conserver des vestiges que plusieurs générations pourraient ignorer  sous la pression de diverses circonstances politiques.

Les toponymes et les anthroponymes qui échappent aux changements officiels, témoignent de la continuité. Comme il a connu de visu des centaines de localités de cette espace, l’auteur a pu établir des corrélations entre des toponymes identiques de différents états, situés à grand distance : Pancevo, Subotita, Canija, Martanosa ou Nadlac (Ukraine, reg. de Kirovograd et Serbie, reg. De Voivodina) etc. Il a trouvé le nom de  Cornova aussi bien à  Orheiul Basarabiei qu’à Ravascletto du Frioul  (nord de l’Italie), et au sud-est de la  Bessarabie historique, il a suivi le sort des agglomérations autrefois aux noms « occidentaux » Paris (actuellement Veseolâi Kut), Strasbourg (actuellement Marazlievka), Leipzig (actuellement Serpnevoie), Luxembourg (actuellement Peremoga), toutes situées en Ukraine. Il y a encore des communautés ethniques, outre celles étudiées par Vasile Soimaru, qui attendent d’être connues comme le dit lui-même : « La législation européenne …accorde des fonds spéciaux pour la recherche relative aux groupements ethniques enclavés » (pag. 11). Aux initiatives de se faire connaître !

Vasile Soimaru a rêvé, a osé et a réalisé un ouvrage, dont on n’a pas encore mesuré la juste valeur, qu’un chercheur individuel peut difficilement s’imaginer achever. Il a fait un don aux roumains et les plus de 35 comptes rendus et présentations en témoignent de son impact sur les milieux de spécialistes et de lecteurs. Des institutions savantes s’y intéressent (prix de l’Union des Ecrivains de la République de Moldavie) et le temps travaille en faveur de son prestige scientifique. Nous, nous attendons les prochaines éditions. Souhaitons-nous bonne chance!

Prof.univ.dr.Zamfira MIHAIL

Întâlnirea , fie și târzie, cu Vasile Șoimaru mi-a luminat orizontul către Basarabia crucificată. Am cunoscut un om de valoare, un iubitor de neam și de țară, un caracter inflexibil, un frate.
Albumul cu așezări românești și cu români de dincolo de granițele actuale ale României are multe semnificații și e făcut cu profesionalism și jertfelnicie. Dar rostul lui cel mai adânc e să strângă într-o unitate pe cei care o istorie criminală și cinică i-a despărțit și i-a risipit prin lume.

Așa cum arată cartea lui Șoimaru  ar trebui să arate- nu târziu- neamul. Albumul este o repetiție generală a unei realități încă nedeslușite. Ne simțim bine între copertele acestei capodopere a simțirii și speranței românești.

Cartea lui Vasile Șoimaru miroase a viscolul nopții de 30 noiembrie spre 1 decembrie 1918. Doamne-ajută! Albumul familiei românești ne încurajează.

Adrian Păunescu, 30 aprilie 2009
Literatura și Arta

La recenta sedinta a juriului USM în frunte cu Alexandru Burlacu au fost desemnati laureatii premiilor Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Astfel, Premiul pentru poezie le-a fost acordat poetilor Marcela Benea si Valeriu Matei. Premiul pentru proza i-a revenit lui Nicolae Popa. Scriitorul Nicolae Rusu a obtinut premiul pentru literatura pentru copii. Criticul Ion Ciocanu a câstigat premiul pentru critica literara. Premiul pentru eseu i-a fost acordat lui Vlad Pohila, iar premiul pentru debut le-a revenit autoarelor Radmila Popovici-Paraschiv si Nina Corcinschi. Prozatorul Vladimir Besleaga a devenit câstigatorul premiului Opera Omnia. Iurie Grecov a obtinut un premiu de excelenta. Scriitorilor  Nicolae Leahu, Mircea V. Ciobanu, Diana Vrabie, Vasile Soimaru, Gheorghe Bâlici le-au fost acordate premii speciale. Dumitru Pasat a obtinut o diploma de excelenta.

Din componenta juriului au facut parte Nicolae Dabija, Emilian Galaicu-Paun, Valeriu Babanschi, Nicolae Biletchi, Aurelia Borzin, Serafim Belicov, Miroslava Metleaeva, Ghenadie Nicu, Vlad Zbârciog (secretar), Alexandru Burlacu (presedinte). Solicitat de JURNAL, Vlad Zbârciog a mentionat ca ceremonia de decernare a premiilor va avea loc atunci când USM va aduna bani pentru premii. Deocamdata, Uniunea Scriitorilor nu are acesti bani. În 2008, valoarea medie a unui premiu USM a fost de 700 de lei.

de Irina Nechit
Jurnal de Chisinau

Perseverenta cu care, timp de peste cinci ani, omul de cultura Vasile Soimaru si-a realizat nobilul proiect despre românii din afara granitelor României, dovedeste înca o data faptul ca pentru un om cu caracter si bine intentionat nimic din ceea ce este frumos, firesc si uman, nu este impasibil. Desi în calitate de conferentiar universitar V. Soimaru are în grija sa si ore de curs, si diverse conferinte, si lucrari de licenta ale învataceilor sai, autorul a tinut ca albumul monografic Românii din jurul României în imagini (Ed. Prometeu, 2008) sa fie lansat la comemorarea celor 90 de ani ai revenirii Basarabiei în Gradina Maicii Domnului, cum a vazut spatiul românesc un talentat si inspirat poet si de unde în 1812 a fost rapita de hrapareata Rusie tarista. Initial, ca un fel de proba, autorul îsi testeaza cititorii cu albumul Poeme în imagini (Ed. Prometeu, 2004), lucrare în care si-a scos în evidenta simtul si gustul rafinat în arta fotografica, ochiul ager în stare sa opreasca si sa fixeze „clipa minunata”. Anterior, dânsul îsi exersase calitatea de cercetator, calatorind în spatiu si în timp, editând volumul Neamul Soimarestilor. 500 ani de istorie (Ed. Prometeu, 2003), lucrare axata pe cercetarea radacinilor sale genealogice. Dar si mai înainte, apare la aceeasi editura, în 2000, monografia Cornova, o voluminoasa si impresionanta carte despre istoria satului sau de bastina. Astfel, autorul a pornit, constient si programat, de la simplu la compus, în ascensiune, cercetând spatial si temporal, mai întâi o localitate, apoi destinul unei familii, ca sa ajunga la o privire de ansamblu asupra neamului din care face parte. De atunci, de la prima lansare a albumului monografic, pe 27 martie curent, pâna la finele anului lucrarea în cauza a avut parte de zeci si zeci de lansari, actiuni care s-au transformat în veritabile manifestari culturale. Doar într-o singura luna, noiembrie, de exemplu, volumul a fost prezentat publicului cititor mai întâi la Casa memoriala„N. lorga”din Botosani (în seara zilei de 1 noiembrie), iar a doua zi – la Casa-muzeu„!on lrimescu”din Falticeni.

Semnificativa a fost întâlnirea cu cititorii din Botosani prin faptul ca titlul cartii i-a fost inspirat autorului de marele istoric si om de cultura Nicolae lorga, cel care a lansat celebra sintagma precum ca România este unica tara din lume înconjurata de români. Pornind de la aceasta expresie dna Violeta Damaschin, directoarea Casei memoriale „N. lorga”, a remarcat ca prin albumul monografic, realizat de V. Soimaru, românii din jurul României, ca niste fii ratacitori, în mod simbolic, au revenit acasa. însotit de colegii sai, scriitorul Vlad Pohila, subsemnatul si actrita Ninela Caranfil, autorul si-a prezentat lucrarea si la Casa-muzeu„lon Irimescu”, local în care s-a mai întâlnit cu falticenenii de nenumarate ori. Timp de aproape doua ore aerul din sala arhiplina de oameni îndragostiti de frumos si de Basarabia a vibrat straluminat de emotia celor spuse cu suflet si caldura. Cineva dintre vorbitori a precizat ca, dat fiind faptul unor relatii insuficiente ale României cu românii din jurul ei, dar si ale acestora cu tara lor de suflet, recentul album al lui V. Soimaru îi trezeste din somnul uitarii nu doar pe românii rataciti si stabiliti în tarile învecinate, ci si pe unii conationali care o duc bine-mersi în fotoliile lor de functionari de stat.

Manifestarea de la Falticeni s-a bucurat de un rasunator succes si datorita, în mare masura, amabilitatii gazdelor: Ghe-orghe Dascalescu, directorul Casei-muzeu „Ion Irimescu”, Ana Nazarov, director, si Dan Baltazar, colaborator, ai Casei-muzeu „M. Sadoveanu”. Odata cu albumul lui V. Soimaru, au fost lansate si câteva carti noi de-ale subsemnatului, volumul de eseuri Si totusi, limba româna!… de VI. Pohila, traducerea sa din proza estonienei Lilli Promet, precum si un CD continând un tulburator recital liric de Ninela Caranfil. Artista Emerita N. Caranfil a avut câte un recital în fiecare din orasele vizitate, Botosani si Falticeni, publicul aplaudând-o frenetic, unii – cu lacrimi în ochi. A fost o explozie de traire a frumosului, de bucurie a unei reîntâlniri dintre frati, dar si o adevarata revelatie a fortei talentului actritei de la Nationalul „Minai Eminescu”din Chisinau. Nu mai putin emotionante au fost alte doua recitaluri ale Ninelei – „intime”, „casnice”, tinute în casa familiei de pedagogi Agripina si Vasile Preutu, din s. Soimaresti, judetul Neamt, si în fata membrilor familiilor Ion Gospodaru si înv. Gheorghe Pîrlea, bunele noastre gazde din comuna Miroslavesti, judetul lasi. Memorabila s-a dovedit a fi si întâlnirea din 15 noiembrie curent cu cititorii de la Biblioteca „Basarabia” din Soroca, zi în care aceasta institutie publica si-a sarbatorit si 15 ani de existenta.

Astfel, în afara de presedintele raionului, dl Mircea Martâniuc, ex-prefectul judetului Soroca dna Ana Bejan si alte oficialitati locale, la lansarea albumului Românii din jurul României în imagini a avut ocazia sa participe si o delegatie de oameni de cultura din Buzau. Sorocenii si buzoienii nu se simt înfratiti doar prin ordinarul act oficial, semnat de autoritatile locale ale celor doua orase, ci mai degraba gratie sentimentului de cultura, traditie si credinta stramoseasca ale aceluiasi neam, autentificate de imaginea eterna a cetatii lui Stefan cel Mare si Sfânt de pe malul Nistrului. Acest gând s-a facut simtit în mai toate discursurile rostite în sala Bibliotecii„Basa-rabia”, iar preotul Mihail Milea din Buzau, contemplând impresionantele imagini din lucrarea lui V. Soimaru, marturisi cu nedisimilata emotie: „Basarabia (…) este altarul inimii mele…” Cucernicul parinte se mai confesa ca aflase de acesti bravi, dar nu prea norocosi români din preajma României actuale de la parintii sai care-i dez-valuisera ca Basarabia este pamânt românesc dintotdeauna. Mai târziu descoperise multe despre Basarabia, fiind student la Teologie în Bucuresti si, prin grija monahului Nicolae Steinhardt, având acces la Biblioteca Academiei Române. „Mare este Dumnezeu!”, a spus din tot sufletul preotul Mihail Milea când fusese invocat evenimentul care avea sa aiba loc la 1 decembrie curent în Alba lulia, orasul unde urma sa ajunga si albumul-monografic al lui Va-sile Soimaru. Virtuala Românie Mare si-a sarbatorit cei 90 de ani ai sai si cu românii din jurul României adunati în orasul Marii Uniri din 1918 de neobositul om de cultura basa-rabean, în sirul de manifestari culturale din cadrul acestui vibrant eveniment un moment special a avut si lansarea albumului. Concomitent a mai fost deschis si un vernisaj din 90 de fotografii, atât la Alba lulia, cât si la Centrul Expozitional„C. Brâncusi”din Chisinau. Un amanunt cam bizar, si totusi, nelipsit de importanta: daca la organizarea expozitiei la Chisinau a avut sprijinul directorului CE„Brâncusi”, T. Braga, al amicilor loan Caliniuc, Marcel Porumbescu, VI. Pohila, apoi în Cetatea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, V. Soimaru a fost lasat singur în fata României… Oricum, de pe cele 90 de imagini românii din jurul României le-au amintit celor veniti sa-i vada, ca ei exista si ca Tara este pentru dânsii ca un Soare pe care-l urmareste zi de zi auria floarea-soarelui. Este o inspirata metafora a dnei Sânziana Pop, directorul revistei Formula AS, publicatie care acorda o atentie din ce în ce mai vie românilor din afara României, în special Basarabiei. Ziaristii de la acest saptamânal au înteles ca temeinicia unui neam se gaseste doar într-o unitate nationala, în acest context e necesar sa fie amintita vorba unui autentic om de cultura si de rezistenta contra vitregiilor istoriei, încercari prin care au trecut mii si mii de români, în special cei din Basarabia. Pedagogul si scriitorul Constantin Bobeica, ajuns la o vârsta onorabila si trecut prin ciurul si dârmonul istoriei, ne avertizeaza: „Lectiile istoriei ne învata ca un popor – mare, mic – trebuie sa-si întemeieze pozitia bizuindu-se doar pe propriile resurse, puteri, posibilitati (…). Sa nu ne nutrim cu iluzia desarta ca marile puteri nu pot mân-ca-dormi de grija noastra, a celor mai mici, mai napastuiti de istorie.” E o povata care ar trebui sa-i destepte nu doar pe fiii ratacitori ai neamului românesc, ci si pe cei de acasa. în acest sens, albumul monografic Românii din jurul României în imagini de V. Soimaru este ca un elixir în stare sa stimuleze revigorarea sentimentului de neam, a demnitatii noastre nationale.

de Nicolae Rusu
Bibliopolis, nr.4, 2008, p.114-116

În drumul său lung prin românime, Vasile Soimaru descoperă Bisericile (rupestre, din lemn sau din piatră) în care s-au rugat şi se roagă ca şi noi (cei din matcă), în ritul Sfinţilor Părinţi, străbunii şi urmaşii lor. Prin dangătul subînţeles al clopotelor, cei în legătură cu a căror existenţă am căzut în vinovată uitare ne transmit fiorul nevoii noastre de pocăinţă.

Plaiurile lor, ale românilor risipiţi în jurul României, mai presus de peisajul mirific, sunt parcă rupte din Carpaţii noştri, din colinele Subcarpaţilor, sugerându-ne că semenilor noştri de aiurea le seamănă şi glia, că Dumnezeu nu a lucrat cu “osebire” atunci când a rânduit românimii baştina înspre cele patru zări ale Europei. Şi că Edenul – Paradisul primordial – nu trebuie căutat în vechea Persie,  ci acolo unde românul poate rosti cuvântul Acasă.

Apoi, chiprile oamenilor din album, ale celor de departe, cât ne seamănă şi ele! În costumele strabunilor  – miraculos păstrate, ornate (pe fondul pur al albului) cu florile pajiştei, stropite de flacăra sângelui şi de siniliul cerului -, oamenii surprinşi de ochiul lui V. Şoimaru ne îndeamnă parca să nu uităm o vorbă risipită în vânt, într-un entuziasm  prea repede consumat: “…să ne ţinem de neamuri”.

Cetăţile falnice, aproape neatinse de timp şi de timpuri, Cimitirele şi Monumentele (cu Eminescu omniprezent) subliniază continuitatea, faptul că, deseori, cu sacrificii am răzbătut urcuşul dinspre trecut. În context, prin cimitirul negăsit de la Odessa, cel al ostaşilor români, Vasile Şoimaru ne somează subtil  să nu pierdem legătura cu înaintaşii, ca astfel viitorimea neamului să nu rătăcească drumul.

Confluenţele apelor curgătoare de pe meleagul fraţilor de neam ne transmit emoţia întâlnirii umane, ideea de contopire în esenţă a ramurilor neamului, oriunde ar sălăşlui acestea.

Punţile şi podurile sunt năframele care leagă, perechi-perechi, trupuri deja unite spiritual, precum se-ntâmplă în tradiţia românească a relaţiilor  care dau naştere Familiei.

În drumul său lung prin românime, autorul descoperă cascadele Europei chiar pe meleaguri profund româneşti. Ni le arată şi nouă, drept ceea ce reprezintă ele pentru ochiul lăuntric: pragul; pragurile neamului, cele care au fost trecute de-a lungul istoriei, în zbucium, în valtoarea oferită nouă drept pildă de către apele învolburate ale cascadei –  nouă, celor din România de azi, celor care ignorăm pragurile ce le avem de trecut in viitor.

Şi încă multe alte şoapte  pot căpăta glas în acest album monografic, întru revelaţia celui cu sufletul deschis, aflat în rezonanţă cu felul în care Vasile Şoimaru trăieşte veghea – veghea asupra Neamului.

Sârguinţa şi arta autorului albumului-monografie Românii din jurul României  in imagini au dat naştere, deci,  unui produs cultural cu inestimabile valenţe spirituale, pentru care Vasile Şoimaru (sunt de acord cu distinsul Nicolae Dabija), “merită toate  premiile româneşti şi nu numai. Albumul lui Vasile Şoimaru n-a fost menit să-i semene, spre exemplu, ca să folosim un termen de comparaţie, albumului bugetofag Eterna şi fascinanta Românie, conceput drept cocardă electorală pe pieptul unor potentaţi ai regimului, sau un trofeu pentru bibliotecile ostentative ale aceloraşi privilegiaţi. Albumul lui Vasile Şoimaru  e in primul rand o lectie de demnitate, o carte de învăţătură şi, în acelaşi timp, o carte de inimă, cum apreciază Vlad Pohilă.

Gheorghe Pirlea, Miroslavesti- Navrapesti, jud. Iasi
NATURA, 2009, februarie.

In ziua cand Basarabia sarbatorea a 90-a aniversare a votarii Actului Unirii de catre Sfatul Tarii (27 martie 2008), la Academia de Studii Economice din Chisinau s-a lansat una dintre cele mai importante carti pe care a putut cineva sa le daruiasca Romaniei: albumul-monografie Romanii din jurul Romaniei in imagini, realizat de profesorul Vasile Soimaru. Cand Romania sarbatorea 90 de ani de la Marea Unire, cartea profesorului Soimaru a fost lansata si la Bucuresti, la 11 decembrie 2008, in cadrul sesiunii anuale a Cercului de Istorie Bancara al BNR, condus de Cristian Paunescu, istoricul Bancii.

La lucrarile sesiunii au participat guvernatorul BNR, acad. Mugur Isarescu, alti academicieni (intre ei istoricul Dan Berindei), oameni de cultura. Nicolae Iorga a afirmat candva ca Romania e o tara inconjurata de romani. Cam tot atatia locuiesc in interiorul frontierelor cati locuiesc si in afara acestora. Mai inaintea marelui istoric, Mihai Eminescu scria: “Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odesa si de Kiev.” Profesorul basarabean Vasile Soimaru a dorit sa ilustreze aceste realitati.

Cine este Vasile Soimaru? A fost membru al Parlamentului de la Chisinau, a publicat mai multe carti intre care se remarca cele privitoare la cercetarea satului romanesc, pe urmele lui Dimitrie Gusti (cetatean de onoare al satului Cornova, unde s-a nascut Vasile Soimaru). Pentru albumul de fata, autorul a strabatut, timp de cinci ani, cu automobilul, cu avionul, cu trenul si pe jos, aproape toate locurile din jurul Romaniei locuite de romani. A parcurs 100.000 de kilometri, a consumat 1.000 de filme foto, a luat multe alte mii de cadre filmate cu aparatul digital, a inregistrat sute de CD-uri si DVD-uri. A rezultat un album monumental, de 272 de pagini format A3, cu 850 de fotografii color. O carte premiata la cea de a XVII-a editie a Salonului International de Carte organizat de Biblioteca Judeteana „Gh. Asachi” din Iasi in octombrie 2008.

Fotografiile lui Vasile Soimaru, realizate in satele romanesti de pe Nipru, in Maramuresul istoric, in Ungaria, Cehia, Albania, Macedonia sau Grecia, in Basarabia natala sau in Bucovina, ne reprezinta viata romanilor din acele zone – arhitectura, mode, costume populare s.a.m.d.

Argumentele demersului sau se sprijina pe datele contemporane care spun ca, in afara celor peste 3.300.000 de romani basarabeni, mai exista 459.300 de romani neasimilati inca in Ucraina, 650.000 – in Federatia Rusa, 33.098 – in Kazahstan, dar si-n celelalte foste republici sovietice (Uzbekistan – 5.593, Belarus – 4.964, Lituania – 3.223, Gruzia – 2.842, Turkmenistan – 2.466 etc. etc. etc.), in Valea Timocului si Banatul Sarbesc din Serbia – circa 800.000, respectiv 38.000, in Grecia – 400.000, in Bulgaria – 130.000, in Macedonia – 500.000, in Turcia – 40.000, in Ungaria – 28.000, in Bosnia-Hertegovina – 40.000, in Albania – 15.000, in Franta – 200.000, in Austria – 35.000, in Spania – 950.000, in Italia – 900.000, in Germania – 1.000.000, in Israel – 200.000, in SUA, Canada si America de Sud – 1.350.000 etc. etc.

„Daca e s-o luam din punct de vedere cronologico-geografic – spune autorul –, aceste adevarate calatorii in jurul Romaniei includ trasee batatorite (dar si nebatatorite) de altii, care au cercetat respectivele spatii sub aspect etnologic, istoric, folcloric, lingvistic etc. (…) Obiectul preocuparilor mele l-au constituit aproape exclusiv locurile de trai sedentar ale romanilor, in diferite perioade ale istoriei, si nicidecum romanii imprastiati de soarta in lumea larga, mai ales in epoca actuala.”

Intre multele constatari la care a ajuns Vasile Soimaru dupa lunga sa calatorie si pe care le explica intr-un Cuvant inainte (prima dintre constatari ar fi „faramitarea intr-un hal fara de hal a etniei romane”) este si aceea ca a descoperit in tinutul Krasnodar din sudul Rusiei opt sate locuite pana astazi preponderent de romani (care isi zic moldoveni), necercetate vreodata de institutele de specialitate din Romania. De altfel, nici localitatile romanesti de la est de Bug n-au mai fost vreodata vizitate, dupa superba cercetare al lui Anton Golopentia, la inceputul anilor 40.
Vasile Soimaru este intaiul care a incercat sa adune la un loc, intr-un album fotografic, locurile in care mai salasluiesc romani.

Stelian Turlea, 30 Ianuarie 2008
Ziarul Financiar

In ziua cand Basarabia sărbătorea a 90-a aniversare a votării Actului Unirii de catre Sfatul Ţării, la Academia de Studii Economice din Chişinău s-a lansat una din ele mai importante
cărţi realizate de un basarabean. Este vorba de albumul-monografie „Românii din jurul României în imagini”, de prof. univ. Vasile Şoimaru. Cele 272 de pagini format A3 şi 850 de fotografii color ale acestei cărţi – unice in tot arealul romanesc – deconspiră, mai intai, efortul uriaş al autorului. Timp de cinci ani, Vasile Şoimaru s-a deplasat in toate comunităţile romaneşti din jurul Romaniei – din Caucazul de nord şi pană in Grecia şi Balcanii de Vest – şi a surprins in imagini, de o rarisimă frumuseţe, viaţa reală a acestor comunităţi. In opinia cunoscutului regizor şi scriitor patriot Andrei Vartic, albumul „Romanii din jurul Romaniei in imagini” reprezintă dorul Basarabiei de Romania, suferinţa pentru deciziile care au rupt la, 23 august 1939, Basarabia şi Bucovina din trupul Ţării, dar mai ales faptul că aşa cum Basarabia are nevoie de Romania, tot aşa şi Romania nu poate deveni Ţară, in toată puterea cuvantului, fără Basarabia.

Răsfoind albumul, observăm că Vasile Şoimaru – un adevărat artist fotograf – nu işi ascunde identitatea sa romanească atunci cand fotografiază, ci dimpotrivă, o afişează deschis. El fotografiază romaneşte şi cu mare dragoste pentru poporul roman. Imaginile, fie că sunt realizate in satele romaneşti de pe Nipru, in Maramureşul istoric, in Ungaria, Cehia, Albania, Macedonia, Grecia ori Basarabia natală sau Bucovina, reprezintă viaţa romanilor din acele zone in toată amploarea ei fiinţială – arhitectură de cult şi case de locuit, garduri şi porţi, campuri şi cranguri, fantani şi izvoare, ziduri străvechi şi şcoli contemporane, mode vechi şi mode noi, tipuri de costum popular romanesc, dar şi tipuri de romani acomodaţi sau neacomodaţi la condiţiile reale in care locuiesc. Străjuită de harta Romaniei Mari şi de Coloana Infinitului, albumul-monografie prezintă neamul romanesc aşa cum stă el acum, la inceputul mileniului III, pe harta cea nouă a Europei.

Tot in acest an, cartea a fost lansată şi la Bucureşti, in cadrul unor ample manifestări cultural-ştiinţifice care au avut loc la Academia de Studii Economice şi la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, unde am fost prezent şi eu, onorand astfel invitaţia prof. Şoimaru. La manifestări a participat o amplă delegaţie a Forului Democrat al Romanilor din R. Moldova, in frunte cu Andrei Vartic, prim-vicepreşedinte al FDRM. Ovaţionat indelung de elita ştiinţifică şi pedagogică a Romaniei, profesorul Vasile Şoimaru a povestit intreaga aventură a proiectului „Românii din jurul României în imagini”, inclusiv cei cinci ani grei de peregrinări ştiinţifice pe cont propriu, in căutarea localităţilor in care locuiesc sedentar comunităţi romaneşti.

Domnia sa a precizat de ce a inchinat volumul regretatului profesor Paul Bran, fondatorul Academiei de Studii Economice din Chişinău, mai apoi şi rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. „Paul Bran a susţinut cu entuziasm proiectul meu şi a fost unicul sponsor din România; dar chiar dacă nu ar fi făcut acest lucru, tot lui i l-aş fi închinat, atât de uriaşe sunt meritele acestui excepţional om de ştiinţă care a pus temelia învăţământului superior economic în Basarabia şi a modernizat acest tip de învăţământ în România”. Profesorul Vasile Şoimaru a ţinut să remarce şi faptul că in realizarea proiectului „Românii din jurul României în imaginii” a pornit de la sintagma lui Nicolae Iorga – „România este înconjurată de români” – şi că a vrut anume ca lucrarea să fie finalizată in 2008 – anul Marii Uniri.

de Ioan Popescu, 7 Decembrie 2008
Oglinda Literara, nr. 84, Focșani

Peste cinci ani de preumblari de-a lungul si de-a latul Europei, peste 100.000 de kilometri parcursi, cei mai multi, cu masina personala si pe cheltuiala proprie si, in final, un splendid album, “Românii din jurul României in imagini”, cuprinzând 272 de pagini si 850 de imagini color, selectionate din cele peste 1000 de foto-filme, realizate cu aparate clasice de fotografiat, din cele peste 4000 de cadre filmate cu aparatul foto digital, din cele câteva sute de CD-uri si DVD-uri cu imprimari ale tuturor locurilor in care vietuiesc românii din jurul României, din Maramuresul de Nord, apartinând actualmente Ucrainei, pâna in Cehia, Slovacia, Polonia carpatina, Pocutia si Podolia, din tinuturile Hotinului, Cernautiului si Hertei pâna la Odesa, de la Coasta Dalmata si Istria pâna in Cadrilaterul bulgar, Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania, din Banatul unguresc si Tinutul Debretin pâna la Nistru, Nipru si Bug si, de aici, mai departe, pâna in Tinutul Donului si Caucazul de Nord.

Peste tot, profesorul universitar Vasile Soimaru, de la Universitatea din Chisinau, a vizitat românii aflatori acolo, a fost gazduit de ei, a intrebat multe si a aflat multe si, mai ales, a imortalizat aceste intâlniri de suflet ca sa le daruiasca apoi nu numai noua, contemporanilor sai, ci si posteritatii. Cele 850 de fotografii color sunt rânduite de autor pe sectiuni geografice: Maramuresul istoric, Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei si Tinutul Herta (sectiunea cea mai bogata in imagini), Republica Moldova, Basarabia istorica (inglobata astazi in Ucraina), Moldovenii din Transnistria, de la est de Bug si din Caucazul de Nord, Urme românesti la Istanbul, Cadrilaterul, Valea Timocului si insulitele românesti din Bulgaria, Valea Timocului, sudul Banatului si alte urme românesti din Serbia, Bnatul unguresc si Tinutul Debretin, Aromânii din Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania, Istro-românii din Croatia si friulanii din Nordul Italiei, Vestigii valahe in Cehia si Slovacia, Urmele bolohovenilor in Polonia si in Podolia, Viitorul românesc din jurul României, acest ultim capitol fiind dedicat copiiilor românilor traitori in afara granitelor României.

Doar simpla parcurgere a acestui minunat album va fi suficienta oricui pentru a-si fixa pe retina, pentru toata viata, imagini care se fixeaza direct in sufletul oricarui privitor care simte româneste: muzeele etnografice românesti si superbele biserici de lemn din Maramuresul de Nord, unele dintre ele vechi de peste cinci secole, peisajele superbe de la Izvoarele Tisei, Scoala primara din Cernauti, in care a invatat Eminescu, casa memoriala si mormântul lui Aron Pumnul, Catedrala mitropolitana “Sf. Duh” din Cernauti, Sala de marmora a Universitatii din Cernauti, unde a fost votata Unirea cu România la 28 noiembrie 1918, stejarul lui Stefan cel Mare din Codrii Cozminului, cetațile românesti de la Hotin, Tighina, Soroca, Orhei si Cetatea Alba, frumoasele biserici românesti din Tinutul Bugului si de pe Valea Nistrului, costumele populare si tesaturile specific românesti descoperite in satele Moldovanovca, Tamaha, Solonesti si Ciobanovca, din Caucazul de Nord, catedralele românesti din Balcic si Bazargic, cetatea Silistra, mausoleul din Plevna, familiile românilor din Gâmzova, Smârdan si din Valea Timocului bulgar, bisericile românesti din Timocul sârbesc, casa mare româneasca a poetului Vasile Barbu din Uzdin, frumoasele dovezi de românism descoperite la Pancevo, Canija, Satu Nou, Vârset, Alibunar si Subotita, casele românesti din Debretin, Grâsties, Seghedin si Gyula, satele aromânilor din Muntii Pindului si de pe malurile Lacului Ohrid, scoala aromânilor din Bitolia si biserica aromânilor din Korcea-Albania, pastorita de parohul Dumitrachi Veriga, bisericile stravechi din Moskopolje, vechi centru religios, cultural si comercial al aromânilor albanezi, iarmarocul românilor din Ucka-Croatia, vestita formatie folclorica a “clopotarilor” din Jeiani, bisericile românesti din Moravia de Est si din Tabor (Cehia) si cele din Javorina-Slovacia sunt numai câteva dintre fotografiile de suflet inserate intre copertele acestui album de vis, care ar trebui sa se afle in biblioteca fiecarei familii de români.

Iti multumim din suflet, profesore Vasile Soimaru!

Stefan Olteanu, 2 Decembrie 2008
Ziarul Observator de Bacau

Toader Gherasim, rectorul Universitatii “George Bacovia”, s-a incuscrit cu Neamul Soimarestilor, devenit legendar datorita romanului omonim al lui Mihail Sadoveanu. Povestea intilnirii cuscrilor pare rupta din scenariile scriitorului român. Doi oameni despartiti de kilometri, complet necunoscuti, Vasile Soimaru, profesor universitar in Chisinau, descendent din neamul Soimarestilor, si universitarul iesean Toader Gherasim s-au unit in idee in rezistenta impotriva opresiunii comuniste si au devenit prieteni pe viata. “Ne-am cunoscut prin 1983, cind in URSS era Brejnev, iar in România Ceausescu. Eram cu totii inchisi in lagarul socialist. Ne-am intilnit cind Vasile Soimaru a reusit sa obtina o bursa la ASE Bucuresti si a fost trimis la solicitarea sa la mai multe centre universitare din tara, si la Iasi. S-a apropiat foarte repede de noi si cind a vrut sa vada manastirile din Bucovina l-am insotit si am reusit sa ne imprietenim. Am povestit fiecare ce nu ne place la tarile in care locuim si am constatat ca suntem cam de aceleasi pareri. I-am zis atunci ca preferam sa-l cheme Tudor, ca in romanul lui Sadoveanu. Mi-a promis ca isi va invita sotia in România si daca ramine insarcinata si face un baiat il va boteza Tudor, iar eu ii voi fi nas. Inca inainte de a se naste ne spuneam «cumatre»”, povesteste rectorul Universitatii “George Bacovia”. Toader Gherasim a primit invitatie la botezul finului sau in 1989, in perioada revoltelor din Timisoara, astfel ca nu a putut parasi tara. Totusi el este cel care a fost cumatrul nou – nascutului Tudor Soimaru, pe care l-a vazut abia cind a implinit virsta de 5 ani. (Laura HUIBAN)

Ziarul de Bacau, 29 Noiembrie 2008

Vasile Şoimaru face parte, aparent, din stirpea celor care şi-au „părăsit” profesiunea de bază (el profesand ca economist la Academia de Ştiinţe Economice din Chişinău), in favoarea cercetărilor monografice săteşti şi a artei fotografice. In cercurile de cunoscuţi, faptul poate fi considerat ca un „păcat”, ceea ce i s-a şi reproşat. Autorul insă ne asigură că nu neglijează studiile economice şi că ii va „dezamăgi”, curand, pe grijulii chiar la modul editorial. Reproşul mi se pare neserios, fiindcă Vasile Şoimaru nu e nici pe departe singurul caz de „trădare” a profesiunii in favoarea unor pasiuni culturale aparent incompatibile. Ar insemna, păstrand proporţiile, să-i blamăm pe A. P. Cehov şi pe Vasile Voiculescu pentru faptul că nu şi-au văzut de medicina lor scriind literatură.

Vasile Şoimaru şi-a făcut intrarea in conştiinţa publică prin activitatea politică in Parlamentul de la Chişinău, in anii de mari speranţe naţionale. Rodul acestei experienţe este oglindit in cartea de articole, dialoguri şi luări de cuvant in Parlament, cu titlul Căderea premierilor (Editura Civitas, Chişinău, 1999). Ulterior, a simţit nevoia cercetării monografice a satului romanesc, ca discipol al iniţiatorului interbelic Dimitrie Gusti, cel care a şi fost declarat cetăţean de onoare al satului Cornova, satul natal al lui Vasile Şoimaru, dat fiind că aici au inceput cercetările sociologice gustiene in Basarabia. Roadele culese pe asemenea tăram sunt monografiile Cornova (Editura Museum, Chişinău, 2000), care adună studii semnate, intre alţii, de Henri H. Stahl, Emil Turdeanu, Ernest Bernea, Iurie Colesnic, Petre V. Ştefănucă, Anton Golopenţia, Sanda Golopenţia-Eretescu, Zamfira Mihail, Paul Bran, Vlad Pohilă, Vasile Şoimaru ş.a., lucrare monumentală coordonată de autor, şi Neamul Şoimăreştilor. 500 de ani de istorie (2003, in colaborare cu Alexandru Furtună), investigaţie amplă şi aplicată a rădăcinilor propriului neam care se trage, nu doar la modul mitic, din spiţa nemurită de Sadoveanu in cunoscutul său roman.

In aceeaşi direcţie s-a concentrat şi ajutorul dat dascălilor de ţară Agripina şi Vasile Preutu din Şoimăreşti (Neamţ) care au realizat monografia Satul Şoimăreşti. Cinci veacuri de existenţă demnă (Editura Prometeu, Chişinău, 2006), asigurand şi bogata parte ilustrativă in imagini. Vasile Şoimaru este şi editor al unor cărţi de Nicolae Iorga, Mircea Vulcănescu (inedite), al unei antologii privind personalitatea lui Paul Mihail. Cat priveşte pasiunea lui pentru arta vizuală, aceasta s-a concretizat in două albume de  referinţă: Poeme în imagini (Editura Prometeu, Chişinău, 2004, cu o Precuvântare semnată de cunoscutul ziarist Vlad Pohilă, şi Românii din jurul României în imagini (Editura Prometeu, Chişinău, 2008, cu o bogată prefaţă a aceluiaşi Vlad Pohilă). De-a lungul timpului, Vasile Şoimaru a colaborat cu fotografii de inaltă ţinută artistică la diverse publicaţii din Republica Moldova şi din Romania. Cel din urmă album, Românii din jurul României, merită un comentariu aparte, depăşind condiţia genului.

Nu intamplător volumul a fost premiat la cea de a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, in octombrie 2008. De remarcat că un asemenea proiect foarte  costisitor merita cu prisosinţă să fie finanţat de Institutul Cultural Roman. Din păcate, această instituţie consideră, prin directorul ei, cultura ca fiind o „afacere privată” iar nu una de interes naţional. In consecinţă, proiectul lui Vasile Şoimaru a fost refuzat. Autorul şi prefaţatorul subliniază eforturile uriaşe necesare ducerii la bun sfarşit a proiectului, fiind necesari mai mult de cinci ani, asumaţi cu modestie de Vasile Şoimaru (Vlad Pohilă apreciază intre 12 şi 14 ani). Autorul a străbătut, pentru  documentare, peste o sută de mii de kilometri, ca şicum ar fi inconjurat de vreo două ori pămantul. Traseele şi greutăţile şi bucuriile intampinate sunt descrise de Vasile Şoimaru in cuvantul introductiv intitulat Călătorii în jurul României: o sută de mii de kilometri în cinci ani de zile. Trebuie precizat imediat că acest insolit călător nu a fost nici o clipă un simplu turist, fiindcă el şi-a asumat o călătorie de iniţiere, avand ca ţintă finală redarea memoriei geo-etnice a unui popor apreciat, candva, de Herodot, ca fiind cel mai numeros şi mai răspandit, după „inzi”, dar care a fost şi este, din păcate, şi cel mai risipitor cu sine insuşi din spaţiul european.

Brusc, se conturează o „filozofie” geo-etnică a romanilor, autorul pregătindu-se, in prealabil, in sociologia şi etnologia de tradiţie gustiană, in istoria romanilor, in folclor, in obiceiuri şi tradiţii, pe care el şi-a propus să le surprindă in cele 850 de imagini din 272 de pagini, selectate dintr-un material documentar imens. Dar nu e numai atat: inaintea celor o sută de mii de kilometri, autorul a străbătut mai toate drumurile Romaniei actuale, cum puţini romani şi-au ingăduit s-o facă. Realmente, Vasile Şoimaru a lucrat ca un Meşter Manole, necruţandu-şi sănătatea şi timpul vieţii. Şi asta dintr-o pustiitoare dragoste de neam şi de ţară, sentiment, desigur, desuet pentru mulţi dintre romani! Altminteri, autorul a ţinut să marcheze, prin această apariţie editorială, cei 90 de ani de cand Sfatul Ţării a hotărat unirea Basarabiei cu patria-mamă, la 27 martie 1918, eveniment care a adus cu sine Marea Unire de la 1 Decembrie.

Precizez imediat că nu e vorba de o carte festivistă, ci de una profund eminesciană prin „filosofia” ei tăcută, căci in locul cuvantului grăieşte muţenia elocventă a imaginii- document şi artă, totodată. Proiectul „eminescian” al acestei cărţi vine ca o dojană uriaşă adresată romanilor, o dojană cu accente tragice arcuită intre Herodot şi Eminescu, intre bogata şi răspandita seminţie romanească şi politicienii ei tradiţionali şi, mai cu seamă, cei de după Marea Unire. Nu intamplător, motoul ales de Vasile Şoimaru e din Eminescu: „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci, pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Şi, atenţie, această „teză” eminesciană insuşită este demonstrată cu fapta imaginii pe teritorii imense din jurul Romaniei.
Şi lucrul este cu atat mai grăitor, cu cat probele sunt din anii de graţie 2003-2008, adică după secole de spulberare şi de nimicire a minicontinentului de romanitate adus la condiţia
umilă de insulă de latinitate într-un ocean slav! Căci aceasta este chiar filosofia istoriei romanilor in viziune eminesciană. Poetul asemuia geografia etnică a romanilor cu o insulă
mereu roasă pe margini. „Roasă” atat de bine de duşmanii naturali, incat a mai rămas doar o insuliţă care constituie actualele graniţe ale Romaniei. Vasile Şoimaru redă această
imagine geografică dramatică prin harta care incheie extraordinarul său periplu in imagini: insula Romaniei este inconjurată de puzderie de insuliţe romaneşti infime, băştinaşe, de
dincolo de Nipru, din Crimeea, din Galiţia, din Polonia şi din Ungaria pană in Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria şi Grecia. Aceştia sunt romanii uitaţi de insula-mamă. Nimic nu mai
este de mirare dacă drumurile de la Cernăuţi şi de la Chişinău spre Bucureşti au devenit atat indepărtate şi de anevoioase. Aceasta este lecţia de geopolitică şi de istorie adresată
uituceniei noastre tradiţionale de către Vasile Şoimaru.

de Theodor Codreanu, 23 Noiembrie 2008
www.oglindaliterara.ro